Începutul Furtunii

„În Polonia, mişcarea de eliberare se născuse cu trei decenii în urma, când Episcopul de Cracovia căuta aprobare pentru construcţia unei noi biserici. Deoarece autorităţile comuniste au refuzat cererea lui, episcopul a înălţat o cruce giganticǎ şi a ţinut serviciul religios în aer liber. Comuniştii au smuls-o cu forţa, dar membrii bisericii au înlocuit-o din nou şi din nou, până când comuniştii au cedat". Jubilee, aprilie, 1990.

Cine era episcopul de la Cracovia? Nimeni altul decât Papa Ioan Paul al II-lea. „Solidaritatea (Uniunea Muncitorilor Polonezi) a luat fiinţă cu sprijinul Papei, şi Ioan Paul al II-lea a trimis un mesaj Moscovei, în care avertiza cǎ, dacă armatele sovietice vor distruge Solidaritatea, el însuşi va merge în Polonia şi se va alătura poporului sǎu". Reader’s Digest, martie 1990.

„În august 1989, când Tadeusz Mazowiecki a venit la putere, fiind cel dintâi prim ministru ne-comunist în ultimii patruzeci şi cinci de ani, a fost întrebat dacă este socialist. ‚Eu sunt catolic’ a răspuns el laconic si tǎios." U.S. News and World Report, 21 mai, 1990.

„Anul trecut, cei doi Episcopi ai Lituaniei s-au întors în fruntea diocezei lor, după 53 de ani însumaţi de exil intern, iar catedrala din Vilnius, folositǎ mai înainte ca muzeu de artǎ, a fost redatǎ serviciilor religioase. Anul acesta, după 63 de ani, Republica Bielorusǎ şi-a primit primul Episcop, fapt care a pregătit calea Arhiepiscopului Angelo Sodano, responsabil cu relaţiile externe ale Vaticanului, în vederea realizării pregătirilor necesare vizitei istorice a lui Gorbaciov la Sfântul Scaun.

Aceste concesii făcute catolicismului nu sunt decât o parte a procesului de eliberare religioasǎ înfăptuit de către Gorbaciov" Time, 4 decembrie, 1989.

„Trei noi episcopi catolici au fost numiţi recent în Cehoslovacia. Iar în luna aceasta, în cursul unei vizite întreprinse în Italia, Gorbaciov se întâlneşte cu Papa Ioan Paul al II-lea –prima confruntare faţǎ în faţǎ dintre cei doi lideri, ai Vaticanului şi Cremlinului. Întrunirile pot conduce la legalizarea îndelung oprimatei Biserici Catolice Ucrainene în U.R.S.S.". Life, decembrie, 1989

„Se aşteaptă ca reînviorarea libertăţii religioase să includă şi încetarea interdicţiilor oficiale adresate Bisericii Catolice Ucrainene, care a supravieţuit în ilegalitate din 1946, când Stalin ordonase absorbirea acesteia de către Biserica Ortodoxǎ Rusǎ. Câştigarea drepturilor de către Biserica Ucraineanǎ a fost dintotdeauna obiectivul principal al Papei.

Oficialii Uniunii Sovietice spun ca vor deschide calea în vederea legalizării catolicismului, prin îngăduirea înregistrării catolicilor ucraineni, asemenea celorlalte grupări religioase care sunt solicitate să o facă, de data aceasta prin lege". U.S. News and World Report, 11 decembrie, 1989.

Ştirile mondiale anunţă alianţa catolicismului cu Statele Unite, pentru a provoca căderea comunismului, folosind presiuni economice, sociale, religioase, politice şi militare. În ciuda relatărilor minunate cu privire la triumful evanghelismului în Europa Răsăriteană, putem să fim siguri ca Biserica Catolicǎ înaintează cu rapiditate spre momentul revendicării fostelor ei centre de influenţǎ asupra acestor ţări. Timpul oportunităţii este cu siguranţă foarte scurt, deoarece aceste versete ne învaţă cǎ catolicismul „se va revărsa ca un râu şi va îneca" aceste ţări. 

 Pentru a discuta coalizarea Statelor Unite cu Vaticanul, în scopul doborârii Comunismului, revista Time, din 24 februarie, 1992, a ales titlul, „Sfânta Alianţǎ". Revista se preocupǎ de natura secretǎ a acestei alianţe şi de relaţia apropiatǎ între Vatican şi Statele Unite. Ea prezintă legătura dintre Vatican şi Statele Unite, identificând solidaritatea ca fiind unul dintre pionii principali în aceastǎ intrigǎ. Revista menţionează, de asemenea, folosirea armatei, a serviciilor secrete (CIA) şi a presiunilor financiare, ca fiind elementele cheie în aceastǎ colaborare. 

„Luni, 7 iunie, 1982, în sala de întruniri a Vaticanului au fost prezente doar douǎ persoane: Papa Ioan Paul al II-lea şi preşedintele Ronald Reagan. A fost prima întâlnire dintre cei doi lideri, iar discuţia a durat aproximativ cincizeci de minute. . .”

La aceastǎ întrunire, Reagan şi Papa au ajuns la un acord în vederea lansării unei campanii clandestine, menite să grăbească dezmembrarea Imperiului Comunist. Richard Allen, consilierul numărul unu al Securităţii Naţionale, declara: ‚Aceasta a fost una dintre cele mai mari alianţe secrete din toate timpurile’. . . 

 ‚Reagan a venit la întrunire având câteva idei foarte simple şi ferme’, spune Amiralul Bobby Inman, fost director deputat al CIA. ‚Faptul ca el a considerat căderea (comunismului) ca fiind apropiatǎ şi ca a forţat-o (din greu), constituie un punct de vedere cât se poate de valid’. În timpul primei jumătǎţi a  anului 1982, a fost planuită o strategie compusǎ din cinci etape, care avea ca obiectiv prăbuşirea economiei sovietice. . . 

„[1] Consolidarea militarǎ a Statelor Unite, aflatǎ deja în curs de desfăşurare, care urmǎrea sǎ-i facă pe sovietici incapabili  financiar să concureze cu ‚Iniţiativa de Apărare Strategicǎ’ a lui Reagan, Războiul Stelelor, a devenit unul dintre elementele centrale ale strategiei.

„[2] Operaţiunile secrete urmăreau să încurajeze mişcările reformatoare din Ungaria, Cehoslovacia şi Polonia.

„[3] Ajutorul financiar acordat naţiunilor membre ale Pactului de la Varşovia era determinat de disponibilitatea acestora de a proteja drepturile omului şi de a îndeplini reforme politice şi economice liberale.

„[4] Izolarea economicǎ a Uniunii Sovietice şi împiedicarea accesului spre Moscova a tehnologiei Occidentale şi Japoneze. Administraţia se concentra asupra respingerii unui plan care reprezenta pentru U.R.S.S. speranţa celei mai importante surse financiare pentru secolul douăzeci şi unu: profitul obţinut de pe urma conductei de alimentare cu gaz natural a Europei Occidentale. 

 „[5] Utilizarea tot mai largǎ a posturilor Radio Libertatea, Vocea  Americii şi Radio Europa Liberǎ, pentru transmiterea mesajelor Administraţiei către naţiunile Europei Răsăritene. 

„ ‚Asemenea tuturor conducătorilor mari şi norocoşi, Papa şi Preşedintele au exploatat puterile istoriei pentru a-şi realiza propriile lor scopuri’„. Time, 4 februarie, 1992, 29–30.

Ceea ce este incredibil în aceastǎ istorie este faptul ca Dumnezeu o oferit, prin intermediul profetului Daniel, o descriere foarte concisǎ a acestor evenimente, în doar un singur verset, care conţine numai cincizeci de cuvinte. 

În cartea sa, Keys of This Blood, Malachi Martin, personalitate din interiorul Vaticanului, descrie în cuvinte emoţionante faptul cǎ încercarea de asasinare a Papei era consideratǎ de către Ioan Paul al II-lea ca fiind dovada divinǎ cǎ el trebuie să fie acel papǎ care va urca pe tronul lumii. Papa a considerat cǎ tentativa de asasinare pe care o suferise era un semn din partea Mariei, care confirma mesajul trimis Bisericii Catolice şi întregii lumi–prin arătarea aşa zisei „fecioare" Fatima, în Portugalia. Acest miracol, şi mesajele legate de el, constituie forţa călăuzitoare a catolicismului în pregătirile ei pentru următorul mileniu de pace. Miracolul Fatimei conţine o informaţie specificǎ privitoare la Comunism, Rusia şi transformarea lumii. Suficient de ciudat, acest miracol s-a petrecut chiar în 1917–tocmai anul Revoluţiei Bolşevice. 

Vindecarea rănii de moarte reprezintă restaurarea puterii papalităţii ca putere geopoliticǎ. Vaticanul şi-a pierdut tronul în 1798, când împăratul de la miazăzi a pornit război  împotriva împăratului de la miazănoapte. Este de asemenea vrednic de subliniat cǎ, în 1981, tentativa de asasinare a Papei –împăratul de la miazănoapte–a fost organizatǎ, se pare, de către împăratul de la miazăzi–Uniunea Sovietică.

Comentariul care însoţea cele douǎ fotografii ale tentativelor de asasinare a Papei şi a lui Ronald Reagan, se afla următoarea declaraţie:

„Legaţi prin confruntarea cu moartea –La prima lor întâlnire, Reagan şi Ioan Paul al II-lea au discutat şi cu privire la un alt lucru pe care îl aveau în comun: ambii supravieţuiseră tentativelor de asasinat care s-au petrecut cu numai şase săptămâni înainte, în 1981, şi ambii credeau cǎ Dumnezeu îi salvase pentru o misiune specialǎ. De asemenea, ambii făceau referire la modul ‚miraculos’ în care ‚supravieţuiseră’.

„În mai 1981, Papa Ioan Paul fusese împuşcat de către Mehmet Ali Agea, sub ochii unei vaste audienţe în piaţa Sfântul Petru, suferind răni multiple. Imediat s-a făcut speculaţia cǎ trăgătorul turc fusese trimis de către conspiratorii blocului răsăritean din Bulgaria şi plătit de Poliţia Secretǎ Sovietică. Scopul lor era să aducă la tăcere singurul om capabil să zguduie temeliile comunismului internaţional". Life, decembrie 1989.

„Solidaritatea (Partidul muncitorilor polonezi) a luat fiinţă cu sprijinul Papei, iar Ioan Paul al II-lea a trimis mesaj Moscovei, anunţând ca, dacă armatele sovietice vor distruge Solidaritatea, el însuşi va merge în Polonia şi se va alătura poporului sǎu. Sovieticii au fost atât de alarmaţi, încât s-au hotărât sǎ-l ucidă. . . . Papa i-a avertizat pe liderii Solidarităţii, îndeosebi pe prietenul sau Lech Walensa, să acţioneze cu precauţie. Aceştia au făcut întocmai. 

În 1988, Generalul Wojciech Jaruzelski, conducător comunist polonez, a încercat să ajungă la o înţelegere cu aceştia. Solidaritatea insista să se desfăşoare alegeri, având de partea ei 80% dintre voturi. Când guvernul comunist a căzut, impactul asupra Europei răsăritene fusese electrizant". Reader’s Digest, martie 1990.

Ultimele mişcǎri care urmǎresc vindecarea rănii de moarte a papalităţii au început deja şi, în mod ironic, însuşi papa a suferit o ranǎ mortalǎ fizicǎ, în acest timp. Împlinirea pasajului din Daniel 11:40, constituie primul dintre cei trei paşi necesari în vederea vindecării complete a rănii de moarte a papalităţii. 

Primul pas este de acum de domeniul istoriei. Rapoartele istorice confirmǎ faptul ca războiul dintre cele douǎ împăraţii va continua până la sfârşitul timpului. 

Următoarea cucerire spre care se îndreaptă Vaticanul este „ţara minunată" a Statelor Unite. Probabil, cel mai semnificativ aspect din versetul 40 este acela că Statele Unite au realizat deja o alianţǎ cu vrăjmaşul care se pregăteşte să preia controlul asupra ei. Acest fapt constituie o repetare a modului în care papalitatea a ajuns pe tronul lumii încă de la începuturi, deoarece, aşa cum Clovis a renunţat la concepţiile lui păgâne când a venit în ajutorul papalităţii, tot astfel Statele Unite a renunţat la concepţiile ei protestante, venind în ajutorul papalităţii. 

Acest fapt este adevărat, deoarece pentru a corespunde definiţiei de protestant, cineva trebuie să protesteze împotriva doctrinelor catolicismului şi să respingă în mod ferm orice fel de alianţǎ cu acesta. 

„Fraţilor, Domnul ne cheamă să fim împreună lucrători cu El. El doreşte ca noi să subscriem intereselor cauzei Sale, aşa cum a făcut Daniel. Ar trebui să primim mari beneficii de pe urma unui studiu al cărţii lui Daniel în legătură cu Apocalipsa. Daniel studia profeţiile. El s-a străduit să le cunoască înţelesul. El s-a rugat şi a postit pentru lumină cerească. Şi astfel gloria lui Dumnezeu i-a fost descoperită într-o măsură mai bogată decât putea el să suporte. 

Nevoia noastră de iluminare este la fel de mare ca a lui Daniel. Dumnezeu ne-a chemat să ne dea ultimul mesaj de avertizare a lumii. Peste tot se vor auzi voci menite să ne devieze atenţia poporului lui Dumnezeu cu noi teorii. Trebuie să-i dăm trâmbiţei un anumit sunet. Nu ne dăm seama nici pe jumătate ce ne aşteaptă. 

Dacă Daniel şi Apocalipsa ar fi studiate cu rugăciune fierbinte, ar trebui să avem o cunoaştere mai bună a pericolelor acestor ultime zile şi am fi mai bine pregătiţi pentru lucrarea din faţa noastră. Ar trebui să fim pregătiţi să ne unim cu Hristos şi să lucrăm în liniile Sale.” Review and Herald, 9 Februarie, 1897

ŢARA MINUNATĂ MODERNĂ

„Va intra şi în ţara cea minunată şi zeci de mii vor cădea. Dar Edomul, Moabul şi fruntaşii copiilor lui Amon vor scăpa din mâna lui" Daniel 11:41.

Daniel 11:41 identifică următorul domeniul spiritual al cuceririlor „împăratului de la miazănoapte” ca fiind „ţara cea minunată". În Strong’s Concordance, termenul tradus prin cuvântul „minunatǎ" este definit prin expresiile: „proeminenţǎ, splendoare, frumuseţe, grandoare". 

În conformitate cu definiţiile de mai sus, expresia este tradusǎ uneori prin „ţara cea bunǎ" şi este folositǎ de câteva ori pentru a descrie Palestina străveche, Ţara făgăduinţei, în care „curge lapte şi miere". Aceasta a fost ţara în care Moise dorea cu ardoare să intre –deşi îi fusese interzis.

„Lasă-mă, Te rog, să trec şi să vǎd ţara cea bunǎ de dincolo de Iordan, munţii aceia frumoşi şi Libanul" Deuteronom 3:25. 

Marele Conducător al naţiunilor declarase că Moise nu va conduce adunarea lui Israel în ţara cea bunǎ, iar rugăciunea stăruitoare a slujitorului lui Dumnezeu nu a putut obţine o modificare a hotărârii Sale. Moise ştia că trebuie să moarǎ. Cu toate acestea, nu şi-a neglijat nici măcar un singur moment grija faţǎ de Israel. El se străduia cu credincioşie să pregătească poporul pentru a intră în posesia moştenirii făgăduite". Patriarchs and Prophets, p. 469

Ţara cea bunǎ era „moştenirea făgăduită", destinatǎ să împlinească un rol special în istoria Israelului din vechime. 

„În Egipt, gusturile lor ajunseseră pervertite. Dumnezeu plănuise să restabilească puritatea şi sănătatea apetitului lor, pentru ca ei să se poată bucura de fructele simple care le fuseseră oferite lui Adam şi Evei în Eden. El dorea sǎ-i aşeze într-un al doilea Eden, o Ţara minunată, unde să se poată bucura de fructele şi cerealele pe care Domnul le va pune la dispoziţia lor. Scopul Lui era acela de a înlocui alimentaţia excitantǎ pe care o consumaseră în Egipt; deoarece dorea ca atunci când vor intra în ţara cea bună spre care îi călăuzea, să posede o stare de sănătate deplinǎ, pentru ca naţiunile păgâne din jurul lor să fie determinate să-L slăvească pe Dumnezeu lui Israel, Dumnezeul care făcuse lucruri atât de minunate pentru poporul Lui. Dacă poporul care Îl recunoştea pe El ca Dumnezeu al Cerului, nu se bucura de o sănătate desăvârşită, numele Lui nu putea fi slăvit". The Seventh-day Adventist Bible Comentary, vol. 1, 1102.

„Legea lui Dumnezeu trebuia înălţată şi autoritatea Lui trebuia afirmatǎ; şi aceasta lucrare mare şi nobilǎ îi fusese încredinţată casei lui Israel. Dumnezeu i-a separat de lume, pentru a-i consacra unei misiuni sfinte. El i-a făcut depozitarii legii Sale, şi Şi-a propus ca prin ei să ofere lumii o cunoaştere nealteratǎ cu privire la Sine. Astfel, lumina Cerului avea să strălucească în lumea învăluită de întuneric, iar glasul Său avea să fie auzit, adresându-le tuturor popoarelor chemarea de a se întoarce de la idolatrie pentru a-I sluji viului Dumnezeu. 

Dumnezeu a scos pe poporul ales din ţara Egiptului, ‘cu mare putere şi cu mânǎ tare’ (Exodul 32:11). ‘A trimis pe robul Său Moise, şi pe Aaron, pe care-l alesese. Prin puterea Lui, ei au făcut semne minunate în mijlocul lor, şi minuni în ţara lui Ham’. ‘A mustrat Marea Roşie, şi ea s-a uscat; şi I-a trecut prin adâncuri ca printr-un pustiu’ Psalmii 105:26–27; 106:9. El i-a salvat din starea lor de robie, pentru a-i putea duce într-o ţarǎ bunǎ, o ţarǎ în care, în providenţa Sa, le pregătise un loc de scăpare împotriva vrăjmaşilor lor. Domnul dorea sa-i aducă aproape de Sine şi sa-i înconjoare cu armatele Sale nemuritoare; iar în schimbul bunătăţii şi harului Său ei trebuiau să înalte şi să glorifice numele Lui pe pământ.

„Căci partea Domnului este poporul Lui, Iacov este partea Lui de moştenire. El l-a găsit într-un ţinut pustiu, într-o singurătate plina de urlete înfricoşate, l-a înconjurat, l-a îngrijit şi l-a păzit ca lumina ochiului Lui. Ca vulturul care îşi scuturǎ cuibul, zboară deasupra puilor, îşi întinde aripile, îi ia, si-i poartǎ pe penele lui: aşa a călăuzit Domnul singur pe poporul Său, şi nu era nici un dumnezeu străin cu El’ Deuteronom 32:9–12. Aşa i-a ales Dumnezeu pe israeliţi pentru Sine, pentru ca ei să poată locui la umbra Celui Prea Înalt. În mod miraculos, El i-a păzit de pericolele pelerinajului prin pustie, iar, în cele din urmǎ, au fost aşezaţi în Ţara făgăduinţei, ca naţiune favorizatǎ". Prophets and Kings, 16–17. 

Palestina a fost „menitǎ" de către Domnul, pentru a fi o ţarǎ fertilǎ şi prosperǎ, capabilǎ să asigure cu uşurinţă toate nevoile trecătoare ale Israelului din vechime. Domnul a prevăzut în mod providenţial ca Palestina să fie aşezată la răscrucea drumurilor care străbăteau lumea anticǎ. Aceasta localizare centralǎ facilita contactul Israelului cu omenirea, iar ei căutau să „ofere lumii o cunoaştere nealteratǎ cu privire la Sine". Dumnezeu „Îşi propusese" să ridice „o naţiune favorizatǎ", care urma să fie „depozitara legii Sale". Dacă ei ar fi respectat prevederile acestei „misiuni sfinte", ar fi înălţat „numele Lui" şi „L-ar fi glorificat pe pământ". Pentru a corespunde acestui plan sfânt, Dumnezeu a prevăzut o ţarǎ deosebitǎ şi prosperǎ, aşezată în centru, pe scena teatrului lumii. Definiţia termenului „minunatǎ" descrie foarte bine Palestina şi scopul existentei ei, în sensul proeminentei şi frumuseţii.

Daniel şi Ţara cea minunatǎ

În capitolul 11, Daniel vorbeşte despre „ţara cea minunatǎ" de două ori. Prima datǎ menţionează aceastǎ ţarǎ în Daniel 11:16. „Cel ce va merge împotriva lui, va face ce va voi, şi nimeni nu i se va împotrivi; el se va opri în ţara cea minunatǎ, nimicind cu desăvârşire tot ce-i va cădea în mâna". 

Comentând acest verset, Uriah Smith declară: „După ce a pus capăt războiului, Pompei a demolat zidurile Ierusalimului, a transferat mai multe cetăţi din jurisdicţia Iudeii sub jurisdicţia Siriei, şi a impus un tribut pentru iudei. Pentru prima datǎ, Ierusalimul a fost luat în stăpânire prin cucerire de către Roma, puterea care avea să prindă cu mâinile ei de fier ‚ţara cea minunatǎ’ până la distrugerea lui definitivǎ". Daniel and the Revelation, p. 247.

Uriah Smith şi alţi pionieri adventişti au înţeles în mod corect că descrierea cuceririi „ţării minunate" din Daniel 11:16 se refera la Palestina anticǎ. Invazia şi victoria Romei sunt ilustrate profetic prin folosirea simbolicǎ a termenului „mânǎ". 

Termenul „mânǎ" este folosit în profeţie pentru simbolizarea unei supuneri impuse prin forţă. Acest simbol poate descrie, atât o supunere literalǎ, cât şi una spirituală, în funcţie de context. Înţelegând semnificaţia simbolicǎ a „mâinii" ca fiind o folosire a forţei, putem înţelege modul în care va fi aplicat semnul fiarei. În Daniel 11:41, alături de descrierea celor care vor scăpa din „mâna lui", vedem Roma papalǎ cucerind din punct de vedere spiritual ţara cea minunată a Statelor Unite. În următorul articol ne vom ocupa mai îndeaproape de folosirea profetică a cuvântului „mânǎ".

Daniel 11:16 descrie invadarea literalǎ a Palestinei atice, înfăţişând cucerirea Israelului din vechime de către Roma păgână. Daniel descrie Roma păgână ca „oprindu-se" în Palestina, deoarece Roma a cucerit aceastǎ ţarǎ în mod literal. În Daniel 11:41, Roma papalǎ cucereşte în mod spiritual ţara minunată modernă şi, în realizarea acestui fapt, este descrisă ca „intrând" în ţara –şi nu „oprindu-se" în ea. Ţara minunată a Israelului antic a fost cuceritǎ în sens literal de către Roma păgână , dar ţara minunată a Israelului modern va fi cuceritǎ de către Roma papalǎ în sens spiritual.

Sora White ne sfătuieşte, afirmând că „întreaga Experienţǎ" a Israelului din vechime conţine lecţii importante, pe care Israelul modern ar trebui să le „cerceteze cu atenţie" şi să le ia în considerare.

ANTIC ŞI MODERN

„Întreaga experienţǎ a Israelului conţine o lecţie pentru noi cei care trăim în ultimele ceasuri ale istoriei. Ar trebui să cercetǎm cu atenţie conduita şi faptele lor, precum şi modul în care i-a tratat Dumnezeu si, imitând virtuţile lor, să ne ferim de acele acte care au adus dezaprobarea Lui asupra lor. Acest Dumnezeu puternic al lui Israel este Dumnezeu nostru. Ne putem încrede în El si, dacă respectǎm cerinţele Lui, El va lucra pentru noi, într-o manierǎ la fel de evidentǎ si profundǎ precum a lucrat pentru poporul Său din vechime. Studiul cel mai sârguincios şi efortul perseverent al Israelului modern ar trebui să fie acela de a ajunge într-o relaţie strânsǎ şi apropiată cu Dumnezeu". The Signs of the Times, 11 noiembrie, 1880. 

„Atenţia mi-a fost îndrumatǎ spre Israelul din vechime. Din poporul numeros care părăsise Egiptul, doar doi adulţi au intrat în ţara Canaanului. Din cauza neascultării lor, trupurile celorlalţi au rămas presărate în pustie. Israelul modern se aflǎ în pericolul de a-L uita pe Dumnezeu şi de a se lăsa dus în idolatrie, iar acest pericol este mai mare decât cel care pândea poporul Său din vechime". Testimonies, vol.1 , p. 609.

„Pentru a ajunge la în înălţimea standardului dorit de Dumnezeu, Israelului din vechime i s-a cerut convingere şi pocăinţă depline. Dumnezeu nu cere cu nimic mai puţin de la poporul Lui din zilele noastre. Pentru intra în legământul purtării de grijǎ şi a iubirii protectoare a lui Dumnezeu este nevoie de o umilire adevărată a inimii şi de o pocăinţă veritabilǎ. Dovezile inconfundabile aratǎ că Dumnezeu este un Dumnezeu gelos şi că Israelului modern îi sunt adresate are aceleaşi cerinţe pe care le-a pretins Israelului din vechime, adică să asculte de legea Sa. Aceastǎ istorie sacrǎ, scrisǎ de pana inspiratǎ este valabilǎ pentru toţi cei ce trăiesc pe pământ". The Signs of the Times, 27 mai, 1880

„Necredinţa, spiritul de nemulţumire şi de revoltǎ au împiedicat pe poporul Israel din vechime să se apropie de ţara Canaanului timp de patruzeci de ani. Intrarea Israelului modern în Canaanul Ceresc este împiedicatǎ de aceleaşi păcate. În nici una dintre situaţii, nu făgăduinţele lui Dumnezeu sunt cele care au eşuat. Ci necredinţa, neconsacrarea, spiritul lumesc şi certurile din interiorul poporului care pretinde a fi al lui Dumnezeu sunt ceea ce ne ţine încă în aceastǎ lume a păcatului şi a suferinţei atât de mulţi ani". Selected Messages, cartea 1, p. 69.

Când sora White afirma că „Experienţa Israelului conţine o lectie pentru noi", şi cǎ „aceastǎ istorie sfântă" a fost „scrisǎ" pentru „toţi cei ce trăiesc pe pământ", ea recunoaşte faptul că Ţara făgăduinţei are un rol important în paralele dintre Israelul antic şi cel modern.

Sǎ privim cu atenţie următorul citat. Deşi se refera în principal la Statele Unite, sora White citează mai întâi Ieremia 3:18–19. Acest pasaj menţionează în mod special Palestina din vechime ca fiind „ţara" primită de către Israel „ca moştenire". Apoi, sora White identifică o ţarǎ deosebit de favorizatǎ care a fost pregătitǎ de Dumnezeu în mod providenţial –pentru Israelul modern:

„ ‚În zilele acelea, casa lui Iuda va umbla cu casa lui Israel şi vor veni împreunǎ din ţara de la miazănoapte, în ţara pe care am dat-o în stăpânire părinţilor voştri. Eu ziceam: „Cum să te pun printre copiii Mei, şi sǎ-ţi dau o ţarǎ plăcutǎ, o moştenire, podoabǎ între podoabele neamurilor?" Mă gândeam că mă vei chema: „Tatǎ!" şi nu te vei mai abate de la Mine’. Ieremia 3:18–19. 

„Când ţara pe care Domnul a pregătit-o ca loc de adăpost pentru poporul Lui, pentru ca ei să I se poată închina aşa cum le dictează propria lor conştiinţǎ, ţara care a stat multă vreme sub scutul Celui Atotputernic, ţara pe care Dumnezeu a favorizat-o, făcând-o posesoarea religiei curate a lui Hristos - când acea ţarǎ, prin intermediul legiuitorilor ei, se va dezice de principiile protestantismului şi va fauri un chip al apostaziei romane, desconsiderând şi alterând legea lui Dumnezeu –atunci se va dezvălui ultima lucrare a omului Fărădelegii". Signs of the Times, 12 iunie, 1893.

Am observat că făgăduinţa făcută de Dumnezeu poporului Israel din vechime a fost că „vor locui la umbra Celui Prea Înalt", iar El „îi va înconjura cu armatele Sale nemuritoare". Pentru Israelul modern, „ţara" pregătitǎ ca „loc de adăpost pentru poporul Său" sunt Statele Unite. Aceasta este „ţara" care a fost „favorizatǎ" prin „protecţia Celui Atotputernic". În acest pasaj, sora White menţionează în mod specific „ţara" de patru ori, accentuând aspectul geografic al Statelor Unite. Statele Unite au fost „menite" de Dumnezeu pentru a îndeplini, pentru Israelul modern, acelaşi rol pe care l-a avut Palestina pentru Israelul antic, oferindu-i poporului lui Dumnezeu numeroase avantaje spirituale şi seculare pentru realizarea misiunii Sale pe pământ.

„Domnul a făcut pentru Statele Unite mai mult decât pentru oricare altă ţarǎ peste care rǎsare soarele. Aici, El a pregătit un loc de adǎpost pentru poporul Său, în care ei să I se poată închina aşa cum le dicteaza conştiinţa. Aici, Creştinismul a crescut in curăţie. Doctrina dǎtǎtoare de viaţǎ cu privire la unicul Mijlocitor dintre Dumnezeu şi om a fost prezentatǎ fără restricţii. Dumnezeu a prevăzut ca aceastǎ ţarǎ să rămână liberǎ pentru totdeauna, ca oamenii să I se închine aşa cum le dicteazǎ cugetul. Planul Lui a fost ca instituţiile ei civile, prin realizǎrile lor expansive, să reprezinte libertatea privilegiilor Evangheliei". Signs of the Times, p. 193.

„Statele Unite sunt o ţarǎ care s-a aflat sub protecţia specială a Celui Atotputernic. Dumnezeu a făcut lucruri mari pentru aceastǎ ţarǎ, dar, prin încălcarea legii Sale, oamenii au înfaptuit lucrarea venitǎ de la omul Fărădelegii. Satana îşi aduce la îndeplinire planurile sale de a implica familia omeneascǎ în neascultare şi lipsǎ de loialitate". The Seventh-day Adventist Bible Commentary, vol. 7, p. 975.

Statele Unite au fost prevăzute să fie ţara modernă unde curge lapte şi miere, pentru ca poporul lui Dumnezeu să poată proclama ultimul mesaj de avertizare către lume. Prosperitatea ei, principiile de guvernare şi poziţia ei, ca un mare creuzet pentru diferitele naţionalităţi ale lumii, au fost „menite" să asigure aceleaşi avantaje evanghelistice care au fost oferite Israelului antic prin ţara cea minunată a Palestinei din vechime. În aceastǎ privinţǎ, asemenea Israelului din vechime, nici noi nu am reuşit să profitǎm pe deplin de avantajul favorii providenţiale. Timpul se scurge cu rapiditate!

„Oare în zadar i-a fost încredinţată acestei naţiuni declaraţia adevărurilor veşnice care trebuie purtatǎ în toate popoarele lumii? Dumnezeu a ales un popor şi l-a făcut depozitarul unor adevăruri a căror rezultate sunt veşnice. Lor le-a fost dată lumina care trebuie să lumineze lumea. A făcut Dumnezeu o greşeală? Suntem noi cu adevărat aleşii Săi? Suntem noi bărbaţii şi femeile care trebuie să ducǎ lumii soliile din Apocalipsa 14, să proclame solia mântuirii pentru toţi cei care se afla pe marginile prăpastiei? Acţionǎm noi în conformitate cu aceastǎ calitate?" Selected Messages, cartea 1, p. 92.

Războiul dintre împăraţii de la miazăzi şi miazănoapte din Daniel 11:40, anul 1798 constituie punctul de pornire a conflictului dintre ateism şi catolicism. Războiul descris în acest verset continuǎ până când, „carele şi corăbiile", care simbolizează puterile militară şi economică ale Statelor Unite, se aliază cu catolicismul. În momentul în care au identificat U.R.S.S.–împăratul modern de la miazăzi, ca fiind duşmanul lor comun, Statele Unite şi papalitatea au format o alianţă Aceasta alianţă s-a format, nu numai pentru a asigura libertatea naţiunilor înrobite de către U.R.S.S., ci şi pentru a lupta împotriva filozofiei ateismului. 

Alianţa dintre Statele Unite şi Papalitate constituie o paralelǎ a activităţilor lui Clovis, regele Franţei, care se renunţase la convingerile religiei predominante a naţiunii lui, pentru a veni în ajutorul catolicismului, în lupta cu arianismul. Alianţa dintre Clovis şi catolicism a avut ca rezultat asaltul împotriva ostrogoţilor, vandalilor şi herulilor, care nu însemna doar războiul împotriva celor trei naţiuni, ci şi un război  împotriva filozofiei religioase a arianismului susţinut de către acestea. După formarea alianţei, Clovis şi alte naţiuni ale Europei, care fuseseră păgâne, au început cuceririle militare care au aşezat papalitatea pe tronul lumii. Acţiunea de smulgere a celor trei coarne din Daniel 7 a durat din anul 508 d.Hr. până în 538 d.Hr. La aceasta dată s-a instaurat urâciunea pustiirii puterii papalităţii.

Alianţa dintre Clovis şi Vatican a dus la 1260 de ani de domnie a papalităţii şi s-a încheiat prin primirea de către aceasta a „rănii de moarte", în 1798. Franţa lui Clovis a împuternicit papalitatea la începutul celor 1260 de ani, iar Franţa lui Napoleon şi-a folosit puterea pentru a pune capăt aceleiaşi perioade. 

Ceea ce a început printr-o alianţă, s-a sfârşit prin război şi captivitate. Încheierea primei epoci de domnie papalǎ, în 1798, este urmatǎ de relansarea împotriva împăratului de la miazăzi, care iniţiază epoca finală de domnie papalǎ. Aceastǎ încheiere este localizatǎ din punct de vedere istoric în 1798, iar relansarea viitoare este identificată în termeni simbolici în Daniel 11:40. În acest verset, care descrie rezultatul final al alianţei lui Clovis, vedem cum Statele Unite, simbolizate prin „corăbii şi care", încep să repete infamul raport istoric al alianţei lui Clovis. Autorităţii  tiranice a Romei i s-a pus capăt, dar cu toate acestea, în acelaşi verset, vedem cum Roma începe sǎ-şi redobândească puterea poziţiei ei anterioare. 

Într-un comentariu istoric cu privire la anul 1798, sora White se referǎ la Statele Unite astfel:

 „Ce naţiune a Noii Lumi a venit la putere în 1798, făgăduind putere şi măreţie şi atrăgând atenţia lumii? Semnificaţia simbolului nu admite nici o problemǎ. O naţiune şi numai una singurǎ îndeplineşte caracteristicile specificate în profeţie; aceasta indicǎ în mod inconfundabil spre Statele Unite ale Americii. Din nou şi din nou, oratorii şi istoricii au folosit pentru descrierea apariţiei şi dezvoltării acestei naţiuni, în mod neintenţionat, exact aceleaşi cuvinte ale scriitorului sfânt. Fiara era văzutǎ ‚ieşind din pământ’; si, în conformitate cu traducătorii, termenul folosit aici pentru expresia ‚ieşind’, înseamnă în sens literal ‚a creşte sau a răsări asemenea unei plante’ [...]

‚Şi ea avea două coarne ca ale unui miel’ Apocalipsa 13:11. Coarnele asemănătoare cu ale unui miel indicǎ tinereţea, inocenţa şi spiritul reconciliant, care se potrivesc foarte bine caracterului Statelor Unite din 1798, perioadǎ în care profetul o descrie ‘ridicându-se din pământ’. 

Printre exilaţii Creştini care au fugit la început în America, căutând un loc de refugiu din calea opresiunii regale şi a intolerantei religioase, au existat mulţi care erau decişi să instituie un sistem de guvernare întemeiat pe libertatea civilǎ şi religioasǎ. Concepţiile lor se regăsesc în Declaraţia de Independenţǎ şi evidenţiază marele adevăr care spune că ‘toţi oamenii sunt creaţi egali’ şi au dreptul inalienabil la ‘viaţǎ, libertate şi realizarea fericirii’. Constituţia garantează dreptul auto-guvernării şi prevede ca reprezentanţii aleşi prin votul popular să aplice şi  sǎ administreze legile. De asemenea, asigurǎ libertatea credinţei religioase, fiecărei persoane i se permite să se închine lui Dumnezeu în conformitate cu modul în care îi dictează conştiinţa.              republicanismul şi protestantismul au devenit principiile fundamentale ale naţiunii. Aceste principii constituie secretul puterii şi prosperităţii ei. Creştinismul persecutat şi oprimat pretutindeni s-a îndreptat spre ţara aceasta cu speranţǎ şi interes. Milioane de oameni plecau spre armurile ei, iar Statele Unite si-au ocupat locul printre cele mai puternice naţiuni ale lumii". The Great Controversy, p. 440–441.

Demn de subliniat este faptul că sora White prezintă cărţile Daniel şi Apocalipsa ca fiind complementare. Dacă recunoaştem prezenţa simbolicǎ a Statele Unite în Daniel 11:40–41, putem corela aceastǎ mărturie cu cea din Apocalipsa 13, potrivindu-se ca  „mâna într-o mânuşa". Ştim că versetul patruzeci ne plasează din punct de vedere istoric în perioada „rǎnii de moarte". Apocalipsa 13 este mărturia privitoare la fiara ce primise rana de moarte şi fiara care foloseşte puterea celei care primise rana de moarte. Aceste versete din Daniel se încadrează perfect în tabloul descris de Apocalipsa 13; şi se potrivesc, de asemenea, cu mărturia Spiritului Profeţiei cu privire la aceasta perioada de timp istoric.

În 1798, ateismul şi-a instaurat capitala pe teritoriile Franţei, migrând în Rusia, şi dezvoltându-se apoi în imperiul Sovietic. În 1798, catolicismul devenise fiara înjunghiatǎ, îndepărtătă de pe poziţia geopoliticǎ de împărat al lumii, dar destinatǎ să revină în cele din urmǎ exact în aceeaşi poziţie pe care o pierduse. Atât ateismul, cât şi catolicismul sunt descrise ca fiind într-un proces de schimbare. Tot într-un asemenea proces se aflau şi Statele Unite –deoarece în 1798 Statele Unite erau o naţiune încă tânără, asemenea unui miel. La începuturi, Statele Unite au fost susţinute de puritatea doctrinei protestante, dar, cu timpul, vor înceta să mai fie un miel, îndată ce vor începe să vorbească asemenea unui balaur. În Daniel 11:40 aceste trei entităţi se aflǎ în relaţie, iar începând cu versetul 41 Statele Unite vor completa procesul de metamorfozare descris în Apocalipsa 13:11, prin votarea Legii naţionale duminicale. „Apoi am văzut ridicându-se din pământ o altă fiarǎ, care avea două coarne ca ale unui miel şi vorbea ca un balaur".

 Inspiraţia descrie în Daniel 11:40 trei puteri specifice şi, de asemenea, identifică un punct de pornire din punct de vedere istoric. Cele trei puteri sunt plasate într-un context în care relaţia dintre ele este marcatǎ de lupta pentru dominarea lumii. Dar în evidenţierea setei de putere descoperim de asemenea trei perspective ale unui conflict spiritual şi filozofic.

 Începând prin contraatacarea puterii ateiste a împăratului de la miazăzi, succesiunea evenimentelor desfăşurate în versetele următoare descrie dezvoltărea puterii spirituale a catolicismului care va învinge datoritǎ sprijinului puterilor protestantismului apostaziat. Victoriile spirituale reprezentate au o paralelǎ literalǎ, pe măsură ce naţiunile lumii ajung, una după alta, sub dominaţia şi controlul papalităţii susţinute de Statele Unite. Ţara cea minunată a Statelor Unite constituie următoarea ţintǎ a cuceririlor spirituale ale împăratului papal de la miazănoapte:

„Cea mai mare şi mai favorizatǎ naţiune de pe pământ sunt Statele Unite. Providenţa plină de har a apărat aceasta ţară  şi revărsat asupra ei cele mai alese binecuvântări. Aici au găsit refugiu cei oprimaţi şi persecutaţi. Aici a fost învăţată credinţa creştină în puritatea ei. Acest popor a fost recipientul unei mari lumini şi a unor haruri inegalabile. Dar darurile fuseseră răsplătite prin lipsa de recunoştinţǎ şi uitare de Dumnezeu. Cel Infinit are de reglat conturile cu naţiunile şi vinovaţia lor este proporţională cu lumina respinsǎ. Împotriva ţării noastre, în registrele cerului se aflǎ acum un raport înfricoşător; dar fărădelegea care va umple paharul nelegiuirii lor este aceea de a anula legea lui Dumnezeu. 

„Ultimul mare conflict în controversa dintre adevăr şi eroare, va avea loc între legile oamenilor şi perceptele lui Iehova. Intrăm acum în aceastǎ ultimǎ bǎtǎlie –o bătălie care nu se va da pentru supremaţie între biserici rivale, ci între religia Bibliei şi religia tradiţiei şi a fabulelor. Agenţii care se vor uni în acest conflict, împotriva adevărului şi a neprihănirii, se aflǎ acum în plinǎ activitate. The Signs of the Times, 4 iulie, 1899.

„America, . . . locul în care a strălucit cea mai mare luminǎ pentru oameni, poate deveni locul celui mai mare întuneric şi pericol, deoarece oamenii nu continua să trăiască adevărul şi să umble în luminǎ". Selected Messages, cartea 3, p. 387.

„Poporul Statelor Unite a fost un popor favorizat; dar când restrânge libertatea religioasă, renunţă la protestantism şi oferă sprijin papalităţii, măsura  

vinovăţiei lui va fi deplinǎ, iar ‘apostazia naţională’ va fi înscrisǎ în cărţile Cerului. Rezultatul acestei apostazii va fi ruina naţională". Review and Herald, 2 mai, 1893.

„Ţara noastră se aflǎ în pericol. Se apropie timpul când legiuitorii ei vor renunţa la protestantism şi vor susţine apostazia Romanǎ. Poporul pentru care Dumnezeu a lucrat atât de minunat, întărindu-l pentru a răsturna jugul insuportabil al papalităţii, va da forţă credinţei corupte a Romei printr-un act naţional şi vor stârni tirania care nu are nevoie decât de o scânteie pentru a aprinde din nou focul cruzimii şi al despotismului. Ne apropiem deja cu paşi repezi de aceastǎ perioadǎ". The Spirit of Prophecy, vol. 4, p. 410.

Pasajele precedente din Spiritul Profeţiei, care evidenţiază obiectivul Statelor Unite, conţin şi o altă dezvăluire importantǎ pe care am amintit-o deja până în momentul prezent. În aceste nouǎ citate am căutat să identificăm ţara cea minunată modernă şi am ajuns la concluzia că este vorba de Statele Unite. Parcurgând încă o dată declaraţiile, veţi descoperi, nu numai că toate aceste pasaje menţionează Statele Unite, ci şi faptul că vorbesc despre o Lege naţională duminicalǎ.

Ambele referinţele la „ţara cea minunatǎ" din Daniel 11, identifică intrarea Romei în aceastǎ ţarǎ, care slujeşte ca loc de adăpost pentru Israel. În conformitate cu Daniel, sora White aşează informaţiile privitoare la ţara minunată modernă în legătură cu împăratul papal de la miazănoapte, care intră în ţara aceasta prin intermediul unei legi naţionale cu privire la duminicǎ.

Istoria Israelului din vechime prezintă o paralelǎ importantǎ pe care Israelul modern trebuie să o cerceteze cu atenţie şi rugăciune. O lecţie de cea mai mare importanţǎ în aceastǎ serie de articole este recunoaşterea faptului cǎ, întocmai precum Dumnezeu a pregătit „ţara cea minunatǎ" a Palestinei pentru Israelul din vechime, tot astfel El a pregătit „ţara cea minunatǎ" a Statelor Unite pentru poporul Adventist de Ziua a Şaptea –Israelul Său modern. Noi suntem cei cărora le-a fost încredinţată misiunea proclamării ultimului mesaj de avertizare a lumii, care este înspăimântător de neştiutoare cu privire la problemele implicate şi cu privire la catastrofele iminente legate de aceste clipe finale ale timpului de probǎ. Israelului din vechime i se încredinţase o lucrare asemănătoare, dar nu a reuşit să o îndeplinească. Semnele timpului, alături de lumina revelatoare a profeţiei, cer în mod imperativ ca noi, ca popor, să începem să dăm la o parte în propria noastră viaţǎ orice obstacole care ar putea să ne împiedice să fim printre cei care proclamǎ cu voce tare aceastǎ solie finală.

„Cartea Apocalipsei trebuie deschisă oamenilor. Mulţi au fost învăţaţi că aceasta este o carte sigilată, dar ea nu este sigilată decât pentru cei care îi resping adevărul şi lumina. Adevărurile pe care aceasta le conţine trebuie proclamate, aşa ca oamenii să aibă ocazia să se pregătească pentru evenimentele care trebuie să se împlinească atât de curând. Întreita Solie Îngerească trebuie prezentată ca singura speranţă pentru salvarea lumii care moare.”

Pericolele ultimelor zile au şi sosit, iar în lucrarea noastră trebuie să avertizăm oamenii de pericolul în care ne aflăm. Nu lăsaţi ca scenele solemne despre care profeţia ne spune că vor avea loc în curând să fie lăsate neatinse. Noi suntem mesagerii lui Dumnezeu şi nu avem timp de pierdut. Cei care vor să lucreze împreună cu Domnul nostru Isus Hristos vor arăta un interes profund pentru adevărurile găsite în această carte. Cu pana şi cu vocea ei se vor strădui să îndeplinească lucrurile minunate pentru care Hristos a venit din cer să le descopere.” Signs of the Time, 4 iulie, 1906