„Avem exemplul Israelului din vechime şi avertizarea de a nu face asemenea lor. Istoria necredinţei şi răzvrătirii este lăsată în raportul biblic ca o avertizare deosebită că nu ar trebui să urmăm exemplul lor de a murmura împotriva cerinţelor lui Dumnezeu. Cum putem trece mai departe atât de indiferenţi, alegând propria cale, privind acolo unde vor ochii noştri şi îndepărtându-ne din ce în ce mai mult de Dumnezeu cum au făcut-o şi evreii? Dumnezeu nu poate face lucruri mari pentru poporul Său din pricina împietririi inimii lor şi a necredinţei păcătoase.

„Dumnezeu nu Se uită la faţa omului, ci în fiecare generaţie, cei care se tem de Domnul şi lucrează cu dreptate sunt primiţi de El, câtă vreme cei care sunt cârtitori, necredincioşi şi răzvrătiţi nu vor căpăta favoarea Sa şi nici binecuvântările făgăduite acelora care iubesc adevărul şi umblă în el. Cei care au lumina şi nu o urmează, ci trec cu vederea cerinţele lui Dumnezeu, vor descoperi că binecuvântările lor vor fi preschimbate în blesteme, iar îndurările de care     s-ar fi bucurat vor fi preschimbate în judecăţi. Dumnezeu doreşte ca noi să învăţăm umilinţa şi supunerea pe măsură ce citim istoria Israelului antic, care a fost poporul Său ales, deosebit, dar care şi-a provocat singur distrugerea pentru că a urmat propria cale”. – Sfaturi pentru dietă şi hrană, p.378-379.

„Vrem să înţelegem timpul în care trăim. Noi nu îl înţelegem nici pe jumătate şi nu îl folosim nici pe jumătate. Inima îmi tremură în mine, când mă gândesc ce vrăjmaş avem de întâmpinat şi cât de slab pregătiţi suntem pentru a-l înfrunta. Încercările copiilor lui Israel şi atitudinea lor chiar înainte de prima venire a lui Hristos mi-au fost prezentate din nou şi din nou spre a ilustra situaţia poporului lui Dumnezeu în experienţa lui de dinaintea celei de a doua veniri a lui Hristos – cum a căutat vrăjmaşul fiecare ocazie pentru a pune stăpânire pe mintea iudeilor, iar astăzi el caută să orbească mintea slujitorilor lui Dumnezeu, aşa încât să nu fie în stare să discearnă adevărul cel preţios”. – Selected Messages, cartea 1, p.406.

„În ziua aceea, cântaţi o cântare asupra viei celei mai alese: ‘Eu, Domnul, sunt Păzitorul ei, Eu o ud în fiecare clipă; Eu o păzesc zi şi noapte ca să n-o vatăme nimeni’” (Isaia 27,2-3).

Capitolul 27 din Isaia este prezentat în contextul [9] unei împliniri depline şi finale a parabolei viei, care se realizează în adventism în punctul culminant al Evangheliei veşnice, atunci când se formează două clase de închinători, pe baza primirii, sau a respingerii unui mesaj profetic prezentat de Leul din seminţia lui Iuda. Odată ce sunt formate pe deplin, cele două clase sunt separate, cu ocazia încercării legii duminicale, iar împărăţia şi responsabilităţile care i-au fost date adventismului le vor fi date acelora care au primit sigiliul lui Dumnezeu. Următoarele versete din Isaia trebuie să fie înţelese în acest context.

„N-am nicio mânie. Dar dacă voi găsi mărăcini şi spini, voi merge la luptă împotriva lor, şi-i voi arde pe toţi, afară numai dacă vor căuta ocrotirea Mea, vor face pace cu Mine, da, vor face pace cu Mine” (Isaia 27,4-5).

Mărăcinii şi spinii reprezintă judecata.

„Şi Ghedeon a zis: ‘Ei bine! După ce Domnul va da în mâinile noastre pe Zebah şi pe Ţalmuna, vă voi scărpina carnea cu spini din pustie şi cu mărăcini’. Şi a luat pe bătrânii cetăţii şi a pedepsit [învăţat] pe oamenii din Sucot cu spini din pustie şi cu mărăcini” (Judecători 8,7.16).

„Mărăcinii şi spinii” din Isaia îi reprezintă pe cei răi din adventism, a căror clasă este dezvoltată şi dată pe faţă prin împlinirea Evangheliei veşnice, în timpul judecăţii celor vii. Hristos îi oferă iertare şi pace poporului Său, care va face pace cu El în acest timp, dar de asemenea pune o întrebare cu privire la „cei care vor întoarce spini şi mărăcini” împotriva lui Hristos. Cineva a întors adventismul împotriva lui Hristos Însuşi, iar Isaia ne informează cine este acesta.

„De aceea Domnul va smulge din Israel capul şi coada, ramura de finic şi trestia, într-o singură zi [judecata celor vii].

„Bătrânul şi dregătorul sunt capul, şi proorocul, care învaţă pe oameni minciuni, este coada. Cei ce povăţuiesc pe poporul acesta îl duc în rătăcire, şi cei ce se lasă povăţuiţi de ei sunt pierduţi [din cauza lipsei de cunoştinţă profetică, vezi Osea 4,6]”.

„De aceea nici Domnul n-ar putea să se bucure de tinerii lor, nici să aibă milă de orfanii şi văduvele lor, căci toţi sunt nişte nelegiuiţi şi nişte răi, şi toate gurile lor spun mişelii. Cu toate acestea, mânia Lui nu se potoleşte, şi mâna Lui este tot întinsă. Căci răutatea arde ca un foc, care mănâncă mărăcini şi spini, aprinde desişul pădurii, din care se înalţă stâlpi de fum. De mânia Domnului oştirilor, ţara parcă ar fi aprinsă, şi poporul este ca ars de foc; nimeni nu cruţă pe fratele său, fiecare jefuieşte în dreapta, şi rămâne flămând, mănâncă în stânga, şi nu se satură. La urmă îşi mănâncă fiecare carnea braţului său” (Isaia 9,14-20)

Apostolul Pavel oferă o a doua mărturie cu privire la faptul că adventiştii respinşi la judecata celor vii sunt „mărăcinii şi spinii” care urmează să fie arşi. În felul acesta, Pavel pune judecata „mărăcinilor şi spinilor” în contrast cu plantele care au primit ploaia târzie şi sunt o binecuvântare.

„Când un pământ este adăpat de ploaia care cade adesea pe el, şi rodeşte o iarbă folositoare celor pentru cari este lucrat, capătă binecuvântare de la Dumnezeu. Dar dacă aduce spini şi mărăcini, este lepădat şi aproape să fie blestemat, şi sfârşeşte prin a i se pune foc” (Evrei 6,7-8).

„Mărăcinii şi spinii” reprezintă fecioarele neînţelepte din adventism, care, la strigătul de la miezul nopţii, îşi dau seama că [10] nu au untdelemn, în timpul judecăţii celor vii – când ploaia târzie este revărsată. Aceasta este judecata celor vii, deoarece este timpul când Hristos priveşte la via Sa spre a evalua roadele ei.

„Ce aş mai fi putut face viei Mele, şi nu i-am făcut? Pentru ce a făcut ea struguri sălbatici, când Eu mă aşteptam să facă struguri buni? Vă voi spune însă acum, ce voi face viei Mele: îi voi smulge gardul, ca să fie păscută de vite; îi voi surpa zidul, ca să fie călcată în picioare; o voi pustii; nu va mai fi curăţită, nici săpată, spini şi mărăcini vor creşte în ea! Voi porunci şi norilor, să nu mai ploaie peste ea” (Isaia 5,4-6).

La porunca Domnului, „mărăcinii şi spinii” nu mai primesc ploaie. Isaia plasează aceste fapte în contextul legii duminicale, deoarece arată că Domnul va îndepărta gardul şi zidul. Zidul este Legea lui Dumnezeu şi este înlăturat prin legea duminicală. Când criza aceea soseşte, mărăcinii şi spinii sunt daţi pe faţă, deoarece primesc semnul fiarei.

„Oare trebuie să obosească cineva acum? Oare trebuie să întrebe: ‘Este departe cetatea? Trebuie să renunţăm la credinţa noastră şi să ne întoarcem spre pierzare, acum, când ne apropiem de lumea cea veşnică?’ Nu, nu. Dumnezeu trăieşte şi domneşte. ‘Aduceţi-vă aminte de zilele de odinioară, în care, după ce aţi fost luminaţi, aţi suportat lupta cea mare a suferinţei’. Să renunţăm la credinţa noastră? Să ne pierdem încrederea? Să ajungem nerăbdători? – Nu, nu. Nu ne vom gândi la astfel de lucruri. ‘Căci cei care au fost luminaţi odată, şi au gustat darul ceresc, şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt, şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor, şi care totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi, şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei răstignesc din nou pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu, şi-L dau să fie batjocorit. Când un pământ este adăpat de ploaia care cade adesea pe el şi rodeşte o iarbă folositoare celor pentru care este lucrat, capătă binecuvântare de la Dumnezeu. Dar dacă aduce spini şi mărăcini, este lepădat şi aproape să fie blestemat, şi sfârşeşte prin a i se pune foc’.

„Creştinul este reprezentat de pământul adăpat de ploaia care cade pe el şi rodeşte o iarbă folositoare celor pentru care este lucrat. Urmaşul lui Hristos trebuie să adune roua şi hrana de la Viţa cea vie. El trebuie să producă roade spre slava lui Dumnezeu. Domnul cere ca fiecare plantă din grădina Lui să fie roditoare, să aducă o recoltă îmbelşugată – unul de treizeci, unul de şaizeci şi unul de o sută de ori mai mult. Noi nu trebuie să fim mulţumiţi cu sclipiri de o clipă, ci să căutăm continuu iluminarea Duhului Sfânt. Avem privilegiul de a studia Cuvântul adevărului şi de a-l asculta. Noi suntem în siguranţă, numai dacă ne aflăm adesea înaintea lui Dumnezeu în rugăciune fierbinte, eficientă şi plină de credinţă. Trebuie să luăm apă din izvoarele mântuirii. Noi putem să ne înălţăm sufletul din mijlocul lucrurilor pământeşti, obişnuite, în atmosfera cerului care îl va curăţi, îl va înălţa şi îl va înnobila pentru paradisul lui Dumnezeu. Cei care păzesc poruncile lui Dumnezeu au dreptul de a-şi însuşi făgăduinţele bogate ce le sunt date”. – Review and Herald, 31 iulie, 1888.

La porunca Domnului, „mărăcinii şi spinii” nu mai primesc ploaie, întocmai cum ne spune Ellen White în Testimonies to Ministers, p.507.

„Numai aceia care trăiesc în lumina pe care o au vor primi o lumină mai mare. Dacă nu progresăm zilnic în exemplificarea virtuţilor creştine, nu vom recunoaşte manifestarea Duhului Sfânt în ploaia târzie. Este posibil ca aceasta să vină în inima tuturor celor din jurul nostru, dar noi nu o vom discerne şi nici nu o vom primi”.

Grâul şi neghina cresc împreună până când ploaia le aduce la timpul rodirii.

„Mulţi care se consideră creştini buni vor fi găsiţi în cele din urmă nevrednici. În cer se vor afla mulţi oameni despre care semenii lor au crezut că nu vor ajunge niciodată acolo. Omul judecă după aparenţe, dar Dumnezeu judecă inima. Neghina şi grâul trebuie să crească împreună până la seceriş; iar secerişul are loc la încheierea timpului de probă”. – Parabolele Domnului Hristos, p.71.

Sfârşitul timpului de probă a adventismului soseşte la judecata celor vii şi îşi are punctul culminant odată cu promulgarea legii duminicale. Înainte de [11] legea duminicală, noi vom dezvolta fie chipul deplin al lui Hristos, fie chipul deplin al fiarei. Înainte de legea duminicală, noi vom dezvolta un caracter pregătit fie pentru sigiliul lui Dumnezeu, fie pentru semnul fiarei. Înainte de legea duminicală, noi vom ajunge fie ierburile binecuvântării, despre care vorbeşte Pavel, fie mărăcini şi spini, sau aşa cum spune Matei, fie fecioare înţelepte, fie fecioare neînţelepte, sau aşa cum spune Daniel, fie înţelepţi, fie răi.

Cele două clase de închinători, care se dezvoltă în punctul culminant al Evangheliei veşnice – Evanghelia care pune vrăjmăşie între sămânţa lui Satana şi sămânţa lui Hristos – sunt produse de prezentarea unei cunoştinţe profetice sporite, de către Leul din seminţia lui Iuda – o cunoştinţă reprezentată ca fiind ploaia târzie.

Adventismul a înaintat în istorie ajungând tot mai jos pe scara morală, până când a sosit timpul ca Hristos să reverse Duhul Său şi să dezvolte cele două clase de închinători.

„Femei fără grijă, sculaţi-vă şi ascultaţi glasul meu! Fiice nepăsătoare, luaţi aminte la cuvântul meu! Într-un an şi câteva zile, veţi tremura, nepăsătoarelor; căci se va duce culesul viilor, şi strângerea poamelor nu va mai veni. Îngroziţi-vă, voi cele fără grijă! Tremuraţi, nepăsătoarelor! Dezbrăcaţi-vă, dezgoliţi-vă şi încingeţi-vă coapsele cu haine de jale! Bateţi-vă pieptul, aducându-vă aminte de frumuseţea câmpiilor şi de rodnicia viilor.

„Pe pământul poporului meu cresc spini şi mărăcini, chiar şi în toate casele de plăcere ale cetăţii celei vesele. Casa împărătească este părăsită, cetatea gălăgioasă este lăsată; dealul şi turnul vor sluji pe vecie ca peşteri; măgarii sălbatici se vor juca în ele, şi turmele vor paşte, până când se va turna Duhul de sus peste noi; atunci pustia se va preface în pământ, şi pomătul va fi privit ca o pădure.

„Atunci nepărtinirea va locui în pustie, şi neprihănirea îşi va avea locuinţa în pomăt. Lucrarea neprihănirii va fi pacea, roada neprihănirii: odihna şi liniştea pe vecie. Poporul meu va locui în locuinţa păcii, în case fără grijă şi în adăposturi liniştite. Dar pădurea va fi prăbuşită sub grindină şi cetatea plecată adânc” (Isaia 32,9-19).

În conformitate cu Ezechiel, poporul lui Dumnezeu se ridică şi trăieşte, când asupra lui este trimisă suflarea Duhului Sfânt.

„El mi-a zis: ‘Prooroceşte, şi vorbeşte duhului! Prooroceşte, fiul omului, şi zi duhului: Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: Duhule, vino din cele patru vânturi, suflă peste morţii aceştia, ca să învie!’

„Am proorocit, cum mi se poruncise. Şi a intrat duhul în ei, şi au înviat, şi au stat în picioare: era o oaste mare, foarte mare la număr. El mi-a zis: ‘Fiul omului, oasele acestea sunt toată casa lui Israel. Iată că ei zic: Ni s-au uscat oasele, ni s-a dus nădejdea; suntem pierduţi!’

„De aceea, prooroceşte, şi spune-le: ‘Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: Iată, vă voi deschide mormintele, vă voi scoate din mormintele voastre, poporul Meu, şi vă voi aduce iarăşi în ţara lui Israel. Şi veţi şti că Eu sunt Domnul, când vă voi deschide mormintele, şi vă voi scoate din mormintele voastre, poporul Meu! Voi pune Duhul Meu în voi, şi veţi trăi; vă voi aşeza iarăşi în ţara voastră, şi veţi şti că Eu, Domnul, am vorbit şi am făcut, zice Domnul’” (Ezechiel 37,9-14).

Domnul îi aduce la viaţă pe cei din Israelul modern, când trimite Duhul Său asupra lor, iar ei se ridică în picioare. Acest lucru se întâmplă, când ploaia târzie începe să cadă, odată cu începerea sigilării celor 144000. [12]

„Îngerii ţin cele patru vânturi, reprezentate asemenea unui cal înfuriat care caută să rupă legăturile şi să năvălească pe faţa întregului pământ, aducând nimicirea şi moartea în calea lui.

„Oare vom dormi noi chiar în pragul lumii veşnice? Vom fi noi împietriţi, reci şi morţi? Oh, aş dori să avem Duhul Sfânt în bisericile noastre şi suflarea lui Dumnezeu în cei din poporul Său, ca să poată sta în picioare şi să trăiască. Trebuie să înţelegem că poarta este strâmtă şi calea este îngustă. Totuşi, dacă intrăm pe poarta cea strâmtă, lărgimea ei va fi nelimitată”.

„Acum trebuie să ne sculăm şi să strălucim, căci lumina noastră a venit şi slava Domnului a răsărit peste noi”. – Manuscript Releases, vol.20, p.217.

Când pământul este luminat de slava îngerului din Apocalipsa 18 şi când cele patru vânturi din Apocalipsa 7 sunt reţinute, suflarea Domnului vine peste cei din poporul Său, iar ei se ridică şi trăiesc.

Când va veni timpul acela, poporul lui Dumnezeu trebuie să mănânce acea cărticică a profeţiei care este desigilată de Leul din seminţia lui Iuda. Apoi, poporul lui Dumnezeu se va ridica şi va lua din mâna îngerului cărticica aceea care reprezintă mesajul profetic ce va pune la încercare şi va aduce la îndeplinire Evanghelia veşnică în adventism – dar „mărăcinii şi spinii” nu vor primi mesajul.

„El mi-a zis: ‘Fiul omului, stai în picioare, şi-ţi voi vorbi!’

„Cum mi-a vorbit aceste cuvinte, a intrat duh în mine, şi m-a făcut să stau în picioare; şi am ascultat la Cel ce-mi vorbea.

„El mi-a zis: ‘Fiul omului, te trimit la copiii lui Israel, la aceste popoare îndărătnice, care s-au răzvrătit împotriva Mea; ei şi părinţii lor au păcătuit împotriva Mea, până în ziua de azi. Da, copiii aceştia la care te trimit, sunt neruşinaţi şi cu inima împietrită.

„‘Tu să le spui: Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu! Fie că vor asculta, fie că nu vor asculta, căci sunt o casă de îndărătnici, vor şti totuşi că în mijlocul lor este un prooroc.

„‘Tu, fiu al omului, să nu te temi de ei, nici să nu te sperii de cuvintele lor; şi măcar că ei sunt nişte mărăcini şi spini lângă tine, şi măcar că locuieşti împreună cu nişte scorpii, totuşi nu te teme de cuvintele lor şi nu te spăimânta de feţele lor, căci sunt o casă de îndărătnici. Ci să le spui cuvintele Mele, fie că vor asculta, fie că nu vor asculta; căci sunt nişte îndărătnici!

„‘Tu, însă, fiul omului, ascultă ce-ţi spun! Nu fi îndărătnic, ca această casă de îndărătnici! Deschide-ţi gura, şi mănâncă ce-ţi voi da!’

„M-am uitat, şi iată că o mână era întinsă spre mine, şi ţinea o carte în chip de sul. A desfăşurat-o înaintea mea, şi era scrisă şi pe dinăuntru şi pe dinafară; în ea erau scrise bocete, plângeri şi gemete.

„El mi-a zis: ‘Fiul omului, mănâncă ce vei găsi înaintea ta, mănâncă sulul acesta, şi du-te de vorbeşte casei lui Israel!’

„Am deschis gura, şi mi-a dat să mănânc sulul acesta.

„El mi-a zis: ‘Fiul omului, hrăneşte-ţi trupul şi umple-ţi măruntaiele cu sulul acesta, pe care ţi-l dau!’ L-am mâncat, şi în gura mea a fost dulce ca mierea.

„El mi-a zis: ‘Fiul omului, du-te la casa lui Israel, şi spune-le cuvintele Mele! Căci nu eşti trimis la un popor cu o vorbire încurcată şi cu o limbă greoaie, ci la casa lui Israel. Nu la nişte popoare mari, cu o vorbire încurcată şi cu o limbă greoaie, ale căror cuvinte să nu le poţi pricepe. Negreşit dacă te-aş trimite la ele, te-ar asculta! Dar casa lui Israel nu va voi să te asculte, pentru că nu vrea să M-asculte; căci toată casa lui Israel are fruntea încruntată şi inima împietrită.

„‘Iată, îţi voi face faţa tot aşa de aspră ca şi feţele lor, şi fruntea tot aşa de aspră ca fruntea lor. Îţi voi face fruntea ca un diamant, mai aspră decât stânca. Nu te teme [13] şi nu te speria de ei, căci sunt o casă de îndărătnici!’” (Ezechiel 2,1-3,9).

Judecata reprezentată de „mărăcini şi spini” în Isaia 27 este judecata celor vii, când Evanghelia veşnică este împlinită în adventism pe temeiul prezentării mesajului profetic. Acest mesaj profetic este prezentat, când Leul din seminţia lui Iuda desigilează profeţia care anunţă încheierea timpului de probă – cel mai sigur, timpul de probă se încheie în perioada judecăţii celor vii.

În timpul judecăţii celor vii, când îngerul cel puternic din Apocalipsa 18 coboară şi pământul este luminat de slava lui şi când mărăcinii şi spinii din adventism sunt nimiciţi de foc, Domnul va da pe faţă poporul rămăşiţei Lui.

„De aceea Domnul, Dumnezeul oştirilor, va trimite ofilirea prin războinicii lui cei voinici; şi între aleşii lui va izbucni un pârjol, ca pârjolul unui foc. Lumina lui Israel se va preface în foc, şi Sfântul lui într-o flacără, care va mistui şi va arde spinii şi mărăcinii lui, într-o zi.

„Va arde, trup şi suflet, strălucirea pădurii şi câmpiilor lui, de va fi ca un bolnav, care cade în leşin.

„Ceilalţi copaci din pădurea lui vor putea fi număraţi, şi un copil le-ar putea scrie numărul. În ziua aceea, rămăşiţa lui Israel şi cei scăpaţi din casa lui Iacov, nu se vor mai sprijini pe cel ce îi lovea; ci se vor sprijini cu încredere pe Domnul, Sfântul lui Israel. O rămăşiţă, rămăşiţa lui Iacov, se va întoarce la Dumnezeul cel puternic” (Isaia 10,16-21).

Capitolul 27 din Isaia este prezentat în contextul parabolei viei, care arată că Hristos urmează să ia via de la adventismul laodicean şi să o dea acelora din adventism care primesc sigiliul lui Dumnezeu. Pasajul scoate în evidenţă judecata celor vii, adresând ultima invitaţie a milei pentru adventiştii care vor să se bazeze cu încredere pe Hristos şi să facă pace cu Prinţul păcii, înainte de încheierea timpului lor de probă.

„În ziua aceea, cântaţi o cântare asupra viei celei mai alese: ‘Eu, Domnul, sunt Păzitorul ei, Eu o ud în fiecare clipă; Eu o păzesc zi şi noapte ca să n-o vatăme nimeni.

„N-am nicio mânie. Dar dacă voi găsi mărăcini şi spini, voi merge la luptă împotriva lor, şi-i voi arde pe toţi, afară numai dacă vor căuta ocrotirea Mea, vor face pace cu Mine, da, vor face pace cu Mine’” (Isaia 27,6).

Vom continua aceste gânduri în numărul următor al revistei noastre.

Salut Jeff,

Recent a fost răspândită o declaraţie interesantă a lui A.T. Jones (vezi mai departe). Pe baza faptului că Ellen White a fost în audienţă şi nu a spus nimic pentru a combate această declaraţie, s-a considerat că ea a aprobat-o.

„Vine ziua când fiecare adventist de ziua a şaptea din Statele Unite ar da orice, aproape chiar şi viaţa, spre a putea să se afle în afara Statele Unite. Îngăduiţi-mi să spun din nou. Spun ceva care interesează acum pe fiecare adventist de ziua a şaptea. Vine ziua, şi nu este departe, când fiecare [14] adventist de ziua a şaptea va dori din adâncul sufletului să fi fost în afara Statelor Unite, iar mulţimile se vor condamna ele însele şi se vor certa, pentru că nu au ieşit din Statele Unite, când au avut ocazia. Ştiţi că semnul acesta ne este dat. ‘Când ţara noastră va respinge fiecare principiu al Constituţiei ei, ca formă de guvernare protestantă şi republicană, şi va deschide calea pentru ideile false şi amăgirile papalităţii, atunci vom şti că timpul lucrărilor uimitoare ale lui Satana este aproape’. Aţi văzut ceva de felul acesta? A văzut cineva vreodată aici ceva care să sugereze faptul că Statele Unite renunţă la principiile Constituţiei ei ca formă de guvernare protestantă şi republicană? Atunci, aţi văzut câteva indicii ale acestui semn”. – A.T. Jones, General Conference Bulletins, 13 aprilie, 1901.

Al tău frate, care luptă pentru Împărăţie, EP-CA.

Jeff,

Acest articol, scris de Edson, este aproape la fel de bun ca The Times of the Gentiles. În articol, el menţionează visul lui Miller cu privire la omul care mătură gunoiul. El face comentarii despre Levitic 25, solia lui Ilie, solia îngerului al treilea, traversarea Iordanului, solia strigătului de la miezul nopţii ca stâlp de foc pus înapoia poporului lui Dumnezeu, în 1844. Articolul acesta trebuie să fie citit. Te rog să-l citeşti. Poţi să îl găseşti pe CD-ROM-ul care conţine declaraţiile pionierilor, în categoria articolelor periodice, Advent Review, septembrie 1850. Sau în cartea verde pe care ai denumit-o Early SDA Periodicals, partea a III-a, The Advent Review Extra, septembrie 1850. Articolul acesta este aproape identic cu lucrurile pe care le predici. El conţine chiar şi problema din Apocalipsa 17, deşi o prezintă puţin diferit. El menţionează faptul că va fi înfiinţat un congres al naţiunilor, pentru ca toţi să trăiască într-o comunitate mondială. Da, Edson a înţeles Naţiunile Unite şi Noua Ordine Mondială. Nu ştiu dacă eşti acasă, dar îşi voi trimite acest articol ataşat, când J ajunge acasă. Nu îmi amintesc cum să fac lucrul acesta, dar voi încerca. După ce îl citeşti, spune-mi ce înţelegi.

Am găsit articolul acesta, căutând în cartea lui Damsteegt, la pagina 250. El menţionează motivul Ilie şi focul de pe Muntele Carmel ca fiind ploaia târzie şi un tip al pregătirii poporului lui Dumnezeu pentru timpul strâmtorării lui Iacov şi citează unul dintre textele tale preferate. „Aşa zice Domnul: ‘Staţi în drumuri, uitaţi-vă şi întrebaţi care sunt cărările cele vechi’”. Articolul acesta este foarte concis. Lăudat fie Domnul. – D şi J-CA.