Cu ceva mai bine de 40 de ani în urmă, am lucrat împreună cu pastorul Prescott în Anglia. Încă de atunci şi aproape fără încetare după aceea, el a prezentat continuu „noua lumină”, criticând mereu mesajul iniţial, despre care Ellen White spune în Early Writings: „Vai de cel care va muta o piatră, sau va mişca un ac din aceste mesaje” (pagina 258).

Chiar înainte de a veni în Anglia, el a făcut o mare campanie pentru aşa-zisele Mărturii ale lui Anna Rice, care a pretins că are darul profeţiei. Într-o mărturie teribilă scrisă din Australia, Ellen White a demascat învăţătura periculoasă a acestor profeţii false şi i-a mustrat pe cei care le impuseseră celor din poporul nostru învăţăturile acestea.

Prescott mi-a spus adesea cât de mult a preţuit faptul de a fi asociat cu doctorul Waggoner şi de a învăţa de la el „noua lumină”. Ei au locuit în aceeaşi casă pentru un timp. Când doctorul Waggoner a început să predice panteismul (Dumnezeu este în toate lucrurile), pastorul Prescott l-a urmat, aşa cum un elev îl urmează pe profesorul lui. Apoi, la conferinţe, amândoi     l-au vizitat pe doctorul Kellogg la Battle Creek şi au lucrat în armonie cu el. După câţiva ani, când pastorul Prescott a ajuns editor la Review, William C. White mi-a zis: „Profesorul Prescott a predicat cu adevărat panteismul la fel ca doctorul Kellogg, dar nu şi-a recunoscut niciodată învăţătura greşită”. Cu speranţa că pastorul Prescott va îndrepta lucrul acesta, i-am cerut să îşi recunoască public greşeala în Review spre a fi cunoscută în aceeaşi măsură în care au fost cunoscute învăţăturile lui greşite. Totuşi, sugestia mea binevoitoare a fost respinsă cu indignare şi hotărâre. Dacă ar fi fost dispus să îşi recunoască greşeala, ar fi fost ferit după aceea de multe alte învăţături ciudate şi contrare marelui nostru mesaj.

Când Prescott şi doctorul Waggoner au fost în Anglia, Pastorul Conradi era conducătorul lucrării din Europa şi s-au aflat adesea împreună. Pastorul Prescott a învăţat câte ceva din teologia lui Conradi. În vara anului 1931, L.R. Conradi i-a scris editorului de la Reviw, criticând Tragedia veacurilor. El a afirmat că Ellen White luase din cărţi de istorie citate care erau greşite. Apoi, în aceeaşi scrisoare, a spus: „Îmi amintesc bine când, cu aproximativ patruzeci de ani în urmă, în mintea mea a venit LUMINA CU PRIVIRE LA JERTFA NECURMATĂ. M-am contrazis din nou şi din nou cu declaraţia lui Ellen White…. Totuşi, această clarificare a JERTFEI NECURMATE a fost doar primul pas către al doilea”. În felul acesta, după primul lui pas în „lumină”, prin clarificarea jertfei necurmate, L.R. Conradi a făcut al doilea şi al treilea pas, şi aşa mai departe, în „lumina” unei apostazii complete şi definitive. Conradi, AUTORUL noii concepţii despre JERTFA NECURMATĂ, A LĂSAT EXEMPLUL SĂU CA O AVERTIZARE. La începutul căii lui, s-a aflat JERTFA NECURMATĂ (NOUA CONCEPŢIE), iar LA SFÂRŞITUL CĂII S-A AFLAT O NEGARE DEPLINĂ ŞI CATEGORICĂ A ULTIMEI SOLII. Aceasta este logica NOII CONCEPŢII DESPRE JERTFA NECURMATĂ, deoarece ea neagă Spiritul Profetic, aşa cum declară Conradi însuşi.

Am o scrisoare, scrisă de mână de către doctorul E.J. Waggoner, datată 22 noiembrie, 1909, în care discută pe larg despre JERTFA NECURMATĂ. El spune: „Am cunoscut concepţia pe care Prescott a susţinut-o în Londra şi pe care Conradi o prezintă în cartea lui germană despre Daniel şi NU înţeleg cum poate cineva care are respect faţă de Scripturi să susţină orice altă concepţie, vreau să spun, oricine consideră Scripturile ca fiind mai presus de toate celelalte cărţi şi ca fiind suficiente în ele însele. Early Writings vorbeşte cel mai clar şi hotărât în favoarea VECHII CONCEPŢII”. Prin urmare, doctorul Waggoner pune Biblia categoric în contradicţie cu Spiritul Profetic şi, cu un zâmbet ironic ascuns la adresa Mărturiilor, el vorbeşte în favoarea NOII concepţii despre jertfa necurmată, identificând învăţăturile lui Conradi ca fiind ale sale (adică învăţătura lui Waggoner şi a lui Prescott).

CONRADI A FOST AUTORUL ACESTEI IDEI MODERNE ŞI L-A CONDUS PE PROFESORUL PRESCOTT LA „LUMINĂ”. ATÂT CONRADI, CÂT ŞI WAGGONER AU APOSTAZIAT ŞI AU MURIT ÎN AFARA BISERICII. TOTUŞI, PROFESORUL PRESCOTT CONTINUĂ SĂ PERPETUEZE DOCTRINA APOSTAZIATĂ A LUI CONRADI ŞI WAGGONER.

Când lucram împreună în Anglia, am observat că profesorul Prescott folosea traducerea biblică American Revised. L-am întrebat de ce nu folosea Authorized Version. El a spus: „Îţi voi arăta de ce folosesc American Revised”. Apoi, a deschis la Daniel capitolul 8 şi mi-a arătat că Revised Version era mult mai favorabilă noii lui concepţii despre ‘jertfa necurmată’, decât era Authorized Version, iar el a continuat să folosească Revised încă de atunci şi ACESTA    este motivul. Versiunea se potriveşte concepţiei lui Conradi şi Waggoner cu privire la jertfa necurmată. În Anglia, profesorul Prescott mi-a zis: „Dacă aş putea să fac să fie predicate aceste concepţii noi în America, voi schimba întreaga faţă a lucrării noastre”. Evident, acesta este lucrul pe care încearcă să îl facă de 40 de ani.

La scurt timp înainte de încheierea secolului trecut, el s-a întors în SUA şi, după câţiva ani, a ajuns editor la casa de editură Review and Herald. După un timp, a început să scrie o serie de articole despre Daniel pentru a-şi publica NOUA CONCEPŢIE DESPRE JERTFA NECURMATĂ. Ellen White i-a spus că face un munte, dintr-un muşuroi de cârtiţă. Ea i-a cerut SĂ NU IMPUNĂ CONCEPŢIA ACEASTA în Review. Prin urmare, el a fost oprit acolo şi, curând după aceea, a început să publice Protestant Magazine, o revistă anti-catolică, în care a prezentat NOUA CONCEPŢIE şi a schimbat aproape toate datele profetice.

O ediţie a cărţii Bible Readings for the Home Circle, REVIZUITĂ DE W.A. COLCORD, CARE ACCEPTASE IDEILE LUI CONRADI ŞI WAGGONER (aşa cum mi-a spus el cu mândrie, că fusese AJUTAT ÎN REVIZUIRI DE CĂTRE D.M. CANRIGHT care, aşa cum ştiu aproape toţi din poporul nostru, A APOSTAZIAT cu mai mulţi ani înainte de a-l ajuta pe Colcord să revizuiască Bible Readings for the Home Circle) a conţinut câteva pagini cu privire la NOUA CONCEPŢIE DESPRE JERTFA NECURMATĂ, cu o schiţă grafică în unităţi de cinci ani, schimbând aproape toate datele din schiţa noastră profetică. Mulţumim lui Dumnezeu că editura Review and Herald a scos cu câţiva ani în urmă acea schiţă grafică absurdă şi că Bible Readings prezintă acum mesajul original.

Revista Protestant Magazine a fost publicată câţiva ani şi, deoarece profesorul Prescott a susţinut chiar şi întruniri cu Orangemen, care sunt anti-catolici din punct de vedere politic, a existat pericolul ca această publicaţie anti-catolică să aducă o persecuţie prematură (vezi Mărturii, vol.9, pagina 243), iar revista Protestant a ajuns la un sfârşit brusc şi lipsit de glorie.

La Conferinţa Generală din 1909, am avut ultima mea conversaţie cu Ellen White, în casa aflată de mulţi ani în proprietatea doctorului Kress. Chiar înainte de încheierea conversaţiei, Ellen White a dat din cap foarte tristă şi a spus: „Toate se leagă aici în Washington şi TREBUIE SĂ AIBĂ LOC O MARE SCHIMBARE”. Una dintre primele schimbări pe care le-a cerut Ellen White a fost ca profesorul Prescott să înceteze a fi editorul publicaţiei Review and Herald şi preşedintele asociaţiei şi, în schimb, să facă lucrare în oraşe. Fiul ei, J.E. White, mi-a spus că motivul NU era acela că profesorul Prescott este un lucrător chiar aşa de bun în oraşe, ci acela că era necesar să fie scos într-un loc unde influenţa lui nu va nimici credinţa şi încrederea cititorilor revistei Review and Herald.

În scrisoarea adresată de George B. Starr lui Daniels, în 21 iunie, 1930, acesta declară că Ellen White i-a zis:

„Am de la Domnul misiunea de a mă asigura că el (profesorul W.W. Prescott) ÎNTRERUPE legătura cu Review and Herald”. „De ce”, a zis ea, „Frate Starr, dacă omul acela rămâne la Review, va DUCE ÎN RĂTĂCIRE ÎNTREAGA DENOMINAŢIUNE”.

Într-o conversaţie personală cu profesorul Prescott, la Knoxville, Tenn., acesta mi-a zis: „A trebuit să îmi revizuiesc concepţia cu privire la Spiritul Profetic. Am găsit că Tragedia veacurilor este plină de greşeli”. Într-o scrisoare personală adresată mie, el a spus că Tragedia veacurilor „ar trebui să fie revizuită spre a fi în armonie cu FAPTELE”. Cercetările lui profunde în scrierile unor OAMENI NEINSPIRAŢI i-au dat AUTORITATEA şi ABILITATEA de a dovedi că PROFETUL INSPIRAT AL LUI DUMNEZEU era greşit (vezi Apocalipsa 12,17). Nu este de mirare că Ellen White a zis că, dacă va rămâne editor al Review, el va duce în rătăcire întreaga denominaţiune. Anii care au trecut de atunci au confirmat declaraţia aceea.

În predicile şi articolele lui, profesorul Prescott foloseşte versiunea American Revised, fără niciun indiciu, în timp ce toţi ceilalţi scriitori folosesc Authorized Version. Este acest lucru corect, sau onorabil? Toţi scriitorii vorbitori de limbă engleză folosesc Authorized Version fără niciun semn de identificare, pentru că se înţelege de la sine, iar dacă este folosită versiunea Revised, sau orice altă versiune, ei indică faptul acesta prin iniţiale, R.V. pentru Revised Version, A.R.V. pentru American Revised Version, etc. Cei care nu sunt familiarizaţi cu versiunile, ar putea, citind articolele scrise de profesorul Prescott, să creadă că adventiştii au o Biblie diferită de a lor. Protestez, deoarece lucrul acesta nu este nici corect, nici onorabil. Dacă foloseşte A.R.V., sau orice altă versiune, un scriitor trebuie să indice faptul acesta. Am văzut că motivul pentru care profesorul Prescott foloseşte A.R.V. este ACELA CĂ SUSŢINE DOCTRINA APOSTAZIATĂ A LUI CONRADI CU PRIVIRE LA JERTFA NECURMATĂ.

Subiectul acesta a fost clarificat şi pecetluit de Spiritul Profetic înainte ca Revised Version să fi fost tradusă după două manuscrise catolice, Vaticanus şi Sinaiticus. Versiunea Revised are multe idei false catolice în ea.

Authorized Version este tradusă din manuscrisele păstrate de valdenzi. „Acestea au fost păstrate NEALTERATE de-a lungul veacurilor de întuneric, într-o modalitate minunată” (Tragedia Veacurilor, pagina 69). „Biserica din pustie, şi nu ierarhia mândră înscăunată în marea capitală a lumii, a fost adevărata biserică a lui Hristos, păzitoarea comorii adevărului, pe care Dumnezeu i-a încredinţat-o poporului spre a fi vestită lumii” (Tragedia veacurilor, pagina 64).

Prin urmare, manuscrisele păstrate de valdenzi şi traduse în Biblia lui Luther, în limba germană, şi în Authorized Version, în 1611, în limba engleză, constituie „adevărul NEALTERAT ŞI NEMODIFICAT”.

Ellen White citează, aşa cum oricine are libertatea de a cita, din Revised şi din alte versiuni ale Bibliei, acolo unde se află o engleză mai clară şi modernă. Deşi ea foloseşte aproape în exclusivitate ediţia Authorized, totuşi indică întotdeauna atunci când citează din Revised, sau altă versiune.

În Revised Version sunt multe idei false şi greşeli, traduse în conformitate cu interpretarea catolică: „Fără carnea mea Îl voi vedea pe Dumnezeu”. Aici, Iov 19,26 susţine doctrina catolică a nemuririi sufletului. În 2 Petru 2,9, din Revised Version, doctrina catolică a purgatoriului este susţinută direct. Revised Version traduce Apocalipsa 22,14 astfel: „Binecuvântaţi sunt cei ce îşi spală hainele”, in loc de „cei ce păzesc poruncile Sale”, făcând pe placul celor care se împotrivesc adevărului despre Sabat. În Matei 14,30, R.V. omite cuvântul „boisterous”* şi ne prezintă această absurditate: „Când Petru a văzut vântul, i-a fost frică”. Nu este de mirare că, la nota de la textul din Apocalipsa 13,8, în loc ca numărul fiarei să fie 666, R.V. scrie 616. Oare pastorul Prescott crede că numărul fiarei este 666, sau 616? În R.V. este omisă încheierea plină de slavă a Rugăciunii Domnului din Matei 6,13: „Căci a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!” Totuşi acele cuvinte sunt citate de Ellen White în Cugetări de pe Muntele fericirilor. Astfel, ea pecetluieşte Authorized Version ca fiind cuvântul adevărat al lui Dumnezeu. În Apocalipsa 8,7, R.V. spune „a treia parte a pământului a fost ars” (în loc de „copaci”, aşa cum este în Authorized).* Cine crede această versiune R.V., această falsitate imposibilă! În R.V. întregul text din Fapte 8,37 este omis, totuşi acel text este citat în întregime în volumul 8 din Mărturii şi, în felul acesta, este pecetluit de Duhul Sfânt ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu.

REVISED VERSION NU ESTE CUVÂNTUL ADEVĂRAT ŞI COMPLET AL LUI Dumnezeu, MAI ÎNTÂI, PENTRU CĂ NU CONŢINE TEXTUL ÎN ÎNTREGIME ŞI, ÎN AL DOILEA RÂND, PENTRU CĂ TEXTUL NU ESTE TRADUS CORECT.

Oare profesorul Prescott, care foloseşte A.R.V. ca fiind singurul Cuvânt cu autoritate al lui Dumnezeu, crede în sufletul nemuritor (Iov 19,26 R.V.)? Crede în purgatoriu (2 Petru 2,9 R.V.)? Crede el că expresia „împlinesc poruncile Sale” din Authorized Version este o traducere greşită? Crede el că Petru „a văzut vântul” (Matei 14,30 R.V.)? Crede el că pasajul „Căci a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!” ar trebui să fie scos din Rugăciunea Domnului? (A.R.V. Matei 6,13). Crede el că a treia parte din pământ a fost arsă? (o idee falsă fizică şi istorică) Apocalipsa 8,7 A.R.V. Crede el că Fapte 8,37 ar trebui să fie scos din Biblie şi că Ellen White a greşit când l-a citat? Dacă el crede TOATE ACESTE LUCRURI, ar trebui să continue să folosească A.R.V. ca fiind Cuvântul complet şi cu autoritate al lui Dumnezeu. Dacă nu, ar trebui să folosească vechea mare versiune protestantă Authorized Version, care a fost acceptată ca temelie supremă a vestirii mesajului cu multă vreme înainte ca Revised Version să fi fost tradusă.

Profesorul Prescott crede că R.V. prezintă NOUA LUI CONCEPŢIE DESPRE JERTFA NECURMATĂ. De asemenea, el crede că aceasta spune că Petru a văzut vântul. Amândouă afirmaţiile sunt la fel de false.

Spiritul Profetic ne spune că valdenzii au păstrat Cuvântul lui Dumnezeu „nealterat” – Tragedia Veacurilor, p.69. „Biserica din pustie, şi nu ierarhia mândră înscăunată în marea capitală a lumii, (Roma) a fost adevărata biserică a lui Hristos, păzitoarea comorilor adevărului, pe care Dumnezeu le încredinţase poporului Său spre a le vesti lumii”. – Tragedia Veacurilor, p.64. Acestea au fost manuscrisele textului tradus în Biblia lui Luther, în Germania, şi tradus în limba engleză, în 1611, ca fiind Authorized Version, în timp ce Revised Version a fost tradusă în principal din manuscrisul „Vaticanus”, păstrat la Vatican, Roma, şi din manuscrisul „Sinaiticus”, păstrat într-o mănăstire catolică. Oare care este adevăratul Cuvânt al lui Dumnezeu???

Dacă Duhul Sfânt susţine, prin profetul rânduit de Dumnezeu, manuscrisele valdenzilor, ca fiind „nealterate şi nemodificate”, atunci acestea SUNT „CELE MAI BUNE MANUSCRISE ATESTATE”, şi NU „Sinaiticus” şi „Vaticanus” care au fost păstrate de Biserica Romană şi din care a fost tradusă versiunea R.V. Pe baza autorităţii Mărturiei Duhului Sfânt, noi putem avea concluzia finală şi hotărâtoare. Pentru un adventist de ziua a şaptea, nu există nicio autoritate mai înaltă decât aceasta. Pe stânca aceasta, fraţilor, noi putem să clădim pentru veşnicie, iar „porţile locuinţei morţilor nu o vor birui”.

În numărul din martie, 1939, al revistei Ministry, a apărut un articol scris de profesorul Prescott şi întemeiat pe citate din scriitori catolici, în care se declară că poziţia adventistă cu privire la numărul fiarei nu este corectă, şi anume cuvintele latine „Vicarius Filii Dei”, în care se găseşte numărul 666, nu este adevăratul titlu al papei. Cu privire la punctul acesta sunt dovezi din belşug, pe care profesorul Prescott nu le-a văzut, şi totuşi el adoptă poziţia că propriile cercetări sunt definitive, că el a văzut tot ce era de văzut, că pionierii acestei mişcări au greşit cu toţii şi că judecata lui împotriva lor a fost corectă şi definitivă. Faptul că el îşi stabileşte propria autoritate de mulţi ani, în scopul de a răsturna credinţa bine întemeiată a bisericii, punct după punct, are un rezultat logic, aşa cum a zis Ellen White, şi anume acela de a „duce în rătăcire întreaga denominaţiune”.

În Apocalipsa 13,18, nota din Revised Version prezintă 616 ca fiind numărul fiarei, în loc de 666. Oare crede profesorul Prescott că 616 este numărul fiarei? El înlătură credinţa bine întemeiată a bisericii, dar nu oferă în schimb nimic temeinic şi sigur. Este profesorul Prescott un ziditor, sau un nimicitor? Întăreşte el credinţa poporului lui Dumnezeu? Sau de mai bine de 49 de ani a fost un val de nori şi întuneric? El a urmat profeţiile false ale lui Anna Rice. El a acceptat doctrina panteistă a doctorului Waggoner şi a doctorului Kellogg şi a susţinut-o mulţi ani. El a acceptat doctrina lui Conradi-Waggoner cu privire la NOUA CONCEPŢIE DESPRE JERTFA NECURMATĂ, iar atât întemeietorul, cât şi propovăduitorul acelei doctrine au apostaziat complet şi au murit în afara bisericii. El a dus mai departe teologia lor, care a schimbat aproape toate datele din modelul nostru de interpretare profetică.

El a mers pe urmele teologiei lui Conradi, a respins Authorized Version şi a adoptat ca autoritate American Revised, care este bazată pe manuscrisele catolice, deoarece această versiune era într-o armonie mai mare cu ideea lui Conradi despre jertfa necurmată. Când Domnul Însuşi, prin profetul Său, l-a înlăturat pe profesorul Prescott din poziţia de editor al Review and Herald, din cauză că „ducea în rătăcire întreaga denominaţiune” şi când revista lui anti-catolică a ajuns la un final brusc şi lipsit de glorie, el nu a respectat cererea profetului de a lucra în oraşe, ci a rămas în Washington spre a face „lucrare literară”. Apoi, împreună cu Conradi, a declarat că principala carte pe care ne-a dat-o Domnul, Tragedia veacurilor, era plină de greşeli (că profetul lui Dumnezeu greşise) şi că înţelepciunea lui era superioară faţă de aceea a profetului.

El spune că noi greşim cu privire la semnul fiarei, iar acum adoptă doctrina păgână papală a Trinităţii, care spune că Tatăl şi Fiul sunt „una şi aceeaşi persoană”, „Iehova-Isus”, când Domnul Isus, în Ioan 17,21, şi Spiritul Profetic declară direct că Ei „NU sunt una şi aceeaşi persoană”, iar apoi el urmează această doctrină catolică a Trinităţii până la finalul ei logic, afirmând că Fiul lui Dumnezeu nu a murit, contrazicând astfel într-o modalitate absolută Cuvântul lui Dumnezeu şi nimicind pentru totdeauna nădejdea noastră. Iată ce punct culminant potrivit pentru programul lui de „schimbare a întregii feţe a lucrării noastre” şi a credinţei acestui popor, un program pe care el l-a urmărit la fel de mulţi ani, câţi ani a rătăcit Israel în pustie.

Profesorul Prescott este un domn amabil, cultivat şi educat. Personal, am un respect deosebit faţă de el. Totuşi, învăţăturile lui sunt cu atât mai periculoase şi mai distructive. El nu a întărit încrederea poporului nostru, ci a paralizat credinţa multora. Eu nu spun că el a urmat TOATE învăţăturile lui Conradi şi Waggoner, dar a perpetuat o parte din ele, iar când aceştia, împreună cu A.T. Jones, Fletcher şi mulţi alţii, au renunţat la credinţă, el a continuat să prezinte teoriile lor distrugătoare. Mulţumim lui Dumnezeu pentru că mulţi dintre fraţii noştri de seamă au văzut pericolul îngrozitor al învăţăturii lui nimicitoare. Oricât de plăcute, sau frumoase, sau aparent profunde par a fi predicile, sau articolele lui, când un om a ajuns în poziţia în care prezintă doctrina păgână catolică a Trinităţii şi neagă faptul că Fiul lui Dumnezeu a murit pentru noi, oare este el un adevărat adventist de ziua a şaptea? Oare mai este el chiar şi un predicator adevărat al Evangheliei? Când mulţi îl consideră a fi un mare învăţător şi acceptă teoriile lui nebiblice, absolut contrare Spiritului Profetic, este timpul ca străjerii să vestească un sunet de avertizare.

Domnul cheamă întreaga armată a lucrătorilor Săi credincioşi să stea neclintită, nezguduită, când marele vrăjmaş al lui Dumnezeu îşi aliniază miriadele de îngeri căzuţi şi de oameni răi pentru ultima bătălie teribilă a marii lupte. El ne-a spus să ne încurajăm unii pe alţii, să întărim mâinile slăbănogite şi genunchii care se clatină. Aici se află un bărbat educat şi cultivat, cu un mare talent, care ar fi putut fi un conducător sigur şi înţelept, o stâncă pentru poporul lui Dumnezeu, şi totuşi timp de 40 de ani el a prezentat o „descoperire” după alta a cu privire la aşa-zisele greşeli şi învăţături false ale pionierilor noştri şi chiar a îndrăznit să critice Mesagerul lui Dumnezeu. Oare într-un timp ca acesta, l-a chemat Dumnezeu pe el, sau pe vreun altul pentru a slăbi mâinile armatei noastre curajoase de lucrători şi pentru a publica sub privirile vrăjmaşilor aşa-zisele învăţături „false” ale noastre? Este aceasta lucrarea lui Dumnezeu, sau este lucrarea nimicitorului?

În Seria B, nr.7, p.57, Spiritul Profetic spune: „În curând ne vom da seama de un lucru, şi anume că marea apostazie care se dezvoltă, creşte şi ajunge tot mai puternică va continua să fie astfel până când Domnul va coborî din cer cu un strigăt. Trebuie să ţinem cu tărie principiile de la început ale credinţei noastre stabilite şi să înaintăm din putere în putere spre o credinţă mai mare. Să păzim mereu credinţa care a fost confirmată de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu încă de la evenimentele timpurii ale experienţei noastre şi până în prezent…. Dacă am avut nevoie de dovada vizibilă a puterii Duhului Sfânt pentru a confirma adevărul la început; acum, după trecerea timpului, când sufletele se îndepărtează de la credinţă şi dau ascultare duhurilor înşelătoare şi învăţăturilor diavoleşti, avem nevoie de toate dovezile pentru confirmarea adevărului”.

Învăţătura falsă cu privire la personalitatea lui Dumnezeu, care Îl face să fie pur şi simplu o esenţă, nu o persoană, a fost „Alfa apostaziei”. O altă etapă a învăţăturii false cu privire la personalitatea lui Dumnezeu ar putea să devină „Omega unei apostazii mortale”, Seria B., nr.2, pagina 16. „Puţin înţeleg semnificaţia apostaziei actuale, dar Domnul a dat la o parte cortina şi mi-a arătat însemnătatea ei şi rezultatul care va avea loc, dacă va fi lăsată să continue. Trebuie să ne ridicăm acum vocile pentru a rosti avertizarea” (Seria B, nr.7, pagina 37).

Apostazia din zilele doctorului Kellogg a fost cu privire la personalitatea lui Dumnezeu. Atunci, Dumnezeu a fost considerat a fi o ESENŢĂ care străbate întreaga natură. După ce a fost oprită de mărturia puternică a profetului lui Dumnezeu, apostazia este hotărâtă să revină într-o formă modificată. Spiritul profetic a indicat cu claritate lucrul acesta. „REZULTATELE ACESTEI AMĂGIRI SUBTILE VOR IZBUCNI DIN NOU ŞI DIN NOU”, iar ele AU IZBUCNIT IARĂŞI şi continuă să se refere tot la personalitatea lui Dumnezeu. Acum, profesorul Prescott, care a fost asociat cândva cu doctorul Kellogg, reia subiectul personalităţii lui Dumnezeu, dar de data aceasta afirmă că Tatăl şi Fiul sunt „una şi aceeaşi persoană” şi că Fiul lui Dumnezeu nu a putut să moară, susţinând învăţătura de Satana cu privire la Trinitate, transmisă prin păgânism şi prin papalitate, şi conducându-ne înapoi la teologia şi întunericul papal şi la nimicirea absolută a nădejdii noastre, care izvorăşte din moartea Fiului lui Dumnezeu. A-L CUNOAŞTE PE DUMNEZEU ÎNTR-O MODALITATE CORECTĂ ESTE VIAŢA VEŞNICĂ. „Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu” (Ioan 17,3). O concepţie falsă, sau o cunoaştere falsă a lui Dumnezeu înseamnă moartea veşnică.

Acele cărţi care conţin solia specială a lui Dumnezeu sunt considerate a fi pline de greşeli, sau scoase în întregime planul de publicare. Prin profetul Său, Domnul a numit trei cărţi care sunt cele mai necesare în zilele noastre. Una dintre acestea este criticată ca fiind plină de greşeli şi una a fost scoasă din planul de publicare, în cea mai mare parte prin învăţăturile profesorului Prescott. Dacă Dumnezeu i-a vorbit vreodată acestui popor, cuvintele următoare constituie adevărul cel veşnic al lui Dumnezeu.

„Patriarhi şi profeţi, Daniel şi Apocalipsa şi Tragedia veacurilor sunt necesare acum mai mult decât oricând înainte… acestea sunt cărţile cele mai necesare” (E.G. White, în Review and Herald, 16 februarie, 1905). „Daniel şi Apocalipsa, Tragedia veacurilor şi Patriarhi şi profeţi îşi vor face lucrarea. Ele conţin tocmai solia pe care poporul trebuie să o aibă, lumina specială pe care Dumnezeu i-a dat-o poporului Său. Îngerii lui Dumnezeu pregătesc calea pentru ca aceste cărţi să ajungă la inima oamenilor…. Dintre toate cărţile care au ieşit de sub tipar, cele menţionate au fost cele mai importante în trecut şi continuă să fie în prezent”. – Special Testimonies in regard to Royalities (Cunoscută acum ca Special Instruction Regarding Royalities).

Un cuvânt al lui Dumnezeu valorează infinit mai mult decât zece mii de cuvinte ale oamenilor. „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvântul meu nu va trece”.

„Ultimii cincizeci de ani nu au micşorat nicio iotă, sau un principiu din credinţa noastră, deoarece noi am primit dovezi mari şi minunate, care ne-au fost date cu certitudine în 1844, după trecerea datei…. NICIUN CUVÂNT NU ESTE SCHIMBAT, SAU NEGAT. Învăţăturile pe care Duhul Sfânt le-a dovedit a fi adevărul, după trecerea marii noastre dezamăgiri, constituie TEMELIA SIGURĂ A ADEVĂRULUI”. – Seria B, nr.7, p.57,58.

Învăţătorii doctrinei Trinităţii folosesc adesea o vorbire figurată pentru a explica taine care nu pot fi înţelese. Spiritul Profetic a declarat cu claritate falsitatea şi pericolul unor astfel de ilustraţii. Cităm din Seria B, nr.7, p.62: „Sunt folosite reprezentări de felul următor: ‘Tatăl este lumina invizibilă; Fiul este lumina întrupată; Duhul este lumina răspândită;… o altă reprezentare: Tatăl este asemenea unui abur invizibil, Fiul este asemenea unui nor încărcat; Duhul este ploaia care cade şi lucrează prin puterea înviorătoare’”.

Toate aceste reprezentări sunt pur şi simplu nimic. Ele sunt nedesăvârşite şi neadevărate. Tatăl nu poate fi descris prin lucrurile de pe pământ. Tatăl este toată plinătatea Dumnezeirii şi este invizibil pentru ochii muritori. Fiul este toată plinătatea Dumnezeirii manifestată…. Mângâietorul pe care Domnul Hristos a făgăduit că îl va trimite după ce Se va înălţa la cer este Duhul în toată plinătatea Dumnezeirii, care face să se manifeste puterea harului divin pentru toţi cei ce Îl primesc pe Hristos şi cred în El ca Mântuitor personal. Există trei persoane ale Trioului ceresc şi în numele acestor trei puteri – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt – sunt botezaţi cei care Îl primesc pe Hristos printr-o credinţă vie”.

Una dintre dovezile cele mai convingătoare ale inspiraţiei divine a lui Ellen White este aceea că ea a înţeles cu claritate învăţăturile false periculoase cu privire la personalitatea lui Dumnezeu şi i-a avertizat pe oamenii lui Dumnezeu prin această declaraţie puternică: „EXISTĂ TREI PERSOANE” NU „O SINGURĂ PERSOANĂ”. „Cu cât educaţia lucrătorilor noştri este mai simplă şi cu cât este mai mică legătura lor cu oamenii pe care NU îi conduce Dumnezeu, cu atât mai mult se va realiza. Lucrarea va fi făcută prin simplitatea adevăratei evlavii, iar vremurile din vechime se vor întoarce, atunci când, sub călăuzirea Duhului Sfânt, mii de oameni vor fi convertiţi într-o singură zi”. – Seria B, nr.7, p.63.

„Căci dacă, pe când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu prin MOARTEA FIULUI SĂU, cu atât mai mult vom fi mântuiţi prin viaţa Sa”. (Vezi Divina vindecare, pagina 422).

Unitatea care există între Hristos şi ucenicii Săi nu nimiceşte personalitatea niciunuia. Ei sunt una în scop, gânduri şi caracter, DAR NU ÎN PERSOANĂ. ACESTA ESTE FELUL ÎN CARE DUMNEZEU ŞI HRISTOS SUNT UNA”.

Note suplimentare

În 1933, Fleming H. Revell a publicat o carte scrisă de W.W. Prescott, intitulată The Spade and the Bible. În capitolul „Lumină cu privire la cuvintele Noului Testament”, el a făcut efortul de a dovedi că „Vicarius Filii Dei” nu a fost titlul papei şi că semnul fiarei conţine „numele ei, sau numărul numelui ei”, cu alte cuvinte, că „semnul” este numele fiarei. Altfel spus, numărul 666 este semnul fiarei. La pagina 448 din Tragedia veacurilor, se află cuvintele: „Prin urmare, ce altceva este schimbarea Sabatului, dacă nu semnul autorităţii bisericii… semnul fiarei”.

De cel puţin trei ori, Duhul Domnului a vorbit, scoţând în evidenţă faptul că semnul fiarei este duminica. Prin urmare, de ce face profesorul Prescott această declaraţie confuză, spunând că semnul fiarei este numele, numărul fiarei? „La Lege şi la Mărturie, căci dacă nu vor vorbi aşa, nu vor răsări zorile peste poporul acesta”.

În acelaşi capitol, profesorul Prescott pune la îndoială „Vicarius Filii Dei”. În Ministry [o revistă a Bisericii AZŞ], s-a susţinut că titlul papei este „Vicarul lui Hristos”, nu Vicarul Fiului lui Dumnezeu. Totuşi, nu este acesta pur şi simplu un joc de cuvinte? Nu este Hristos Fiul lui Dumnezeu? (Matei 16,16). Totuşi, chiar cuvintele „Vicarius Filii Dei”, prezentate ca fiind titlul papei în Donaţia lui Constantin, un document renumit despre care se crede că a fost găsit în mormântul lui Petru, în secolul al VIII-lea, este recunoscut acum de romano-catolici ca fiind fals, deşi a fost folosit de papi fără îndoială, când au căutat să ajungă la putere. Chiar dacă ei resping documentul, totuşi se agaţă cu tenacitate de titlul „Vicarul Fiului lui Dumnezeu”, sau „Vicarul lui Hristos”.

Cităm din Donaţia lui Constantin, de Coleman, aşa cum este prezentată în Decretul lui Graţian, „Binecuvântatul Petru din Terris, Vicarius Filii Dei” (citat din Tratatul lui Lorenzo Valla cu privire la Donaţia lui Constantin, p.12. Vezi, de asemenea, Ferraris Ecclesiastical Dictionary, publicat de Extypographia Polyglotta, S.C., de Propaganda Fide, Roma, în 1890, sub titlul „Papa”, la pagina 43.)

Donaţia lui Constantin, care foloseşte titlul exact „Vicarius Filii Dei”, a fost menţionată de mulţi papi ca sursă de autoritate pentru pretenţia că, aşa cum a afirmat un preot catolic într-o conversaţie cu mine, papa este Hristos pe pământ, „Vicarius Filii Dei”. Iată papii care au folosit acest edict contrafăcut al lui Constantin pentru a-şi dovedi autoritatea divină: Leo al IX-lea, Urban al II-lea, Euginius al III-lea, Innocent al III-lea, Gregory al IX-lea, Innocent al IV-lea, Nicolas al III-lea, Boniface al VIII-lea şi Ioan al XXII-lea. Există mult mai multe şi chiar o abundenţă de mărturii pentru a dovedi că Uriah Smith a avut dreptate, când a spus că „Vicarius Filii Dei”, titlul cuprinzător şi adevărat al papei, conţinea numărul 666, iar când Duhul Sfânt a susţinut prin profetul Său cartea Daniel şi Apocalipsa şi a aşezat-o alături de Tragedia veacurilor, cum poate profesorul Prescott, sau oricare alt pastor adventist, ori un adevărat cercetător al istoriei să se încumete să arunce îndoială, confuzie şi întuneric asupra semnului fiarei, sau numărului numelui ei? Când Dumnezeu vorbeşte, istoria adevărată trebuie să răspundă cu un „Amin” în unanimitate.

MOARTEA FIULUI LUI DUMNEZEU

Marele adevăr central al Bibliei şi al întregii revelaţii este moartea Fiului lui Dumnezeu. În jurul acelui fapt solemn şi plin de slavă se adună întreaga Biblie şi întreaga revelaţie divină. Dacă înlăturaţi moartea Fiului lui Dumnezeu, întreaga Biblie se sfărâmă, iar nădejdea noastră piere pentru veşnicie.

O ispăşire omenească nu este nicio ispăşire, deoarece chiar şi moartea unui om bun, a unui om desăvârşit, este incapabilă să mântuiască. Dacă Isus a murit doar ca om, dacă nu a murit Însuşi Fiul lui Dumnezeu pentru noi, suntem pierduţi, cufundaţi într-un întuneric fără speranţă, într-o moarte nesfârşită.

Moartea unui înger fără păcat nu ar fi putut să ne mântuiască. Numai Acela prin care Dumnezeu, Tatăl nostru, a creat toate lucrurile, toţi îngerii, întreaga omenire, numai Fiul lui Dumnezeu trebuia să moară şi să le dea, în felul acesta, din nou, viaţă oamenilor muritori. El putea să facă acest lucru, numai murind în locul nostru şi pentru noi.

„Viaţa unui înger nu putea să plătească datoria şi nimic, în afară de moartea şi mijlocirea Fiului lui Dumnezeu, nu putea să plătească datoria”. – Early Writings, p.127.

Isus le-a zis îngerilor că „prin moartea Lui va salva pe mulţi şi că viaţa unui înger nu putea să plătească datoria”. – Early Writings, p.150.

„Îngerul a zis: Crezi că Tatăl L-a dat pe Fiul Său Preaiubit fără nicio luptă sufletească? Nu, nu, ci chiar în Dumnezeul cerurilor a fost o luptă pentru a alege fie să-l lase pe omul muritor să piară, fie să-L dea pe Fiul Său Preaiubit să moară pentru om”. – Early Writings, p.151.

„Viaţa unui înger nu putea să plătească datoria. Nimic în afară de moartea şi mijlocirea Fiului Său nu putea să plătească datoria…. El a îngăduit ca Fiul Său Preaiubit să moară pentru nelegiuirile omului”. – Early Writings, p.151.

„Moartea Fiului Preaiubit al lui Dumnezeu pe cruce arată caracterul neschimbabil al Legii lui Dumnezeu”. – Mărturii, vol.2, p.201.

Cineva ar putea să întrebe: Cum a putut să moară Fiul lui Dumnezeu?

Indiferent dacă suntem în stare să înţelegem, sau nu, cum a fost posibil, noi trebuie să credem lucrul acesta. „Mare este taina evlaviei”.

Cum a putut Fiul lui Dumnezeu să fie conceput şi născut din Fecioara Maria şi să crească asemenea unui copil neajutorat, până la maturitate. Dumnezeul cel Infinit Se îngrijeşte de acest „CUM”. Noi nu putem decât să credem că este aşa, altfel suntem pierduţi în noaptea cea veşnică.

„Voi sunteţi mântuiţi prin CREDINŢĂ”.

Cât de îngrozitoare este condamnarea iudeilor care au refuzat să creadă că Hristos a înviat. Ce vom spune despre pastorii adventişti care neagă până şi faptul că El a MURIT, cu atât mai puţin că a înviat.

„Miraţi-vă de aşa ceva, ceruri, înfioraţi-vă de spaimă şi groază” (Ieremia 2,12).

Ca unul care am crescut ca adventist de ziua a şaptea încă din copilărie, sunt uimit şi îngrozit să aflu că vreun om care pretinde a crede acest mare adevăr ar putea să susţină vreo doctrină a cărei logică l-ar determina să nege moartea Fiului lui Dumnezeu.

O, Isus, Mielul lui Dumnezeu, O, Fiu al lui Dumnezeu, Mântuitorul meu, TU AI MURIT PENTRU MINE.

„Cine a dat pe singurul Său Fiu să moară,

Să moară pentru păcatele lumii,

Pentru ca toţi cei ce cred în Numele Său Sfânt

Să Îl vadă pe Dumnezeul lor”.