Strigătul de la miezul nopţii

„În vara anului 1844, adică la mijlocul timpului dintre data fixată prima dată pentru sfârşitul celor 2300 zile şi toamna aceluiaşi an, timp hotărât ulterior ca împlinire a perioadei, solia a fost vestită prin cuvintele Scripturii: ‘Iată, mirele vine!’” – Tragedia veacurilor, p.398.

Revărsarea Duhului Sfânt

„Asemenea revărsării unui val puternic, mişcarea s-a răspândit în toată ţara. Din oraş în oraş şi din sat în sat, ea a pătruns până în cele mai izolate locuri din ţară, ‘până când poporul lui Dumnezeu care aştepta a fost trezit. Fanatismul dispărea din faţa acestei vestiri, ca roua dimineţii înaintea soarelui care răsare. Credincioşii vedeau cum îndoiala şi nesiguranţa erau alungate, iar nădejdea şi curajul le influenţa inimile. Lucrarea era lipsită de acele extreme manifestate totdeauna când firea omenească nu este controlată de influenţa Cuvântului şi Duhului lui Dumnezeu. Se asemăna în caracter cu acele timpuri de umilire şi întoarcere la Domnul, care se produceau în Israelul din vechime ca urmare a soliilor de mustrare din partea slujitorilor Săi. Ea purta caracteristicile care sunt specifice lucrării lui Dumnezeu din toate veacurile. Se manifesta puţină bucurie plină de extaz, dar era o profundă cercetare a inimii, mărturisirea păcatului şi părăsirea lumii. Povara care apăsa din greu sufletele lor era pregătirea pentru întâlnirea cu Domnul. Se rugau stăruitor şi se consacrau fără rezerve lui Dumnezeu”. – Tragedia veacurilor, p.400,401. 

Încheierea soliei îngerului al doilea

„Aproape de încheierea vestirii soliei îngerului al doilea, am văzut o mare lumină din cer strălucind asupra poporului lui Dumnezeu. Razele acestei lumini păreau strălucitoare ca soarele. Şi am auzit voci de îngeri strigând: ‘Iată Mirele vine, ieşiţi-I în întâmpinare!’

„Acesta a fost strigătul de la miezul nopţii, care urma să-i dea putere soliei îngerului al doilea. Îngerii au fost trimişi din cer spre a-i trezi pe sfinţii descurajaţi şi spre a-i pregăti pentru marea lucrare ce se afla în faţa lor. Oamenii cei mai talentaţi nu au fost primii care au primit solia aceasta. Îngerii au fost trimişi la cei umili şi consacraţi şi i-au constrâns să vestească strigătul: ‘Iată, Mirele vine, ieşiţi-I în întâmpinare!’” – Early Writings, p.238.

Cele şapte tunete

„Şi a strigat cu glas tare, cum răcneşte un leu. Când a strigat el, cele şapte tunete au făcut să se audă glasurile lor” (Apocalipsa 10,3). 

Temeliile şi pionerii

„Sunt îndrumată să le spun acelora care caută să dărâme temelia care ne-a făcut să fim adventişti de ziua a şaptea. Noi suntem poporul păzitor al poruncilor lui Dumnezeu. Pe parcursul celor cincizeci de ani trecuţi, au fost aduse toate felurile de erezii care să ne influenţeze şi să ne întunece mintea cu privire la învăţătura Cuvântului – îndeosebi cu privire la lucrarea lui Hristos în sanctuarul ceresc şi cu privire la solia cerului pentru aceste zile din urmă, aşa cum a fost vestită de îngerii din capitolul al paisprezecelea din Apocalipsa. Adventiştilor de ziua a şaptea li s-au prezentat cu insistenţă tot felul de solii pentru a lua locul adevărului care a fost cercetat punct cu punct prin studiu cu rugăciune şi care a fost dovedit prin puterea făcătoare de minuni a Domnului. Totuşi, pietrele de hotar care ne-au făcut să fim ce suntem trebuie să fie păstrate şi vor fi păstrate, aşa cum ne-a indicat Dumnezeu prin Cuvântul Său şi prin mărturiile Duhului Său. El ne cheamă să ne ţinem cu fermitate şi cu tăria credinţei de principiile fundamentale, care sunt întemeiate pe o autoritate indiscutabilă. 

„Dumnezeu a pus în mâinile noastre un steag pe care sunt scrise cuvintele: ‘Poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus’. El declară: ‘Aici sunt cei ce păzesc poruncile lui Dumnezeu şi au mărturia lui Isus Hristos’. Trebuie să ţinem cu fermitate steagul acesta în toate timpurile şi în toate locurile. Poporul care se numeşte a fi al lui Dumnezeu trebuie să ia o poziţie neclintită sub steagul adevărului. Adevărurile care au fost proclamate pe o perioadă de mai mult de o jumătate de secol au fost contestate din nou şi din nou. Faptele credinţei au fost combătute din nou şi din nou, dar de fiecare dată Dumnezeu a confirmat adevărul prin lucrarea Duhului Său Sfânt. Aceia care s-au ridicat să pună la îndoială şi să răstoarne principiile adevărului prezent au fost mustraţi cu asprime. 

„În timpul acesta, Domnul ar dori să prezentăm mărturia scrisă de aceia care acum sunt morţi, ca să vorbească în favoarea lucrurilor cereşti. Duhul Sfânt ne-a dat învăţături în aceste zile din urmă. Trebuie să repetăm mărturiile pe care Dumnezeu le-a dat poporului Său, mărturiile care prezintă concepţiile clare cu privire la adevărurile despre sanctuar şi care arată legătura dintre Hristos şi adevărurile despre sanctuar, scoase în evidenţă aşa de clar”. – Manuscript Releases, vol.4, p.246,247.

Adevărurile fundamentale

„Dumnezeu m-a luminat cu privire la periodicele noastre. Ce anume? El a spus că trebuie să vorbească morţii. Ce vrea să spună asta? Roadele lor îi vor urma. În lucrarea noastră, noi suntem datori să repetăm cuvintele pionierilor, care ştiau ce înseamnă să cauţi adevărul cum se caută o comoară ascunsă şi care au trudit din greu pentru a pune bazele credinţei noastre. 

„Pas cu pas, ei au înaintat conduşi de Duhul Sfânt. Unul câte unul însă, au trecut la odihnă. Mi s-a spus că trebuie să publicăm din nou ceea ce au scris aceşti oameni în trecut….

„Adevărurile care constituie temelia credinţei noastre trebuie menţinute tot timpul în atenţia oamenilor…. Trebuie acum să înţelegem clar care sunt stâlpii credinţei noastre – adevărurile care ne-au făcut să fim poporul care suntem astăzi, călăuzindu-ne pas cu pas”. – Sfaturi pentru scriitori şi editori, p.28-29.

Nicio solie nouă

„Dumnezeu nu ne dă o solie nouă. Noi trebuie să propovăduim solia care ne-a scos din alte biserici în 1843 şi 1844”. – Review and Herald, 19 ianuarie, 1905. 

Solia care a tulburat oamenii

„Dumnezeu ne porunceşte să ne dedicăm timpul şi puterea în lucrarea de a le predica oamenilor soliile care i-au tulburat pe bărbaţi şi pe femei în 1843 şi 1844”. – Manuscript Releases, nr. 760.

Studiate şi propovăduite

„Adevărurile pe care le-am primit în 1841, 1842, 1843 trebuie să fie studiate şi propovăduite acum. Soliile primului, celui de-al doilea şi al treilea înger vor fi propovăduite în viitor cu voce tare. Ele vor fi vestite cu o hotărâre stăruitoare şi cu puterea Duhului”. – Manuscript Releases, vol. 15, p.371.

Temelia şi platforma

„Avertizarea a venit: Nu trebuie să fie îngăduit să vină nimic care va tulbura temelia credinţei, pe care am construit încă de când a venit solia, în 1842, 1843 şi 1844. Eu am fost implicată vestirea acestei solii şi am stat înaintea lumii încă de atunci, credincioasă luminii pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Noi nu propunem să coborâm de pe platforma pe care au fost puse picioarele noastre, când L-am căutat pe Domnul cu rugăciune stăruitoare, zi de zi, cercetând lumina. Credeţi că eu aş putea să renunţ la lumina pe care mi-a dat-o Dumnezeu? Ea trebuie să fie ca Stânca veacurilor. Ea m-a călăuzit mereu, de când a fost dată”. – Review and Herald, 14 aprilie, 1903.

Solia strigătului cu glas tare

„Toate soliile vestite în 1840-1844 trebuie să fie propovăduite cu putere acum, pentru că sunt mulţi oameni care s-au rătăcit. Soliile trebuie să ajungă la toate bisericile.

„Domnul Hristos a spus: ‘Ferice de ochii voştri că văd; şi de urechile voastre că aud! Adevărat vă spun că, mulţi prooroci şi oameni neprihăniţi au dorit să vadă lucrurile pe care le vedeţi voi, şi nu le-au văzut; şi să audă lucrurile pe care le auziţi voi, şi nu le-au auzit’ (Matei 13,16.17). Binecuvântaţi sunt ochii care au văzut evenimentele petrecute în 1843 şi 1844.

„Solia a fost vestită. Şi nu trebuie să fie nicio întârziere în repetarea soliei, pentru că semnele timpului se împlinesc, iar lucrarea finală trebuie să fie făcută. O mare lucrare va fi făcută într-un timp scurt. Curând va fi vestită o solie rânduită de Dumnezeu, care va ajunge ca un strigăt puternic. Atunci, Daniel se va scula în partea sa de moştenire, pentru a-şi vesti mărturia”. – Manuscript Releases, vol.21, p.437. 

Solia îngerului al treilea

„Aceia care sunt învăţători şi conducători în instituţiile noastre trebuie să fie integri în credinţă şi în principiile soliei îngerului al treilea. Dumnezeu vrea ca poporul Său să ştie că avem solia pe care El ne-a dat-o în 1843 şi 1844”. – General Conference Bulletin, 1 aprilie, 1903. 



6 – Sigilarea

„Când Domnul Hristos a venit pe pământul acesta, tradiţiile care fuseseră transmise din generaţie în generaţie şi interpretările omeneşti ale Scripturilor ascundeau adevărul aşa cum este el în Isus. Adevărul era îngropat sub o mulţime de tradiţii. Importanţa spirituală a scrierilor sfinte era pierdută, deoarece, în necredinţa lor, oamenii au închis uşa vistieriei cereşti. Întunericul acoperea pământul şi o mare întunecime acoperea popoarele. Adevărul a coborât din cer pe pământ, dar impresiile divine nu au fost date pe faţă niciunde. O ceaţă, asemenea unui giulgiu al morţii, acoperea pământul.

„Totuşi, Leul din seminţia lui Iuda a biruit. El a rupt pecetea care închidea cartea învăţăturii divine. Lumii i s-a îngăduit să vadă adevărul curat şi nepervertit. Adevărul însuşi a coborât pentru a da la o parte întunericul şi pentru a combate eroarea. Un Învăţător a fost trimis din cer cu lumina care urma să lumineze pe orice om venind în lume. Unii oameni căutau nerăbdători cunoaşterea, cuvântul sigur al profeţiei, iar când aceasta a venit, ea a fost ca o lumină care străluceşte într-un loc întunecat”. – Spalding Magan, p.58. 

Tradiţii, obiceiuri şi maxime

„Cărturarii şi fariseii pretindeau că explică Scripturile, dar ei le explicau în conformitate cu propriile idei şi tradiţii. Obiceiurile şi maximele lor au ajuns să fie din ce în ce mai pretenţioase. În sensul lui spiritual, Cuvântul sfânt a ajuns pentru popor ca o carte sigilată, inaccesibilă pentru înţelegerea lor”. – Signs of the Times, 17 mai, 1905. 

Fariseismul

„Iudeii fuseseră făcuţi depozitarii adevărului sacru, dar fariseismul făcuse din ei poporul cel mai exclusivist şi cel mai bigot din toate neamurile. Tot ce era legat de preoţi şi conducători – îmbrăcămintea, obiceiurile, ceremoniile şi tradiţiile – i-a împiedicat să fie lumina lumii. Considerau că ei înşişi, naţiunea iudaică, reprezintă lumea întreagă. Dar Hristos i-a însărcinat pe ucenicii Săi să vestească lumii acel fel de credinţă şi de închinare care să nu depindă de vreo castă sau de vreo ţară, adică o credinţă care să fie potrivită pentru toate popoarele, toate neamurile şi toate clasele de oameni”. – Hristos Lumina Lumii, p. 819. 

În zilele noastre

„Când Domnul Hristos a venit în lume spre a exemplifica religia adevărată şi spre a înălţa principiile care trebuie să guverneze inima şi faptele oamenilor, ideile false puseseră stăpânire aşa de adânc pe aceia care avuseseră o lumină atât de mare, încât ei nu au mai înţeles lumina şi nu au mai avut nicio înclinaţie de a renunţa la tradiţie în favoarea adevărului. Ei L-au respins pe Învăţătorul ceresc, L-au răstignit pe Domnul slavei, ca să-şi poată păstra propriile obiceiuri şi invenţii. Acelaşi spirit se manifestă în lumea de astăzi. Oamenii se împotriveau cercetării adevărului, ca nu cumva tradiţiile lor să fie tulburate şi să fie adusă o nouă ordine a lucrurilor. În natura omenească există o tendinţă continuă de a greşi, iar oamenii sunt înclinaţi din fire să înalţe ideile şi cunoaşterea omenească, în timp ce lucrurile divine şi veşnice nu sunt înţelese, ori preţuite”.  – Counsels on Sabbath School Work, p.47.

„În timpul Mântuitorului, iudeii acoperiseră giuvaerele preţioase ale adevărului cu gunoiul tradiţiilor şi fabulelor în aşa fel, încât era imposibil să se facă deosebire între adevăr şi ideile false. Mântuitorul a venit să înlăture gunoiul superstiţiilor şi al ideilor false îndelung cultivate şi să pună pietrele preţioase ale Cuvântului lui Dumnezeu în montura adevărului. Ce ar face Mântuitorul, dacă ar veni la noi acum, aşa cum a venit la iudei? El ar face o lucrare asemănătoare, îndepărtând gunoiul tradiţiilor şi ceremoniilor. Iudeii au fost foarte tulburaţi când El a făcut lucrarea aceasta. Lucrarea noastră este aceea de a elibera adevărurile preţioase ale lui Dumnezeu de superstiţie şi idei false. Ce lucrare minunată ne este încredinţată nouă în domeniul Evangheliei! Un înger nu ar putea să descrie toată slava Planului de Mântuire care a fost descoperit. Biblia ne spune cum a purtat Domnul Hristos păcatele şi durerile noastre. Aici este descoperit cum mila şi adevărul s-au întâlnit la crucea de pe Golgota, cum dreptatea şi pacea s-au sărutat, cum neprihănirea lui Hristos poate să-i fi împărtăşită omului căzut. Aici, s-a manifestat înţelepciunea infinită, dreptatea infinită, mila infinită şi dragostea infinită. În Planul de Mântuire se face cunoscută adâncimea, înălţimea, lungimea şi adâncimea dragostei şi înţelepciunii, care întrec orice pricepere”. – Review and Herald, 4 iunie, 1889. 

Gunoiul părerilor omeneşti 

„În timpul veacurilor de apostazie, întunericul a acoperit pământul şi o mare întunecime popoarele, dar Reformaţiunea i-a trezit pe locuitorii pământului din somnul lor ca de moarte, şi mulţi s-au întors de la vanitatea şi superstiţiile lor, de la preoţi şi penitenţe, spre a-I sluji Dumnezeului celui viu, spre a căuta adevărul în Cuvântul Său sfânt, ca pe o comoară ascunsă. Ei au început să lucreze sârguincioşi în mina adevărului, pentru a da la o parte gunoiul părerilor omeneşti, care îngropase giuvaerele preţioase ale luminii”. – Review and Herald, 22 noiembrie, 1982.

Pecetluieşte lucrurile acelea 

„Apoi am văzut un alt înger puternic, care se pogora din cer, învăluit într-un nor. Deasupra capului lui era curcubeul, faţa lui era ca soarele, şi picioarele lui erau ca nişte stâlpi de foc. În mână ţinea o cărticică deschisă. A pus piciorul drept pe mare, şi piciorul stâng pe pământ, şi a strigat cu glas tare, cum răcneşte un leu. Când a strigat el, cele şapte tunete au făcut să se audă glasurile lor. Şi când au făcut cele şapte tunete să se audă glasurile lor, eram gata să mă apuc să scriu; şi am auzit din cer un glas, care zicea: ‘Pecetluieşte ce au spus cele şapte tunete, şi nu scrie ce au spus!’” (Apocalipsa 10,1-4). 

„Apoi mi-a zis: ‘Să nu pecetluieşti cuvintele proorociei din cartea aceasta. Căci vremea este aproape. Cine este nedrept, să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat, să se întineze şi mai departe; cine este fără prihană să trăiască şi mai departe fără prihană. Şi cine este sfânt, să se sfinţească şi mai departe!’” (Apocalipsa 22,10-11). 

Desigilarea

În Apocalipsa

„Tot ce a precizat Dumnezeu în istoria profetică, spunând că se va împlini, s-a împlinit în trecut şi tot ce urmează să vină se va împlini în ordinea potrivită. Daniel, profetul lui Dumnezeu, se află în locul lui de odihnă. Ioan se află în locul lui de odihnă. În Apocalipsa, Leul din seminţia lui Iuda a deschis profeţia din cartea lui Dumnezeu pentru aceia care o cercetează, şi astfel, Daniel stă în locul său de odihnă. El îşi vesteşte mărturia despre lucrurile pe care Domnul i le-a descoperit în viziunea cu privire la evenimentele mari şi solemne, pe care noi trebuie să le cunoaştem, deoarece stăm chiar în pragul împlinirii lor. 

„În istorie şi în profeţie, Cuvântul lui Dumnezeu descrie conflictul îndelungat şi continuu dintre adevăr şi ideile false. Conflictul acesta se desfăşoară încă. Lucrurile care au fost în trecut se vor repeta. Vechile controverse vor învia din nou şi teorii noi vor apărea continuu. Totuşi, cei din poporul lui Dumnezeu, care, în credinţa lor şi ca împlinire a profeţiei au luat parte la propovăduirea primei, celei de a doua şi a treia solii îngereşti, ştiu unde se află. Ei au o experienţă mai preţioasă ca aurul curat. Ei trebuie să fie neclintiţi ca o stâncă, păstrând cu statornicie până la sfârşit încrederea lor de la început. 

„O putere transformatoare a însoţit propovăduirea primei şi a celei de a doua solii îngereşti, la fel cum însoţeşte solia îngerului al treilea”. – Selected Messages, cartea 2, p.109. 

Cei 2520 ani din calculele lui William Miller

Timpul risipirii

„În 23 septembrie, Domnul mi-a arătat că Îşi întinsese mâna pentru a doua oară pentru a salva rămăşiţa poporului Său şi că eforturile trebuie să fie dublate din nou în acest timp al adunatului. Când a fost timpul rispirii, poporul Israel a fost lovit şi rănit, dar acum, în timpul adunatului, Dumnezeu va vindeca şi va uni poporul Său. În timpul risipirii, eforturile făcute pentru răspândirea adevărului nu au avut un mare succes, nu au realizat decât puţin, sau nimic, dar în timpul adunatului, când Dumnezeu Şi-a întins mâna pentru a aduna poporul Său, eforturile pentru răspândirea adevărului vor avea succesul plănuit. Toţi trebuie să fie uniţi şi să fie zeloşi în lucrare. Am văzut a fost greşit să căutăm în timpul risipirii exemple care să ne conducă acum, în timpul adunatului, fiindcă dacă Dumnezeu nu va face pentru noi acum mai mult decât a făcut atunci, Israel nu va mai fi adunat niciodată. Am văzut că harta din 1843 a fost îndrumată de mâna lui Dumnezeu şi că nu trebuia să fie modificată; că toate cifrele au fost aşa cum le-a vrut El; că mâna Sa era pusă peste ele şi ascundea o greşeală în anumite cifre, aşa încât nimeni să nu o vadă, până când mâna Lui s-a dat la o parte”. – Early Writings, p.74-75.

Blestemul rostit de Moise 

„Ci tot Israelul a călcat Legea Ta, şi s-a abătut astfel ca să n-asculte de glasul Tău. De aceea, ne-au şi lovit blestemele şi jurămintele scrise în Legea lui Moise, robul lui Dumnezeu, pentru că am păcătuit împotriva lui Dumnezeu.

„După cum este scris în Legea lui Moise, toată nenorocirea aceasta a venit peste noi; şi noi n-am rugat pe Domnul, Dumnezeul nostru, nu ne-am întors de la nelegiuirile noastre, şi n-am luat aminte la adevărul Tău” (Daniel 9,11.13).

Risipirea - în cuvintele adresate lui Moise

„Să ia aminte urechea Ta şi ochii să-Ţi fie deschişi: ascultă rugăciunea pe care ţi-o face robul Tău acum, zi şi noapte, pentru robii Tăi copiii lui Israel, mărturisind păcatele copiilor lui Israel, păcatele făcute de noi împotriva Ta; căci eu şi casa tatălui meu am păcătuit. Te-am supărat, şi n-am păzit poruncile Tale, legile şi orânduirile, pe care le-ai dat robului Tău Moise. Adu-Ţi aminte de cuvintele acestea pe care le-ai dat robului Tău Moise să le spună: ‘Când veţi păcătui, vă voi risipi printre popoare’” (Neemia 1,6-8).

Mânia Domnului

„De aceea S-a aprins Domnul de mânie împotriva acestei ţări, şi a adus peste ea toate blestemele scrise în cartea aceasta. Domnul i-a smuls din ţara lor cu mânie, cu urgie, cu o mare iuţime, şi i-a aruncat într-o altă ţară, cum se vede azi. Lucrurile ascunse sunt ale Domnului, Dumnezeului nostru, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre şi ale copiilor noştri, pe vecie, ca să împlinim toate cuvintele legii acesteia” (Deutronom 29,27-29).

Ziua mâniei Domnului

„I-a pustiit cortul sfânt ca pe o grădină, a nimicit locul adunării sale; Domnul a făcut să se uite în Sion sărbătorile şi Sabatul, şi, în mânia Lui năprasnică a lepădat pe împărat şi pe preot” (Plângeri 2,6).

„Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: ‘Fiul omului, spune Ierusalimului: Eşti o ţară necurăţită, şi neudată de ploaie în ziua mâniei’” (Ezechiel 22,23.24).

Cele şapte perioade din calculele lui Miller

„Şapte ani profetici ar fi şapte înmulţit cu 360, egal cu 2520 de ani. Această robie trebuie să înceapă cu împărăţia Babilonului, prima împărăţie din cele patru monarhii din cartea lui Daniel. Aceste împărăţii aveau să facă război cu sfinţii şi să-i biruiască, până când va veni Cel Îmbătrânit de Zile, iar ele aveau să risipească poporul lui Dumnezeu în toate împărăţiile pământului şi să domnească asupra lui, exercitându-şi autoritatea peste el…. 

„Aşadar, nu putem să nu întrebăm: Când a început robia copiilor lui Dumnezeu? Eu răspund: Când Babilonul literal a început să-şi exercite autoritatea asupra lor. În al douăzeci şi doilea an al domniei lui Manase, în 677 înainte de Hristos, ultima dintre cele zece seminţii a fost dusă în robie, iar Israel a încetat să mai fie o naţiune, în conformitate cu profeţia”. – William Miller, A Trilogy, p.20-22. 

Levetic 26,14-46.

2 Cronici 33,9-11 – 677 î.Hr. Cronologia lui James Usher

„Dar Manase a fost pricina că Iuda şi locuitorii Ierusalimului s-au rătăcit şi au făcut rău mai mult decât neamurile pe care le nimicise Domnul dinaintea copiilor lui Israel. Domnul a vorbit lui Manase şi poporului său, dar ei n-au vrut să asculte. Atunci Domnul a trimis împotriva lor pe căpeteniile oştirii împăratului Asiriei, care au prins pe Manase şi l-au pus în lanţuri. L-au legat cu lanţuri de aramă, şi l-au dus la Babilon”.

Risipirea lui Iuda

„Atunci Domnul a vorbit astfel prin robii Săi proorocii: ‘Pentru că Manase, împăratul lui Iuda, a săvârşit aceste urâciuni, pentru că a făcut mai rău decât tot ce făcuseră înaintea lui Amoriţii, şi pentru că a făcut şi pe Iuda să păcătuiască prin idolii lui, iată ce zice Domnul, Dumnezeul lui Israel: Voi aduce peste Ierusalim şi peste Iuda nenorociri care vor asurzi urechile oricui va auzi vorbindu-se de ele.

Voi întinde asupra Ierusalimului frânghia ca asupra Samariei şi cumpăna ca asupra casei lui Ahab: şi voi curăţi Ierusalimul, ca o farfurie, care se curăţeşte, şi se răstoarnă cu faţa în jos, după ce a fost curăţită. Voi părăsi rămăşiţa moştenirii Mele, şi-i voi da în mâinile vrăjmaşilor lor; şi vor ajunge de jaful şi prada tuturor vrăjmaşilor lor, pentru că au făcut ce este rău înaintea Mea şi M-au mâniat din ziua când au ieşit părinţii lor din Egipt, până în ziua de azi!” (2 Regi 21,10-15).

Pe temeiul a doi martori

„‘Şapte vremuri’, în visul lui Nebucadneţar, s-au împlinit în şapte ani. Din cauza mândriei şi a aroganţei lui împotriva lui Dumnezeu, Nebucadneţar a fost alungat printre fiarele câmpului şi a fost făcut să mănânce iarbă ca boii, până când au trecut şapte vremuri şi până când a învăţat că Cel Prea Înalt domnea peste împărăţiile oamenilor şi le dădea oricui voia. Acesta fiind un fapt al istoriei şi, ca o alegorie, sau un exemplu pentru cei din poporul lui Dumnezeu, din cauza mândriei şi a aroganţei lor, exprimate prin refuzul de a se lăsa reformaţi de Dumnezeu şi prin pretenţia de a avea puterea şi voinţa de a face lucrurile acestea singuri – şi ei, de asemenea, ca Nebucadneţar, trebuiau să fie alungaţi printre fiarele câmpului (însemnând împărăţiile lumii), până când vor recunoaşte suveranitatea lui Dumnezeu şi faptul că El oferă favorurile Sale oricui voieşte. Aşadar, fiind un fapt al istoriei şi doar un exemplu, acesta s-a împlinit în şapte ani, dar ca profeţie se va împlini numai în şapte perioade profetice, perioade care vor fi 7 înmulţit cu 360 de ani, adică 2520 de ani”. – Miller’s Works, vol.2, p.261.

„Împăratul a văzut pe un străjer sfânt pogorându-se şi zicând: ‘Tăiaţi copacul, şi   nimiciţi-l; dar trunchiul cu rădăcinile lui lăsaţi-l în pământ, şi legaţi-l cu lanţuri de fier şi de aramă, în iarba de pe câmp, ca să fie udat de roua cerului, şi să stea la un loc cu fiarele câmpului, până vor trece şapte vremuri peste el’.

Iată tâlcuirea acestui fapt, împărate, iată hotărârea Celui Prea Înalt, care se va împlini asupra domnului meu împăratul. Te vor izgoni din mijlocul oamenilor, vei locui la un loc cu fiarele câmpului, şi îţi vor da să mănânci iarbă ca la boi; vei fi udat de roua cerului şi şapte vremi vor trece peste tine, până vei cunoaşte că Cel Prea Înalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi o dă cui vrea. Porunca să lase trunchiul cu rădăcinile copacului, înseamnă că împărăţia ta îţi va rămâne ţie îndată ce vei recunoaşte stăpânirea Celui ce este în ceruri” (Daniel 4,23-26).

Fier şi aramă

„Domnul a făcut legământ cu Israel că, dacă vor asculta de poruncile Lui, El le va da ploaie la vreme potrivită, va înmulţi rodul pământului şi pomii de pe câmp vor produce roadele lor. El a făgăduit că treieratul se va întinde până la culesul viilor şi culesul viilor până la vremea semănatului, şi că vor mânca pâinea lor pe săturate şi vor locui în ţara lor, în siguranţă. El va face ca vrăjmaşii lor să piară. Nu va avea oroare faţă de ei, ci va merge împreună cu ei şi va fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Lui. Dar, dacă vor nesocoti poruncile Sale, El îi va trata exact invers. Blestemul Lui va rămâne asupra lor, în locul binecuvântării Lui. Va frânge mândria puterii lor şi va face cerurile de deasupra lor ca fierul şi pământul ca arama. ‘Vi se va istovi puterea fără de folos; pământul vostru nu-şi va da roadele, şi pomii de pe pământ nu-şi vor da roadele. Şi dacă şi după aceasta vă veţi împotrivi, Mă voi împotrivi şi Eu vouă’”. – Mărturii, vol.2, p.661.

Arama – întristare şi judecată

„Atunci când cerul era ca de aramă deasupra lui Pavel, el s-a încrezut şi mai deplin în Dumnezeu. Mai mult decât oricare om, el a cunoscut ce înseamnă întristarea; dar ascultaţi strigătul lui biruitor când, asaltat de ispită şi luptă, picioarele lui se avântă înainte spre cer”. – Istoria faptelor apostolilor, p.363.

Fierul – Robie aspră

„Robia lor a fost reprezentată printr-un jug de lemn, care era uşor de purtat, dar împotrivirea avea să fie tratată cu o asprime corespunzătoare, reprezentată printr-un jug de fier”. – Mărturii, vol.4, p.172.



7 – Cele şapte vremuri în interpretarea lui Edson

2 Regi 17,5-23 – 723 î.Hr. Cronologia lui James Usher

„Validitatea mărturiei de mai sus nu poate fi negată sau pusă la îndoială, deoarece nu poate fi niciun loc pentru vreo altă îndoială cu privire la un punct aşa de clar. Prin urmare, acesta este un eveniment istoric inspirat, iar cronologia lui, care este 723 î.Hr., este punctul din care trebuie să calculăm cei 2520 de ani de robie. În loc de a calcula de la luarea în robie a lui Manase, regele lui Iuda, în Babilon, adică în 677 î.Hr., noi calculăm de la prinderea şi închiderea lui Osea, regele lui Israel, care a avut loc în 723 î.Hr. Din oricare punct al anului 723 î.Hr. calculăm, trebuie să fie stabilit acelaşi punct corespunzător din anul 1798 pentru a completa 2520 de ani, la fel ca în cazul celor 2300 zile, care încep din toamna anului 457 î.Hr. şi se încheie în toamna anului 1844. Anul 723 î.Hr. este adevăratul început, iar 1798 este adevăratul termen de încheiere a celor 2520 de ani de robie ai poporului lui Dumnezeu. Noi avem un raport istoric al unui eveniment corespunzător care a avut loc în anul 1798, care se potriveşte perfect cu împlinirea cuvintelor profeţilor care au prezis evenimentele ce vor marca sfârşitul celor 2520 de mânie a lui Dumnezeu şi de robie”. – Hiram Edson, The Times of the Gentiles, Review and Herald, 10 ianuarie, 1856.

Cel dintâi – împăratul Asiriei, iar cel din urmă – împăratul Babilonului 

„‘Israel este o oaie rătăcită pe care au gonit-o leii; împăratul Asiriei a mâncat-o cel dintâi; şi acesta din urmă i-a zdrobit oasele, acest Nebucadneţar, împăratul Babilonului’. ‘De aceea aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: Iată, voi pedepsi pe împăratul Babilonului şi ţara lui, cum am pedepsit pe împăratul Asiriei.

Voi aduce înapoi pe Israel în păşunea lui; va paşte pe Carmel şi pe Basan, şi îşi va potoli foamea pe muntele lui Efraim şi în Galaad. În zilele acelea, în vremea aceea, zice Domnul, se va căuta nelegiuirea lui Israel, şi nu va mai fi, şi păcatul lui Iuda, şi nu se va mai găsi; căci voi ierta rămăşiţa, pe care o voi lăsa’” (Ieremia 50,17-29). 

Israel

Mânia împărăţiei de la miază-noapte – 723 î.Hr.: 2 Regi 17

723 î.Hr.

2529

1798

Iuda

Mânia împărăţiilor de la miază-zi – 677 î.Hr.: 2 Cronici 33,11.

677 î.Hr.

2520 

1844

Începând cu Isaia

„Căci Damascul va fi capitala Siriei, şi Reţin va fi capitala Damascului. Şi peste şase zeci şi cinci de ani, Efraim va fi nimicit şi nu va mai fi un popor” (Isaia 7,8).

„Isaia a profetizat că Efraim va fi nimicit peste şaizeci şi cinci de ani şi nu va mai fi un popor (Isaia 7,8). Acest lucru a avut loc în zilele lui Pecah şi Rezin, 742 înainte de Hristos. După şaizeci şi cinci de ani, în 677 î.Hr., Esarhaddon, împăratul Asiriei şi al Babilonului, a venit în ţara lui Israel şi Iuda cu o mare armată, a luat în robie ultima rămăşită a lui Israel, iar izraeliţii nu au mai fost un popor de atunci. După aceea, el a intrat în război contra Ierusalimului, l-a cucerit pe Manase şi l-a dus în Babilon, fapt cu care încep ‘cele şapte vremuri’ în care Iuda urma să fie rob al împăraţilor pământului şi, de asemenea, ‘cei şapte ani’ în care Israel trebuia să fie în robie, un popor jefuit şi nimicit; ambele evenimente începând şi încheindu-se în aceeaşi perioadă, 2520 de ani, începând cu 677 î.Hr, şi încheindu-se în 1843 d.Hr. Dacă adunăm 1843 cu 677, obţinem 2520”. – William Miller, Miller’s Works, vol.1, p.80.

„În loc de a calcula de la luarea în Babilon a lui Manase, împăratul lui Iuda, 677 î.Hr., noi calculăm de la prinderea şi închiderea lui Osea, împăratul lui Israel, fapt care a avut loc în 723 î.Hr. Acest lucru s-a petrecut la 19 ani după profeţia lui Isaia 7,8, adică în 742 î.Hr.; având în vedere că Efraim a fost nimicit şi a încetat să fie literalmente un popor după 65 de ani”. – Hiram Edson, The Times of Gentiles, Review and Herald, 10 ianuarie, 1856. 

Vremea de apoi a mâniei: 1844 

„Apoi mi-a zis: ‘Iată, îţi arăt ce se va întâmpla la vremea de apoi a mâniei, căci vedenia aceasta priveşte vremea sfârşitului” (Daniel 8,19).

Apoi mi-a zis: Iată îţi arăt ce se va întâmpla la vremea de apoi a mâniei, căci vedenia aceasta priveşte 1844. (Daniel 8,19). 

Pustiirile (plural)

„În analiza lui cu privire la puterile care au persecutat poporul lui Dumnezeu de-a lungul veacurilor, el a dezvoltat conceptul celor două urâciuni, definite ca fiind păgânismul (prima urâciune), simbolizând forţa persecutoare din afara bisericii, şi papalitatea (cea de a doua urâciune), reprezentând puterea persecutoare din interiorul bisericii. Tema celor două urâciuni a caracterizat majoritatea interpretărilor lui profetice ulterioare”. – P. Gerard Damsteegt, Foundations of the Seventh-day Adventist Message and Mission, p.22. 

Daniel 9,26 – pustiirile e sunt hotărâte

„După aceste şaizeci şi două de săptămâni, unsul va fi stârpit, şi nu va avea nimic. Poporul unui domn care va veni, va nimici cetatea şi sfântul Locaş, şi sfârşitul lui va fi ca   printr-un potop; este hotărât că războiul va ţine până la sfârşit şi împreună cu el şi pustiirile”.

Ce este hotărât?

„El va face un legământ trainic cu mulţi, timp de o săptămână, dar la jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa şi darul de mâncare, şi pe aripa urâciunilor idoleşti va veni unul care pustieşte, până va cădea asupra celui pustiit prăpădul hotărât” (Daniel 9,27)

Pustiirea va cădea asupra celui pustiit

„El va face un legământ trainic cu mulţi, timp de o săptămână, dar la jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa şi darul de mâncare, şi pe aripa urâciunilor idoleşti va veni unul care pustieşte, până va cădea asupra celui pustiit prăpădul hotărât” (Daniel 9,27)

Ce este hotărât?

„După aceste şaizeci şi două de săptămâni, unsul va fi stârpit, şi nu va avea nimic. Poporul unui domn care va veni, va nimici cetatea şi sfântul Locaş, şi sfârşitul lui va fi ca printr-un potop; este hotărât că războiul va ţine până la sfârşit şi împreună cu el şi pustiirile” (Daniel 9,26). 

Care război?

Domnul şi potopul

„După aceste şaizeci şi două de săptămâni, unsul va fi stârpit, şi nu va avea nimic. Poporul unui domn care va veni, va nimici cetatea şi sfântul Locaş, şi sfârşitul lui va fi ca printr-un potop; este hotărât că războiul va ţine până la sfârşit şi împreună cu el şi pustiirile” (Daniel 9,26).

Domnul: 70 d.Hr. – Roma păgână

„Balaurul a stat înaintea femeii, care sta să nască, pentru ca să-i mănânce copilul, când îl va naşte” (Apocalipsa 12,4).

„Seria profeţiilor în care se găsesc aceste simboluri începe cu Apocalipsa capitolul 12, cu balaurul care căuta să-L distrugă pe Hristos la naşterea Sa. Balaurul este Satana (Apocalipsa 12,9), el este acela care l-a determinat pe Irod să-L dea la moarte pe Mântuitorul. Dar unealta principală a lui Satana, care a făcut război cu Hristos şi cu poporul Său în primele secole ale erei creştine, a fost Imperiul Roman, în care păgânismul era religia predominantă. Astfel, în timp ce balaurul reprezintă în primul rând pe Satana, în al doilea rând este un simbol al Romei păgâne. – Tragedia veacurilor, p.439.

Potopul: 538 – 1798 – Roma papală

„Atunci şarpele a aruncat din gură apă, ca un râu, după femeie, ca s-o ia râul. Dar pământul a dat ajutor femeii. Pământul şi-a deschis gura, şi a înghiţit râul, pe care-l aruncase balaurul din gură” (apocalipsa 12,15.16).

Sfârşitul primei mânii

„Împăratul va face ce va voi; se va înălţa, se va slăvi mai pe sus de toţi dumnezeii, şi va spune lucruri nemaiauzite împotriva Dumnezeului dumnezeilor; şi va propăşi până va trece mânia, căci ce este hotărât se va împlini” (Daniel 11,36).

Papalitatea va prospera, până va trece mânia

„Papalitatea va face ce va voi; se va înălţa, se va slăvi mai pe sus de toţi dumnezeii, şi papalitatea va spune lucruri nemaiauzite împotriva Dumnezeului dumnezeilor; şi papalitatea va propăşi până va trece mânia, căci ce este hotărât se va împlini” (Daniel 11,36).

Ce este hotărât se va împlini

„Papalitatea va propăşi până va trece mânia, căci ce este hotărât se va împlini” (Daniel 11,36).

Rana de moarte

„Papalitatea va face ce va voi; se va înălţa, papalitatea se va slăvi mai pe sus de toţi dumnezeii, şi papalitatea va spune lucruri nemaiauzite împotriva Dumnezeului dumnezeilor; şi papalitatea va propăşi până în 1798, când pustiirea va fi adusă asupra papalităţii” (Daniel 11,36).

„El va face un legământ trainic cu mulţi, timp de o săptămână, dar la jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa şi darul de mâncare, şi pe aripa urâciunilor idoleşti va veni unul care pustieşte, până în 1798, când papalitatea va primi rana de moarte” (Daniel 9,27)

Primul sfârşit al mâniei – 1798

Ultimul sfârşit al mâniei - 1844

46 ani

„Iudeii au zis: ‘Au trebuit patruzeci şi şase de ani, ca să se zidească Templul acesta, şi Tu îl vei ridica în trei zile?’” (Ioan 2,20).

„Intrarea lui Hristos ca Mare Preot în Locul Prea sfânt pentru curăţirea Sanctuarului, aşa cum a fost scoasă în evidenţă în Daniel 8,14; venirea Fiului omului înaintea Celui Îmbătrânit de zile, aşa cum ni se prezintă în Daniel 7,13; şi venirea Domnului în Templul Său, profetizată de Maleahi, sunt descrieri ale aceluiaşi eveniment; şi lucrul acesta mai este reprezentat şi prin venirea mirelui la ospăţul de nuntă descris de Hristos în parabola celor zece fecioare, din Matei capitolul 25”. – Tragedia veacurilor, p.426.

Maleahi

„Iată, voi trimite pe solul Meu; el va pregăti calea înaintea Mea. Şi deodată va intra în Templul Său Domnul pe care-L căutaţi: Solul legământului, pe care-L doriţi; iată că vine, zice Domnul oştirilor. Cine va putea să sufere însă ziua venirii Lui? Cine va rămâne în picioare când Se va arăta El? Căci El va fi ca focul topitorului, şi ca leşia nălbitorului. El va şedea, va topi şi va curăţi argintul; va curăţi pe fiii lui Levi, îi va lămuri cum se lămureşte aurul şi argintul, şi vor aduce Domnului daruri neprihănite” (Maleahi 3,1-3).

Curăţirile templului

„Când a început activitatea Sa publică, Domnul Isus a curăţit templul de profanarea lui nelegiuită. Printre ultimele acte ale slujirii Sale, a fost cea de a doua curăţire a templului. Tot aşa, în ultima lucrare de avertizare a lumii, bisericilor li se adresează două apeluri distincte. Solia îngerului al doilea este: ‘A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei curviei ei!’ (Apocalipsa 14,8). În strigătul cu glas tare al soliei îngerului al treilea, se aude o voce din cer, spunând: ‘Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei! Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit, şi au ajuns până în cer; şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de nelegiuirile ei’”. – Selected Messages, cartea.2, p.118.

Pe temeiul a doi martori: Daniel 5

Ghere

Un techel este un siclu – 20 de ghere

„Iată ce vor da toţi cei ce vor fi cuprinşi în numărătoarea aceasta: o jumătate de siclu, după siclul sfântului locaş, care este de douăzeci de ghere; o jumătate de siclu va fi darul ridicat pentru Domnul (Exod 30,13).

„Să iei câte cinci sicli de cap, după siclul sfântului locaş, care este de douăzeci de ghere” (Numeri 3,47).

Gherele sunt unitatea de măsură

Un mene este 1000 ghere

Un techel este 20 ghere

Upharsim sau peres înseamnă: împărţit – o jumătate adică 500 ghere

MENE 1000

MENE 1000

TEKEL 20

PERES 500

TOTAL 2520

Interpretarea 

„Şi iată tâlcuirea acestor cuvinte. Numărat (MENE), înseamnă că Dumnezeu ţi-a numărat zilele domniei, şi i-a pus capăt. Cântărit (TECHEL), înseamnă că ai fost cântărit în cumpănă şi ai fost găsit uşor! Împărţit (ÎMPĂRŢIT), înseamnă că împărăţia ta va fi împărţită, şi dată Mezilor şi Perşilor!” (Daniel 5,18-28).

Zdrobirea puterii poporului sfânt 

„Şi am auzit pe omul acela îmbrăcat în haine de in, care stătea deasupra apelor râului; el şi-a ridicat spre ceruri mâna dreaptă şi mâna stângă, şi a jurat pe Cel ce trăieşte veşnic, că va mai fi o vreme, două vremuri, şi o jumătate de vreme, şi că toate aceste lucruri se vor sfârşi când puterea poporului sfânt va fi zdrobită de tot.

Eu am auzit, dar n-am înţeles; şi am zis: ‘Domnul meu, care va fi sfârşitul acestor lucruri?’

El a răspuns: Du-te Daniele! Căci cuvintele acestea vor fi ascunse şi pecetluite până la vremea sfârşitului. Mulţi vor fi curăţiţi, albiţi şi lămuriţi; cei răi vor face răul, şi niciunul din cei răi nu va înţelege, dar cei pricepuţi vor înţelege. De la vremea când va înceta jertfa necurmată, şi de când se va aşeza urâciunea pustiitorului, vor mai fi o mie două sute nouăzeci de zile. Ferice de cine va aştepta, şi va ajunge până la o mie trei sute treizeci şi cinci de zile!’” (Daniel 12,7-12).

„În 23 septembrie, Domnul mi-a arătat că Îşi întinsese mâna pentru a doua oară pentru a salva rămăşiţa poporului Său şi că eforturile trebuie să fie dublate din nou în acest timp al adunatului. Când a fost timpul rispirii, poporul Israel a fost lovit şi rănit, dar acum, în timpul adunatului, Dumnezeu va vindeca şi va uni poporul Său. În timpul risipirii, eforturile făcute pentru răspândirea adevărului nu au avut un mare succes, nu au realizat decât puţin, sau nimic, dar în timpul adunatului, când Dumnezeu Şi-a întins mâna pentru a aduna poporul Său, eforturile pentru răspândirea adevărului vor avea succesul plănuit. Toţi trebuie să fie uniţi şi să fie zeloşi în lucrare. Am văzut a fost greşit să căutăm în timpul risipirii exemple care să ne conducă acum, în timpul adunatului, fiindcă dacă Dumnezeu nu va face pentru noi acum mai mult decât a făcut atunci, Israel nu va mai fi adunat niciodată”. – Early Writings, p.74-75.