MAREA SCĂPARE

„Va intra şi în ţara cea minunată, şi multe ţări vor cădea. Dar Edomul, Moabul, şi fruntaşii copiilor lui Amon vor scăpa din mâna lui" Daniel 11:41. 

În Daniel 11:40–42, în fiecare verset este simbolizată o zonǎ specificǎ a cuceririlor papalităţii. În articolele precedente am observat cǎ, în versetul 40, Uniunea Sovietică este simbolizată de împăratul de la miazăzi, iar în versetul 41, Statele Unite sunt simbolizate de ţara cea minunatǎ. În versetul 42, întreaga lume este simbolizată de Egipt, despre care vom discuta într-un articol viitor. În fiecare dintre aceste versete se aflǎ termenul ţarǎ, dar in versetul 41, acesta este scris cu litere italice pentru a evidenţia un cuvânt care a fost înlocuit de traducători.

În versetul 40, papalitatea cucereşte numeroasele ţări care au format Uniunea Sovietică, iar în versetul 42, papalitatea aduce toate aceste ţări sub dominaţia ei. Dar în versetul 41, când papalitatea intră în ţara cea minunată a Statelor Unite, este scris şi că mulţi (oameni) vor cădea –şi nu multe ţări vor cădea. Din neatenţie, traducătorii versiunii biblice King James ( spre deosebire de Cornilescu–n.trad.) au minimalizat o distincţie importantǎ în contextul acestor versete, prin excluderea cuvântului ţări, care apare în versetul 41. Papalitatea intră mai întâi în ţările fostei Uniuni Sovietice; apoi, intră în Statele Unite; iar apoi, fiecare ţarǎ de pe glob este adusǎ în starea de supunere.

Marşul înainte

În Daniel 11:40–45, vedem papalitatea mărşăluind pe drumul ascensiunii ei spre tronul lumii, iar în cele din urmǎ spre distrugerea ei finală. Aceste versete descriu succesiunea de evenimente ale înaintării împăratul de la miazǎnoapte. Mai intâi el se năpusteste asupra impăratului de la miazăzi, apoi înaintează asupra tărilor lui şi după aceasta le îneacă. In versetul 41 intrǎ in „tara minunatǎ”, apoi in versetul 42 se intrǎ în Egipt şi, în versetul 43, cedem cum toate ţările „vin în alai după el". În versetul 44, porneşte cu mânie să prǎpǎdească, şi în viitor, în versetul 45, îşi „întinde corturile palatului sǎu", după care îşi ajunge sfârşitul. Aceste evenimente revelatoare oferă un tablou ce ilustrează faptul că evenimentele simbolizate în aceste versete apar progresiv pe scena istoriei. 

O dublă separare

După cum papalitatea intră, în sens spiritual, în „ţara cea minunatǎ”, prin actul de emitere a Legii duminicale, cei care „vor scăpa din mâna sa" se afla în contrast cu cei care „au căzut". Separarea dintre cei cazuţi şi cei care scapă are loc mai întâi în rândul poporului lui Dumnezeu, iar apoi se întinde în întreaga lume. Legea duminicalǎ constituie partea finală a unui proces de separare a poporului lui Dumnezeu şi începutul unui proces de separare a lumii. 

Prima separare are loc în interiorul bisericii lui Dumnezeu şi îi deosebeşte pe cei care vor primi ploaia târzie, de cei care vor asculta de spiritele şi doctrinele înşelătoare ale demonilor:

„Marea încercare, care este foarte aproape [proba Sabatului], îi va cerne pe cei care nu au fost aleşi de Dumnezeu, iar El va avea un popor curat, adevărat şi sfinţit, pregătit pentru ploaia târzie". Selected Messages, cartea 3, p. 385.

„Am văzut cǎ, dacă nu vor câştiga biruinţa asupra oricărei porniri fireşti, împotriva mândriei, a egoismului, a iubirii de lume şi asupra oricărei fapte şi a oricărui cuvânt greşit, nici unul nu va putea împărtăşi ‚înviorarea’. Prin urmare, trebuie să venim tot mai aproape şi tot mai aproape de Domnul şi să căutăm stăruitor acea pregătire necesarǎ pentru a fi capabili să rezistǎm în bătălia Zilei Domnului. Să ne aducem aminte că Dumnezeu este sfânt şi că numai fiinţele sfinte pot trăi veşnic în prezenţa Sa". Early Writings, p. 71.

„Când legea lui Dumnezeu va fi anulată, biserica se va diviza prin încercări de foc, şi numărul celor cei care vor da ascultare spiritelor şi doctrinelor înşelătoare ale diavolilor, va fi mai mare decât anticipǎm noi în prezent". Selected Messages, cartea a 2-a, p. 368.

Cea de-a doua separare începe atunci când mireasa curatǎ a lui Dumnezeu va începe să le cheme pe „celelalte oi" să iasă din Babilon. 

„Când cei care ‚nu au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire’ (2 Tesaloniceni 2:12), acceptǎ lucrarea unei mari rătăciri şi cred o minciuna, atunci lumina adevărului va străluci asupra tuturor celor ale căror inimi sunt deschise pentru a-l primi, şi toţi copiii Domnului, care au rămas în Babilon, vor asculta chemarea: ‚Ieşiţi din ea, poporul Meu’. Apocalipsa 18:4". Maranatha, p. 173.

Persecuţia care însoţeşte încercarea legii duminicale, divide poporul lui Dumnezeu în cei care „acceptǎ lucrarea unei mari rătăciri" şi cei care „sunt pregătiţi pentru ploaia târzie".

„În absenţa persecuţiei, în rândul nostru s-au strecurat oameni care par demni de încredere şi al căror creştinism este indiscutabil, dar care, dacă ar izbucni persecuţia, ar ieşi din mijlocul nostru". Evangelism, p. 360.

„Pe măsură ce se apropie furtuna, un mare număr dintre cei care mărturisiseră credinţa în întreita solie îngerească, dar care nu au fost sfinţiţi prin ascultarea de adevăr, îşi vor abandona poziţiile şi vor intra în rândurile opoziţiei". The Great Controversy, p. 608.

Din rău în mai rău

Când Statele Unite va forma o alianţă cu catolicismul, aşa cum descrie Daniel 11:40, Statele Unite vor înceta să mai susţină definiţia şi principiile protestantismului. Aceastǎ schimbare se va desfăşura în mod progresiv, conducând la votarea Legii duminicale, simbolizată prin actul de întindere a mâinii. În afară de impunerea Legii duminicale, aceastǎ alianţǎ va continua să ia amploare, până în punctul în care Statele Unite vor forţa întreaga lume să facă un chip fiarei, iar în cele din urmǎ vor fi promotorul unui decret de condamnare la moarte.

„Nu putem înţelege cum se poate disculpa Biserica Romano-Catolicǎ de acuzaţia de idolatrie.   . . . Dar aceasta este religia către care protestanţii încep să privească într-o manierǎ atât de favorabilǎ, şi care în cele din urmǎ se va uni cu protestantismul. Cu toate acestea, unirea nu se va înfăptui printr-o schimbare a Catolicismului; deoarece Roma nu se schimbǎ niciodată. Ea pretinde că este infailibilǎ. Cel care se va schimba va fi protestantismul. Adoptarea ideilor liberale îl va face în stare să dea mâna cu catolicismul". Review and Herald, 1 iunie, 1886.

Înainte de „impunerea cu stricteţe” a Legii duminicale, pe măsură ce Statele Unite se apropie de catolicism şi pe măsură ce se îndepărtează de moştenirea protestantă, protecţia divinǎ care a fost oferitǎ acestei naţiuni, datoritǎ principiilor protestantismului, va începe sǎ fie retrasǎ. Retragerea favorii divine aduce asupra naţiunii calamitǎţi şi necazuri proporţionale cu micşorarea distanţei dintre Statele Unite şi catolicism. Aceste necazuri contribuie la iniţierea persecuţiei, care la rândul ei, contribuie la separarea poporului lui Dumnezeu.

„Se va declara că oamenii Îl ofensează pe Dumnezeu prin încălcarea sabatului duminical; că acest păcat constituie cauza calamitǎţilor, care nu vor înceta până când duminica nu va fi impusǎ cu stricteţe; iar cei care prezintă cerinţele celei de a patra porunci, duc oamenii în rătăcire, împiedicând revenirea favorii divine şi prosperitǎţii. Astfel, se vor repeta, atât acuzaţia adusǎ în trecut slujitorilor lui Dumnezeu, cât şi argumentele pe care a fost întemeiatǎ". The Great Controversy, p. 590.

Poporul acestei ţări va dori o „revenire a favorii divine şi a prosperităţii". Dorinţa lor după restabilirea „prosperităţii" indicǎ faptul cǎ, înainte de decretarea Legii duminicale, va exista o cădere economicǎ.

„Mijloacele materiale investite pentru cauza lui Dumnezeu cu o atât de mare precauţie în prezent, şi care sunt reţinute în mod egoist, vor fi aruncate în scurt timp la cârtiţe şi la lilieci, împreunǎ cu toţi idolii. Banii se vor devaloriza curând şi brusc, în timp ce conştiinţele oamenilor se vor deschide în faţa realităţii scenelor veşniciei". Welfare Ministry, p. 266.

Instabilitatea economicǎ crescândǎ şi calamităţile tot mai devastatoare care vor contribui la solicitarea unei păziri a duminicii pe de o parte, şi la accelerarea persecuţiei pe de altă parte, vor contribui la adâncirea separării din interiorul poporului Dumnezeu. Atunci, lucrarea noastră de avertizare va fi împiedicatǎ de persecuţie, de crize economice, de calamităţile tot mai mari şi de apostazia din rândurile noastre:

„Lucrarea pe care biserica nu a reuşit să o îndeplinească în timp de pace şi prosperitate, va trebui realizatǎ în miezul unei crize teribile şi în cele mai descurajatoare şi potrivnice circumstanţe. Avertismentele împotriva conformării cu lumea, care au fost aduse la tăcere sau evitate, trebuie proclamate în mijlocul celei mai înfocate opoziţii a vrăjmaşilor credinţei. Si, în acel timp, clasa celor superficiali şi conservatori, a căror influenţǎ a întârziat progresul lucrării, va renunţa la credinţa şi va intra în rândurile vrăjmaşilor ei declaraţi, pe care îi simpatizaseră multă vreme". Testimonies, vol. 5, p. 463.

Zguduirea

Acest proces de separare este numit „zguduire". Zguduirea îşi va încheia lucrarea în poporul lui Dumnezeu la scurt timp după ce Legea duminicala va fi votatǎ în Statele Unite, urmând a fi impusǎ tuturor locuitorilor pământului. Legea duminicalǎ reprezintă linia de sosire pentru cei care se declară a fi Adventişti de Ziua a Şaptea, şi linia de start pentru cei pe care zguduirea îi determina să plece din adventism în lume. Criza referitoare la sfinţenia Sabatului sau a duminicii, va constitui linia de demarcaţie între ascultare şi neascultare în aceastǎ lume. 

„Sabatul va fi marele test al loialităţii, deoarece este punctul cel mai controversat al adevărului. Când oamenii vor fi supuşi acestui test final, linia de demarcaţie dintre cei ce Îi slujesc şi cei ce nu Îi slujesc lui Dumnezeu, va fi trasatǎ. În timp ce păzirea sabatului fals în conformitate cu legile statului şi împotriva poruncii a patra, va constitui votul de recunoaştere a unei puteri aflate în opoziţie cu Dumnezeu, păzirea adevăratului Sabat, în ascultarea de legea lui Dumnezeu, va fi o dovadă a loialităţii faţa de Creator. În timp ce, prin acceptarea semnului de supunere faţa de puterile pământeşti, o clasǎ de oameni vor primi semnul fiarei, ceilalţi vor alege semnul supunerii faţa de autoritatea divinǎ şi vor primi sigiliul lui Dumnezeu". The Great Controversy, p. 605.

Sa luam poziţie

Odată cu intensificarea persecuţiilor, cei care doar au pretins că deţin adevărul, dar nu l-au experimentat, vor continua să fugǎ din rândurile adventismului. În acel timp, cei care nu numai că au mărturisit adevărul, ci l-au şi experimentat, vor deveni mai zeloşi, pe măsură ce se va accentua apostazia din lume şi din bisericǎ: 

 „Când legea lui Dumnezeu este anulată, când numele Lui este dezonorat, când se consideră că păzirea Sabatului zilei a şaptea constituie un act de trădare faţă de ţară, când, în orbirea minţii şi în împietrirea inimii, lupii îmbrăcaţi în haine de oi caută sa-şi liniştească conştiinţa, vom renunţa noi oare la loialitatea noastră faţă de Dumnezeu? Nu, nu. Făcătorul de rele este plin de ură satanică împotriva celor ce sunt loiali poruncilor lui Dumnezeu, dar valoarea legii lui Dumnezeu ca normă de conduită trebuie dovedită în mod vizibil. Pe măsură ce lumea şi biserica se unesc în anularea legii, zelul celor care ascultă de Domnul va creşte. Ei vor spune asemenea psalmistului: ‚Eu iubesc poruncile Tale mai mult decât aurul; da, mai mult decât aurul curat’ Psalmii 119:127. Aceasta se va întâmpla în mod sigur, când Legea lui Dumnezeu va fi anulată printr-un act naţional. Când duminica va fi înălţată şi susţinută prin lege, atunci principiul motivator al poporului lui Dumnezeu va fi scos in evidenţă, aşa cum a fost evidenţiat principiul celor trei evrei, atunci când Nebucadneţar le-a poruncit să se închine înaintea chipului de aur din câmpia Dura. Când adevărul va fi înlocuit cu falsitatea, vom putea înţelege care este datoria noastră". Manuscript Releases, vol 13, p. 71.

Timpul judecăţilor distrugătoare

Separarea poporului lui Dumnezeu, care „scapă" de împăratul de la miazănoapte , de aceia care sunt „cuceriţi" de către acesta, va atinge punctul culminant când legea lui Dumnezeu va fi anulată „într-o manieră specifică". Acest act de apostazie naţională este urmat de ruina naţională, deoarece judecăţile distrugătoare ale lui Dumnezeu se revarsă: 

„Vine un timp când Legea lui Dumnezeu va fi anulată într-un fel aparte. Prin acte legislative, conducătorii naţiunii noastre vor întări Legea duminicală şi astfel poporul lui Dumnezeu va ajunge într-un mare pericol. Când naţiunea noastră va decreta în consiliile ei legislative, legi care prin care conştiinţele oamenilor vor fi înlănţuite în ceea ce priveşte privilegiile lor religioase, obligând păzirea duminicii şi exercitând presiuni împotriva celor care păzesc Sabatul zilei a şaptea, în ţara noastră vor fi anulate toate prevederile şi scopurile legii lui Dumnezeu; iar apostazia naţională va fi urmată de ruina naţională." Review and Herald, 18 decembrie, 1888.

„Protestanţii vor influenţa pe conducătorii ţării să conceapă legi care restaurează supremaţia pierdută a omului Fărădelegii, care sta în templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu. Principiile Bisericii Romano-catolice vor fi luate sub protecţia şi grija statului. Aceasta apostazie naţională va fi urmată rapid de ruină naţională. Protestul adevărului Bibliei nu va mai fi tolerat de către cei care nu au făcut din Legea lui Dumnezeu o normă de conduită". Review and Herald, 15 iunie, 1897.

Uşa închisă

Când Legea duminicală va fi impusă, „ruina naţională" va urma „cu rapiditate". În acest timp al „judecăţilor distrugătoare", pentru Adventiştii de Ziua a Şaptea din Statele Unite, perioada de probă se va încheia.

„Mulţi dintre cei care cunoscuseră adevărul, au trăit o viaţă lipsită de loialitate faţă de Dumnezeu şi s-au îndepărtat de credinţă. Locurile rămase goale în rândul credincioşilor, vor fi ocupate de către cei pe care Domnul Hristos i-a prezentat ca venind în cel de-al unsprezecelea ceas. Duhul lui Dumnezeu luptă pentru a câştiga inimile multora. Pentru cei care nu au avut ocazia de a învăţa adevărul, timpul judecăţilor distrugătoare ale lui Dumnezeu este un timp al harului. Domnul îi caută cu duioşie. Inima Lui plină de milă este impresionată; mâna Lui este încă întinsă pentru a-i salva, în timp ce, pentru cei care nu vor dori să intre, uşa harului este închisă. Un mare număr dintre cei care aud adevărul pentru prima dată în aceste zile din urmă, vor fi primiţi". This Day With God, p. 163.

Cei aflaţi în Babilon, pentru „inimile cărora luptă Duhul lui Dumnezeu", vor răspunde soliei marii strigari şi vor lua locurile adventiştilor care „au trăit o viaţă lipsită de loialitate faţă de Dumnezeu". Pentru aceştia, timpul „ruinei naţionale" va fi „un timp al judecăţilor distrugătoare ale lui Dumnezeu", în timp ce, pentru cei care nu avuseseră „nici o ocazie de a învaţă adevărul", va fi „un timp al harului". Timpul harului şi timpul judecăţii sunt determinate de propriul nostru răspuns faţă de lumina care a fost la dispoziţia noastră a tuturor.

Ce ar fi putut face

Mai mult decât oricare alt popor, Adventiştii de Ziua a Şaptea nu vor avea nici o scuză pentru faptul că nu au înălţat Sabatul în timpul impunerii Legii duminicale, deoarece noi nu suntem judecaţi numai pentru ceea ce ştim, ci şi pentru ceea ce am fi putut cunoaşte, dacă am fi folosit fiecare ocazie de iluminare:

„Pedeapsa celor care avuseseră ocazii abundente de a cunoaşte adevărul, dar care în orbire şi necredinţă au luptat împotriva lui Dumnezeu şi a solilor Săi, va fi proporţională cu lumina pe care au respins-o. Dumnezeu i-a favorizat într-o mare măsură, oferindu-le avantaje şi daruri deosebite, pentru ca ei să poată lăsa ca lumina lor să strălucească mai departe şi asupra altora. Dar în perversitatea lor, ei i-au dus pe alţii în rătăcire. Dumnezeu îi va judeca pentru binele pe care l-ar fi putut face, dar nu l-au făcut. El le va cere socoteală pentru ocaziile greşit folosite. Ei au părăsit calea lui Dumnezeu, mergând pe propriile lor căi, şi vor fi judecaţi după faptele lor. Trăind în contradicţie cu principiile adevărului, ei L-au dezonorat pe Dumnezeu. Au ajuns nişte neînţelepţi înaintea ochilor Lui, deoarece au schimbat adevărul Său într-o minciună. Pe cât de renumiţi au fost datorită harurilor revărsate asupra lor, pe atât de renumiţi vor fi datorită severităţii pedepsei care va cădea asupra lor". Review and Herald, 25 iunie 1901.

Pe măsură ce adevărul, aflat în miezul controversei, se va răspândi în lume prin adventism, cei care se află în lume, vor fi supuşi aceluiaşi test de verificare la care fuseseră supuşi adventiştii. Încercarea va determina modul în care răspundem adevărului în momentul în care ne este adus la cunoştinţă. Primirea „semnului fiarei" presupune în mod necesar o alegere conştientă cu privire la Sabatul lui Dumnezeu.

Nimeni nu va primi „semnul fiarei", până când „adevărul nu i-a fost descoperit cu claritate". Pentru Adventiştii de Ziua a Şaptea, acest subiect a fost prezentat în mod clar, cu mult timp înainte de apariţia Legii duminicale. Ei au fost „luminaţi cu privire la obligativitatea respectării adevăratului Sabat" şi pentru ei, „a încălca Legea lui Dumnezeu" şi „a asculta o poruncă a cărei autoritate nu este mai înaltă decât autoritatea însăşi a Romei", înseamnă „a recunoaşte supremaţia Papalităţii", a primi semnul fiarei şi a pune capăt timpului de probă acordat.

Marea scăpare

În versetul 41 sunt menţionaţi cei „care vor scăpa din mâna lui". În această expresie, termenul „mână" constituie un simbol profetic ce descrie puterea şi autoritatea exercitate prin intermediul unei cuceriri. 

„Aşa vorbeşte Domnul: ‚Iată, voi da pe Faraonul Hofra, împăratul Egiptului în ţara lui Iuda, în mâinile vrăjmaşilor lui, în mâinile celor ce vor să-l omoare, cum am 

dat pe Zedechia, împăratul lui Iuda, în mâinile lui Nebucadnetar, împăratul Babilonului, vrăjmaşul sau, care voia să-l omoare’„ Ieremia 44:30. (Vezi de asemenea Zaharia 11:6.)

Când „împăratul de la miazănoapte ” intră în ţara cea minunată, unii scapă din mâna lui, iar alţii sunt doborâţi. Cuvântul „mână" este folosit pentru a reprezenta puterea şi autoritatea exercitate de Papalitate atunci când intră în Statele Unite şi face să cadă multe ţări. Autoritatea papalităţii este exprimatăprin Legea duminicală:

„Scriitorii papali citează, ca semn al autorităţii Bisericii Catolice, ‚actul de schimbare a Sabatului cu duminica, act pe care protestanţii îl acceptă; (...) deoarece prin păzirea duminicii, ei recunosc puterea bisericii de a stabili sărbători şi de a emite porunci a căror încălcare însemna păcat.’–Henry Tuberville, An Abridgement of the Christian Doctrine, pagina 50.

 Prin urmare, ce altceva este schimbarea Sabatului, dacă nu simbolul, sau semnul autorităţii Bisericii Romane–‘semnul fiarei’?" The Great Controversy, p. 448.

  „Semnul, sau sigiliul, lui Dumnezeu este dezvăluit în păzirea Sabatului zilei a Şaptea, memorialul Creaţiunii Domnului.(...) Semnul fiarei este opusul acestuia–păzirea primei zile a săptămânii. Acest semn îi separă pe cei care recunosc supremaţia autorităţii papale, de cei care recunosc autoritatea lui Dumnezeu". Testimonies, vol 8, p.117.

Când Daniel 11:41 este înţeles în acest context, folosirea termenului „mână" reprezintă preluarea de către papalitate a autorităţii spirituale în Statele Unite, prin decretarea Legii duminicale. În mărturia din Apocalipsa 13:16, care spune că „toţi" oamenii trebuie să primească un semn pe „mâna dreapta", Ioan foloseşte de asemenea termenul „mână", pentru a identifica semnul autorităţii Papalităţii. 

În Daniel 11:42, impunerea Legii duminicale este simbolizată prin căderea Statelor Unite în „mâna" papalităţii. Salvarea celor care „vor scăpa" din mâna ei, are loc abia atunci când este decretată legea duminicală, deoarece, înainte de aceasta, nu se poate vorbi despre o problemă juridică.

Actul de întindere a mâinii protestantismului spre catolicism este de fapt un act de subjugare spirituală a protestantismului de către autoritatea papalităţii. Referindu-se la aceleaşi subiecte şi la aceeaşi perioada de timp, Spiritul Profetic de asemenea foloseşte în sens simbolic termenul „mână" şi descrierea marşului împăratului de la miazănoapte . Observaţi cum este menţionat termenul „mână":

„Când naţiunea noastră se va dezice de principiile ei de guvernământ, într-o asemenea măsură încât să pună în aplicare o Lege duminicală, prin acest act, protestantismul va da mâna cu papalitatea ". Testimonies, vol. 5, p. 712.

 „Cel care se va schimba este protestantismul. Adoptarea ideilor liberale de către acesta, îl va face în stare să dea mâna cu catolicismul". Review and Herald, 1 iunie, 1886.

„Protestanţii din Statele Unite vor fi primii care îşi vor întinde mâinile dincolo de prăpastie, pentru a da mâna cu spiritismul; ei se vor întinde peste abis pentru a-şi strânge mâinile cu puterea romană; şi sub influenţa acestei triple alianţe, ţara aceasta va păşi pe urmele Romei în încălcarea drepturilor libertăţii de conştiinţă". The Great Controversy, p. 588.

„Merg oare doi oameni împreună, fără să fie învoiţi?" Amos 3:3. 

Sora White, nu numai că foloseşte termenul „mână" pentru a simboliza susţinerea autorităţii Romei de către Statele Unite, prin impunerea Legii naţionale duminicale, ci, de asemenea, descrie papalitatea din aceasta perioada istorică, ca fiind lansată într-o succesiune de cuceriri spirituale. Daniel îl descrie pe împăratul de la miazănoapte  mărşăluind în Uniunea Sovietică, apoi în Statele Unite, şi apoi în întreaga lume. Sora White descrie aceste scene în mod asemănător şi prezintă înaintarea Romei, prin declaraţia, „această ţară va paşi pe urmele Romei în încălcarea drepturilor libertăţii de conştiinţă".

EDOM, MOAB, AMON

„Va intra şi în ţara cea minunată, şi multe ţări vor cădea. Dar Edomul, Moabul şi fruntaşii copiilor lui Amon vor scăpa din mâna lui". Daniel 11:41.

În cele două articole precedente ale acestei serii, am identificat ţara cea minunată din Daniel 11:41 ca fiind Statele Unite si, de a asemenea, am observat că, atunci când Papalitatea , simbolizată prin împăratul de la miazănoapte , va intra în Statele Unite, mulţi vor cădea, iar alţii vor scăpa din „mâna lui". Cei care vor cădea, îşi vor da mâna cu Papalitatea , simbolizând o recunoaştere a autorităţii spirituale a puterii papale, iar acest fapt va avea loc când împăratul de la miazănoapte  va „intra" în ţara cea minunată, prin intermediul decretării Legii naţionale duminicale în Statele Unite.

MARŞUL ÎNAINTE

În ultimul articol am descris acest verset ca ilustrând o succesiune progresivă de evenimente, care se desfăşoară apropierea crizei legate de Legea duminicală, impusă cu tot mai multă insistenţă în Statele Unite. Pe măsură ce înaintează în timp, evenimentele şi criza produsă se accentuează, accelerând procesul de „zguduire". Pentru adventism, zguduirea culminează cu purificarea finală a Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea. Aceasta purificare este determinată de apostazia adventiştilor care nu au trăit niciodată"adevărul" în experienţa lor personală, şi ca urmare, sunt nepregătiţi să reziste în faţa persecuţiei declanşate împotriva poporului lui Dumnezeu, datorită păzirii Sabatului. În acest timp, influenţa şi autoritatea papalităţii continuă să sporească, aducându-şi la îndeplinire cuceririle spirituale asupra lumii înainte de „a-şi ajunge sfârşitul".

În această perioadă de timp, poporul lui Dumnezeu va fi purificat, pregătind calea pentru revărsarea ploii târzii, care va da putere poporului lui Dumnezeu pentru a rezista în timpul strâmtorării, precum şi pentru a proclama ultima solie de avertizare. Ultima solie de avertizare este solia „vestită cu glas tare" care, de asemenea, devine din ce în ce mai puternică, pe măsură ce înaintează în întreaga lume.

„Cuvântul lui Dumnezeu, care se află în legea Sa, este adus la cunoştinţa fiecărei fiinţe inteligenţe. Pe măsură ce ne apropiem de testul final, adevărul prezent, solia celui de-al treilea înger, trebuie proclamat cu glas tare, adresându-se cu o putere crescânda." Ellen G. White 1888 Materials, p. 1710. 

SCĂPAŢI DIN PROPRIILE LOR ŢĂRI

Cand cetăţeni de diferite naţionalităţi se refugiază din cauza guvernelor represive din ţările lor, ei scapă din propriile lor ţări, dar ei continuă să-şi păstreze particularităţile naţionale. Vietnamezii sunt refugiaţi, dar continuă să fie vietnamezi. 

Tot astfel putem spune că, Edom, Moab şi Amon îi reprezintă pe acei „refugiaţi" care au părăsit Babilonul în timpul marii strigări şi reprezintă tripla împărţire a Babilonului modern. 

Încă de la începutul dezbaterii privitoare la Edom, Moab şi Amon, trebuie să înţelegem că, aceste simboluri sunt localizate în succesiunea evenimentelor, în perioada de început a timpului soliei vestite cu glas tare, când Legea duminicală tocmai fusese impusă în Statele Unite. În acea perioadă, criza străbate adventismul si, prin intermediul lui, ajunge în întreaga lume, iar imediat după aceea este descris Edomul, Moabul şi copiii lui Amon ca fiind cei ce „scăpa" din mâna papalităţii.

Termenul tradus aici prin „a scăpa" are sensul de a scăpa ceva din cauză că e alunecos (ca un săpun, de exemplu –n.trad.), semnificând de asemenea o acţiune de „eliberare sau salvare". Această definiţie implică faptul că, înainte de a scăpa, cele trei popoare erau prinse în mâna papalităţii. Mesajul pe care poporul lui Dumnezeu îl proclamă în această perioadă de timp, este chemarea de a ieşi din Babilon, iar Edom, Moab şi Amon simbolizează acele popoare care încep să răspundă soliei finale din Apocalipsa 18:4, în care este adresată chemarea: „ieşiţi din ea poporul Meu".

„ Cu privire la Babilon, in acest timp, se declară că, ‚păcatele ei s-au îngrămădit, şi au ajuns până la cer; şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de nelegiuirile ei’ Apocalipsa 18:5. Cetatea Babilonului a umplut deja măsură vinovăţiei, iar pedeapsa distrugerii este pe punctul de a cădea asupra ei. Dar Dumnezeu încă mai are un popor care se află în Babilon; şi înainte de revărsarea judecăţilor Lui, cei credincioşi trebuie chemaţi să iasă afară, ca să ‘nu fie părtaşi la păcatele ei, şi să nu fie loviţi cu urgiile ei". Aceasta mişcare este simbolizată de coborârea din cer a îngerului care luminează pământul cu slava sa, şi strigă cu glas tare, anunţând păcatele Babilonului. În continuarea soliei, se aude chemarea: ‚Ieşiţi din ea poporul meu’. Aceste avertismente se alătură soliei celui de-al treilea înger, rostită cu un strigat puternic. The Sprit of Prophecy, vol 4, 422

Cele trei popoare simbolice, care răspund chemării de a ieşi din Babilon şi de a scăpa în acest fel din mâna papalităţii, sunt reprezentate de asemenea şi de „celelalte oi" pe care Domnul Hristos a făgăduit că le va chema la Sine: 

„Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu, şi va fi o turma şi un Păstor" Ioan 10:16. 

Ilustraţia prin care Domnul Hristos descria „ziua arătării Fiului Omului" conţine o aluzie la aceste popoare: 

„Dar, în ziua în care a ieşit Lot din Sodoma, a plouat foc şi pucioasă din cer, şi i-a pierdut pe toţi. Tot aşa va fi şi în ziua când se va arăta Fiul Omului" Luca 17:29–30.

Sora White ne ajută să înţelegem mai bine acest pasaj, prin descrierea perioadei de timp a „marii strigări":

 „Slujitorii lui Dumnezeu, înzestraţi cu putere de sus şi cu feţe luminate, strălucind în sfântă consacrare, au ieşit pentru a proclama solia venita din Cer. Suflete împrăştiate pretutindeni, în toate organismele religioase, au răspuns chemării, iar cei preţioşi au fost zoriţi să iasă din bisericile blestemate, asemenea lui Lot care a fost zorit să iasă din Sodoma înainte de nimicirea acesteia". Early Writings, p. 278–279.

Hristos s-a referit la Sodoma şi la scăparea lui Lot ca la o ilustrare a sfârşitului lumii, iar mai departe Sora White îl identifică pe Lot ca pe un simbol al celor care părăsesc „formaţiunile religioase” în perioada „marii strigări”. Observăm că Hristos şi Sora White îl folosesc pe urmaşii lui Lot ca exemple ale „altor oi” care răspund mesajului final de avertizare. În concordanţă cu aceste pasaje, Daniel 11:41 foloseşte aceleaşi popoare când îi identifică pe Moab şi Amon, deoarece aceste popoare descind din Lot. 

Sora White declară că a văzut „companie după companie părăsind armata Domnului şi alăturându-se vrăjmaşului", şi apoi „popor după popor, ieşeau din rândurile vrăjmaşului şi se uneau cu poporul păzitor al poruncilor lui Dumnezeu". Aceste popoare vin din „bisericile blestemate", şi de asemenea din „rândurile vrăjmaşului". 

„În viziune mi-au fost arătate două armate aflate într-un teribil conflict. Una dintre armate se afla sub steaguri ce purtau însemnele lumii; cealaltă era condusă de stindardul însângerat al prinţului Emanuel. Standard după standard, erau lăsate să se prăbuşească în ţărână, în timp ce companie după companie părăsea armata Domnului, alăturându-se vrăjmaşului şi popor după popor, ieşeau din rândurile vrăjmaşului şi se uneau cu poporul păzitor al lui Dumnezeu". Testimonies, vol. 8, p. 41. 

Înţelegem că cele trei popoare îi reprezintă pe acei membrii care răspund soliei vestite cu glas tare. Aceste popoare sunt cele care vor fugi din Babilon. Ele au fost prinse în lanţurile Babilonului modern, dar odată ce adevărul devine limpede, aceste popoare răspund chemării de a se despărţi de Babilon. Ele sunt acele „alte oi", sau „ceilalţi copii ai Domnului care rămân în Babilon" şi pe care Domnul îi va chema să iasă în timpul ploii târzii.

„Când cei care ‘nu au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire" (2 Tesaloniceni 2:12), vor fi lăsaţi să accepte o lucrare de amăgire şi să creadă o minciună, atunci lumina adevărului va străluci asupra tuturor celor ale căror inimi sunt deschise pentru a-l primi, şi toţi copiii Domnului care rămân în Babilon vor asculta chemarea: ‘Ieşiţi din ea, poporul Meu’ Apocalipsa 18:4". Maranatha, p. 173.

O istorie a opoziţiei şi a urii

Pentru a identifica cine sunt şi ce anume simbolizează aceste popoare, trebuie să aplicăm regulă de interpretare profetică pe care am utilizat-o anterior în această serie de articole. Regula ne impune să înţelegem Edom, Moab şi Amon în sens spiritual, şi nu ca popoare literale. Pentru a înţelege aplicaţiile spirituale moderne ale profeţiei, este necesar să înţelegem mai întâi paralela literală istorică, şi procedând astfel, să stabilim fundamentul informaţiilor care constituie temelia aplicaţiei spirituale moderne.

Edom înseamnă „roşu" şi este celalalt nume al lui Esau şi al descendenţilor lui: 

„Şi Esau a zis lui Iacov: ‘Dă-mi, te rog, să mănânc din ciorba aceasta roşiatică, fiindcă sunt rupt de oboseală’. Pentru aceea s-a dat lui Esau numele Edom. Iacov a zis: ‘Vinde-mi azi dreptul tău de întâi născut!’ Esau a răspuns: ‘Iată-mă, sunt pe moarte; la ce-mi slujeşte dreptul acesta de întâi născut?’ şi Iacov a zis: ‘Jură-mi întâi’. Esau i-a jurat, şi astfel şi-a vândut dreptul de întâi născut." Geneza 25:30–34.

„Vegheaţi să nu fie între voi nimeni desfrânat sau lumesc ca Esau, care pentru o mâncare şi-a vândut dreptul de întâi născut" Evrei 12:16–17.

Poporul Edomit era fratele poporului Israel. Esau fusese un om desfrânat şi lumesc, care a renunţat la dreptul de întâi născut pentru plăcerile acestei lumi. Moab înseamnă „de la tatăl", iar ca popor a fost descendentul relaţiei incestuoase dintre Lot şi fiica cea mare a acestuia. Amon înseamnă , „unchi din partea tatălui", şi ca popor, a fost descendentul relaţiei incestuoase dintre Lot şi fiica cea mică a acestuia. 

„Cele două fete ale lui Lot au rămas astfel însărcinate de tatăl lor. Cea mai mare a născut un fiu, căruia i-a pus numele Moab; el este tatăl Moabiţilor din ziua de azi. Cea mai tânără a născut şi ea un fiu, căruia i-a pus numele Ben-Ammi: el este tatăl Amoniţilor din ziua de azi" Geneza 19:36–38.

Observăm că cele trei popoare din Daniel 11:41 se află într-o relaţie de înrudire spirituală cu poporului Israel şi sunt caracterizate de desfrâu sau incest, ceea ce reprezintă implicarea lor în legături nelegiuite –o caracteristică principală a Babilonului modern. Istoria acestor popoare descrie o ură străveche şi respingerea lucrării poporului lui Dumnezeu, ilustrând opoziţia spirituală manifestată împotriva poporului lui Dumnezeu din zilele noastre. 

„Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ‚Pentru că Edomul s-a dedat la răzbunare faţă de casa lui Iuda, pentru că s-a făcut vinovat şi s-a răzbunat pe ea". Ezechiel 25:12.

„Am auzit ocările Moabului şi batjocurile copiilor lui Amon, când defăimau pe poporul Meu, şi se ridicau cu trufie împotriva hotarelor lor. De aceea, pe viaţa Mea, zice Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel, că Moabul va fi ca Sodoma, şi copiii lui Amon ca Gomora: un loc acoperit cu mărăcini, o groapă de sare, un pustiu veşnic; rămăşita poporului Meu îi va jefui, rămăşita neamului Meu îi va stăpâni. Lucrul acesta li se va intampla pentru mandria lor, pentru ca au batjocorit si au fost semeţi cu poporul Domnului Oştirilor.” Ţefania 2:8–10

Observaţi că profeţia prezicea că rămăşita poporului lui Dumnezeu, nu numai că le va jefui, ci le va şi stăpâni. În timpurile străvechi, aceste trei popoare se împotriviseră poporului lui Dumnezeu, iar închinarea lor falsă a fost o continuă ispită pentru acesta.

În ciuda legăturilor de rudenie cu Israelul din vechime, Edomul, Moabul şi Amonul au fost vrăjmaşi ai poporului lui Dumnezeu, practicând o formă de închinare falsă, în contrast cu adevărata închinare a lui Dumnezeu. Luând considerare legăturile de rudenie şi opoziţia lor faţă de Israelul antic, Dumnezeu apreciază în mod deosebit faptul că aceste popoare acceptă adevărata închinare înaintea lui Dumnezeu (Vezi 1 Regi 11:5, 7; 2 Cronici 25:14.)

  „Amonitul şi moabitul să nu intre în adunarea Domnului, nici chiar al zecilea neam, pe vecie, pentru că nu v-au ieşit înainte cu pâine şi apă, pe drum, la ieşirea voastră din Egipt, şi pentru că au adus, pe preţ de argint, împotriva ta pe Balaam, fiul lui Peor, din Petor din Mesopotamia, ca să te blesteme. Dar Domnul, Dumnezeul tău, n-a voit să asculte pe Balaam; şi Domnul, Dumnezeul tău, a schimbat blestemul acela în binecuvântare, pentru că tu eşti iubit de Domnul, Dumnezeul tău. Să nu-ţi pese nici de propăşirea lor, nici de bunăstarea lor, toată viaţa ta, pe vecie. Să nu urăşti pe edomit, căci este fratele tău; să nu urăşti pe egiptean, căci ai fost străin în ţara lui: fiii care li se vor naşte, în al treilea neam, să intre în adunarea Domnului" Deuteronom 23:3–8.

Sora White ne informează că Daniel şi Apocalipsa „se completează" reciproc. Când sunt privite ca o singură entitate simbolică, cele trei popoare reflectă împărţirea Babilonului modern, completând descrierea Babilonului modern din cartea Apocalipsei.

Babilonul şi tripla alianţă

„Şi femeia, pe care ai văzut-o, este cetatea cea mare, care are stăpânire peste împăraţii pământului" Apocalipsa 17:18.

În profeţie, „o mare cetate" reprezintă o împărăţie . (Vezi Apocalipsa 11:8; 21:10.) Solia celui de-al doilea înger este o chemare de a ieşi din împăraţia Babilonului, deoarece în această solie, Babilonul este identificat ca fiind „cetatea cea mare."

„Apoi a urmat un alt înger, al doilea, şi a zis: ‚A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei desfrânării ei!’" Apocalipsa 14:8. Apocalipsa descrie natura tripartită a „cetăţii celei mari" (împăraţia Babilonului): 

„Cetatea cea mare a fost împărţită în trei părţi, şi cetăţile neamurilor s-au prăbuşit. Şi Dumnezeu Si-a adus aminte de Babilonul cel mare, ca să-i dea potirul de vin al furiei mâniei Lui" Apocalipsa 16:19.

„Apoi am văzut ieşind din gura balaurului, şi din gura fiarei, şi din gura proorocului mincinos trei duhuri necurate, care semănau cu nişte broaşte" Apocalipsa 16:13.

Tripla confederaţie a Babilonului modern este reprezentată de balaur, fiară şi profetul mincinos. Aceasta triplă alianţă este constituită din spiritism, simbolizat de balaur; catolicism, simbolizat de fiară; şi protestantismul apostaziat, simbolizat de profetul mincinos. protestantismul nu poate fi etichetat ca fiind apostaziat până când nu se împlineşte Apocalipsa 13:11, şi până când nu vorbeşte ca un balaur prin emiterea Legii naţionale duminicale. Prin urmare, acesta este momentul în care cele trei duhuri necurate sunt descrise ca asociindu-se într-o triplă alianţă. 

„Prin decretul de impunere a  instituţiei Papale şi încălcare a legii lui Dumnezeu, naţiunea noastră se va îndepărta pe deplin de neprihănire. Când protestantismul îşi va întinde mâna peste prăpastie, pentru a prinde mâna puterii Romane, când ne vom intinde peste abis pentru a da mâinile cu spiritismul, când, sub influenţa acestei triple alianţe, ţara noastră se va dezice de orice principiu al Constituţiei ei, ca ţară protestantă şi republicană, şi va asigura propagarea minciunilor şi a înşelăciunilor papalităţii, atunci putem şti că a venit timpul lucrărilor miraculoase ale Satanei şi că sfârşitul este aproape". Testimonies, vol. 5, p. 451.

În timp ce aceste trei puteri se unesc împotriva legii lui Dumnezeu şi împotriva poporului Lui, ele manifestă aceeaşi ură şi rezistenţă pe care au manifestat-o predecesorii lor literali în istoria Edomului, Amonului şi Moabului. Prin urmare, aceste trei popoare reflectă tripla constituţie a Babilonului modern şi pe de altă parte, îi reprezintă pe acei oameni care fug din Babilonul modern. Tripla alianţă dintre balaur, fiară şi proorocul mincinos, care constituie marea cetate a Babilonului va fi oficializată în timpul Legii duminicale, în care Edom, Moab şi Amon sunt descrise ca scăpând din mâna papalităţii.

Confirmarea din partea profeţilor

În concordanţă cu profeţiile din Daniel şi Apocalipsa, multe alte profeţii biblice care prezintă scenariul sfârşitului descriu de asemenea trei vrăjmaşi care se opun lucrării lui Dumnezeu şi a poporului Său. 

În Numeri 22, descoperim o paralelă clară a perioadei timpului ploii târzii, în care copiii lui Israel se aflau pe punctul de a intra în Ţara Făgăduinţei. Apoi, Moab, Madian şi Balaam s-au ridicat pentru a se opune planurilor lui Dumnezeu şi ale poporului Său.

În relatarea timpului lui Neemia, un fragment istoric despre care sora White spune că „simbolizează" lucrarea pe care trebuie să o îndeplinească poporul lui Dumnezeu din zilele noastre, îi descoperim pe Sanbalat, un moabit; Tobia, un amonit; şi pe Ghesem, un arab, ridicându-se împotriva lucrării lui Dumnezeu şi împotriva poporului Său. 

În istorisirea triumfului lui Iosafat, aflată în 2 Cronici 20, când Iosafat intră în război  cu Edom, Moab şi Amon, avându-i în fruntea oştirii pe cântăreţi, descoperim o ilustrare a triumfului final a poporului lui Dumnezeu.

O altă ilustrare deosebit de sugestivă a ultimelor evenimente ale istoriei, se află în istoria lui Ghedeon din Judecători 6–8, unde Ghedeon se război este împotriva Madianiului, descendent al lui Avraam; a lui Amalec, descendent al lui Esau, şi de asemenea împotriva fiilor Răsăritului. 

Dar unul dintre cele mai importante pasaje profetice care identifică trei vrăjmaşi, se află în Isaia 11:10–15. Sora White comentează primele trei versete ale acestui pasaj: 

„ ‚Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu, care strânge pe cei risipiţi ai lui Israel: ‚Voi mai strânge şi alte popoare la cei strânşi acum din el’ Isaia 56:8.

„ ‚Căutaţi în cartea Domnului, şi citiţi!’ ‚În ziua aceea, Vlăstarul lui Isai va fi ca un steag pentru popoare; neamurile se vor întoarce la El, şi slava va fi locuinţa Lui. În acelaşi timp, Domnul îşi va întinde mâna a două oară, ca să răscumpere rămăşita poporului Său, risipit în Asiria şi în Egipt, în Patros şi în Etiopia, la Elam, la Sinear şi la Hamat, şi în ostroavele marii. El va înălţa un steag pentru neamuri, va strânge pe surghiuniţii lui Israel, şi va aduna pe cei risipiţi ai lui Iuda, de la cele patru capete ale pământului.’ Isaia 11:10–12.

„Aceste cuvinte subliniază lucrarea noastră. Acest text trebuie să fie acceptat de către poporul nostru ca fiind o solie pentru zilele noastre. Veştile bune ale mântuirii trebuie să fie duse la cei care nu le-au auzit". Review and Herald, 23 Iunie, 1904.

Acest pasaj din Isaia reprezintă lucrarea noastră în legătură cu problema Sabatul, deoarece acesta este definit ca fiind un steag, o emblemă sau un stindard: 

„emblemă–5251: definiţie derivată din poziţia 5264; un steag; un sigiliu; semnificaţiile implică şi ideea de loc de refugiu; în sens general, un semnal; în sens figurat, un punct de referinţă, o velă (a unei corăbii), un însemn, un stindard.

 „5264: o lumină călăuzitoare ce străluceşte de la distanţă; a fi remarcabil asemenea unui semnal luminos; a se înălţa ca un far: a purta o emblemă, a înălţa un stindard". Strong’s

Emblema sau steagul care este asociat cu „cartea legii", şi care va fi „înălţat" este Sabatul:

„Este timpul ca adevăratul Sabat să fie prezentat înaintea poporului, atât prin scrieri, cât şi prin predicare. Dacă porunca a patra a Decalogului, precum şi cei care o respectă sunt ignoraţi şi dispreţuiţi, puţinii credincioşi ştiu că este timpul să nu se ascundă, ci să înalţe legea lui Iehova, fluturând steagul pe care este înscris mesajul celui de-al treilea înger, ‘Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu, şi credinţa lui Isus’ Apocalipsa 14:12". Evangelism, p. 281; vezi de asemenea Testimonies, vol. 6, p. 352–353; şi Early Writing, p. 74.

Sora White comentează şi următorul verset din profeţia lui Isaia: 

„Pizma lui Efraim va înceta, şi vrăjmaşii lui Iuda vor fi nimiciţi; Efraim nu va mai fi gelos pe Iuda, şi Iuda nu va mai fi vrăjmaş lui Efraim" Isaia 11:13.

„Crucea lui Hristos este garanţia înfrăţirii şi unirii noastre. Trebuie să sosească timpul când străjerii vor privi cu proprii lor ochi, când trâmbiţa va da un semnal puternic; când ‚Efraim nu va mai fi gelos pe Iuda, şi Iuda nu va mai fi vrăjmaş lui Efraim’” Review and Herald, 3 ianuarie, 1899.

Prin urmare, înţelegem că acest pasaj reprezintă lucrarea noastră cu privire la subiectul Sabatului. De asemenea, reprezintă perioada de timp în care poporul lui Dumnezeu se va uni şi va duce „veştile bune ale mântuirii" la „toţi cei care nu le-au auzit încă". 

Următorul verset din profeţia lui Isaia identifică trei popoare care vor scăpa din mâna împăratului de la miazănoapte  din profeţia lui Daniel:

 „Ci vor zbura pe umărul Filistenilor la apus, şi vor jefui împreuna pe fiii Răsăritului. Edom şi Moab vor fi prada mâinilor lor, şi fiii lui Amon le vor fi supuşi.” 

„Domnul va seca limba mării Egiptului, îşi va ridica mâna asupra Râului în mânia Lui, îl va împărţi în şapte pârâie, aşa că Îl vor putea trece încălţaţi. 

„Şi va fi un drum pentru rămăşita poporului Său, care va mai rămâne în Asiria, cum a fost pentru Israel, în ziua când a ieşit din ţara Egiptului" Isaia 11:14–16.

Problema care confruntă lumea în aceasta perioadă de timp este Legea lui Dumnezeu, şi vedem că „Edom, Moab şi fiii lui Amon vor fi prada" poporului unificat al lui Dumnezeu. Cele trei popoare care scăpaseră din mâna papalităţii în profeţia lui Daniel, vor ajunge sub „mâna" sau dominarea poporului lui Dumnezeu şi „le vor fi supuşi", ceea ce simbolizează acceptarea din partea lor a puterii şi autorităţii care motivează poporul lui Dumnezeu. Prin urmare, aceste trei popoare, nu numai că sunt jefuite, ci şi stăpânite, ca o împlinire a profeţiei din Ţefania 2:8–10 pe 

care am citat-o anterior.

„Şi multe popoare şi multe neamuri vor veni astfel să caute pe Domnul oştirilor la Ierusalim, şi să se roage Domnului. aşa vorbeşte Domnul oştirilor: ‘În zilele acelea, zece oameni din toate limbile neamurilor vor apuca pe un iudeu de poala hainei, si-i vor zice: „Vrem să mergem cu voi; căci am auzit că Dumnezeu este cu voi!" Zaharia 8:22–23.

Acest pasaj se încheie cu înfăţişarea eliberării finale, în timp ce rămăşita urmează „calea" pregătită pentru ea, „aşa cum fusese pregătită pentru Israel în ziua în care a ieşit din ţara Egiptului". 

Vedem că aici Edom, Moab şi Amon sunt descrise chiar în perioada de sfârşit a ploii târzii, deoarece eliberarea finală este următoarea scenă a pasajului din Isaia. În prezentarea momentului de încetare a soliei vestite cu glas tare, Isaia menţionează popoarele Amon, Moab şi Amon, în timp ce, în Daniel 11:41, cele trei popoare sunt reprezentate chiar la începutul vestirii acestei solii. Între cele trei popoare descrise în Isaia şi cele din Daniel, există o singură diferenţă. Această diferenţă constă în faptul că în Daniel se vorbeşte despre fruntaşii copiilor lui Amon", în timp ce Isaia spune simplu, „fiii lui Amon."

În Daniel 11:41, termenul „fruntaşii" înseamnă primele roade, şi provine din rădăcina unui cuvânt care are sensul de a scutura sau a zgudui. În Daniel, Edom, Moab şi Amon sunt primele roade ale soliei vestite cu glas tare, care încep să se alăture poporului lui Dumnezeu în timpul votării Legii duminicale în Statele Unite, care are loc în aceeaşi perioadă în care zguduirea ajunge în toată lumea prin adventism. Când Isaia descrie încetarea timpului ploii târzii, cele trei popoare nu mai sunt primele roade si, prin urmare, nu mai reprezintă „fruntaşii" copiilor lui Amon.

Dacă înţelegem aceste trei popoare ca fiind o reflectare în Daniel a triplei subîmpărţiri a Babilonului identificat în Apocalipsa, recunoaştem o puternică legătură dintre cele două cărţi profetice. Acest acord este cel la care ni s-a spus că trebuie ne aşteptăm când ajungem să înţelegem aceste cărţi profetice „aşa cum ar trebui".

Daniel 11:41 oferă informaţii cu privire la evenimente ce înaintează progresiv, cum ar fi zguduirea, persecuţia, purificarea poporului lui Dumnezeu, Legea duminicală şi ploaia târzie. Dacă această înţelegere a evenimentelor este corectă, nu înseamnă că propria noastră experienţă trebuie să progreseze în raport cu timpurile în care trăim? Unul dintre punctele forte ale acestei interpretări a lui Daniel 11:40–45 sunt evenimentele care au loc în lumea noastră în prezent. Noi putem asista cu certitudine la semnele timpului care, pe măsură ce se produc, dovedesc că subiectele descrise în aceste ultime trei articole legate de Daniel 11:41 sunt tot mai apropiate, cu fiecare zi care trece.

„Indiferent care ar fi progresul intelectual al omului, nu trebuie să gândească 

nimeni nici măcar o clipă că nu ar avea nevoie de o continuă cercetare a Scripturilor pentru o lumină mai mare. Ca popor suntem chemaţi individual să fim studenţi ai profeţiei.” Testimonies, volumul 5, 708

REVENIRE DIN MOARTE

„Îşi va întinde mâna peste feluritele ţări; şi nici ţara Egiptului nu va scăpa. Ci se va face stăpân pe visteriile de aur şi de argint, şi pe toate lucrurile scumpe ale Egiptului. Libienii şi Etiopenii vor veni în alai după el". Daniel 11:42–43.

Anterior, în această serie a articole, am identificat folosirea profetică a termenului „mână" ca fiind o ilustrare a unei puteri ce aduce ţară după ţară sub dominaţia, influenţa sau controlul ei. În succesiunea de evenimente începută în versetul 40 din Daniel 11:40–45, am văzut cum împăratul de la miazănoapte  se năpusteşte asupra împăratului de la miazăzi. Cu toate acestea, nici unde în descrierea căderii împăratului de la miazăzi sub dominaţia împăratului de la miazăzi, nu întâlnim folosirea profetică a cuvântului „mână". Împăratul de la miazănoapte  „intră" în ţările lui, dar nu-şi „întinde mâna asupra" lui.În versetul 40 vedem că împăratul de la miazăzi începe să fie pur şi simplu înlăturat, pe măsură ce împăratul de la miazănoapte  trece prin ţările care constituiseră domeniul împăratului de la miazăzi. Am interpretat mesajul versetului 40 ca reprezentând căderea Uniunii Sovietice în 1989, prin eforturile combinate ale papalităţii şi Statelor Unite. Deşi versetul 40 prezintă războiul dintre ateism şi Papalitate, care a început în timpul Revoluţiei Franceze şi a continuat până în 1989, nu ilustrează faptul că Uniunea Sovietică a ajuns sub controlul papalităţii în 1989, ci, pur şi simplu, identifică punctul de pornire pentru versetul final al lui Daniel 11.

În Daniel 11:41, prin simbolurile folosite în acest verset, înţelegem Statele Unite sunt aduse sub controlul spiritual la papalităţii. Mai înainte, am discutat despre învăţătură sorei White, care spune că „o mare parte din istoria" reprezentată în Daniel 11 se va „repeta", atunci când se va împlini ultimul verset al acestui capitol. Unele dintre aceste scene istorice au fost constituite de evenimente legate de ridicarea la putere a papalităţii, care a marcat începutul Evului Mediu Întunecat. Însăşi ridicarea papalităţii pentru a conduce lumea a fost o repetare a istoriei, deoarece, pentru a ajunge în conducerea lumii, Roma păgână a cucerit trei zone geografice, iar Papalitatea , înainte de a urca pe tronul lumii, de asemenea, a trebuit să smulgă trei coarne. 

Roma modernă este reprezentată mai întâi ca întorcându-se şi îndepărtând împăraţia de la miazăzi– „împăraţia" ateismului care i-a produs rana de moarte în 1798. Apoi, cel de-al doilea obstacol este ţara cea minunată a Statelor Unite. după Statele Unite, are loc înlăturarea celei de a treia piedici, prin aducerea „Egiptului", adică a restului lumii, sub controlul ei spiritual, revenind astfel la poziţia ei din trecut, în calitate de conducător al lumii.

„Cărtile Daniel şi Apocalipsa au o importanţă deosebită pentru noi şi ar trebui studiate cu mare sarguinţă.” Review and Herald, 21 iunie, 1898.

Pentru a prelua tronul lumii, Roma păgână, Roma papală a Evului Mediu Întunecat, şi papalitatea de azi, fiecare dintre cele trei, cucereşte trei obstacole. Deşi aceste faze istorice sunt paralele în privinţa celor trei obstacole, ele diferă în câteva aspecte. Roma păgână a cucerit lumea în sens literal, folosindu-se de puterea militară proprie. Roma papală a Evului Întunecat a preluat tronul lumii prin cucerirea literală a celor trei coarne, deşi nu au realizat aceasta prin propria armată, ci prin folosirea forţelor armate ale aliaţilor simpatizanţi. Sclavia spirituală a fost impusă abia după subjugarea literală a celor trei coarne.Papalitatea din zilele noastră va cuceri ţara cea minunată şi Egiptul mai întâi în sens spiritual, şi abia după aceea vor urma consecinţele literale.În Daniel 11:41, Statele Unite ajung sub controlul papalităţii prin decretarea Legii naţionale duminicale –semnul autorităţii papale. În versetul 41, subjugarea Statelor Unite este reprezentată prin „mâna" care se întinde şi prin identificarea celor care scăpa din mâna papalităţii.