Rasarit-Apus

Statistica




Total online: 1
Musafiri: 0
Utilizatori: 1

Forma intrarii

Blog

Principala » 2011 » Martie » 6 » Istoria numelui aeroportului O’Hare din Chicago
2:00 PM
Istoria numelui aeroportului O’Hare din Chicago


Am fost să vizitez de multe ori adunările sfinţilor români din Chicago. Am zburat cu avionul şi am aterizat la aeroportul O’Hare fără să mă întreb nici cine este acest om, nici de ce a ajuns numele său să-i fie dat uneia dintre cele mai mari aerogări din lume. Am aflat între timp şi vreau să vă spun şi vouă.

    Prima poveste

Cu mulţi ani în urmă, Al Capone stăpânea efectiv fiecare colţişor al oraşului Chicago. Faima lui Capone nu se datora nicidecum unor fapte eroice şi demne de menţionat. Din contră, în Chicago, oraşul vânturilor, era recunoscut drept urzitorul a tot ceea ce putea fi mai josnic, de la contrabanda cu alcool, la prostituţie şi până la crimă.

Capone avea un avocat supranumit „Eddie cel uşuratic”. Eddie nu era degeaba avocatul lui Capone. Era un as în domeniul legal! Îndemânarea şi abilităţile sale avocăţeşti l au ţinut pe Marele Al departe de închisoare timp de ani în şir. Este adevărat că răsplata sa a fost regească. În semn de recunoştinţă, Capone nu numai că l a răsplătit pe Eddie cu imense sume de bani, dar i a făcut parte şi din câştigurile sale, lăsându l să se bucure de nespuse privilegii. El şi familia sa locuiau într o vilă pe un teren particular cu servitori care i slujeau zi şi noapte. Proprietatea unde locuiau era atât de întinsă, încât ocupa o întreagă arteră din Chicago. Putem spune că Eddie ducea viaţa de lux a gangsterilor fără să ia în seamă atrocităţile care se petreceau în jurul lui.

Eddie însă avea o slăbiciune. Avea un fiu pe care l iubea ca pe ochii săi din cap. Eddie se îngrijea ca acest fiu al său să aibă tot ce şi doreşte: haine scumpe, maşini luxoase şi o educaţie aleasă. N a fost nimic să nu îi poată oferi. Banii nu erau o problemă. În mod surprinzător, Eddie, cel care era băgat până în dinţi în crima organizată, dorea ca fiul său să deosebească răul de bine. Dorea ca fiul său să devină o persoană mai bună decât el. Cu toată averea şi influenţa sa, Eddie n a putut să i ofere fiului său două lucruri: un nume bun şi un exemplu bun de urmat.

Într o bună zi, „Eddie cel uşuratic” s a izbit de o problemă dificilă. A ajuns la concluzia că trebuie să facă tot posibilul ca să repare răul pe care l a făcut. În consecinţă, a hotărât să se prezinte la autorităţile locale şi să spună adevărul despre Al „Cicatrice” Capone, astfel curăţindu şi numele pătat şi dovedindu-i fiului său că era în stare de integritate morală. Toate acestea însemnau a depune mărturie împotriva Organizaţiei şi a suporta consecinţele care erau nespus de grave. Zis şi făcut, Eddie a divulgat totul.

N-a trecut un an şi viaţa lui Eddie s a sfârşit, el fiind găsit secerat de gloanţe pe o stradă lăturalnică din Chicago. În ochii lui Eddie, acest scump sacrificiu al său reprezenta cel mai preţios dar pe care a putut să l dea fiului său.

Când a fost găsit, un poliţist a scos din buzunarul său un şirag de mătănii, un crucifix, un medalion religios şi o poezie decupată dintr o revistă, care suna aşa:

    Ceasul vieţii-l întorci o dată
    Ale sale ţagări nimeni nu le poate opri
    Fie seară, fie dimineaţă.
    Azi îţi aparţine
    Trăieşte, iubeşte, lucrează din tot sufletul,
    Nu te ncrede-n timp,
    Ceasu-ţi curând se va opri.
Vizualizari: 469 | Adaugat de: Marius(Admin) | Raging: 0.0/0
Total comentarii : 0
Prenume *:
Email *:
Cod *:

Ceas

Statistica online

Cautare

Topuri

Grup Vocal Armony Top66 Statistici
Filme, muzica, divertisment - Director
SEO Romania
TOP-RO - Top siteuri din Romania

Calendar

«  Martie 2011  »
LnMrMrcJoiVnSaDm
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031

Arhiva materialelor

Prietenii site-ului