Timpul încercării noastre

Volumul 13, nr. 7, iulie 2009

Mărturii, vol.5, p.728

„Iudeii Îl aşteptau pe Mesia; dar El n-a venit aşa cum au prezis ei că va veni, iar dacă El ar fi fost primit ca fiind Cel făgăduit, învăţătorii lor educaţi ar fi fost obligaţi să recunoască faptul că au greşit. Aceşti conducători s-au despărţit de Dumnezeu, iar Satana a lucrat asupra minţii lor şi i-a determinat să-L respingă pe Mântuitorul. Decât să-şi supună mândria opiniilor, mai degrabă au întors inima poporului împotriva lui Isus. Istoria lor ar trebui să fie o avertizare solemnă pentru noi. Să nu ne aşteptăm niciodată ca, atunci când Domnul are o lumină pentru poporul Său, Satana să stea liniştit, calm şi să nu facă niciun efort pentru a-i împiedica să o primească. El va lucra asupra minţii pentru a stârni neîncredere, gelozie şi necredinţă. Să fim atenţi, ca nu cumva să respingem şi să refuzăm lumina pe care Dumnezeu ne-o trimite, din cauză că ea nu vine într-un fel în care să ne placă. Să nu îndepărtăm binecuvântările lui Dumnezeu de la noi pentru că nu ştim timpul cercetării noastre. Dacă sunt unii care nu văd şi nu primesc lumina pentru ei, aceştia să nu stea în calea altora. Să nu se spună despre acest popor foarte favorizat ce se spunea despre iudei, atunci când le-a fost adusă vestea cea bună a Împărăţiei: ‘Nici voi nu intraţi în ea, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi să intre’.

„În Cuvântul lui Dumnezeu suntem învăţaţi că acesta este timpul, când putem aştepta lumină din cer mai presus de orice altceva. Acum, noi trebuie să aşteptăm o înviorare de la faţa lui Dumnezeu. Trebuie să aşteptăm lucrarea Providenţei, aşa cum armata lui Israel era atentă să audă ‘un vuiet de paşi în vârfurile duzilor’ – semnul prin care ştiau că cerul va lucra pentru ei. Dumnezeu nu-Şi poate glorifica Numele prin poporul Său, în vreme ce acesta se încrede şi se sprijină pe oameni. Starea lor prezentă de slăbiciune va continua, până când numai Hristos va fi înălţat; până când, asemenea lui Ioan Botezătorul, vor spune dintr-o inimă umilă şi plină de respect: ‘Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez’. Mi-au fost date următoarele cuvinte pe care să le adresez poporului lui Dumnezeu: ‘Înălţaţi-L, înălţaţi-L pe OMUL de pe Golgota’. Oamenii să se dea înapoi, pentru ca toţi să-L poată privi pe Acela în care sunt concentrate toate speranţele vieţii veşnice. Profetul Isaia spune: ‘Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, şi domnia va fi pusă pe umărul Lui; Îl vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii’. Biserica şi lumea să privească la Răscumpărătorul lor. Fiecare voce să proclame împreună cu Ioan: ‘Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii’. [3]

„Pentru sufletul însetat este deschis un izvor de apă vie. Dumnezeu declară: ‘Căci voi turna ape peste pământul însetat, şi râuri pe pământul uscat’. Sufletelor care caută cu zel şi sinceritate lumina şi primesc cu bucurie fiecare rază de iluminare divină din Cuvântul Său sfânt, li se va da lumină. Prin aceste suflete, Dumnezeu va descoperi lumina şi puterea care vor lumina întregul pământ cu slava Sa”. - Mărturii, vol.5, p.728

Ne aflăm acum într-un proces de explicare a cărţii Apocalipsa. Am început studiul acesta în numărul din septembrie 2008 al revistei noastre, prin urmare, am dori să-i sfătuim pe noii cititori ai revistei noastre, care nu au citit cele 10 articole precedente, să îşi însuşească mai întâi informaţiile pe care le-am prezentat deja, în scopul de a fi pregătiţi să înţeleagă materialul din acest articol şi din cele care vor urma.

Am vorbit despre „cărticica” pe care Domnul Hristos o prezintă celor din poporul Său, poruncindu-le să o mănânce. Am identificat „cărticica” aceasta ca fiind mesajul special al lui Dumnezeu pentru cei din poporul Său în timpul cercetării lor.

„Le spun din nou fraţilor mei din lucrarea pastorală din Battle Creek: Predicaţi Cuvântul. Ultima solie a harului trebuie să fie vestită spre a pregăti un popor care să reziste în aceste zile din urmă. Tot ce poate fi zguduit trebuie să fie zguduit, pentru ca acele lucruri care nu pot fi zguduite să rămână.

„Iată ce mi-a fost prezentat – şi anume că suntem adormiţi şi nu cunoaştem timpul cercetării noastre. Totuşi, dacă ne umilim înaintea lui Dumnezeu şi Îl căutăm cu toată inima, Îl vom găsi”. – Manuscript Releases, vol.21, p.438.

„Cărticica” pentru poporul lui Dumnezeu din zilele noastre este constituită de ultimele şase versete din Daniel 11. Aceste versete sunt mijloacele pe care „Leul din seminţia lui Iuda” le foloseşte spre a aduce împreună toate liniile profetice într-o succesiune de evenimente, reducând mărturia biblică a profeţilor la o „cărticică”.

În ultimul nostru articol am demonstrat cu claritate că trăsăturile profetice ale ultimelor şase versete din Daniel 11 au fost:

-         Evenimentele care conduc la încheierea timpului de probă.

-         Evenimentele care au loc în timpul istoriei Laodiceii.

De asemenea, am demonstrat că istoria aceasta profetică poate să fie înţeleasă cu claritate în conformitate cu:

-         Trăsăturile profetice ale istoriei millerite din timpul Filadelfiei.

-         Trăsăturile profetice ale celor 144000 din timpul lucrării îngerului al patrulea din Apocalipsa 18,1-5.

Apoi, am rezumat ideile noastre cu privire la subiectul acesta, după cum urmează:

„Când aducem aceste versete în „cărticică”, deoarece Apocalipsa 18 de asemenea este împlinit în istoria Laodiceii, putem să identificăm că:

-         Îngerul coboară în 1840, în Daniel 11,40 şi în Apocalipsa 18,1.

-         Procesul de punere la încercare începe, identificând căderea Babilonului în 1841-1842, în Daniel 11,41-42 şi Apocalipsa 18,2.

-         Căsătoria este consemnată în 1843, în Daniel 11,43 şi în Apocalipsa 18,3.

-         Mesajul este proclamat şi uşa se închide în 1844, în Daniel 11,44-45 şi în Apocalipsa 18,4-5”.

Când coboară cu „cărticica”, Hristos confirmă mesajul profetic pe care l-a desigilat deja în calitate de „Leu din seminţia lui Iuda” în „timpul sfârşitului”. Pentru milleriţi, coborârea Sa a confirmat principiul an/zi, iar pentru cei 144000, coborârea Sa a confirmat [4] repetarea istoriei millerite în istoria celor 144000. Totuşi, noi am văzut că nu numai Filadelfia se repetă în Laodicea, ci şi biserica Sardes.

Apoi, am ilustrat adevărul acesta, arătând cum Sardes, Filadelfia şi Laodicea pot fi văzute toate în ultimele şase versete din Daniel 11.

Acum vom demonstra că Pergamul şi Tiatira de asemenea sunt prezentate cu claritate în aceste şase versete. Pargamul şi Tiatira sunt legate printr-o relaţie de la cauză la efect. Compromisul din istorie a fost reprezentat de Pergam, care a pus bazele şi a pregătit calea pentru perioada Tiatira – când papalitatea a adus moartea şi întunericul pe pământ. O relaţie de la cauză la efect este recunoscută şi între Efes şi Smirna, deoarece experienţa neprihănită care s-a manifestat în biserica din perioada Efesului a adus persecuţia reprezentată de perioada Smirnei.

„De altfel, toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus, vor fi prigoniţi” (2 Timotei 3,12).

Spiritul Profetic oferă o cheie puternică pentru analizarea şi definirea ultimelor şase versete din Daniel 11 şi, în felul acesta, stabileşte foarte clar că istoria Pergamului şi istoria Tiatirei sunt repetate în aceste versete şi, ca urmare, sunt repetate în istoria Laodiceii. În pasajul următor, Ellen White se referă la „evenimentele care conduc la începerea judecăţii”. Pe baza mărturiei ei, acestea trebuie să fie reprezentate în ultimele şase versete din capitol, deoarece ea identifică faptul că „timpul sfârşitului” a început în 1798:

„… Profeţiile prezintă o succesiune de evenimente care duc la începutul judecăţii. Acest lucru este adevărat în mod deosebit cu privire la cartea lui Daniel. Lui Daniel i-a fost cerut să sigileze ‘până la vremea sfârşitului’ partea aceea din profeţie care avea legătură cu zilele din urmă. O solie cu privire la judecată, întemeiată pe împlinirea acelor profeţii, nu putea fi proclamată decât atunci când va sosi această vreme. Dar în timpul sfârşitului, spune profetul, ‘mulţi vor citi şi cunoştinţa va creşte’. (Daniel 12,4)

„Apostolul Pavel avertizase biserica să nu aştepte revenirea lui Hristos în zilele sale. ‘Ziua aceea nu va veni’, spunea el, ‘până când nu va veni lepădarea de credinţă şi se va descoperi omul fărădelegii’ (2 Tesaloniceni 2,3). Nu putem aştepta venirea Domnului nostru până după marea apostazie şi după perioada lungă de domnie a ‘omului fărădelegii’. ‘Omul fărădelegii’, care mai este numit ‘taina nelegiuirii’, ‘fiul pierzării’ şi ‘acel nelegiuit’, reprezintă papalitatea care, aşa cum a fost prevestit în profeţie, urma să-şi menţină supremaţia timp de 1260 de ani. Această perioadă s-a încheiat în anul 1798...”. – Tragedia veacurilor, p.356.

Ştim că Ellen White a înţeles că „timpul sfârşitului” a fost în 1798 şi, ca urmare, când începe cu următoarele cuvinte: „Şi la vremea sfârşitului”, versetul 40 stabileşte faptul că, în zilele şi în veacul lui Ellen White, istoria profetică reprezentată de versetele care preced acest text au constituit deja o istorie trecută. Aşadar, în pasajul următor, când tratează subiectul împlinirii în viitor a lui Daniel 11, ea trebuie să se ocupe doar de ultimele şase versete din Daniel 11, şi nu de întregul capitol.

Când subliniază faptul acesta, în pasajul următor, ea scoate în evidenţă principiul profetic care spune că istoria se repetă. În pasaj, ea marchează specific faptul că versetele 30-36 din Daniel 11 ilustrează o istorie profetică ce se va repeta, când Daniel 11 ajunge la împlinirea lui deplină. Cu alte cuvinte, versetele 30-36 sunt un tipar pentru ultimele şase versete din Daniel 11. [5]

”Nu avem timp de pierdut. Timpurile de strâmtorare se afla în faţa noastră. Lumea este tulburată de spiritul războiului. Curând vor avea loc scenele de necaz despre care vorbesc profeţiile. Profeţia din Daniel 11 este aproape de împlinirea completă. Multe dintre evenimentele istorice desfăşurate deja în trecut se vor repeta. În cel de-al treizecilea verset, se vorbeşte despre o putere, un împărat care, din cauza corăbiilor din Chitim ce vor veni împotriva lui, va fi ‘deznădăjduit şi se va întoarce înapoi. Apoi, mânios împotriva legământului sfânt, nu va sta cu mâinile în sân; ci, la întoarcere, se va înţelege cu cei ce vor părăsi legământul sfânt’.

„‘Nişte oşti trimise de el, vor veni şi vor spurca sfântul locaş, cetăţuia, vor face să înceteze jertfa necurmată, şi vor aşeza urâciunea pustiitorului.

„‘Va ademeni prin linguşiri pe cei ce rup legământul. Dar aceia din popor, care vor cunoaşte pe Dumnezeul lor vor rămâne tari şi vor face mari isprăvi. Înţelepţii poporului vor învaţă pe mulţi. Unii vor cădea, vor fi ajutaţi puţin, şi mulţi se vor uni cu ei din făţărnicie. Chiar şi dintre cei înţelepţi, mulţi vor cădea, ca să fie încercaţi, curăţiţi şi albiţi, până la vremea sfârşitului, căci sfârşitul nu va fi decât la vremea hotărâtă.

„‘Împăratul va face ce va voi; se va înălţa, se va slăvi mai presus de toţi dumnezeii, şi va spune lucruri ne mai auzite împotriva Dumnezeului dumnezeilor; şi va propăşi până va trece mânia, căci ce este hotărât se va împlini’ (Daniel 11:30–36).

„Vor avea loc evenimente asemănătoare celor descrise în aceste cuvinte. Asistăm la dovezile faptului că Satana se grăbeşte să câştige controlul minţilor omeneşti, care nu au nici o teama de Dumnezeu. Fie ca toţi să citească şi să înţeleagă profeţiile acestei cărţi, deoarece acum intrăm în timpul de strâmtorare despre care este scris astfel:

„‘În vremea aceea se va scula marele voievod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va fi o vreme de strâmtorare, cum n-a mai fost de când sunt neamurile şi până la vremea aceasta. Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit, şi anume, oricine va fi găsit scris în carte. Mulţi din cei ce dorm în ţărâna pământului se vor scula: unii pentru viaţa veşnică, şi alţii pentru ocara şi ruşinea veşnică. Cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea cerului, şi vor învaţă pe mulţi să umble în neprihănire, vor străluci ca stelele, în veac şi în veci de veci. Tu, însa, Daniele, tine ascunse aceste cuvinte, şi pecetluieşte cartea, până la vremea sfârşitului. Atunci mulţi o vor citi, şi cunoştinţa va creşte’ (Daniel 12:1–4)”. – Manuscript Releases, vol. 13, p. 394.

Simplu spus, Ellen White declară aici că istoria din versetele 30-36 identifică evenimente care vor fi asemănătoare celor ilustrate în versetele 40-45.

Pasajul următor oferă o dovadă ce arată cât de serios poate fi faptul de a schimba chiar şi un singur cuvânt din Scriptură.

„Mărturisesc oricui aude cuvintele proorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta. Şi dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei proorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii şi din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta” (Apocalipsa 22,18.19).

Este sigur că avertizarea aceasta are scopul de a include fiecare cuvânt din Scriptură, dar în contextul în care este raportată, este o avertizare cu privire la cartea Apocalipsa, despre care noi înţelegem că este aceeaşi ca şi cartea lui Daniel. În acest pasaj din Daniel, pe care Inspiraţia l-a scos în evidenţă ca fiind „tiparul” pentru înţelegerea scenelor ce vor avea loc în perioada evenimentelor [6] legate de încheierea timpului de probă, se află două cuvinte care au pus la încercare abilitatea adventismului de a „împărţi drept” textul acesta din Cuvântul sfânt. Este sigur că ultimele şase versete au legătură cu încheierea timpului de probă, dar Ellen White ne-a avertizat că Satana va încerca să distrugă capacitatea noastră de a înţelege evenimentele acestea, nimicind abilitatea noastră de a înţelege aceste versete.

„Evenimentele legate de încheierea timpului de har şi de lucrarea de pregătire pentru timpul strâmtorării sunt prezentate lămurit. Dar mulţimile nu înţeleg aceste adevăruri importante şi sunt pentru ele, ca şi când nu le-ar fi fost descoperite. Satana veghează să răpească orice impresie care i-ar putea face înţelepţi spre mântuire, iar timpul încercării îi va găsi nepregătiţi.

„Când le trimite oamenilor avertizări atât de importante, reprezentate ca fiind vestite de îngeri sfinţi ce zboară prin mijlocul cerului, Dumnezeu cere fiecărui suflet înzestrat cu puterile raţiunii să ia aminte la solie. Judecăţile înfricoşate, pronunţate împotriva închinătorilor fiarei şi chipului ei (Apocalipsa 14,9-11), trebuie să-i conducă la un studiu atent al profeţiilor, să-i înveţe ce înseamnă semnul fiarei şi cum să se ferească de a-l primi. Dar majoritatea oamenilor nu doresc să audă adevărul şi se îndreaptă către închipuiri. Apostolul Pavel declara, privind către zilele din urmă: ‘Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă’ (2 Timotei 4,3). Acel timp a venit. Mulţimile nu doresc adevărul Bibliei, pentru că el vine în conflict cu dorinţa inimii păcătoase şi iubitoare de lume; iar Satana le oferă amăgirile pe care ei le iubesc.

„Dar Dumnezeu va avea un popor pe pământ care să susţină Biblia şi numai Biblia, ca măsură a tuturor învăţăturilor şi ca temelie a tuturor reformelor. Părerile oamenilor învăţaţi, deducţiile ştiinţei, crezurile, sau hotărârile consiliilor ecleziastice, atât de numeroase şi contradictorii, cum sunt şi bisericile pe care le reprezintă, glasul majorităţii – nici una şi nici toate acestea laolaltă nu trebuie să fie privite ca dovadă pentru, sau împotriva vreunui punct al credinţei religioase. Înainte de a primi orice învăţătură sau precept, trebuie să cerem un clar ‘Aşa zice Domnul’ în sprijinul ei.

„Satana încearcă fără încetare să atragă atenţia la om, în locul lui Dumnezeu. El îi conduce pe oameni să privească la episcopi, la pastori, la profesori de teologie, ca îndrumători ai lor, în loc să cerceteze Scripturile pentru a-şi cunoaşte datoria. Atunci, stăpânind minţile acestor conducători, el poate influenţa mulţimile după voia lui”. – Tragedia veacurilor, p.594-595.

În conformitate cu Inspiraţia, evenimentele care au legătură cu încheierea timpului de probă sunt importante pentru mântuire, deoarece îl fac pe om să fie înţelept în vederea mântuirii. Aceste evenimente constituie solia îngerului al treilea şi sunt aşa de importante, încât Dumnezeu le reprezintă ca fiind o solie „proclamată de îngeri sfinţi ce zboară prin mijlocul cerului”. Evenimentele acestea sunt tocmai cele ilustrate în ultimele şase versete din Daniel 11. Ellen White ne-a avertizat că adevărurile reprezentate de versetele acestea vor fi atacate de Satana. Ea ne spune că atacul acesta va veni din partea pastorilor şi teologilor, care sunt înălţaţi ca îndrumători omeneşti, în scopul de a duce în rătăcire masele ce se simt mai confortabil să îi urmeze pe oameni, în loc să urmeze Cuvântul lui Dumnezeu.

În versetele 30-36, se află două cuvinte a căror înţelegere a fost schimbată în istoria adventismului faţă de înţelegerea iniţială, susţinută de milleriţi. Primul cuvânt este „necurmatul”, aflat în versetul 31. Teologii moderni ai adventismului au respins interpretarea pionierilor cu privire la [7] termenul „necurmatul” şi s-au întors la interpretarea făcută de protestantismul apostat.

Pionierii au identificat termenul „necurmatul” ca fiind păgânismul – o putere satanică, dar teologii moderni îl identifică drept lucrarea lui Hristos în sanctuarul ceresc – o putere bună. Schimbarea constă într-un singur cuvânt, dar este o inversare completă a semnificaţiei. Este „necurmatul” o putere bună, sau o putere satanică?

„Când au auzit Fariseii lucrul acesta, au zis: ‘Omul acesta nu scoate dracii decât cu Beelzebul, domnul dracilor!’ Cuvintele acestea au fost inspirate de Satana. Vrăjmăşia şi prejudecăţile conducătorilor au ajuns la o furie iraţională, iar preoţii şi conducătorii, fariseii şi saducheii, s-au unit în revărsarea urii lor. Din încăperile inimilor lor împietrite şi încăpăţânate, au venit cuvintele: ‘Omul acesta nu scoate dracii decât cu Beelzebub, domnul dracilor!’ Ei nu au putut să ignore lucrările minunate ale lui Hristos, nici să le atribuie unor cauze naturale, aşa că au spus: Acestea sunt lucrările diavolului. În necredinţa lor, ei au vorbit despre Fiul lui Dumnezeu ca despre o făptură omenească. Lucrările de vindecare săvârşite în faţa lor, lucrări pe care niciun om nu le-a făcut şi nu a putut să le facă vreodată, au fost o manifestare a puterii lui Dumnezeu. Totuşi, ei L-au acuzat pe Hristos că Se află în legătură cu diavolul. Talentul vorbirii lor a fost folosit pentru a denatura lumea Răscumpărătorului, iar îngerul raportor a scris cuvintele lor în cărţile cerului. Ei au atribuit unor agenţi satanici puterea sfântă a lui Dumnezeu, care s-a manifestat în lucrările lui Hristos. În felul acesta, fariseii au păcătuit împotriva Duhului Sfânt. Ei au fost încăpăţânaţi, ursuzi, cu inima împietrită şi s-au hotărât să îşi închidă ochii în faţa tuturor dovezilor, săvârşind în felul acesta păcatul de neiertat”. – Review and Herald, 18 ianuarie, 1898.

A spune că puterea lui Dumnezeu este o putere satanică înseamnă păcatul de neiertat, prin urmare, a susţine concepţii total opuse cu privire la ce reprezintă „necurmatul” nu constituie o deosebire minoră de opinii, ci are implicaţii extrem de serioase pentru aceia care iau decizii incorecte cu privire la subiectul acesta şi are implicaţii chiar mai serioase pentru aceia care merg mai departe şi îi învaţă pe alţii ideea lor falsă în legătură cu definiţia adevărată a „necurmatului”.

Fără a trata argumentele cu privire la semnificaţia termenului „necurmatul”, este suficient să spunem că, dacă identificaţi „necurmatul” din versetul 31 în conformitate cu una dintre cele două interpretări, atunci celelalte profeţii istorice aflate în legătură cu „necurmatul” din pasajul acesta vor trebui să fie interpretate într-o modalitate ce se află în armonie cu definiţia aleasă. Desigur, aceasta este situaţia, deoarece este uşor de demonstrat că scrierile pionierilor sunt în contrast cu scrierile teologilor moderni. Ideea noastră aici este că modalitatea în care interpretăm termenul „necurmatul” din versetul 31 defineşte modelul de istorie pe care îl vom prezenta în versetele 30-36 şi va defini înţelegerea ultimelor şase versete din Daniel 11 în aşa fel, încât va constitui un punct de referinţă pentru împlinirea acestui capitol. Schimbarea unui singur cuvânt modifică evenimentele aflate în legătură cu încheierea timpului de probă!

Celălalt cuvânt care a fost schimbat în trecut în pasajul acesta este articolul hotărât din versetul 36. Când s-a ocupat de versetul 36, în cartea sa Thoughts on Daniel and Revelation, Uriah Smith a gândit şi a scris următoarele: „Dacă ar putea fi tradus corespunzător prin ‘un împărat’, nu ar fi nicio dificultate”.

Smith a ştiut că împăratul aflat în discuţie în versetul 36 era papalitatea, dar a dorit să îşi introducă ideea lui omenească despre Turcia, în naraţiunea versetelor finale din Daniel 11. Pentru a face lucrul acesta, el a trebuit să găsească o cale pentru a face aşa, încât împăratul din versetul 36 să fie diferit de împăratul din versetul 35. Desigur, este uşor de înţeles din punct de vedere gramatical că, dacă versetul [8] 36 spune „împăratul”, trebuie să se refere la împăratul aflat în discuţie în versetul precedent, prin urmare, Smith sugerează că „dacă ar putea să fie tradus cu articol nehotărât prin „un împărat”, atunci am înţelege că în verset este prezentată o putere nouă. Totuşi versetul spune „împăratul” (cu articol hotărât), nu „un împărat”. De fapt, în original, nu numai că spune „împăratul”, ci structura versetului face obligatoriu să fie cu articol hotărât. Papalitatea a fost subiectul din Daniel 11, de la versetul 31 şi până la sfârşitul capitolului, indiferent de sugestia pe care Smith ar dori să o introducă în pasaj. Din nou, schimbarea unui cuvânt modifică evenimentele legate de încheierea timpului de probă!

Interpretarea dată de pionieri versetelor 30-36 este aceea că ele reprezintă istoria tranziţiei de la Roma păgână, la cea papală. În sensul acesta, versetele reprezintă Pergamul şi Tiatira, deoarece perioada Pergamului se întinde în timpul Romei păgâne, iar Tiatira constituie cei 1260 de ani de întuneric şi moarte, când papalitatea a guvernat lumea. Prin urmare, când citează versetele 30-36 şi apoi declară că „evenimente asemănătoare cu cele descrise în cuvintele acestea vor avea loc”, Ellen White ne învaţă, printre altele, că istoria Pergamului şi Tiatirei se vor repeta în istoria Laodiceii. Istoria Pergamului şi Tiatirei se vor repeta în istoria reprezentată de „cărticică”. Ne vom ocupa acum de paralelă.

„Ci nişte corăbii din Chitim vor înainta împotriva lui; iar el, deznădăjduit, se va întoarce înapoi. Apoi, mânios împotriva legământului sfânt, nu va sta cu mâinile în sân; ci, la întoarcere, se va înţelege cu cei ce vor părăsi legământul sfânt” (Daniel 11,30).

Versetul 30 începe cu corăbiile din Chitim, care reprezintă istoria trâmbiţei a doua din Apocalipsa 8. Corăbiile din Chitim au fost vandalii care au îndeplinit o parte din judecata rostită împotriva Romei păgâne, ca o consecinţă a legii duminicale ce a fost promulgată de Constantin în anul 321. Ca răspuns la acţiunea aceea, Imperiul Roman urma să fie împărţit în zece împărăţii, ca împlinire a Daniel 7. Dezintegrarea imperiului a avut loc în perioada primelor patru trâmbiţe identificate în Apocalipsa 8. Prin urmare, versetul 30 vorbeşte despre perioada istorică în care Imperiul Roman cădea şi îşi pierduse capacitatea de conduce lumea cu un pumn de fier, aşa cum făcuse înainte ca legea duminicală să aducă ruina naţională. În acest context, conducătorii Romei păgâne au deschis un dialog cu antihristul din profeţia biblică. Versetul declară că ei au făcut „o înţelegere cu cei ce vor părăsi legământul”. Biserica romană este biserica aceea care cade în 2 Tesaloniceni şi, în căderea ei, părăseşte legământul sfânt.

„Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă, şi de a se descoperi omul fărădelegii, fiul pierzării, protivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte ‘Dumnezeu’, sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu. Nu vă aduceţi aminte cum vă spuneam lucrurile acestea, când eram încă la voi? Şi acum ştiţi bine ce-l opreşte ca să nu se descopere decât la vremea lui. Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreşte acum, să fie luat din drumul ei. Şi atunci se va arăta acel Nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale, şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale. Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase, şi cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi. [9] Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună: pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi” (2 Tesaloniceni 2,3-12).

Din cauza incapacităţii ei de a conduce lumea cu putere, aşa cum a făcut-o în perioada anterioară, Roma păgână a ajuns să fie „deznădăjduită” (Daniel 11,30) şi a început o înţelegere cu omul fărădelegii. Din acel punct şi până la sfârşitul capitolului, subiectul din Daniel 11 se schimbă de la istoria Romei păgâne, la istoria Romei papale.

În versetul 31, armatele Romei păgâne trec de partea papalităţii:

„Nişte oşti trimise de el, vor veni şi vor spurca sfântul Locaş, cetăţuia, vor face să înceteze jertfa necurmată, şi vor aşeza urâciunea pustiitorului. Va ademeni prin linguşiri pe cei ce rup legământul”.

Este un fapt istoric că, începând cu convertirea lui Clovis la catolicism, în 496, împăraţii europeni au furnizat susţinere militară şi economică pentru puterea papală. În versetul acesta, acţiunea respectivă este exprimată prin „nişte oşti trimise de el”, indicând că susţinerea militară şi economică a acestor foşti împăraţi păgâni va fi acordată papalităţii.

Acţiunea aceasta este descrisă în alte pasaje ale Inspiraţiei:

„M-am uitat cu băgare de seamă la coarne, şi iată că un alt corn mic a ieşit din mijlocul lor, şi dinaintea acestui corn au fost smulse trei din cele dintâi coarne. Şi cornul acesta avea nişte ochi ca ochii de om, şi o gură care vorbea cu trufie…. Si asupra celor zece coarne pe care le avea în cap, şi asupra celuilalt corn care ieşise, şi înaintea căruia căzuseră trei; asupra cornului acestuia, care avea ochi, o gură, care vorbea cu trufie, şi avea o înfăţişare mai mare decât celelalte coarne” (Daniel 7,8.20).

Cele trei coarne, ostrogoţii, vandalii şi herulii, au fost înlăturate de puterile militare ce au venit în ajutorul papalităţii.

„Oastea a fost pedepsită din pricina păcatului săvârşit împotriva jertfei necurmate; cornul a aruncat adevărul la pământ, şi a izbutit în ce a început” (Daniel 8,12).

„Oastea” din versetul acesta este încă odată puterea militară ce i-a fost dată papalităţii, iar expresia „pricina păcatului” arată combinarea dintre biserică şi stat, care a oferit căile şi mijloacele prin care papalitatea urma să folosească puterea militară a împăraţilor în scopurile proprii.

„Fiara, pe care am văzut-o, semăna cu un leopard; avea labe ca de urs, şi gură ca o gură de leu. Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie şi o stăpânire mare” (Apocalipsa 13,2).

Fiara din versetul acesta este papalitatea, iar balaurul este Roma păgână. În verset, ni se spune că Roma păgână i-a oferit papalităţii trei lucruri: puterea, scaunul de domnie şi o stăpânire mare.

-         Scaunul de domnie: În anul 330, Roma păgână i-a dat papalităţii scaunul de domnie, deoarece Constantin şi-a mutat capitala de la Roma şi a lăsat oraşul sub influenţa şi controlul puterii papale.

-         Puterea: În anul 496, Clovis i-a acordat papalităţii susţinerea militară, începând astfel o tradiţie a susţinerii militare ce a continuat, până când un alt conducător francez a înlăturat-o, în 1798.

-         Stăpânirea: În anul 533, Roma păgână i-a acordat papalităţii autoritatea civilă, prin decretul lui Iustinian, care a identificat papalitatea ca fiind capul bisericilor şi corectorul ereticilor, oferind astfel cadrul legal pentru ca papalitatea să numească eretic vrednic de moarte pe oricine – chiar şi pe împărat însuşi.

Versetul 31 spune că puterea militară şi economică a Romei păgâne va trece de partea [10] papalităţii şi, procedând astfel, versetul spune trei lucruri care se vor împlini:

1.      Roma păgână va spurca sfântul locaş, cetăţuia.

2.      Va face să înceteze jertfa necurmată [Va îndepărta necurmatul – versiunea engleză, nota traducătorului].

3.      Va aşeza urâciunea pustiirii.

1) Sfântul locaş, cetăţuia

Sfântul locaş pentru Roma păgână a fost cetatea Romei. Versetul 24 din Daniel 11 prezintă un timp profetic ce arată câtă vreme va domni Roma păgână asupra lumii:

„Va intra, pe neaşteptate, în locurile cele mai roditoare ale ţinutului; va face ce nu făcuseră nici părinţii lui, nici părinţii părinţilor lui: va împărţi prada, jafurile şi bogăţiile; va urzi la planuri împotriva cetăţuilor, şi aceasta va ţine o vreme” (Daniel 11,24).

Versetul acesta ne învaţă, printre alte adevăruri, că Roma păgână va domni pentru o vreme şi că va face lucrul acesta din „cetăţuile ei”. Cuvântul „împotriva” din verset înseamnă „şi asupra”, sau „peste” şi, ca urmare, poate fi tradus prin „deasupra” sau simplu „din”. Uriah Smith citează un comentator pentru a exprima ideea aceasta şi pentru a demonstra că versetul spune că Roma păgână va domni timp de trei sute şaizeci de ani „din” cetăţuia ei, Roma. Ea a început să domnească odată cu bătălia de la Actium, când a învins cel de-al treilea obstacol din calea ei şi, trei sute şaizeci de ani mai târziu, în anul 330, Constantin şi-a mutat capitala de la Roma la Constantinopol. Apoi, împărăţia a început să se dezmembreze. Ca urmare, sfântul locaş, cetăţuia Romei păgâne a fost cetatea Romei. Din anul 330 şi până în 538, Imperiul Roman a fost atacat de triburile barbare reprezentate de primele patru trâmbiţe din Apocalipsa 8, care au adus nimicirea asupra cetăţii Romei. Ca urmare, „sfântul locaş” al Romei păgâne nu numai că a fost „surpat”, ci a fost şi „spurcat”.

Renunţarea la cetatea Romei este menţionată în Apocalipsa 13,2, aşa cum am citat deja, dar este menţionată şi în Daniel 11:

„S-a înălţat până la căpetenia oştirii, i-a smuls jertfa necurmată, şi i-a surpat locul locaşului său celui sfânt”.

Versetul acesta se referă la Roma păgână şi spune că „locul” sfântului locaş al Romei păgâne urma să fie „surpat”. Sfântul locaş al Romei păgâne a fost Panteonul, aflat în cetatea Romei. Prin urmare, când s-a mutat la Constantinopol, Constantin a „surpat” cetatea Romei unde se afla „sfântul locaş” al păgânismului.

2) Va face să înceteze jertfa necurmată [va înlătura necurmatul]

În versetul 31, oştirile Romei păgâne vor înlătura „necurmatul”. Când s-a ridicat la putere, papalităţii i s-au împotrivit puterile politice influenţate de păgânism. În războiul contra vizigoţilor, Clovis, regele francilor, a zdrobit împotrivirea lor faţă de puterea papală, în 508, eliminând în felul acesta ultima dintre piedicile aflate în calea venirii la putere a papalităţii. Prin urmare, în 508, „necurmatul” – păgânismul – a fost înlăturat. Înlăturarea păgânismului este menţionată şi în Daniel 12,11-12, unde data aceasta este folosită ca început atât al profeţiei celor 1290 de ani, cât şi al profeţiei celor 1335 de ani, care se sfârşesc în 1798 şi, respectiv, în 1843. [11]

3) Va aşeza urâciunea…

Apoi, în 538, papalitatea a fost pusă pe tron de către puterea militară a Romei păgâne şi a început să guverneze lumea.

Versetele 32-35 prezintă persecuţia săvârşită de papalitate, după aşezarea ei pe tronul lumii, iar după aceea, în versetul 36, este menţionată aroganţa blasfematoare a papalităţii. De asemenea, în versetul acesta, este menţionat că papalitatea va prospera până la sfârşitul „mâniei”, care are loc la încheierea profeţiei celor 2520 de ani împotriva împărăţiei de nord a Israelului, începută în 723 î.Hr. şi încheiată în 1798, când mânia lui Dumnezeu împotriva Israelului s-a sfârşit.

„Cărticica” este constituită de ultimele şase versete din Daniel 11, iar versetele acestea arată evenimentele care conduc până la încheierea timpului de probă. Evenimentele acestea au loc în istoria Laodiceii, iar istoria tuturor bisericilor din Apocalipsa 2 şi 3 se repetă în istoria Laodiceii. Ellen White identifică într-o modalitate clară faptul că istoria reprezentată în versetele 30-36 din Daniel 11, care arată istoria reprezentată de Pergam şi Tiatira din Apocalipsa 2, se repetă în ultimele versete din Daniel 11.

În lupta împotriva comunismului, Ronald Reagan a fost hotărât să formeze o alianţă secretă cu antihristul din profeţia biblică. Reagan, un creştin declarat, a afirmat că motivul pentru acest fapt a fost acela că el a crezut că Uniunea Sovietică era antihristul din profeţia biblică.

„Cei ce ajung să fie încurcaţi în înţelegerea Cuvântului, care nu reuşesc să înţeleagă semnificaţia antihristului, vor trece cu siguranţă de partea lui. Nu avem timp acum să ne asemănăm cu lumea. Daniel stă la locul lui. Profeţiile lui Daniel şi Ioan trebuie să fie înţelese. Ele se explică una pe cealaltă şi îi prezintă lumii adevăruri pe care trebuie să le înţeleagă fiecare. Profeţiile acestea trebuie să fie nişte martori în lume. Prin împlinirea lor în aceste zile din urmă, ele se vor explica singure.

„Domnul este pe punctul de a pedepsi lumea pentru nelegiuirea ei. El este pe punctul de a pedepsi organizaţiile religioase pentru respingerea luminii şi a adevărului care le-au fost date. Solia cea mare, care combină soliile primului, celui de-al doilea şi al treilea înger, trebuie să-i fie vestită lumii. Aceasta trebuie să fie lucrarea noastră principală. Cei care cred cu adevărat în Hristos se vor conforma Legii lui Iehova într-o modalitate deschisă. Sabatul este semnul dintre Dumnezeu şi poporul Său, iar noi trebuie să facem vizibilă conformarea noastră cu Legea lui Dumnezeu, prin respectarea Sabatului. El trebuie să fie un semn care face deosebire între poporul ales al lui Dumnezeu şi lume”. – Seventh-day Adventist Bible Commentary, vol.7, p.949.

Întocmai cum Roma păgână a deschis dialogul cu papalitatea în versetul 30, Reagan a deschis dialogul cu papalitatea în versetul 40. Versetul 30 spune că Roma păgână a făcut o „înţelegere” cu cei ce au părăsit „legământul sfânt”, iar Reagan a făcut o alianţă secretă cu papalitatea, trimiţându-l pe conducătorul Central Intelligence Committee la Vatican, la fiecare două săptămâni, pentru a discuta despre planurile lor aflate în desfăşurare. Istoria modernă nu face altceva, decât să confirme ce spusese deja versetul 40 că va avea loc şi că Statele Unite va oferi două elemente în alianţa secretă cu Vaticanul – putere economică şi putere militară. Cele două elemente sunt reprezentate în verset prin „care” şi „călăreţi” (puterea militară) şi prin „corăbii” (puterea economică). Aceleaşi două elemente sunt reprezentate şi în Apocalipsa 13, unde Statele Unite obligă lumea să accepte semnul fiarei pe baza unei ameninţări economice (nu vor putea [12] să cumpere şi să vândă) şi pe baza unei ameninţări militare (va omorî).

În versetul 31, după ce dialogul dintre Roma păgână şi omul fărădelegii avusese loc, puterea militară şi economică a Romei păgâne a trecut de partea papalităţii, prefigurând lucrarea îndeplinită în timpul lui Reagan, care a doborât Uniunea Sovietică. Este un fapt istoric că războiul împotriva vandalilor, care a urmat după dialogul acesta, a fost un „război sfânt”, cu scopul de a ajuta biserica.

Versetul 31 identifică faptul că „oştirile” – prefigurând Statele Unite din ultimele şase versete ale capitolului – vor face trei lucruri, după ce vor trece de partea papalităţii. Ele vor „spurca sfântul Locaş, cetăţuia”, vor înlătura „necurmatul” şi vor aşeza „urâciunea pustiitorului”.

Sfântul locaş profetic al Romei păgâne a fost cetatea Romei, iar sfântul locaş al Statelor Unite este Constituţia care va fi „spurcată”, când Statele Unite vor vota legea duminicală, aşa cum este prezentat în versetul 41 din Daniel 11.

„‘Şi ea avea două coarne ca ale unui miel’. Coarnele ca de miel arată tinereţe, nevinovăţie şi blândeţe, care reprezintă exact caracterul Statelor Unite, arătate profetului ca ‘ieşind’ în anul 1798. Printre creştinii exilaţi, care au fugit în America şi au căutat adăpost în faţa persecuţiei regale şi a intoleranţei preoţilor, erau mulţi care s-au hotărât să întemeieze o guvernare pe temelia solidă a libertăţii religioase şi civile. Concepţiile lor şi-au găsit întruchiparea în Declaraţia de Independenţă, care a stabilit marele adevăr că ‘toţi oamenii sunt creaţi egali’ şi înzestraţi cu dreptul inalienabil la ‘viaţă, libertate şi căutarea fericirii’. Constituţia le-a garantat oamenilor dreptul la autoguvernare, dând asigurarea că reprezentanţii aleşi prin votul poporului sunt împuterniciţi şi pot să aplice legea. Libertatea credinţei religioase a fost de asemenea garantată, fiecărui om fiindu-i îngăduit să se închine lui Dumnezeu după glasul conştiinţei lui. Principiile republicane şi cele protestante au devenit principiile fundamentale ale ţării. Aceste principii sunt secretul puterii şi prosperităţii ei. Toţi cei persecutaţi şi asupriţi din întreaga creştinătate s-au îndreptat către această ţară cu interes şi cu nădejde. Milioane de oameni au căutat ţărmurile ei, iar Statele Unite au ajuns curând printre cele mai puternice naţiuni ale pământului”. – Tragedia veacurilor, p.441.

Puterea militară care a trecut de partea papalităţii nu urma doar să „spurce sfântul locaş”, ci şi să înlăture religia care i se împotrivise papalităţii. Religia care se împotrivise ridicării papalităţii la putere înainte de 508 a fost păgânismul, iar religia care se împotrivise catolicismului începând cu 1798 a fost protestantismul. Protestantismul şi-a primit numele după protestul împotriva romano-catolicismului şi, pentru ca versetul 31 să se repete în ultimele şase versete din Daniel 11, puterea militară care a trecut de partea papalităţii va trebui, de asemenea, să înlăture religia care s-a împotrivit autorităţii papale. Acţiunea aceasta a avut loc în versetul 31, dar este menţionată şi în 2 Tesaloniceni.

„Nu vă aduceţi aminte cum vă spuneam lucrurile acestea, când eram încă la voi? Şi acum ştiţi bine ce-l opreşte ca să nu se descopere decât la vremea lui. Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreşte acum, să fie luat din drumul ei” (2 Tesaloniceni 2,5-7).

Versetele acestea descriu, de asemenea, istoria Pergamului şi Tiatirei. În aceste versete, apostolul Pavel arată că Roma păgână va împiedica ridicarea papalităţii, până când [13] Roma păgână va fi înlăturată. Cuvântul „opreşte” din pasaj indică faptul că Roma păgână împiedica papalitatea să ajungă pe tronul lumii, iar papalitatea va continua să fie împiedicată, până când păgânismul urma să fie înlăturat. Pasajul acesta din Tesaloniceni este locul în care William Miller a ajuns să înţeleagă faptul că „necurmatul” din cartea lui Daniel a reprezentat păgânismul, deoarece el a văzut acolo că puterea care împiedica papalitatea urma să fie înlăturată.

În versetul 31, oştirile, sau puterea militară a Romei păgâne, vor înlătura împotrivirea faţă de autoritatea papală, iar ultimii care s-au opus venirii papalităţii la putere au fost învinşi de Clovis în 508. Acest fapt prefigurează schimbarea religioasă care are loc în Statele Unite, deoarece, deşi Statele Unite au început ca naţiune protestantă, în timpul lui Ronald Reagan, religia protestantă a fost înlăturată şi înlocuită cu protestantismul apostat.

În Apocalipsa 13,11, Statele Unite sunt descrise ca având două coarne. Acele două coarne reprezintă protestantismul şi republicanismul. Papalitatea a trebuit să învingă ambele coarne în războiul ei contra Statele Unite.

-         Cornul protestantismului a fost învins de papalitate în iunie, 1842, când bisericile protestante şi-au închis uşile împotriva soliei primului înger.

-         Cornul republicanismului a fost învins în timpul lui Reagan, când a avut loc alianţa secretă, deoarece o alianţă cu papalitatea este imposibilă, atâta vreme cât cineva continuă să protesteze împotriva acesteia. Biblia este clară:

„Merg oare doi oameni împreună, fără să fie învoiţi?” (Amos 3,3).

În timpul lui Reagan, protestantismul a fost înlăturat, fiind o paralelă a înlăturării păgânismului reprezentat prin „necurmatul” din versetul 31. Cealaltă acţiune săvârşită de puterea militară a fost aceea că, în 538, a pus papalitatea pe tronul lumii, iar până la versetele 42 şi 43, cele trei obstacole din calea papalităţii au fost învinse, căsătoria ei cu împăraţii pământului a avut loc şi rana de moarte s-a vindecat. Papalitatea s-a întors pe tronul lumii, ca o paralelă perfectă a versetului 31.

Apoi, de la versetul 32 şi mai departe, este ilustrată persecuţia poporului lui Dumnezeu, întocmai cum persecuţia poporului lui Dumnezeu de la sfârşitul lumii este ilustrată în versetul 44. În cele din urmă, în versetul 36, este descrisă aroganţa papalităţii, până când se sfârşeşte „mânia”, iar în versetul 45, aroganţa papalităţii este ilustrată din nou, când aceasta foloseşte atât autoritatea bisericii, cât pe cea a statului în încercarea de a împiedica vestirea soliei îngerului al treilea şi de a persecuta poporul lui Dumnezeu, dar „îşi va ajunge sfârşitul şi nimeni nu-i va veni în ajutor”.

Versetele 30-36 constituie istoria Pergamului şi a Tiatirei, iar aceste perioade sunt o paralelă perfectă a ultimelor şase versete din Daniel 11. Ultimele şase versete descriu evenimentele legate de încheierea timpului de probă, istoria Laodiceii, şi constituie „cărticica”.

Istoria Pergamului şi Tiatirei este reprezentată şi în Daniel 7, când cele trei coarne – herulii, ostrogoţii şi vandalii – sunt smulse de Roma păgână care a trecut de partea papalităţii. În timpul lui Reagan, puterea militară a Statelor Unite a trecut de partea papalităţii şi a început să îndepărteze [14] cele trei obstacole din calea Romei spirituale moderne. Primul dintre acele obstacole a fost Uniunea Sovietică (împăratul de la miazăzi), doborâtă în 1989. Al doilea obstacol este constituit de Statele Unite (ţara cea minunată) care vor fi învinse în viitorul foarte apropiat, când va fi promulgată legea duminicală. Al treilea obstacol este constituit de toate ţările lumii, care sunt aduse într-o confederaţie, sub autoritatea Naţiunilor Unite. Istoria Pergamului şi a Tiatirei este repetată cu claritate în istoria Laodiceii.

Am identificat anterior că, din punct de vedere profetic, Sardes, Filadelfia şi Laodicea sunt trei grupe contemporane atât în istoria milleriţilor, cât şi în istoria celor 144000. Toate aceste trei grupe pot să fie identificate în versetul 41, deşi Filadelfia este doar presupusă.

Versetul 41 descrie timpul când papalitatea cucereşte Statele Unite, la promulgarea legii duminicale. Statele Unite sunt reprezentate în versetul acesta prin „ţara cea minunată” [slăvită]. Cuvântul „minunată” [slăvită] înseamnă aici ‘proeminentă’. Este universal recunoscut că Statele Unite sunt ţara cea mai proeminentă din lume, iar cuvântul „minunată” este cel pe care Ellen White îl foloseşte pentru a descrie ţara aceasta: [În versiunea engleză a Bibliei este folosită expresia „ţara cea slăvită” şi nu „ţara cea minunată” – de aici apare cuvântul „slava” din citatul următor şi neconcordanţa din acest comentariu al autorului – nota traducătorului]

„Mila şi binecuvântările fără egal ale lui Dumnezeu au fost revărsate asupra naţiunii noastre. Ea a fost o ţară a libertăţii şi slava întregului pământ” – Review and Herald, 2 mai, 1893.

Când va fi promulgată legea duminicală, „zeci de mii vor cădea” (Daniel 11,41). Dar cine sunt aceste zeci de mii? Când legea duminicală va fi promulgată, primii care vor primi semnul fiarei vor fi cei ce au avut lumina cu privire la Sabat şi duminică.