Aprobarea maestrului

        Se povesteste ca un tanar violonist tocmai terminase primul sau recital. Si in timp ce ultimele note ale piesei se pierdeau, auditoriul s-a ridicat in picioare si a inceput sa aplaude frenetic.
        Tanarul muzician a primit curtenitor aprecierile lor, dar privirile sale erau indreptate asupra unui om cu parul carunt, care statea intr-o loja apropiata de scena. Numai cand el a zimbit si a facut un semn aprobator cu capul, tanarul s-a relaxat si a zambit spre publicul exaltat.
       „Este maestrul meu” a explicat el mai tarziu.
       Numai un singur lucru il preocupa pe acest tanar virtuos – zambetul, aprobarea maestrului sau. Toate apalauzele zgomotoase ale sutelor de oameni care se aflau in fata lui, nu puteau lua locul acestuia. „Aprobarea Maestrului” – este tot ceea ce conteaza, aprobarea oamenilor paleste in comparatie cu aprobarea lui Dumnezeu.