„Cea mai înfricoşată ameninţare adresată vreodată muritorilor este cuprinsă în a treia solie îngerească. Este un păcat groaznic acela care atrage mânia lui Dumnezeu neamestecată cu milă. Oamenii nu trebuie să fie lăsaţi în întuneric cu privire la această problemă importantă. Avertizarea împotriva acestui păcat trebuie să-i fie vestită lumii înainte de venirea judecăţilor lui Dumnezeu, pentru ca toţi să cunoască ce îi aşteaptă şi să aibă posibilitatea de scăpare. Profetul declară că primul înger îşi face cunoscută solia ‘oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod’. Avertizarea [23] îngerului al treilea, care face parte din aceeaşi întreită solie îngerească, trebuie să fie larg răspândită. În profeţie este prezentată ca fiind vestită cu glas tare de un înger zburând prin mijlocul cerului, care va atrage atenţia lumii”. – Tragedia veacurilor, p.450.

Solia primului înger a fost o „avertizare de a fugi de mânia viitoare”.

„Mii de oameni au fost determinaţi să adopte adevărul predicat de William Miller, iar slujitorii lui Dumnezeu au fost chemaţi să proclame solia în duhul şi puterea lui Ilie. Asemenea lui Ioan, înainte mergătorul lui Isus, cei care au predicat acest mesaj solemn s-au simţit obligaţi să înfigă securea la rădăcina pomului şi să-i cheme pe oameni să aducă roade vrednice de pocăinţă. Mărturia lor a avut rolul de a trezi şi de influenţa cu putere bisericile, arătându-le adevăratul lor caracter. Când a fost vestită avertizarea solemnă de a fugi de mânia viitoare, mulţi care se aflau în biserici au primit solia vindecătoare. Ei şi-au văzut alunecările şi, cu lacrimi amare de pocăinţă şi o agonie adâncă, s-au umilit înaintea lui Dumnezeu. Când Duhul lui Dumnezeu a venit asupra lor, ei au contribuit la vestirea strigătului: „Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui”. – Early Writings, p.223.

Solia primului înger a fost proclamată în duhul şi puterea lui Ilie, aşa cum va fi proclamată solia îngerului al treilea.

„Ioan a venit în duhul şi puterea lui Ilie spre a vesti prima venire a Domnului Isus. Atenţia mi-a fost îndreptată spre zilele din urmă şi am văzut că Ioan i-a reprezentat pe aceia care vor merge în duhul şi puterea lui Ilie spre a vesti ziua mâniei şi a doua venire a lui Isus”. – Early Writings, p.155.

Solia primului înger „a avut rolul de a trezi şi de a influenţa cu putere bisericile”. Solia îngerului al treilea îi va trezi pe cei din poporul lui Dumnezeu, deoarece solia îngerului al treilea este reprezentată, de asemenea, ca fiind solia pentru biserica laodiceană, care va trezi poporul lui Dumnezeu.

„Mi-a fost arătat că solia către Laodicea se aplică poporului lui Dumnezeu din acest timp, iar motivul pentru care acesta nu a împlinit o lucrare mai mare este împietrirea inimii. Totuşi, Dumnezeu i-a dat soliei suficient timp pentru a-şi face lucrarea. Inima trebuie să fie curăţită de păcatele care L-au îndepărtat atât de mult timp pe Isus. Această solie înfricoşătoare îşi va face lucrarea. Când a fost prezentată pentru prima dată, ea a condus la o cercetare profundă a inimii. Păcatele au fost mărturisite, iar poporul lui Dumnezeu de pretutindeni a fost mişcat. Aproape toţi credeau că această solie se va încheia cu marea strigare a celui de-al treilea înger. Pentru că nu au văzut această lucrare plină de putere îndeplinindu-se în timp scurt, mulţi au pierdut efectul soliei. Am văzut că această solie nu avea să-şi împlinească lucrarea doar în câteva luni. Scopul ei este de a-i trezi pe cei din poporul lui Dumnezeu, de a le arăta cât sunt de decăzuţi şi de  a-i conduce la o pocăinţă profundă spre a se putea bucura de prezenţa lui Isus şi a fi potriviţi pentru strigarea cea mare a celui de-al treilea înger. Pe măsură ce atingea inima, această solie conducea la o umilinţă profundă înaintea lui Dumnezeu. Îngerii erau trimişi în toate direcţiile spre a pregăti inimile necredincioase pentru adevăr. Lucrarea lui Dumnezeu a început să ia amploare, iar poporul Său a început să se familiarizeze cu poziţia desemnată. Dacă s-ar fi acordat deplină atenţie sfatului Martorului credincios, Dumnezeu ar fi lucrat cu o putere mai mare pentru poporul Său. Totuşi, eforturile care au fost făcute de la data când a fost vestită solia au fost binecuvântate de Dumnezeu şi multe suflete au fost aduse din întuneric şi rătăcire spre a se bucura de adevăr”. – Mărturii, vol.1, p.186.

Ellen White vorbea aici despre prima dată când solia laodiceană i-a fost vestită poporului lui Dumnezeu, dar ilustraţia este raportată pentru binele nostru. Solia laodiceană constituie o solie înfricoşătoare „al cărui scop este de a-i trezi pe cei din poporul lui Dumnezeu”. [24]

Dacă ar fi înţeles din Cuvântul profetic faptul că, atunci când Uniunea Sovietică a căzut, în 1989, ca împlinire a versetului 40, Domnul a arătat că la împlinirea versetului următor va veni legea duminicală din Statele Unite şi timpul de probă pentru adventiştii de ziua a şaptea se va încheia, cei din poporul lui Dumnezeu L-ar fi căutat pe Domnul în sac şi cenuşă. Ultimele şase versete din Daniel 11 sunt solia laodiceană, deoarece solia laodiceană este solia îngerului al treilea.

„… Mesajele care ne-au fost prezentate de A.T. Jones şi E.J. Waggoner constituie solia lui Dumnezeu pentru biserica Laodicea, şi vai de oricine mărturiseşte a crede adevărul, dar nu reflectă asupra altora razele divine date de Dumnezeu…”. – The 1888 Materials, p.1053.

„În marea Sa milă, Domnul Hristos a trimis solia cea mai preţioasă prin fraţii Waggoner şi Jones. Această solie a avut scopul de a-L aduce în atenţia oamenilor pe Mântuitorul înălţat ca jertfă pentru păcatele întregii lumi. Ea a prezentat îndreptăţirea prin credinţa în Garantul divin, a invitat oamenii să primească neprihănirea lui Hristos, care se manifestă prin ascultarea de toate poruncile lui Dumnezeu. Mulţi L-au pierdut din vedere pe Domnul Isus. Ei aveau nevoie să li se îndrepte privirile spre Persoana Sa divină, spre meritele Sale şi spre iubirea Sa neschimbătoare faţă de familia omenească. Toată puterea este dată în mâinile Sale, ca să le poată împărţi oamenilor daruri bogate, împărtăşindu-i omului neajutorat darul nepreţuit al neprihănirii Sale. Aceasta este solia pe care Dumnezeu ne-a poruncit s-o vestim lumii. Este solia îngerului al treilea, care trebuie să fie proclamată cu glas tare şi să fie însoţită de revărsarea Duhului Său într-o mare măsură”. – Testimonies to Ministers, p.91.

Mesajul lui Jones şi Waggoner a fost:

-         Solia îngerului al treilea.

-         Solia laodiceană.

-         Solia strigătului cu glas tare.

-         Soliile ploii târzii.

Totuşi, mesajul lor a fost doar începutul soliei îngerului al treilea.

„… Timpul de încercare este chiar asupra noastră, deoarece strigătul cu glas tare al îngerului al treilea a început deja prin descoperirea neprihănirii lui Hristos, Răscumpărătorul care iartă păcatul. Acesta este începutul luminii îngerului a cărui slavă va umple tot pământul”. – Selected Messages, cartea 1, p.362.

„Începutul”, sau primul pas al soliei îngerului al treilea este acelaşi ca „începutul” soliei primului înger – este convingerea cu privire la păcat, identificarea nevoii noastre de a avea un „Răscumpărător care iartă păcatul”. Solia îngerului al treilea începe acolo unde începe orice lucrare a Duhului Sfânt – prin convingerea cu privire la păcat. În istoria din 1888, solia îngerului al treilea nu a făcut niciun pas mai departe, deoarece fraţii s-au împotrivit Duhului Sfânt, influenţei lui şi soliei pentru timpul acela.

„La temelia împotrivirii manifestate la Minneapolis faţă de solia vestită de Domnul prin fraţii [E.J.] Waggoner şi [A.T.] Jones se află, într-o mare măsură, o lipsă a dispoziţiei de a renunţa la părerile preconcepute. Prin exercitarea acelei împotriviri, Satana a reuşit să îndepărteze de poporul nostru puterea deosebită a Duhului Sfânt, pe care Dumnezeu a dorit mult să i-o împărtăşească. Vrăjmaşul i-a împiedicat să obţină succesul pe care ar fi putut să-l aibă în vestirea adevărului pentru lume, aşa cum l-au predicat apostolii după Ziua Cincizecimii. Lumina care trebuie să lumineze lumea [25] cu slava ei a fost respinsă, iar prin decizia fraţilor noştri ea a fost ţinută într-o mare măsură departe de lume”. – Selected Messages, cartea 1, p.234.

„Succesul” care trebuia să fie obţinut era sfinţirea Duhului Sfânt, care îi este împărtăşită sufletului, când acesta este convins de păcat şi vine la piciorul crucii, îndeplinind condiţiile Evangheliei. Fraţii din 1888 au refuzat să ia parte la începutul lucrării îngerului al treilea şi au respins succesul unei vieţi sfinţite.

„În loc de a încuraja îndoiala, voi trebuie să întăriţi credinţa, prin fiecare cuvânt, atitudine şi practică. Arătaţi că avem un Mântuitor viu, o viaţă spirituală reală pe care putem să o primim şi să o împărtăşim. Îndrumaţi-i pe cei aflaţi acum pe nisip mişcător să îşi pună picioarele pe o stâncă solidă. Sufletele trebuie să fie redeşteptate şi mulţi trebuie să primească bucuria mântuirii în sufletul lor. Ei au greşit, ei nu şi-au clădit un caracter corect, dar Dumnezeu are bucuria de  a-i reface, aceasta este bucuria Unsului Său. Faptul acesta va da succes, fericire, o siguranţă sfântă şi o mărturie vie. Spuneţi-le sărmanilor descurajaţi, care s-au rătăcit de la calea cea dreaptă, că nu trebuie să dispere. Există vindecare, există curăţire pentru fiecare suflet care va veni la Hristos. Există un balsam în Galaad. Există acolo un medic”. – Testimonies to Southern Africa, p.71.

În ultimele şase versete din Daniel 11, convingerea pentru păcat este recunoscută, atunci când înţelegem, prin influenţa Duhului Sfânt, implicaţiile înspăimântătoare pe care le are faptul că versetul 40 s-a împlinit în 1898. Dacă ne aducem viaţa în armonie cu faptul acesta, ni se va îngădui să fim printre cei ce Îi dau slavă lui Dumnezeu, când solia strigătului cu glas tare este vestită, la începutul legii duminicale din versetul 41, şi vom putea avea chiar şi privilegiul de a rezista pe parcursul tuturor celor şase versete, până când Mihail Se ridică şi începe judecata. Ultimele şase versete din Daniel 11 oferă structura pentru repetarea soliilor primului şi celui    de-al doilea înger, iar repetarea aceasta începe cu „descoperirea lui Hristos, Răscumpărătorul care iartă păcatul”.

Creşterea cunoştinţei care le îngăduie celor ce vestesc solia îngerului al treilea să reziste în zilele din urmă este o creştere a cunoştinţei cu privire la Legea lui Dumnezeu, Sabat şi impunerea unei zile de odihnă false de către papalitate. Pentru cei 144000, creşterea cunoştinţei este comparată cu solia primului înger, dar este o creştere a cunoştinţei cu privire la papalitate şi la legea duminicală (nu cu privire la principiul an/zi), deoarece este solia îngerului al treilea, şi nu solia primului înger.

Conţinutul soliei îngerului al treilea se bazează pe ultimele şase versete din Daniel 11, întocmai cum solia primului înger s-a bazat pe o profeţie din Daniel. Ultimele şase versete din Daniel 11 sunt evenimentele aflate în legătură cu încheierea timpului de probă şi, ca urmare, sunt ultimele evenimente din profeţie.

„Unii dintre cei care se află încă în viaţă acum au primit o mare lumină de la Dumnezeu, când au cercetat profeţiile lui Daniel şi Ioan şi au păşit pe terenul unde profeţiile speciale erau în curs de împlinire în ordinea lor. Ei le-au vestit oamenilor solia despre timp. Adevărul a strălucit la fel de clar ca soarele de la miezul zilei. Evenimentele istorice care arată împlinirea directă a profeţiei le-au fost prezentate oamenilor, iar profeţia a fost înţeleasă ca o schiţă figurativă a evenimentelor care conduc până la încheierea istoriei acestui pământ. Evenimentele care au legătură cu lucrarea omului fărădelegii sunt ultimele aspecte descoperite cu claritate în istoria acestui pământ. Oamenii au acum o solie deosebită de vestit lumii, [26] solia îngerului al treilea. Aceia care au păşit pe terenul acesta în experienţa lor şi au luat parte la propovăduirea primei, celei de a doua şi a treia solii îngereşti, nu sunt aşa de predispuşi să fie conduşi pe căi false, precum sunt aceia care nu au avut o cunoaştere din experienţă a poporului lui Dumnezeu”. – Selected Messages, cartea 2, p.102.

Încă odată, solia îngerului al treilea este comparată cu solia primului înger, dar aici ni se spune că ultimele aspecte descoperite cu claritate sunt cu privire la omul fărădelegii, care este „împăratul de la miazănoapte” din ultimele şase versete din Daniel 11. Evenimentele cu privire la omul fărădelegii din aceste şase versete constituie „solia specială”, adică „solia îngerului al treilea”.

Înţelegerea corectă a acestor versete, şi anume a faptului că ele sunt solia îngerului al treilea, ne îngăduie să ajungem la concluzia că ele constituie avertizarea cea mai înfricoşătoare ce i-a fost adresată vreodată omenirii, deoarece ele identifică faptul că timpul de probă se încheie acum! Suntem noi pregătiţi? Concluzia aceasta are o trăsătură identică soliei primului înger.

Solia îngerului al treilea din Apocalipsa 14 este împlinită prin prezentarea ultimelor şase versete din Daniel 11. Deja am observat că solia de la 1888, aşa cum a fost prezentată de Jones şi Waggoner, a fost identificată ca fiind începutul soliei îngerului al treilea şi că începutul lucrării Duhului Sfânt constă în convingerea cu privire la păcat.

Începutul luminii din solia îngerului al treilea, care a avut rolul de a lumina întregul pământ, a fost tratat cu împotrivire şi a fost ţinut departe de lume. Nu este un accident că lumina care trebuia să lumineze întreaga lume – solia îngerului al treilea – a sosit în 1888, deoarece tocmai în anul acela Legea Blair a fost prezentată în Congresul Statele Unite. Legea Blair era legea duminicală. Mesajul lui Jones şi Waggoner a avut o legătură directă cu apropiata venire a legii duminicale. Mesajul lor a fost începutul soliei îngerului al treilea şi a primit putere prin înţelegerea faptului că mişcarea legii duminicale se desfăşura în vremea aceea. Împlinirea versetului 40 arată că mişcarea pentru legea duminicală, aşa cum este identificată în versetul 41, este pe cale să vină.

Probabil că argumentul cel mai puternic pentru a susţine că ultimele şase versete din Daniel 11 este solia îngerului al treilea se află în versetul 44. Ne vom ocupa de acest argument în numărul următor al revistei noastre.

Dragă frate Jeff,

Sper că sunteţi bine. Pastorul JR mi-a pus următoarea întrebare şi aş dori să ştiu dacă aveţi vreo informaţie care să confirme că Uriah Smith a interpretat corect primele patru trâmbiţe. Iată întrebarea:

„I-am trimis pastorului SB notele lui Jamal Sankey, într-o scrisoare lungă. El a răspuns prin email şi a spus că se va uita peste ele. Actualmente, el prezintă o serie cu privire la trâmbiţe, dar într-o modalitate diferită de aceea în care Uriah Smith le prezintă în cartea lui. Ştiu că pot să-i dovedesc că trâmbiţele a cincia şi a şasea sunt susţinute de Ellen White, dar nu am nicio idee unde şi cum pot să-i dovedesc că primele patru trâmbiţe sunt într-o modalitate sigură atacurile goţilor, vandalilor, hunilor şi ostrogoţilor asupra Romei Occidentale. Puteţi să dovediţi lucrul acesta?

„Acum, WF din AD prezintă aceste patru idei împreună cu alte păreri diferite, pe care le preferă. Atât WF, cât şi pastorul SB încep prima trâmbiţă odată cu nimicirea Ierusalimului, în anul 70 d.Hr. Modelul acesta urmează succesiunea cronologică a celor 7 biserici şi 7 peceţi. Eu rămân la explicaţia lui Jeff, care este în acord cu aceea a lui Uriah Smith, dar aţi putea să-i cereţi lui Jeff, dacă vorbiţi cu el, să prezinte vreun citat care confirmă explicaţia lui Smith cu privire la primele patru trâmbiţe”. – Toate cele bune, PV- Canada. [27]

Pastor JR şi soră PV:

Argumentul fundamental se referă mai degrabă la interpretarea pionierilor în general, şi nu la trâmbiţe în special.

Pionierii au considerat că trâmbiţele sunt puterile militare care au adus căderea Romei în istorie. Aceasta este interpretarea lor fundamentală cu privire la trâmbiţe. Ei indicau Ierihonul ca exemplu al faptului că o trâmbiţă reprezintă căderea unei împărăţii, iar apoi scoteau în evidenţă faptul că trâmbiţele din Apocalipsa au avut legătură cu Imperiul Roman. Ideea aici este că nu putem să acceptăm concluziile pionierilor cu privire la trâmbiţa a cincia şi a şasea, dacă nu acceptăm şi concluziile lor cu privire la celelalte patru precedente. Ei au considerat că trâmbiţele sunt progresive şi au legătură cu judecăţile aduse asupra Romei.

Pionierii au înţeles că bisericile, peceţile şi trâmbiţele au funcţionat pe baza principiului repetării şi dezvoltării, dar au făcut o deosebire între semnificaţia fiecăruia dintre cele trei simboluri:

-         Bisericile reprezentau istoria internă a bisericii, pe care peceţile le-au repetat şi le-au dezvoltat.

-         Peceţile au identificat istoria din afara bisericii. Problemele care au fost aduse asupra bisericii din exterior, din partea Romei, fie că au fost cele aduse de Roma păgână, în perioada Smirnei şi a Pergamului, fie că au fost aduse de Roma papală, în perioada Tiatirei.

-         Ei au considerat trâmbiţele ca fiind intervenţia istorică providenţială a lui Dumnezeu, care a judecat Roma pentru împotrivirea ei faţă de adevăr şi faţă de poporul Său în acea perioadă.

Prin urmare, ei marchează începutul primelor patru trâmbiţe imediat după prima lege duminicală din 321 – apostazia naţională este urmată de ruina naţională. În 538, când a preluat controlul, papalitatea de asemenea a promulgat o lege duminicală, iar atunci trâmbiţele a cincia şi a şasea au răspuns la acea apostazie. Pionierii au identificat islamul din trâmbiţa a cincia şi a şasea ca fiind judecata providenţială a lui Dumnezeu împotriva bisericii apostate. Dacă prima trâmbiţă este mutată înapoi, în istoria Efesului, iar primul principiu al interpretării pionierilor cu privire la trâmbiţe este nimicit, atunci este nimicită şi aplicaţia ulterioară a acelei istorii.

Ce vreau să spun este că acele două legi duminicale, prima emisă de Roma păgână în 321 şi a doua de Roma papală în 538, marchează punctul în care Dumnezeu răspunde la apostazia lor prin judecăţile Sale, reprezentate de trâmbiţe. Acele două legi duminicale prefigurează şi cele două legi duminicale de la sfârşitul istoriei, adică legea duminicală din Statele Unite şi legea duminicală din întreaga lume.

Legea duminicală din Statele Unite a fost prefigurată de cea emisă de Constantin în 321, iar Constantin reprezintă puterea (Roma păgână) care pune papalitatea pe tronul lumii. Prin urmare, în ilustraţia aceasta, Constantin, sau Roma păgână, reprezintă Statele Unite. Evenimentul prin care papalitatea a primit putere în 538 prefigurează readucerea la putere a papalităţii, când cei zece împăraţi îi dau împărăţiile lor, iar lumea este obligată să urmeze exemplul Statelor Unite prin emiterea legii duminicale. Apostazia naţională, fie că este locală (SUA), fie că este mondială, este urmată de ruina naţională.

Există un pasaj în care Ellen White numeşte ruina naţională – „Judecăţile distrugătoare ale lui Dumnezeu”. Acele judecăţi distrugătoare [28] au fost prefigurate de judecăţile aduse asupra Romei de puterile reprezentate de trâmbiţe. În conformitate cu aplicaţia corectă a pionierilor, acele judecăţi au urmat după apostazia legilor duminicale (321 şi 538), iar a stabili începutul trâmbiţelor înainte de punctul pe care l-au stabilit pionierii nu înseamnă doar a respinge interpretarea pionierilor, ci şi a nimici aplicaţia istorică prin care sunt prefigurate judecăţile lui Dumnezeu de la sfârşitul lumii.

Când susţine lucrarea lui Josiah Litch, în Tragedia veacurilor, Ellen White susţine întreaga interpretare a pionierilor cu privire la trâmbiţe, deoarece ei au avut o înţelegere foarte precisă a semnificaţiei trâmbiţelor, nu numai cu privire la ce anume a reprezentat fiecare trâmbiţă în parte, ci şi cu privire la simbolul legat de perioada istorică în care judecăţile lui Dumnezeu sunt reprezentate specific. Dacă respingem interpretarea pionierilor cu privire la o trâmbiţă, înseamnă că respingem interpretarea cu privire la toate.

Cei care caută să alinieze trâmbiţele în paralel cu bisericile şi peceţile ar trebui să ştie mai bine. Ei nu vor îngădui niciodată cuiva să accepte interpretarea pionierilor cu privire la ultimele trei biserici, insistând în acelaşi timp că primele patru biserici trebuie să înceapă în istorie înainte de timpul ucenicilor. Ei pretind că aliniază aceste perioade istorice în armonie cu interpretarea pionierilor cu privire la biserici şi peceţi, dar dacă ar fi pur şi simplu consecvenţi, ar trebui să recunoască faptul că, dacă poţi să schimbi datele trâmbiţelor, atunci poţi să schimbi şi datele bisericilor şi peceţilor.

Sper că răspunsul este de folos. Jeff.

„Mulţi oameni sunt învăţaţi să privească la oameni şi să depindă de oameni. În virtutea poziţiei lui, un om îşi exercită autoritatea asupra celorlalţi, ca şi când aceştia ar trebui să fie conduşi încoace şi încolo cu beţe, aşa cum sunt conduse animalele necuvântătoare. Dumnezeu nu a îndrumat în felul acesta. Dumnezeu este conducătorul nostru. El este învăţătorul nostru şi El este cel spre care trebuie să privim. Să cerem călăuzirea Duhului Sfânt şi să ne aşteptăm să fim conduşi şi stăpâniţi de el. Organizaţia bisericii trebuie să fie respectată, dar nu trebuie să fie făcută în niciun fel un jug supărător. Oamenii nu trebuie să-şi atribuie prerogativele lui Dumnezeu, gândindu-se să stăpânească, să constrângă şi să asuprească sufletele care sunt proprietatea răscumpărată a lui Dumnezeu. Tot cerul este indignat de lucrurile pe care oamenii le vor face semenilor lor pentru propria satisfacţie, pretinzând în acelaşi timp că sunt reprezentanţii lui Isus Hristos. Prea adesea, ei reprezintă spiritul şi caracterul lui Satana.

„Hristos a găsit mărgăritarul Său de mare preţ în sufletele pierdute, care pier. El a vândut tot ce a avut spre a intra în posesia lui, chiar angajându-Se să facă lucrarea şi să rişte pierderea propriei vieţi în această luptă. Prin urmare, cum ar trebui să-i privească oamenii pe semenii lor? Hristos a arătat calea. El spune: ‘Vă dau o poruncă nouă. Să vă iubiţi unii pe alţii, cum v-am iubit eu, aşa să vă iubiţi’.

Când cuvintele acestea sunt ascultate şi respectate în spirit şi literă, noi vom fi împlinitori ai cuvântului, nu numai ascultători. Când cuvintele acestea sunt vor fi puse în practică de aceia care pretind că au înţelepciunea de a călăuzi turma păşunii Domnului, va fi mult mai puţin egoism, mult mai puţină laudă de sine, mult mai puţină arătare cu degetul şi vorbire deşartă. Domnul Isus este cel ce conduce toate evenimentele prezente şi viitoare ale bisericii Sale. Ioan a fost îndrumat să scrie lucrurile pe care le văzuse, lucrurile care sunt şi cele care au să fie după ele. Taina celor şapte stele, pe care le-ai văzut în mâna dreaptă a Mea şi a celor şapte sfeşnice de aur: cele şapte stele sunt îngerii celor şapte Biserici; şi cele şapte sfeşnice, sunt şapte Biserici”. – The Paulson Collection of E.G. White Letters, p.400.