„Ioan a văzut ‘pogorându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; şi pământul s-a luminat de slava lui’ (Apocalipsa 18,1). Lucrarea aceasta constituie vocea poporului lui Dumnezeu, care îi proclamă lumii o solie de avertizare”. – The 1888 Materials, p.926.

Lucrarea de proclamare a soliei strigătului cu glas tare este reprezentată de un înger, iar lucrarea aceasta va fi mondială şi plină de slavă. Îngerii din Apocalipsa 10, 14 şi 18 reprezintă lucrarea îndeplinită de poporul lui Dumnezeu.

„Am avut ocazii preţioase de a câştiga experienţă. Am trecut prin perioadele soliilor celor trei îngeri. Ei sunt reprezentaţi zburând prin mijlocul cerului, proclamând o solie de avertizare pentru lume şi având o misiune specială pentru oamenii care trăiesc în ultimele zile ale istoriei acestui pământ. Nimeni nu aude glasul acestor îngeri, deoarece ei sunt un simbol al poporului lui Dumnezeu, care lucrează în armonie cu cerul. Bărbaţi şi femei, iluminaţi de Duhul lui Dumnezeu, sunt sfinţiţi prin adevăr şi proclamă cele trei solii în ordinea lor. – Schiţe din viaţă, p.429.

Îngerul din solia a treia reprezintă „poporul lui Dumnezeu” care proclamă solia aceasta ce este o combinaţie a soliilor primului, celui de-al doilea şi al treilea înger.

„Îngerul al treilea este prezentat zburând prin mijlocul cerului, simbolizând lucrarea celor ce proclamă soliile primului, celui de-al doilea şi al treilea înger; toate fiind legate laolaltă”. – Selected Messages, cartea 3, p.405.

Soliile sunt legate între ele. Nu numai că trebuie să înţelegem pur şi simplu că succesiunea şi conţinutul teologic al tuturor soliilor se vor repeta în istoria celor 144000, la sfârşitul lumii, ci şi că între solii există o relaţie specifică.

Alături de aceste direcţii ale adevărului aflat în legătură cu soliile, trebuie să recunoaştem şi că puterea transformatoare a Duhului Sfânt a însoţit soliile, atunci când au fost vestite pentru prima dată.

„Tot ce a precizat Dumnezeu în istoria profetică, spunând că se va împlini, s-a împlinit în trecut şi tot ce urmează să vină se va împlini în ordinea potrivită. Daniel, profetul lui Dumnezeu, se află în locul lui de odihnă. Ioan se află în locul lui de odihnă. În Apocalipsa, Leul din seminţia lui Iuda a deschis profeţia din cartea lui Dumnezeu pentru aceia care o cercetează, şi astfel, Daniel stă în locul său de odihnă. El îşi vesteşte mărturia despre lucrurile pe care Domnul i le-a descoperit în viziunea cu privire la evenimentele mari şi solemne, pe care noi trebuie să le cunoaştem, deoarece stăm chiar în pragul împlinirii lor.

„În istorie şi în profeţie, Cuvântul lui Dumnezeu descrie conflictul îndelungat şi continuu dintre adevăr şi ideile false. Conflictul acesta se desfăşoară încă. Lucrurile care au fost în trecut se vor repeta. Vechile controverse vor învia din nou şi teorii noi vor apărea continuu. Totuşi, cei din poporul lui Dumnezeu, care, în credinţa lor şi ca împlinire a profeţiei au luat parte la propovăduirea primei, celei de a doua şi a treia solii îngereşti ştiu unde se află. Ei au o experienţă mai preţioasă decât aurul curat. Ei trebuie să fie neclintiţi ca o stâncă, păstrând cu statornicie până la sfârşit încrederea de la început.

„O putere transformatoare a însoţit propovăduirea primei şi a celei de a doua solii îngereşti, la fel cum însoţeşte solia îngerului al treilea. În mintea oamenilor au fost stabilite convingeri durabile. Puterea Duhului Sfânt s-a manifestat. A avut loc un studiu atent al Scripturilor, punct cu punct. Aproape nopţi întregi au fost dedicate unei cercetări stăruitoare a Cuvântului. Noi am cercetat adevărul [12] ca pe o comoară ascunsă. Domnul ni S-a descoperit. Lumina a venit asupra profeţiilor, iar noi am ştiut că primeam învăţătura divină. – Selected Messages, cartea 2, p.109.

În timpul celor 144000, în timpul sfârşitului, când va avea loc repetarea celor trei solii îngereşti, aceasta va fi însoţită încă odată de puterea transformatoare a Duhului Sfânt, aşa cum a fost în istoria millerită. În ambele perioade istorice, manifestarea puterii Duhului Sfânt este demonstrată prin faptul că „Leul din seminţia lui Iuda” oferă „lumină asupra profeţiilor”. Această „lumină” din cuvântul profetic produce o încredere sfântă în mijlocul cercetătorilor profeţiei lui Dumnezeu, când vor recunoaşte că primesc „îndrumarea divină”.

Când îngerul din Apocalipsa 18 coboară, toate cele trei solii urmează să fie combinate şi repetate.

„Dacă Domnul lucrează asupra minţii lor, experienţa celor nou veniţi la credinţă va fi în armonie cu Cuvântul lui Dumnezeu, cu lucrările pe care le-a săvârşit în trecut pentru poporul Său şi cu învăţătura pe care le-a dat-o El. Domnul nu Se contrazice pe Sine Însuşi.

„Dumnezeu le-a dat soliilor din Apocalipsa 14 locul lor în linia profeţiei, iar lucrarea lor nu va înceta până la încheierea istoriei acestui pământ. Soliile primului şi celui de-al doilea înger încă sunt un adevăr pentru timpul acesta şi trebuie să continue în paralel cu aceea care urmează. Îngerul al treilea îşi proclamă avertizarea cu glas tare. Ioan spune: ‘După aceea, am văzut pogorându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; şi pământul s-a luminat de slava lui’. În iluminarea aceasta este combinată lumina tuturor celor trei solii”. – The 1888 Materials, p.804.

Fie că studiem soliile în istoria millerită, fie că studiem repetarea lor de la sfârşitul lumii, îngerii reprezintă lucrarea îndeplinită de cei din poporul lui Dumnezeu în perioadele istorice corespunzătoare. Istoria milleriţilor este istoria soliilor primului şi celui de al doilea înger. Istoria aceea s-a încheiat cu venirea îngerului al treilea în 22 octombrie, 1844. Acesta este motivul pentru care Ellen White a declarat în citatul anterior: „Soliile primului şi celui de-al doilea înger încă sunt un adevăr pentru timpul acesta şi trebuie să continue în paralel cu aceea care urmează”. Lucrarea îngerului al treilea urmează după lucrarea primului şi a celui de-al doilea înger, iar când vine, aceasta va continua în paralel cu lucrarea celor doi îngeri precedenţi.

Primul înger a sosit în 1798 şi a primit putere în 11 august, 1840. Atât primul înger din Apocalipsa 14, cât şi îngerul din Apocalipsa 10 sunt unul şi acelaşi înger, deoarece el reprezintă aspecte diferite ale aceleiaşi lucrări. Faptul acesta a fost înţeles şi predicat de pionieri.

„Cronologia evenimentelor din Apocalipsa 10 este stabilită de faptul că îngerul acesta este identic primului înger din Apocalipsa 14. Elementele de identitate dintre ei sunt uşor de văzut:

1)      Ambii au o solie specială;

2)      Ambii îşi vestesc solia cu glas tare;

3)      Ambii folosesc un limbaj similar, referindu-se la Marele Creator şi Făcător al cerurilor, pământului, mării şi al lucrurilor care se află în ele;

4)      Ambii proclamă timpul, unul declarând ca nu va mai fi zăbavă, iar celălalt că a sosit ceasul judecăţii lui Dumnezeu.

„Totuşi, solia din Apocalipsa 14,6 are loc la începutul [13] timpului sfârşitului. Ea este o proclamare a venirii ceasului judecăţii lui Dumnezeu şi, de aceea, trebuie să îşi aibă aplicaţia în ultima generaţie. Apostolul Pavel nu a predicat despre sosirea ceasului judecăţii. Luther şi colaboratorii lui nu au predicat despre acest fapt. Pavel a vorbit despre o judecată care va veni într-un viitor nedefinit, iar Luther a plasat-o la cel puţin trei sute de ani în viitor faţă de timpul lui. Mai mult, apostolul Pavel avertizează biserica să nu predice faptul că judecata lui Dumnezeu a venit, până la un anumit timp. În 2 Tesaloniceni 2,1-3, el spune: ‘Cât priveşte venirea Domnului nostru Isus Hristos şi strângerea noastră laolaltă cu El, vă rugăm, fraţilor, să nu vă lăsaţi clătinaţi aşa de repede în mintea voastră, şi să nu vă tulburaţi de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă, ca venind de la noi, ca şi cum ziua Domnului ar fi şi venit chiar. Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă, şi de a se descoperi omul fărădelegii, fiul pierzării’. Aici, Pavel ni-l prezintă pe omul fărădelegii, cornul cel mic, papalitatea şi, în avertizarea lui, cuprinde întreaga perioadă a supremaţiei papalităţii care, aşa cum am observat deja, a continuat 1260 de ani şi s-a încheiat în 1798. Prin urmare, în 1798, restricţia cu privire la proclamarea venirii zilei judecăţii a încetat. În 1798 a început timpul sfârşitului, iar sigiliul de pe cărticică a fost rupt. Aşadar, odată cu perioada aceea, îngerul din Apocalipsa 14 a început să proclame faptul că a sosit ceasul judecăţii şi, tot de la data aceea, îngerul din cap 10 şi-a ocupat poziţia pe mare şi pe uscat şi a declarat că nu va mai fi zăbavă. Nu poate fi nicio îndoială cu privire la identitatea lor, iar toate argumentele pentru localizarea unuia sunt la fel de valabile în cazul celuilalt. Nu trebuie să intrăm în nicio controversă aici pentru a arăta că generaţia actuală este martora împlinirii acestor două profeţii. Prin predicarea Celei de a Doua Veniri, îndeosebi în perioada 1840-1844, ele      şi-au început împlinirea deplină. Poziţia acestui înger, cu un picior pe mare şi unul pe uscat, arată extinderea vastă a propovăduirii lui. Dacă soliile lui ar fi fost destinate doar unei ţări, ar fi fost suficient ca îngerul să se aşeze numai pe uscat. Totuşi, el are un picior pe mare şi unul pe uscat, fapt din care putem să înţelegem că solia lui va traversa oceanul şi va ajunge la diferitele naţiuni şi zone ale globului, iar înţelegerea aceasta este întărită de faptul că propovăduirea Celei de a Doua Veniri, la care am făcut referire, a ajuns la fiecare centru misionar din lume”. – Uriah Smith, Thoughts on Daniel and the Revelation, p.521-523.

Pionierii au marcat sosirea îngerului din Apocalipsa 10 în 11 august, 1840, când au crezut că s-a încheiat trâmbiţa a şasea. Prin urmare, noi suntem în acord cu pionierii, când spunem că primul înger din Apocalipsa 14 şi îngerul din Apocalipsa 10 constituie unul şi acelaşi înger, dar pentru că amândoi reprezintă lucrarea îndeplinită de poporul lui Dumnezeu, îngerul din Apocalipsa 14 ne arată când a fost vestită solia pentru prima dată în istorie, şi anume, în timpul sfârşitului, în 1798, iar îngerul din Apocalipsa 10 ne arată că aceeaşi solie a primit putere şi a fost vestită în lume în 1840.

„Îngerul care se uneşte în vestirea soliei îngerului al treilea va lumina tot pământul cu slava lui. Aici este profetizată o lucrare mondială cu o putere neobişnuită. Mişcarea adventă din anul 1840-1844 a fost o manifestare glorioasă a puterii lui Dumnezeu; prima solie îngerească a fost vestită în toate centrele misionare din lume, iar în câteva ţări s-a arătat cel mai mare interes religios care s-a văzut în vreo ţară de la Reforma secolului al XVI-lea; dar acestea urmează să fie depăşite de mişcarea cea puternică din timpul ultimei avertizări a îngerului al treilea”. – Tragedia veacurilor, p.611. [14]

Îngerul al doilea a sosit în iunie, 1842, când bisericile protestante au început să îşi închidă uşile împotriva soliei primului înger, iar după aceea a primit putere în august, 1844, când a fost vestită solia strigătului de la miezul nopţii. Ambele solii sosesc în istorie şi, mai târziu, primesc putere. Solia îngerului al doilea a ajuns la încheiere în 22 octombrie, 1844, când a sosit solia îngerului al treilea. Toate cele trei solii au două caracteristici identice. Niciuna dintre solii nu a fost recunoscută şi înţeleasă pe deplin de cei din poporul lui Dumnezeu la data când au sosit prima dată în istorie şi ambele solii au primit putere doar după ce au sosit în istorie.

Solia îngerului al treilea trebuie să fie vestită în paralel cu primele două solii îngereşti, iar trăsătura istorică a celor două solii este că prima începe „în timpul sfârşitului” şi este întărită după aceea, când coboară un înger. Cea de a doua solie soseşte, când protestanţii din Statele Unite îşi închid uşile împotriva primei solii şi, după aceea, solia a doua este întărită, când este vestită solia strigătului cu glas tare. Îngerul al treilea a sosit în istorie în 22 octombrie, 1844, dar odată cu căderea Uniunii Sovietice, ca împlinire a versetului 40 din Daniel 11, în 1989, solia îngerului al treilea a devenit adevărul prezent pentru generaţia aceasta, când a venit „timpul sfârşitului” modern. După aceea, solia a primit putere, când îngerul cel puternic a coborât în 11 septembrie, 2001. Îngerii la care ne referim reprezintă lucrarea poporului lui Dumnezeu, iar când a sosit „timpul sfârşitului” modern, în 1989, cercetătorilor profeţiei din adventism li s-a dat lucrarea de a cerceta „încoace şi încolo” în Cuvântul profetic al lui Dumnezeu, în scopul de a stabili „creşterea cunoştinţei” pentru generaţia aceasta.

Când au înţeles semnificaţia ultimelor şase versete din Daniel 11, ei au ajuns să recunoască faptul că seriozitatea mesajului conţinut în acele versete se bazează pe înţelegerea ideii că istoria millerită se repetă în istoria celor 144000. În 11 septembrie, 2001, islamul s-a întors în istoria profetică, iar Statele Unite au acţionat rapid spre a impune o restricţie asupra islamului. Restricţia impusă islamului ca împlinire a profeţiei cu privire la timp a trâmbiţei a şasea din Apocalipsa 9,14-15 a marcat data când îngerul cel puternic din Apocalipsa 10 a coborât şi a confirmat principiile profetice adoptate de milleriţi. Imediat după 11 septembrie, 2001, când a fost impusă restricţia asupra islamului, îngerul cel puternic din Apocalipsa 18 a coborât. Prin faptul acesta, principiul care identifică „repetarea istoriei millerite” a fost confirmat, fiind o paralelă a confirmării „principiului an/zi” din istoria millerită. Prima şi a doua solie îngerească reprezintă o lucrare desfăşurată în două etape, iar Apocalipsa 18 de asemenea identifică un proces desfăşurat în două etape, deoarece în pasaj se află doi îngeri. În versetul unu, îngerul cel puternic coboară şi strigă cu glas tare, iar apoi, în versetul patru, se află o altă voce. Astfel, cei doi îngeri reprezintă o lucrare desfăşurată în două etape.

„După aceea, am văzut pogorându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; şi pământul s-a luminat de slava lui. El a strigat cu glas tare, şi a zis: ,,A căzut, a căzut, Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte; pentru că toate neamurile au băut din vinul mâniei curviei ei, şi împăraţii pământului au curvit cu ea, şi negustorii pământului s-au îmbogăţit prin risipa desfătării ei. Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: ‘Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei! Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit, şi au ajuns până în cer; şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de nelegiuirile ei’” (Apocalipsa 18,1-5). [15]

Solia care urmează după primele două solii îngereşti trebuie să fie vestită în paralel cu acestea:

1)      Solia primului înger a sosit în 1798, în „timpul sfârşitului”, şi a primit putere prin coborârea îngerului din Apocalipsa 10, în 1840.

2)      Solia îngerului al treilea a sosit în 1989, în „timpul sfârşitului”, şi a primit putere prin coborârea îngerului din Apocalipsa 10, în 2001.

1)      Solia îngerului al doilea a sosit în 1842, când protestanţii din Statele Unite au închis uşile bisericilor lor.

2)      Solia îngerului al doilea din Apocalipsa 18 soseşte la promulgarea legii duminicale, când protestanţii din Statele Unite vor închide încă odată uşile bisericilor lor.

1)      După ce protestanţii şi-au închis uşile, în iunie, 1842, solia îngerului al doilea a primit putere odată cu vestirea soliei strigătului de la miezul nopţii, în 1844.

2)      Când protestanţii îşi vor închide uşile, la promulgarea legii duminicale, întărirea mesajului este reprezentată de solia strigătului cu glas tare.

1)      Solia îngerului al doilea din istoria millerită s-a încheiat odată cu începerea judecăţii, în punctul culminant al vestirii soliei strigătului de la miezul nopţii.

2)      Solia strigătului cu glas tare îşi atinge punctul culminant odată cu încheierea judecăţii, când Mihail se ridică în picioare.

„Prima şi a doua solie au fost vestite în 1843 şi 1844, iar acum ne aflăm în timpul propovăduirii celei de a treia, dar încă trebuie să fie propovăduite toate cele trei. Acum este la fel de important cum a fost oricând înainte ca ele să le fie repetate acelora care caută adevărul. Noi trebuie să vestim proclamaţia lor prin cuvântări şi scrieri, prezentându-le în ordinea lor, precum şi aplicaţia profeţiilor care ne aduc la solia îngerului al treilea. Fără prima şi a doua solie nu poate să fie a treia. Aceste solii trebuie să-i fie vestite lumii în publicaţii, în cuvântări, arătând în linia istoriei profetice lucrurile care au fost şi lucrurile care vor fi”. – Selected Messages, cartea 2, p.102.

Înţelegerea faptului că împlinirea istorică a Apocalipsa 14 şi 10 se repetă în istoria celor 144000 constituie unul dintre adevărurile valoroase ale soliei îngerului al treilea!

Se poate demonstra că ultimele şase versete din Daniel 11 constituie solia îngerului al treilea, deoarece solia îngerului al treilea va repeta trăsăturile profetice ale soliei primului înger, pentru că este vestită în paralel cu aceasta. „Soliile primului şi celui de-al doilea îngerul sunt încă un adevăr pentru timpul acesta şi trebuie să fie vestite în paralel cu aceea care urmează”.

Aşa cum am observat anterior, istoria soliilor primului şi celui de-al doilea înger constituie o istorie în care s-a manifestat puterea transformatoare a Duhului Sfânt. Lucrarea Duhului Sfânt este întreită.

„Totuşi, vă spun adevărul: Vă este de folos să Mă duc; căci, dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi; dar dacă Mă duc, vi-L voi trimite. Şi când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata. În ce priveşte păcatul: fiindcă ei nu cred în Mine; în ce priveşte neprihănirea: fiindcă Mă duc la Tatăl, şi nu Mă veţi mai vedea; în ce priveşte judecata: fiindcă stăpânitorul lumii acesteia este judecat” (Ioan 16,7-11).

Lucrarea întreită a Duhului Sfânt este aceea de a convinge de păcat, neprihănire şi judecată, iar solia primului înger conţine toate aceste trei etape:

1)      Prima solie i-a convins [16] pe cei păcătoşi că erau nepregătiţi pentru evenimentele legate de încheierea timpului de probă şi pentru a sta în picioare în timpul mâniei lui Dumnezeu.

2)      Celor păcătoşi, care au acceptat solia aceea, li s-a dat ocazia de a alerga la piciorul crucii şi de a primi puterea transformatoare a Duhului Sfânt, iar apoi, prin puterea Duhului Sfânt, au putut să-I dea slavă lui Dumnezeu.

3)      Acele acţiuni sfinţite i-au pregătit să intre prin credinţă la judecata din 22 octombrie, 1844.

Evanghelia veşnică este împlinită în viaţa unui credincios, prin intermediul acestei lucrări întreite a Duhului Sfânt şi tocmai această lucrare întreită constituie solia primului înger.

„Şi am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului, cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi ori cărui norod. El zicea cu glas tare: ‘Temeţi-vă de Dumnezeu, şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!’” (Apocalipsa 14,6-7).

Când Duhul Sfânt ne convinge de păcat:

1)      Ne temem de Dumnezeu.

2)      Dacă am primit corect solia înspăimântătoare, Îi vom da slavă lui Dumnezeu.

3)      Iar apoi suntem pregătiţi să intrăm la judecată.

Exact aceeaşi lucrare întreită a Duhului Sfânt, care este cuprinsă în prima solie îngerească, este reprezentată şi în lucrarea de la sanctuar, unde:

1)      Mai întâi, ne mărturisim păcatele, punându-le asupra Mielului de jertfă, în curtea sanctuarului. În acest punct, primim îndreptăţirea care reprezintă faptul că am acceptat solia înspăimântătoare ce ne-a convins de păcat şi de nevoia noastră de a avea un Răscumpărător.

2)      Apoi, prin credinţă, însoţim sângele Mielului în sfânta, unde Îi dăm slavă lui Dumnezeu, trăind o viaţă sfântă.

3)      De acolo, intrăm în slava din sfânta sfintelor, în timpul judecăţii.

Procesul întreit al îndreptăţirii, sfinţirii şi proslăvirii din lucrarea de la sanctuar constituie lucrarea întreită a Duhului Sfânt şi solia primului înger.

Totuşi, această lucrare întreită este identificată şi în întreita solie a îngerilor din Apocalipsa 14:

1)      Solia primului înger a convins cu privire la păcat.

2)      În timpul propovăduirii strigătului de la miezul nopţii din solia îngerului al doilea, milleriţii I-au dat slavă lui Dumnezeu.

3)      În 22 octombrie, 1844, când a sosit solia îngerului al treilea, a început judecata.

1)      Primul înger a convins cu privire la păcat.

2)      În timpul îngerului al doilea a fost arătată neprihănirea şi…

3)      Îngerul al treilea a identificat judecata.

Soliile celor trei îngeri din Apocalipsa 14 reprezintă lucrarea întreită a Duhului Sfânt şi exact aceeaşi lucrare întreită este cuprinsă şi în solia primului înger.

Ultimele şase versete din Daniel 11 constituie solia îngerului al treilea, dar înainte de a folosi istoria millerită spre a demonstra faptul acesta, trebuie să identificăm mai întâi încă o trăsătură a soliilor primului şi celui de-al doilea înger. Milleriţii nu au propovăduit solia primului înger din Apocalipsa 14,6-7, ci solia din Daniel 8,14 şi, prin aceasta, au împlinit solia primului înger.

William Miller nu a preluat interpretarea pasajului din Apocalipsa 14,6-7 spre a o predica lumii. [17] De fapt, pe harta din 1843 nu veţi găsi solia primului înger. Milleriţii au proclamat cei 2300 din Daniel 8,14 şi, prin lucrarea aceasta, au împlinit solia primului înger, care anunţă ceasul judecăţii lui Dumnezeu. De fapt, milleriţii nu au înţeles ceasul judecăţii lui Dumnezeu ca fiind judecata de cercetare, deoarece ei au crezut că era judecata Sa executivă. Milleriţii au împlinit solia primului înger, ceea ce înseamnă că ei au îndeplinit lucrarea reprezentată de îngerul acela, dar nu au predicat specific conţinutul teologic al pasajului din Apocalipsa 14,6-7.

În legătură cu faptul acesta se află şi faptul că solia îngerului al doilea s-a împlinit, când solia primului înger a fost respinsă – iar solia aceea respinsă nu a fost constituită de cuvintele, sau de semnificaţia pasajului din Apocalipsa 14,6-7, ci a fost mesajul din Daniel 8,14. Solia îngerului al doilea se referă la respingerea mesajului profetic din Daniel. Când mesajul acela a fost respins, Babilonul a căzut.

Trăsătura principală a soliei primului înger este aceea că ea constituie un adevăr profetic din cartea lui Daniel şi că respingerea adevărului şi a mesajului din cartea lui Daniel şi marchează căderea Babilonului. Babilonul cade întotdeauna, din cauza respingerii unei solii de avertizare. Oamenii de după Potop au fost avertizaţi, dar unii au continuat să se adune şi să construiască un turn şi o cetate.

„Dar ce pierdere au suferit aceia care se ridicaseră împotriva lui Dumnezeu! A fost scopul lui Dumnezeu acela ca, atunci când oamenii ar fi pornit să întemeieze naţiuni în diferite părţi ale pământului, să ducă cu ei cunoaşterea voii Lui, astfel ca lumina adevărului să strălucească cu putere înaintea generaţiilor care aveau să vină. Noe, predicatorul cel credincios al neprihănirii, a trăit cincizeci de ani după potop. Sem a mai trăit cinci sute de ani, iar urmaşii lor au avut astfel ocazia cunoască poruncile lui Dumnezeu şi istoria felului în care El S-a purtat cu părinţii lor. Totuşi, ei n-au fost binevoitori să asculte aceste adevăruri care nu le plăceau. Ei nu doreau să ştie ceva despre Dumnezeu şi, prin încurcarea limbilor, ei au fost izolaţi în mare măsură de aceia care puteau să le dea lumină”. – Patriarhi şi profeţi, p.120.

Cei de după Potop fuseseră avertizaţi, dau au respins avertizarea, iar apoi a fost făcută declaraţia care a marcat căderea lor.

„Domnul S-a pogorât să vadă cetatea şi turnul, pe care-l zideau fiii oamenilor. Şi Domnul a zis: ‘Iată, ei sunt un singur popor, şi toţi au aceeaşi limbă; şi iată de ce s-au apucat; acum nimic nu iar împiedica să facă tot ce şi-au pus în gând. Haidem să Ne pogorâm şi să le încurcăm acolo limba, ca să nu-şi mai înţeleagă vorba unii altora. Şi Domnul i-a împrăştiat de acolo pe toată faţa pământului; aşa că au încetat să zidească cetatea. De aceea cetatea a fost numită Babel, căci acolo a încurcat Domnul limba întregului pământ, şi de acolo i-a împrăştiat Domnul pe toată faţa pământului” (Geneza 11,5-9).

În istoria Babilonului lui Belşaţar, profetul Daniel îi adresase un mesaj de avertizare lui Nebucadneţar, dar Belşaţar respinsese acel mesaj de avertizare. Apoi, Daniel a rostit sentinţa, iar Babilonul a căzut.

„Dar tu, Belşaţar, fiul lui, nu ţi-ai smerit inima, măcar că ai ştiut toate aceste lucruri. Ci te-ai înălţat împotriva Domnului cerurilor; vasele din casa Lui au fost aduse înaintea ta, şi aţi băut vin cu ele, tu şi mai marii tăi, nevestele şi ţiitoarele tale; ai lăudat pe dumnezeii de argint, de aur, de aramă, de fer, de lemn şi de piatră, cari nici nu văd, nici  n-aud, şi nici nu pricep nimic, şi n-ai slăvit pe Dumnezeul în mâna căruia este suflarea ta şi toate căile tale! De aceea a trimis [18] El acest cap de mână, care a scris scrierea aceasta. Iată însă scrierea care a fost scrisă: ‘Numărat, numărat, cântărit, şi împărţit!’ Şi iată tâlcuirea acestor cuvinte. Numărat, înseamnă că Dumnezeu ţi-a numărat zilele domniei, şi i-a pus capăt. Cântărit, înseamnă că ai fost cântărit în cumpănă şi ai fost găsit uşor! Împărţit, înseamnă că împărăţia ta va fi împărţită, şi dată Mezilor şi Perşilor! Îndată, Belşatar a dat poruncă, şi au îmbrăcat pe Daniel cu purpură, i-au pus un lănţişor de aur la gât, şi au dat de ştire că va avea locul al treilea în cârmuirea împărăţiei. Dar chiar în noaptea aceea, Belşaţar, împăratul Haldeilor, a fost omorât” (Daniel 5,22-30).

Căderea Babilonului în 1842 a marcat respingerea soliei de avertizare din cartea lui Daniel, întocmai cum a fost situaţia căderii atât a Babilonului lui Belşaţar, cât şi a turnului Babel. Odată ce căderea Babilonului avusese loc, în iunie 1842, faptul acesta a fost declarat în vara anului 1844.

„În iunie 1842, domnul Miller a ţinut a doua serie de conferinţe în Portland. Am simţit că este un mare privilegiu să pot participa la aceste prelegeri, deoarece căzusem în descurajare şi nu mă simţeam pregătită să mă întâlnesc cu Mântuitorul meu. Această serie de conferinţe a produs mai multă vâlvă în oraş decât prima. Diferitele denominaţiuni, cu câteva excepţii, au închis uşile bisericilor lor domnului Miller”. – Mărturii, vol.1, p.21.

„A doua solie îngerească din Apocalipsa capitolul 14 a fost predicată mai întâi în vara anului 1844, cu această ocazie a avut loc o aplicaţie directă la bisericile din Statele Unite, unde avertizarea cu privire la judecată fusese vestită mai mult, dar respinsă în general, şi unde decăderea în biserici fusese mai rapidă. Totuşi, solia celui de-al doilea înger nu şi-a atins împlinirea totală în anul 1844. Bisericile au ajuns atunci la decădere morală ca urmare a respingerii luminii soliei advente, dar aceasta nu era totală. Atunci când au continuat să respingă adevărurile deosebite pentru vremea aceea, ele au decăzut din ce în ce mai mult. Totuşi, încă nu se putea spune ‘a căzut Babilonul..., pentru că a făcut ca toate popoarele să bea din vinul mâniei curviei ei’. El încă nu reuşise să facă lucrul acesta cu toate popoarele. Spiritul asemănării cu lumea şi al nepăsării faţă de adevărurile cruciale pentru timpul nostru există şi a câştigat teren în bisericile protestante din toate ţările creştine, iar aceste biserici sunt cuprinse în acuzaţia solemnă şi teribilă a celui de-al doilea înger. Totuşi, lucrarea apostaziei încă nu a atins punctul culminant.

„Biblia declară că, înainte de venirea Domnului, Satana va lucra ‘cu toată puterea, cu semne şi minuni mincinoase şi cu toată amăgirea nelegiuirii’, iar aceia care ‘n-au primit dragostea adevărului, ca să fie mântuiţi’ vor fi lăsaţi să primească ‘o lucrare de rătăcire ca să creadă o minciună’ (2 Tesaloniceni 2,9-11). Până când această stare nu va fi atinsă, iar unirea bisericii cu lumea nu va fi realizată pe deplin în toată creştinătatea, căderea Babilonului nu va fi totală. Schimbarea este progresivă, iar împlinirea desăvârşită a profeţiei din Apocalipsa 14,8 este încă în viitor”. – Tragedia veacurilor, p.389.

Când istoria primului şi celui de-al doilea înger se repetă, ar trebui să ne aşteptăm să vedem un mesaj profetic de avertizare din cartea lui Daniel, care, când este proclamat, împlineşte lucrarea reprezentată de îngerul al treilea din Apocalipsa 14. Când acel mesaj de avertizare din cartea lui Daniel este respins, căderea Babilonului va fi marcată încă odată în istorie, iar atunci se va repeta solia îngerului al doilea. Ultimele şase versete din Daniel 11 sunt mesajul profetic de avertizare din cartea lui Daniel, care constituie atât o paralelă, cât şi o repetare a soliei primului înger.

În pasajul precedent a fost menţionat că „împlinirea desăvârşită a profeţiei din Apocalipsa 14,8 este încă în viitor”. [19] Înţelegem că îngerul al doilea a sosit în istoria milleriţilor, dar numai într-o modalitate nedesăvârşită. Soliile celor trei îngeri din Apocalipsa 14 pot să fie aplicate la istoria millerită, dar numai într-o modalitate nedesăvârşită. Modalitatea desăvârşită de a aplica soliile celor trei îngeri din Apocalipsa este o ilustraţie a istoriei adventismului din timpul milleriţilor, până în timpul celor 144000.

Când au prezentat Daniel 8,14, milleriţii au împlinit solia primului înger. Solia primului înger descrie istoria milleriţilor.

„Şi am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului, cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi ori cărui norod. El zicea cu glas tare: ‘Temeţi-vă de Dumnezeu, şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!’” (Apocalipsa 14,6-7).

Milleriţii au predicat Evanghelia veşnică. Evanghelia este menţionată pentru prima dată în Geneza şi este descrisă ca fiind lucrarea lui Hristos de a pune vrăjmăşie între urmaşii lui Satana şi urmaşii lui Hristos.

„Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul” (Geneza 3,15).

Milleriţii au predicat Evanghelia veşnică, dar în acelaşi timp au şi avut experienţa Evangheliei veşnice, deoarece, până în 22 octombrie, 1844, mişcarea dusese la dezvoltarea a două clase: o clasă a intrat în sfânta sfintelor împreună cu Hristos, iar cealaltă a continuat să îşi înalţe rugăciunile spre sfânta, iar Satana a început să răspundă la acele rugăciuni. Milleriţii au predicat Evanghelia veşnică. Ei au prezentat o solie de avertizare înspăimântătoare din cartea lui Daniel, I-au dat slavă lui Dumnezeu în timpul strigătului de la miezul nopţii, în vara anului 1844, şi au ajuns la ceasul judecăţii, în 22 octombrie, 1844. Apoi, au fost confruntaţi cu Creatorul, care este identificat prin porunca Sabatului, care putea fi recunoscută, odată ce au ajuns la o înţelegere corectă a sanctuarului ceresc şi a mijlocirii lui Hristos, în timpul judecăţii de cercetare. Aceea a fost istoria milleriţilor şi o împlinire desăvârşită a soliei primului înger.

Împlinirea desăvârşită a istoriei millerite este reprezentată de primul înger din Apocalipsa 14, deoarece împlinirea desăvârşită a îngerului al doilea este „încă în viitor”. Împlinirea desăvârşită a declaraţiei că „Babilonul a căzut”, din Apocalipsa 14,8, are loc la sfârşitul lumii, nu în timpul milleriţilor. Prin urmare, aceasta precede îngerul al treilea din Apocalipsa 14, care marchează timpul de încercare al legii duminicale şi impunerea semnului fiarei.

Împlinirea desăvârşită a Apocalipsa 14 se asociază cu Apocalipsa 18, deoarece în Apocalipsa 18 găsim celălalt glas din versetul 4, care vorbeşte despre promulgarea legii duminicale, când ceilalţi copii ai lui Dumnezeu sunt chemaţi să iasă din Babilon. Înainte de versetul 4, îngerul cel puternic coboară în versetul unu, iar apoi, în versetul doi, găsim declaraţia că Babilonul a căzut. Căderea Babilonului din Apocalipsa 18,2 este o paralelă a aplicaţiei desăvârşite a soliei îngerului al doilea din Apocalipsa 14,8 şi, în ambele pasaje, are loc înainte de legea duminicală, venind în istorie aşa cum vine întotdeauna căderea Babilonului – când mesajul de avertizare este respins. În zilele noastre, acel mesaj de avertizare este constituit de ultimele şase versete din Daniel 11. Acele versete sunt solia îngerului al treilea, care constituie o paralelă a soliei primului înger. Înţelegerea corectă a acelor versete, împreună cu propovăduirea mesajului conţinut în ele şi cu [20] respingerea finală a acestuia, împlineşte nu numai lucrarea reprezentată de îngerul din Apocalipsa 14, ci şi lucrarea reprezentată de cei doi îngeri din Apocalipsa 18 versetele 1-3 şi 4. Acum, vom folosi istoria milleriţilor pentru a dovedi acest fapt.

Fiecare reformă sfântă este o paralelă a celorlalte şi toate indică spre reforma principală a celor 144000.

„Lucrarea lui Dumnezeu de pe pământ prezintă, de la un veac la altul, o asemănare izbitoare în orice reformă mare, sau mişcare religioasă. Principiile lui Dumnezeu în procedeele cu oamenii sunt întotdeauna aceleaşi. Mişcările importante ale prezentului îşi au paralele în acelea ale trecutului, iar experienţa bisericii din primele veacuri are lecţii de mare valoare pentru timpul nostru”. – Tragedia veacurilor, p.343.

Fiecare reformă începe cu un „timp al sfârşitului”, când o profeţie este împlinită, iar împlinirea acelei profeţi aduce lumină pentru generaţia următoare. Odată cu încheierea celor 1260 de ani de stăpânire papală, în 1798, s-a împlinit o profeţie care, printre altele, a indicat că istoria ajunsese la un timp, când judecăţile lui Dumnezeu puteau fi aşteptate să vină. Am citat anterior comentariile lui Uriah Smith cu privire la faptul că primul înger din Apocalipsa 14 şi îngerul din Apocalipsa 10 sunt unul şi acelaşi înger. De asemenea, în citatul acesta, el oferă argumente biblice prin care arată de ce judecata nu putea să vină înainte ca papalitatea să primească rana de moarte, în 1798. Odată cu împlinirea acelei profeţii, „timpul sfârşitului” a sosit pentru milleriţi, iar apoi a avut loc o creştere a cunoştinţei cu privire la subiectul judecăţii din cartea lui Daniel, ca o împlinire a mărturiei profetice din Daniel 12, unde este arătat că acea carte a lui Daniel urma să fie pecetluită până la „vremea sfârşitului”.

În 1989, odată cu căderea Uniunii Sovietice şi ca împlinire a profeţiei din Daniel 11,40, a fost împlinită o profeţie care a adus lumină pentru generaţia aceea. Acea generaţie a fost generaţia care urma să proclame solia îngerului al treilea, care indică timpul de încercare al legii duminicale şi toate celelalte ramificaţii asociate cu semnul fiarei şi cu sigiliul lui Dumnezeu. Odată cu împlinirea versetului patruzeci, cercetătorii profeţiei din perioada aceea au putut să înţeleagă faptul că papalitatea era pe cale să se întoarcă pe tronul lumii, poziţie pe care o pierduse în 1798, când a fost „timpul sfârşitului” pentru milleriţi.

În timpul primei solii îngereşti, creşterea cunoştinţei a avut loc cu privire la profeţiile din cartea lui Daniel. Pentru cei 144000, creşterea cunoştinţei a fost identificată cu claritate de Inspiraţie.

Prin această creştere a cunoştinţei, urma să fie pregătit un popor care să reziste în zilele din urmă….

„În solia primului înger, oamenii sunt chemaţi la închinarea faţă de Dumnezeu, Creatorul nostru, care a făcut lumea şi toate lucrurile din ea. Ei au adus omagiu unei instituţii a papalităţii, anulând Legea lui Iehova, dar trebuie să aibă loc o creştere a cunoştinţei cu privire la subiectul acesta”. – Selected Messages, cartea 2, p.105,106.

Pentru cei 144000, creşterea cunoştinţei are loc tocmai cu privire la ultimele şase versete din Daniel 11, deoarece versetele acestea – în acord cu pasajul inspirat – oferă lumină asupra papalităţii şi a apropiatei veniri a legii duminicale.

Solia primului înger a fost un mesaj înfiorător, care a scos în evidenţă evenimentele legate de încheierea timpului de probă. [21]  

"Mi-a fost arătat interesul pe care tot cerul îl avusese faţă de lucrarea care se desfăşura pe pământ. Domnul Isus a trimis un înger puternic [primul înger] să coboare şi să-i avertizeze pe locuitorii pământului să se pregătească pentru cea de a doua venire a Sa. Când îngerul a părăsit prezenţa lui Isus din cer, o lumină nespus de strălucitoare a mers înaintea lui. Mi s-a spus că misiunea lui era aceea de a lumina pământul cu slava lui şi de a-i avertiza pe oameni cu privire la mânia viitoare a lui Dumnezeu. Mulţimile au primit lumina Unii păreau să aibă o atitudine foarte solemnă, în timp ce alţii erau plini de bucurie şi exaltare. Toţi cei ce au primit lumina şi-au întors faţa spre cer şi I-au dat slavă lui Dumnezeu. Deşi lumina era asupra lor, unii au venit doar sub influenţa ei, dar nu au primit-o din toată inima. Mulţi erau plini de o mare mânie. Pastorii şi oamenii s-au unit cu cel rău şi s-au împotrivit cu îndârjire luminii răspândite de îngerul cel puternic. Totuşi, cei ce au primit-o s-au retras din lume şi au fost foarte uniţi.

„Satana şi îngerii lui erau foarte ocupaţi în încercarea de a abate atenţia câtor mai mulţi cu putinţă de la lumină. Cei din grupul celor care au respins-o au fost lăsaţi în întuneric. Am văzut îngerul lui Dumnezeu veghind cu interesul cel mai profund asupra celor din poporul lui Dumnezeu spre a raporta caracterul pe care şi l-au dezvoltat, când le-a fost prezentat mesajul de origine cerească. Atunci când foarte mulţi dintre cei ce mărturiseau că Îl iubesc pe Isus au întors spatele mesajului cu dispreţ, batjocură şi ură, un înger cu un pergament în mână a scris acest raport ruşinos. Tot cerul era plin de indignare, pentru că Isus era desconsiderat în felul acesta de către cei ce se declarau a fi urmaşii Săi.

„Am văzut dezamăgirea pe care au simţit-o cei credincioşi, când nu L-au văzut pe Domnul lor la data aşteptată. Scopul lui Dumnezeu fusese acela de a ascunde viitorul şi de a-i duce pe cei din poporul Său la un moment de decizie. Fără predicarea unui timp stabilit pentru venirea lui Hristos, lucrarea plănuită de Dumnezeu nu ar fi fost îndeplinită. Satana îi determina pe foarte mulţi să aştepte într-un viitor îndepărtat evenimentele cele mari legate de judecată şi de sfârşitul timpului de probă. A fost necesar ca oamenii să fie făcuţi să caute stăruitor o pregătire imediată”. – Early Writings, p.245-246.

Ellen White foloseşte aici descrierea caracteristică a îngerului care coboară în Apocalipsa 18, luminând pământul cu slava lui, spre a identifica lucrarea soliei primului înger. Ea susţine cu claritate că primul înger îndeplineşte o lucrare identică aceleia îndeplinite de îngerul al treilea. Cu privire la mesajul proclamat ca împlinire a soliei primului înger, ea evidenţiază faptul că „Satana îi determina pe foarte mulţi să aştepte într-un viitor îndepărtat evenimentele cele mari legate de judecată şi de sfârşitul timpului de probă. A fost necesar ca oamenii să fie făcuţi să caute stăruitor o pregătire imediată”. Solia primului înger sublinia evenimentele legate de încheierea timpului de probă. În ciuda faptului că milleriţii au greşit în înţelegerea lor cu privire la încheierea timpului de probă, acesta a fost totuşi elementul principal al mesajului lor. Când vorbeşte despre solia primului înger şi despre lucrarea milleriţilor, Ellen White declară cu claritate:

„A fost necesar ca oamenii să fie treziţi în faţa pericolului spre a se pregăti pentru evenimentele solemne legate de închiderea timpului de probă”. – Tragedia veacurilor, p.310.

Ultimele şase versete din Daniel 11 prezintă evenimentele legate de încheierea timpului de probă, iar acelaşi lucru îl prezintă şi solia îngerului al treilea:

„Evenimentele legate de încheierea timpului de probă şi de lucrarea de pregătire pentru timpul de necaz sunt prezentate cu claritate. Totuşi mulţimile nu înţeleg aceste adevăruri importante mai bine, decât dacă nu ar fi fost descoperite niciodată. Satana veghează spre a prinde orice impresie care ar putea să-i facă înţelepţi [22] în vederea mântuirii, iar timpul de probă îi va găsi nepregătiţi.

„Când le trimite oamenilor avertizări atât de importante, reprezentate ca fiind vestite de îngeri sfinţi ce zboară prin mijlocul cerului, Dumnezeu îi cere fiecărui suflet înzestrat cu puterile raţiunii să ia aminte la solie. Judecăţile înfricoşătoare, pronunţate împotriva închinătorilor fiarei şi chipului ei (Apocalipsa 14,9-11), trebuie să-i conducă la un studiu atent al profeţiilor, să-i înveţe ce înseamnă semnul fiarei şi cum să se ferească de a-l primi. Dar majoritatea oamenilor nu doresc să audă adevărul şi se îndreaptă către închipuiri. Apostolul Pavel declara, privind către zilele din urmă: ‘Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă’ (2 Timotei 4,3). Acel timp a venit. Mulţimile nu doresc adevărul Bibliei, pentru că el vine în conflict cu dorinţa inimii păcătoase şi iubitoare de lume, iar Satana le oferă amăgirile pe care ei le iubesc”. – Tragedia veacurilor, p.594.

Solia primului înger a fost un mesaj înfricoşător.

„Venirea lui Hristos, aşa cum a fost vestită de prima solie îngerească, a fost înţeleasă ca fiind reprezentată prin venirea Mirelui. Reforma larg răspândită, care avusese loc prin vestirea apropiatei Sale veniri, corespundea cu ieşirea fecioarelor. În această parabolă, la fel ca în aceea din Matei capitolul 24, sunt reprezentate două clase. Toţi şi-au luat candelele, adică Biblia şi, prin lumina ei, au ieşit să-L întâmpine pe Mire. Dar, atunci când şi-au luat candelele, cele neînţelepte n-au luat cu ele untdelemn, aşa cum au făcut cele înţelepte. Cei reprezentaţi de fecioarele înţelepte primiseră harul lui Dumnezeu, puterea transformatoare şi iluminatoare a Duhului Sfânt care face din Cuvântul Său o candelă pentru picioare şi o lumină pe cărare. În temere de Dumnezeu, ei studiaseră Scripturile pentru a cunoaşte adevărul şi căutaseră cu stăruinţă curăţia inimii şi a vieţii. Aceştia avuseseră o experienţă personală, o credinţă în Dumnezeu şi în Cuvântul Său care nu putea fi distrusă prin dezamăgire sau întârziere. Ceilalţi şi-au luat candelele, dar n-au luat untdelemn. Ei acţionaseră dintr-o pornire momentană. Temerile le fuseseră trezite de solia solemnă, dar se sprijiniseră doar pe credinţa fraţilor, fiind mulţumiţi cu lumina slabă a bunelor emoţii, fără o înţelegere profundă a adevărului, sau o lucrare reală a harului în inimă. Aceştia au mers în întâmpinarea Domnului plini de nădejdea unei răsplătiri imediate, dar nu erau pregătiţi pentru întârziere şi dezamăgire. Când au venit încercările, credinţa lor i-a părăsit, iar lumina s-a stins”. – Tragedia veacurilor, p.393.

Solia primului înger a fost o „avertizare de a fugi de mânia viitoare”, conducându-i pe oameni la pocăinţă şi oferindu-le o schimbare a caracterului, dacă vor îndeplini condiţiile Evangheliei. Elementul de teamă din solie era bazat pe adevărul că timpul de probă se încheia, iar Dumnezeu era pe punctul de a-i pedepsi pe locuitorii pământului pentru răzvrătirea lor. Tot aşa sunt conţinutul şi concluzia soliei îngerului al treilea şi ale soliei prezentate în ultimele şase versete din Daniel 11.