Împăratul de la miazăzi şi împăratul de la miazănoapte

În acest articol îi vom identifica pe cei doi împăraţi  din Daniel 11:40–45. În articolul precedent am parcurs sumar viziunea din Daniel 11 şi am descoperit că, din punct de vedere profetic, împăraţii de la miazănoapte şi de la miazăzi au fost identificaţi în raportul istoric, în funcţie de localizarea puterilor politico-militare care au dominat, fie Egiptul, fie Babilonul. Puterea care a dominat Egiptul este numita–împăratul de la miazăzi, în timp ce puterea care a guvernat Babilonul este numită–împăratul de la miazănoapte. Astfel, putem stabili o regulă care ne va permite să identificăm succesiunea de împăraţi  de pe întreg parcursul capitolului unsprezece din Daniel.

Înainte de a aplica aceasta regulă în interpretarea pasajului din Daniel 11:40–45, vom prezenta doua principii de interpretare profetică ce influenţează în mod decisiv identificarea împăraţi lor care s-au succedat din 1798 încoace. 

Cercetătorul adventist Louis F. Were a dedicat o mare parte a scrierilor lui înţelegerii scrierilor profetice. Deşi a încetat din viata, cărţile sale continua să fie de actualitate. Referindu-ne la una dintre lucrările sale, vom evidenţia doua principii de interpretare profetică. Primul principiu este definit astfel: „Mondial simbolizat prin local".

„Toţi profeţii au folosit principiul conform căruia un aspect mondial este simbolizat printr-unul local ". Iată câteva exemple care ilustrează utilizarea acestui principiu: „ ‚Profeţiile lui [Ţefania] cu privire la judecata iminentă ce avea să se abată asupra lui Iuda, se referea cu aceeaşi relevanţă la judecăţile care urmează să cadă asupra lumii nepocăite în timpul celei de a doua veniri a lui Hristos’. Prophets and Kings, p. 389. ‚Hristos a văzut în Ierusalim un simbol al lumii. . . care se apropia în grabă de confruntarea cu judecăţile retributive ale lui Dumnezeu’. ‚Profeţia Mântuitorului cu privire la venirea judecăţilor asupra Ierusalimului, va avea şi o altă împlinire, . . . prin pedeapsa ce va veni asupra lumii’. The Great Controversy, p. 22, 36.

„Ar putea fi citate numeroase exemple care arată că anumite evenimente de ordin local au fost folosite pentru a simboliza evenimente de ordin global, ce vor avea loc la sfârşitul timpului–acest principiu străbate întreaga Biblie. Aşa cum declara Dr. Angus: ‚Din caracterul tipologic al situaţiilor din vechime, se naşte încă o particularitate a profeţiei. Aceasta, nu numai ca vorbeşte pe înţelesul celor care au trăit în timpul ei, dar de cele mai multe ori deţine o dublăaplicaţie’. Bible Handbook, p. 285". Bible Principles of Interpretation, p. 25. [În toate citatele, cuvintele scrise cu litere italice se află în materialul original; accentuarea cuvintelor cu bold este adăugată

Cel de-al doilea principiu important de interpretare profetică, pe care îl vom aplica în vederea identificării împăraţi lor din Daniel 11, este definit astfel: „Lucrurile Israelului din vechime aparţin acum Bisericii”. Acest principiu delimitează în mod clar situaţiile în care trebuie să înţelegem numele şi locurile din profeţie în sens literal, de situaţiile în care acestea trebuie înţelese în sens simbolic.

„Acest principiul este fundamental în vederea înţelegerii profeţiilor din Daniel şi Apocalipsa–un principiu de bază al soliei lui Dumnezeu pentru ultimele zile. Domnul i-a încredinţat apostolului Pavel misiunea specială de a prezenta modul în care biserica a devenit ‚Israelul lui Dumnezeu’, pentru ca făgăduinţele adresate Israelului literal să se împlinească în experienţa Bisericii:

„‚Aceasta însemnează că, nu copiii trupeşti sunt copii ai lui Dumnezeu; ci copiii făgăduinţei sunt socotiţi ca sămânţa’ Romani 9:8. ‚Şi dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi sămânţa lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă’ Galateni 3:29. . . . 

„Termenul Israel ne include şi pe noi....Toate făgăduinţele binecuvântării, primite prin ascultare, ne sunt adresate nouă’. The Ministry of Healing, p. 405. ‚Mi s-a arătat că poporul ales al lui Dumnezeu este constituit de cei care se străduiesc să asculte de El . . . . Israelul Său modern’. Testimonies, vol. 2, p. 109. . . . În Spiritul Profeţiei, principiul care spune că istoria Israelului reprezintă un tip sau un model profetic al experienţei bisericii este folosit în mod permanent’. Bible Principles of Interpretation, p. 11–12. 

Acum, pentru a identifica împăraţii din Daniel 11, vom aplica regulă stabilită la început. Împăratul de la miazănoapte reprezintă puterea care a dominat Babilonul. Împăratul de la miazăzi este puterea care a dominat Egiptul. Deoarece anul 1798 era destul de îndepărtat de evenimentul crucii, trebuie să identificăm un Egipt spiritual şi un Babilon spiritual si, de asemenea, să descoperim imperiile care au dominat asupra lor. 

Vom începe cu împăratul de la miazăzi. În Biblie, cuvântul „miazăzi" provine dintr-un termen ebraic asociat cu „Egiptul". Cuvântul înseamnă „Sudul" (sau miazăzi în traducerea Cornilescu–n. trad.). 

„miazăzi –5045: provine dintr-o rădăcina semantică neutilizată, care înseamnă a fi secătuit; secetos (din cauza lipsei de ploaie); folosit în mod specific cu referire la pustiul Neghev, adică partea sudică a ţării lui Iuda, ocazional, Egipt (care se afla la sudul Palestinei): în sud sau la miazăzi (cu referire la o tară, la o zonă, sau un cartier)". Strong’s Exhaustive Concordance of the Bible.

Apocalipsa 11:8 aminteşte în termeni figurativi „cetatea cea mare" şi o numeşte „în înţeles duhovnicesc", „Sodoma şi Egipt.

„Şi avem cuvântul proorociei făcut şi mai tare; la care bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumină care străluceşte într’un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre.” 2 Petru 1:19

„ ‚Cetatea cea mare’, pe ale cărei străzi au fost omorâţi martorii şi unde zac trupurile lor moarte, este Egiptul ‚spiritual’. Dintre toate naţiunile reprezentate în istoria Bibliei, Egiptul a fost cel care a negat în maniera cea mai îndrăzneaţă existenţa Dumnezeului cel viu şi s-a împotrivit poruncilor Lui. Nici un monarh nu s-a aventurat într-o răzvrătire atât de deschisă şi de aroganţă împotriva autorităţii Cerului, aşa cum a făcut-o faraonul Egiptului. Când Domnul i s-a adresat prin intermediul lui Moise, faraon a răspuns cu îngâmfare: ‚Cine este Domnul, ca să ascult glasul Lui, şi să las pe Israel să plece? Eu nu cunosc pe Domnul, şi nu voi lăsa pe Israel să plece’ Exodul 5:2. Această atitudine înseamnă ateism; iar naţiunea simbolizată de Egipt trebuia să dea glas unei opoziţii similare faţă de cerinţele lui Dumnezeu şi să manifeste un spirit asemănător al necredinţei şi răzvrătirii. ‚Cetatea cea mare’ este comparată, de asemenea, cu Sodoma ‚în înţeles duhovnicesc’. Păcatul Sodomei, prin încălcarea legii lui Dumnezeu, s-a manifestat în mod special prin imoralitate. Iar acest păcat de asemenea trebuia să constituie o caracteristică distinctivă a naţiunii care urma să împlinească descrierile specifice ale acestui pasaj biblic. ‚Deci, în conformitate cu declaraţiile profetului, cu puţin înainte de anul 1798, trebuia să apără o putere de origine satanică şi cu un caracter satanic, care să pornească război  împotriva Bibliei. Iar ţara în care urma să fie adusă la tăcere mărturia celor „doi martori ai lui Dumnezeu", trebuia să manifeste ateismul lui Faraon şi imoralitatea Sodomei. 

„ ‚Această profeţie a cunoscut cea mai precisă şi uimitoare împlinire în istoria Franţei. În timpul revoluţiei din 1793, pentru prima dată, lumea a auzit un consiliu alcătuit din oameni născuţi şi educaţi în mijlocul civilizaţiei, care îşi asumau dreptul de a guverna una dintre cele mai nobile dintre naţiunile Europei, şi care îşi ridicau glasurile pentru a nega cel mai solemn adevăr pe care îl poate primi un suflet omenesc, renunţând în unanimitate la credinţa şi închinarea faţă de Divinitate’.–Sir Walter Scott, Life of Napoleon, vol. 1, cap. 17. ‚Franţa este singura naţiune a lumii, cu privire la care a rămas până în prezent un raport autentic, şi care si-a ridicat mâna, ca naţiune, împotriva Autorului universului, într-un act de răzvrătire deschisă’. Blackwoods Magazine, noiembrie, 1870". The Great Controversy, p. 269–270. 

Identificarea „împăratului de la miazăzi" în profeţia din Daniel 11 este determinată de identificarea puterii care a dominat sau continuă să domine Egiptul, din punct de vedere istoric–cu referire la trecut, sau din punct de vedere spiritual–în timpurile mai recente. În 1798, naţiunea despre care Biblia preciza că întruneşte caracteristicile spirituale ale Egiptului, a fost Franţa. Deci, în 1798, împăratul de la miazăzi a fost Franţa. 

Daniel 11:40 declara că, în timpul sfârşitului, împăratul de la miazăzi se va împunge cu împăratul de la miazănoapte. Cuvântul tradus aici prin „se va împunge" înseamnă „va porni război  împotriva". 

„a se împunge"–5055: cu referire la „coarne" care împung; în sens figurat, a duce război  împotriva: a porni împotriva, a se ciocni". Strong’s Exhaustive Concordance of the Bible

Daniel foloseşte cuvântul „a împunge" pentru a descrie cuceririle militare ale Medo-Persiei.

Am văzut cum berbecele împungea cu coarnele spre apus, spre miazănoapte şi spre miazăzi; nici o fiară nu putea sa-i stea împotrivă, şi nimeni nu putea să scape pe cine-i cădea în mâna; ci el făcea ce voia, şi a ajuns puternic" Daniel 8:4.

În Daniel 11:40, cuvântul „a împunge" semnifica un război  care izbucneşte în 

timpul sfârşitului–1798. Acest război  va fi îndreptat împotriva împăratului de la miazănoapte şi va fi iniţiat de către împăratul de la miazăzi–Franţa. Care a fost puterea politică şi militară care a dominat Babilonul–spiritual–în 1798? După cum termenul „miazăzi" este asociat în Biblie cu Egiptul, tot astfel termenul „miazănoapte" este asociat cu Babilonul.

„Iată, voi trimite să aducă toate popoarele de la miazănoapte, zice Domnul; şi voi trimite la robul Meu Nebucadnetar, împăratul Babilonului; îi voi aduce împotriva acestei ţări şi împotriva locuitorilor ei, şi împotriva tuturor acestor neamuri de jur împrejur, ca să le nimicească cu desăvârşire şi să facă din ele un pustiu şi o pricină de batjocură, nişte dărâmături veşnice" Ieremia 25:9.

„Căci aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ‚Iată că aduc de la miazănoapte împotriva Tirului pe Nebucadnetar, împăratul Babilonului, împăratul tuturor împăraţilor, cu cai, care, călăreţi şi cu o mare mulţime de popoare" Ezechiel 26:7.

Sora White este cea care identifica puterea ce domneşte Babilonul spiritual:

„Femeia (Babilonul) din Apocalipsa 17 este descrisă ca fiind ‚îmbrăcată cu purpură şi stacojiu; împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare. Ţinea în mână un potir de aur, plin de spurcăciuni şi de necurăţiile desfrânării ei. Pe frunte purta scris un nume, o taină: BABILONUL CEL MARE, MAMA DESFRÂNATELOR ŞI SPURCACIUNILOR PAMÂNTULUI’. Profetul spune: ‚Am văzut pe femeia aceasta, îmbătată de sângele sfinţilor şi de sângele mucenicilor lui Isus. Apoi, Babilonul este denumit ‚cetatea cea mare care are stăpânire peste împăraţii pământului’ Apocalipsa 17:4–6, 18. 

Puterea care a exercitat timp de secole o stăpânire despotică asupra monarhilor creştinătăţii este Roma". The Great Controversy, p. 382.

„Desfrânata" Romei reprezintă puterea care domneşte asupra Babilonului spiritual modern. Prin urmare, împăratul de la miazănoapte este Papalitatea . Descriind Franţa în Apocalipsa 11:8, Ioan o identifică drept „cetatea cea mare". În Apocalipsa 17:8, Babilonul este din nou menţionat ca fiind „cetatea cea mare". În profeţie, o cetate reprezintă o împărăţie . 

„Nunta reprezintă preluarea de către Domnul Hristos a Împărăţiei Sale. Cetatea Sfântă, Noul Ierusalim, care este capitala şi reprezentanta Împărăţiei, este numită ‚mireasa, nevasta Mielului’. Îngerul i-a zis lui Ioan: ‘Vino să-ţi arăt mireasa, nevasta Mielului. . . . şi m-a dus, în Duhul, pe un munte mare şi înalt’, spune profetul, ‚şi mi-a arătat cetatea sfântă, Ierusalimul, care se pogora din cer de la Dumnezeu’ Apocalipsa 21:9–10. . . . El va lua în primire cetatea sfântă, Noul Ierusalim, ‚gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei’ 

Apocalipsa 21:2. Vezi Daniel 7:14. După ce va primi împăraţia, El va veni în slava Sa, ca Împărat al împăraţi lor şi Domn al Domnilor". The Great Controversy, p.426–427.

În 1798, Franţa, descrisă în Daniel 11:40 ca fiind împăratul de la miazăzi, a pornit război  împotriva papalităţii–descrisă ca fiind împăratul de la miazănoapte. papalitatea a primit rana de moarte în 1798, când Napoleon, împăratul Franţei, l-a luat în captivitate pe Papa. Din acel moment, papalitatea a încetat să fie o împărăţie, deoarece a fost privată de puterile politice şi civile. Cu toate acestea, papalitatea nu a încetat să existe ca biserica. Aceasta şi-a pierdut doar autoritatea şi puterea în calitate de împărăţie. Rana pe care a primit-o în 1798, se va vindecă în cele din urmă, când papalitatea îşi va redobândi fosta poziţie în calitate de împărăţie geo-politică dominantă.

În cartea sa, The Keys of This Blood, Malachi Martin îşi expune convingerea personală cu privire la existenta unei concurenţe tripărtite în lupta pentru dominarea lumii, între papalitate, Uniunea Sovietică şi Statele Unite. El crede că papalitatea se va întoarce pe tronul lumii încă înainte de încheierea acestui secol şi afirma că această luptă va fi decisivă în stabilirea puterii care va controla structura geopolitica ce va conduce lumea. De asemenea, Malachi descrie pierderile suferite de papalitate în 1798:

„Termenul ‚geopolitic’ este o invenţie relativ recentă. Acesta este compus din 

doua cuvinte greceşti, însemnând ‚pământ’ şi ‚sistem politic’. Grecii antici nu a combinat niciodată aceste cuvinte. . . .

„Papa Paul si-a exprimat concepţia cu privire la o lume care împărtăşeşte o georeligie veritabilă si, aflat la încheierea a doua mii de ani de existenţă, cel de-al 263-lea succesor al umilului Mare Pescar, împărăţeşte şi guvernează în Roma, în calitate de conducător de drept al acestei georeligii adăpostite de un adevărat edificiu geopolitic. Deoarece Ioan Paul II nu este doar conducătorul spiritual al unui corpus mondial de credincioşi, ci este de asemenea, şeful executiv al unui stat suveran, recunoscut ca membru al comunităţii statelor acestui sfârşit de secol douăzeci. Cu o structură şi un obiectiv politic? Da, cu o structură şi un obiectiv geopolitic. Pentru ca, într-o analiza finală, Ioan Paul II, în calitate de Vicar recunoscut al lui Hristos, are pretenţia de a reprezenta forul suprem de judecată al comunităţii statelor ca întreg". The Keys of This Blood, p. 371, 374–375.

Când situaţia mondială se va conforma punctului de vedere al lui Malachi Martin, rana de moarte va fi vindecată. Profeţia spune ca aceasta se va întâmpla, iar papalitatea nu face altceva decât să aştepte sa-i vină timpul.

„Trebuie să niciodată că Roma se laudă cu faptul că ea nu se schimbă niciodată („Cetatea Eternă”–n.trad.). Principiile lui Grigore al VII-lea şi Inocentiu al III-lea continuă să fie principiile Bisericii Romano-catolice. Şi, dacă ar avea putere, aceasta le-ar pune în aplicare cu aceeaşi vehemenţă acum, ca şi în secolele trecute. Protestanţii nu ştiu ce fac atunci când propun acceptarea ajutorului Romei în activitatea de promovare a duminicii. În timp ce se unesc în realizarea obiectivului lor, Roma urmăreşte reinstaurarea puterii ei, pentru a-şi redobândi supremaţia pierdută. Dacă Statele Unite adoptă un principiu în virtutea căruia biserica să poată prelua şi folosi puterea statului, pentru ca rânduielile religioase să fie impuse prin legi civile; pe scurt, dacă autoritatea bisericii şi a statului vor domina asupra conştiinţei, triumful Romei în aceasta tara va fi asigurat". The Great Controversy, p. 581.

Un alt motiv pentru care împăratul de la miazănoapte este identificat ca fiind Papalitatea , este dat de principiul biblic conform căruia profeţiile ulterioare amplifică, extind şi confirmă profeţiile anterioare. Acest principiu este numit, „Repetă şi extinde". Louis F. Were face referire la el astfel:

„Dumnezeu a ales poporul evreu ca să proclame adevărul sau, iar forma de exprimare a acestui popor era repetiţia–repetiţia reprezentând o extindere a ceea ce fusese prezentat anterior. . . 

„În lucrarea sa, ‚Personal Names in the Bible’, Rev. W. F. Wilkinson, M.A., la pagina 17, spune: ‚Luând în considerare geniul poeziei ebraice, când cuvintele şi expresiile repeta în esenţa acelaşi conţinut, exprimându-l în versuri paralele sau antitetice, diferenţele aflate în de-al doilea vers, în raport cu primul, constituie o explicaţie, sau o expunere mai largă a mesajului, avânt rolul de a îmbogăţi semnificaţia noţiunilor conţinute în primul vers.’. . . 

„Biblia nu doar ca abundă în repetiţii explicative a unor versete individuale, ci este plină de repetiţii explicative a învăţăturilor ei în ansamblu, prin parabole, predici, profeţii, rapoarte istorice, etc.

„Temele biblice sunt scrise după un plan ascendent. Cărţile timpurii aşază temeliile unor dezvoltări ulterioare. Detaliile se acumulează, până când, asemenea artistului care îşi îmbibă pensula în diferite culori, rezulta o un tablou detaliat şi complet". The Certainity of The Angel’s Message, p. 110–111.

În virtutea acestui principiu, viziunea din Daniel 11 ar trebui să repete şi să lărgească conţinutul viziunilor precedente. În cartea lui Daniel sunt patru profeţii. În cadrul acestor profeţii descoperim dovezi temeinice cu privire la faptul ca împăratul de la miazănoapte reprezintă Papalitatea . Aceste dovezi se încadrează perfect în forma de exprimare definită de principiul repetiţiei şi expunerii lărgite.

Prima profeţie din Daniel 2 descrie cinci imperii succesive: Babilon, Medo-Persia, Grecia, Roma şi împăraţia finală, descrisă prin imaginea pietrei care se desprinde din munte „fără  ajutorul vreunei mâini" şi distruge toate celelalte împăraţii, extinzându-se pe întregul pământ. Aceasta împărăţie finală este împăraţia lui Dumnezeu care se va instaura la sfârşitul lumii. 

Următoarea profeţie din Daniel se află în capitolul şapte. În aceasta profeţie sunt identificate aceleaşi patru imperii, dar informaţiile precedente privitoare la ele sunt repetate şi expuse într-o manieră mai detaliată. Apoi, în Daniel 8, cea de a treia profeţie cuprinde aceeaşi perioada de timp istoric, repetând încă o dată informaţiile precedente, pe care le detaliază (deşi Babilonul, nu este menţionat, deoarece acesta trecuse de timpul menit puterii şi autorităţii sale, aşteptând să fie dat la o parte). 

În viziunea din Daniel 11, primul imperiu, Babilonul, nu este menţionat, deoarece acesta părăsise deja scena istoriei. Profeţia începe cu Mezii şi Perşii, urmaţi de Grecia. Unii ar putea spune ca împăraţia finală nu este Roma. Toate cele trei profeţii precedente din Daniel plasează Roma la sfârşitul lumii, când aceasta îşi primeşte pedeapsa. Două dintre acestea menţionează judecata Romei ca fiind o judecată de origine supranaturală–„fără  ajutorul vreunei mâini" şi „sfărâmatăfără  ajutorul vreunei mâini". În acelaşi fel, puterea finală din Daniel 11 „îşi va ajunge sfârşitul, şi nimeni nu-i va fi într-ajutor". 

Ar fi o dovadă de inconsecvenţă din partea noastră, să studiem aceste patru profeţii, fără  a le înţelege ca fiind complementare, întregindu-se şi armonizându-se între ele. 

Babilonul este capul de aur şi leul.

Medo-Persia este partea braţelor şi a pieptului de argint, ursul şi berbecele.

Grecia este partea bustului şi a coapselor de aramă, leopardul, ţapul şi împăratul puternic.

Roma este partea picioarelor de fier şi partea din fier amestecat cu lut, fiara cu zece coarne şi cornul cel mic. În armonie cu profeţiile precedente, rezultă în mod evident ca Roma este şi împăratul de la miazănoapte din Daniel 11:40–45.

Aplicând principiul repetiţiei explicative, înţelegem că subiectul profeţiei finale din Daniel este Roma papală. 

Există şi o altă cale de a identifică împăratul de la miazănoapte ca fiind Papalitatea . Sora White ne îndreaptă atenţia asupra papalităţii, vorbind despre „ultimele date descoperite în mod clar cu privire la istoria acestui pământ". 

„Scenele istorice legate de activitatea omului fărădelegii sunt ultimele date descoperite în mod clar cu privire la istoria acestui pământ". Selected Messages, cartea a 2-a, p. 102.

Succesiunea evenimentelor din Daniel 11:40–45 începe în 1798. Dar aceasta succesiune nu se încheie odată  cu versetul 45. Scenele istorice descrise continuă până la Daniel 12:4, în care lui Daniel i se spune să „ţină ascunse aceste cuvinte şi să pecetluiască cartea".

Daniel 12:1 este o continuare a pasajului precedent, deoarece expresia introductivă a acestui verset necesită integrarea lui în contextul evenimentelor anterioare: „În vremea aceea se va scula marele voivod Mihail” Care vreme? Timpul care tocmai a fost descris în versetele anterioare. „În vremea aceeea” ne trimite înapoi la evenimentele precedente şi este încheierea timpului de har pentru omenire.

„În vremea aceea se va scula marele voivod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va fi o vreme de strâmtorare, cum n-a mai fost de când sunt neamurile şi până la vremea aceasta. Dar în vremea aceea poporul tău va fi mântuit şi anume oricine va fi găsit scris în carte" Daniel 12:1. La data venirii acestui timp, fiecare caz este hotărât; timpul de probă s-a încheiat, harul şi mila pentru cei păcătoşi au încetat. Poporul viului Dumnezeu este sigilat". Testimonies, vol. 5, p. 212–213.

Împăratul de la miazănoapte „îşi va ajunge sfârşitul" la putina vreme după încheierea timpului de probă, deoarece „în vremea aceea", Mihail se va ridica în picioare, încetând lucrarea de mijlocire în Locul Prea Sfânt.

Împăratul de la miazănoapte este omul fărădelegii, Papa de la Roma, capul ultimei împăraţii mondiale descrise în toate profeţiile lui Daniel. Papalitatea este puterea care conduce Babilonul spiritual, puterea pe care Franţa, reprezentata de împăratul de la miazăzi, a învins-o în 1798. Războiul izbucnit între aceşti împăraţi  în 1798 a continuat până la căderea Uniunii Sovietice, în trecutul apropiat.

În articolul precedent ne-am concentrat asupra pasajului în care sora White spunea că scene şi evenimente istorice asemănătoare celor descrise în Daniel 11, şi în special în versetele 30–36, se vor repeta. Am observat de asemenea venirea la putere a Romei păgâne şi papale. Înainte de a prelua conducerea lumii, ambele au trebuit să învingă trei împăraţii. Cornul cel mic al Romei păgâne a trebuit să cucerească spre miazăzi, spre răsărit şi spre ţara minunată. Vezi Daniel 8:9. Roma papală a trebuit să smulgă trei coarne–Vandalii, Goţii şi Herulii. Si, înainte de vindecarea rănii de moarte care o împiedică sa-şi exercite puterea civilă asupra lumii, papalitatea trebuie de asemenea să învingă trei entităţi . Aceste trei entităţi sunt trei ziduri.

Pe măsură ce vom înainta în studiul nostru, vom vedea că, odată  cu căderea Uniunii Sovietice şi împlinirea profeţiei din Daniel 11:40, a căzut şi zidul simbolic numit Cortina de fier. Evenimentul crucial al acestei căderi a fost marcat de dărâmarea Zidului Berlinului. În Daniel 11:41, următoarea direcţie a cuceririlor este identificată ca fiind „ţara minunată". Ţara minunată reprezintă Statele Unite care se închină înaintea puterii Romei atunci când legiuitorii naţiunii făuresc un chip al fiarei, prin instituirea Legii duminicale. Când se va întâmpla acest lucru, zidul de despărţire dintre biserică şi stat va fi dărâmat. 

Apocalipsa 13:11–12 ne învaţă că, imediat după ce Statele Unite va începe să vorbească asemenea unui balaur, (fapt identificat de Spiritul Profetic ca fiind votarea Legii duminicale), aceasta va obliga întreaga lume să procedeze la fel. Lumea va urma exemplul Americii, să ridice o icoană fiarei. Definiţia acestui chip al fiarei include impunerea legilor religioase prin intermediul puterii civile. Fără  o asemenea impunere, nu putem vorbi despre o înălţare a icoanei fiarei. 

După ce „împăratul de la miazănoapte” intră în ţara minunată, în versetul 41, preia conducerea asupra Egiptului care reprezintă întreaga lume. Înainte ca lumea să poată condusă de un guvern mondial, guvernele statelor vor fi obligate să renunţe la drepturile lor în calitate de naţiuni individuale. Când se va întâmpla acest lucru, zidul simbolic al suveranităţii naţionale va fi dărâmat. Acest gen de lege se află deja în curs de elaborare în Naţiunile Unite.

Aşa cum Roma păgână a cucerit trei împăraţii pentru a prelua conducerea lumii, şi Roma papală a cucerit tot trei împăraţii. În realizarea acestui deziderat, Roma păgână si-a folosit propria forţa armată, în timp ce Roma papală se va urca pe tronul lumii, folosind puteri militare externe. Ambele însă s-au angajat în războaie reale, în care au fost implicăte armate literale. 

La întoarcerea lui pe poziţia de conducător, pierdută în 1798, împăratul de la miazănoapte, va cuceri trei împăraţii. Cele trei obstacole cu care se va confrunta Papalitatea , vor fi doborâte pe un câmp de luptă spiritual, într-un război  spiritual care corespunde, prin contrast, războaielor literale. Lupta se desfăşura pe tărâmul ideologic şi doctrinar. Primul zid simbolic luat cu asalt în acest război  simbolic este de acum de domeniul istoriei şi reprezintă bătălia dintre ateism şi catolicism, începuta odată  cu Revoluţia franceza. Acest zid a fost deja sfărâmat.

Următoarele două ziduri implică tot bătălii spirituale, care se vor dezlănţui în jurul doctrinelor adevărate şi false. Având în vedere ca papalitatea îşi va întinde mâna în mod simbolic, mai întâi spre ţara minunată, şi apoi spre Egipt, înseamnă că, în bătălia pentru tronul lumii, mai întâi va cădea Statele Unite şi apoi lumea întreagă. Când aceste ultime două ziduri vor fi dărâmate, rana de moarte va fi vindecată, împăratul de la miazănoapte va prelua controlul structurilor economice mondiale, aşa cum descrie Daniel 11:43. Acest pas reprezintă o revenire totala pe poziţia de împărăţie geopolitică dominantă, pierdută în anul 1798.

În continuarea studiului acestor evenimente finale, trebuie să ne amintim ca, Deşi toate cele trei ziduri simbolice vor cădea, mai exista încă un zid de apărare, dăruit nouă de Creator, care va rămâne în picioare şi ne va oferi scăpare şi siguranţă.

„Şi am văzut ca dacă Dumnezeu ar fi schimbat sărbătoarea Sabatului în prima zi a săptămânii, ar fi trebuit să schimbe porunca privitoare la Sabat, scrisă pe tabla de piatră, care se afla acum în chivotul din Locul Prea Sfânt, în templul din cer; şi ar fi trebuit să scrie astfel: Prima zi a săptămânii este Sabatul Domnului Dumnezeului tău. Dar Eu am văzut ca scrie acelaşi lucru care a fost scris cu degetul lui Dumnezeu pe tablele de piatra date lui Moise pe Sinai. ‚Dar ziua a şaptea este Sabatul Domnului Dumnezeului tău’ Exod 20:10. Am văzut ca Sabatul sfânt este şi va rămâne zidul de despărţire dintre adevăratul Israel al lui Dumnezeu şi necredincioşi; şi ca Sabatul este puntea care uneşte inimile sfinţilor iubiţi ai lui Dumnezeu". Early Writings, p. 33.

„Fiecare student trebuie să tindă spre o integritate desăvârşită. Mintea trebuie să se îndrepte cu reverenţă către cuvântul descoperit al lui Dumnezeu. Lumină şi har vor fi date acelora care ascultă astfel de Dumnezeu. Ei vor privi la lucrurile minunate ale Legii Lui. Adevăruri mari, cărora nu li s-a dat atenţie şi nu au fost văzute de la Cincizecime, vor străluci din Cuvântul lui Dumnezeu în puritatea lor de la început. Acelora care Îl iubesc pe Dumnezeu cu adevărat, Duhul Sfânt le va descoperi adevăruri care s-au şters din amintire şi, de asemenea, adevăruri care sunt cu totul noi. Cei care mănâncă trupul şi beau sângele Fiului lui Dumnezeu vor scoate din cărţile Daniel şi Apocalipsa adevăruri inspirate de Duhul Sfânt. Ei vor pune în acţiune forţe care nu pot fi oprite. Buzele copiilor se vor deschide pentru a proclama taine care au fost ascunse de minţile oamenilor. Domnul a ales lucrurile nebune ale acestei lumi pentru a face de ruşine pe cele înţelepte şi lucrurile slabe ale acestei lumi pentru a face de ruşine pe cele tari.” The Fundaments of Christian Education, 474

TIMPUL SFÂRŞITULUI

„La vremea sfârşitului împăratul de la miazăzi se va împunge cu el. Şi împăratul de la miazănoapte se va năpusti ca o furtuna peste el, cu cară şi călăreţi, şi cu multe corăbii; va înainta asupra ţărilor lui, se va revărsa ca un râu şi le va îneca" Daniel 11:40.

Mai devreme, am identificat anul 1798 ca fiind „vremea sfârşitului" menţionată în acest verset. Am observat ca pretutindeni în Daniel 11, puterea care a dominat în mod literal sau spiritual Egiptul a fost împăratul de la miazăzi, iar cea care a dominat Babilonul a fost împăratul de la miazănoapte.

În 1798, în conformitate cu Apocalipsa 11:7–11 şi cu declaraţiile din cartea The Great Controversy p. 267–270, puterea care a întrunit caracteristicile spirituale ale Egiptului a fost Franţa. În acelaşi moment al istoriei, în lumina descrierii aflate în Apocalipsa 17:1–6 şi în The Great Controversy p. 382, puterea care a întrunit caracteristicile spirituale ale Babilonului a fost Papalitatea . 

Am descoperit ca termenul „a se împunge", aflat în prima parte a textului din Daniel 11:40, înseamnă „a porni război  împotriva". Când Napoleon l-a luat în captivitate pe Papa de la Roma, în anul 1798, prima parte a versetului 40 s-a împlinit: „În vremea sfârşitului, împăratul de la miazăzi se va împunge cu el". Acum ne vom ocupa de restul versetului.

Următoarea parte a acestui verset prezice ca împăratul de la miazănoapte „se va năpusti" asupra împăratului de la miazăzi „ca o furtună". Acest fapt presupune un contraatac al împăratului de la miazănoapte. Cu toate acestea, nu este doar un simplu contraatac, ci o răsturnare dramatică a situaţiei acestui război , deoarece, în partea finală a textului, împăratul de la miazănoapte „se va revărsa asupra ţărilor" împăratului de la miazăzi „Şi le va îneca". 

În continuare, vom vedea ca termenul „ca o furtună" înseamnă a spulbera fără  teamă, asemenea unei furtuni. Acest cuvânt este asociat cu cuvântul „împotriva", ilustrând, nu doar o manifestare distrugătoare, ci şi un ascendent.

Ultima parte a versetului descrie faptul ca împăratul de la miazănoapte îl va învinge şi îl va înlătura pe cel de la miazăzi, deoarece termenul „a se revărsa peste" înseamnă a cuceri, a invada, a înlătura; iar termenul „a îneca" înseamnă a absorbi, a trece peste, a învinge. 

Să examinăm în dicţionarul ebraic „Strong’s...", definiţiile câtorva dintre cuvintele cheie în Daniel 11:40:

„furtună"–8175: o rădăcină semantică primară a termenului este: a asalta, a ataca; termenul implică fiorii sau tremurul produs datorită a fricii:–a face pe cineva sa-i fie teribil de frică; teamă; a izbucni asemenea unei furtuni; a fi agitat până la violenţă; a veni (a spulbera) ca o furtună, a mătura totul în cale.

„asupra"–5921: aceeaşi semnificaţie prezentată în poziţia 5920, folosit ca prepoziţie (la singular sau plural, adesea cu prefix, sau asociat cu o particulă aşezată la sfârşitul termenului): deasupra, asupra, sau împotriva . . . . 

„5920: provine din semnificaţia prezentată în poziţia 5927. . . .

„5927: rădăcina semantică primară este: a se înălţa, a ascende; în forma intranzitivă (a fi la înălţime) sau în forma tranzitivă (a urca); folosit într-o mare varietate semantică, în sens direct sau indirect, literal sau figurativ. . .

„a se revărsa–7857: rădăcina semantică a termenului este: a da peste, a revărsa; cu implicaţia de a inunda, a curaţa; prin analogie, a înainta într-un ritm galopant, a goni, a cuceri. . . 

„a îneca–5674: rădăcina semantică primară este: a trece peste; folosit foarte des în exprimarea unei tranziţii (în sens literal, figurativ sau cauzal); în mod specific a acoperi. . . ." Strong’s Exhaustive Concordance. [Accentuările au fost adăugate

Versetul 40 ne spune că, la o anumită dată, după 1798, împăratul de la miazăzi va fi spulberat într-o manieră violentă de către împăratul de la miazănoapte, iar acesta se va înălţa, va ascende. 

În articolele precedente, am sugerat că Daniel 11:40–45 este o profeţie desemnată de Dumnezeu cu rolul de catalizator al redeşteptării spirituale a poporului Său la sfârşitul lumii. Am sugerat de asemenea ideea ca în viitor ne putem aştepta la o paralelă a mişcării millerite şi la o repetare a unora dintre evenimentele petrecute în perioada pionierilor. Ne-am referit în mod specific la profeţia lui Josiah Litch cu privire la căderea Imperiului Otoman, ca o ilustrare a impactului pe care îl are împlinirea unei profeţii asupra poporului lui Dumnezeu şi asupra lumii.

În legătura cu acel eveniment istoric, şi cu prezicerea ca anumite experienţe ale mişcării pionierilor se vor repeta, am sugerat ca recenta cădere a Uniunii Sovieticii a constituit o posibilă corespondenţă a căderii Imperiului Otoman, cu excepţia faptului ca acestei profeţii i-a lipsit elementul de timp profetic specific şi că, din acest motiv, poporul lui Dumnezeu nu a beneficiat de o prezentare publică a prezicerii acestui eveniment. Desigur, afirmaţia naşte întrebări. De exemplu, cum a fost posibil ca împăratul de la miazăzi să fie, la început, Franţa, iar apoi să devina Uniunea Sovietică? 

Pretutindeni in istorie, cu urcuşurile si coborâşurile ei, aşa cum sunt evidenţiate în Daniel 11, împăraţii de la miazănoapte şi de la miazăzi s-au ridicat şi au căzut, în timp ce alte noi puteri cucereau împărăţiile precedente. În mod asemănător, după 1798, coroana împăratului de la miazăzi si-a schimbat la rândul ei posesorul. 

În 1798, deoarece întrunea caracteristicile spirituale ale Egiptului (ateismul), cea care a purtat coroana împăratului de la miazăzi a fost Franţa. Cu toate acestea, după Revoluţia Franceză, deşi filozofia ateistă a început să se dezvolte şi să câştige teren, Franţa a abandonat ateismul ca principiu fundamental de guvernământ.

Promovat iniţial în Franţa, ateismul s-a răspândit în întreaga Europă şi chiar în întreaga lume. Chiar dacă influenţa lui intelectuală s-a dezvoltăt, glasul ateismului si-a pierdut forţa, deoarece din punct de vedere profetic, pentru a fi auzit, acest glas avea nevoie de puterea unui sistem de guvernământ.

„Când o naţiune ‚vorbeşte’ înseamnă că aceasta acţionează prin intermediul autorităţii ei legislative şi juridice". The Great Controversy, p. 442.

Împăratul de la miazăzi nu revine în scenă, decât atunci când apare o altă naţiune care să întrunească trăsăturile necesare pentru a i se atribui coroana, adică promovarea şi integrarea ateismului în sistemul ei de guvernare.

Un fapt interesant de observat în istoria naţiunilor este acela că de fiecare dată când s-a impus ca forţa ideologică, ateismul a fost însoţit de o revoluţie. Odată  cu Revoluţia Franceză, ateismul a început prin a aşeza reşedinţa împăratului de la miazăzi în Franţa; pentru ca apoi, din 1917, prin izbucnirea Revoluţiei Bolşevice, să mute reşedinţa acestui împărat, în Rusia. În 1917, împăratul de la miazăzi a ieşit din exil şi si-a continuat lupta neîntreruptă împotriva puterilor catolicismului. Sora White ne lăsa să se înţeleagă faptul că principiile ateismului vor continua să se dezvolte şi vor ocupa poziţii mai importante decât cele avute în Revoluţia Franceza: 

„Centralizarea bogăţiei şi a puterii; coalizările vaste în scopul îmbogăţirii câtorva pe seama celor mulţi; coalizarea claselor mai sărace pentru apărarea intereselor şi a revendicărilor lor; spiritul de nelinişte, de revolta şi vărsare de sânge; răspândirea în întreaga lume a aceloraşi învăţături care au condus izbucnirea Revoluţiei Franceze–toate tind să implice întreaga lume într-o luptă similară celei care a zguduit Franţa". Education, p. 228. 

Istoria cuceririlor Uniunii Sovietice este revelatoare din multe puncte de vedere. În primul rând, observăm ca modalitatea principală prin care ţările au ajuns, una după alta, sub controlul acestei împăraţii, a fost revoluţia. Planul Comunismului a fost acela de a se infiltra, de a îndoctrina şi de a provoca o revoluţie. 

Un alt aspect al acestei dezvoltări este acela ca aproape toate ţările care au fost aduse sub umbrela Uniunii Sovietice, fuseseră mai înainte sub dominaţie catolică. catolicismul a pierdut redută după redută. 

Pe măsură ce revoluţiile comuniste se răspândeau pretutindeni în lume, Papalităţii i se oferea posibilitatea de a se alătura Statelor Unite împotriva Uniunii Sovietice, care devenise un duşman comun. Acest duşman comun a pregătit cu minuţiozitate calea spre alianţa prezentata în versetul patruzeci şi descrisă mai detaliat în Apocalipsa 13. 

Versetul 40 ne învaţă ca împăratul de la miazănoapte îl va „îneca" pe împăratul de la miazăzi–„cu care, călăreţi, şi multe corăbii". Identificarea acestor simboluri profetice indică rolul Statelor Unite în acest război . 

În profeţia biblică, „carele" şi „călăreţii" sunt simboluri ale puterii militare: „Adonia, fiul Haghitei, s-a sumeţit până acolo încât a zis: ‚Eu voi fi împărat!’ şi si-a pregătit care şi călăreţi, şi cinzeci de oameni care alergau înaintea lui" 1 Împăraţi  1:5. „Ben-Hadad, împăratul Siriei, şi-a strîns toată oştirea: avea cu el treizeci şi doi de împăraţi, cai şi cară. S'a suit, a împresurat Samaria şi a început lupta împotriva ei.”1 Împăraţi  20:1.

De asemenea, în profeţiele Bibliei,  „corăbiile" sunt asociate adesea cu puterea economică:

„Cei ce se pogoară pe mare pogorâseră pe mare în corăbii, şi făceau negoţ pe apele cele mari" Psalmii 107:23. „ ‚Atâtea bogăţii într-un ceas s-au prăpădit!’–şi toţi cârmacii, toţi cei ce merg cu corabia pe mare, marinarii, şi toţi cei ce câştigă din mare, stăteau departe; şi când au văzut fumul arderii ei, strigau: „Care cetate era cetatea cea mare?" şi îşi aruncau ţărână în cap, plângeau, se tânguiau, ţipau şi ziceau: „Vai! Vai! Cetatea cea mare, al cărei belşug de scumpeturi a îmbogăţit pe toţi cei ce aveau corăbii pe mare, într-o clipă a fost prefăcută într-un pustiu!" Apocalipsa 18:17–19.

Împăratul de la miazănoapte (Papalitatea ) a fost „deznădăjduit" în 1798, prin faptul că si-a pierdut puterea politică.

În Daniel 11:30, împăraţii Imperiului Roman fuseseră „deznădăjduiţi", prin incapacitatea lor de a rezista atacurilor sângeroase ale „coarnelor" din Daniel 7, care îi reprezentau pe Goţi, Vandali şi Heruli. Franţa a devenit prima ţară catolică, în momentul în care regele ei, Clovis, şi-a dedicat propria naţiune în scopul înlăturării celor trei „coarne". Identificarea presiunilor economice şi militare exercităte de către Statele Unite care vin în ajutorul papalităţii, pentru a-l alunga pe împăratul de la miazăzi, precum şi descrierea căderii Uniunii Sovietice în rapoartele istorice recente, nu sunt altceva decât o paralelă a istoriei lui Clovis. 

Daniel 11:40 afirma că, atunci când împăratul de la miaza noapte „se va revărsa" asupra împăratului de la miazăzi şi îl va „îneca", „va înainta asupra ţărilor lui". Aceasta propoziţie evidenţiază faptul ca împăraţia de la miazăzi va fi constituită dintr-o confederaţie de ţări–aspect întru totul adevărat cu privire la fosta Uniune Sovietică şi la numeroasele ţări satelit ale acesteia.

Profeţia se împlineşte

Sora White face o declaraţie care ne îngăduie să verificăm scenariul pe care tocmai l-am prezentat ca o comparaţie a mărturiei rapoartelor istorice. 

„Evenimentele istorice care demonstrează împlinirea directă a profeţiei le-au fost descoperite oamenilor, iar profeţia a fost înţeleasă ca o descriere figurată a evenimentelor desfăşurate până la încheierea istoriei acestui pământ. Scenele legate de activitatea omului fărădelegii sunt ultimele date descoperite în mod clar cu privire la istoria acestui pământ". Selected Messages, cartea a 2-a, p. 102. 

În timp ce presa înregistrează „evenimentele istorice" asociate cu colapsul Uniunii Sovietice, noi descoperim o descriere a istoriei războiului neîntrerupt dintre ateism şi catolicism. Alianţa dintre Statele Unite şi Papalitate este un fapt confirmat, inclusiv rolul economic şi militar îndeplinit de către Statele Unite. În mod incredibil, autorii acestor articole nereligioase au fost determinaţi adesea să aleagă pentru ilustrarea relatărilor lor, cuvinte aflate tocmai în descrierea biblica din versetul 40. Dumnezeu intenţionează ca poporul Lui să înţeleagă faptul ca aceste „evenimente istorice" sunt „o împlinire directă a profeţiei". Dumnezeu ar dori ca noi să recunoaştem aceasta succesiune de evenimente ca fiind un semnal de trezire a Laodiceii. 

Confirmarea din presa nereligioasă

„Plecăciunea lui Gorby în fata Legiunilor Romane"–Titlu din U.S. News & World Report.

„Când Sfântul Împărat Roman Henric al IV-lea a decis să caute iertarea Papei Grigore al VII-lea, în 1077, a aşteptat trei zile fără încălţăminte în zăpadă din curtea papei, la Canossa, în Italia. Concordatul lui Gorbaciov cu biserica nu a fost cu nimic mai puţin semnificativ în acest sens". Time, 11 decembrie, 1989.

„Vineri, întâlnirea preşedintelui sovietic cu Papa Ioan Paul al II-lea a fost cea mai recentă etapă a unei revoluţii în lumea comunista, pe care Papa a ajutat-o să izbucnească şi căreia Gorbaciov i-a permis să se întâmple". U.S.A. Today, articol de copertă, 1989.

„Până recent, batalioanele marxismului păreau să fie cu un pas înaintea soldaţilor Crucii. În 1917, la izbucnirea Revoluţiei Bolşevice, Lenin a vorbit în favoarea toleranţei, dar a răspândit teroarea. ‚Rusia a ajuns scăldată în sângele martirilor’, spune Părintele Gleb Yakunin, cel mai curajos militant ortodox în favoarea libertăţii. În primii cinci ani ai puterii bolşevice, 28 de episcopi şi 1200 de preoţi au fost junghiaţi de secera roşie. Stalin a accelerat în mare măsură teroarea si, până la sfârşitul guvernării lui Hrusciov, procesul de lichidare a clerului atinsese un număr de 50000 de victime. După cel de-al doilea război  mondial, Deşi mai puţin sângeroasă, persecuţia s-a răspândit în Ucraina şi în noul bloc sovietic, afectând milioane de romano-catolici, protestanţi şi ortodocşi". Time, 4 decembrie, 1989.

„Prin întrevederi particulare cu conducători de stat, prin consultări în anticamera cu grupări dizidente şi printr-o propagandă perseverentă în favoarea cruciadei sale împotriva tiraniei, acesta [Ioan Paul al II-lea] a contribuit la dezvoltărea celei mai mari schimbări politice de la Revoluţia Rusa încoace". Life, decembrie 1989.

„În 1979, turneul sau triumfător [al Papei Ioan Paul al II-lea] în Polonia, spune episcopul polonez, a schimbat ‚mentalitatea fricii, teama de politie şi de tancuri, teama de a pierde locul de muncă, de a nu fi promovat, de a fi dat afară  din scoli sau de a nu primi un paşaport. Oamenii au învăţat ca dacă încetează să se teamă de sistem, sistemul ajunge neputincios’. Aşa s-a născut Solidaritatea, apărată de biserica şi condusă de câţiva prieteni ai Papei, cum ar fi Lech Walesa şi Tadeusz Mazowieke, care a devenit mai târziu cel dintâi prim ministru creştin al blocului sovietic". Time, 4 decembrie, 1989.

„În 1935, Iosif Stalin, conducătorul suprem al Uniunii Sovietice, a primit un sfat nesolicitat. I s-a spus să întreprindă un gest reconciliant faţă de Vatican. Dacă vor fi împinse/împunse prea departe (în se engleză foloseste acelaşi verb găsit în Daniel 11:40: „to push”; in traducerea română–„a împunge”–n.trad.), ţările lui catolice ar fi putut deveni antirevoluţionare. Mustaţa lui cea mare a amplificat dispreţul lui Stalin. ‚Papa? Câte divizii are Papa?’ a răspuns el. I s-a spus că nu are nici una. Acum s-ar putea răspunde ca nici nu are nevoie de vreuna. Sistemul comunist se fărâmiţează la o atingere". Life, decembrie 1989. 

„Goana după libertate din Europa răsăriteană este o plăcută victorie pentru Ioan Paul al II-lea". Life, decembrie 1989.

Cuvântul „a goni" este un verb folosit pentru a descrie răspândirea acestei libertăţi. El „se va revărsa [va goni] ca un râu şi le va îneca" (vezi explicaţia întrării 7857, de mai sus–n.trad.) Acest autor a ales termenul „se va împunge" pentru a descrie războiul Comunismului împotriva catolicismului.

„Dintre toate evenimentele care au zguduit blocul sovietic în 1989, nici unul nu este mai plin de semnificaţii pentru istorie–şi mai incredibil–precum întâlnirea politică ce va avea loc săptămâna aceasta în Cetatea Vaticanului. 

Acolo, în spaţioasa sală de ceremonii a Palatului Apostolic din secolul al 16-lea, ţarul lumii ateiste, Mihail Gorbaciov, se va întâlni cu Vicarul lui Hristos, Papa Ioan Paul al II-lea. 

Momentul va fi electrizant, nu numai pentru că Ioan Paul a contribuit, în tara să de origine, Polonia, la exacerbarea febrei după libertate care s-a răspândit ca un foc în mirişte în toata Europa Răsăriteană (vezi explicaţia de la intrarea 8175, din Strong’s...) Dincolo de aceasta, întâlnirea celor doi oameni simbolizează încheierea celui mai dramatic război  spiritual al secolului al XX-lea, conflict în care forţa aparent irezistibilă a Comunismului s-a confruntat cu obiectivul neschimbător al Creştinătăţii". Time, 4 decembrie, 1989.

„În timp ce politica de retragere a lui Gorbaciov era cauza imediată a reacţiei în lanţ a libertăţii care s-a răspândit (vezi explicaţia de la intrarea 8175, din Strong’s...) în întreaga Europă răsăriteană în ultimele luni, Ioan Paul merită să i se acorde o încredere şi mai mare". Time, 4 decembrie, 1989.

Aici este folosit termenul „a se răspândi" şi defineşte expresia biblică „se va năpusti ca o furtună". Acest eveniment este descris ca fiind cel mai dramatic război  spiritual al secolului al douăzecilea, în timp ce Gorbaciov este denumit ţarul lumii ateiste. Autorii nereligioşi identifică lumea comunistă ca fiind lumea ateistă. 

„Triumful lui Ioan Paul al II-lea–valul libertăţii care se revărsa peste Europa răsăriteană răspunde celei mai fierbinţi rugăciuni a acestuia. Life, decembrie 1989. 

Termenul „a se revărsa” înseamnă „a spăla”, „a curăţa” 

Cine a ales aceste cuvinte pentru rapoartele nereligioase ale evenimentelor? „Zile ale Furtunii"–titlu al unui articol din Newsweek, 25 decembrie 1989, care prezintă cronologia căderii Comunismului. Autorul s-a gândit cǎ cel mai potrivit titlu al articolului a fost acelaşi cuvânt folosit de douǎ ori de către Daniel  –pentru o descriere profetică exactǎ a aceluiaşi eveniment.

Care şi călăreţi

„În 1981, blocul comunist primise un alt şoc. Un nou preşedinte american, Ronald Reagan, a început sa-şi pună în aplicare promisiunea de a-i înfrunta pe sovietici fără  nici o ezitare. Pe parcursul următorilor ani, el a accelerat procesul de consolidare militarǎ şi a anunţat Iniţiativa Strategicǎ de Apărare (SDI), un sistem de apărare aerianǎ destinat protecţiei împotriva atacurilor cu rachete. Reagan a susţinut rebelii anti-comunişti din Nicaragua, Angola, Cambogia şi Afganistan. Iar trupele americane au eliberat insula Grenada de hoardele comuniste.

„Siguranţa al sovieticilor a fost zguduită. . .".

„De asemenea, Europa Occidentalǎ exercită şi ea presiuni asupra sovieticilor. NATO s-a lansat într-un proces de modernizare militarǎ. Electoratul german şi-a manifestat repulsia faţă de „uverturile împăciuitoare" ale Rusiei şi a ales un guvern care a votat construirea unor rachete noi cu raza medie de acţiune. . . 

„Presiunea militarǎ a alianţei americano–occidentalǎ a determinat o retragere rapidă a sovieticilor". Reader’s Digest, martie 1990.

Cu multe corăbii

 „Gorbaciov a înţeles de asemenea cǎ supravieţuirea politicǎ şi economică depinde de bunăvoinţa poporului sovietic, aflat printre creştinii care i-au depăşit întotdeauna din punct de vedere numeric. Mai mult, Gorbaciov are nevoie de cooperarea Occidentului, observa părintele Mark, un preot ortodox reformator din Moscova, care considera cǎ programul lui Gorbaciov în U.R.S.S. este un rezultat al necesitǎţilor impuse de politica externǎ". Time, 4 decembrie, 1989.

   „În anii ‘1980, economia comunistǎ, dintotdeauna ineficientǎ, a ajuns în pragul falimentului. Înainte, consumul era redus şi produsele de lux erau abundente. Dar acum, rezervele de materie primǎ au început să se epuizeze. Când minerii sovietici s-au revoltat în 1989, cererile lor includeau săpunul, hârtia igienicǎ şi zahǎrul". Reader’s Digest, martie 1990.

     „Pentru Gorbaciov, frământarea din zona Balticǎ nu a însemnat doar zguduirea unui colţ retras al imperiului construit de Lenin şi Stalin, ci chiar zguduirea temeliilor imperiului însuşi. Problema naţionalităţilor este un semn semnificativ, dincolo de care se ascund multe alte pericole, de la prăbuşirea economicǎ şi până la conflictele etnice violente, un semn care anunţă cǎ dezintegrarea fulgerătoare a Imperiului Sovietic aflat în Europa Răsăriteană, ar putea să nu se oprească la graniţele Uniunii. Pe măsură ce economia se deteriorează şi se diminuează rezervele, dezamăgirea publică faţă de Comunism şi faţă de Gorbaciov însuşi este din ce în ce mai pregnantǎ, iar republicile şi grupările etnice ostile şi diferitele grupuri de interes concurează într-o manierǎ din ce în ce mai acerbǎ pentru obţinerea puterii politice şi a unor pǎrţi din economie aflate în declin. Corupţia şi crima sunt nestăvilite; minerii şi lucrătorii cǎilor ferate ameninţă cu întreruperea aprovizionării cu combustibil, în mijlocul unei ierni grele; azerbaigienii au blocat legătura feroviarǎ cu enclava armeanǎ din interiorul teritoriului lor; fermierii reţin alimentele, lăsând goale rafturile magazinelor din oraşe". U.S. News and World Report, 15 ianuarie, 1990.