Camp Cedar Falls

Temeliile credinţei

Cele trei solii îngereşti

Nebucadneţar

Belşaţar

Repetarea istoriei millerite



Temeliile credinţei

„Adevărurile care stau la temelia credinţei noastre trebuie să fie păstrate în atenţia oamenilor…. Trebuie să înţelegem acum care sunt stâlpii credinţei noastre – adevărurile care ne-au făcut să fim ce suntem ca popor, conducându-ne pas cu pas”. – Sfaturi pentru scriitori şi editori, p.28-29.

„Am văzut un grup de oameni care stăteau neclintiţi şi atenţi, şi nu-i încurajau în niciun fel pe aceia care voiau să tulbure credinţa bine întemeiată a bisericii. Dumnezeu îi privea cu un semn de aprobare. Mi-au fost arătate trei trepte – prima, a doua şi a treia solie îngerească. Îngerul meu însoţitor mi-a zis: ‘Vai de acela care va mişca o piatră, sau va muta un ac din aceste solii. Adevărata înţelegere a acestor solii este de o importanţă vitală. Destinul sufletelor depinde de modalitatea în care sunt primite’. Am fost condusă din nou prin perioadele vestirii acestor solii şi am văzut cât de scump plătise poporul lui Dumnezeu experienţa lui. Ea fusese obţinută prin multă suferinţe şi lupte aspre. Dumnezeu îi condusese pe cei din poporul Său pas cu pas, până când îi aşezase pe o platformă solidă şi de neclintit. Am văzut persoane care se apropiau de platformă şi examinau temelia. Unii păşeau imediat pe ea cu bucurie. Alţii au început să caute greşeli la temelie. Ei doreau să fie făcute îmbunătăţiri, iar apoi platforma va fi mai bună şi poporul va fi mult mai fericit. Unii au coborât de pe platformă spre a o examina şi au declarat că a fost pusă greşit. Totuşi, am văzut că aproape toţi stăteau neclintiţi pe platformă şi îi îndemnau pe aceia care coborâseră să înceteze nemulţumirile, deoarece Dumnezeu a fost Meşterul Constructor, iar ei luptau contra Lui. Ei au rememorat lucrările minunate ale lui Dumnezeu, care îi condusese pe platforma neclintită şi şi-au ridicat cu toţii ochii spre cer, slăvindu-L pe Dumnezeu cu voce tare. Faptul acesta i-a influenţat pe unii care se plânseseră şi părăsiseră platforma şi, cu o înfăţişare umilă, ei au urcat din nou pe ea. – Early Writings, p.259.

„Aşa vorbeşte Domnul: ‘Staţi în drumuri, uitaţi-vă, şi întrebaţi care sunt cărările cele vechi, care este calea cea bună: umblaţi pe ea, şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre!’ Dar ei răspund: ‘Nu vrem să umblăm pe ele!’ ‘Am pus nişte străjeri peste voi: Fiţi cu luare aminte la sunetul trâmbiţei!’ Dar ei răspund: ‘Nu vrem să fim cu luare aminte!’” (Ieremia 6,16-17).

„Vrăjmaşul caută să abată minţile fraţilor şi surorilor noastre de la lucrarea pregătirii unui popor care să stea în aceste zile din urmă. Sofismele lui urmăresc să abată minţile de la pericolele şi datoriile acestui timp. Ei nu preţuiesc lumina pe care Hristos a venit din cer să i-o dea lui Ioan, pentru poporul Său. Ei învaţă că scenele de dinaintea noastră nu sunt destul de importante spre a le da o atenţie deosebită. Ei fac fără efect adevărul de origine cerească şi jefuiesc poporul lui Dumnezeu de experienţa sa din trecut, dându-i în schimb o ştiinţă falsă. ‘Aşa vorbeşte Domnul: Staţi în drumuri, uitaţi-vă, şi întrebaţi care sunt cărările cele vechi, care este calea cea bună: umblaţi pe ea, şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre! Dar ei răspund: Nu vrem să umblăm pe ele!’ (Ieremia 6,16). 

„Nimeni să nu caute să înlăture temeliile credinţei noastre – temelii care au fost puse la începutul lucrării noastre, prin cercetare cu rugăciune a Cuvântului şi prin descoperire. Pe aceste temelii am clădit noi de cincizeci de ani încoace. Oamenii îşi pot închipui că au găsit o cale nouă şi că pot pune o temelie mai puternică decât cea care a fost pusă. Însă aceasta este o mare amăgire. ‘O altă temelie decât cea pusă nu poate fi aşezată de nici un om’ (1 Corinteni 3,11). În trecut, mulţi s-au apucat să clădească o nouă credinţă, să statornicească principii noi. Însă cât a dăinuit clădirea lor? A căzut degrabă, căci nu era întemeiată pe Stâncă.

„Oare primii ucenici n-au avut ei de întâmpinat declaraţiile oamenilor? N-au ascultat ei învăţăturile false şi apoi, după toate, au stat tari şi au zis: ‘Nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă?’ (1 Corinteni 3,11) Deci, noi trebuie să ne păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită de la început”. – Mărturii, vol.8, p.296-297.

„Avertizarea a venit: Să nu fie îngăduit să pătrundă nimic care va tulbura temelia credinţei pe care am clădit încă de când a venit solia, în 1842, 1843 şi 1844. Eu am fost implicată vestirea acestei solii şi am stat înaintea lumii încă de atunci, credincioasă luminii pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Noi nu propunem să coborâm de pe platforma pe care au fost puse picioarele noastre, când L-am căutat pe Domnul cu rugăciune stăruitoare, zi de zi, cercetând lumina. Credeţi că eu aş putea să renunţ la lumina pe care mi-a dat-o Dumnezeu? Ea trebuie să fie ca Stânca veacurilor. Ea m-a călăuzit mereu, de când a fost dată”. – Review and Herald, 14 aprilie, 1903.

„Sunt îndrumată să le spun acelora care caută să dărâme temelia care ne-a făcut să fim adventişti de ziua a şaptea. Noi suntem poporul păzitor al poruncilor lui Dumnezeu. Pe parcursul celor cincizeci de ani trecuţi, au fost aduse toate felurile de erezii care să ne influenţeze şi să ne întunece mintea cu privire la învăţătura Cuvântului – îndeosebi cu privire la lucrarea lui Hristos în sanctuarul ceresc şi cu privire la solia cerului pentru aceste zile din urmă, aşa cum a fost vestită de îngerii din capitolul al paisprezecelea din Apocalipsa. Adventiştilor de ziua a şaptea li s-au prezentat cu insistenţă tot felul de solii pentru a lua locul adevărului care a fost cercetat punct cu punct prin studiu cu rugăciune şi care a fost dovedit prin puterea făcătoare de minuni a Domnului. Totuşi, pietrele de hotar care ne-au făcut să fim ce suntem trebuie să fie păstrate şi vor fi păstrate, aşa cum ne-a indicat Dumnezeu prin Cuvântul Său şi prin mărturiile Duhului Său. El ne cheamă să ne ţinem cu fermitate şi cu tăria credinţei de principiile fundamentale, care sunt întemeiate pe o autoritate indiscutabilă”. – Manuscript Releases, vol.4, p.246,247.

Way-Mark (piatră de hotar) – Un semn pentru a îndruma în călătorie. Ieremia 31,21. – Webster’s 1828 Dictionary.

„Ridică semne pe drum, pune stâlpi, ia seama la calea, la drumul pe care l-ai urmat.... Întoarce-te, fecioara lui Israel, întoarce-te în cetăţile acestea care sunt ale tale!” (Ieremia 31,21). 

„Adevărurile pe care le-am primit în 1841, 1842, 1843 trebuie să fie studiate şi propovăduite acum. Soliile primului, celui de-al doilea şi al treilea înger vor fi propovăduite în viitor cu voce tare. Ele vor fi vestite cu o hotărâre stăruitoare şi cu puterea Duhului”. – Manuscript Releases, vol. 15, p.371.

1842

„Încă din anul 1842, îndrumarea dată în această profeţie, de a ‘scrie proorocia şi a o săpa pe table ca să fie citită uşor’, a sugerat lui Charles Fitch pregătirea unei hărţi profetice pentru a ilustra vedeniile lui Daniel şi cele din Apocalipsa. Publicarea acestei hărţi a fost privită ca o împlinire a poruncii date prin Habacuc. Însă nimeni n-a observat atunci că în aceeaşi profeţie se vorbeşte şi despre o aparentă amânare în împlinirea viziunii – un timp de întârziere. După dezamăgire, acest pasaj a devenit foarte plin de înţeles: ‘Vedenia este pentru un timp hotărât, se apropie de împlinire şi nu va minţi; dacă întârzie aşteapt-o căci va veni şi se va împlini negreşit…. Cel neprihănit va trăi prin credinţa lui’.

„De asemenea, o parte din proorocia lui Ezechiel a fost un izvor de putere şi de mângâiere pentru credincioşi: ‘Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: Fiul omului, ce înseamnă acest cuvânt de batjocură, pe care-l întrebuinţaţi în ţara lui Israel: Zilele se lungesc, şi toate vedeniile rămân neîmplinite? De aceea spune-le: Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu.... Se apropie zilele, şi toate vedeniile se vor împlini! Voi vorbi; ce voi spune se va împlini, şi nu va mai fi amânat. Casa lui Israel zice: Vedeniile pe care le are el nu sunt aproape să se împlinească, şi prooroceşte pentru vremuri depărtate!’ De aceea spune-le: ‘Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: Nu va fi zăbavă în împlinirea cuvintelor Mele; ci cuvântul, pe care-l voi rosti, se va împlini, zice Domnul, Dumnezeu’ (Ezechiel 12,21-25.27-28).

„Aceia care aşteptau s-au bucurat că Acela care cunoaşte sfârşitul de la început privise prin veacuri şi, prevăzând dezamăgirile, le dăduse cuvinte de curaj şi de nădejde. Dacă n-ar fi fost aceste părţi din Scriptură, care să-i îndemne să aştepte cu răbdare şi să ţină cu tărie la încrederea lor în Cuvântul lui Dumnezeu, ei şi-ar fi pierdut cu totul credinţa.

„Parabola celor zece fecioare din Matei capitolul 25 ilustrează, de asemenea, experienţa poporului advent. În Matei capitolul 24, ca răspuns la întrebarea ucenicilor Săi privitoare la semnele venirii Sale şi ale sfârşitului veacului, Hristos arătase unele dintre evenimentele cele mai importante din istoria lumii şi a bisericii, de la prima şi până la a doua Sa venire, şi anume: distrugerea Ierusalimului, marea încercare a bisericii sub persecuţiile păgâne şi papale, întunecarea soarelui şi lunii şi căderea stelelor. După aceasta, El a vorbit despre venirea Împărăţiei Sale, spunându-le şi parabola care descrie cele două categorii de servi care aşteaptă venirea Sa. Capitolul 25 începe cu aceste cuvinte: ‘Atunci Împărăţia cerurilor se aseamănă cu zece fecioare’. Aici este vorba de biserica din timpul sfârşitului, aceeaşi care este descrisă şi la încheierea capitolului 24. În această parabolă, experienţa lor este ilustrată prin tabloul unei nunţi din Orient”. – Tragedia veacurilor, p.291.

„M-am dus la locul meu de strajă, şi stăteam pe turn ca să veghez şi să văd ce are să-mi spună Domnul, şi ce-mi va răspunde la plângerea mea.

Domnul mi-a răspuns, şi a zis: ‘Scrie proorocia, şi sapă-o pe table, ca să se poată citi uşor!

Căci este o proorocie, a cărei vreme este hotărâtă, se apropie de împlinire, şi nu va minţi; dacă zăboveşte, aşteaptă-o, căci va veni şi se va împlini negreşit.

Iată, i s-a îngâmfat sufletul, nu este fără prihană în el; dar cel neprihănit va trăi prin credinţa lui” (Habacuc 2,1-4).

„Am văzut că harta din 1843 a fost îndrumată de mâna lui Domnului şi că nu trebuia să fie modificată, că toate cifrele au fost aşa cum le-a vrut El, că mâna Sa era pusă peste ele şi ascundea o greşeală în anumite cifre, aşa încât nimeni să nu o vadă, până când mâna Lui s-a dat la o parte”. – Early Writings, p.74-75.

„În mai, 1842, a fost convocată o conferinţă generală la Boston, Massachussets. La deschiderea adunării, fraţii Charles Fitch şi Apollos Hale, din Haverhill, au prezentat profeţiile ilustrate din Daniel şi Ioan, pe care le pictaseră pe pânză, cu cifre profetice, arătând împlinirea lor. Fratele Fitch le-a explicat harta aceasta celor adunaţi la conferinţă, spunând că, în timp ce examina profeţiile, se gândise că, dacă putea să obţină ceva asemănător cu harta aceasta, ar simplifica subiectul şi îl va ajuta să-i fie mai uşor să-l prezinte auditoriului. Aici a fost mai multă lumină pe calea noastră. Fraţii aceştia făcuseră lucrul pe care Domnul i-l arătase lui Habacuc în viziunea lui, primită cu 2468 în urmă, spunând: ‘Scrie proorocia, şi sapă-o pe table, ca să se poată citi uşor! Căci este o proorocie, a cărei vreme este hotărâtă’ (Habacuc 2,2)”. – The Autobiography of Joseph Bates, p.263.  

„Am văzut că harta din 1843 a fost îndrumată de mâna lui Domnului şi că nu trebuia să fie modificată, că toate cifrele au fost aşa cum le-a vrut El, că mâna Sa era pusă peste ele şi ascundea o greşeală în anumite cifre, aşa încât nimeni să nu o vadă, până când mâna Lui s-a dat la o parte”. – Early Writings, p.74-75.

„Am văzut că adevărul trebuia să fie prezentat cu claritate pe table, pentru că pământul şi tot ce este pe el este al Domnului, şi că nu trebuia să fie cruţat niciun mijloc necesar pentru a-l face să fie clar. Am văzut că harta cea veche a fost îndrumată de Domnul şi că nicio cifră nu trebuia să fie modificată, cu excepţia faptului că inspiraţia divină ar fi făcut lucrul acesta. Am văzut că cifrele de pe hartă erau aşa cum le dorea Dumnezeu şi că mâna Lui se află peste ele şi ascundea o greşeală făcută în câteva cifre, aşa încât nimeni să nu o vadă, până când mâna avea să fie retrasă”. – Spalding and Magan, p.1.

„I-am văzut pe cei din poporul lui Dumnezeu aşteptându-L cu bucurie pe Domnul lor. Totuşi, Dumnezeu a avut în plan să-i pună la încercare. Mâna Lui acoperea o greşeală în calculul perioadelor profetice. Cei care Îl aşteptau pe Domnul lor nu au descoperit greşeala aceasta şi nici oamenii cei mai învăţaţi care se împotriveau datelor nu au reuşit să o vadă….

„Domnul Isus şi întreaga oştire îngerească îi privea cu simpatie şi îi iubea pe aceia care aşteptau cu plăcere să-L vadă pe Acela pe care Îl iubea sufletul lor. Îngerii zburau în jurul lor pentru a-i susţine în ceasul încercării lor. Aceia care neglijaseră să primească solia cerească au fost lăsaţi în întuneric, iar mânia lui Dumnezeu era aprinsă împotriva lor, pentru că nu primiseră lumina pe care o trimisese El din cer. Cei credincioşi, dezamăgiţi, care nu au putut să înţeleagă de ce Domnul lor nu a venit, nu au fost lăsaţi în întuneric. Ei au fost conduşi din nou la Biblie pentru a cerceta perioadele profetice. Mâna Domnului a fost retrasă de deasupra cifrelor, iar greşeala a fost explicată. Ei au văzut că perioadele profetice care au ajuns la 1844 şi că aceleaşi dovezi pe care le prezentaseră pentru a arăta că perioadele profetice s-au încheiat în 1843 arătau că ele se vor încheia în 1844. Lumina din Cuvântul lui Dumnezeu a strălucit asupra poziţiei lor, iar ei au descoperit un timp de întârziere. – „Chiar dacă [viziunea] zăboveşte, aşteapt-o”. În dragostea lor faţă de venirea imediată a lui Hristos, ei trecuseră cu vederea întârzierea împlinirii viziunii, care a avut ca scop să-i descopere pe adevăraţii aşteptători. Ei au avut din nou un punct în timp. Totuşi, eu am văzut că mulţi dintre ei nu au putut să se ridice deasupra dezamăgirii lor aspre, ca să aibă acel zel şi acea energie care caracterizase credinţa lor în 1843”. – Early Writings, p.235-237.

1844-1846

„Nu vreau să ignor, sau să scot nicio verigă din lanţul dovezilor care a fost alcătuit când grupurile mici de căutători ai adevărului s-au adunat, după trecerea datei din 1844, pentru a studia Biblia şi pentru a-I cere lui Dumnezeu lumină şi călăuzire…. Adevărul a fost întipărit punct cu punct în mintea lor, aşa de ferm, încât nu am putut să ne îndoim…. Dovezile date în experienţa noastră timpurie au aceeaşi putere pe care au avut-o atunci. Adevărul este acelaşi care a fost întotdeauna şi din structura adevărului nu poate să fie mutat niciun ac şi niciun stâlp. Lucrurile care au fost cercetate în Cuvântul lui Dumnezeu în 1844, 1845 şi 1846 rămân adevăr din toate punctele de vedere”. – Manuscript Releases, vol.1, p.53.

„Am văzut că adevărul trebuia să fie prezentat cu claritate pe table, pentru că pământul şi tot ce este pe el este al Domnului, şi că nu trebuia să fie cruţat niciun mijloc necesar pentru a-l face să fie clar. Am văzut că harta cea veche a fost îndrumată de Domnul şi că nicio cifră nu trebuia să fie modificată, cu excepţia faptului că inspiraţia divină ar fi făcut lucrul acesta. Am văzut că cifrele de pe hartă erau aşa cum le dorea Dumnezeu şi că mâna Lui se află peste ele şi ascundea o greşeală făcută în câteva cifre, aşa încât nimeni să nu o vadă, până când mâna avea să fie retrasă”. – Spalding and Magan, p.1.

1850

„Următoarea noastră conferinţă a avut loc în Fairhaven. Fratele Bates şi soţia lui au fost prezenţi. A fost o adunare destul de bună. La întoarcerea noastră la fratele Nichols, Domnul mi-a dat o viziune şi mi-a arătat că adevărul trebuie să fie prezentat cu claritate pe table şi că faptul acesta îi va face pe mulţi să se hotărască pentru adevăr prin cele trei solii îngereşti, dintre care ultimele două urmau să fie prezentate cu claritate pe table”. – Manuscript Releases, vol.16, p.207.

„Domnul mi-a arătat că el, James, trebuia să ia mărturiile pe care adventiştii de seamă   le-au publicat în ’44, să le publice din nou şi să-i facă să le fie ruşine. Acum face lucrul acesta….

„Dumnezeu mi-a arătat nevoia de a alcătui o hartă. Am văzut că ea era necesară şi că adevărul prezentat cu claritate pe table va avea o mare influenţă şi va face sufletele să vină la cunoaşterea adevărului.

„La întoarcerea noastră la fratele Nichols, Domnul mi-a dat o viziune şi mi-a arătat că adevărul trebuie să fie prezentat cu claritate pe table şi că faptul acesta îi va face pe mulţi să se hotărască pentru adevăr prin cele trei solii îngereşti, dintre care ultimele două urmau să fie prezentate cu claritate pe table. De asemenea, am văzut că era necesar să fie publicată o broşură, pentru că predicatorii au nevoie de o publicaţie care conţinea adevărul prezent şi pe care să o pună în mâinile celor care vor asculta, aşa încât adevărul să nu dispară din mintea lor după aceea. În acelaşi timp, broşura va ajunge acolo unde predicatorii nu pot să meargă. Am văzut şi alte lucruri care vor apărea în publicaţie”. – Manuscript Releases, vol.5, p.201-203.

„Am văzut că Dumnezeu era implicat în publicarea hărţii de către fratele Nichols. Am văzut că în Biblie se afla o profeţie cu privire la harta aceasta şi că, dacă harta aceasta era plănuită pentru cei din poporul lui Dumnezeu, dacă este suficientă pentru unul, este suficientă şi pentru ceilalţi şi că, dacă cineva avea nevoie de o hartă nouă, pictată la o scară mai largă, toţi aveau nevoie în aceeaşi măsură.

„Am văzut că fratele Case, care dorea o altă hartă, avea un spirit neliniştit, tulburat, nemulţumit şi nerecunoscător. Am văzut că aceste hărţi pictate avuseseră un efect negativ asupra adunării. Ele au cauzat un spirit uşuratic de ridiculizare în adunare. 

„Am văzut că hărţile poruncite de Dumnezeu au avut o influenţă favorabilă asupra minţilor, chiar şi fără nicio explicaţie. În reprezentarea îngerilor de pe hărţi se află o anumită lumină plăcut şi cerească. Mintea este condusă aproape imperceptibil la Dumnezeu şi la cer. Totuşi, celelalte hărţi care au fost făcute dezgustă mintea şi o fac să se gândească mai mult la pământ, decât la cer. Imaginile care reprezintă îngerii arată mai mult asemenea prietenilor, decât asemenea unor făpturi din cer. Am văzut că hărţile ocupaseră zile şi săptămâni mintea fratelui Case, în timp ce el ar fi trebuit să caute înţelepciunea cerească de la Dumnezeu şi să crească în darurile Duhului şi în cunoaşterea adevărului”. – Manuscript Releases, vol.13, p.359.

„Dumnezeu nu ne dă o solie nouă. Noi trebuie să propovăduim solia care ne-a scos din celelalte biserici în 1843 şi 1844”. – Review and Herald, 19 ianuarie, 1905. 

„Dumnezeu ne porunceşte să ne dedicăm timpul şi puterea în lucrarea de a le predica oamenilor soliile care i-au tulburat pe bărbaţi şi pe femei în 1843 şi 1844”. – Manuscript Releases, nr. 760.

„Acum, istoria noastră arată că sute de predicatori îi învăţau pe oameni din aceleaşi hărţi profetice pe care le-a folosit William Miller, şi toate erau la fel. Ca urmare, în mesajul tuturor s-a manifestat unitate cu privire la o temă unică – venirea Domnului Isus la o dată anume, 1844”. – Joseph Bates, Early SDA Pamphlets, p.17.

„Toate soliile vestite în 1840-1844 trebuie să fie propovăduite cu putere acum, pentru că sunt mulţi oameni care s-au rătăcit. Soliile trebuie să ajungă la toate bisericile.

„Domnul Hristos a spus: ‘Ferice de ochii voştri că văd; şi de urechile voastre că aud! Adevărat vă spun că, mulţi prooroci şi oameni neprihăniţi au dorit să vadă lucrurile pe care le vedeţi voi, şi nu le-au văzut; şi să audă lucrurile pe care le auziţi voi, şi nu le-au auzit’ (Matei 13,16.17). Binecuvântaţi sunt ochii care au văzut evenimentele petrecute în 1843 şi 1844.

„Solia a fost vestită. Şi nu trebuie să fie nicio întârziere în repetarea soliei, pentru că semnele timpului se împlinesc, iar lucrarea finală trebuie să fie făcută. O mare lucrare va fi făcută într-un timp scurt. Curând va fi vestită o solie rânduită de Dumnezeu, care va ajunge ca un strigăt puternic. Atunci, Daniel se va scula în partea sa de moştenire, pentru a-şi vesti mărturia”. – Manuscript Releases, vol.21, p.437. 

„Aceia care sunt învăţători şi conducători în instituţiile noastre trebuie să fie integri în credinţă şi în principiile soliei îngerului al treilea. Dumnezeu vrea ca poporul Său să ştie că avem solia pe care El ne-a dat-o în 1843 şi 1844”. – General Conference Bulletin, 1 aprilie, 1903.

„Nu am făcut nicio declaraţie categorică în legătură cu vreo anumită zi pentru venirea Domnului, deoarece am crezut că niciun om nu putea să cunoască ziua şi ceasul. În toate predicile mele publicate se va vedea pe pagina de titlu – ‘despre anul 1843’. În toate predicile rostite de mine le-am spus mereu ascultătorilor mei că, dacă nu era nicio greşeală în calculele mele, perioadele se vor încheia în 1843, dar că nu pot să spun că sfârşitul nu ar putea să vină chiar şi înainte de data aceea, iar ei trebuiau să fie pregătiţi continuu. În 1842, unii dintre fraţii mei au predicat foarte categoric anul exact şi m-au mustrat pentru că eu am pus un DACĂ. Presa a publicat de asemenea că eu stabilisem o zi precisă, 23 aprilie, pentru venirea Domnului. Ca urmare, în decembrie a acelui an, pentru că nu am putut să văd nicio greşeală în calculul meu, mi-am publicat convingerea că Domnul va veni cândva între 21 martie, 1843 şi 21 martie, 1844. Unii au avut gândurile îndreptate asupra unor anumite zile, dar eu nu am putut să văd nicio dovadă pentru acest fapt, dacă nu cumva tipurile din legea mozaică nu indicau Sărbătoarea corturilor.

„În timpul anului 1843, presa şi unii predicatori ne-au adresat acuzaţiile cele mai violente mie şi asociaţilor mei. Motivele noastre au fost atacate, principiile noastre au fost interpretate greşit şi am fost defăimaţi. Timpul a trecut şi 21 martie, 1844 a trecut, de asemenea, fără să fim martori la venirea Domnului. Dezamăgirea noastră a fost mare, iar mulţi nu au mai continuat să fie alături de noi.

„Înainte de acest fapt, în toamna anului 1843, unii dintre fraţii mei au început să denumească bisericile Babilon şi să spună că datoria adventiştilor era aceea de a ieşi din ele. Eu am fost foarte supărat din cauza aceasta, nu numai pentru că efectul a fost foarte rău, ci şi pentru că eu am considerat că era o pervertire a Cuvântului lui Dumnezeu – o răstălmăcire a Scripturii. Totuşi, practica s-a răspândit larg şi, de la data aceea, bisericile, aşa cum era de aşteptat, s-au închis împotriva noastră. Ea a îndreptat prejudecăţile multora împotriva noastră şi nu au vrut să asculte adevărul. De asemenea, ea a creat un simţământ profund de ostilitate între adventişti şi aceia care nu au adoptat doctrina, aşa încât majoritatea adventiştilor s-au despărţit de bisericile lor. Acesta a fost un rezultat pe care eu nu l-am dorit şi nici nu l-am aşteptat niciodată, dar a avut loc în circumstanţe neprevăzute. Atunci, nu am putut decât să acţionăm în conformitate cu poziţia în care am fost puşi”. – William Miller, Apology and Defence, p.25.

„Atâta timp cât a ajutat la întărirea bisericilor, lucrarea lui a fost privită cu bunăvoinţă. Dar când slujitorii şi conducătorii religiei au început să fie ostili învăţăturii advente, dorind să pună capăt oricărei agitaţii cu privire la acest subiect, nu numai că i s-au împotrivit de la amvon, dar le-au interzis şi membrilor privilegiul de a participa la predicile unde se prezenta a doua venire, sau chiar să vorbească despre nădejdea lor în adunările bisericii. În felul acesta, credincioşii se aflau într-o mare încercare şi încurcătură. Ei îşi iubeau bisericile şi le era greu să se despartă de ele. Dar când au văzut că mărturia Cuvântului lui Dumnezeu le este interzisă şi dreptul de a cerceta profeţiile este imposibil, au judecat că loialitatea, credinţa faţă de Dumnezeu îi oprea să se supună. Pe aceia care căutau să interzică mărturia Cuvântului lui Dumnezeu nu-i puteau socoti ca fiind biserica lui Hristos, ‘stâlpul şi temelia adevărului’. De aceea s-au socotit îndreptăţiţi să se despartă de ei. În vara anului 1844, aproximativ cincizeci de mii de persoane s-au retras din biserici. – Tragedia veacurilor, p.376.

A doua solie îngerească din Apocalipsa capitolul 14 a fost predicată mai întâi în vara anului 1844, cu această ocazie a avut loc o aplicaţie directă la bisericile din Statele Unite, unde avertizarea cu privire la judecată fusese vestită mai mult, dar respinsă în general, şi unde decăderea în biserici fusese mai rapidă. Dar solia celui de-al doilea înger nu şi-a atins împlinirea totală, în anul 1844. Bisericile au ajuns atunci la decădere morală, ca urmare a respingerii luminii soliei advente; dar aceasta nu era totală. Atunci când ele au continuat să respingă adevărurile deosebite pentru vremea aceea, au decăzut din ce în ce mai mult. Totuşi, încă nu se putea spune ‘a căzut Babilonul... pentru că el a făcut ca toate popoarele să bea din vinul mâniei curviei ei’. El încă nu reuşise să facă lucrul acesta cu toate popoarele. Spiritul asemănării cu lumea şi al nepăsării faţă de adevărurile probatoare pentru timpul nostru există şi a câştigat teren în bisericile protestante din toate ţările creştinătăţii; şi aceste biserici sunt cuprinse în denunţarea solemnă şi teribilă a celui de-al doilea înger. Dar lucrarea apostaziei încă nu a atins punctul culminant.

„Biblia declară că, înainte de venirea Domnului, Satana va lucra ‘cu toată puterea, cu semne şi minuni mincinoase şi cu toată amăgirea nelegiuirii’; iar aceia care ‘n-au primit dragostea adevărului, ca să fie mântuiţi’, vor fi lăsaţi să primească ‘o lucrare de rătăcire ca să creadă o minciună’ (2 Tesaloniceni. 2,9-11). Până când această stare nu va fi atinsă, iar unirea bisericii cu lumea nu va fi realizată deplin în toată creştinătatea, căderea Babilonului nu va fi totală. Schimbarea este progresivă, iar împlinirea desăvârşită a profeţiei din Apocalipsa 14,8 este încă în viitor”. – Tragedia veacurilor, p.389.



Cele trei solii îngereşti

„Există un studiu al istoriei care nu trebuie condamnat. Istoria sacră era una din materiile şcolilor profeţilor. În raportul privitor la modul Său de a proceda cu naţiunile erau evidenţiaţi paşii făcuţi de Iehova Domnul. La fel şi astăzi, noi trebuie să luăm în consideraţie procedeele lui Dumnezeu folosite cu naţiunile pământului. Noi trebuie să vedem împlinirea profetică în istorie, să studiem lucrările providenţei în marile mişcări reformatoare şi să înţelegem desfăşurarea evenimentelor în strângerea naţiunilor pentru conflictul final al marii controverse”. – Divina vindecare, p.441.

„Lucrarea lui Dumnezeu de pe pământ prezintă, de la un veac la altul, o asemănare izbitoare în orice reformă mare sau mişcare religioasă. Principiile lui Dumnezeu în procedeele cu oamenii sunt totdeauna aceleaşi. Mişcările importante ale prezentului îşi au paralele în acelea ale trecutului, iar experienţa bisericii din primele veacuri are lecţii de mare valoare pentru timpul nostru”. – Tragedia veacurilor, p.343.

„Am văzut un grup de oameni care stăteau neclintiţi şi atenţi, şi nu-i încurajau în niciun fel pe aceia care voiau să tulbure credinţa bine întemeiată a bisericii. Dumnezeu îi privea cu un semn de aprobare. Mi-au fost arătate trei trepte – prima, a doua şi a treia solie îngerească”. – Early Writings, p.258.

„Totuşi, vă spun adevărul: Vă este de folos să Mă duc; căci, dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi; dar dacă Mă duc, vi-L voi trimite. Şi când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata” (Ioan 16,7-8).

„Isus a spus despre Duhul: ‘El Mă va proslăvi’. Mântuitorul venise pentru a proslăvi pe Tatăl, descoperind iubirea Lui; tot astfel Duhul trebuia să proslăvească pe Hristos, arătând lumii harul Lui. În natura omenească trebuia să se refacă însuşi chipul lui Dumnezeu. Slava lui Dumnezeu şi a lui Hristos necesită desăvârşirea caracterului poporului Său.

„‘Când va veni El [Duhul adevărului], va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata’”. – Hristos Lumina lumii, p.671.

„Dumnezeule, căile Tale sunt sfinte! Care Dumnezeu este mare ca Dumnezeul nostru?” (Psalmi 77,13).

„Am avut ocazii preţioase de a câştiga experienţă. Am trecut prin perioadele soliilor celor trei îngeri. Ei sunt reprezentaţi zburând prin mijlocul cerului, proclamând o solie de avertizare pentru lume şi având o misiune specială pentru oamenii care trăiesc în ultimele zile ale istoriei acestui pământ. Nimeni nu aude glasul acestor îngeri, deoarece ei sunt un simbol al poporului lui Dumnezeu, care lucrează în armonie cu cerul. Bărbaţi şi femei, iluminaţi de Duhul lui Dumnezeu, sunt sfinţiţi prin adevăr şi proclamă cele trei solii în ordinea lor”. – Schiţe din viaţă, p.429.

„Îngerul al treilea este reprezentat zburând prin mijlocul cerului, simbolizând lucrarea acelora care proclamă soliile primului, al doilea şi al treilea înger. Toate sunt legate între ele”. – Selected Messages, cartea 3, p.405.

„‘Un alt înger’ trebuie să coboare din cer. Îngerul acesta reprezintă vestirea soliei strigătului cu glas tare, care trebuie să vină de la aceia care pregătesc vestirea aceasta cu putere şi glas tare: ‘A căzut, a căzut Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte’ (Apocalipsa 18,1.2)”. – Selected Messages, cartea 3, p.412.

„Ioan a văzut ‘coborându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere, şi pământul s-a luminat de slava lui’ (Apocalipsa 18,1). Lucrarea aceasta este vocea poporului lui Dumnezeu, care proclamă o solie de avertizare pentru lume”. – The 1888 Materials, p.926.

„Cronologia evenimentelor din Apocalipsa 10 este stabilită mai departe din faptul că îngerul acesta este identic cu primul înger din Apocalipsa 14. Punctele de identitate dintre ei sunt uşor de văzut:

Ambii au o solie specială de proclamat;

Ambii îşi vestesc proclamaţia cu voce tare;

Ambii folosesc un limbaj similar, referindu-se la Marele Creator ca fiind cel ce a făcut cerul şi pământul, marea şi tot ce este în ele; şi

Ambii vestesc timpul, unul spunând că nu va mai fi timp, iar celălalt proclamând că vine ceasul judecăţii lui Dumnezeu.

„Totuşi, mesajul din Apocalipsa 14,6 este localizat în perioada venirii timpului sfârşitului. El proclamă venirea ceasului judecăţii lui Dumnezeu şi, de aceea, trebuie să îşi găsească aplicaţia în ultima generaţie. Apostolul Pavel nu a predicat venirea ceasului judecăţii. Luther şi colaboratorii lui nu au proclamat acest lucru. Apostolul Pavel s-a gândit la o judecată care va veni într-un viitor nedefinit, iar Luther a plasat-o într-o perioadă de cel puţin trei sute de ani după el. Mai mult, apostolul Pavel avertizează biserica împotriva predicării faptului că judecata lui Dumnezeu a venit, până la un anume timp. În 2 Tesaloniceni 2,1-3, el spune: ‘Cât priveşte venirea Domnului nostru Isus Hristos şi strângerea noastră laolaltă cu El, vă rugăm, fraţilor, să nu vă lăsaţi clătinaţi aşa de repede în mintea voastră, şi să nu vă tulburaţi de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă, ca venind de la noi, ca şi cum ziua Domnului ar fi şi venit chiar. Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă, şi de a se descoperi omul fărădelegii, fiul pierzării, etc’. Aici, apostolul Pavel aduce în atenţia noastră omul fărădelegii, cornul cel mic, papalitatea şi acoperă întreaga perioadă a supremaţiei ei, care, aşa cum am observat deja, a continuat 1260 de ani, încheindu-se în 1798. Prin urmare, în 1798, restricţia împotriva proclamării faptului că ziua lui Hristos este aproape a încetat. În 1798 a început timpul sfârşitului şi pecetea a fost înlăturată de pe cărticică. Aşadar, începând cu perioada aceea, îngerul din Apocalipsa 14 a plecat să vestească venirea ceasului judecăţii lui Dumnezeu şi, de la data aceea, de asemenea, îngerul din capitolul 10 şi-a luat poziţia pe mare şi pe uscat şi a anunţat că nu va mai fi timp. 

„Nu poate fi nicio întrebare cu privire la identitatea lor şi toate argumentele care localizează unul sunt la fel de eficiente în cazul celuilalt”. – Uriah Smith, Thoughts on Daniel and the Revelation, p.522.

„Şi mulţi fac acelaşi lucru astăzi, în 1897, pentru că nu au avut o experienţă cu privire la soliile cruciale cuprinse în prima, a doua şi a treia solie îngerească”. – Evanghelizarea, p.613.

„Prima, a doua şi a treia solie îngerească sunt legate între ele”. – Selected Messages, cartea 2, p.118.

„Apoi a urmat un alt înger, al doilea, şi a zis: ‘A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei curviei ei!’” (Apocalipsa 14,8).

Nimrod

„Dar ce pierdere au suferit aceia care se ridicaseră împotriva lui Dumnezeu! A fost scopul lui Dumnezeu acela ca, atunci când oamenii ar fi pornit să întemeieze naţiuni în diferite părţi ale pământului, să ducă cu ei cunoaşterea voii Lui, astfel ca lumina adevărului să strălucească cu putere înaintea generaţiilor care aveau să vină. Noe, predicatorul credincios al neprihănirii, a trăit cincizeci de ani după potop. Sem a mai trăit cinci sute de ani, şi urmaşii lor au avut astfel ocazia să facă cunoştinţă cu cerinţele lui Dumnezeu şi cu istoria felului în care El S-a purtat cu părinţii lor. Dar ei n-au fost binevoitori să dea ascultare acestor adevăruri care nu le plăceau; ei nu doreau să ştie ceva despre Dumnezeu; şi prin amestecarea limbajului ei au fost, în mare măsură, izolaţi de legăturile cu aceia care puteau să le dea lumină”. – Patriarhi şi profeţi, p.120.

„Domnul S-a pogorât să vadă cetatea şi turnul, pe care-l zideau fiii oamenilor. Şi Domnul a zis: ‘Iată, ei sunt un singur popor, şi toţi au aceeaşi limbă; şi iată de ce s-au apucat; acum nimic nu i-ar împiedeca să facă tot ce şi-au pus în gând” (Geneza 11,5-6).

„Haidem! să Ne pogorâm şi să le încurcăm acolo limba, ca să nu-şi mai înţeleagă vorba unii altora’. Şi Domnul i-a împrăştiat de acolo pe toată faţa pământului; aşa că au încetat să zidească cetatea. De aceea cetatea a fost numită Babel, căci acolo a încurcat Domnul limba întregului pământ, şi de acolo i-a împrăştiat Domnul pe toată faţa pământului” (Geneza 11,7-9).

Belşaţar

„În clipa aceea, s-au arătat degetele unei mâini de om, şi au scris, în faţa sfeşnicului, pe tencuiala zidului palatului împărătesc. Împăratul a văzut această bucată de mână, care a scris. Atunci împăratul a îngălbenit, şi gândurile atât l-au tulburat că i s-au desfăcut încheieturile şoldurilor, şi genunchii i s-au izbit unul de altul” (Daniel 5,5-6).

„Împărate, Dumnezeul cel Prea Înalt dăduse tatălui tău Nebucadneţar: împărăţie, mărime, slavă şi strălucire; şi din pricina mărimii pe care i-o dăduse, toate popoarele, neamurile, oamenii de toate limbile se temeau şi tremurau înaintea lui. Căci împăratul omora pe cine voia, şi lăsa cu viaţă pe cine voia; înălţa pe cine voia, şi scobora pe cine voia. Dar când i s-a îngâmfat inima şi i s-a împietrit duhul până la mândrie, a fost aruncat de pe scaunul lui împărătesc şi a fost despuiat de slava lui; a fost izgonit din mijlocul copiilor oamenilor, inima i s-a făcut ca a fiarelor, şi a locuit la un loc cu măgarii sălbatici; i-au dat să mănânce iarbă ca la boi, şi trupul i-a fost udat cu roua cerului, până când a recunoscut că Dumnezeul cel Prea Înalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi că o dă cui vrea. Dar tu, Belşaţar, fiul lui, nu ţi-ai smerit inima, măcar că ai ştiut toate aceste lucruri. Ci te-ai înălţat împotriva Domnului cerurilor; vasele din casa Lui au fost aduse înaintea ta, şi aţi băut vin cu ele, tu şi mai marii tăi, nevestele şi ţiitoarele tale; ai lăudat pe dumnezeii de argint, de aur, de aramă, de fer, de lemn şi de piatră, care nici nu văd, nici n-aud, şi nici nu pricep nimic, şi n-ai slăvit pe Dumnezeul în mâna căruia este suflarea ta şi toate căile tale! De aceea a trimes El acest cap de mână, care a scris scrierea aceasta” (Daniel 5,18-24).

„Lui Belşaţar i se dăduseră multe ocazii de a cunoaşte şi de a face voia lui Dumnezeu. El văzuse cum bunicul lui, Nebucadneţar, fusese alungat din societate. El văzuse cum intelectul cu care monarhul cel mândru se slăvea pe sine îi fusese luat de Acela care i-l dăduse. El îl văzuse pe împărat alungat din împărăţia lui şi făcut trăiască în tovărăşia fiarelor de pe câmp. Totuşi, dragostea de amuzament şi de slăvire de sine a lui Belşaţar a şters lecţiile pe care nu ar fi trebuit să le uite niciodată, iar el a săvârşit păcate asemănătoare acelora care au adus judecăţile evidente ale lui Dumnezeu asupra lui Nebucadneţar. El a irosit ocaziile care i-au fost acordate cu bunătate, neglijând să folosească ocaziile care au fost la îndemâna lui pentru a se familiariza cu adevărul. ‘Ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?’ era o întrebare pe care împăratul cel mare, dar nesăbuit, a trecut-o cu vederea cu indiferenţă”. – Bible Echo, 25 aprilie, 1898.

„Iată însă scrierea care a fost scrisă: ‘Numărat, numărat, cântărit, şi împărţit!’ Şi iată tâlcuirea acestor cuvinte. Numărat, înseamnă că Dumnezeu ţi-a numărat zilele domniei, şi i-a pus capăt. Cântărit, înseamnă că ai fost cântărit în cumpănă şi ai fost găsit uşor! Împărţit, înseamnă că împărăţia ta va fi împărţită, şi dată Mezilor şi Perşilor!” (Daniel 5,25-28).

„Dar chiar în noaptea aceea, Belşaţar, împăratul Haldeilor, a fost omorât” (Daniel 5,30).