Un apel către biserica laodiceană, partea întâi

„Este evident faptul că bisericii laodicene trebuie să-i fie adresată o chemare şi că timpul pentru chemarea aceea este aproape. Totuşi, cine constituie biserica laodiceană? O serie de argumente cu privire la punctul acesta pare a fi inutilă. Toţi credincioşii adventişti ştiu bine că biserica Filadelfia, biserica dragostei frăţeşti, a fost alcătuită de aceia care au ieşit din Sardes, sau din biserica oficială, în 1844, când a fost vestit strigătul: ‘A căzut, a căzut Babilonul’. De asemenea, ei ştiu că biserica laodiceană urmează la rând şi că aceasta este perioada a şaptea şi ultima din seria bisericilor, aşa cum este scos în evidenţă în Apocalipsa capitolele 2 şi 3. Biserica aceasta este alcătuită din credincioşi care au ajuns ‘căldicei’, au părăsit biserica Filadelfia, biserica dragostei frăţeşti, şi spun: ‘Sunt bogat, m-am îmbogăţit şi nu duc lipsă de nimic’, şi nu ştiu că sunt ‘ticăloşi, nenorociţi, săraci, orbi şi goi’.

„Oh, dacă aţi fi ştiut şi aţi fi simţit că aceasta este starea voastră adevărată şi dacă aţi fi avut ‘urechi de auzit ce le spune Duhul bisericilor’. Atunci, aş putea să sper că aţi începe să cumpăraţi aurul curăţit prin foc (adevărul prezent), ca să vă îmbogăţiţi, haine albe (neprihănirea sfinţilor), ca să vă îmbrăcaţi şi să nu se vadă ruşinea goliciunii voastre, şi alifie pentru ochi, ca să vedeţi’. Cel ce este ‘Amin, Martorul credincios şi adevărat’ vă spune acum: ‘Eu mustru şi pedepsesc pe cei pe care îi iubesc. Fii dar plin de râvnă şi pocăieşte-te’. Oh, dacă aţi fi ştiut lucrurile care ‘vă aduc pacea’ acum, în acest timp al cercetării voastre. Totuşi, dacă nu vă treziţi în grabă cu privire la subiectul acesta şi dacă nu cumpăraţi aur, haine albe şi alifie pentru ochi, va fi prea târziu pentru veşnicie şi vi se va spune: ­[15] ‘Dar acum sunt ascunse de ochii voştri’.

Cuvintele ‘Sunt bogat, m-am îmbogăţit şi nu duc lipsă de nimic’ nu se referă deloc la bogăţiile lumeşti, sau la bunurile materiale. Faptul acesta este clar din context: ‘Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti’, etc. Dumnezeu nu sfătuieşte pe nimeni să cumpere de la El bogăţii lumeşti, ci bogăţia şi îmbogăţirea voastră, la care se face referire în textul acesta, au o legătură directă cu faptul că vă mândriţi cu creşterea cunoştinţei adevărului biblic. După ce aţi învăţat aşa de mult adevăr biblic în experienţa voastră adventistă şi după ce aţi avansat aşa de mult faţă de bisericile oficiale din zilele noastre, aţi ajuns să vă înălţaţi, iar sufletul vostru s-a îngâmfat, şi nu este corect şi sincer. Dacă nu aţi fi fost lipsiţi de aurul curăţit prin foc, de hainele albe şi de alifia pentru ochi, Martorul cel credincios nu v-ar sfătui să le cumpăraţi de la El. Îngăduiţi-mi să vă repet mărturia Sa: ‘Şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol’ – Aceasta este o amăgire îngrozitoare! Sărăcia, goliciunea şi orbirea voastră constau în faptul că sunteţi lipsiţi de adevărul prezent mântuitor. – Aici vă voi prezenta citate dintr-un articol scris de Joseph Marsh, Voice of Truth, 13 august, 1845.

Biserica laodiceană

„La care perioadă a bisericii se aplică scrisoarea lui Ioan către biserica laodiceană? Este evident că la cea din urmă. Faptul acesta se vede clar în modalitatea de adresare din versetul paisprezece: ‘Cel ce este Amin’. Versetul cincisprezece: ‘Ştiu faptele tale: că nu eşti nici rece, nici în clocot’. Asemenea izraeliţilor din zilele lui Ilie, (1 Regi 18,21) – şchiopătând între două păreri’, nehotărâţi dacă ar trebui să-I slujească lui Dumnezeu, sau lui Baal, laodicenii nu sunt nici reci, nici în clocot în lucrarea lor. Cele două cazuri sunt similare; timiditatea, lipsa de încredere şi de hotărâre le caracterizează pe amândouă. Ei bine, ce grup de creştini din zilele noastre corespunde acestei descrieri? Nu biserica, sau bisericile oficiale, deoarece acestea sunt întemeiate şi stabilite în credinţa lor, nu pot fi mutate de pe poziţie şi se recunosc ele însele ca fiind ‘de două ori moarte’. Starea acesta, desigur, este departe de a fi nici rece, nici în clocot. Niciun grup de oameni religioşi nu corespunde acestei descrieri aşa de bine, cum corespund mulţi dintre cei ce cred în a doua venire a lui Hristos. Dacă, de la ‘ziua a zecea’, câţiva au corespuns, sau nu acestei descrieri, într-o măsură mai mare, ori mai mică, cu siguranţă, mulţi corespund acum. Ei şovăie cu privire la marele subiect al apropiatei veniri a Domnului. Ei se tem că sunt greşiţi, deşi dovezile apropiatei veniri a Domnului sunt atât de copleşitoare. Prin urmare, ei stau între speranţă şi teamă, îndoindu-se şi crezând, nehotărâţi, şchiopătând între două păreri, sau nu ţin cu tărie mărturisirea credinţei lor fără a şovăi, iar faptele lor, desigur, corespund cu credinţa lor, ei nu sunt nici reci, nici în clocot, sau şi-au pierdut interesul.

„‘O, dacă ai fi rece sau în clocot!’ Dacă aţi fi hotărâţi cu privire la o problemă atât de importantă. Dovezile pe baza cărora puteţi să vă hotărâţi sunt abundente, clare şi convingătoare. Ce ar fi putut fi făcut mai mult, decât s-a făcut deja pentru a convinge o minte inteligentă, cu privire la faptul că voi aţi împărtăşit o credinţă adevărată? Voi sunteţi fără scuză pentru îndoielile, temerile şi necredinţa voastră. Dumnezeu a dăruit cu îmbelşugare dovezile cele mai copleşitoare pentru a vă întemeia şi a vă statornici în credinţa aceasta, dar voi continuaţi să nu vă încredeţi în El, să slăbiţi eforturile pentru lucrarea Sa şi să vă întoarceţi uneori înapoi, în inima voastră, la o biserică decăzută, sau la o lume pieritoare. Mulţi s-au întors deja şi ne temem că au făcut-o pentru ruina lor veşnică.

„Dumnezeu este îndelung răbdător faţă de copiii Săi greşiţi, dar nu va continua pentru totdeauna să suporte necredinţa lor, alunecările şi starea lor de căldicei. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvântul Său nu va da greş niciodată. Voi, cei care nu sunteţi nici reci, nici în clocot, ascultaţi avertizarea pe care o adresează El, iar când o auziţi, tremuraţi înaintea Lui, deoarece, dacă nu vă pocăiţi în grabă de starea de căldicei, nenorocirea voastră este sigură. ‘Am să te vărs din gura Mea’ – este hotărârea Sa neschimbătoare. Te voi respinge şi te voi alunga pentru totdeauna. Domnul bate acum la uşa ta – O, ascultă vocea lui şi trăieşte – versetul 20.

„Versetul 17: ‘Pentru că zici: Sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic, şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol’. Iată celelalte trăsături izbitoare ale bisericii laodicene. Bunurile pe care laodicenii au presupus că le au şi i-au făcut bogaţi trebuie să fie cele menţionate în versetul următor, pe care Domnul îi sfătuieşte să le cumpere de la El, ca să se îmbogăţească, iar bogăţiile sunt, desigur, bogăţiile Cuvântului Său, sau acelea pe care Cuvântul Său le oferă tuturor celor ce cred şi ascultă. El nu sfătuieşte pe nimeni să ajungă bogat altfel, decât în credinţă, cunoaştere, har şi orice faptă bună. Laodicenii au crezut că erau bogaţi în aceste lucruri, dar nu erau. [16]

„Oricât de umilitor şi de dureros ar fi să recunoaştem, ca popor, noi suntem subiectul acestei profeţii. Dacă nu suntem, este mai mult ca sigur că avem trăsăturile pe care pana inspiraţiei le-a descris aici. La fel ca în alte biserici, ar putea să existe câteva excepţii, dar acestea sunt puţine. Priviţi la oricare dintre grupele aflate printre noi şi le veţi găsi, pe fiecare, vorbind şi chiar lăudându-se cu bogăţiile lor spirituale, dar când sunt cântărite pe scara adevărului şi neprihănirii, sunt găsite foarte uşoare. Dorim să fim sinceri cu noi înşine şi cu ceilalţi. Situaţia cere lucrul acesta, iar Cuvântul Domnului îl cere de la noi.

„‘Nimeni să nu murmure din cauza mustrărilor Domnului. Ele sunt rânduite pentru binele nostru’, căci ‘Domnul mustră pe toţi aceia pe care îi iubeşte’. Mustrările pe care le-am primit în ultimele câteva luni au fost mari, dar le-am meritat, deoarece, noi, ca popor, ne-am îndepărtat de la credinţa, speranţa, zelul şi spiritul iubitor al Evangheliei, de partea căreia am stat la început. Domnul nostru a ştiut că vom face lucrul acesta şi a făcut pregătiri pentru alunecările noastre, în îndrumările adresate bisericii laodicene. Citiţi sfatul Său în versetul 18 şi ascultaţi ce spune El în versetul 19. ‘Eu mustru şi pedepsesc pe aceia pe care îi iubesc’. Binecuvântat să fie Numele Său. El îi iubeşte pe copiii Săi amăgiţi şi greşiţi.

„‘Eu mustru şi pedepsesc’. El a făcut lucrul acesta şi îl face, aşa cum bine ştim, iar din acest motiv, noi ar trebui să-L iubim mai fierbinte şi tot din acest motiv, El ne porunceşte să ‘fim plini de râvnă şi să ne pocăim’. ‘Plini de râvnă’, da, în clocot în pocăinţa pentru toate alunecările noastre – nu avem timp de pierdut. Ultima ofertă a harului vă este oferită acum cu duioşie – voi sunteţi ultima dintre cele şapte biserici şi, fără îndoială, voi sunteţi ultimii care vor trăi înainte de venirea Domnului. El stă la uşă şi va veni curând, iar dacă nu sunteţi pregătiţi să Îl întâmpinaţi, veţi fi pierduţi. Dar dacă sunteţi plini de râvnă în pocăinţă, dacă ascultaţi sfatul Său şi cumpăraţi de la El aur curăţit prin foc, ca să vă îmbogăţiţi, haine albe, ca să vă îmbrăcaţi, şi alifie pentru ochi, ca să vedeţi şi să biruiţi, atunci puteţi să cereţi cu încredere şi cu o nădejde plină de bucurie următoarea făgăduinţă nespus de mare şi preţioasă. ‘Celui ce va birui, îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie’ (versetul 21).

„Când redă expresiile unora dintre credincioşii adventişti, Dl. Marsh, spune: ‘Noi suntem mulţumiţi cu poziţia noastră şi, în general, avem adevărul – suntem mult mai buni decât bisericile din jur, care au respins doctrina venirii lui Hristos şi a împărăţiei Sale. Pe scurt, ei presupun că ‘s-au îmbogăţit şi nu duc lipsă de nimic’. Iar faptul care face situaţia lor să fie alarmantă până la maxim este că nu pot fi făcuţi să îşi înţeleagă şi să îşi simtă sărăcia. Sau, cum spune Cuvântul: ‘Nu ştii că eşti ticălos şi nenorocit’, aşa cum sunt toţi cei ce şovăie, sau nu rămân cu tărie la mărturisirea credinţei lor; „Sărac”, nu bogat în credinţă, ‘şi orb’. O mare parte a luminii din trecut a ajuns întuneric pentru ei! ‘Şi gol’ – credinţa, o parte importantă a armurii lor s-a pierdut, sau este doar formală. Ei nu sunt puternici în credinţă, dându-I slavă lui Dumnezeu. Faptul că aceasta este starea multora dintre noi nu poate fi negat’.

„Voi întrebaţi: ‘Care este adevărul prezent – aurul curăţit prin foc, alifia pentru ochi’, etc.? Eu răspund: ‘poruncile lui Dumnezeu şi mărturia lui Isus Hristos’. Ioan a zis: ‘Şi balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu, şi ţin mărturia lui Isus Hristos’ (Apocalipsa 12,17).

„‘Înveleşte această mărturie, pecetluieşte această descoperire (cele Zece Porunci), între ucenicii Mei’ (Isaia 8,16). O parte din solia îngerului al treilea este: ‘Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus’. Poruncile la care se face referire aici sunt cele care au fost gravate pe două table de piatră – ‘scrise cu degetul lui Dumnezeu’. Nouă dintre ele sunt universal recunoscute ca fiind obligatorii pentru omenire. Totuşi, a patra, porunca sfântului Sabat, este călcată în picioare şi trebuie să fie reaşezată la locul ei, iar spărtura aceasta trebuie să fie reparată, înainte ca îngerul al treilea să îşi încheie solia şi înainte ca să se poată spune cu adevărat: ‘Iată-i pe cei ce păzesc poruncile lui Dumnezeu’. Este foarte necesar să ne ‘aducem aminte’ şi să mărturisim ‘calea’ pe care ne-a condus Domnul Dumnezeu în experienţa noastră adventistă, care ne aduce la respectarea poruncilor Sale în timpul soliei îngerului al treilea.

„El S-a umilit spre a ne pune la încercare pentru a şti ce era în inima noastră, fie că vom păzi poruncile Sale, fie că nu le vom păzi. De asemenea, El ne-a umilit pentru a ne face să ştim că omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu fiecare cuvânt care iese din gura Domnului. Prin urmare, trebuie să păzeşti poruncile Domnului Dumnezeului tău, să [17] mergi pe căile Sale şi să te temi de El. Vezi Deutronom 8,2-6. Totuşi, poate că sunteţi gata să spuneţi că toate acestea    le-au aparţinut iudeilor şi nu au nimic de a face cu noi. Vom aborda punctul acesta direct şi vom încerca să vă arătăm greşeala şi faptul că poziţia voastră nu are nicio temelie în Cuvântul lui Dumnezeu.

„Aşadar, repet: să ‘ne aducem aminte de calea pe care ne-a condus Domnul Dumnezeul nostru’ prin proclamarea ceasului judecăţii Sale, a căderii Babilonului şi prin solia strigătului de la miezul nostru. Aceste mesaje ne-au condus la o uşă închisă şi la o uşă deschisă, aducând în atenţia noastră poruncile lui Dumnezeu.

„‘Şi Templul lui Dumnezeu [sfânta sfintelor de dincolo de perdeaua a doua], care este în cer, a fost deschis: şi s-a văzut chivotul legământului Său’, sau Cele Zece Porunci.

„Dar voi spuneţi: ‘Eu nu cred că uşa este închisă, deoarece cred că au avut loc convertiri adevărate şi după 1844. Noi ne aflăm acum în timpul culesului spicelor rămase, după ce marele seceriş a fost adunat’. Eu răspund: După ce secerişul este adunat, trebuie să aibă loc o treierare, iar apoi o vânturare şi o depozitare a grâului în grânar. Vezi Isaia 21,10; Matei 3,12.

„Dar eu, asemenea vouă, doresc ca toate firele de grâu rămase să fie adunate de pe câmp, să fie treierate şi vânturate, iar boabele să fie puse în grânar. Totuşi, aduceţi-vă aminte că, atunci când grâul şi neghina s-au copt şi au fost pregătite pentru seceriş, a fost prea târziu pentru a transforma neghina coaptă în grâu.

„Noi putem să adunăm toate spicele rămase şi, în acelaşi timp, să credem în uşa închisă, dar să fim foarte atenţi pentru a lăsa neghina pe câmp, deoarece nu are nicio valoare pentru noi.

„Nu este scopul meu aici să încep să dovedesc doctrina uşii închise, ci doar să spun care uşă este închisă şi care uşă este deschisă.

„Domnul i-a spus lui Moise să-I construiască un sanctuar şi să facă toate lucrurile în conformitate cu modelul care i-a fost arătat pe Munte. Învăţăm de la Pavel că în cer s-a aflat modelul acelor lucruri, imaginea adevăratului sanctuar în care a intrat Hristos, şi că există o lucrare a adevăratului templu care a fost ridicat de Domnul, şi nu de oameni.

„În sanctuarul tipic erau două încăperi: sfânta şi sfânta sfintelor, despărţite de perdeaua a doua. Prima perdea a fost la intrarea în cortul întâlnirii, iar a doua a fost la intrarea în sfânta sfintelor. Când această perdea era dată la o parte, primul obiect care se vedea era chivotul care stătea chiar la intrare. În chivotul acela erau cele două table de piatră, tablele legământului, Cele Zece Porunci. Pe chivot se afla tronul harului, umbrit de heruvimii slavei. ‘Şi după ce au fost întocmite astfel lucrurile acestea, preoţii are fac slujbele, intră totdeauna [în fiecare zi] în partea dintâi a cortului. Dar în partea a doua intră numai marele preot, odată pe an, [în ziua a zecea a lunii a şaptea] şi nu fără sânge’, etc. Apostolul Pavel spune că preoţii aceştia fac ‘o slujbă care este chipul şi umbra lucrurilor cereşti’. Prin urmare să cercetăm puţin mai mult chipul şi umbra aceasta. – În ziua a zecea a lunii a şaptea, marele preot era îmbrăcat în haine sfinte de in, avea pe cap mitra şi coroana sfântă, avea pietrele de onix pe umeri, pe ele erau gravate numele copiilor lui Israel, iar pe pieptarul judecăţii se aflau Urim şi Tumim şi cele doisprezece pietre preţioase, aşezate în patru rânduri, pe care erau gravate numele copiilor lui Israel. Vezi Exod 28.

„Tot Israelul care se afla în apropierea mântuirii era cuprins în cele doisprezece triburi şi era purtat de marele preot în sfânta sfintelor, pe pieptarul judecăţii, când intra spre a face ispăşire în vederea ştergerii păcatelor lor. Vezi Evrei 12,24; Fapte 3,19. Sanctuarul era curăţit de păcatele lui Israel, care erau îndepărtate şi puse pe capul ţapului de trimis. Vezi Levitic 16. Izraeliţii trebuiau să îşi smerească sufletul în Ziua Ispăşirii şi ‘oricine nu se va smeri în ziua aceea, va fi nimicit din poporul lui’. Vezi Levitic 23,27-32. Când marele preot intra în sfânta sfintelor, ‘nu trebuia să fie nimeni în cortul întâlnirii’. Vezi Levitic 16,7. Uşa cortului întâlnirii era închisă în ziua aceea, iar uşa spre sfânta sfintelor era deschisă.

„Acum, să auzim ce îi spune Isus, Marele nostru Preot, bisericii Filadelfia: ‘Îngerului Bisericii din Filadelfia scrie-i: Iată ce zice Cel Sfânt, Cel Adevărat, Cel ce ţine cheia lui David, Cel ce deschide, şi nimeni nu va închide. Ştiu faptele tale: iată [18] ţi-am pus înainte o uşă deschisă, pe care nimeni n-o poate închide’ (vezi Apocalipsa 3,7-13). Aici, avem o uşă închisă şi o uşă deschisă pentru biserica Filadelfia. Uşa închisă este uşa cortului întâlnirii şi niciun om nu poate să o deschidă, sau să intre pe uşa aceea. Uşa deschisă este uşa spre sfânta sfintelor, perdeaua a doua, la care se face referire în Apocalipsa 11,19, când spune: ‘templul lui Dumnezeu, şi s-a văzut chivotul legământului Său [Cele Zece Porunci] în templul Său’.

Să ne amintim că, în acest model, sfânta sfintelor care se află dincolo de perdeaua a doua a fost singurul loc unde era ţinut chivotul cu Cele Zece Porunci, iar acolo nu se putea intra decât în ziua a zecea a lunii a şaptea. Orice altă intrare era pedepsită cu moartea. Tot aşa, în ziua a zecea a lunii a şaptea, în 1844, la încheierea celor 2300 de zile, care a fost data rânduită pentru curăţirea sanctuarului, sfânta sfintelor din sanctuar, sau din adevăratul templu aflat în cer, a fost deschisă la sunetul îngerului al şaptelea, iar atunci a fost văzut (prin credinţă, de către turma cea mică) chivotul legământului Său, Cele Zece Porunci. Vezi Apocalipsa 11,19. La data aceea, am ajuns la ‘sângele stropirii, care vorbeşte mai bine decât sângele lui Abel’ (vezi Evrei 12,24) şi la ştergerea păcatelor întregii case a lui Israel (vezi Fapte 3,19-21).

„Hristos nu a intrat în sfânta sfintelor din sanctuarul ceresc în fiecare an, după înălţare, spre a şterge păcatele şi spre a curăţa sanctuarul, ‘fiindcă atunci ar fi trebuit să pătimească de mai multe ori de la întemeierea lumii’, ci a intrat în sfânta sfintelor o singură dată, la sfârşitul lumii [la sfârşitul celor 2300 de ani], pentru a şterge păcatul prin meritele jertfei Sale [pe Golgota] (vezi evrei ,22-28). Isus, Marele nostru Preot, înlătură păcatul, curăţindu-l şi îndepărtându-l din sanctuar şi trimiţându-l în pustie prin ţapul de trimis. La sfârşitul celor 2300 de zile, Marele nostru Preot i-a dus în sfânta sfintelor, pe pieptarul judecăţii, pe toţi aceia care erau mântuiţi.

„Printre cei care au fost duşi acolo, cred eu, au fost unii care nu avuseseră lumina doctrinei Celei de a Doua Veniri şi nu o respinseseră, dar trăiseră în conformitate cu lumina cea mai bună pe care o avuseseră. De asemenea, cred că au fost alţii care au avut un respect sfânt faţă de Dumnezeu şi faţă de Cuvântul Său şi care au avut temerea de Domnul înaintea ochilor lor, deşi nu au făcut nicio mărturisire de credinţă cu privire la convertire, dar care, în ochii lui Dumnezeu care nu văd aşa cum vede omul, au fost mult mai aproape de starea de îndreptăţire înaintea lui Dumnezeu, decât foarte mulţi care au făcut mari mărturisiri de credinţă. De asemenea, copiii care nu au ajuns la vârsta responsabilităţii au fost purtaţi pe pieptarul judecăţii. Aceste trei clase constituie spicele rămase, care urmau să fie adunate de pe câmp. Domnul Se va îngriji ca adevărul prezent să le fie prezentat tuturor acestora, iar dacă vor primi şi vor asculta adevărul, păcatele lor vor fi şterse şi îndepărtate. Dar dacă vor respinge adevărul prezent, numele lor vor fi şterse, iar ei vor fi nimiciţi din casa lui Israel pentru totdeauna. Mulţi dintre cei amintiţi mai sus vor fi chemaţi spre a lua hainele şi cununile celor care au apostaziat şi au ajuns căldicei. Isus i-a zis bisericii Filadelfia: ‘Iată, Eu vin curând. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa’. De asemenea, el spune: ‘Iată, Eu vin ca un hoţ. Ferice de cel ce veghează şi îşi păzeşte hainele, ca să nu umble gol şi să i se vadă ruşinea!’

„O, dacă aţi putea fi îndemnaţi să cumpăraţi aurul curăţit prin foc, hainele albe, ca să nu se vadă ruşinea goliciunii şi alifie pentru ochi, ca să puteţi vedea, să fiţi mustraţi şi pedepsiţi şi să fiţi plini de râvnă şi vă pocăiţi, ca să nu fiţi vărsaţi din gura Sa şi să nu fiţi dezmoşteniţi, asemenea acelora care s-au răzvrătit în pustia din Paran. Ei au fost exemplele bisericii laodicene. Totuşi, Caleb şi Iosua, care L-au urmat întru totul pe Domnul, au fost exemplul bisericii Filadelfia, care Îl urmează pe Miel oriunde merge El. Citiţi cu atenţie Numeri 14,11.12.22-24.37.38.

„Planul lui Dumnezeu a fost acela de a-i duce imediat în Ţara făgăduită, dar din cauza răzvrătirii lor, ei au trebuit să înveţe ce înseamnă călcarea făgăduinţei, fiind dezmoşteniţi. Tot aşa, acum, aceia care nu şi-au păzit hainele, le-au pierdut, iar alţii le-au luat cununa. În loc de a avea păcatele şterse, numele lor va fi şters din cartea vieţii şi vor fi nimiciţi din casa lui Israel pentru totdeauna. Noi suntem în ‘pustie’ (vezi Ezechiel 20,35-38), unde toţi cei răzvrătiţi vor nimiciţi.

„Unii presupun că, dacă uşa este închisă, nu mai poate avea loc nicio pocăinţă şi nicio iertare a păcatelor. Aceasta este cu siguranţă o greşeală. Toţi cei care au fost purtaţi pe pieptarul judecăţii şi [19] care nu au păcătuit cu voia se pot pocăi şi pot găsi iertarea. Isus le spune laodicenilor: ‘Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia, pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă dar, şi pocăieşte-te!’ De asemenea, în tip, în a zecea zi a lunii a şaptea, jertfa necurmată, jertfa de dimineaţa şi seara şi celelalte jertfe pentru iertarea păcatelor erau continuate. Vezi Numeri 29,7-11.

„Dar noi ne vom întoarce iarăşi la adevărul despre Sabat şi sperăm că veţi lăsa deoparte toate prejudecăţile, veţi trece cu vederea scriitorul umil şi nu veţi respinge adevărul lui Dumnezeu, din cauza nevredniciei uneltei slabe prin care acesta ar putea fi adus în atenţia voastră. Şi oh, fie ca Domnul să ne călăuzească în adevărul Său, ca să-l putem înţelege în toată claritatea şi simplitatea lui.

„Totuşi, aşa cum am spus înainte, când prezentăm cerinţele cu privire la Sabat, voi sunteţi gata să prezentaţi tot ce este scris în Biblie despre subiectul acesta pentru iudei şi să spuneţi că le-a fost dat lor ca popor deosebit, în circumstanţe deosebite, şi că Sabatul a fost obligatoriu pentru iudei, nu pentru noi, ca neamuri. Voi îl numiţi Sabatul iudaic, sau Sabatul iudeilor. Totuşi Sabatul zilei a şaptea nu este numit niciunde în Biblie Sabatul iudaic. El este numit Sabatul Domnului Dumnezeului Tău. El îl numeşte ‘Ziua Mea cea sfântă’. Domnul Isus spune: ‘Sabatul a fost făcut pentru om’. Noi suntem oameni, prin urmare a fost făcut pentru noi.

„Cu toate acestea, dacă ar fi pus în aplicare principiul care vă determină să adoptaţi poziţia că acele pasaje din Scriptură care se referă la Sabat nu au nicio legătură cu noi, sau nu sunt obligatorii pentru noi, acesta ar da o lovitură de moarte temeliei credinţei noastre, ar tulbura şi ar desfiinţa puterea întregului adevăr. În zilele primei veniri a lui Hristos, cărturarii şi fariseii au spus că, dacă ar fi trăit în zilele părinţilor lor, nu ar fi luat parte la vărsarea sângelui profeţilor. Totuşi, Isus le-a spus că ei umpluseră măsura nelegiuirii părinţilor lor şi că erau vinovaţi pentru tot sângele nevinovat vărsat pe pământ, începând de la sângele neprihănitului Abel şi până la sângele lui Zaharia, pe care l-au ucis între tindă şi altar. ‘Adevărat vă spun, le-a zis El, ‘toate aceste lucruri vor veni asupra generaţiei acestea’. Cuvintele Sale s-au împlinit la distrugerea Ierusalimului, în anul 70 d.Hr. Aceasta a fost doar o ilustraţie, sau un exemplu cu privire la ceea ce va veni asupra bisericii din zilele din urmă, numită Babilon. În ea a fost găsit sângele profeţilor şi al sfinţilor şi al tuturor celor ce au fost ucişi pe pământ. De asemenea, Isus a zis: ‘Credeţi voi că aceşti Galileeni au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi Galileeni, pentru că au păţit astfel?’… ‘Sau acei optsprezece inşi, peste care a căzut turnul din Siloam, şi i-a omorât.… Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel’. Principiul prin care respingeţi Sabatul contrazice mărturia profeţilor, a lui Isus Hristos şi a apostolilor Săi.

„Fiul lui Dumnezeu a zis: ‘Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu va trece cerul şi pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile. Aşa că, oricine va strica una din cele mai mici din aceste porunci, şi va învăţa pe oameni aşa, va fi chemat cel mai mic în Împărăţia cerurilor’ Iacov spune: ‘Căci, cine păzeşte toată Legea, şi greşeşte într-o singură poruncă, se face vinovat de toate…. Să vorbiţi şi să lucraţi ca nişte oameni care au să fie judecaţi de o lege a slobozeniei’. Apostolul Pavel a zis: ‘Toţi cei ce au păcătuit fără lege, vor pieri fără lege; şi toţi cei ce au păcătuit având lege, vor fi judecaţi după lege. Pentru că nu cei ce aud Legea sunt neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea aceasta vor fi socotiţi neprihăniţi’. De asemenea, ‘tot ce a fost scris mai înainte, a fost scris pentru învăţătura noastră, pentru ca, prin răbdarea şi prin mângâierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde’. Încă odată, ‘Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu şi de folos, etc.’.

Cum pot să fie adevărate toate aceste mărturii, dacă susţineţi principiul prin care respingeţi adevărul despre Sabat?

„Lucrurile din vechime vorbesc despre cele de la sfârşit.

„‘Ce a fost, va mai fi, şi ce s-a făcut, se va mai face; nu este nimic nou sub soare. Dacă este vreun lucru despre care s-ar putea spune: Iată ceva nou! de mult lucrul acela era şi în veacurile dinaintea noastră’ (Eclesiastul 1,9-10).

„‘Ce este, a mai fost, şi ce va fi, a mai fost; şi Dumnezeu aduce iarăşi înapoi ce a trecut’ (Eclesiastul 3,15).

„Aduceţi-vă aminte de cele petrecute în vremile străbune; căci Eu sunt Dumnezeu, şi nu este altul, Eu sunt Dumnezeu, şi nu este niciunul ca Mine. Eu am vestit de la început ce are să se întâmple şi cu mult înainte ce nu este încă împlinit. Eu zic: ‘Hotărârile Mele vor rămâne în picioare, şi Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea’ (Isaia 46,9.10. Vezi Deutronom 32,7.8).

„Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde, şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor” (1 Corinteni 10,11).

„Să cercetăm acum câteva dintre lucrurile petrecute în vremile străbune, [20] care vestesc de la început ce are să se întâmple şi să le comparăm cu lucrurile care se întâmplă acum. Când au fost în robia egipteană, izraeliţilor nu li s-a permis să păzească Sabatul, dar Dumnezeu Şi-a întins mâna pentru a-i elibera şi i-a scos din Egipt cu braţul Său puternic, conducându-i printr-un stâlp de nor ziua şi printr-un stâlp de nor noaptea. Când au ajuns la Marea Roşie, care era în faţa lor, iar egiptenii erau în spatele lor, stâlpul de foc care se afla în faţa lor şi îi condusese s-a mutat în spatele lor şi s-a aşezat între ei şi egipteni. Acesta a fost o lumină pentru Israel, dar un întuneric pentru egipteni, aşa că nu s-au apropiat unii de alţii pe parcursul nopţii aceleia.

„Aici este un exemplu care Îl arată pe Dumnezeu, întinzându-Şi mâna din nou pentru a salva poporul rămăşiţei Sale şi, prin proclamarea ceasului judecăţii Sale, a căderii Babilonului şi a soliei strigătului de la miezul nopţii, El i-a scos din Egiptul spiritual, i-a dus în pustie şi, când au trecut de strigătul de la miezul nopţii, stâlpul nostru de lumină s-a aşezat înapoi. Este          într-adevăr întuneric pentru vrăjmaşii noştri, aşa că ei nu se pot apropia de noi, dar este lumină pentru noi, dacă ne aducem aminte de calea pe care ne-a călăuzit Domnul Dumnezeul nostru. Proclamarea din 1843, căderea Babilonului şi strigătul de la miezul nopţii sunt nişte pietre de hotar sigure şi sunt stâlpul de foc aflat înapoia noastră, care transmite o lumină strălucitoare pe calea noastră. Când Israel a traversat Marea Roşia şi a fost eliberat din robia egipteană, Domnul le-a adus aminte de Sabatul Său sfânt şi a zis: ‘Până când aveţi de gând să nu păziţi poruncile şi legile Mele? Vedeţi că Domnul v-a dat Sabatul’. Prin urmare, acum, primul adevăr important care ne este adus în atenţie, după ce am ajuns în pustie, după anul 1844, este adevărul despre Sabat. El a răsunat în urechile noastre: ‘Până când aveţi de gând să nu păziţi poruncile şi legile Mele’. Sosirea lui Israel la Muntele Sinai a fost un exemplu al sosirii noastre la Muntele Sionului, cetatea Dumnezeului celui viu. Vezi Evrei 1218-22. Domnul a rostit de pe Sinai Cele Zece Porunci [care au fost tăria şi slava lui Israel, când au trecut Iordanul şi când au cucerit popoarele din Canaan]. Vocea Sa a zguduit atunci pământul şi a fost un exemplul viu cu privire la strigătul Său de pe Sion şi al vocii Sale din Ierusalim. Atunci El ‘va mai clătina încă odată nu numai pământul, ci şi cerul’ (versetul 26). În acest timp, poporul legământului lui Dumnezeu, rămăşiţa, ‘are putere asupra popoarelor’.

„Când Moise a fost pe muntele cel sfânt împreună cu Dumnezeu, primind Cele Zece Porunci scrise pe table de piatră cu degetul Său [un exemplu al scrierii poruncilor în inima celor din poporul Său, prin Duhul Sfânt, vezi 2 Corinteni 3,3; Evrei 8,9.10], poporul şi-a pierdut răbdarea din cauza întârzierii lui Moise şi i-a zis lui Aaron: ‘Haide! fă-ne un dumnezeu care să meargă înaintea noastră; căci Moise, omul acela care ne-a scos din ţara Egiptului, nu ştim ce s-a făcut’ (Exod 32,1). Ei au făcut un viţel de aur, un chip al unui animal, şi i-au adus jertfe.

„Acesta este un exemplu viu al dezamăgirii şi al nerăbdării credincioşilor adventişti de după vestirea strigătului de la miezul nopţii. Ei au aşteptat ca Isus [antitipul lui Moise] să coboare din cer, dar fiind dezamăgiţi şi nerăbdători, mulţi dintre ei s-au organizat la conferinţa de la Albany, în 1845, şi şi-au pus conducători care să meargă înaintea lor. Prin faptul acesta, ei s-au întors înapoi şi au încercat să zidească din nou ce a fost dărâmat odată, când au demascat corupţia bisericilor şi a organizaţiei bisericeşti, în timpul strigătului – A căzut, Babilonul.

„Citiţi istoria lui Israel şi vedeţi puterea Celor Zece Porunci aflate în chivot, când au trecut Iordanul, fapt ce semnifică judecata. Să ne amintim că ei au ieşit din Iordan în ziua a zecea a lunii întâi, iar căpetenia oştirii Domnului s-a arătat cu sabia în mână. Domnul i-a zis lui Iosua: ‘Astăzi, am ridicat ocara Egiptului de deasupra voastră’. Ducând chivotul cu Cele Zece Porunci, ei au înconjurat zidurile Ierihonului timp de şapte zile şi de şapte ori în ziua a şaptea. Atunci au strigat cu putere şi zidurile Ierihonului au căzut la pământ, iar ei au cucerit cetatea. Au continuat să cucerească cetate după cetate, alungând popoarele, dar nu au putut să facă nimic fără chivotul lui Dumnezeu. Acesta este felul în care au cucerit ţara tipică a Canaanului.

„Toate acestea au fost un tip al sfinţilor care vor cuceri în cele din urmă împărăţia cerurilor. Ele se află în istoria din vechime, ca să ne amintim de lucrurile care vestesc sfârşitul încă din vremurile străvechi şi lucrurile care încă nu s-au întâmplat. Aşa cum Israelul din vechime nu a avut nicio putere asupra naţiunilor Canaanului tipic, fără Cele Zece Porunci, tot astfel nimeni altcineva, cu excepţia celor care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus, nu va primi putere asupra popoarelor, când sfinţi vor lua împărăţia”.

Sfârşitul părţii întâi: Hiram Edson, The Advent Review Extra, septembrie, 1850.

Continuarea în următorul număr al publicaţiei.