Afară din Babilon

Afară din Babilon în timpul lui Miller

„Solia îngerului al doilea este: ‘A căzut Babilonul, cetatea cea mare, pentru că a adăpat toate neamurile din vinul mâniei desfrânării ei’ (Apocalipsa 14,8). Iar în strigătul puternic al soliei îngerului al treilea, se aude o voce din cer care spune: - Apocalipsa 18,4.5 – citat”. – Selected Messages, cartea 2, p.118.

Viaţa sau moartea

Viaţa sau moartea în timpul lui Hristos

„Atenţia mi-a fost îndreptată înapoi, la proclamarea primei veniri a lui Hristos. Ioan a fost trimis în duhul şi puterea lui Ilie spre a pregăti calea lui Isus. Aceia care au respins mărturia lui Ioan nu au beneficiat de învăţăturile lui Isus. Împotrivirea lor faţă de solia care prevestise venirea Sa i-a pus într-o poziţie în care nu au putut să primească uşor puternicele dovezi care arătau că El era Mesia. Satana i-a condus pe aceia care au respins solia lui Ioan să meargă chiar mai departe, să-L respingă şi să-L răstignească pe Hristos. Prin faptul acesta, ei s-au aşezat într-o poziţie în care nu au putut să primească binecuvântarea din Ziua Cincizecimii, care i-ar fi putut învăţa despre calea spre sanctuarul ceresc. Sfâşierea perdelei de la templu a arătat că jertfele şi rânduielile iudaice nu aveau să mai fie primite. Marea Jertfă fusese adusă şi fusese acceptată, iar Duhul Sfânt care a coborât în Ziua Cincizecimii a condus mintea ucenicilor de la sanctuarul pământesc la sanctuarul ceresc, unde Isus intrase cu sângele Său, pentru a le împărtăşi ucenicilor Lui beneficiile ispăşirii Sale. Totuşi, iudeii au fost lăsaţi în întuneric deplin. Ei au pierdut toată lumina pe care ar fi putut să o aibă cu privire la Planul de Mântuire şi au continuat să se încreadă în jertfele şi darurile lor nefolositoare. Sanctuarul ceresc luase locul celui pământesc, şi totuşi ei nu ştiau nimic despre schimbarea aceasta. Prin urmare, ei nu au putut să beneficieze de mijlocirea lui Hristos în locul sfânt. – Early Writings, p.259.

Viaţa sau moartea în timpul milleriţilor

„Mulţi privesc cu oroare comportamentul iudeilor care L-au respins şi L-au răstignit pe Hristos şi, când citesc istoria abuzului ruşinos pe care l-a suferit El, ei cred că Îl iubesc şi că nu L-ar fi negat, aşa cum a făcut Petru, şi nici nu L-ar fi răstignit, aşa cum au făcut iudeii. Totuşi, Dumnezeu, care cunoaşte inima tuturor, a pus la încercare dragostea pe care ei mărturisesc că o simt faţă de Isus. Tot cerul a privit cu interesul cel mai profund primirea soliei primului înger. Dar mulţi care au declarat că Îl iubesc pe Isus şi care au vărsat lacrimi, când au citit istoria crucii, au luat în râs vestea cea bună a venirii Sale. În loc să primească solia cu bucurie, ei au declarat că ea este o amăgire. I-au urât pe aceia care iubeau venirea Sa şi i-au dat afară din biserici. Aceia care au respins prima solie nu au putut să beneficieze de a doua, nici nu au beneficiat de solia strigătului de la miezul nopţii, care a avut scopul de a-i pregăti să intre cu Isus, prin credinţă, în sfânta sfintelor din sanctuarul ceresc. Prin respingerea celor două solii anterioare, ei şi-au întunecat priceperea într-o asemenea măsură, încât nu au putut să vadă nicio lumină în solia îngerului al treilea, care arată calea spre sfânta sfintelor. Am văzut că, aşa cum iudeii L-au răstignit pe Isus, tot aşa bisericile oficiale răstigniseră soliile acestea şi, ca urmare, nu au ştiut nimic despre calea de a intra în sfânta sfintelor şi nu au putut să beneficieze de mijlocirea lui Isus acolo. Asemenea iudeilor, ei au adus jertfele lor nefolositoare, au înălţat rugăciunile lor nefolositoare spre încăperea pe care Isus a părăsit-o, iar Satana, mulţumit de amăgirea lor, preia un caracter religios şi conduce mintea acestor pretinşi creştini la sine însuşi, lucrând cu puterea lui, cu semnele şi minunile lui mincinoase, pentru a-i prinde în capcana lui. – Early Writings, p.259-261. 

Sfârşitul templului

În timpul lui Hristos şi în timpul milleriţilor

„Drept răspuns, Isus le-a zis: ‘Stricaţi Templul acesta, şi în trei zile îl voi ridica’. Iudeii au zis: ‘Au trebuit patruzeci şi şase de ani, ca să se zidească Templul acesta, şi Tu îl vei ridica în trei zile?’” (Ioan 2,19.20).

4. Solia a treia: Judecata

Judecata în timpul lui Hristos 

„Cu cinci sute de ani mai înainte, Domnul declarase prin proorocul Zaharia: ‘Bucură-te, fiica Sionului, strigă de bucurie fiica Ierusalimului; Iată, Împăratul tău vine; El este drept şi biruitor; smerit, călare pe un asin, pe mânzul unei măgăriţe’. (Zaharia 9,9). Dacă ucenicii şi-ar fi dat seama că Hristos mergea la judecată şi la moarte, n-ar mai fi împlinit această proorocie.

„În acelaşi fel, Miller şi tovarăşii lui au împlinit profeţia şi au vestit o solie despre care Inspiraţia prevestise că urma să-i fie vestită lumii, dar ei n-ar fi vestit-o, dacă ar fi înţeles pe deplin proorociile care arătau către dezamăgirea lor şi către prezentarea unei alte solii ce trebuia să fie predicată tuturor popoarelor, înainte ca Domnul să vină. Prima şi a doua solie îngerească au fost vestite la timpul potrivit şi au împlinit lucrarea pe care Dumnezeu plănuise să o aducă la îndeplinire prin ei”. – Tragedia veacurilor, p.405.

Judecata în timpul milleriţilor

„Proorociile prezintă o succesiune de evenimente care duc la începutul judecăţii. Acest lucru este adevărat în mod deosebit în ce priveşte cartea lui Daniel. Dar lui Daniel i-a fost cerut să sigileze ‘până la vremea sfârşitului’ partea aceea din profeţie care avea legătură cu zilele din urmă. O solie cu privire la judecată întemeiată pe împlinirea acelor profeţii nu putea fi proclamată, decât atunci când va sosi această vreme. Dar profetul spune că în timpul sfârşitului ‘mulţi vor citi şi cunoştinţa va creşte’”. – Tragedia veacurilor, p.355-356.

Dezamăgirea

„Asemenea primilor ucenici, William Miller şi tovarăşii lui n-au înţeles pe deplin importanţa soliei pe care o vesteau. Rătăcirile care fuseseră împământenite de multă vreme în biserică i-au împiedicat să ajungă la o interpretare corectă a unui punct important al profeţiei. De aceea, cu toate că au vestit solia pe care Dumnezeu le-a încredinţat-o spre a o vesti lumii, printr-o înţelegere greşită a sensului ei, au suferit dezamăgirea”. – Tragedia veacurilor, p.351-352.

5. Lucrarea

Lucrarea încredinţată ucenicilor

„Misiunea Evangheliei este marea cartă misionară a Împărăţiei lui Hristos. Ucenicii urmau să lucreze cu sârguinţă pentru suflete, adresând invitaţia harului. Nu trebuiau să aştepte ca oamenii să vină la ei, ci ei trebuiau să meargă la oameni cu solia lor”. – Istoria faptelor apostolilor, p.28.

Lucrarea încredinţată milleriţilor

„Nu pot să stărui destul de puternic pe lângă toţi membrii comunităţilor noastre, toţi cei care sunt adevăraţi misionari, care cred solia îngerului al treilea, care-şi opresc piciorul în ziua Sabatului, să cerceteze solia din capitolul 58 din Isaia. Lucrarea de binefacere, poruncită în acest capitol, este lucrarea pe care Dumnezeu doreşte ca poporul Său să o facă în timpul acesta. Ea este o lucrare rânduită de El. Noi nu suntem lăsaţi să ne îndoim cu privire la locul unde se aplică solia şi timpul realizării ei precise, deoarece citim: ‘Ai tăi vor zidi iarăşi pe dărâmăturile de mai înainte, vei ridica din nou temeliile străbune; vei fi numit Dregător de spărturi, Cel ce drege drumurile şi face ţara cu putinţă de locuit’ (vers. 12). Monumentul de aducere aminte al lui Dumnezeu, Sabatul zilei a şaptea, semnul lucrării Lui de creare a lumii, a fost înlocuit de omul fărădelegii. Poporul lui Dumnezeu are o lucrare specială de făcut, aceea de a repara spărtura ce  s-a făcut în Legea Sa; şi, cu cât ne apropiem mai mult de sfârşit, cu atât lucrarea aceasta devine mai urgentă. Toţi aceia care Îl iubesc pe Dumnezeu vor dovedi că ei poartă semnul Lui, ţinând poruncile Sale. Ei sunt dregători de spărturi, pentru a se putea locui acolo. Domnul spune: ‘Dacă îţi vei opri piciorul în ziua Sabatului, ca să nu-ţi faci gusturile tale în ziua Mea cea sfântă, dacă Sabatul va fi desfătarea ta (...) atunci te vei putea desfăta în Domnul şi Eu te voi sui pe înălţimile ţării’ (vers. 13-14). În felul acesta, adevărata lucrare medicală misionară este legată inseparabil de respectarea poruncilor lui Dumnezeu, dintre care Sabatul este menţionat în mod deosebit, întrucât este marele monument de aducere aminte a lucrării de creaţiune a lui Dumnezeu. Aceasta este lucrarea pe care poporul lui Dumnezeu trebuie s-o facă acum. Lucrarea aceasta, dacă este bine săvârşită, va aduce bisericii binecuvântări bogate”. – Mărturii, vol.6, p.265-266.

6. Pierderea credinţei

Pierderea credinţei în timpul lui Hristos

„Dimineaţa, Isus stătea pe ţărm, dar ucenicii nu ştiau că este Isus. ‘Copii’ le-a zis Isus, ‘aveţi ceva de mâncare?’ Ei i-au răspuns: ‚Nu’. El le-a zis: ‘Aruncaţi mreaja în partea dreaptă a corăbiei, şi veţi găsi’. Au aruncat-o deci, şi n-o mai puteau trage de mulţimea peştilor” (Ioan 21,4-6).

Pierderea credinţei în perioada millerită

Dacă, după marea dezamăgire din 1844, ar fi rămas neclintiţi în credinţă şi ar fi urmat uniţi pe calea deschisă de providenţa lui Dumnezeu, primind solia îngerului al treilea şi propovăduind-o cu puterea Duhului Sfânt în lume, adventiştii ar fi văzut mântuirea lui Dumnezeu. Domnul ar fi lucrat cu putere împreună cu eforturile lor, lucrarea ar fi fost încheiată, iar Hristos ar fi venit deja spre a-i da poporului Său răsplata. Totuşi, în perioada de îndoială şi nesiguranţă de după dezamăgire, mulţi credincioşi adventişti au renunţat la credinţa lor…. În felul acesta, lucrarea a fost împiedicată, iar lumea a fost lăsată în întuneric. Dacă întreaga mişcare adventistă s-ar fi unit în respectarea poruncilor şi a credinţei lui Isus, cât de vast diferită ar fi fost istoria noastră!” – Evanghelizarea, p.695.

7. Solia a patra

Repetarea celei de a doua

Păcatul: Prima solie _______________ solia cu privire la reformă.

Neprihănirea: Solia a doua _________ manifestarea puterii lui Dumnezeu

Judecata: Solia a treia _____________ judecata

Păcatul, neprihănirea şi judecata

„Lucrarea Duhului Sfânt este aceea de a convinge lumea cu privire la păcat, neprihănire şi judecată”. – Seventh-day Adventist Bible Commentary, volumul 7, p.980.

A. Repetarea reformei în istoria lui Hristos 

„Nu ar fi bine să-L căutaţi pe Domnul, aşa cum L-au căutat ucenicii înainte de Ziua Cincizecimii? După înălţarea lui Hristos, ucenicii Săi – oameni cu talente şi capacităţi diferite – s-au adunat în camera de sus spre a se ruga pentru darul Duhului Sfânt. În camera aceasta, ‘toţi stăruiau cu un cuget în rugăciune şi cereri’. Ei au săvârşit o lucrare deplină a pocăinţei, mărturisindu-şi păcatele. Nicio povară a păcatelor nemărturisite unii faţă de alţii nu mai apăsa asupra lor. După ce au clarificat orice neînţelegeri, ei au fost cu un cuget şi s-au rugat cu un scop unic timp de zece zile, la sfârşitul cărora ‘toţi s-au umplut de Duh Sfânt, şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească’”. – Manuscript Releases, volumul 5, p.94-95.

Repetarea reformei în zilele lui Neemia

„Spiritul reformei adevărate va fi întâlnit în zilele noastre, ca în zilele din vechime. Aceia care sunt zeloşi pentru onoarea lui Dumnezeu şi care nu vor aproba păcatul nici la pastori, nici la oameni, nu trebuie să se aştepte la odihnă, sau plăcere în viaţa aceasta. Cuvântul de ordine al tuturor celor ce veghează asupra intereselor bisericii lui Hristos trebuie să fie: Vigilenţă neobosită. În timpul absenţei lui Neemia din Ierusalim, au apărut rele care ameninţau să pervertească poporul. Aceleaşi pericole există în timpul nostru”. – Signs of the Times, 24 ianuarie, 1884. 

B. Repetarea înviorării în istoria lui Hristos

„În ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei, şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei. Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt, şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească” (Fapte 2,1-4).

C. Repetarea judecăţii în zilele lui Hristos

„Dar un om, numit Anania, a vândut o moşioară, cu nevastă-sa Safira” (Fapte 5,1).



4 – Modelul profetic

Moise: Rândul al patrulea

Pietrele de hotar al fiecărei mişcări reformatoare

Timpul sfârşitului

Prima solie

A doua solie

A treia solie

O lucrare

Pierderea credinţei

A patra solie

Sfârşitul de la început – un proroc ca mine

„Şi să trimită pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos, pe care cerul trebuie să-L primească, până la vremile aşezării din nou a tuturor lucrurilor: despre aceste vremi a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi prooroci din vechime. În adevăr, Moise a zis părinţilor noştri: ‘Domnul, Dumnezeul vostru, vă va ridica dintre fraţii voştri un prooroc ca mine; pe El să-L ascultaţi în tot ce vă va spune’” (Fapte 3,20-22).

1. Timpul sfârşitului

„Copilul a crescut, şi ea l-a adus fetei lui Faraon; şi el i-a fost fiu. I-a pus numele Moise; ‘căci’, a zis ea, ‘l-am scos din ape’” (Exod 2,10). 

Întunericul

„În robia lor, izraeliţii dăduseră uitării – într-o măsură oarecare – cunoaşterea Legii lui Dumnezeu şi se îndepărtaseră de preceptele ei”. – Patriarhi şi Profeţi, p.258.

2. Prima solie: Reforma

„În robia lor, izraeliţii dăduseră uitării – într-o măsură oarecare – cunoaşterea Legii lui Dumnezeu şi se îndepărtaseră de preceptele ei. Sabatul fusese îndeobşte desconsiderat şi asprimea supraveghetorilor lor făcea ca ţinerea lui să fie aparent imposibilă. Dar Moise a arătat poporului său că ascultarea de Dumnezeu era prima condiţie a eliberării, iar eforturile făcute pentru restatornicirea păzirii Sabatului au ajuns la cunoştinţa asupritorilor lor”. – Patriarhi şi Profeţi, p.258.

3. A doua solie: Manifestarea puterii lui Dumnezeu

„Mâna lui Dumnezeu, şi nu influenţa sau puterea omenească pe care ar fi avut-o Moise sau Aaron, a fost aceea care a făcut minunile pe care ei le-au săvârşit înaintea lui faraon. Aceste semne şi minuni erau menite să-l convingă pe faraon că marele ‘EU SUNT’ îl trimisese pe Moise şi că era datoria împăratului să lase pe Israel să plece, ca să-I poată sluji viului Dumnezeu”. – Patriarhi şi Profeţi, p.273.

Împotrivirea vrăjmaşilor

"Să nu mai daţi poporului paie ca mai înainte pentru facerea cărămizilor, ci să se ducă singuri să strângă paie. Totuşi să le cereţi acelaşi număr de cărămizi, pe care le făceau mai înainte, să nu le scădeţi nimic din ele, căci sunt nişte leneşi, de aceea strigă mereu: ‘Haidem să aducem jertfe Dumnezeului nostrum’” (Exod 5,7.8).

4. A treia solie: Judecata

„Pedeapsa despre care Egiptul fusese avertizat de la început avea să fie cea din urmă. Dumnezeu este îndelung răbdător şi bogat în milă. El are o grijă duioasă faţă de fiinţele făcute după chipul Său. Dacă pierderea recoltelor şi a turmelor şi cirezilor ar fi adus Egiptul la pocăinţă, atunci copiii n-ar mai fi fost loviţi, dar naţiunea s-a împotrivit cu încăpăţânare poruncii divine şi, de aceea, lovitura finală era gata să cadă”. – Patriarhi şi profeţi, p.273.

Dezamăgirea

„Asupra noastră străluceşte lumina acumulată a vremurilor trecute. Raportul despre uitarea neglijentă a lui Israel a fost păstrat pentru luminarea noastră. În zilele noastre, Dumnezeu Şi-a întins mâna pentru a aduna la Sine un popor din fiecare neam, seminţie şi limbă. În mişcarea adventă, El a lucrat pentru moştenirea Sa, aşa cum a lucrat pentru izraeliţi atunci când i-a scos din Egipt. În marea dezamăgire de la 1844, credinţa poporului Său a fost pusă la încercare, aşa cum a fost pusă la încercare credinţa evreilor la Marea Roşie. Dacă ar fi continuat să se încreadă în Mâna călăuzitoare, care îi însoţise în experienţa lor trecută, adventiştii din primele zile ar fi putut să vadă mântuirea lui Dumnezeu. Dacă toţi aceia care activau uniţi în lucrarea de la 1844 ar fi primit solia îngerului al treilea şi ar fi proclamat-o în puterea Duhului Sfânt, Domnul ar fi lucrat cu putere împreună cu eforturile lor. Un potop de lumină s-ar fi revărsat asupra lumii. Cu ani de zile mai înainte, locuitorii pământului ar fi fost avertizaţi, lucrarea de încheiere ar fi fost dusă la capăt şi Hristos ar fi venit pentru a-Şi răscumpăra poporul”. – Mărturii, vol.8, p.115-116.

5. Lucrarea

„Dumnezeu dorea să facă din ocazia aceasta a rostirii Legii Sale o scenă de o măreţie înspăimântătoare, pe măsura caracterului Său înalt. Poporul trebuia să fie impresionat de faptul că tot ceea ce era în legătură cu slujirea lui Dumnezeu trebuia să fie privit cu cel mai mare respect. Domnul îi spuse lui Moise: ‘Du-te la popor, sfinţeşte-i azi şi mâine, şi pune-i să-şi spele hainele. Să fie gata pentru a treia zi, căci a treia zi Domnul Se va pogorî, în faţa întregului popor, pe muntele Sinai’ În timpul zilelor de aşteptare, toţi trebuiau să folosească timpul într-o pregătire solemnă pentru a se arăta înaintea lui Dumnezeu. Atât persoana, cât şi hainele trebuia să fie perfect curate. În timp ce Moise avea să le arate păcatele, ei trebuia să se dedice în umilinţă postului şi rugăciunii, pentru ca inimile lor să poată fi curăţite de orice nelegiuire”. – Patriarhi şi profeţi, p.303-304.

6. Apostazia

„La coborârea de pe munte, ‘Moise a venit şi a spus poporului toate cuvintele Domnului şi toate legile. Tot poporul a răspuns într-un glas: Vom face tot ce a zis Domnul’. Acest angajament, alături de cuvintele Domnului, care îi obligau să asculte, a fost scris de Moise într-o carte.

„Apoi, a urmat ratificarea legământului. La picioarele muntelui a fost construit un altar, iar lângă el au fost ridicaţi doisprezece stâlpi, ‘în conformitate cu cele doisprezece seminţii ale lui Israel’, ca o mărturie a faptului că acceptaseră legământul. După aceea, tinerii aleşi pentru slujire au adus jertfe….

„‘Gloata cea pestriţă’ fusese cea dintâi care s-a dedat la cârtire şi nerăbdare şi a fost conducătoarea apostaziei care a urmat. Printre obiectele considerate de egipteni ca fiind simboluri ale zeilor erau boul şi viţelul şi, la sugestia acelora care practicaseră această formă de idolatrie în Egipt, s-a făcut acum un viţel şi i s-a adus închinare. Poporul dorea o imagine, un chip care să-L reprezinte pe Dumnezeu şi care să meargă înaintea lor în locul lui Moise. Dumnezeu nu dăduse niciun fel de asemănare a persoanei Sale şi interzisese orice reprezentare materială pentru un asemenea scop. Minunile cele mari din Egipt şi de la Marea Roşie erau destinate să întărească credinţa în El ca Ajutor nevăzut, dar Atotputernic al lui Israel, singurul Dumnezeu adevărat. Iar dorinţa pentru o manifestare vizibilă a prezenţei Sale fusese împlinită prin stâlpul de nor şi de foc care păzea tabăra, cum şi în manifestarea slavei Sale pe muntele Sinai. Dar, având norul prezenţei Sale încă înaintea lor, ei s-au reîntors, în inimile lor, la idolatria din Egipt şi au înfăţişat slava nevăzutului Dumnezeu printr-un chip de viţel!...

„Moise a fost înştiinţat pe munte de apostazia din tabără şi i s-a spus să se înapoieze fără întârziere. ‘Scoală şi pogoară-te’, au fost cuvintele lui Dumnezeu. ‘Căci poporul tău, pe care l-ai scos din ţara Egiptului, s-a stricat. Foarte curând s-au abătut de la calea pe care le-o poruncisem Eu; şi-au făcut un viţel turnat, s-au închinat până la pământ înaintea lui’ (Exod 32,7.8). Dumnezeu ar fi putut împiedica mişcarea de la început, dar El a îngăduit să ajungă la culmea ei, pentru ca să le poată da tuturor o lecţie, prin pedepsirea trădării şi apostaziei”. – Patriarhi şi profeţi, p.316-318.

7. Solia a patra

A. Reforma

„Deşi Dumnezeu ascultase rugăciunea lui Moise, cruţându-l pe Israel de la nimicire, apostazia trebuia să fie pedepsită în mod exemplar. Nelegiuirea şi neascultarea în care Aaron i-a făcut să cadă, dacă n-ar fi fost imediat zdrobite, aveau să ducă de la răscoală la fărădelege şi aveau să ducă naţiunea într-o iremediabilă ruină. Printr-o severitate teribilă, răul trebuia înlăturat. Stând la uşa taberei, Moise a spus poporului: ‘Cine este pentru Domnul, să vină la mine!’ Cei care nu se alăturaseră apostaziei trebuiau să se aşeze la dreapta lui Moise; cei care erau vinovaţi, dar pocăiţi, la stânga lui. Porunca a fost ascultată. S-a aflat astfel că seminţia lui Levi nu luase parte la acea închinare idolatră. Şi în celelalte seminţii erau mulţi care, deşi păcătuiseră, acum îşi manifestau pocăinţa”. – Patriarhi şi profeţi, p.324.

B. Neprihănirea

„Niciodată de când a fost omul creat nu s-a văzut o astfel de manifestare a puterii divine ca atunci când a fost proclamată Legea pe Sinai. ‘S-a cutremurat pământul, s-au topit cerurile, dinaintea lui Dumnezeu, s-a zguduit Sinai dinaintea lui Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel’ (Psalmi68,8). În mijlocul celor mai teribile convulsii ale naturii, vocea lui Dumnezeu, asemenea unei trâmbiţe, s-a auzit din nor. Muntele se clătina de la bază spre vârf şi oştile lui Israel, palide şi tremurând de groază, s-au aruncat cu feţele la pământ. El, a cărui voce scutura atunci pământul, a declarat: ‘Voi mai clătina încă o dată nu numai pământul, ci şi cerul’ (Evrei 12,26). Sfânta Scriptură spune: ‘Domnul va răcni de sus; din Locaşul Lui cel sfânt’, ‘de se zguduie cerurile şi pământul’ (Ieremia 25,30; Ioel 3,16). În ziua cea mare, ce stă să vină, cerurile se vor strânge ‘ca o carte de piele, pe care o faci sul’ (Apocalipsa 6,14). Chiar munţii şi insulele vor fi mutate din locurile lor. ‘Pământul se clatină ca un om beat, tremură ca o colibă; păcatul lui îl apasă, cade şi nu se mai ridică’ (Isaia 24,20).

„‘De aceea, toate mâinile slăbesc şi orice inimă omenească se topeşte’, de aceea toate feţele ‘s-au îngălbenit’; ‘ei sunt năpădiţi de spaimă; îi apucă chinurile şi durerile’. ‘Voi pedepsi – zice Domnul – lumea pentru răutatea ei şi pe cei răi pentru nelegiuirea lor; voi face să înceteze mândria celor trufaşi şi voi doborî semeţia celor asupritori’ (Isaia13,7.8.11; Ieremia 30,6)”. – Patriarhi şi profeţi, p.340.

C. Judecata

„Aceia care au adus la îndeplinire această lucrare teribilă a judecăţii au acţionat în baza unei autorităţi divine, executând sentinţa Împăratului cerului. Oamenii trebuie să fie atenţi când, în orbirea lor firească, îi judecă şi condamnă pe semenii lor; dar când Dumnezeu le porunceşte să aducă la îndeplinire sentinţa Sa asupra nelegiuirii, El trebuie să fie ascultat. Aceia care au adus la îndeplinire acest act dureros şi-au manifestat în felul acesta scârba şi dispreţul faţă de răzvrătire şi idolatrie şi s-au consacrat pe deplin slujirii adevăratului Dumnezeu. Domnul a onorat credincioşia lor, acordând o distincţie deosebită seminţiei lui Levi”. – Patriarhi şi profeţi, p.324.

Legământul

Israelul antic şi cel modern

„Ceea ce Dumnezeu a urmărit să facă pentru lume, prin Israel, naţiunea aleasă, va aduce la îndeplinire până la urmă, prin biserica Sa de pe pământ, de astăzi. El ‘a dat via altor vieri’, chiar poporului care păzeşte legământul Său şi care, cu credincioşie, ‘Îi dau roadele la vremea lor’. Niciodată Domnul nu S-a lăsat fără reprezentanţi adevăraţi pe pământ, care au făcut din interesele Sale propriile lor interese. Aceşti martori pentru Dumnezeu sunt socotiţi ca aparţinând Israelului spiritual, şi faţă de ei se vor împlini toate făgăduinţele legământului, făcute de Iehova poporului său de odinioară. – Profeţi şi regi, p.714.

Noe: Rândul al cincilea

1. Timpul sfârşitului

Întunericul

"Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ, şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău” (Geneza 6,5). 

2. Prima solie

"Prin credinţă Noe, când a fost înştiinţat de Dumnezeu despre lucruri care încă nu se vedeau, şi, plin de o teamă sfântă, a făcut un chivot ca să-şi scape casa; prin ea, el a osândit lumea, şi a ajuns moştenitor al neprihănirii care se capătă prin credinţă” (Evrei 11,7).

3. Solia a doua: Activităţile vrăjmaşilor

"În zilele lui Noe, locuitorii lumii vechi au râs şi au dispreţuit ceea ce ei au numit temerile şi prezicerile superstiţioase ale predicatorului neprihănirii. El a fost denunţat ca un personaj vizionar, fanatic şi alarmist. ‘Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului’. În zilele noastre, oamenii vor lepăda solemnul mesaj de avertizare, aşa cum au făcut în timpul lui Noe. Ei se vor referi la acei învăţători falşi, care au prezis evenimentul şi au fixat un timp hotărât, şi vor spune că n-au mai multă încredere în avertizarea noastră decât în a lor”. – Mărturii, vol.4, p.308.

Manifestarea puterii lui Dumnezeu

"Din dobitoacele curate şi din dobitoacele necurate, din păsări şi din tot ce se târăşte pe pământ, au intrat în corabie la Noe, două câte două, câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască, aşa cum poruncise Dumnezeu lui Noe” (Geneza 7,8-9).

4. Solia a treia: Judecata – o uşă închisă

„Cele care au intrat, erau câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască, din orice făptură, după cum poruncise Dumnezeu lui Noe. Apoi Domnul a închis uşa după el” (Geneza 7,16).

Numărul şapte: Dezamăgirea

„Căci după şapte zile, voi face să ploaie pe pământ patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; şi voi şterge astfel de pe faţa pământului toate făpturile pe care le-am făcut” (Geneza 7,4). 

Ploaia

„După cele şapte zile, au venit apele potopului pe pământ. În anul al şasesutelea al vieţii lui Noe, în luna a doua, în ziua a şaptesprezecea a lunii, în ziua aceea, s-au rupt toate izvoarele Adâncului celui mare şi s-au deschis stăvilarele cerurilor. Ploaia a căzut pe pământ patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi” (Geneza 7,10-12).

Ilie

Pietrele de hotar ale fiecărei mişcări de reformă

1. Timpul sfârşitului

2. Prima solie

3. Solia a doua

4. Solia a treia

5. O lucrare

6. Apostazia

7. Solia a patra

1. Timpul sfârşitului

„Au trecut multe zile, şi cuvântul Domnului a vorbit astfel lui Ilie, în al treilea an: ‘Du-te, şi înfăţişează-te înaintea lui Ahab, ca să dau ploaie pe faţa pământului’. Şi Ilie s-a dus să se înfăţişeze înaintea lui Ahab. Era mare foamete în Samaria” (1 Regi 18,1.2).

Întunericul

„Ilie, Tişbitul, unul din locuitorii Galaadului, a zis lui Ahab: ‘Viu este Domnul, Dumnezeul lui Israel, al cărui slujitor sunt, că în anii aceştia nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât după cuvântul meu’” (1 Regi 17,1). 

2. Prima solie: Reforma

„Atunci Ilie s-a apropiat de tot poporul, şi a zis: ‘Până când vreţi să şchiopătaţi de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, mergeţi după El; iar dacă este Baal, mergeţi după Baal!’ Poporul nu i-a răspuns nimic” (1 Regi 18,21).

3. Solia a doua: Activităţile vrăjmaşilor

„Şi Ilie a zis poporului: ‘Eu singur am rămas din proorocii Domnului, pe când prooroci ai lui Baal sunt patru sute cincizeci. Să ni se dea doi junci. Ei să-şi aleagă un junc, pe care să-l taie în bucăţi, şi să-l pună pe lemne, fără să pună foc. Şi eu voi pregăti celălalt junc, şi-l voi pune pe lemne fără să pun foc. Apoi voi să chemaţi numele dumnezeului vostru; şi eu voi chema Numele Domnului. Dumnezeul care va răspunde prin foc, acela să fie adevăratul Dumnezeu. Şi tot poporul a răspuns, şi a zis: ‘Bine!’ Ilie a zis proorocilor lui Baal: ‘Alegeţi-vă un junc din cei doi, pregătiţi-l voi întâi, căci sunteţi mai mulţi, şi chemaţi numele dumnezeului vostru; dar să nu puneţi foc’. Ei au luat juncul pe care li l-au dat, şi l-au pregătit. Şi au chemat numele lui Baal, de dimineaţă până la amiază, zicând: ‘Baale, auzi-ne!’ Dar nu s-a auzit nici glas, nici răspuns. Şi săreau împrejurul altarului pe care-l făcuseră. La amiază, Ilie şi-a bătut joc de ei, şi a zis: ‘Strigaţi tare, fiindcă este dumnezeu; se gândeşte la ceva, sau are treabă, sau este în călătorie, sau poate că doarme, şi se va trezi’. Ei au strigat tare, şi, după obiceiul lor, şi-au făcut tăieturi cu săbiile şi cu suliţele, până ce a curs sânge pe ei. Când a trecut amiaza, au aiurat, până în clipa când se aducea jertfa de seară. Dar nu s-a auzit nici glas, nici răspuns, nici semn de luare aminte” (1 Regi 18,22-29).

Manifestarea Duhului Sfânt

„Ascultă-mă, Doamne, ascultă-mă, pentru ca să cunoască poporul acesta că Tu, Doamne, eşti adevăratul Dumnezeu, şi să le întorci astfel inima spre bine! Atunci a căzut foc de la Domnul, şi a mistuit arderea de tot, lemnele, pietrele şi pământul, şi a supt şi apa care era în şanţ. Când a văzut tot poporul lucrul acesta, au căzut cu faţa la pământ, şi au zis: ‘Domnul este adevăratul Dumnezeu! Domnul este adevăratul Dumnezeu!’” (1 Regi 18,37-39). 

4. Solia a treia: Judecata

„‘Puneţi mâna pe proorocii lui Baal’, le-a zis Ilie: ‘niciunul să nu scape!’ Şi au pus mâna pe ei. Ilie i-a pogorât la pârâul Chison şi i-a junghiat acolo” (1 Regi 18,40).

Numărul şapte: Dezamăgirea

„Ahab s-a suit să mănânce şi să bea. Dar Ilie s-a suit pe vârful Carmelului, şi plecându-se la pământ, s-a aşezat cu faţa între genunchi, şi a zis slujitorului său: ‘Suie-te şi uită-te înspre mare’. Slujitorul s-a suit, s-a uitat, şi a zis: ‘Nu este nimic!’ Ilie a zis de şapte ori: ‘Du-te iarăşi’” (1 Regi 18,43).

7. Solia a patra: Ploaia

„Peste câteva clipe, cerul s-a înnegrit de nori, a început vântul, şi a venit o ploaie mare. Ahab s-a suit în car, şi a plecat la Izreel” (1 Regi 18,37-45).

Ilie, Ioan Botezătorul şi milleriţii

„Mii de oameni au fost conduşi să adopte adevărul predicat de William Miller, iar slujitorii lui Dumnezeu se ridicau în duhul şi puterea lui Ilie spre a propovădui solia. Asemenea lui Ioan, premergătorul lui Isus, aceia care au predicat solia aceasta solemnă s-au simţit constrânşi să înfigă securea la rădăcina copacului şi să-i cheme pe oameni să aducă roade potrivite pentru pocăinţă. Mărturia lor a avut scopul de a trezi şi de a influenţa cu putere bisericile, dând pe faţă caracterul lor adevărat. Când avertizarea solemnă de a fugi de mânia care va veni a fost vestită, mulţi dintre cei ce erau în biserici au primit solia vindecătoare. Ei şi-au văzut rămânerile în urmă şi s-au umilit înaintea lui Dumnezeu, cu lacrimile amare ale pocăinţei şi cu o agonie adâncă a sufletului. Când Duhul lui Dumnezeu a venit asupra lor, ei au fost ajutaţi să vestească strigătul: ‘Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui’” – Early Writings, p.233.

În timpul acesta

„În timpul acesta de apostazie aproape universală, Dumnezeu îi cheamă pe slujitorii Săi să proclame Legea în spiritul şi puterea lui Ilie. Aşa cum Ioan Botezătorul, le atrăgea oamenilor atenţia la Cele Zece Porunci, pregătind un popor pentru prima venire a lui Hristos, tot aşa noi trebuie să vestim cu un sunet sigur solia: ‘Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a sosit ceasul judecăţii Lui’. Noi trebuie să ne străduim să pregătim calea pentru cea de a doua venire a lui Hristos cu seriozitatea care i-a caracterizat pe profetul Ilie şi pe Ioan Botezătorul. De la fiecare lucrător se cere hotărâre, renunţare la sine şi un efort consacrat. Zelul consacrat şi vigilenţa trebuie să ia locul indiferenţei apatice. Apelurile stăruitoare, făcute cu rugăciune, care vin dintr-o inimă plină de spiritul care l-a motivat pe Ilie, vor aduce convingerea în inima celor sinceri”. – The Southern Watchman, 21 martie, 1905. 



5 – Istoria millerită

1798: Timpul sfârşitului

„Proorociile prezintă o succesiune de evenimente care duc la începutul judecăţii. Acest lucru este adevărat în mod deosebit în ce priveşte cartea lui Daniel. Dar partea aceea din proorocie care avea legătură cu zilele din urmă, lui Daniel i-a fost cerut să o sigileze ‘până la vremea sfârşitului’. O solie cu privire la judecată întemeiată pe împlinirea acelor profeţii nu putea fi proclamată decât atunci când va sosi această vreme. Dar în timpul sfârşitului, spune profetul, ‘mulţi vor citi şi cunoştinţa va creşte’. (Daniel 12,4)

„Apostolul Pavel avertizase biserica să nu aştepte revenirea lui Hristos în zilele sale. ‘Ziua aceea nu va veni’, spunea el, ‚până când nu va veni lepădarea de credinţă şi se va descoperi omul fărădelegii’ (2 Tesaloniceni 2,3). Nu putem aştepta venirea Domnului nostru până după marea apostazie şi după perioada lungă de domnie a ‘omului păcatului’. ‘Omul fărădelegii’, care mai este numit ‘Taina nelegiuirii’, ‘fiul pierzării’ şi ‘acel nelegiuit’, reprezintă papalitatea, care, aşa cum a fost prevestit în profeţie, urma să-şi menţină supremaţia timp de 1260 de ani. Această perioadă s-a încheiat în anul 1798. Venirea lui Hristos nu putea avea loc înainte de acel timp. Pavel cuprinde cu avertizarea lui întreaga dispensaţiune creştină, până în anul 1798. În această perioadă de timp trebuia predicată solia cu privire la a doua venire a lui Hristos”. – Tragedia veacurilor, p.356.

„Daniel se afla deja în locul său de odihnă, când pecetea a fost îndepărtată şi lumina adevărului a strălucit asupra viziunilor lui. El se află în locul său de odihnă, vestind mărturia care urma să fie înţeleasă în timpul sfârşitului”. – Sermons and Talks, vol.1, p225-226.

1833: William Miller primeşte acreditarea pentru a predica

„În anul 1833, la doi ani după ce Miller începuse să prezinte în public dovezile cu privire la apropiata venire a lui Hristos, a apărut ultimul din semnele care fuseseră prezise de Mântuitorul ca semn al venirii Sale pentru a doua oară. Căci Însuşi Isus spusese: ‘Stelele vor cădea din cer’ (Matei 24,29). Iar Ioan, în Apocalipsa, declara şi el că a văzut în viziune semnele care trebuiau să vestească ziua Domnului: ‘Stelele cerului au căzut din cer pe pământ cum cad smochinele verzi din pom când este scuturat de un vânt puternic’ (Apocalipsa 6,13). Această profeţie şi-a găsit o împlinire impresionantă şi izbitoare în marea ploaie meteorică din 13 noiembrie 1833”. – Tragedia veacurilor, p.333.

11 august, 1840: Prima solie îngerească vestită cu putere

„Daniel a stat în locul său de odihnă spre a-şi aduce mărturia care a fost pecetluită până în vremea sfârşitului, când urma să fie propovăduită în lumea noastră prima solie îngerească”. – Testimonies to Ministers, p.115. 

„Mişcarea adventă din 1840-1844 a fost o manifestare plină de slavă a puterii lui Dumnezeu. Prima solie îngerească a fost dusă în fiecare centru misionar din lume”. – Tragedia veacurilor, p.611. 

„Orice întrebare pe care Satana poate să o ridice în minte spre a crea îndoială cu privire la istoria măreaţă a călătoriilor trecute ale poporului lui Dumnezeu vor fi pe placul maiestăţii lui satanice şi este o ofensă la adresa lui Dumnezeu. Vestea apropiatei veniri a Domnului cu putere şi mare slavă în lumea noastră este adevărul şi, în 1840, multe voci s-au ridicat spre a o proclama”. – Manuscript Releases, vol.9, p.134. 

„Desigilarea cărţii celei mici a fost solia cu privire la timp”. – The Seventh-day Adventist Bible Commentary, vol.7, p.971. 

„În anul 1840, o altă împlinire remarcabilă a profeţiei a produs un interes larg răspândit. Cu doi ani mai înainte, Josiah Litch, unul dintre pastorii conducători ai predicării celei de a doua veniri, a publicat o expunere cu privire la Apocalipsa capitolul 9, prezicând căderea Imperiului Otoman. După calculele sale, această putere urma să fie zdrobită ‘la 11 august 1840’, când puterea otomană din Constantinopol se aştepta ca să cadă. Şi lucrul acesta cred că se va produce’.

„Chiar la data fixată, Turcia, prin ambasadorii ei, a acceptat protecţia puterilor aliate ale Europei, aşezându-se în felul acesta sub controlul popoarelor creştine. Evenimentul a împlinit profeţia cu exactitate. Când s-a aflat, mulţimile s-au convins de corectitudinea principiilor de interpretare profetică adoptate de Miller şi colaboratorii săi şi un impuls minunat a fost dat mişcării advente. Bărbaţi de cultură cu poziţie s-au unit cu Miller atât în predicarea, cât şi în publicarea vederilor sale, astfel că, de la 1840 la 1844, lucrarea s-a întins cu repeziciune”. – Tragedia veacurilor, p.334-335.

„Poziţia îngerului, cu un picior în mare şi celălalt pe uscat, semnifică extinderea vastă a propovăduirii soliei. Aceasta va traversa apele şi va fi propovăduită în alte ţări, chiar în întreaga lume”. – The Seventh-day Adventist Bible Commentary, vol.7, p.971.

„Solia din Apocalipsa 14, care proclamă venirea ceasului judecăţii lui Dumnezeu, este vestită în timpul sfârşitului, iar îngerul din Apocalipsa 10 este reprezentat ca având un picior pe mare şi unul pe uscat, arătând că solia va fi dusă în ţările îndepărtate, oceanul va fi traversat, iar insulele mării vor auzi propovăduirea ultimei solii de avertizare a lumii noastre”. – Selected Messages, cartea 2, p.108. 

A doua solie îngerească

„În iunie, 1842, Dl Miller a prezentat cea de a doua serie de lecturi ale sale în biserica de pe strada Casco, din Portland [Maine]…. Cu câteva excepţii, diferitele denominaţiuni au închis uşile bisericilor lor în faţa Dlui Miller”. – Mărturii, vol.1, p.21. 

Timpul de întârziere: Prima dezamăgire

„Încă din anul 1842, îndrumarea dată în această profeţie, de a ‘scrie proorocia şi a o săpa pe table ca să fie citită uşor’, a sugerat lui Charles Fitch pregătirea unei hărţi profetice pentru a ilustra vedeniile lui Daniel şi cele din Apocalipsa. Publicarea acestei hărţi a fost privită ca o împlinire a poruncii date prin Habacuc. Însă nimeni n-a observat atunci că în aceeaşi profeţie se vorbeşte şi despre o aparentă amânare în împlinirea viziunii – un timp de întârziere. După dezamăgire, acest pasaj a devenit foarte plin de înţeles: ‘Vedenia este pentru un timp hotărât, se apropie de împlinire şi nu va minţi; dacă întârzie aşteapt-o căci va veni şi se va împlini negreşit.... Cel neprihănit va trăi prin credinţa lui’.

„De asemenea, o parte din proorocia lui Ezechiel a fost un izvor de putere şi de mângâiere pentru credincioşi: ‘Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: ‘Fiul omului, ce înseamnă acest cuvânt de batjocură, pe care-l întrebuinţaţi în ţara lui Israel: Zilele se lungesc, şi toate vedeniile rămân neîmplinite?’ De aceea spune-le: ‘Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu.... Se apropie zilele, şi toate vedeniile se vor împlini! Voi vorbi, ce voi spune se va împlini, şi nu va mai fi amânat’. Casa lui Israel zice: ‘Vedeniile pe care le are el nu sunt aproape să se împlinească, şi prooroceşte pentru vremuri depărtate!’ De aceea spune-le: ‘Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: Nu va fi zăbavă în împlinirea cuvintelor Mele; ci cuvântul, pe care-l voi rosti, se va împlini’, zice Domnul, Dumnezeu (Ezechiel 12,21-25.27-28)”. – Tragedia veacurilor, p.392.

Harta din 1843

„Am văzut că alcătuirea hărţii din 1843 a fost îndrumată de mâna Domnului şi că nu trebuie să fie modificată; că toate cifrele au fost aşa cum le-a dorit El; că mâna Sa a fost peste ea şi a ascuns o greşeală aflată în unele dintre cifre, aşa încât nimeni să nu o poată vedea, până când mâna Sa avea să se dea la o parte. 

„Apoi, cu privire la ‘jertfa necurmată (Daniel 8,12), am văzut că termenul ‘jertfă’ a fost adăugat de înţelepciunea omenească, dar nu aparţine textului, şi că Domnul le-a dat acelora care au vestit ceasul judecăţii o înţelegere corectă cu privire la expresia aceasta. Înainte de 1844, când a existat unitate, aproape toţi au fost de acord cu concepţia corectă a expresiei ‘jertfă necurmată’, dar în confuzia care a urmat după 1844, au fost adoptate alte concepţii şi a urmat întuneric şi confuzie. După 1844, timpul nu a mai fost un test şi nu va mai fi niciodată”. – Early Writings, p.74-75.

„Mărturia unită a publicaţiilor şi a predicatorilor Celei de a Doua Veniri, când stăteau pe temelia ‘credinţei de la început’, a fost că publicarea hărţii era împlinirea profeţiei din Habacuc 2,2.3. Dacă harta a fost un subiect al profeţiei (iar aceia care o neagă părăsesc credinţa de la început), atunci înseamnă că 457 d.Hr. a fost anul de la care trebuia să înceapă perioada celor 2300 de zile. A fost necesar ca 1843 să fie prima dată stabilită şi publicată, pentru ca împlinirea ‘viziunii’ să ‘întârzie’, sau pentru a fi un timp de întârziere, în care grupul fecioarelor avea să adoarmă cu privire la marele subiect legat de timp, chiar înainte de a fi trezit de Strigătul de la Miezul nopţii”. – Second Advent Review and Sabbath Herald, vol.1, nr.2, James White. 

Scrie proorocia ca să se poată citi uşor

„M-am dus la locul meu de strajă, şi stăteam pe turn ca să veghez şi să văd ce are să-mi spună Domnul, şi ce-mi va răspunde la plângerea mea. Domnul mi-a răspuns, şi a zis: ,,Scrie proorocia, şi sapă-o pe table, ca să se poată citi uşor! Căci este o proorocie, a cărei vreme este hotărâtă, se apropie de împlinire, şi nu va minţi; dacă zăboveşte, aşteaptă-o, căci va veni şi se va împlini negreşit. Iată, i s-a îngâmfat sufletul, nu este fără prihană în el; dar cel neprihănit va trăi prin credinţa lui” (Habacuc 2,1-4).

Efectul fiecărei viziuni

„Fiul omului, ce înseamnă acest cuvânt de batjocură, pe care-l întrebuinţaţi în ţara lui Israel: ‘Zilele se lungesc, şi toate vedeniile rămân neîmplinite?’ De aceea spune-le: ‘Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: Voi face să înceteze acest cuvânt de batjocură, şi nu se va mai întrebuinţa în Israel. De aceea spune-le: Se apropie zilele, şi toate vedeniile se vor împlini! Căci nu vor mai fi vedenii mincinoase, nici proorociri înşelătoare, în mijlocul casei lui Israel! Căci Eu, Domnul, voi vorbi; ce voi spune se va împlini, şi nu va mai fi amânat; da, în zilele voastre, casă de îndărătnici, voi rosti un cuvânt şi-l voi împlini, zice Domnul, Dumnezeu’. Cuvântul Domnului mi-a vorbit apoi astfel: ‘Fiul omului, iată, casa lui Israel zice: Vedeniile pe care le are el nu sunt aproape să se împlinească, şi prooroceşte pentru vremuri depărtate!’ De aceea spune-le: ‘Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: Nu va mai fi zăbavă în împlinirea cuvintelor Mele; ci cuvântul, pe care-l voi rosti, se va împlini, zice Domnul, Dumnezeu’” (Ezechiel 12,22-28). 

„În mai, 1842, a fost convocată o conferinţă generală la Boston, Massachussets. La deschiderea adunării, fraţii Charles Fitch şi Apollos Hale, din Haverhill, au prezentat profeţiile ilustrate din Daniel şi Ioan, pe care le pictaseră pe pânză, cu cifre profetice, arătând împlinirea lor. Fratele Fitch le-a explicat harta aceasta celor adunaţi la conferinţă, spunând că, în timp ce examina profeţiile, se gândise că, dacă putea să obţină ceva asemănător cu harta aceasta, ar simplifica subiectul şi îl va ajuta să-i fie mai uşor să-l prezinte auditoriului. Aici a fost mai multă lumină pe calea noastră. Fraţii aceştia făcuseră lucrul pe care Domnul i-l arătase lui Habacuc în viziunea lui, primită cu 2468 în urmă, spunând: ‘Scrie proorocia, şi sapă-o pe table, ca să se poată citi uşor! Căci este o proorocie, a cărei vreme este hotărâtă’ (Habacuc 2,2). 

„După o dezbatere cu privire la subiect, s-a votat în unanimitate să fie făcute trei sute de copii ale acestei hărţi, fapt care s-a realizat curând. Ele au fost numite ‘hărţile din 43’. Aceasta a fost o conferinţă foarte importantă”. – The Autobiography of Joseph Bates, p.263. 

„Acum, istoria noastră arată că sute de predicatori îi învăţau pe oameni din aceleaşi hărţi profetice pe care le-a folosit William Miller, şi toate erau la fel. Ca urmare, în mesajul tuturor s-a manifestat unitate cu privire la o temă unică – venirea Domnului Isus la o dată anume, 1844”. – Joseph Bates, Early SDA Pamphlets, p.17.

Proclamarea soliei îngerului al doilea

„Prima şi a doua solie îngerească au fost vestite în 1843 şi 1844, iar acum ne aflăm în timpul propovăduirii soliei a treia, dar toate cele trei solii trebuie să fie propovăduite în continuare. Este la fel de important acum, precum a fost întotdeauna înainte, ca ele să le fie repetate acelora care caută adevărul. Noi trebuie să le propovăduim prin cuvântări şi scrieri, arătând ordinea lor şi aplicarea profeţiilor care ne conduc la solia îngerului al treilea. Nu poate să existe o a treia solie, fără prima şi a doua. Noi trebuie să-i vestim lumii soliile acestea în publicaţii şi cuvântări, arătând în linia istoriei profetice lucrurile care au fost şi pe cele care vor fi”. – Selected Messages, cartea 2, p.104. 

Solia îngerului al doilea s-a împlinit în Statele Unite

„A doua solie îngerească din Apocalipsa capitolul 14 a fost predicată mai întâi în vara anului 1844, cu această ocazie a avut loc o aplicaţie directă la bisericile din Statele Unite, unde avertizarea cu privire la judecată fusese vestită mai mult, dar respinsă în general şi unde decăderea în biserici fusese mai rapidă. – Tragedia veacurilor, p.389.