.

ULTIMUL OBSTACOL AL ÎMPĂRATULUI DE LA MIAZĂNOAPTE 

În Daniel 11:42 vedem că împăratul de la miazănoapte  îşi „întinde" încă o dată „mâna". De data aceasta, împotriva ultimului obstacol aflat în calea ei, care este identificat ca fiind „feluritele ţări" şi „ţara Egiptului". „Ţara Egiptului" simbolizează toate ţările din întreaga lume. 

„De ce este atât de greu de trăit o viaţa umilă de renunţare la sine? Deoarece, aceia care pretind a fi creştini, nu sunt morţi faţă de lume. Este uşor să trăim după ce am murit faţă de lume. Dar mulţi tânjesc după prajii şi ceapa Egiptului. Ei sunt înclinaţi să se îmbrace şi să acţioneze cât mai mult cu putinţă asemenea lumii şi se aşteaptă să meargă totuşi în cer. Asemenea creştini urcă pe alte căi. Ei nu intră pe poarta cea strâmtă şi nu merg pe calea îngustă". Testimonies, vol. 1, p. 131. 

„Sunt copleşită tristeţe când mă gândesc la starea noastră ca popor. Domnul nu a închis cerul pentru noi, dar propria noastră viaţă şi continua noastră retragere, ne-au separat de Dumnezeu. Mândria, invidia şi iubirea de lume au rămas în inimile noastre, fără teama de a fi condamnate sau alungate. . . . Biserica a întors spatele Conducătorului ei, Domnul Hristos, şi a încetat să-L urmeze, retrăgându-se încetul cu încetul spre Egipt. . . Oare nu am căutat noi prietenia şi aplauzele lumii, mai degrabă decât lui Hristos şi o mai profunda cunoaştere a voinţei Lui?" Ibid., vol. 5, p. 217–218.

„Mulţi nu devin mai puternici, deoarece nu Îl cred pe Dumnezeu pe cuvânt. Ei se conformează lumii. Cu fiecare zi ce trece, ei îşi ridică corturile lor tot mai aproape de Egipt, în timp ce ar trebui sa-şi aşeze tabăra la tot mai aproape de Canaanul ceresc". Sign of The Times, 6 martie, 1884. 

„Plăgile care au căzut asupra Egiptului când Dumnezeu era pe punctul de a elibera poporul Israel, au un caracter asemănător celor care vor cădea asupra lumii chiar înainte de eliberarea finală a poporului lui Dumnezeu". The Great Controversy, p. 627–628.

„Domnul Dumnezeul lui Israel îşi va executa judecăţile îndreptate împotriva dumnezeilor acestei lumi, aşa cum a făcut-o împotriva zeilor Egiptului". Manuscript Releases, vol. 10, p. 240.

Contextul pasajului aflat în atenţia noastră, indică faptul că următorul pas al Papalităţii după votarea Legii duminicale, este acela de a se îndrepta împotriva celorlalte ţări ale lumii. Aceasta succesiune de evenimente este identificată şi de Spiritul Profetic:

„Când America, ţara libertăţii religioase, se va uni cu Papalitatea , încălcând libertatea de conştiinţă şi obligându-i pe oameni să respecte sabatul fals, popoarele din toate ţările globului vor fi determinate sa-i urmeze exemplul". Testimonies, vol. 6, p. 18.

„Ţările străine vor urma exemplul Statelor Unite. Deşi vor începe cu Statele Unite, aceleaşi crize vor veni asupra poporului nostru din toate părţile lumii". Ibid., p. 395.

Nu numai sora White susţine această succesiune a cuceririi lumii de către Papalitate, ci este şi ordinea evenimentelor descrise în Apocalipsa 13. :11.

Cuvântul „vorbea" descrie acţiunea unui guvern: 

„ ‚Vorbirea’ naţiunii reprezintă acţiunea autorităţii ei juridice şi legislative". The Great Controversy, p. 442.

„Chipul fiarei" este o descriere a folosirii puterii seculare pentru a impune o doctrină religioasă:

„Când bisericile din ţara noastră se vor uni în privinţa unor asemenea puncte de credinţă pe care le susţin în comun şi vor influenţa Statele să impună decrete în sprijinul instituţiilor lor, atunci putem spune că America protestantă a făurit o icoană a ierarhiei Romane". The Spirit of Prophecy, vol. 4, p. 278.

Atât actul de „a vorbi ca un balaur", cât şi acela de „a face o icoană fiarei", vor avea loc în mod oficial în timpul Legii naţionale duminicale. Există, fără îndoială, multe evenimente care conduc spre acest act culminant al apostaziei, dar acesta are loc după evenimentul din Apocalipsa 13:11, când Statele Unite vor obliga lumea să facă un chip fiarei:

„Ea a zis locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei, care avea rana de sabie şi trăia". Apocalipsa 1:14, ultima parte.

Lumea îşi va face propria ei icoană a fiarei, iar Statele Unite îi vor conferi putere. Prin definiţie, pentru ca lumea să facă o icoană fiarei şi pentru a „impune" şi „susţine" „decretele" „bisericilor" este necesară instituirea unei organizaţii mondiale, cum ar fi Naţiunile Unite: 

„I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească, şi să facă să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei". Apocalipsa 13:15.

ÎNŞELAT PRIN SPIRITISM

Când Statele Unite votează legea naţională duminicală, nu numai că vorbesc asemenea unui balaur ci şi înalţă o icoană fiarei. După aceasta acţiune, ţara cea minunată a Statelor Unite va înşela întreaga lume prin intermediul puterilor spiritiste care au fost atât de profund asociate cu istoria Egiptului:

„Atenţia mi-a fost îndreptată spre copiii lui Israel din Egipt. Am văzut [ca] atunci când Dumnezeu a lucrat prin Moise înaintea lui Faraon, vrăjitorii s-au ridicat şi au declarat că şi ei pot face aceleaşi minuni. Am văzut că aceeaşi lucrare se desfăşoară acum în lume şi în pretinsele biserici creştine ale căror lucrări se aseamănă lucrărilor vrăjitorilor din vechime". Manuscript Releases, vol. 19, p. 129–130.

Prin aceste înşelăciuni, lumea întreagă va fi determinată să se închine Papalităţii:

 „Şi amăgea pe locuitorii pământului prin semnele, pe care i se dăduse să le facă în faţa fiarei". Apocalipsa 13:14, prima parte. 

Sclavia spirituală descrisă de Ioan este reprezentată de Daniel în versetul 42, când împăratul de la miazănoapte  îşi întinde „mâna" asupra „ţărilor" şi „Egiptului". Când Statele Unite „fac ca pământul şi locuitorii lui să se închine fiarei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată" (Apocalipsa 13:12), lumea se va închina în realitate Satanei, deoarece a se închina „fiarei" înseamnă „a se închina balaurului care îi dăduse putere fiarei". 

„În mândria şi aroganţa lui, Satana s-a autodeclarat domnul de drept şi definitiv al lumii, posesorul tuturor bogăţiilor şi a slavei ei, pretinzând închinarea tuturor celor care trăiesc în ea, ca şi când el ar fi fost creatorul lumii şi al tuturor lucrurile care sunt în ea". Review and Herald, 1 septembrie, 1874.

„Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborât la pământ, tu biruitorul neamurilor! Tu ziceai în inima ta: ‚Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu; voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănoaptei; mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Prea Înalt’„ Isaia 14–12.

„Satana este la lucru, încă de la căderea sa, pentru a se instaura ca domn al acestei lumi". Review and Herald, 9 martie, 1886.

CELE DOUĂ CLASE DE OAMENI DIN LUME

După ce Ioan îi identifică pe „locuitorii pământului" care „fac o icoană fiarei", în Apocalipsa 13:16, declară că „toţi" oamenii vor fi afectaţi de aceasta icoană. Întreaga lume va urma exemplul Statelor Unite, dar, după ce îi descrie pe „toţi" cei care vor fi afectaţi de această acţiune, Ioan împarte acest grup în două clase - „mari şi mici, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi". Daniel, de asemenea, împarte lumea în „bogaţi şi săraci". Egiptul antic avea doi vecini cu o istorie interesantă:

Libienii, la miazăzi de Egipt, au trăit la periferia deşertului care i-a împiedicat să prospere în vreun fel. De-a lungul întregii lor istorii, libienii au trăit cu un ochi îndreptat spre Egipt şi spre fertila vale a Nilului. Ei au încercat de multe ori să invadeze Egiptul, dar întotdeauna au fost respinşi. Egiptul simbolizează întreaga lume, în timp ce Libia reprezintă acea zona pe care noi o numim astăzi Lumea a Treia. Libia simbolizează ţările sărace, lipsite de privilegii şi năpăstuite, care tânjesc după prosperitatea Lumii Occidentale. 

Etiopia antică includea, nu numai Nubia, ci şi o parte Arabiei Vestice, care se învecina cu Marea Roşie. Egiptenii erau invidioşi pe Etiopia, datorită minelor de aur din munţii ei, a bogăţiilor ei în vite, fildeş, piele şi abanos şi datorită faptului că produsele care veneau din Africa Centrală ajungeau în Egipt prin intermediul negustorilor etiopieni. Bogăţia Egiptului trecea mai întâi prin mâinile abile ale negustorilor etiopieni. Dacă Egiptul reprezintă lumea modernă, Libia–ţările sărace ale lumii a treia, atunci Etiopia reprezintă ţările cele mai bogate ale lumii.

Descrierea lui Daniel se potriveşte mărturiei lui Ioan în ceea ce priveşte precizarea faptului că papalitatea va conduce lumea, atât pe cei mici, cât şi pe cei mari, pe cei bogaţi şi pe cei săraci, pe cei liberi şi pe robi–Libia şi Etiopia. Vezi Daniel 11:43; Apocalipsa 13:16.

„Pe măsură ce ne apropiem de încheierea istoriei lumii, profeţiile redate de Daniel solicită o atenţie specială din partea noastră, deoarece se referă chiar la timpul în care trăim noi. Acestea trebuie corelate cu învăţăturile ultimei cărţi a Scripturilor Noului Testament". Prophets and Kings, p. 547.

Daniel adăugă faptul că libienii şi etiopienii vor veni alai după el (împăratul de la miazănoapte ). Vezi Daniel 11:43. (În traducerea engleza, „...shall be at his steps” „. . . . se vor afla pe urmele paşilor săi". –n.trad.)

„paşi–4703: provenit din definiţia de la poziţia 6805; un pas; în sens figurat–a se întovărăşi, a merge alături. 

„6805: rădăcina primară a cuvântului, înseamnă a păşi, ca în exemplul: a păşi regulat; (în sus) a urca, a escalada; (alături) a marşălui, a merge în alai; (în jos si în sens cauzal) a se arunca în mod violent asupra:–a traversa, a trece peste". Strong’s Exhaustive Concordance.

A te afla pe urmele împăratului de la miazănoapte, sau a merge în alai după el, înseamnă a marşului alături de el în cucerirea întregii lumi. Ioan declară că cea de a două fiară face ca „pământul şi locuitorii lui să se închine primei fiare" Apocalipsa 13:12. În cartea Keys of This Blood scrisă de Malachi Martin, găsim un paragraf interesant. Martin este un membru al Vaticanului, care a scris multe cărţi despre catolicism. În Keys of This Blood, Martin argumentează motivele pentru care el crede că papa va fi aşezat pe tronul întregii lumii chiar în acest secol. 

Referindu-se la structura ţărilor lumii, Malachi Martin descrie cu profunzime modul în care sunt privite acestea de către Papă. Iată câteva citate din Keys of This Blood, care arată cum ar fi trasată „o hartă contemporană" de către Papă: „Pe scurt, această hartă contemporană a ruşinii ar fi expresia grafică a atrocităţilor pe care am ajuns să le descriem atât de moderat, ca fiind divizarea lumii în miazănoapte  şi miazăzi, ceea ce înseamnă a vorbi, în termeni simpli, 

despre divizarea naţiunilor şi a populaţiilor din interiorul naţiunilor, în bogaţi şi săraci. . . .

„Tocmai o asemenea hartă a ruşinii este cea pe care o prezintă lumii Papa Ioan Paul în critica morală a aranjamentelor geopolitice care se pregătesc pentru viitor. . . Pe harta modernă a ruşinii, care este supusă atât de mult atenţiei lui Ioan Paul, termenii miazăzi şi miazănoapte  nu au un sens strict geografic, ci sunt frontiere globale care separă bogăţia şi sărăcia, nu numai între ţări, ci şi în societăţile din interiorul ţărilor. . . 

Fie că se adresează Statelor Unite, sau lumii întregi, critica morală a lui Ioan Paul, care foloseşte termenii miazănoapte  şi miazăzi este simplă şi clară. Într-o economie ajustată din punct de vedere moral, insistă el, cei bogaţi nu ar trebui să ajungă mai bogaţi, iar cei săraci nu ar trebui să ajungă mai săraci". Keys of This Blood, Malachi Martin, p. 163–164, 171.

EGIPTUL NU VA SCĂPA

În Daniel 11:42, ţara Egiptului reprezintă întreaga lume care, în conformitate cu Daniel, nu va scăpa. Termenul tradus în acest verset prin „scăpa" este diferit de termenul tradus prin cuvântul „scăpare" din versetul precedent. Versetul precedent sugerează că Edom, Moab şi fruntaşii copiilor lui Amon vor fi salvaţi prin „alunecarea" sau „scăparea" din mâna care le prinsese în strânsoare. Cuvântul scăpare din versetul 42 sugerează faptul că Egiptul nu va găsi nici o posibilitate de eliberare din pumnul de fier al Romei. 

„scăpare–6413: femininul cuvântului definit în poziţia 6412; eliberare; în mod concret, o parte care rămâne:–eliberare, (ceea ce este) scăpat, ceea ce rămâne–rămăşiţa.

„6412: un refugiat:–cel care a scăpat, fugar". Strong’s.

În versetul 41, în timp ce Statele Unite votează Legea naţională duminicală, vorbeşte ca un balaur şi înalţă o icoană fiarei, vor cădea mulţi oameni–dar nu multe ţări. Apoi, lumea va urma exemplul Statelor Unite, de fapt, toate ţările pământului vor cădea, alăturându-se alaiului care merge după Papalitate.

Versetul 41 ni-l prezintă pe Papa în curs de a aduce lumea în armonie cu Papalitatea . Aici vedem cum este învins cel de-al treilea obstacol, fapt care îi permite papalităţii să urce pe tronul lumii. În acest moment, împăratul de la miazănoapte  încetează să fie o simplă biserică, şi revine pe poziţia de conducător geopolitic al lumii. Această poziţie de autoritate îi fusese luată în Daniel 11:40, când împăratul de la miazăzi „se împunsese cu el", în 1798. Când Papalitatea îşi va întinde mâna asupra lumii şi asupra ţărilor ei şi, ca urmare, i se va oferi „controlul" asupra economiei mondiale, rana de moarte va fi pe deplin vindecată. 

Ştim că papalitatea îşi va asuma controlul economiei mondiale, deoarece Ioan ne spune că „nimeni nu va putea compara sau vinde, fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei, sau numărul numelui ei" Apocalipsa 13:17. Mărturia lui Daniel este corelată cu mărturia lui Ioan, deoarece în versetul 43 afirma ca, în această perioadă de timp, împăratul de la miazănoapte  „se va face stăpân pe visteriile de aur şi de argint şi pe toate lucrurile scumpe ale Egiptului" Daniel 11:43.

Daniel foloseşte Egiptul pentru a ne scenariul necesar identificării acestor evenimente ale sfârşitului. El foloseşte Egiptul pentru a simboliza lumea, iar vecinii antici ai Egiptului pentru a simboliza divizarea lumii în bogaţi şi săraci, liberi şi robi. Dacă ne amintim rolul vrăjitorilor egipteni în rezistenţa faţă de plăgile trimise de Dumnezeu, istoria Egiptului ne ajuta să înţelegem 

influenţa spiritista care a amăgit şi a atras lumea în acceptarea acestei înşelăciuni. De asemenea, istoria Egiptului oferă un scenariu perfect pentru a ne ajuta să recunoaştem eliberarea finală a poporului lui Dumnezeu, care este reprezentată de trecerea Marii Roşii. Cu toate acestea, interpretarea Egiptului ca fiind o ilustrare a lumii, ne oferă chiar mai multe informaţii care au un impact asupra acestei perioade de timp.

APOSTAZIA DUCE LA RUINĂ

În Daniel 11:43, vedem că papalitatea preia controlul „visteriilor de aur şi argint şi asupra tuturor lucrurilor scumpe ale Egiptului". În Daniel 11:41, Statele Unite încep unirea cu Papalitatea, prin legiferarea respectării duminicii. În acest moment, legile cauzei şi efectului încep să aibă un impact tot mai puternic asupra lumii: 

„Ne apropiem cu paşi repezi de această perioadă. Când bisericile protestante se vor uni cu puterea civilă pentru a susţine o religie falsă, împotrivindu-se principiilor pentru care predecesorii lor au suferit cele mai sângeroase persecuţii: când statul îşi va folosi puterea pentru a impune doctrine şi pentru a susţine instituţiile bisericeşti–atunci putem spune că America protestantă a făcut o icoană papalităţii şi urmează o apostazie naţională care va sfârşi în mod sigur printr-o ruină naţională". Signs of Times, 22 martie, 1910.

În timp ce Statele Unite, şi apoi întreaga lume, legiferează şi impun apostazia şi împotrivirea faţă de Dumnezeu, fiecare pas al îndepărtării de adevăr este urmat de judecaţi din ce în ce mai distrugătoare:

„Principiile romano-catolice vor fi luate în grija şi protecţia statului. Această apostazie naţională va fi urmată cu rapiditate de ruină naţională". Last Day Events, p. 134.

Fiecare pas al apostaziei va aduce o mai mare devastare asupra lumii. În Daniel 11:42, când Daniel îl descrie pe împăratul de la nord întinzându-şi mâna asupra Egiptului şi asupra ţărilor lumii, apostazia va ajunge foarte aproape de punctul ei culminant. În acel timp, lumea va fi ţinta judecăţilor lui Dumnezeu, iar Duhul lui Dumnezeu se va retrage, iar răzvrătirea omului va fi aproape de măsură deplină. 

În aceasta stare de lucruri, lumea va căuta un salvator care să le promită o revenire a prosperităţii. Vedem în acest scenariu o strategie perfectă menită să-i creeze Papei ocazia de a adresa promisiuni de pace unei populaţii devastate. Această situaţie de criză îşi găseşte paralela în istoria plăgilor Egiptului:

„Egiptul a fost devastat de plăgile care au căzut asupra lui, înainte ca Faraon să fie de acord să asculte de Marele EU SUNT. Faraon a insistat în încăpăţânarea sa, până când Egiptul a fost ruinat şi până când toţi egiptenii, de la cel mai umil slujitor şi până la împăratul de pe tron, au început să caute trupurile decedate ale întâilor lor născuţi". Review and Herald, 23 Aprilie, 1901.

În această situaţie copleşitoare, populaţia Egiptului era terorizată şi dispusă să renunţe la „visteriile lor de aur şi de argint şi la toate lucrurile scumpe". 

„Egiptenii se îmbogăţiseră prin exploatarea nedreaptă a Israeliţilor si, în cele din urmă, când erau pe punctul de a porni în călătoria spre noul lor cămin, israeliţii aveau dreptul să pretindă răsplata anilor lor de trudă. Ei trebuiau să ceară articole de valoare, care puteau fi transportate cu uşurinţă, iar Dumnezeu le-a dat trecere înaintea Egiptenilor. Minunile uimitoare făcute pentru eliberarea lor, au răspândit teroarea în sufletele opresorilor, aşa că cererile lor aveau să fie îndeplinite". Patriarchs and Prophets, p. 253.

Când omenirea se va confrunta cu judecăţile distrugătoare, când apostazia mondială va prelua controlul asupra papalităţii, stările din lume vor provoca o asemenea stare de panică, încât oamenii îşi vor vinde cu uşurinţă privilegiile economice în schimbul falselor promisiuni de pace. Istoria Egiptului răspândeşte o lumină deosebit de puternică în înţelegerea pasajului din Daniel 11:42–43.

ZVONURI ÎNSPĂIMÂNTĂTOARE

„Dar nişte zvonuri, venite de la răsărit şi de la miazănoapte, îl vor înspăimânta, şi atunci vor porni cu o mare mânie, ca să prăpădească şi să nimicească cu desăvârşire pe mulţi" Daniel 11:44. 

În versetul 44, termenul tradus prin înspăimântoare este folosit şi în Daniel 5:6, 9: 

„Atunci împăratul a îngălbenit, şi gândurile atât l-au tulburat că i s-au desfăcut încheieturile soldurilor, şi genunchii i s-au izbit unul de altul. . . . Din pricina aceasta împăratul Belşaţar s-a spăimântat foarte tare, faţa i s-a îngălbenit, şi mai marii lui au rămas încremeniţi".

În Strong’s Concordance, definiţia sugerează în primul rând ideea de a tremura înăuntru, sau de a fi alarmat dintr-o dată, agitat, înspăimântat, deziluzionat. În Daniel 11:44, împăratul de la miazănoapte  aude un mesaj care îi stârneşte o reacţie interioară, asemănătoare reacţiei lui Belşaţar când a văzut apărând pe perete acea scriere misterioasă. 

„Zvonurile" reprezintă un mesaj care îl va tulbura profund pe împăratul de la miazănoapte  Cheia înţelegerii mesajului care îl înfurie şi îl alarmează pe împăratul de la miazănoapte  este identificată prin semnificaţia simbolică a termenilor „răsărit şi miazănoapte ". Aceste direcţii sunt asociate cu persoana Domnului Hristos. Răsăritul simbolizează venirea Domnului Hristos, iar miazănoapte  este direcţia din care sunt lansate atacurile vrăjmaşilor lui Dumnezeu, pe care Dumnezeu le foloseşte pentru a-şi aplica judecăţile retributive împotriva apostaziei Israelului.Miazănoapte înseamnă un mesaj al judecăţii.

„Deodată, la răsărit va apare un mic nor negru, de mărimea unei jumătăţi de palme. Acesta este norul care Îl înconjura pe Mântuitor şi care, de la distanta, pare a fi învăluit în întuneric. Poporul lui Dumnezeu ştie că acesta va fi semnul Fiului omului". The Great Controversy, p. 640.

„Cuvântul, care a fost spus lui Ieremia despre tot poporul lui Iuda, în al patrulea an al lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda–acesta era cel dintâi an al lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului–cuvânt, pe care l-a rostit Ieremia înaintea întregului popor al lui Iuda şi înaintea tuturor locuitorilor Ierusalimului, zicând: . . . Iată, voi trimite să aducă toate popoarele de la miazănoapte , zice Domnul; si-i voi trimite la robul Meu Nebucadneţar, împăratul Babilonului; îi voi aduce împotriva acestei ţări şi împotriva locuitorilor ei, şi împotriva tuturor acestor neamuri de jur împrejur, ca să le nimicească cu desăvârşire şi să facă din ele un pustiu şi o pricina de batjocură, nişte dărâmături veşnice". Ieremia 25:1–2, 9.

„Cel ce se află la cârma bisericii Sale şi conduce destinele popoarelor aduce la îndeplinire ultima lucrare ce urmează a fi realizată pentru aceasta lume. El îi însărcinează pe îngeri cu misiunea de a executa judecăţile. Pastorii trebuie să se trezească şi să înţeleagă situaţia. Lucrarea judecăţii începe în sanctuar. ‚Şi Iată că au venit şase oameni de pe drumul porţii de sus, dinspre miazănoapte, fiecare cu unealta lui de nimicire în mână. În mijlocul lor era un om îmbrăcat într-o haină de in, şi cu o călimară la brâu. Au venit şi s-au aşezat lângă altarul de aramă’. Vezi Ezechiel 9:2–10. Porunca este, ‚Ucideţi, şi nimiciţi pe bătrâni, pe tineri, pe fecioare, pe copii şi pe femei; dar nu va atingeţi de nici unul din cei ce au semnul pe frunte! Începeţi însă cu Locaşul Meu cel sfânt! Ei au început cu bătrânii, care erau înaintea Templului’. Dumnezeu a zis. ‚Voi face să cada asupra capului lor faptele lor." Testimonies to Ministers, p. 431–432. 

Miazănoapte  reprezintă şi controversa, care a început în ceruri, între Satana şi Hristos, deoarece Satana dorise să ia locul lui Dumnezeu în curţile cerului: 

„Tu ziceai în inima ta: ‚Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stele lui Dumnezeu; voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănoaptei" Isaia 14:13.

„Capătul miazănoaptei" este biserica lui Dumnezeu sau muntele sau cel sfânt: „Frumoasă înălţime, bucuria întregului pământ, este muntele Sionului; în partea de miazănoapte  este cetatea Marelui Împărat". Psalmii 48:2.

Reacţia împăratului de la miazănoapte  la mesajul venit dinspre miazănoapte  este o aluzie la încercarea Satanei de a uzurpa poziţia lui Dumnezeu.Răsăritul şi miazănoaptea, nu numai că reprezintă un mesaj al judecăţii şi revenirii lui Hristos, ci Îl şi identifică pe insusi Domnul Hristos:

„Cine a ridicat de la răsărit pe acela care în neprihănirea Lui, îl cheamă să calce pe urmele Lui? Cine îi supune neamuri şi împăraţi ? Cine le face sabia praf, şi arcul o pleavă luată de vânt? . . . Am sculat pe cineva de la miazănoapte, şi vine de la răsărit; el cheamă Numele Meu; trece peste voivozi ca pe noroi şi-i calcă în picioare cum calcă olarul lutul. Cine a vestit lucrul acesta de la început, ca să-l ştim, şi cu mult înainte, ca să zicem: ‚Are dreptate?’ Nimeni nu l-a vestit, nimeni nu l-a proorocit, şi nimeni n-a auzit cuvintele voastre. Eu, Cel dintâi, am zis Sionului: ‚Iată-i, Iată-i!’ şi Ierusalimului: ‚Îţi trimit un vestitor de veşti bune!’"  Isaia 41:2, 25–27.

Acest pasaj din Isaia îl identifică pe Domnul Hristos ca fiind Cel ce va fi ridicat de la răsărit şi de la miazănoapte . Este solia neprihănirii lui Hristos, ultima solie a harului pentru o lume aflată pe moarte–solia caracterului lui Hristos. (Vezi Christ’s Object Lessons, p. 415.) În Daniel 11:44 se afla aceleaşi „vesti bune" din Isaia 41, si, de asemenea, aceleaşi „vesti bune" pe care Domnul Hristos le-a anunţat la începutul slujirii Sale: 

„Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi: El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobita, să vestesc robilor slobozenia, şi prinşilor de război izbăvirea; să vestesc un an de îndurare al Domnului, şi o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru; să mângâi pe toţi cei întristaţi" Isaia 61: 1–2.

Deosebirea dintre „zvonurile" sau „veştile" din Daniel 11:44 şi mesajul adresat de Domnul Hristos la venirea să pe pământ, constă în faptul că „ziua răzbunării Dumnezeului nostru" nu a avut loc atunci. Ceea ce îl face pe împăratul de la miazănoapte  să tremure şi să se înspăimânte este recunoaşterea „răzbunării" legate de veştile din Daniel 11:44.

„Veştile bune" ale neprihănirii Domnului Hristos sunt însoţite întotdeauna de o revărsare a Duhului Său:

„Care a fost rezultatul revărsării Duhului în Ziua Cinzecimii? Veştile bune despre Mântuitorul înviat au fost purtate până în cele mai îndepărtate locuri ale lumii". The Acts of the Apostles, 48.

În curând, această solie a veştilor bune va fi proclamată încă o dată. De această dată, nu va fi în contextul legat de „învierea Mântuitorului", ci în contextul revenirii Lui Hristos şi al încheierii judecăţii care precede „ziua răzbunării Domnului", Isaia 34:8. Această solie va avea ca rezultat teama şi retragerea puterilor asociate cu împăratul de la miazănoapte .

Daniel 11:40–43 descrie primirea rănii de moarte de către Papalitate în 1798, urmată de o revenire în trei etape a papalităţii, la poziţia ei anterioară ca putere. Aceasta se întoarce mai întâi împotriva armatelor împăratului de la miazăzi, apoi intră în ţara cea minunată a Statelor Unite. După aceea, toate naţiunile pământului, simbolizate prin ţara Egiptului, sunt aduse în captivitate. După doborârea acestor trei obstacole, vedem cum împăratul de la miazănoapte  controlează toate finanţele lumii, reprezentând faptul că papalitatea a revenit pe deplin la poziţia pe care o avusese în timpul celor 1260 de ani de supremaţie.

După aceasta, în versetul 44, Daniel ne îndreaptă atenţia către bătălia finală dintre Papalitate şi Dumnezeu. Sigilarea poporului lui Dumnezeu începe în versetul 41, odată cu decretarea legii duminicale în Statele Unite, dar versetul 44 identifică mai direct solia care constituie sigiliul, şi ilustrează de asemenea reacţia satanică faţă de acea solie. Solia care constituie sigiliul este solia care vine dinspre Răsărit:

„Şi am văzut un alt înger, care se suia dinspre răsăritul soarelui, şi care avea pecetea Dumnezeului celui viu. El a strigat cu glas tare la cei patru îngeri, cărora le fusese dat să vătămăm pământul şi marea, zicând: ‚Nu vătămaţi pământul şi marea, nici copacii, până nu vom pune pecetea pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru!’„ Apocalipsa 7:2–3.

Solia îngerului care sigilează este solia celui de-al treilea înger: 

„Apoi l-am văzut pe cel de-al treilea înger. Îngerul meu însoţitor mi-a spus: ‘Lucrarea lui este înfricoşătoare. Misiunea Lui este teribilă. El este îngerul care trebuie să separe grâul de neghina, şi să sigileze, sau să lege snopii pentru grânarul ceresc. Aceste lucruri ar trebui să absoarbă întreaga atenţie.’" Early Writings, p. 118

Prin solia celui de-al treilea înger, biserica şi apoi lumea–vor fi testate. Este solia care îl înfurie pe împăratul de la miazănoapte:

„Când vestirea soliei celui de-al treilea înger se încheie, nu va mai fi nici o mijlocire a harului pentru locuitorii vinovaţi ai pământului. Poporul lui Dumnezeu îşi va fi încheiat lucrarea. Ei au primit ‚ploaia târzie’, ‚înviorarea din partea lui Dumnezeu’ şi sunt pregătiţi pentru încercarea care se află în faţa lor. Îngerii coboară şi urcă în graba în cer. Întorcându-se de pe pământ, un înger anunţă că lucrarea lui s-a încheiat; lumea a fost supusă testului final, şi toţi cei care s-au dovedit loiali perceptelor divine au primit deja ‚sigiliul viului Dumnezeu’ Apocalipsa 7:2. Apoi, Isus încetează lucrarea de mijlocire din sanctuarul ceresc. El îşi ridică mâinile şi spune cu glas tare, ‚S-a isprăvit’ şi oştirile îngereşti îşi aşează îşi scot coroanele în timp ce El face un anunţ solemn: ‚Cine este nedrept, să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat, să se întineze şi 

mai departe; cine este fără prihană să trăiască şi mai departe fără prihană. şi cine este sfânt, să se sfinţească şi mai departe!’ Apocalipsa 22:11. Fiecare caz este hotărât, fie pentru viaţa, fie pentru moarte. Domnul Hristos a făcut ispăşirea pentru poporul Său şi a spălat păcatele lor. Numărul supuşilor Lui este complet; ‚domnia, stăpânirea şi puterea tuturor împăraţilor care sunt sub ceruri’, (Daniel 7:27) este pe punctul de a fi dată în mâinile moştenitorilor mântuirii, iar Isus va domni ca Împărat al împăraţi lor şi Domn al domnilor.

„Când părăseşte sanctuarul, întunericul învăluie locuitorii pământului. În acel timp îngrozitor, cei neprihăniţi trebuie să trăiască fără mijlocitor, înaintea unui Dumnezeu sfânt. Piedicile aşezate în calea celor nelegiuiţi sunt îndepărtate, şi Satana deţine controlul deplin asupra celor rămaşi pentru totdeauna nepocăiţi. Îndelunga răbdare a lui Dumnezeu s-a sfârşit. Lumea a respins harul Său, a dispreţuit dragostea Sa, şi a încălcat legea Sa. Cei nelegiuiţi au trecut pragul timpului lor de probă; Duhul lui Dumnezeu, căruia i s-au împotrivit fără încetare, în cele din urma, va fi retras. Lipsiţi de apărarea harului divin, ei nu mai au nici o protecţie în faţa celor nelegiuiţi. Atunci, Satana va aduce asupra locuitorilor pământului un ultim mare necaz. În timp ce îngerii încetează să ţină în frâu vânturile pasiunii umane, toate elementele războiului vor fi lăsate să se dezlănţuie.

„Un singur inger i-a ucis pe toţi primiii nascuti ai egiptenilor si le-a umplut ţara de durere. Când David a hulit pe Dumnezeu, prin numărătoarea poporului, un înger a provocat o distrugere teribila ca pedeapsa pentru păcat. Aceeaşi putere distrugătoare exercitată de îngerii sfinţi la porunca lui Dumnezeu, va fi exercitată de către îngerii răi, când el le va îngădui. În prezent, există puteri pregătite, care nu fac altceva decât să aştepte permisiunea divină, pentru a devasta totul.

„Cei care onorează Legea lui Dumnezeu au fost acuzaţi că aduc judecăţile asupra lumii, şi vor fi priviţi ca şi când ei ar fi cauza convulsiilor îngrozitoare ale naturii, a războiului şi vărsării de sânge care umplu pământul de blestem. Puterea care însoţeşte ultima avertizare i-a înfuriat pe cei răi; mânia lor este aprinsă împotriva tuturor celor ce au primit solia, şi Satana îi va instiga provocând o şi mai intensa manifestare a spiritului de ură şi persecuţie...

 „Când Mâna lui Dumnezeu a fost retrasă, în cele din urmă, de la naţiunea iudaică, preoţii şi poporul nu au ştiut nimic. Deşi se aflau sub controlul Satanei şi erau animaţi de cele mai oribile şi mai rele pasiuni, ei continuau să se considere aleşii lui Dumnezeu. Slujba la templu continua; jertfele erau aduse pe altare întinate, şi binecuvântarea divină era invocată zilnic asupra unui popor vinovat de vărsarea sângelui Fiului iubit al lui Dumnezeu, care căuta să-i nimicească pe apostolii şi slujitorii Săi. 

Deci, când este pronunţată decizia irevocabilă a sanctuarului şi când destinul lumii este hotărât pentru totdeauna, locuitorii pământului nu vor şti nimic. Formele de religie vor fi continuate de un popor, de la care Duhul lui Dumnezeu s-a retras pentru totdeauna; şi zelul satanic pe care prinţul întunericului li-l va inspira pentru săvârşirea planurilor lui distrugătoare, va fi asemănător zelului pentru Dumnezeu.

„În timp ce Sabatul ajunge un subiect special de controversă în întreaga creştinătate, şi în timp ce autorităţile religioase şi civile se unesc pentru a impune păzirea duminicii, refuzul unei minorităţii de a ceda solicitării populare, îi va face obiectul unei anateme universale. Vor fi ameninţaţi, spunându-se că puţinii care se opun unei instituţii a bisericii şi legii statului nu merită a fi toleraţi; că este mai bine să sufere ei, decât să fie aruncată o naţiune întreagă în confuzie şi nelegiuire. Acelaşi argument a fost adus de către ‚mai marii poporului’, împotriva Domnului Hristos, cu optsprezece secole în urmă. Vezi Fapte 4:8. ‚Este în folosul vostru să moară un singur om pentru norod, şi să nu piară tot neamul’ Ioan 11:50. Acest argument va părea convingător; şi, în cele din urmă, se va da un decret împotriva tuturor celor care sfinţesc Sabatul poruncii a patra, declarându-i vrednici de cea mai severă pedeapsă si, după un anumit timp, oferindu-le oamenilor libertatea de a-i ucide. Romanismul din Lumea Veche şi protestantismul apostaziat din Lumea Noua, vor alege un procedeu similar împotriva celor care onorează toate poruncile divine.

Atunci, poporul lui Dumnezeu va fi aruncat în miezul acelor scene de suferinţă şi necaz pe care profetul le descrie ca fiind timpul strâmtorării lui Iacov. ‚Aşa vorbeşte Domnul: „Auzim strigate de groază; e spaimă, nu este pace! . . . Pentru ce au îngălbenit toate feţele? Vai! căci ziua aceea este mare; nici una n-a fost ca ea? Este o vreme de necaz pentru Iacov; dar Iacov va fi izbăvit din ea". Ieremia 30:5–7". The Great Controversy, p. 613 – 616

Solia marii strigări începe să fie proclamată cu tărie când se va trece la votarea legii naţionale duminicale. Din acest moment, persecuţia se intensifică –incluzând în viitor martirajul:

„Când se va desfăşura aceasta mare lucrare, înainte de conflictul final, mulţi vor fi închişi, mulţi vor fugi din oraşe pentru a-şi salva viaţa, şi mulţi vor fi martirizaţi pentru că au rămas de partea lui Hristos şi au rezistat în apărarea adevărului". Maranatha, p. 199.

„Întreaga lume va fi stârnită împotriva adventiştilor de ziua a şaptea care nu-şi vor aduce omagiul papalităţii, prin respectarea duminicii, instituţia puterii anti-creştine. Scopul lui Satana este acela de a face să fie şterşi de pe faţa pământului, pentru că supremaţia lui asupra lumii să nu mai poată fi disputată". Review and Herald, 22 August, 1893.

 CEA MAI VIE DESCRIERE

„Timpul de strâmtorare şi agonie din faţa noastră va necesita o credinţă care să poată suporta oboseala, amânarea şi foamea–o credinţa care nu va ceda numeroaselor încercări. . . . ‚Timpul de strâmtorare cu n-a mai fost’ (Daniel 12:1), este foarte aproape de noi; şi noi vom avea nevoie de o care în prezent ne lipseşte şi pe care mulţi sunt prea nepăsători să o obţină. Adesea se întâmplă ca necazul să fie mai mare în anticipare decât în realitate; dar nu este cazul crizei care se afla în faţa noastră. Nici cea mai vie descriere nu poate atinge magnitudinea acestei încercări". The Great Controversy, p. 621–622.

Când se încheie timpul de probă al lumii, nu vor mai fi martiri:

În versetul 44 Papa şi ai lui vor porni „ca să prăpădească şi să nimicească cu desăvârşire pe mulţi". Vestirea soliei venite de la răsărit şi de la miazănoapte , adică solia celui de-al treilea înger se apropie de încheiere, cu încheierea timpului de probă pentru lume. Vrăjmaşii poporului lui Dumnezeu ajung în totalitate sub controlul spiritului lui Satana:

„Atenţia mi-a fost îndreptată spre timpul în care vestirea soliei celui de-al treilea înger va înceta. Puterea lui Dumnezeu a venit asupra poporului Său; ei si-au încheiat lucrarea şi au fost pregătiţi pentru ceasul încercării care se află în faţa lor. Ei au primit ploaia târzie, sau înviorarea venită de la Faţa Domnului, iar mărturia vie a fost reînviată. Ultima mare avertizare a fost auzită pretutindeni, şi a stârnit şi înfuriat pe locuitorii pământului care nu au primit solia". Early Writings, p. 279.

Daniel 11:45 descrie locul şi relaţia dintre împăratul de la miazănoapte, biserica lui Dumnezeu şi locuitorii pământului, la încheierea timpului de probă.

Nimeni nu va veni în ajutor

„Îşi va întinde corturile palatului său între mare şi muntele cel slăvit şi sfânt. Apoi îşi va ajunge sfârşitul, şi nimeni nu-i va fi într-ajutor". Daniel 11:45. Acest verset descrie locul în care îşi va găsi sfârşitul împăratul de la miazănoapte. Deşi Versiunea King James sugerează că papalitatea se află pe muntele cel sfânt şi slăvit, multe alte traduceri ale Bibliei arată că acest verset ar putea fi tradus astfel încât să indice faptul că papalitatea îşi aşează corturile palatului (corturile de război ) între mare şi muntele cel sfânt:

„Şi îşi va întinde corturile palatului său între mări (trad. engleză) şi muntele sfânt şi slăvit (Sion); dar îşi va ajunge sfârşitul şi nimeni nu-i va fi într-ajutor". Daniel 1:45, (Versiunea amplificată). 

„Şi îşi va instala corturile palatului sau între mări şi muntele cel sfânt şi slăvit; dar îşi va ajunge sfârşitul, şi nimeni nu îl va ajuta". Daniel 11:45, New King Version. Vezi de asemenea American Standard Version şi Young’s Literal Translation.

În conformitate cu următoarele versete, „Muntele cel sfânt slăvit", este biserica  lui Dumnezeu:  

„Se va întâmpla în scurgerea vremurilor (ultimele zile, trad. engleza), că muntele Casei Domnului va fi întemeiat ca cel mai înalt munte; se va înălţa deasupra dealurilor, şi toate neamurile se vor îngrămădi spre el. Popoarele se vor duce cu grămada la el, şi vor zice: „Veniţi să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe căile Lui, şi să umblăm pe cărările Lui". Căci din Sion va ieşi Legea, şi din Ierusalim cuvântul Domnului" Isaia 2:2–3.

„Mările" reprezintă omenirea: „Apoi mi-a zis: „Apele, pe care le-ai văzut, pe care şade desfrânata, sunt noroade, neamuri şi limbi" Apocalipsa 17:15.

Una dintre întrebările cel mai frecvent ridicate cu privire la Daniel 11:40–45 este dacă muntele cel sfânt şi slăvit din versetul 45 are aceeaşi semnificaţie ca şi ţara cea minunată din versetul 41. Să le comparam. Ambele simboluri conţin adjectivele traduse prin „slăvit" (În traducerea Cornilescu adjectivele sunt traduse diferit: „ţara cea minunată" şi „muntele slăvit". Traducerea engleză prezintă acelaşi adjectiv care în traducerea română poate fi: „ţara cea minunată" şi „muntele cel minunat" sau „ţara slăvită" şi „muntele slăvit"–n.trad.). Dar dacă scoatem cuvântul „slăvit" (sau minunată) din cele două expresii, observăm că există o distincţie între o ţară şi un munte.

Ţara din versetul 41 este locul în care au fost aşezaţi, poporul lui Dumnezeu şi adevărul, pentru a facilita proclamarea ultimului mesaj de avertizare. Biserica ridicată pentru a proclama acest mesaj este muntele cel sfânt din versetul 45. Ambele sunt „slăvite", în felul lor, dar o biserică şi o ţara în care a fost ridicată aceasta biserică sunt două entităţi diferite, deşi se afla în strânsă legătură. 

Acest verset descrie timpul în care omenirea va fi împărţită în două grupe. Papalitatea este reprezentată ca fiind la mijloc, între cele două grupe de oameni, deoarece Papalitatea fusese obiectul principal folosit de Satana pentru a împiedica omenirea să audă ultimul mesaj de avertizare. 

Avându-l pe Papă între ei, oamenii care resping ultimul mesaj de avertizare sunt de o parte, în timp ce poporul lui Dumnezeu se afla de cealaltă parte: „În zilele noastre, în lume există numai două clase de oameni, iar la judecată vor fi recunoscute doar două clase–cei care încălca Legea lui Dumnezeu, şi cei care păzesc legea Lui. În marea bătălie se dezvăluie două mari puteri opuse. De o parte stă Creatorul cerului şi al pământului. toţi cei ce sunt alături de El poartă semnul Lui. Ei sunt ascultători faţă de poruncile Lui. În partea cealaltă, stă prinţul întunericului, alături de toţi cei care au ales apostazia şi răzvrătirea". Review and Herald, 7 mai, 1901.

Daniel 11:45 descrie linia de demarcaţie care separă omenirea, ilustrată prin corturile palatului Omului Fărădelegii. Într-o parte se află cei care reflectă caracterul înălţării de sine a Omului Fărădelegii, în timp ce în cealaltă parte îi vedem pe cei care reflecta iubirea şi sacrificiul de sine a Domnului Isus, Regele lor. 

În acest verset, principiul fundamental al tainei nelegiuirii–auto înălţarea–este simbolizat prin împăratul de la miazănoapte care îşi întinde în mod ostentativ corturile înaintea ochilor întregului univers, şi se proclamă pe sine împărat al celor reprezentaţi prin „mare", pregătindu-se în acelaşi timp să-i nimicească pe cei care constituie muntele cel sfânt şi slăvit. În punctul culminant al acestui act arogant, împăratul de la miazănoapte  îşi ajunge sfârşitul–şi nu-i va fi nimeni într-ajutor.

În lexiconul ebraic din Strong’s Exhaustive Concordance, se află următoarele definiţii care ne pot ajuta să înţelegem câteva dintre cuvintele cheie ale versetului 45:

„a întinde–5193: rădăcina primitivă a cuvântului; a înfige, a fixa; termen folosit în mod specific cu referire la plante (literal sau figurativ):–a înrădăcina, a planta. 

„corturile–168: provenit din definiţia de la poziţia 166; un cort (vizibil de la distanţă în mod clar):–acoperiş, (locuinţă) (loc), casă, tabernacol, cort.

„166: rădăcina primară a termenului; a fi clar:–strălucire.

„palat-643: probabil dintr-o derivare străină; un pavilion, un cort, sau palat.”

În versetul 45 este reprezentată acţiunea de a se interpune, între mesajul lui Dumnezeu şi destinatarii acestuia, iar ilustraţia apare şi în Spiritul Profeţiei: „Deşi nu a fost capabil să-L alunge pe Dumnezeu de pe tronul Său, Satana I-a atribuit în mod acuzator lui Dumnezeu caracteristicile sale satanice, în timp ce el a pretins că deţine atributele lui Dumnezeu. Satana este un înşelător si, prin isteţimea şi prin practicile lui frauduloase, a atras spre sine omagiul care ar fi trebuit sa-i fie adus lui Dumnezeu, şi si-a instalat tronul satanic între închinătorii umani şi Tatăl divin". Manuscript Releases, vol. 7, p. 215.

„Chiar înainte de venirea Fiului Omului, din partea vrăjmaşului există –şi a existat timp de ani–o hotărâre de a împrăştia întunericul exact între om şi Mântuitorul lui". Manuscript Releases, vol. 6, p. 7.

„Marele Învăţător a fost în lume; El a fost lumina lumii; dar Satana şi-a interpus umbra diabolică între El şi sufletele pe care Hristos a venit să-i salveze". The Signs of the Times, 20 martie, 1901.

„Vă implorăm pe voi care vă opuneţi luminii adevărului, să vă daţi la o parte din calea poporului lui Dumnezeu. Lumina trimisa din Cer trebuie să strălucească asupra lor cu raze limpezi şi puternice". Review and Herald, 27 mai, 1890.

„Nimeni să nu-şi asume riscul de a se interpune între popor şi mesajul Cerului. Solia lui Dumnezeu va ajunge la popor; şi dacă nu ar fi fost nici voce omenească pentru a-l rosti, chiar pietrele îl vor striga cu glas tare". Counsels to Writers and Editors, p. 38.

„Sabatul este testul Domnului, şi nici un om, fie el rege, preot sau conducător, nu este autorizat să se interpună între Dumnezeu şi om". Testimonies, vol. 9, p. 234.

În articolul precedent am dezbătut Daniel 11:44 şi am observat reacţia împăratului de la miazănoapte  la auzirea „zvonurilor" care vin dinspre „răsărit şi miazănoapte ". Acest verset descria teama şi furia împăratului de la miazănoapte  la auzirea soliei vestite cu glas tare. Când acesta porneşte „sa prăpădească şi să nimicească pe mulţi", timpul de probă se încheie şi lumea este divizată în două clase. Versetul 45 continuă descrierea acestei divizări, şi foloseşte simboluri 

profetice care indică spre Armaghedonul descris în Apocalipsa 16.

ÎNTRE MĂRI ŞI MUNTELE CEL SFÂNT

La răsărit de Marea Mediterană, la sud-vest de Marea Galileii şi la nord de Marea 

Moartă, se afla Meghido. La aproximativ 35 de mile nord-vest de Meghido este Ierusalimul, la numai 10 mile nord-vest de Meghido este Muntele Carmel. Între Meghido şi Ierusalim sunt situaţi Munţii Garizim şi Ebal, munţii blestemului şi binecuvântării. Acesta este cadrul geografic în care este reprezentat sfârşitul Papalităţii descris în mod simbolic în Daniel 11:45. 

Istoria biblică a acestor locuri este abundentă în informaţii simbolice şi indica războiul care se va încheia cu cea de a doua venire a lui Hristos.

Majoritatea comentatorilor Bibliei localizează împăratul de la miazănoapte  din Daniel 11:45 chiar în mijlocul acestei zone geografice vechi testamentele. Această zonă geografică este chiar locul în care se desfăşoară bătălia Armaghedonului, descrisă în Apocalipsa 16. Deşi aluzia la Meghido este uşor de sesizat în Daniel 11:45, pentru a fi consecvenţi în aplicarea regulilor de interpretare profetică, trebuie să continuăm să descoperim aplicaţia spirituală a localizării din acest verset, şi nu pe cea literală.

În catolicism, în protestantism şi chiar în adventismul contemporan, există persoane care interpretează acest verset ca pe o referire la Israelul literal. Informaţia geografică şi istorică oferită de acest verste, descrie zona în care este localizată spiritual întreaga lume, în timpul izbucnirii războiul Armaghedonului. 

Identificarea muntelui cel sfânt şi slăvit ca fiind Ierusalimul literal şi modern, ar însemna să fim neconsecvenţi cu modul de interpretare a celor cinci versete precedente, deoarece acestea au fost înţelese într-un context modern spiritual. Dacă cineva alege să interpreteze muntele cel sfânt şi minunat din acest verset ca fiind Ierusalimul din zilele noastre, atunci consecvenţa aplicaţiilor profeţiei necesită ca toate celorlalte simboluri din aceasta succesiune să fie interpretate literal. Acest lucru nu este posibil, deoarece Edomul din versetul 41 nu mai exista ca naţiune sau ca popor.

Dacă ar trebui să revedem interpretarea pasajul din Daniel 11:40–45, începând cu primul articol care a fost publicat în Ianuarie 1996 şi până la acest ultim articol, am descoperi că aplicaţiile personajelor şi a simbolurilor au fost realizate cu consecvenţă, pornind de la înţelegerea faptului că aceste evenimente se desfăşoară în perioada de după cruce.

UN APEL LA TREZIRE

Am văzut că succesiunea cuceririlor realizate de către Papalitate la revenirea să pe „poziţia de putere din trecut", este aceeaşi succesiune evidenţiată în cartea Apocalipsei. De asemenea, am înţeles aceasta succesiune ca fiind o repetare a „istoriei" descrise în Daniel 11:30–35, pe care sora White o prezintă ca fiind tiparul cu care trebuie comparate evenimentele finale raportate în Daniel 11.

În timp ce am evidenţiat faptul că ultimele scene profetice se referă la omul fărădelegii, am observat de asemenea că în privinţa înţelegerii cărţilor Daniel şi Apocalipsa, va fi o „creştere a cunoştinţei", care va „pregăti pe poporul lui Dumnezeu să reziste" în zilele de pe urmă, şi că această „creştere a cunoştinţei" va include şi cunoştinţa privitoare la „omul fărădelegii". Nu numai că am stabilit câteva legături între aceste versete şi cartea Apocalipsei, dar tema predominantă a acestor versete poate fi verificată cu uşurinţă, prin intermediul evenimentelor care se petrec în zilele noastre. Am considerat că cea mai mare nevoie a poporului lui Dumnezeu este o reînviorare şi o reforma spirituală şi am subliniat faptul că sora White a afirmat că aceasta nevoie se va împlini în urma unei înţelegeri a profeţiilor Daniel şi Apocalipsa.

La începutul acestui studiu, am comparat evenimentele descrise în primul capitol al cărţii Testimonies, volumul 9, şi am descoperit că sora White considera aceste evenimente finale ca fiind o împlinire a Daniel 11. Ceea ce este şi mai solemn, este faptul că, referindu-se la aceste evenimente din Daniel 11, sora White a afirmat că „evenimentele finale se vor desfăşura cu rapiditate". Fraţi şi surori, evenimentele finale şi rapide, descrise în Daniel 11:40–45 au început deja să se desfăşoare cu şapte ani în urma, în 1989, odată cu căderea Uniunii Sovietice. Este un timp solemn, în care să ne trezim în faţa semnelor timpului!

„Există o zi pe care Dumnezeu a prezis-o ca fiind ziua în care se va încheia istoria acestui lumi.” „Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toata lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul" Matei 24:14. 

Profeţia se împlineşte cu repeziciune. Ar trebui să se vorbească mult mai mult despre aceste subiecte minunate. Ziua în care destinul fiecărui suflet va fi decis pentru totdeauna este aproape. Ziua Domnului este la uşi. Falsul străjer anunţă că totul este bine; dar ziua lui Dumnezeu se apropie în grabă. Zgomotul paşilor ei este atât de tăcut, încât lumea nu se trezeşte din somnul de moarte în care a căzut. În timp ce străjerul anunţă, „Pace şi linişte", „o mare prăpădenie neaşteptată va veni peste ei", „Şi nu va fi chip de scăpare" (1 Tesaloniceni 5:3). „Căci ziua aceea va veni ca un laţ peste toţi cei ce locuiesc pe toata faţa pământului" Luca 21:35. 

Ea va veni ca un hoţ asupra omului păcătos şi iubitor de plăceri. Pe furiş şi fără a fi observat, hoţul îşi lansează atacul asupra prăzii, când totul pare a fi în siguranţă şi când oameni se odihnesc liniştiţi şi mulţumiţi. după ce va fi prea târziu pentru a preveni răul, se va descoperi că unele uşi şi ferestre au rămas nepăzite. „De aceea, şi voi fiţi gata; căci Fiul Omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi" Matei 24:44. 

Oamenii se pregătesc acum pentru linişte şi odihnă, imaginându-şi că se afla în siguranţă sub îndrumarea bisericilor populare; dar toţi trebuie să fie atenţi, deoarece, dacă nu vor fi atenţi, vrăjmaşul va găsi o poartă deschisă prin care să reuşească să intre. Pentru a păstra acest subiect în atenţia oamenilor este nevoie de multe eforturi. Avertismentul solemn că ziua Domnului va fi iminentă şi neaşteptată, nu trebuie reprezentat în mod viu doar înaintea lumii, ci şi înaintea propriei noastre biserici. Avertizarea plină de teama a profeţiei se adresează fiecărui suflet. Nimeni să nu creadă că se află în siguranţă în faţa pericolului de a fi luat prin surprindere. Nici o interpretare a profeţiei să nu va răpească convingerea cu privire la evenimentele care demonstrează că marele eveniment este aproape."Fundamentals of Christian Education, p. 335–336.