Nebucadneţar

„Şi am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului, cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi ori cărui norod. El zicea cu glas tare: ‘Temeţi-vă de Dumnezeu, şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!’” (Apocalipsa 14,6-7).

„Solia proclamată de îngerul care zbura prin mijlocul cerului este Evanghelia veşnică, aceeaşi Evanghelie care a fost declarată în Eden, când Dumnezeu i-a zis şarpelui: ‘ Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul’ (Geneza 3,15). Aici a fost prima făgăduinţă cu privire la un Mântuitor care va sta pe câmpul de bătălie pentru a lupta cu puterea lui Satana şi pentru a-l birui. Domnul Hristos a venit în lumea noastră pentru a reprezenta caracterul lui Dumnezeu, aşa cum este reprezentat El în Legea Sa sfântă, deoarece Legea Sa este transcrierea caracterului Său. Hristos a fost prezent atât în Lege, cât şi în Evanghelie. Îngerii care proclamă Evanghelia veşnică proclamă Legea lui Dumnezeu, pentru că Evanghelia mântuirii îi aduce pe oameni la ascultarea de Lege, prin care caracterele sunt formate după chipul divin”. – Selected Messages, cartea 2, p.106.

„Mii de oameni au fost conduşi să adopte adevărul predicat de William Miller, iar slujitorii lui Dumnezeu se ridicau în duhul şi puterea lui Ilie spre a propovădui solia. Asemenea lui Ioan, premergătorul lui Isus, aceia care au predicat solia aceasta solemnă s-au simţit constrânşi să înfigă securea la rădăcina copacului şi să-i cheme pe oameni să aducă roade potrivite pentru pocăinţă. Mărturia lor a avut scopul de a trezi şi de a influenţa bisericile cu putere, dând pe faţă caracterul lor adevărat. Când avertizarea solemnă de a fugi de mânia care va veni a fost vestită, mulţi dintre cei ce erau în biserici au primit solia vindecătoare. Ei şi-au văzut rămânerile în urmă şi s-au umilit înaintea lui Dumnezeu cu lacrimile amare ale pocăinţei şi cu o agonie adâncă a sufletului. Când Duhul lui Dumnezeu a venit asupra lor, ei au fost ajutaţi să vestească strigătul: ‘Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui’” – Early Writings, p.233.

„Biblia declară că, înainte de venirea Domnului, Satana va lucra ‘cu toată puterea, cu semne şi minuni mincinoase şi cu toată amăgirea nelegiuirii’; iar aceia care ‘n-au primit dragostea adevărului, ca să fie mântuiţi’, vor fi lăsaţi să primească ‘o lucrare de rătăcire ca să creadă o minciună’ (2 Tesaloniceni. 2,9-11). Până când această stare nu va fi atinsă, iar unirea bisericii cu lumea nu va fi realizată deplin în toată creştinătatea, căderea Babilonului nu va fi totală. Schimbarea este progresivă, iar împlinirea desăvârşită a profeţiei din Apocalipsa 14, 8 este încă în viitor”. – Tragedia veacurilor, p.389.

„Am visat un vis, care m-a înspăimântat; gândurile de care eram urmărit în patul meu şi vedeniile duhului meu mă umpleau de groază” (Daniel 4,5).

„Atunci Daniel, numit Beltşaţar, a rămas uimit o clipă, şi gândurile lui îl tulburau. Împăratul a luat din nou cuvântul, şi a zis: ‘Beltşaţare, să nu te turbure visul şi tâlcuirea!’. Şi Beltşaţar a răspuns: ‘Domnul meu, visul acesta să fie pentru vrăjmaşii tăi, şi tâlcuirea lui pentru protivnicii tăi! Copacul pe care l-ai văzut, care se făcuse atât de mare şi puternic, încât i se înălţa vârful până la ceruri şi se vedea de la toate capetele pământului; copacul acesta, a cărui frunză era aşa de frumoasă şi care avea roade atât de multe şi în care era hrană pentru toţi, sub care se adăposteau fiarele câmpului, şi în ramurile căruia îşi făceau cuibul păsările cerului, eşti tu, împărate, care ai ajuns mare şi puternic, a cărui mărime a crescut şi s-a înălţat până la ceruri, şi a cărui stăpânire se întinde până la marginile pământului. Împăratul a văzut pe un străjer sfânt pogorându-se şi zicând: ‘Tăiaţi copacul, şi nimiciţi-l; dar trunchiul cu rădăcinile lui lăsaţi-l în pământ, şi legaţi-l cu lanţuri de fer şi de aramă, în iarba de pe câmp, ca să fie udat de roua cerului, şi să stea la un loc cu fiarele câmpului, până vor trece şapte vremuri peste el’. Iată tâlcuirea acestui fapt, împărate, iată hotărârea Celui Prea Înalt, care se va împlini asupra domnului meu împăratul. Te vor izgoni din mijlocul oamenilor, vei locui la un loc cu fiarele câmpului, şi îţi vor da să mănânci iarbă ca la boi; vei fi udat de roua cerului şi şapte vremi vor trece peste tine, până vei cunoaşte că Cel Prea Înalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi o dă cui vrea. Porunca să lase trunchiul cu rădăcinile copacului, înseamnă că împărăţia ta îţi va rămânea ţie îndată ce vei recunoaşte stăpânirea Celui ce este în ceruri.

„De aceea, împărate, placă-ţi sfatul meu! Pune capăt păcatelor tale, şi trăieşte în neprihănire, rupe-o cu nelegiuirile tale, şi ai milă de cei nenorociţi, şi poate că ţi se va prelungi fericirea!” (Daniel 4,9-17).

„După doisprezece luni, pe când se plimba pe acoperişul palatului împărătesc din Babilon, împăratul a luat cuvântul, şi a zis:‘,Oare nu este acesta Babilonul cel mare, pe care mi l-am zidit eu, ca loc de şedere împărătească, prin puterea bogăţiei mele şi spre slava măreţiei mele?’ Nu se sfârşise încă vorba aceasta a împăratului, şi un glas s-a pogorât din cer şi a zis: ‘Află, împărate Nebucadneţar, că ţi s-a luat împărăţia!’” (Daniel 4,29-31).

„Ce este îndreptăţirea prin credinţă? Este lucrarea prin care Dumnezeu coboară slava omului în ţărână şi face pentru om ceea ce omul nu are puterea să facă pentru sine prin puterea proprie. Când îşi văd nimicnicia, oamenii sunt pregătiţi să fie îmbrăcaţi cu neprihănirea lui Hristos. Când încep să-L laude şi să-L înalţe pe Dumnezeu toată ziua, atunci, privind la El sunt schimbaţi după acelaşi chip. Ce înseamnă înnoirea, naşterea din nou? Înseamnă a-i descoperi omului care este natura lui reală, şi anume că în el însuşi este lipsit de valoare”. – Manuscript Releases, vol. 20, p.117.

„După trecerea vremii sorocite, eu, Nebucadneţar, am ridicat ochii spre cer, şi mi-a venit iarăşi mintea la loc. Am binecuvântat pe Cel Prea Înalt, am lăudat şi slăvit pe Cel ce trăieşte vecinic, Acela a cărui stăpânire este veşnică, şi a cărui împărăţie dăinuieşte din neam în neam. Toţi locuitorii pământului sunt o nimica înaintea Lui; El face ce vrea cu oastea cerurilor şi cu locuitorii pământului, şi nimeni nu poate să stea împotriva mâniei Lui, nici să-I zică: ‘Ce faci?’ În vremea aceea, mi-a venit mintea înapoi; slava împărăţiei mele, măreţia şi strălucirea mea mi s-au dat înapoi; sfetnicii şi mai marii mei din nou m-au căutat; am fost pus iarăşi peste împărăţia mea, şi puterea mea a crescut. Acum, eu, Nebucadneţar, laud, înalţ şi slăvesc pe Împăratul cerurilor, căci toate lucrările Lui sunt adevărate, toate căile Lui sunt drepte, şi El poate să smerească pe cei ce umblă cu mândrie!’” (Daniel 4,34-37).

„În istoria lui Nebucadneţar şi Belşaţar, Dumnezeu le vorbeşte naţiunilor din zilele noastre. Trebuie să punem la inimă lecţiile pe care El a căutat să-i înveţe pe împăraţii răzvrătiţi, deoarece, dacă Belşaţar ar fi urmat o cale aflată în armonie cu învăţătura dată bunicului său, nu şi-ar fi păstrat doar împărăţia, ci şi viaţa. El a desconsiderat lecţiile şi a continuat în răzvrătirea împotriva lui Dumnezeu, săvârşind tocmai păcatele pentru care bunicul lui fusese mustrat şi pedepsit. De asemenea, el s-a înălţat în mândrie, iar judecata finală a lui Dumnezeu a căzut asupra lui şi asupra casei lui. Marele lui păcat a fost că, în ciudat faptului că Dumnezeu îi dăduse lumină, el a refuzat să meargă pe căile neprihănirii”. – Signs of the Times, 20 iulie, 1891.



Belşaţar

„În istoria lui Nebucadneţar şi Belşaţar, Dumnezeu le vorbeşte oamenilor din zilele noastre. Condamnarea care va cădea asupra locuitorilor pământului în zilele noastre va avea loc din cauza respingerii luminii. Condamnarea judecăţii nu va fi rezultatul faptului că am trăit cu idei false, ci al faptului că am neglijat ocaziile trimise de cer pentru a descoperi adevărul. Mijlocul de a ajunge să fim familiarizaţi cu adevărul se află la îndemâna tuturor, dar, asemenea împăratului necumpătat şi egoist, noi dăm mai multă atenţie lucrurilor care ne farmecă urechile, care plac ochilor şi satisfac gustul, decât lucrurilor care ne îmbogăţesc mintea, comorile divine ale adevărului. Numai prin adevăr putem să răspundem la marea întrebare: ‘Ce trebuie să fac pentru a fi mântuit?’” – Bible Echo, 17 septembrie, 1894.

„Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde, şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor. Astfel dar, cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă” (1 Corinteni 10,11-12).

„Ultimului conducător al Babilonului, aşa cum fusese şi în cazul primului, i-a fost adresată sentinţa Veghetorului divin: „Află împărate… că ţi s-a luat împărăţia” (Daniel 4,31). – Profeţi şi regi, p.533.

„Nu se sfârşise încă vorba aceasta a împăratului, şi un glas s-a pogorât din cer şi a zis: ‘Află, împărate Nebucadneţar, că ţi s-a luat împărăţia!’ În clipa aceea, s-au arătat degetele unei mâini de om, şi au scris, în faţa sfeşnicului, pe tencuiala zidului palatului împărătesc. Împăratul a văzut această bucată de mână, care a scris. Atunci împăratul a îngălbenit, şi gândurile atât l-au tulburat că i s-au desfăcut încheieturile şoldurilor, şi genunchii i s-au izbit unul de altul” (Daniel 5,5-6).

„Împărate, Dumnezeul cel Prea Înalt dăduse tatălui tău Nebucadneţar: împărăţie, mărime, slavă şi strălucire; şi din pricina mărimii pe care i-o dăduse, toate popoarele, neamurile, oamenii de toate limbile se temeau şi tremurau înaintea lui. Căci împăratul omora pe cine voia, şi lăsa cu viaţă pe cine voia; înălţa pe cine voia, şi scobora pe cine voia. Dar când i s-a îngâmfat inima şi i s-a împietrit duhul până la mândrie, a fost aruncat de pe scaunul lui împărătesc şi a fost despuiat de slava lui; a fost izgonit din mijlocul copiilor oamenilor, inima i s-a făcut ca a fiarelor, şi a locuit la un loc cu măgarii sălbatici; i-au dat să mănânce iarbă ca la boi, şi trupul i-a fost udat cu roua cerului, până când a recunoscut că Dumnezeul cel Prea Înalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi că o dă cui vrea. Dar tu, Belşaţar, fiul lui, nu ţi-ai smerit inima, măcar că ai ştiut toate aceste lucruri. Ci te-ai înălţat împotriva Domnului cerurilor; vasele din casa Lui au fost aduse înaintea ta, şi aţi băut vin cu ele, tu şi mai marii tăi, nevestele şi ţiitoarele tale; ai lăudat pe dumnezeii de argint, de aur, de aramă, de fer, de lemn şi de piatră, care nici nu văd, nici n-aud, şi nici nu pricep nimic, şi n-ai slăvit pe Dumnezeul în mâna căruia este suflarea ta şi toate căile tale! De aceea a trimes El acest cap de mână, care a scris scrierea aceasta” (Daniel 5,18-24).

„Belşaţar era copleşit de reprezentarea puterii lui Dumnezeu, care dovedea că în locul acela se aflase în permanenţă un martor, deşi nu nimeni din cei prezenţi nu ştiau, în ciuda faptului că avuseseră destule ocazii de a cunoaşte lucrările şi puterea viului Dumnezeu şi ar fi putut respecta voia Sa. Belşaţar a avut privilegiul de a primi o mare lumină. Bunicul său, Nebucadneţar, fusese cândva avertizat cu privire pericolul slăvirii de sine şi al uitării de Dumnezeu. Iar Belşaţar cunoştea modul în care a fost alungat din mijlocul oamenilor, ajungând asemenea fiarelor de pe câmp. El a desconsiderat toate aceste fapte, ca şi când nu ar fi avut loc niciodată, şi s-a angajat în repetarea păcatelor bunicului său. El a îndrăznit să săvârşească tocmai păcatul care a adus judecăţile lui Dumnezeu asupra lui Nebucadneţar. Belşaţar a fost condamnat nu numai pentru nelegiuirea săvârşită, ci şi pentru că nu a preţuit ocaziile şi posibilităţile pe care le-a avut şi care l-ar fi făcut un om drept, dacă le-ar fi folosit”. – Testimonies to Ministers, p.436. 

„Iată însă scrierea care a fost scrisă: (Mene, mene, tekel, upharsin) ‘Numărat, numărat, cântărit, şi împărţit!’ Şi iată tâlcuirea acestor cuvinte. Numărat, înseamnă că Dumnezeu ţi-a numărat zilele domniei, şi i-a pus capăt. Cântărit, înseamnă că ai fost cântărit în cumpănă şi ai fost găsit uşor! Împărţit, înseamnă că împărăţia ta va fi împărţită, şi dată Mezilor şi Perşilor!” (Daniel 5,25-28).

„Dar chiar în noaptea aceea, Belşaţar, împăratul Haldeilor, a fost omorât” (Daniel 5,30).

Mene, Mene, tekel, uphasin = 2520

„Dar chiar în noaptea aceea, Belşaţar, împăratul Haldeilor, a fost omorât. Şi a pus mâna pe împărăţie Dariu, Medul, care era în vârstă de şaizeci şi doi de ani” (Daniel 5,30-31).

„N-a trecut mult şi a venit lovitura. Babilonul a fost asediat de Cir, nepotul lui Dariu Medul şi comandantul şef al armatelor unite ale mezilor şi perşilor. Dar înăuntrul fortăreţei în aparenţă de neînvins, cu zidurile ei masive şi cu porţile de aramă, ocrotită de râul Eufrat şi asigurată cu hrană din belşug, monarhul cel desfrânat se simţea în siguranţă şi-şi petrecea timpul în veselie şi petreceri”. – Profeţi şi regi, p.532.

„Eu zic despre Cir: ‘El este păstorul Meu, şi el va împlini toată voia Mea; el va zice despre Ierusalim: Să fie zidit iarăşi! Şi despre Templu: Să i se pună temeliile! Aşa vorbeşte Domnul către unsul Său, către Cir, pe care-l ţine de mână, ca să doboare neamurile înaintea lui, şi să dezlege brâul împăraţilor, să-i deschidă porţile, ca să nu se mai închidă’” (Isaia 44,28; 45,1).

„Biblia cuprinde toate principiile pe care oamenii au nevoie să le înţeleagă pentru a fi pregătiţi fie pentru această viaţă, fie pentru cea viitoare. Aceste principii pot fi înţelese de toţi. Niciun om care are spiritul de a-i aprecia învăţăturile nu poate citi un singur pasaj din Biblie fără a câştiga din acesta vreun gând folositor. Dar cea mai valoroasă învăţătură a Bibliei nu trebuie câştigată prin studiu ocazional sau întrerupt. Marele său sistem al adevărului nu este prezentat în aşa fel, încât să poată fi înţeles de cititorul grăbit sau neatent. Multe din comorile sale stau îngropate la o adâncime mare faţă de suprafaţă şi nu pot fi obţinute decât prin cercetare sârguincioasă şi efort neîncetat. Adevărurile care compun marele întreg trebuie căutate şi adunate, ‘puţin aici, puţin acolo’ (Isaia 28,10).

„Când sunt căutate şi puse laolaltă în acest fel, se va descoperi că se potrivesc perfect unul cu celălalt. Fiecare Evanghelie este un supliment la celelalte, fiecare profeţie o explicaţie a alteia, fiecare adevăr o dezvoltare a unui alt adevăr. Tipurile modului de închinare iudaic sunt clarificate de către Evanghelie. Fiecare principiu din Cuvântul lui Dumnezeu îşi are locul său, fiecare fapt însemnătatea lui. Iar structura completă, ca plan şi execuţie, dă mărturie despre Autorul ei. Nici o minte în afară de a Celui Infinit nu putea concepe sau alcătui o asemenea structură”. – Educaţia, p.123.

„Biblia a fost dată cu scopul de a fi o călăuză pentru toţi aceia care doresc să cunoască voia Făcătorului lor. Dumnezeu le-a dat oamenilor cuvântul cel sigur al profeţiei; îngerii şi Însuşi Hristos au venit să-i descopere lui Daniel şi lui Ioan lucrurile care aveau să se întâmple în curând. Aceste probleme importante, care au de-a face cu mântuirea noastră, n-au fost lăsate învăluite de mister. Ele n-au fost descoperite ca să încurce şi să rătăcească pe cercetătorul sincer după adevăr. Domnul spunea prin profetul Habacuc: ‘Scrie viziunea şi explic-o... ca să se poată citi uşor’ (Habacuc 2,2). Cuvântul lui Dumnezeu este lămurit pentru toţi aceia care îl studiază cu o inimă plină de rugăciune. Orice suflet sincer va veni la lumina adevărului. ‘Lumina este semănată pentru cel drept’ (Psalmi 97,11). Şi nicio biserică nu poate înainta în sfinţenie, dacă membrii ei nu caută cu stăruinţă după adevăr ca după o comoară ascunsă”. – Tragedia veacurilor, p.521.

„Noi nu suntem niciodată absenţi din gândul lui Dumnezeu. Dumnezeu este bucuria şi mântuirea noastră. Fiecare dintre profeţii din vechime a vorbit pentru timpul lui mai puţin decât pentru timpul nostru, aşa încât profeţiile lor sunt valabile pentru noi”. ‘Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde, şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste cari au venit sfârşiturile veacurilor’ (1 Corinteni 10,11). ‘Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înşişi, ci pentru voi spuneau ei aceste lucruri, pe care vi le-au vestit acum cei ce v-au propovăduit Evanghelia, prin Duhul Sfânt trimis din cer şi în care chiar îngerii doresc să privească’ (1 Petru 1,12)”. – Selected Messages, cartea 3, p.338.



Repetarea istoriei millerite

„Istoria se repetă. Având Biblia deschisă în faţa lor şi susţinând că onorează învăţăturile ei, mulţi conducători religioşi din timpurile noastre nimicesc credinţa în ea ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu. Ei se ocupă de disecarea Cuvântului şi pun părerile lor mai presus de declaraţiile lui lămurite. În mâinile lor, Cuvântul lui Dumnezeu îşi pierde puterea regeneratoare. Din cauza aceasta, necredinţa se dezlănţuie şi nelegiuirea înfloreşte”. – Hristos Lumina lumii, p.258.

„În zilele apostolilor, ereziile cele mai nesăbuite au fost prezentate ca fiind adevăruri. Istoria s-a repetat şi se va repeta. Întotdeauna vor fi unii care, printr-o conştiinciozitate aparentă, vor căuta umbrele, preferându-le în locul realităţilor. Ei acceptă ideile false în locul adevărului, deoarece acestea sunt îmbrăcate într-o haină nouă, despre care cred că acoperă ceva minunat. Totuşi, dacă haina este dată la o parte, se vede că sub ea nu se află nimic”. – Selected Messages, cartea 1, p.162.

„În istorie şi în profeţie, Cuvântul lui Dumnezeu descrie conflictul îndelungat dintre adevăr şi minciună. Conflictul acesta se desfăşoară în continuare. Lucrurile care au avut loc se vor repeta”. – Selected Messages, cartea 2, p.109.

„Ce a fost, va mai fi, şi ce s-a făcut, se va mai face; nu este nimic nou sub soare. Dacă este vreun lucru despre care s-ar putea spune: ‘Iată ceva nou!’ de mult lucrul acela era şi în veacurile dinaintea noastră” (Eclesiastul 1,9-10).

„Am ajuns la cunoştinţa că tot ce face Dumnezeu dăinuieşte în veci, şi la ceea ce face El nu mai este nimic de adăugat şi nimic de scăzut, şi că Dumnezeu face aşa pentru ca lumea să se teamă de El. Ce este, a mai fost, şi ce va fi, a mai fost; şi Dumnezeu aduce iarăşi înapoi ce a trecut” (Eclesiastul 3,14-15).

„Biblia a acumulat şi a adunat laolaltă comorile ei pentru această ultimă generaţie. Toate evenimentele mari şi solemne din istoria Vechiului Testament s-au repetat şi se repetă în biserica din aceste zile din urmă. Moise încă vorbeşte, învăţând despre renunţarea la sine prin dorinţa lui de a fi şters din Cartea vieţii pentru ca semenii lui să poată fi mântuiţi. David conduce mijlocirea bisericii pentru salvarea sufletelor până la sfârşitul lumii. Profeţii încă mărturisesc despre suferinţele lui Hristos şi despre slava care va urma. Întregul adevăr acumulat este valabil pentru noi, ca să avem de câştigat din învăţăturile lui. Noi suntem sub influenţa întregului. Ce fel de oameni ar trebui să fim noi, cei cărora li s-a dat ca moştenire toată această lumină bogată. Prin concentrarea întregii influenţe a trecutului, alături de lumina nouă şi sporită a prezentului, tuturor ce vor urma lumina le va fi dată o putere sporită. Credinţa lor va creşte şi va fi exercitată în prezent, trezind o energie şi un zel puternic şi sporit, iar prin dependenţa de Dumnezeu va fi primită puterea de a reînviora lumea şi de a trimite lumina Soarelui Neprihănirii până la marginile pământului”. – Selected Messages, cartea 3, p.339. 

„Parabola celor zece fecioare din Matei 25 ilustrează de asemenea experienţa poporului adventist”. – Tragedia veacurilor, p.393.

„Mi se face referire adesea la parabola celor zece fecioare, dintre care cinci au fost înţelepte şi cinci au fost neînţelepte. Parabola aceasta s-a împlinit şi se va împlini până la ultima literă, deoarece are o aplicaţie specială pentru timpul acesta şi, asemenea soliei îngerului al treilea, a fost împlinită şi va continua să fie un adevăr prezent până la încheierea timpului”. – Review and Herald, 19 august, 1890.

„Soliile primului, al doilea şi al treilea înger trebuie să se repete….

„Mulţi care au ieşit în întâmpinarea Mirelui în timpul soliilor primului şi al celui de al doilea, au refuzat solia celui de al treilea, ultima solie crucială care trebuie să-i fie vestită lumii, iar o poziţie asemănătoare va fi luată, când se va adresa ultima chemare.

„Fiecare detaliu din parabola aceasta trebuie să fie studiat cu atenţie. Noi suntem reprezentaţi fie de fecioarele înţelepte, fie de cele neînţelepte”. – Review and Herald, 31 octombrie, 1899.

„Aşa vorbeşte Domnul: ‘Staţi în drumuri, uitaţi-vă, şi întrebaţi care sunt cărările cele vechi, care este calea cea bună: umblaţi pe ea, şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre!’ Dar ei răspund: ‘Nu vrem să umblăm pe ele!’ Am pus nişte străjeri peste voi: ‘Fiţi cu luare aminte la sunetul trâmbiţei!’ Dar ei răspund: ‘Nu vrem să fim cu luare aminte!’” (Ieremia 6,16-17).

„Vrăjmaşul caută să abată minţile fraţilor şi surorilor noastre de la lucrarea pregătirii unui popor care să stea în aceste zile din urmă. Sofismele lui urmăresc să abată minţile de la primejdiile şi datoriile acestui timp. Ei nu preţuiesc lumina pe care Hristos a venit din cer să i-o dea lui Ioan, pentru poporul Său. Ei învaţă că scenele de dinaintea noastră nu sunt destul de importante spre a le da o atenţie deosebită. Ei fac fără efect adevărul de origine cerească şi jefuiesc poporul lui Dumnezeu de experienţa sa din trecut, dându-i în schimb o ştiinţă falsă. „Aşa vorbeşte Domnul: ‘Staţi în drumuri, uitaţi-vă, şi întrebaţi care sunt cărările cele vechi, care este calea cea bună; umblaţi pe ea’ (Ieremia. 6,16).

„Nimeni să nu caute să înlăture temeliile credinţei noastre – temelii care au fost puse la începutul lucrării noastre, prin cercetare cu rugăciune a Cuvântului şi prin descoperire. Pe aceste temelii am clădit noi de cincizeci de ani încoace. Oamenii îşi pot închipui că au găsit o cale nouă şi că pot pune o temelie mai puternică decât cea care a fost pusă. Însă aceasta este o mare amăgire. O altă temelie decât cea pusă nu poate fi aşezată de niciun om. În trecut, mulţi s-au apucat să clădească o nouă credinţă, să statornicească principii noi. Însă cât a dăinuit clădirea lor? A căzut degrabă, căci nu era întemeiată pe Stâncă.

„Oare primii ucenici n-au avut de întâmpinat declaraţiile oamenilor? N-au ascultat ei învăţăturile false şi apoi, după toate, au stat tari şi au zis: ‘Nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă?’ (1 Corinteni 3,11) Deci, noi trebuie să ne păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită de la început”. – Mărturii, vol.8, p.296-297.

Visul lui Miller

„Am visat că Dumnezeu, printr-o mână nevăzută, mi-a trimis o cutie confecţionată într-o modalitate ciudată, de aproximativ 25 centimetri lungime şi 15 centimetri lăţime, făcută din lemn de abanos şi încrustată cu perle într-o modalitate stranie. De cutie era ataşată o cheie. Am luat imediat cheia şi am deschis cutia, când, spre mirarea şi surprinderea mea, am găsit că era plină de giuvaere de toate felurile şi mărimile, diamante, pietre preţioase, monede de aur şi de argint de toate mărimile şi valorile, aranjate frumos în diferitele lor locuri din cutie, şi erau aranjate în aşa fel încât reflectau o lumină şi o slavă egalate numai de soare. 

„Am crezut că nu era datoria mea să mă bucur singur de această privelişte, deşi inima mea era copleşită de strălucirea, frumuseţea şi valoarea conţinutului. Ca urmare, am pus-o pe o masă, în mijlocul camerei mele, şi am dat veste că toţi cei ce doreau puteau să vină şi să vadă priveliştea cea mai strălucitoare şi mai plină de slavă pe care a văzut-o vreodată omul în viaţă. 

„Oamenii au început să intre, la început puţini ca număr, dar treptat a venit o mulţime. Când au privit prima dată în cutie, s-au mirat şi au strigat de bucurie. Totuşi, când numărul spectatorilor a crescut, fiecare a început să deranjeze giuvaerele de la locul lor, scoţându-le din cutie şi împrăştiindu-le pe masă. Eu am început să mă gândesc că proprietarul va cere cutia şi giuvaerele înapoi din mâna mea şi mi-a părut rău că sunt împrăştiate, pentru că nu voi putea niciodată să le pun din nou la locul lor în cutie. Am simţit că nu voi fi în stare niciodată să suport răspunderea, pentru că va fi imensă. Apoi, am început să-i rog pe oameni să nu pună mâna pe ele şi să nu le ia din cutie, dar cu cât îi rugam mai mult, cu atât le împrăştiau mai mult, iar acum păreau să fie împrăştiate pretutindeni în cameră, pe podea pe fiecare piesă de mobilă din cameră. 

„Apoi, am văzut că printre giuvaerele şi monedele adevărate, ei împrăştiaseră nenumărate giuvaere şi monede false. Am fost foarte înfuriat de comportamentul lor josnic şi de nerecunoştinţa lor şi i-am mustrat pentru lucrul acesta, dar cu cât îi mustram mai mult, cu atât ei împrăştiau mai mult giuvaerele şi monedele false printre cele adevărate.

„Apoi, m-am supărat şi am început să folosesc forţa pentru a-i împinge afară din cameră, dar în timp ce împingeam unul, alţi trei intrau şi aduceau înăuntru noroi, nisip şi tot felul de gunoaie, până când au acoperit toate giuvaerele, diamantele şi monedele adevărate, făcându-le nevăzute. De asemenea, au rupt cutia mea în bucăţi şi le-au împrăştiat prin gunoi. Am crezut că nimeni nu vedea supărarea şi mânia mea. Am ajuns total descurajat, m-am aşezat şi am plâns.

„În timp ce plângeam şi mă lamentam pentru marea mea pierdere şi pentru responsabilitatea mea, mi-am amintit de Dumnezeu şi m-am rugat stăruitor, ca să-mi trimită ajutor. Imediat, uşa s-a deschis şi un om a intrat în cameră, in timp ce toţi au ieşit afară, iar el, având o mătură în mână, a deschis fereastra şi a început să măture noroiul şi gunoiul din cameră. 

„Am strigat la el să se oprească, deoarece prin gunoi erau unele giuvaere preţioase. 

„El mi-a zis: ‘Nu te teme’, deoarece urma să ‘aibă grijă de ele’.

„Apoi, în timp ce mătura noroiul şi gunoiul, toate giuvaerele false şi monedele contrafăcute s-au ridicat şi au ieşit pe fereastră ca un nor, iar vântul le-a luat. În acest freamăt, mi-am închis ochii pentru o clipă, iar când i-am deschis, tot gunoiul dispăruse. Giuvaerele preţioase, diamantele, monedele de aur şi de argint se aflau împrăştiate din abundenţă pretutindeni în cameră. 

„După aceea, el a pus pe masă o cutie mult mai mare şi mai frumoasă ca precedenta, a adunat cu mâna giuvaerele, diamantele, monedele şi le-a pus în cutie, până când nu a rămas niciuna afară, deşi unele diamante nu erau mai mari decât vârful unui ac. 

„Apoi m-a chemat să ‘vin şi să văd’.

„M-am uitat în cutie, dar ochii mi-au fost orbiţi de privelişte. Ele străluceau de zece ori mai tare ca înainte. M-am gândit că fuseseră lustruite de nisipul de pe picioarele acelor persoane rele, care le împrăştiaseră şi le călcaseră în picioare prin praf. Ele erau aranjate într-o ordine frumoasă în cutie, fiecare în locul ei, fără nicio dificultate vizibilă pentru omul care le pusese înăuntru. Am strigat de bucurie, iar strigătul acela m-a trezit”. – Early Writings, p.81-83.

„În istoria lui Nebucadneţar şi Belşaţar, Dumnezeu le vorbeşte oamenilor din zilele noastre. Condamnarea care va cădea asupra locuitorilor pământului în zilele noastre va avea loc din cauza respingerii luminii. Condamnarea judecăţii nu va fi rezultatul faptului că am trăit cu idei false, ci al faptului că am neglijat ocaziile trimise de cer pentru a descoperi adevărul. Mijlocul de a ajunge să fim familiarizaţi cu adevărul se află la îndemâna tuturor, dar, asemenea împăratului necumpătat şi egoist, noi dăm mai multă atenţie lucrurilor care ne farmecă urechile, care plac ochilor şi satisfac gustul, decât lucrurilor care ne îmbogăţesc mintea, comorile divine ale adevărului. Numai prin adevăr putem să răspundem la marea întrebare: ‘Ce trebuie să fac pentru a fi mântuit?’” – Bible Echo, 17 septembrie, 1894.