NIMIC NOU SUB SOARE

Daniel şi Apocalipsa conţin mesaje pe care „cei pricepuţi” le vor înţelege.

„Pe măsură ce ne apropiem de încheierea istoriei acestui pământ, profeţiile scrise de Daniel solicită o deosebită atenţie din partea noastră, deoarece se referă tocmai la timpul în care trăim. Aceste profeţii trebuie asociate învăţăturilor ultimei cărţi a Scripturilor Noului Testament. Satana a condus pe mulţi să creadă că partea profetică a scrierilor lui Daniel şi Ioan descoperitorul, nu pot fi înţelese. Dar făgăduinţa este clară şi anunţă o binecuvântare specială ce va însoţi studiul acestor profeţii. Declaraţia ‚Cei pricepuţi vor înţelege’ (Daniel 12:10), a fost rostită cu privire la viziunile lui Daniel, care urmau să fie desigilate în zilele din urmă; iar descoperirea pe care Domnul Hristos i-a oferit-o slujitorului Său Ioan are menirea de a călăuzi poporul lui Dumnezeu de-a lungul secolelor. ‚Ferice de cine citeşte, şi de cei ce asculta cuvintele acestei proorocii, şi păzesc lucrurile scrise în ea’ Apocalipsa 1:3." Prophets and Kings, 547–548. 

Probabil, cel mai important aspect pe care trebuie să-l recunoaştem în timp ce încercăm să desluşim aceste profeţii este recomandarea de a înţelege istoria sfântă.

EVENIMENTE MARI ŞI SOLEMNE

„În istoria profetică, toate evenimentele trecute despre care Dumnezeu declarase în mod explicit că se vor împlini, s-au împlinit; iar cele care urmează la rând, vor avea loc. Daniel, profetul lui Dumnezeu, stă în locul rânduit de El. La fel şi Ioan. În Apocalipsa, Leul din tribul lui Iuda a rupt peceţile pentru toţi cercetătorii profeţiei din cartea lui Daniel si, atfel, Daniel îşi îndeplineşte menirea. El îşi aduce mărturia pe care Domnul i-a descoperit-o în viziunea evenimentelor mari şi solemne pe care trebuie să le cunoaştem, acum, când ne aflăm chiar în pragul împlinirii lor". Selected Messages, cartea a 2-a, p. 109. 

 „Ne aflăm în pragul unor evenimente mari şi solemne. Multe profeţii sunt pe punctul de a se împlini într-o succesiune rapidă. Fiecare resursă a puterii trebuie angajată în lucrare. Istoria trecută se va repeta; vechile controverse se vor trezi din nou la viaţa, iar poporul lui Dumnezeu va fi pândit de pericol la fiecare pas. Forţe teribile vor lua în stăpânire familia omenească. Tot ceea ce va exista pe pământ, va fi cuprins de acestea. [... 

Studiaţi cartea Apocalipsei împreună cu cartea lui Daniel, deoarece istoria se va repeta. [... 

Pe măsură ce ne apropiem de încheierea istoriei pământului, profeţiile referitoare la zilele din urmă vor necesită o atenţie sporită din partea noastră. Ultima carte a Scripturilor Noului Testament conţine adevărul pe care trebuie să-l înţelegem. Satana a orbit minţile multor oameni, astfel încât aceştia au fost dispuşi să invoce orice scuză posibilă, pentru a nu face din cartea Apocalipsei un obiect al studiului lor". Testimonies to Ministers, p. 116–117.

A te afla „în pragul" unor evenimente mari şi solemne, înseamnă că acestea sunt chiar înaintea noastră. Noua ni s-a poruncit să cunoaştem aceste evenimente. Pentru a le identifica, ni se dă ca punct de referinţă istoria poporului lui Dumnezeu:

„Biblia a adunat laolaltă comorile ei pentru aceasta generaţie. Toate evenimentele mari şi solemne ale istoriei Vechiului Testament s-au repetat şi se repetă în biserica acestor zile din urmă. . . . Toate adevărurile acumulate ne sunt prezentate acolo cu putere, pentru ca noi să beneficiem de învăţăturile lor". Selected Messages, cartea 3, p. 339.

Duhul Sfânt oferă cunoştinţele şi discernământul necesare identificării şi recunoaşterii evenimentelor solemne care se afla în faţa noastră, în mod special prin studierea istoriei bisericii Sale. În cunoaşterea relaţiei dintre Dumnezeu şi poporul Său din trecut, găsim o asigurare pentru noi înşine:

„Revizuind istoria noastră trecută, pe parcursul fiecărui pas al înaintării până în stadiul prezent, pot să spun: ‚Lăudat fie Domnul!’ Când văd lucrările lui Dumnezeu, sunt plină de uimire şi de încredere în conducerea lui Hristos. Nu avem nici un motiv de teamă cu privire la viitor, cu excepţia faptului că am putea uita modul în care ne-a condus Dumnezeu până acum". Testimonies to Ministers, p. 31.

Reînviorarea din trecut se va repeta

Recunoscând faptul că cea mai mare nevoie a noastră este o reînviorare, şi că această reînviorare este legată de înţelegerea cărţilor Daniel şi Apocalipsa, nu este greu să privim înapoi în istoria bisericii noastre, şi să descoperim un timp în care înţelegerea acestor cărţi a contribuit la producerea unei mari reînviorări. Acesta este tocmai scenariul care s-a evidenţiat la începutul mişcării millerite. 

Mişcarea millerită a început printr-o creştere a înţelegerii cărţii lui Daniel, în special a viziunii date pe malurile râului Ulai, aşa cum este raportată în capitolul opt din Daniel. Deşi aceasta mişcare a avut la origine înţelegerea celor 2300 de zile din Daniel 8:14, puternica reînviorare s-a declanşat abia după ce mişcarea luase amploare, tocmai ca rezultat al „creşterii cunoştinţei" cu privire la acelaşi subiect. 

„ ‚În timp ce mirele zăbovea, au aţipit toate, şi au adormit. La miezul nopţii, s-a auzit o strigare: „Iată, mirele vine; ieşiţi-i în întâmpinare!" Atunci toate fecioarele acelea s-au sculat şi si-au pregătit candelele’. Matei 25:5–7. În vara anului 1844, la mijlocul perioadei dintre data la care crezuseră că se vor încheia cele 2300 de zile şi în toamna aceluiaşi an, când, în urma unei stabiliri ulterioare era aşteptat acelaşi eveniment, a fost proclamată solia: ‚Iată, mirele vine!’, chiar în forma expresiei din Scriptură. „Ceea ce a condus la apariţia acestei mişcări a fost descoperirea faptului că decretul lui Artarxerxe pentru reconstruirea Ierusalimului intrase în vigoare în toamna anului 457 î.Hr., şi nu la începutul acelui an, aşa cum se crezuse mai înainte. Acest decret constituia punctul de pornire al perioadei celor 2300 de zile. Recalculaţi din toamna anului 457, cei 2300 de ani se încheiau în toamna anului 1844". The Great Controversy, p. 398–399.

Ar putea fi această experienţă a creşterii luminii, tocmai istoria despre care ni se spune că va fi repetată la încheierea timpului? Mai există loc pentru creşterea luminii cu privire la aceste profeţii pe care le-am declarat deja desigilate în 1844? Ar fi de aşteptat să se întâmple ceva de genul acesta, deoarece, aşa cum am menţionat în primul articol, poporul lui Dumnezeu va fi pregătit să reziste printr-o „creştere a cunoştinţei” cu privire la profeţiile din Daniel şi Apocalipsa:

„Cartea lui Daniel este acum desigilată, iar descoperirea făcută de Domnul Hristos lui Ioan trebuie să ajungă la toţi locuitorii pământului. Prin creşterea cunoştinţei, va fi pregătit un popor care să reziste în zilele de pe urmă. [. . .

În solia primului înger, oamenii sunt chemaţi să I se închine lui Dumnezeu, Creatorul nostru, care a făcut pământul şi tot ceea ce este pe el. Ei si-au adus omagiul unei instituţii papale, desfiinţând Legea lui Iehova, dar va urma o creştere a cunoştinţei cu privire la acest subiect." Selected Messages, cartea a 2-a, p. 105–106.

Primele zece fecioare

Când noua lumină a venit, identificând în mod corect punctul de pornire al celor 2300 de zile, poporul a început să proclame solia: „Iată, Mirele vine!" În acele zile, acesta a fost începutul unei mari reînviorări şi a constituit împlinirea parabolei celor zece fecioare. Atunci s-a adăugat vestirea celei de a doua solii îngereşti, chemându-i pe oameni să iasă din Babilon.

În cultura orientală, mirele vine, atât la începutul procesiunii de nunta, cât şi la încheierea acesteia. Deci mirele vine de două ori. Ar putea fi aceasta parte a parabolei, un fragment al istoriei care urmează să se repete?

O repetare a experienţei pionierilor

„Mi se atrage adesea atenţia asupra parabolei celor zece fecioare, dintre care cinci au fost înţelepte şi cinci au fost nechibzuite. Aceasta parabolă s-a împlinit deja şi se va împlini din nou în viitorul apropiat, deoarece conţine o aplicaţie specială pentru acest timp si, asemenea celor trei solii îngereşti, va continua să constituie adevărul prezent, până la încheierea timpului" Review and Herald, 19 august, 1890.

Sora White afirma în mod clar că va exista o repetare a parabolei celor zece fecioare, care, atunci când s-a împlinit pentru prima oara, în vara anului 1844, a fost catalizatorul experienţei ploii timpurii pentru mişcarea religioasa a pionierilor bisericii. De asemenea, parabola celor zece fecioare stabileşte o paralelă între cea de a doua şi a patra solie îngerească.

„Am văzut îngeri care urcau grăbiţi în cer, coborau pe pământ, şi apoi urcau iarăşi în grabă spre cer, pentru a pregăti împlinirea unui eveniment important. Apoi, am văzut un alt înger puternic care cobora din cer pe pământ, cu misiunea de a-şi uni glasul cu îngerul al treilea şi de a întări solia acestuia. Îngerul acesta era însoţit de o mare putere şi slavă si, în timp ce cobora, pământul se lumina de slava lui. Lumina care îl însoţea, pătrundea pretutindeni, iar el striga cu glas tare, ‚A căzut, a căzut, Babilonul cel mare! A ajuns un lăcaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte’ (Apocalipsa 18:2). Solia căderii Babilonului, rostită de către cel de-al doilea înger, este repetată cu menţionări suplimentare privitoare la corupţia ce pătrunsese în biserici după anul 1844. Lucrarea acestui înger vine la timpul potrivit, pentru a se alătura în ultima mare lucrare a soliei celui de-al treilea înger, strigând cu glas tare. Iar poporul lui Dumnezeu este pregătit să reziste în ceasul încercării cu care se vor confrunta în curând. Am văzut o mare lumină care strălucea asupra lor, iar ei se uneau plini de responsabilitate pentru a proclama solia celui de-al treilea înger. 

„Îngerii erau trimişi în ajutorul puternicului înger venit din cer, şi am auzit glasuri care păreau să răsune pretutindeni: ‚Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei! Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit, şi au ajuns până în cer; şi Dumnezeu şi-a adus aminte de nelegiuirile ei’ (Apocalipsa 18: 4,5). Aceasta solie părea a fi o adăugare la ce-a de a treia, alăturându-se acesteia aşa cum Strigătul de la miezul nopţii se alăturase soliei celui de-al doilea înger, în 1844. Slava lui Dumnezeu sălăşluia asupra sfinţilor care aşteptau cu răbdare şi vesteau fără teamă ultima avertizare solemnă, proclamând căderea Babilonului şi chemând poporul lui Dumnezeu să iasă din Babilon ca să fie salvaţi de blestemul lui îngrozitor" Early Writings, p. 277–278.

Sfatul adresat nouă de a ne pregăti pentru viitor prin înţelegerea istoriei trecutului şi a relaţiei acesteia cu „parabola celor zece fecioare" în perioada anului 1840, accentuează faptul că reînviorarea aşteptată de biserica noastră va fi o paralelă a experienţei mişcării pionierilor. Ar trebui să aşteptăm o lumină crescândă asupra pasajului pe care îl predicăm de 150 de ani. Acea solie care este solia celui de-al treilea înger care aduce o avertizare cu privire la legea duminicală. Daniel 11:40-45 identifică următorul eveniment în profeţie ca fiind Legea duminicală în Statele Unite!

Pentru pionieri, noua informaţie a fost punctul de plecare în calcularea celor 2300 de zile din Daniel 8:14. Noua lumină asupra soliei pe care l-au proclamat până atunci. Înainte de noua lumină care a provocat reînviorarea „strigătului de la miezul nopţii” a avut loc un recunoaşterea şi proclamarea unui eveniment istoric care a dat un impuls esenţial mişcării millerite.

Catalizatorul profeţiei

„În anul 1840, o altă împlinire remarcabilă a profeţiei a produs un interes larg răspândit. Cu doi ani mai înainte, Josiah Litch, unul dintre pastorii conducători ai predicării celei de a doua veniri, a publicat o expunere cu privire la Apocalipsa capitolul 9, prezicând căderea Imperiului Otoman. După calculele sale, această putere urma să fie zdrobită ‚în anul 1840, în luna august’; cu doar câteva zile înainte de împlinire, el scria: ‚Punând deoparte prima perioadă de 150 de ani, care s-a împlinit exact înainte ca Deacozes să se urce pe tron cu îngăduinţa turcilor, şi ţinând seamă că cei 391 de ani şi cincisprezece zile au început la încheierea acelei prime perioade, ea se va termina la 11 august 1840, când puterea otomană din Constantinopol se aştepta ca să cadă. Şi lucrul acesta cred că se va produce.’ (Josiah Litch, in Signs of the Times, and Expositor of Prophecy, 1 aug. 1840)

   Chiar la data fixată, Turcia, prin ambasadorii ei, a acceptat protecţia puterilor aliate ale Europei, aşezându-se în felul acesta sub controlul popoarelor creştine. Evenimentul a împlinit profeţia cu exactitate. Când s-a aflat, mulţimile s-au convins de corectitudinea principiilor de interpretare profetică adoptate de Miller şi colaboratorii săi şi un impuls minunat a fost dat mişcării advente. Bărbaţi de cultură cu poziţie s-au unit cu Miller atât în predicarea, cât şi în publicarea vederilor sale, astfel că, de la 1840 la 1844, lucrarea s-a întins cu repeziciune.". The Great Controversy, p. 334–335.

În împlinirea prezicerii făcute de Litch identificăm două aspecte. Pe de o parte, mişcarea a primit un impuls minunat, iar pe de alta parte, regulile de interpretare profetică utilizate de Miller şi tovarăşii lui s-au dovedit a fi principii de studiu corecte. 

Dacă, asemenea pionierilor, respectă profetice aflate în acord cu regulile aplicate de Miller şi tovarăşii săi, vom dispune de nişte metode de cercetare demne de încredere, cu ajutorul cărora putem înţelege profeţiile. Dacă adventismul contemporan ar adera cu stricteţe la aceste metode, şi nimic altceva, probabil că jumătate din ereziile cu care se confrunta biserica astăzi, ar dispare asemenea ceţii de dimineaţă, într-o zi de vară.

Dar şi mai solemnă este întrebarea, veche de secole: „Dar dacă?" Dar dacă noi am fi înţeles şi proclamat, înainte de 1989, faptul că Vaticanul şi Statele Unite vor forma o alianţă secretă menită să declanşeze căderea Uniunii Sovietice? Am fi fost noi luaţi în derâdere, aşa cum au fost cei care proclamaseră prezicerea lui Litch? Ce s-ar fi întâmplat când, în cele din urmă, prezicerea noastră şi-ar fi găsit împlinirea? Prezicerea lui Litch cu privire la căderea Imperiului Otoman a adus o mare putere mişcării advente timpurii. 

Dumnezeu a intenţionat ca să ne dea prin profeţia din Daniel 11:40 acelaşi potenţial „minunat imbold" pentru lucrarea contemporană, asemenea celui primit prin intermediul prezicerii lui Litch. Dumnezeu ar fi dorit să aibă un popor care să fi recunoscut şi proclamat acest adevăr, înainte ca acesta să devină deja istorie a trecutului. 

„Aceia care se aşează sub controlul lui Dumnezeu, pentru a fi conduşi şi călăuziţi de către El, vor intui cursul treptat al evenimentelor plănuite de Dumnezeu pentru viitor." Testimonies, vol. 7, 14.

Evenimentele finale sunt foarte apropiate. Cu toate acestea, spre deosebire de impulsul dat soliei prin intermediul prezicerii lui Litch înainte de căderea Imperiului Otoman, căderea Uniunii Sovietice abia dacă a lăsat o vagă impresie asupra poporului lui Dumnezeu din zilele noastre.Experienţa mişcării pionierilor trebuia să se repete în zilele noastre, dar noi, în Laodicea, am rămas în stare de somnolenţă. Cu siguranţă, acum este timpul să ne trezim!

„Zilele în care Trăim sunt pline de evenimente şi de pericole. Semnele venirii sfârşitului se aglomerează pretutindeni în jur, iar evenimentele care urmează să se desfăşoare vor avea o natura mult mai teribilă decât oricare alte evenimente la care a fost martoră omenirea până acum. ‚Când vor zice: Pace şi Linişte!atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată; şi nu va mai fi chip de scăpare. Dar voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, pentru că ziua aceea să va prindă ca un hot. Voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului. De aceea să nu dormim ca ceilalţi, ci să veghem şi să fim trezi’ 1Tesaloniceni 5:3–6. ‚Şi aceasta cu atât mai mult, cu cât ştiţi în ce împrejurări ne aflăm: este ceasul să va treziţi în sfârşit din somn; căci acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut. Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua. să ne dezbrăcam dar de faptele întunericului, şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii’ Romani 13:11–12. ‚Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi când va veni stăpânul casei: sau seara, sau la miezul nopţii, sau la cântarea cocoşilor, sau dimineaţa. Temeţi-vă ca nu cumva, venind fără veste, să vă găsească dormind.’ Marcu 13:35–36". Review and Herald, 22 noiembrie 1892.

Istoria în tranziţie

În primele două articole ale acestei serii, am prezentat dovezi care demonstrează faptul că Dumnezeu ne-a sfătuit să înţelegem istoria. În secolele trecute, poporul lui Dumnezeu a fost nimicit datorită lipsei de cunoştinţă. 

„Poporul meu piere din lipsa de cunoştinţă. Fiindcă ai lepădat cunoştinţa, si Eu te voi lepăda, si nu-Mi vei mai fi preot. Fiindcă ai uitat Legea Dumnezeului tău, voi uita si Eu pe copiii tăi!” Osea 4:6.

Cel putin o parte a cunoştintei care ne va proteja, pe măsura ce ne apropiem de aceste ceasuri finale ale istoriei pamântului, este o cunoştinţă a trecutului. În cel de-al doilea articol, ne-am concentrat asupra istoriei petrecute, în anii 1843-44, în perioada primei si a celei de a doua solii îngereşti. Am identificat aceasta experienţă ca fiind o prefigurare a reînviorării spirituale finale în timpul ploii târzii. 

„Nu avem timp de pierdut. Timpurile de strâmtorare se afla în faţa noastră. Lumea este tulburată de spiritul războiului. Curând vor avea loc scenele de necaz despre care vorbesc profeţiile. Profeţia din Daniel 11 este aproape de împlinirea completă. Multe dintre evenimentele istorice desfăşurate deja în trecut, se vor repeta. În cel de-al treizecilea verset, se vorbeşte despre o putere, un care, datorită corăbiilor din Chitim care vor veni împotriva lui, va fi ‚deznădăjduit şi se va întoarce înapoi. Apoi, mânios împotriva legământului sfânt, nu va sta cu mâinile în sân; ci, la întoarcere, se va înţelege cu cei ce vor părăsi legământul sfânt. Nişte oşti trimise de el, vor veni şi vor spurca sfântul Locaş, cetăţuia, vor face să înceteze jertfa necurmată, şi vor aşeza urâciunea pustiitorului. Va ademeni prin linguşiri pe cei ce rup legământul. Dar aceia din popor, care vor cunoaşte pe Dumnezeul lor, vor rămânea ţări, şi vor face mari isprăvi. Înţelepţii poporului vor învaţă pe mulţi. Unii vor cădea, vor fi ajutaţi puţin, şi mulţi se vor uni cu ei din făţărnicie. Chiar şi dintre cei înţelepţi, mulţi vor cădea, ca să fie încercaţi, curăţiţi şi albiţi, până la vremea sfârşitului, căci sfârşitul nu va fi decât la vremea hotărâtă. Împăratul va face ce va voi; se va înalţa, se va slăvi mai pe sus de toţi dumnezeii, şi va spune lucruri ne mai auzite împotriva Dumnezeului dumnezeilor; şi va propăşi până va trece mânia, căci ce este hotărât se va împlini’ Daniel 11:30–36.

„Vor avea loc scene asemănătoare celor descrise în aceste cuvinte. Asistăm la dovezile faptului că Satana se grăbeşte să câştige controlul minţilor omeneşti, care nu au nici o teama de Dumnezeu. Fie ca toţi să citească şi să înţeleagă profeţiile acestei cărţi, deoarece acum intrăm în timpul de strâmtorare despre care este scris astfel: ‚În vremea aceea se va scula marele voievod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va fi o vreme de strâmtorare, cum n-a mai fost de când sunt neamurile şi până la vremea aceasta. Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit, şi anume, oricine va fi găsit scris în carte. Mulţi din cei ce dorm în ţărâna pământului se vor scula: unii pentru viaţa veşnică, şi alţii pentru ocara şi ruşinea veşnică. Cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea cerului, şi vor învaţă pe mulţi să umble în neprihănire, vor străluci ca stelele, în veac şi în veci de veci. Tu, însa, Daniele, tine ascunse aceste cuvinte, şi pecetluieşte cartea, până la vremea sfârşitului. Atunci mulţi o vor citi, şi cunoştinţa va creşte’ Daniel 12:1–4". Manuscript Releases, vol. 13, p. 394. 

Sora White identifica împlinirea profeţiei din Daniel 11 ca reprezentând evenimente istorice pe care ar trebui să ne aşteptăm să le vedem repetate pe măsura „împlinirii complete" a lui Daniel 11:30–36.

Pionierii bisericii şi Ellen White au înţeles ca Daniel 11 se împlinise începând cu versetul 1 şi până la prima parte a versetului 40, profeţia conducându-ne până în anul 1798–„timpul sfârşitului". Prin urmare, când sora White vorbeşte despre o împlinire completa a capitolului 11 din Daniel, se referă la versetele 40–45. Îndreptându-ne atenţia spre „scenele" şi „istoria”care se vor repeta, ea separă în continuare istoria legată de aceste versete citând Daniel 12:1–4. Sora White a recunoscut cu claritate momentul în care se va scula voivodul Mihail din Daniel 12:1, ca fiind încheierea timpului de har. Împinirea completă a versetelor 40–45 ne ia de la 1798 şi ne duce la războiul Armaghedonului. În perioada desfăşurării evenimentelor descrise în aceste versete, voievodul Mihail îşi încheie lucrarea de mijlocire şi timpul de probă al omenirii:

„ ‚În vremea aceea, se va scula marele voievod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va fi o vreme de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt neamurile şi până la vremea aceasta. Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit, şi anume oricine va fi găsit scris în carte’ Daniel 12:1. 

„‚În vremea aceea, se va scula marele voievod Mihail.... ’Când începe această vreme de strâmtorare, fiecare caz a fost deja hotărât; nu va mai fi timp de probă şi nu va mai fi har pentru cei nepocăiţi. Poporul lui Dumnezeu este sigilat. " Testimonies, vol. 5, p. 212–213.

În perioada dintre 1798 şi încheierea timpului de probă ar trebui să ne aşteptăm să asistăm la repetarea unor „scene asemănătoare" şi a „multora dintre evenimentele istorice" profetizate în Daniel 11, şi în special a scenelor şi evenimentelor istorice reprezentate în Daniel 11:30–36. Să revedem pe scurt împlinirea istorică a profeţiei din Daniel 11:

Viziunea din Daniel 11 începe cu înfrângerea împărăţiei medo-persane de către Alexandru cel Mare. În versetul patru vedem ca împărăţia lui Alexandru este împărţită în patru. De la versetul cinci, în continuare, sunt menţionaţi numai doi dintre cei patru generali ai lui. Interacţiunile acestora declanşează istoria unei continue lupte pentru dominarea lumii, raportată în restul capitolului 11 până la sfârşit. Aceasta bătălie a puterilor este descrisă în limbaj profetic printr-un şir de conflicte între împăratul de la miazănoapte şi împăratul de la miazăzi.

Un aspect important al acestei relatări este felul în care Scriptura identifică împăraţii de la miazănoapte şi miazăzi. Comparând datele istorice cu mărturia din Daniel 11, cercetătorii şi pionierii bisericii au descoperit ca împăratul de la miazănoapte reprezintă împărăţia care a dominat zona geografică a Babilonului. Ei au descoperit, de asemenea, ca împăratul de la miazăzi a fost împărăţia care a dominat zona geografică a Egiptului. Acest principiu de interpretare corelează mărturia Scripturii cu rapoartele istorice. Iar cheia geografică va constitui metoda pe care o vom aplica în interpretarea pasajului din Daniel 11:40–45, pe măsură ce vom identifica împăraţii de la miazănoapte şi de la miazăzi. Acest adevăr istoric este, fără îndoială, unul dintre punctele cheie spre care Spiritul Profetic intenţionase să ne îndrepte atenţia în vederea recunoaşterii timpului în care profeţia va ajunge la „împlinirea completă". 

În primele treisprezece versete descoperim fluxurile şi refluxurile istoriei, pe măsură ce diferitele imperii se ridică şi cad. În versetul paisprezece, se află subiectul (actorul– n.trad.) principal al întregului capitol Daniel 11, identificat pentru prima oară în viziune, prin expresia, „o ceata de derbedei". Acest verset afirmă că „ceata de derbedei" va „împlini viziunea". Uriah Smith se referă la aceasta expresie din versetul paisprezece, prin următoarea observaţie:

„ ‚A împlini viziunea’. Mai mult decât oricare alt popor, romanii constituie cu precădere subiectul profeţiei lui Daniel. Prima lor intervenţie în treburile acestor împăraţii este menţionată aici ca fiind împlinirea, sau demonstrarea, adevărului viziunii care prezisese existenţa unei asemenea puteri". Daniel and the Revelation, p. 244.

Din acest punct, viziunea continuă cu descrierea istoriei Romei, fie a celei păgâne, fie a celei papale. În versetul 20, descoperim Roma păgână obligându-l pe Iosif să meargă la Betleem pentru a plăti impozitele. În versetul 22, Roma păgână nimiceşte „căpetenia legământului", prin crucificarea lui Hristos. 

În versetul 24, perioada de domnie a Romei păgâne este prezentată în termeni de timp profetici. Ultima expresie a acestui verset, „va ţinea o vreme", precizează durata timpului în care Roma va domni lumea, şi anume 360 de ani. Uriah Smith şi alţi pionieri şi istorici sunt de acord cu privire la începerea şi încheierea acestei perioade, astfel: 

„Războiul s-a dat în 2 septembrie, 31 î.Hr., la intrarea în golful Ambracia, aproape de cetatea Actium. Lumea se afla în pragul . . .

Fără îndoială, acest război marchează începutul ‘vremii’ menţionate în versetul 24. Deoarece, în perioada descrisă prin termenul „vreme", planurile veneau din cetatea întărită, sau Roma, ar trebui să tragem concluzia ca, la încheierea acestei perioade, supremaţia occidentală va lua sfârşit, sau că în imperiu va avea loc o schimbare care va face ca cetatea să înceteze a fi capitala imperială. Din anul 31 î.Hr. o „vreme" profetică, sau 360 de ani, ne conduce până în anul 330 d.Hr. Din acest motiv, devine foarte semnificativ faptul ca, tocmai în acel an, capitala imperială este mutată de la Roma la Constantinopol, de către Constantin cel Mare". Ibid., p. 262–264; vezi şi Encyclopedia Britannica, Editia a 11-a, Vol. VII, p. 3, art., „Constantinople".

La cei 360 de domnie a Romei păgâne asupra lumii, se adaugă cei 1250 de ani de domnie ai Romei papale, descrişi în termeni de timp profetici. Dar, mai important pentru studiul nostru, este faptul ca domnia Romei păgâne se încheie exact în punctul în care încep versetele subliniate în mod special de către sora White. Versetele 30–36 tratează istoria în care este inclusa tranziţia de la Roma păgână la cea papală. În scenele şi evenimentele din aceasta perioada de tranziţie, vom descoperi o paralela a evenimentelor succesive descrise în versetele 40–45. Înainte de a începe să ne ocupăm de versetele 30–36, menţionăm încă o data referirile lui Uriah Smith cu privire la Daniel 11:29:

„Timpul stabilit constituie, probabil, perioada din versetul 24, care fusese amintită mai înainte. Aceasta s-a încheiat, aşa cum s-a arătat deja, în 330 d.Hr. . . . . Mutarea capitalei la Constantinopol a fost semnalul căderii imperiului. După aceea, Roma si-a pierdut prestigiul. . . . [În continuare, comentând de această dată de versetul 30 Ce reprezentau corăbiile din Chitim, care înaintaseră împotriva acestei puteri, şi când s-a înfăptuit acest act? . . . . Cartagina. 

Să fi fost războiul maritim cu Cartagina, baza operaţiunilor declanşate repetat împotriva Imperiului Roman? Noi ne gândim la teribilele atacuri pe care Roma le-a suferit din partea vandalilor aflaţi sub comanda sângerosului Genseric, şi răspundem cu uşurinţă în sens afirmativ". Ibid., p. 266–267.

Dacă considerăm Daniel 11:30–36 ca fiind un tipar istoric aşa cum este numit de către Spiritul Profeţiei, observăm că această istorie trecută a fost de fapt perioada de tranziţie prin care a trecut Roma. Roma păgână era pe punctul de a părăsi scena evenimentelor în care se aflase la cârma lumii, iar Roma papală se pregătea să păşească în locul rămas gol. Daniel 7 vorbeşte exact despre aceeaşi tranziţie:

În Daniel 7: 23–24 descoperim ca după ridicarea celei de a „patra împărăţii", „se va ridica o altă împărăţie". Aceasta este o descriere a căderii Romei păgâne şi a ridicării celei papale. În profeţia din Daniel 7, vedem ca, venind la putere, cel de-al cincilea împărat „va doborî trei împăraţi". Genseric, regele vandalilor, a fost unul dintre aceşti trei împăraţi.

Odată cu venirea la putere a Romei papale, cele trei coarne, sau trei împăraţii, aveau să fie îndepărtate, pentru a pregăti calea. Aceasta a fost în esenţă o repetare a istoriei, deoarece şi Roma păgână, când a preluat conducerea lumii, a trebuit mai întâi să cucerească trei zone. În Daniel 8:9, „cornul cel mic", care simbolizează Roma păgână, s-a mărit spre miazăzi, spre răsărit şi spre ţara cea minunată, ilustrând astfel cele trei direcţii ale cuceririlor Romei în preluarea controlului asupra lumii. Subliniem în mod special aceste aspecte istorice, deoarece şi împăratul de la miazănoapte din Daniel 11:40–45 va lua în stăpânire tot trei entităţi, înainte de a prelua conducerea lumii.

În Daniel 11:30–36 vedem ca puterea Romei păgâne slăbeşte. În trecut, Roma se ridicase deasupra ameninţărilor altor puteri. Dar nu aşa se întâmplă de data aceasta, când Roma porneşte la luptă, dar este „deznădăjduită"–datorită incapacităţii ei de a învinge. În aceasta perioadă, cele „trei coarne", care porniseră la război împotriva Romei păgâne, au pornit, de asemenea, şi un război teologic împotriva catolicismului.

Herulii, Goţii şi Vandalii, simbolizaţi prin cele trei coarne, aderaseră la arianism. În aceasta perioadă de timp, în încercarea de a apăra supremaţia doctrinelor catolice faţă de credinţa ariană, Iustinian l-a numit pe episcopul de la Roma cap al bisericii şi pedepsitor al ereticilor. Eforturile lui Iustinian de a menţine integritatea dogmelor catolice în faţa atacurilor deschise ale arianismului, i-au dat Bisericii Catolice libertatea de a interzice anumite cărţi  care ameninţau doctrinele lor omeneşti. Aceasta interdicţie includea şi Biblia, deoarece ei începuseră să susţină ca singurii care puteau să o citească fără  a fi expuşi pericolelor erau părinţii bisericii. Atacul împotriva Bibliei reprezintă „mânia împotriva legământului sfânt", iar numirea episcopului de la Roma în funcţia de cap al bisericii reprezintă „înţelegerea cu cei ce vor părăsi legământul sfânt", descrisă în versetul 30.

Versetul 31 menţionează „nişte oşti trimise de el". Odată cu înaintarea istoriei şi a profeţiei, următorul pas în succesiunea evenimentelor care au contribuit la instaurarea Romei papale pe tronul lumii a fost actul prin care Clovis, regele Franţei, si-a dedicat puterea militară şi ţara în slujba papalităţii. Franţa a fost prima dintre cele şapte împărăţii ale Europei, care au devenit catolice şi au renunţat la credinţele lor păgâne, aderând la catolicism, si, de asemenea, prima naţiune care s-a aşezat în slujba papalităţii. Aceasta alianţă i-a oferit papalităţii posibilitatea şi mijloacele necesare pentru înfrângerea celor trei coarne ariene. Profeţia spunea că aceste trei coarne vor fi înlăturate din calea papalităţii, înainte ca aceasta să pretindă autoritatea asupra lumii. 

Clovis şi celelalte coarne ale Europei, nu numai că şi-au pus la dispoziţie finanţele şi oştile în lupta împotriva celor trei coarne, dar au şi încetat să opună rezistenţă faţă de catolicism. Acest fapt este ilustrat prin expresia, „vor face să înceteze jertfa necurmată" (Ebr. „tamid” se găseşte de 103 ori în V.T. şi este folosit atât adverbial cât şi adjectival. Cuvântul în sine nu înseamnă zilnic(ă), ci „neîntrerupt(ă)”, „necurmat(ă)”. În cazul v. 11 din Dan. 8, „tamid” poate fi înţeles substantival (de vreme ce este articulat hotărât), cu sensul de „neîntreruptul/neîntrerupta”, „necurmatul/necurmata”, sau poate fi folosit ca adjectiv al unui substantiv presupus. -n.trad.).

Vorbind despre „necurmata", sora White declara: 

„Apoi, în legătură cu ‚necurmata’ (Daniel 8:12), am văzut ca termenul ‚jertfă’ a fost adăugat prin intervenţia înţelepciunii omeneşti, şi nu aparţine textului, dar Domnul le-a oferit celor ce au vestit solia ceasului judecăţii, o înţelegere corectă cu privire la aceasta. Înainte de 1844, când exista o unitate de vederi, aproape toţi erau de acord în privinţa interpretării corecte a termenului ,necurmata’, dar, în confuzia care a urmat după 1844, au fost adoptate alte concepţii şi s-a aşternut întunericul şi incertitudinea". Early Writings, p. 74–75.

Pionierii au interpretat termenul „necurmata" ca simbolizând atacul influentelor păgânismului împotriva adevărului lui Dumnezeu. Uriah Smith descrie ceea ce înţelegeau ei, astfel: 

„În locul cuvântului ‚jertfă’ ar fi trebuit să fie cuvântul ‚pustiire’. Expresia lasă să se înţeleagă ca este vorba despre o putere pustiitoare a cărei pereche este urâciunea pustiirii, căreia îi urmează din punct de vedere cronologic. Prin urmare, pare limpede faptul ca pustiirea ‚necurmată’ a fost păgânismul, iar ‚urâciunea pustiirii’ este Papalitatea . . . În cel de-al nouălea capitol, Daniel vorbeşte despre pustiiri şi urâciuni, la plural. Aşadar, împotriva bisericii s-au ridicat mai multe urâciuni, nu una singura; ceea ce înseamnă , din perspectiva bisericii, ca, atât păgânismul, cât şi Papalitatea , sunt urâciuni. 

Dar, deoarece au fost diferite, limbajul este diferit. Una este pustiirea ‚necurmată’, iar cealaltă este în mod evident nelegiuirea sau ‚urâciunea’ pustiirii. 

„Cum a fost înlăturat ‘necurmatul’ sau păgânismul? . . . Despre convertirea lui Clovis [496 d.Hr] se spune ca a constituit ocazia binecuvântării monarhului francez cu titlurile de ‚Maiestatea cea mai Creştina’ şi ‚Fiul cel Mare al Bisericii’. De la aceasta data şi până la 508 d.Hr., [toate celelalte coarne ale Europei] au ajuns supuse papalităţii.

Din . . . 508 d.Hr., papalitatea a început să fie triumfătoare asupra păgânismului. . . . Când marile puteri ale Europei au renunţat la ataşamentul lor fata de păgânism, nu mai rămânea decât sa-şi continue urâciunile într-o altă formă; deoarece, prin modul de manifestare, Biserica Romano-catolica nu era altceva, şi nu este, decât păgânism botezat." Daniel and the Revelation, p. 270–272.

Istoria din Daniel 11:31 este o descriere a modului în care puterile păgâne ale Europei au venit în ajutorul papalităţii, în vederea instaurării acesteia pe tronul lumii. Înlăturarea „necurmatului/ei" şi întinarea „sanctuarului" constituie o descriere a convertirii lor de la  păgânism. Expresia „a da la o parte" are, în original, o dublă semnificaţie, sugerând, nu numai o îndepărtare („o încetare”–aşa cum este în versiunea Cornilescu [Daniel 11:31]–n. trad.), ci şi o înălţare. Când a fost înlăturat de către puterile Europei, prin aderarea lor la catolicism, păgânismul a fost de fapt promovat, deoarece catolicismul este cea mai mare manifestare a păgânismului din toate timpurile, deşi îmbrăcat în haina Creştinismului.

În anul 508 d.Hr., puterile Europei au pornit la război  împotriva ţărilor reprezentate în profeţie prin cele „trei coarne" si, până în anul 538, a fost înfrânt şi ultimul dintre aceste coarne, iar papalitatea s-a aşezat pe tronul lumii. Atunci a fost instaurată „urâciunea pustiitorului", simbol al papalităţii.

În versetele 32–35 este ilustrata persecuţia Evului Întunecat, iar propoziţia finală a versetului 35 indică încheierea celor 1260 de ani, prin cuvintele, „până la vremea sfârşitului: căci sfârşitul nu va fi decât la vremea hotărâtă". Aceasta propoziţie ne îndreaptă atenţia spre versetul 40. Dar, înainte ca Daniel să ajungă la versetul 40, versetele 36–39 prezintă o descriere a subiectului principal al lui Daniel–Papalitatea :

„Împăratul va face ce va voi; se va slăvi mai presus de toţi dumnezeii, şi va spune lucruri ne mai auzite împotriva Dumnezeului dumnezeilor; şi va propăşi până va trece mânia, căci ce este hotărât se va împlini". Daniel 11:36.

Aici se află o descriere clară a papalităţii, iar apostolul Pavel parafrazează acest pasaj în cea mai puternică dintre declaraţiile sale cu privire la papalitate:

„Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci nu va veni înainte să fi venit lepădarea de credinţa, şi de a se descoperi omul fărădelegii, fiul pierzării, potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte ‚Dumnezeu’, sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu" 2 Tesaloniceni 2:3–4.

Sora White descrie papalitatea combinând atât expresiile lui Daniel cu privire la împăratul care „va face ce va voi", cât şi pe cele ale lui Pavel, care o numeşte „omul fărădelegii":

„Acest compromis dintre păgânism şi creştinism a dat naştere ‚omului fărădelegii’, despre care profeţia prevesteşte că se va împotrivi şi se va înalţa pe sine însuşi mai presus de Dumnezeu. Uriaşul sistem al falsei religii este capodopera puterii lui Satana–un monument al eforturilor lui de a se aşeza pe tron, pentru a conduce pământul după cum va voi". The Great Controversy, p. 50.

În continuarea studiului lui Daniel 11:40–45, vom urmări o succesiune de evenimente care constituie o paralelă evidentă a istoriei pe care tocmai am examinat-o. Vom evidenţia dovezi care demonstrează ca Daniel 11:40 este o descriere a unui război  spiritual declanşat între papalitate şi ateism, război  care a început în anul 1798. Vom arata, de asemenea, ca în 1798 Franţa a purtat coroana împăratului de la miazăzi, iar în 1917 acea coroana a fost transmisă succesorului ei–Uniunea Sovietică. Vom demonstra ca în 1798 împăratul de la miazănoapte a fost papalitatea şi ca papalitatea încă mai poartă aceasta coroană profetică.

Versetul 40 ne arată că, la început, în războiul dintre împăratul de la miazăzi şi împăratul de la miazănoapte, împăratul de la miazănoapte a fost deznădăjduit (Daniel 11:30) în abilitatea lui de a câştiga lupta contra împăraţiei de la miazăzi. De fapt, războiul începe cu rănirea de moarte a împăratului de la miazănoapte şi cu înlăturarea puterii lui politice. 

Scriind cu privire la Daniel 11:30, sora White ne îndreaptă atenţia spre un timp când Roma a ajuns incapabilă să-şi învingă duşmanii. Apocalipsa 13 descrie papalitatea ca fiind capul rănit de moarte. Rana de moarte a Romei papale este o repetare a deznădăjduirii Romei păgâne, datorita incapacităţii ei de a-şi menţine controlul asupra fostului imperiu. Vezi Daniel 11:30. Războiul şi deznădăjduirea papalităţii sunt descrise în Daniel 11:40, unde împăratul de la miazăzi „se va împunge" cu împăratul de la miazănoapte.

Dar versetul 40 spune ca va avea loc o schimbare. Mai târziu, împăratul de la miazănoapte se va întoarce si, prin putere militară şi economică, „va îneca" ţările împăratului de la miazăzi. Vom vedea ca puterea militară şi economică i-a fost asigurata împăratului de la miazănoapte, în acelaşi fel în care Clovis a oferit ajutor papalităţii în trecut.

De asemenea, vom vedea că împlinirea acestui verset va fi constituită de faptul ca Uniunea Sovietică, împăratul modern de la miazăzi, a fost „înecată" de către papalitate –împăratul de la miazănoapte. Aceasta „înecare" a fost realizată prin alianţa cu Statele Unite. Aceste scenarii recente, nu numai că reprezintă o paralelă a istoriei evidenţiate de sora White în Daniel 11:30–31, dar şi susţin mărturia din Apocalipsa 13, care identifică Statele Unite ca fiind fiara care va veni în ajutorul papalităţii la sfârşitul timpului. 

Ne-am referit deja la cele trezi zone geografice pe care Roma păgână le-a cucerit odată  cu instaurarea ei pe tronul lumii. Am comparat aceste cuceriri cu înlăturarea celor trei coarne, care a precedat înălţarea papalităţii şi începutul Evului Întunecat. În următorul articol, vom vedea ca versetul 40 prezintă primul dintre cei trei paşi pe care îi va face Babilonul modern, la revenirea lui pe tronul lumii, în zilele noastre. Primul pas a fost provocarea căderii împăratului de la miazăzi, fosta Uniune Sovietică, fapt ce reprezintă deja o istorie trecută.

Al doilea pas este conturat în versetul 41, unde împăratul de la miazănoapte preia controlul asupra ţării sfinte. Tara cea minunată din acest verset nu este altă decât cea de a doua fiara din Apocalipsa 13, care a intrat deja într-o alianţă nesfântă cu Vaticanul, pentru a provoca dizolvarea Uniunii Sovietice. 

Întocmai precum Clovis a venit în ajutorul papalităţii, oferindu-i sprijin economic şi militar, precum şi acceptarea catolicismului în locul păgânismului, tot astfel Statele Unite nu doar că sprijinit militar şi economic dărîmarea Uniunii Sovietice, dar şi-a început şi roul profetic de Protestantism apostat, sau de „profet fals”, din Apocalipsa 16. împlinirea versetului 40 transformă adevărul din Apocalipsa 16, în „adevăr prezent”, în timp ce omenirea este condusă spre Armaghedon.

Cel de-al treilea pas este prezentat în versetul 42, în care lumea, simbolizată profetic prin „ţara Egiptului", va fi prinsă în pumnul de fier al Romei. Apoi, în versetul 43, puterile economice mondiale ajung sub controlul împăratului de la miazănoapte. Când puterile economice ale lumii ajung sub controlul împăratului de la miazănoapte, papalitatea revine pe poziţia dominantă, ca putere geopolitică mondială. În simbolismul profetic aceasta însemnă că papalitatea a devenit, din nou, o „fiară” a profeţiei biblice. Papalitatea a încetat să mai fie „fiară” în 1798, deşi a contiunat să fie „femeie” în profeţia biblică. „Rana de moarte” a fost primită cînd papalitatea a încetat să mai conducă lumea ca putere geopolitică (fiară). Odată  revenită la poziţia sa, rana de moarte a papalităţii va fi pe deplin vindecată.

 Versetul 44 vorbeşte despre ploaia târzie şi despre persecuţia poporului lui Dumnezeu, iar versetul 45 descrie divizarea lumii în două categorii, în timp ce ne apropiem de Armaghedon. Parcurgând studiul acestor versete, vom descoperi multe aspecte interesante. Pe măsură ce vom continua aceasta studiu, nu numai că vom argumenta mai detaliat premisele menţionate, dar vom compara succesiunea evenimentelor, cu scenele şi evenimentele istorice spre care am fost îndrumaţi în mod special de către sora White.

Daniel 11:30–36 nu este doar un tipar de secvenţe istorice oferit ca model care poate fi folosit în vederea înţelegerii pasajului din Daniel 11:40–45, ci este chiar istoria concretă a papalităţii care s-a ridicat la putere pentru prima dată la începutul Evului Întunecat. Prin intermediul sorei White, Duhul Sfânt ne îndrumă să considerăm prima instaurare a papalităţii pe tronul lumii, ca termen de comparaţie a instaurării finale a aceleiaşi puteri. 

Ce înseamnă vindecarea rănii de moarte a papalităţii pentru viitorul bisericii şi al lumii? Rana de moarte a însemnat în trecut pierderea de către papalitate a capacităţii de exercităre a puterii civile, nu încetarea existenţei ei ca biserică.

„Influenţa Romei în ţările care au recunoscut odinioară conducerea ei este încă departe de a fi distrusă. Iar profeţia prezice o restabilire a puterii ei. ‚Unul dintre capetele ei părea rănit de moarte; dar rana de moarte fusese vindecată. Şi tot pământul se mira după fiară’ Apocalipsa 13:3. Lovitura care a provocat rana de moarte indica spre căderea papalităţii în 1798. . . . Apostolul Pavel declara în mod clar faptul că ‚omul fărădelegii’ va continua să existe până la cea de a doua venire. 2 Tesaloniceni 2:3–8. El îşi va continua lucrarea de amăgire chiar până la sfârşitul timpului. . . . 

„Trebuie să ne amintim fără  încetare ca pretenţiile înfumurate ale Romei nu s-au schimbat niciodată. Principiile lui Grigore al VII-lea şi Inocenţiu al III-lea continuă să fie principiile Bisericii Romano-catolice. Şi, dacă ar avea putere, aceasta le-ar pune în aplicare cu aceeaşi vehementa acum, ca şi în secolele trecute. Protestanţii nu ştiu ce fac atunci când propun acceptarea ajutorului Romei în activitatea de promovare a duminicii. În timp ce se unesc în realizarea obiectivului lor, Roma urmăreşte re-instaurarea puterii ei, pentru a-şi redobândi supremaţia pierdută. Dacă Statelor Unite adopta principiul în virtutea căruia biserica să poată prelua şi folosi puterea statului, pentru ca rânduielile religioase să fie impuse prin legi civile; pe scurt, dacă autoritatea bisericii şi a statului vor domina asupra conştiinţei, triumful Romei în aceasta ţară va fi asigurat.

„Cuvântul lui Dumnezeu a avertizat cu privire la un pericol iminent; dacă acest avertisment va fi ignorat, lumea protestantă va ajunge să vadă care sunt adevăratele scopuri ale Romei, abia atunci când va fi prea târziu să scape din cursă. Roma se dezvoltă în mod discret, devenind o mare putere. Doctrinele ei îşi exercită influenţa în consiliile legislative, în biserici şi în inimile oamenilor. 

Ea înalţă edificii masive şi semeţe în ale căror ascunzişuri se vor repeta persecuţiile din trecut. În mod discret şi nebănuit, Roma îşi întăreşte poziţiile pentru a fi pregătită să atace, atunci când îi va veni timpul. Tot ceea ce doreşte este o poziţie avantajoasă, iar aceasta a început deja sa-i fie acordata. În curând vom vedea şi vom simţi care obiectivul fundamental roman. Oricine va crede şi va respecta Cuvântul lui Dumnezeu va suferi ca urmare opresiunea şi persecuţia". The Great Controversy, p. 579–581.

„Este o mare nevoie de a studia cartea lui Daniel şi cea a Apocalipsei şi de a învăţa textele pe dinafară, pentru a şti ce stă scris.” Evangelism, 363