Pe măsură ce ne apropiem de sfârşit

Volumul 13, nr. 4, aprilie 2009

Selected Messages, cartea 3, p.407

„Deşi Satana lucrează, îngerul din Apocalipsa 18 îşi proclamă solia. Sabatul acesta fals trebuie să fie impus printr-o lege asupritoare. Satana şi îngerii lui sunt foarte vigilenţi şi activi, lucrând cu energie şi perseverenţă prin oameni spre a-şi aduce la îndeplinire scopul de a anula cunoaşterea lui Dumnezeu. Deşi Satana lucrează cu minunile lui mincinoase, a sosit timpul profetizat în Apocalipsa, când îngerul cel puternic care va lumina pământul cu slava lui va proclama căderea Babilonului şi va chema poporul lui Dumnezeu să părăsească Babilonul.

„Dregători ai spărturilor. – Pe măsură ce sfârşitul se apropie, mărturiile slujitorilor lui Dumnezeu vor ajunge să fie mai hotărâte şi mai puternice, făcând lumina adevărului să străfulgere asupra sistemului ideilor false şi al asupririi, care au deţinut supremaţia aşa de multă vreme. Domnul ne-a trimis solii pentru timpul acesta, în scopul de a aşeza creştinismul pe o temelie veşnică, iar toţi cei ce cred adevărul prezent trebuie să reziste, nu prin propria înţelepciune, ci prin înţelepciunea lui Dumnezeu, şi să ridice temelia multor generaţii. Ei vor fi scrişi în cărţile cerului ca fiind dregătorii spărturilor, cei ce repară căile şi fac locurile cu putinţă de locuit. Noi trebuie să păstrăm adevărul pentru că este adevăr, în ciuda împotrivirii celei mai înverşunate.

„Ispitele vor veni asupra noastră. Nelegiuirile abundă acolo unde te aştepţi mai puţin. Vor fi deschise capitole întunecate dintre cele mai îngrozitoare pentru a apăsa greu asupra sufletului, dar noi nu trebuie să cădem, nici să fim descurajaţi, deoarece ştim că deasupra scaunului de domnie al lui Dumnezeu se află curcubeul făgăduinţei.

„Vom fi supuşi la încercări grele, împotrivire, jale şi necaz, dar ştim că Domnul Isus a trecut prin toate acestea. Experienţele acestea sunt valoroase pentru noi. Avantajele nu sunt restrânse la viaţa aceasta scurtă. Ele ajung în veacurile veşniciei.

„Pe măsură ce ne apropiem de încheierea istoriei acestui pământ, fie înaintăm tot mai rapid în creşterea creştină, fie dăm înapoi la fel de hotărât.

„Satana este vrăjmaşul personal al lui Hristos. El a înşelat omenirea multă vreme, puterea lui asupra familiei omeneşti este mare şi furia lui împotriva poporului lui Dumnezeu creşte pe măsură ce descoperă că înţelegerea cerinţelor lui Dumnezeu se extinde în toate părţile lumii şi că lumina adevărului prezent străluceşte asupra celor ce au stat multă vreme în întuneric”. – Selected Messages, cartea 3, p.407. [3]

În numărul precedent al revistei noastre am început eforturile de a le explica oamenilor cartea Apocalipsa, în acord cu mărturia inspirată care identifică lucrarea aceasta.

„Cartea Apocalipsa trebuie să le fie explicată oamenilor. Mulţi au fost învăţaţi că ea este o carte sigilată, dar este sigilată numai pentru cei ce resping adevărul şi lumina. Adevărul pe care îl conţine trebuie să fie proclamat, aşa încât oamenii să aibă ocazia de a se pregăti pentru evenimentele ce vor avea loc în curând. Solia îngerului al treilea trebuie să fie prezentată ca fiind singura nădejde a mântuirii pentru o lume care piere.

„Pericolele din zilele de pe urmă sunt asupra noastră, iar în lucrarea pe care o îndeplinim trebuie să îi avertizăm pe oameni de primejdia în care se află. Să nu ocoliţi evenimentele solemne despre care profeţia a descoperit că vor avea loc în curând. Dacă poporul nostru ar fi treaz, dacă şi-ar da seama de apropierea evenimentelor descrise de Ioan, în bisericile noastre ar avea loc o asemenea reformă, încât mulţi ar crede mesajul nostru. Noi suntem mesagerii lui Dumnezeu şi nu avem timp de pierdut, deoarece El ne cheamă să veghem asupra sufletelor ca unii care vor trebui să dea socoteală. Promovaţi principii noi şi prezentaţi-le într-un adevăr formulat cu precizie. El va fi ca o sabie cu două tăişuri. Totuşi, nu fiţi prea dornici să adoptaţi o atitudine combativă. Vor fi vremuri când va trebui să stăm liniştiţi şi să vedem mântuirea Domnului. Prezentaţi adevărul aşa cum este el în Isus. Lăsaţi-l pe Daniel să vorbească, lăsaţi Apocalipsa să vorbească şi vestiţi adevărul. Totuşi, în orice parte a subiectului pe care îl prezentaţi, înălţaţi-L pe Isus ca fiind centrul tuturor speranţelor, ‘rădăcina şi vlăstarul lui David, Luceafărul cel strălucitor’”. – Pacific Union Recorder,          14 ianuarie, 1904.

Noi punem accent pe unele principii profetice noi, cum ar fi:

-         Tripla aplicaţie a profeţiei.

-         Istoria millerită se repetă în istoria celor 144000.

-         Cel de-al treilea vai.

-         Şi alte concepţii profetice recunoscute recent.

Adventiştilor care se poticnesc de faptul că punem accent pe aceste principii le spunem că trebuie să ia în considerare că Spiritul Profetic susţine cu claritate că „noile principii” vor fi recunoscute şi că trebuie să progresăm în cunoaşterea lor.

Spre a avea „ocazia de a ne pregăti pentru evenimentele” care au început să aibă loc acum, cartea Apocalipsa trebuie să fie explicată. Când recunoaştem că evenimentele profeţiei sunt pe cale să se împlinească, există o posibilitate ca „în bisericile noastre să aibă loc o reformă”. Totuşi, este trist că, în acord cu profeţia, ca biserică, noi vom rămâne dormind în somnul nostru laodicean şi majoritatea dintre noi vom pierde şansa de a participa la această redeşteptare şi reformă finală.

Când explicăm cartea Apocalipsa, trebuie să facem acest lucru într-o modalitate care Îl va înălţa pe Hristos. Dacă recunoaştem că numai Hristos, în calitate de „Leu din seminţia lui Iuda”, este acela care descoperă semnificaţia Cuvântului Său profetic pentru mintea noastră, recunoaştem că toată slava care vine din lumina ce este descoperită acum din Apocalipsa Îi aparţine lui Hristos şi numai Lui. Acestea fiind spuse, vocea lui Hristos vorbeşte, de asemenea, prin Ellen White, care ne porunceşte să le explicăm oamenilor Apocalipsa.

„Tot ce a precizat Dumnezeu în istoria profetică spunând că se va împlini în trecut s-a împlinit deja, iar tot ce încă trebuie să vină va veni în ordinea stabilită. Daniel, profetul lui Dumnezeu, stă la locul lui. Ioan stă la locul lui. În Apocalipsa, Leul din seminţia lui Iuda a deschis cartea lui Daniel pentru cercetătorii profeţiei, iar în felul acesta Daniel stă la locul lui. El îşi vesteşte mărturia cu privire la lucrurile pe care Domnul i le-a descoperit în viziune despre evenimentele mari şi solemne [4] pe care trebuie să le cunoaştem, pentru că stăm chiar în pragul împlinirii lor.

„În istorie şi profeţie, Cuvântul lui Dumnezeu descrie conflictul îndelungat şi continuu dintre adevăr şi minciună. Conflictul acesta încă se desfăşoară. Lucrurile care au avut loc se vor repeta. Vechile controverse vor fi reînviate, iar teoriile noi vor continua să apară. Totuşi, cei din poporul lui Dumnezeu, care în credinţa lor şi ca împlinire a profeţiei, au luat parte la proclamarea primei, a celei de a doua şi a treia solii îngereşti, ştiu unde se află. Ei au o experienţă care este mai preţioasă ca aurul curat. Ei trebuie să stea neclintiţi ca o stâncă, păstrându-şi statornică până la sfârşit încrederea lor de la început.

„O putere transformatoare a însoţit propovăduirea soliilor primului şi al doilea înger, după cum însoţeşte solia îngerului al treilea. În mintea oamenilor   s-au stabilit convingeri durabile. Puterea Duhului Sfânt s-a manifestat. A avut loc un studiu sârguincios al Scripturilor, punct cu punct. Nopţi aproape întregi au fost dedicate cercetării stăruitoare a Cuvântului. Am căutat adevărul ca pe o comoară ascunsă. Domnul ni S-a descoperit. Lumina a fost revărsată asupra profeţiilor, iar noi am ştiut că am primit învăţătura divină”. – Selected Messages, cartea 2, p.109.

Leul din seminţia lui Iuda ni Se descoperă, pe măsură ce „revarsă lumină asupra profeţiilor”, comunicându-ne în felul acesta „învăţătura divină”. El identifică „evenimentele mari şi solemne” pe care ni se cere să le cunoaştem şi să le înţelegem şi ilustrează acele evenimente ale sfârşitului, folosind evenimente din istoria sfântă a trecutului. Acele „evenimente mari şi solemne” au început deja să aibă loc şi îşi ating rapid „împlinirea” – deşi majoritatea celor din adventism nu le cunosc.

„…Evenimentele legate de încheierea timpului de har şi de lucrarea de pregătire pentru timpul strâmtorării sunt prezentate lămurit. Dar mulţimile nu înţeleg aceste adevăruri importante şi sunt pentru ele ca şi când nu le-ar fi fost descoperite. Satana veghează să răpească orice impresie care i-ar putea face înţelepţi spre mântuire, iar timpul încercării îi va găsi nepregătiţi.

„Când Dumnezeu le trimite oamenilor avertizări atât de importante, reprezentate ca fiind vestite de îngeri sfinţi ce zboară prin mijlocul cerului, El cere fiecărui suflet înzestrat cu puterile raţiunii să ia aminte la solie. Judecăţile înfricoşate, pronunţate împotriva închinătorilor fiarei şi chipului ei (Apocalipsa 14,9-11), trebuie să-i conducă la un studiu atent al profeţiilor, să-i înveţe ce înseamnă semnul fiarei şi cum să se ferească de a-l primi. Dar majoritatea oamenilor nu doresc să audă adevărul şi se îndreaptă către închipuiri. Apostolul Pavel declara, privind către zilele din urmă: ‘Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă’ (2 Timotei 4,3). Acel timp a venit. Mulţimile nu doresc adevărul Bibliei, pentru că el vine în conflict cu dorinţa inimii păcătoase şi iubitoare de lume, iar Satana le oferă amăgirile pe care ei le iubesc”. – Tragedia veacurilor, p.594.

Adventiştii care nu cunosc şi nu îşi dau seama care sunt „evenimentele mari şi solemne” „legate de încheierea timpului de probă” se mângâie cu ideea falsă că pasajele de felul celui precedent îi identifică pe creştinii falşi din afara adventismului, în timp ce contextul pasajului vorbeşte clar despre adventiştii de ziua a şaptea.

Dumnezeu „îi cere fiecărui suflet înzestrat cu puterile raţiunii să ia aminte la solia” care identifică „evenimentele legate de încheierea timpului de probă”. Totuşi, „mulţimile” [5] din interiorul adventismului nu au nicio idee că evenimentele acestea sunt reprezentate în ultimele şase versete din Daniel 11, chiar dacă se poate vedea cu claritate că verstele acestea au legătură cu Daniel 12,1 şi conduc spre acest text în care Mihail se ridică, iar timpul de probă a omenirii se încheie.

Deşi multe fecioare neînţelepte – fariseii moderni din adventism – spun că versetele acestea nu sunt solia îngerului al treilea, sau ne acuză că avem alte argumente „nefondate”, este clar că Ellen White identifică faptul că ultimele şase versete din Daniel 11 au o importanţă pe viaţă şi pe moarte, când declară cu claritate că o înţelegere corectă a „evenimentelor legate de încheierea timpului de probă” ne-ar face să fim „înţelepţi în vederea mântuirii”. Deşi numai fecioarele înţelepte din adventism vor înţelege în cele din urmă creşterea cunoştinţei cu privire la evenimentele reprezentate în aceste verste, toate fecioarele – atât înţelepte, cât şi neînţelepte – vor fi considerate răspunzătoare pentru înţelegerea corectă a acestor evenimente.

„…Niciun cuvânt al Mântuitorului nu trebuie să fie folosit pentru a-l desfiinţa pe altul. Cu toate că nimeni nu cunoaşte nici ziua şi nici ceasul venirii Sale, suntem îndemnaţi şi ni se spune că ştim când este aproape. Mai departe, suntem învăţaţi că dispreţuirea avertizărilor Sale şi refuzul, sau neglijenţa de a şti când venirea Sa este aproape vor fi tot atât de fatale pentru noi, cum au fost şi pentru cei ce au trăit în zilele lui Noe, care n-au ştiut când a venit potopul”. – Tragedia veacurilor, p.370.

Pentru noi, este „fatal” să nu înţelegem „evenimentele mari şi solemne”. În ciuda acestei avertizări serioase, majoritatea pastorilor evită Cuvântul profetic.

„Predomină o mare necunoaştere a Scripturii, chiar printre aceia care propovăduiesc Cuvântul. Oameni inteligenţi şi educaţi predică din Cuvânt, în jurul Cuvântului, dar nu ating semnificaţia profundă a Cuvântului. Ei nu prezintă adevărul în simplitatea lui adevărată. Oamenii aceştia se consideră a fi o autoritate şi le spun ascultătorilor lor că nu pot să înţeleagă nici Daniel, nici Apocalipsa.

„Mulţi pastori nu fac niciun efort să explice Apocalipsa. Ei o numesc o carte pe care nu este de folos să o studiezi. Ei o privesc ca pe o carte sigilată, deoarece conţine raportul imaginilor şi simbolurilor. Totuşi, tocmai numele care i-a fost dat, ‘Descoperirea’, este o negare a acestei presupoziţii. Apocalipsa este o carte sigilată şi, în acelaşi timp, este o carte deschisă. Ea raportează evenimentele minunate care urmează să aibă loc în ultimele zile ale istoriei pământului. Învăţăturile din cartea aceasta sunt precise, nu mistice şi neinteligibile. În ea este preluată aceeaşi linie profetică aflată în Daniel. Dumnezeu a repetat unele profeţii, arătând importanţa care trebuie să le fie acordată. Domnul nu repetă lucruri lipsite de importanţă”. – Manuscript Releases, vol.8, p.413.

În ultimul nostru articol ne-am concentrat asupra iniţierii unui proces de punere la încercare în mijlocul poporului lui Dumnezeu şi am arătat felul în care iniţierea aceasta a fost marcată cu claritate în mărturiile numeroase ale mişcărilor sfinte de reformă. Am demonstrat că, atunci când „coboară simbolul divin”, este iniţiat un proces de punere la încercare ce produce, în cele din urmă, două clase de închinători. În istoria milleriţilor, procesul de punere la încercare a început când „cărticica” a fost mâncată. Când Hristos a coborât sub forma îngerului cel puternic din Apocalipsa 10, în 11 august, 1840, milleriţii – reprezentaţi de Ioan din Apocalipsa 10 – au luat „cărticica” lui Daniel din mâna Sa şi au mâncat-o. [6]

Semnificaţia profetică a mâncatului cărţii este stabilită pe baza mărturiei lui Ioan, Ezechiel şi Ieremia. Cărticica este o solie de avertizare ce trebuie să fie proclamată poporului lui Dumnezeu, iar cei care o mănâncă proclamă solia de avertizare şi sunt atenţionaţi dinainte, că poporul lui Dumnezeu, în ansamblu, nu o va accepta. Cei din poporul lui Dumnezeu nu numai că vor refuza solia de avertizare, ci vor respinge şi se vor împotrivi mesagerilor care au mâncat cărticica şi au proclamat solia din ea.

Ellen White de informează că acea cărticică din mâna lui Hristos – îngerul care a coborât în 11 august, 1840 – a fost profeţia lui Daniel. Prin urmare, pe baza principiului profetic care spune că istoria millerită se repetă în istoria celor 144000, când a coborât din nou, în 11 septembrie, 2001, Hristos a avut încă odată în mână cărticica lui Daniel.

„După ce aceste şapte tunete au vorbit, Ioan, asemenea lui Daniel, primeşte porunca referitoare la cărticică”: ‘Pecetluieşte ce au spus cele şapte tunete, şi nu scrie ce au spus!’ Ele au legătură cu evenimente viitoare ce vor fi descoperite în ordinea lor. Daniel va sta la locul lui, până la sfârşitul zilelor. Ioan vede cărticica desigilată. Atunci, profeţiile lui Daniel îşi vor avea locul lor corespunzător în soliile primului, celui de-al doilea şi al treilea înger, ce trebuie să-i fie vestite lumii. Desigilarea cărţii celei mici a fost mesajul cu privire la timp.

„Cartea lui Daniel şi cartea Apocalipsa sunt una. O carte este profeţia, cealaltă este descoperirea. Una este sigilată, cealaltă este deschisă. Ioan a auzit tainele pe care le-au rostit cele şapte tunete, dar i s-a poruncit să nu le scrie.

„Lumina specială care i-a fost dată lui Ioan şi care a fost exprimată de cele şapte tunete a fost o schiţă a evenimentelor ce vor avea loc în timpul soliilor primului şi celui de-al doilea înger. Nu a fost cel mai bine pentru oameni să cunoască lucrurile acestea, deoarece credinţa lor trebuia să fie pusă la încercare. În rânduiala lui Dumnezeu, urmau să fie proclamate adevărurile cele mai înaintate şi minunate. Soliile primului şi celui de-al doilea înger urmau să fie propovăduite, dar nicio lumină suplimentară nu avea să fie descoperită, până când soliile acestea nu îşi vor fi îndeplinit lucrarea lor specială. Faptul acesta este reprezentat de îngerul care stă cu un picior pe mare, proclamând cu seriozitatea cea mai solemnă că nu va mai fi zăbavă.

„Timpul acesta, despre care îngerul vorbeşte cu solemnitate, nu este sfârşitul istoriei lumii, nici timpul de probă, ci un timp profetic ce va preceda venirea Domnului nostru. Înseamnă că poporul lui Dumnezeu nu va mai avea un alt mesaj cu privire la o dată precisă. După această perioadă, care se întinde de la 1842, până la 1844, nu va mai fi o urmărire definită a timpului profetic. Calculul cel mai lung ajunge în toamna anului 1844.

„Poziţia îngerului, cu un picior pe mare şi altul pe uscat, semnifică extinderea vastă a propovăduirii soliei. Ea va traversa apele mari şi va fi propovăduită în alte ţări, chiar până la marginile pământului. Înţelegerea adevărului şi primirea cu bucurie a soliei sunt reprezentate de mâncarea acelei cărţi mici. Adevărul cu privire la timpul venirii Domnului nostru a fost o solie preţioasă pentru sufletele noastre”. – Seventh-day Adventist Bible Commentary, vol.7, p.971.

Când a fost „desigilată”, „cărticica” a fost deschisă pentru înţelegerea celor ce au luat-o şi au mâncat-o. Deşi ne spune că acea „cărticică” este cartea lui Daniel, Ellen White ne spune de asemenea că Daniel şi Apocalipsa „sunt una”.

„A fost ideea mea ca aceste două cărţi să fie publicate împreună, Apocalipsa după Daniel, deoarece prezintă o lumină mai amplă cu privire la subiectele prezentate în cartea lui Daniel. Scopul este acela de a [7] publica aceste cărţi împreună, arătând că ambele se referă la aceleaşi subiecte”.  – Publishing Ministry, p.98.

Când au mâncat cărticica, milleriţii au primit şi au înţeles adevărurile cu privire la datele profetice din cartea lui Daniel, fapt ce i-a convins că Hristos Se va întoarce în curând. Când mâncăm cărticica, profeţiile lui Daniel şi Apocalipsa vor fi primite şi înţelese din nou.

În istoria milleriţilor şi istoria celor 144000 sunt multe evenimente paralele, dar uneori evenimentele acestea paralele sunt diferite. De exemplu:

„Lucrarea se va încheia în curând. Membrii bisericii luptătoare, care s-au dovedit a fi credincioşi, vor alcătui biserica biruitoare. În revizuirea istoriei noastre din trecut, după ce am parcurs fiecare pas al înaintării noastre până în situaţia prezentă, pot să spun: Lăudat fie Dumnezeu! Când văd ce a făcut Dumnezeu, sunt umplută de uimire şi de încredere în Hristos, în calitate de Conducător. Nu avem a ne teme de nimic pentru viitor, cu excepţia faptului de a uita calea pe care ne-a călăuzit Domnul şi învăţăturile Sale din istoria noastră trecută”. – Review and Herald, 12 octombrie.

Când vor lua cărticica din mâna lui Hristos, cei 144000 vor descoperi că istoria milleriţilor este o parte din ce trebuie să fie mâncat (primit şi înţeles cu bucurie). „Leul din seminţia lui Iuda” îşi conduce poporul înapoi la istoria în care au fost puse temeliile adventismului. Istoria aceea sfântă este scoasă în evidenţă în Daniel şi Apocalipsa, care, desigur, constituie cărticica.

Când mâncăm cărticica, trebuie să înţelegem cum ne-au condus şi ne-au învăţat ambele cărţi „în istoria noastră din trecut”. Trebuie să înţelegem istoria călăuzirii Sale şi a adevărurilor pe care El ni le-a descoperit ca popor al Său în perioada millerită. Noi nu putem să înţelegem pe deplin adevărurile pe care Domnul le-a dat adventismului, fără a înţelege şi contextul istoric în care acele adevăruri au ajuns la lumină.

În afara adventismului sunt creştini care păzesc Sabatul zilei a şaptea, dar nu înţeleg nici solia îngerului al treilea, nici judecata de cercetare. Nu este suficient să înţelegem pur şi simplu cele 27 de puncte de credinţă ale adventismului, ci trebuie să înţelegem şi contextul istoric al modului în care Domnul ne-a descoperit acele adevăruri ca popor al Său.

În adventism sunt unii care pretind a avea o înţelegere corectă a îndreptăţirii prin credinţă, în acord cu mesajul prezentat de A.T. Jones şi E.J. Waggoner, în perioada 1888, dar au o înţelegere greşită a caracteristicilor profetice asociate cu revărsarea ploii târzii. Totuşi, mesajul prezentat de Jones şi Waggoner în perioada 1888 a fost mesajul ploii târzii.

Este periculos a înţelege adevărurile care i-au fost date adventismului, fără a înţelege corect contextul istoric al modului în care Domnul i-a descoperit acele adevăruri [8] poporului Său. Am fost informaţi că unii prezintă solia îngerului al treilea, dar nu ştiu realmente ce este aceasta solie.

„Adevărata importanţă a lucrării deosebite a întreitei solii îngereşti nu fost înţeleasă. Domnul doreşte ca poporul Său să fie într-o poziţie mult mai înaintată, decât aceea în care se află astăzi. Dar acum, când a sosit timpul să pornească la acţiune, ei trebuie să se pregătească. Când Mişcarea pentru Reformă Naţională va începe să ceară să se ia măsuri care să restrângă libertatea religioasă, bărbaţii noştri de frunte ar trebui să fie la curent cu situaţia creată şi să lucreze cu seriozitate şi zel pentru a contracara aceste eforturi. Nu este în planul lui Dumnezeu ca lumina să nu-i fie vestită poporului nostru – chiar adevărul prezent de care avem nevoie pentru timpul acesta. Nu toţi pastorii noştri care vestesc întreita solie îngerească înţeleg în mod real ce constituie acest mesaj: Unii au considerat că Mişcarea de Reformă Naţională are o importanţă aşa de mică, încât n-au crezut că este necesar să-i acorde o atenţie sporită şi chiar au avut sentimentul că, procedând astfel, vor oferi timp pentru problemele deosebite pe care le ridică întreita solie îngerească. Domnul să-i ierte pe fraţii noştri că au interpretat astfel mesajul special pentru timpul acesta”. – Mărturii, vol.6, p.714.

„…Mi-a fost arătat că doar un număr mic de oameni din bisericile noastre cunosc personal ce constituie solia îngerului al treilea…”. – Slujitorii Evangheliei, p.228.

Astăzi, în istoria noastră, şi noi am fost chemaţi: „Ia cărticica deschisă din mâna îngerului” „şi mănâncă-o”, iar ea îţi va amărî pântecele, dar în gura ta va fi dulce ca mierea”. În 11 septembrie, 2001, îngerul cel puternic din Apocalipsa 18,1 a avut cărticica deschisă în mână şi doreşte ca poporul Său să o ia şi să o mănânce.

Începând cu numărul revistei noastre din septembrie, 2008, am identificat anumite adevăruri profetice recunoscute de la acea dată şi până acum.

Unul dintre acele principii profetice este că cele şapte biserici din Apocalipsa 2 şi 3 reprezintă şapte istorii care se vor repeta în istoria Laodiceii. Acest adevăr profetic fusese recunoscut cel puţin de unii dintre pionieri, deoarece principiul acesta este identificat în cartea lui Stephen Haskell, The Seer of Patmos. Totuşi, faptul care nu a fost recunoscut de pionieri, dar poate fi demonstrat acum din Biblie şi Spiritul Profetic, este că istoriile reprezentate de cele şapte biserici au fost de asemenea o ilustraţie a istoriei Israelului din vechime, începând din timpul lui Moise şi până la uciderea lui Ştefan cu pietre.

Istoriile reciproce ale Israelului din vechime şi Israelului spiritual modern sunt împărţite într-o modalitate divină în şapte perioade, iar toate aceste perioade se vor repeta în cadrul istoriei Laodiceii. Legată de principiul acesta este şi recunoaşterea faptului că toate mişcările sfinte de reformă sunt paralele între ele. Faptul acesta ajunge înapoi, în trecut, dincolo de istoria Israelului din vechime, până la începutul istoriei sfinte şi la timpul lui Noe. „Leul din seminţia lui Iuda” i-a adus poporului Său înţelegerea acestor principii în scopul de a ilustra sfârşitul lumii printr-o mulţime de martori istorici. Pe măsură ce este aplicat la istoria Laodiceii, fiecare dintre aceşti martori istorici adaugă claritate cu privire la evenimentele ce se desfăşoară acum. Prin faptul că i-a îngăduit poporului Său să recunoască principiul acesta, Domnul aduce mărturia întregii Biblii în interiorul structurii istorice a Laodiceii. Întreaga Biblie este ilustrată în istoria Laodiceii, iar în sensul acesta, întreaga Biblie „este comprimată” în „cărticică”. Principiul acesta [9] este o parte din ce trebuie să mâncăm noi acum, iar când facem lucrul acesta, trebuie să înţelegem cu bucurie evenimentele legate de încheierea timpului de probă.

Aşa cum am observat deja, evenimentele legate de încheierea timpului de probă sunt evenimentele reprezentate în ultimele şase versete din Daniel 11, deoarece în versetul următor timpul de probă al omenirii se încheie.

„În vremea aceea se va scula marele voievod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va fi o vreme de strâmtorare, cum n-a mai fost de când sunt neamurile şi până la vremea aceasta. Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit, şi anume, oricine va fi găsit scris în carte” (Daniel 12,1).

Ellen White comentează acest verset astfel:

„‘În vremea aceea se va scula marele voievod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va fi o vreme de strâmtorare, cum n-a mai fost de când sunt neamurile şi până la vremea aceasta. Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit, şi anume, oricine va fi găsit scris în carte’. Când vine acest timp de strâmtorare, fiecare caz este hotărât, nu mai este timp de probă, nu va mai fi niciun fel de milă pentru cel nepocăit…”. – Mărturii, vol.5, p.212.

Evenimentele legate de încheierea timpului de probă se află în ultimele şase versete din Daniel 11, iar când a coborât, în 11 septembrie, 2001, Hristos a avut cărticica lui Daniel deschisă în mână.

Cărticica este atât Daniel, cât şi Apocalipsa, deoarece ambele constituie aceeaşi carte.

„În Apocalipsa, se întâlnesc şi se sfârşesc toate cărţile Bibliei. Aici este completarea cărţii lui Daniel. Una este o profeţie; cealaltă o descoperire. Cartea ce a fost sigilată nu este Apocalipsa, ci acea parte din profeţia lui Daniel care se referă la zilele din urmă. Îngerul a poruncit: ‘Tu însă, Daniele, ţine ascunse aceste cuvinte, şi pecetluieşte cartea, până la vremea sfârşitului’ (Daniel 12, 4)”. – Istoria faptelor apostolilor, p.585.

În 1828 Webster’s Dictionary din timpul lui Ellen White, cuvântul „completare” înseamnă „a duce la desăvârşire”. Apocalipsa duce cartea lui Daniel la desăvârşire, iar partea din cartea lui Daniel care a fost sigilată până la „timpul sfârşitului” a fost cea referitoare la „zilele din urmă”. Ultimele şase versete din Daniel 11 se referă într-o modalitate evidentă la zilele din urmă, deoarece se încheie cu scena în care Mihail se ridică şi timpul de probă se încheie. Prin urmare, ultimele şase versete din Daniel 11 au fost sigilate până la „timpul sfârşitului”, care pentru cei 144000 a fost în anul 1989.

Când a coborât în 11 septembrie, 2001, ca împlinire a Apocalipsa 18,1, Hristos, în calitate de „Leu din seminţia lui Iuda” le-a descoperit cercetătorilor profeţiei principiul repetării istoriei sfinte. (Principiul acesta este prezentat în Apocalipsa 10, în contextul înţelegerii corecte a celor şapte tunete.)

Atunci, Domnul Hristos a arătat că istoriile consemnate în Apocalipsa se vor împlini în cadrul istoriei Laodiceii, dar „Leul din seminţia lui Iuda” nu S-a oprit acolo – deoarece El le-a descoperit oamenilor şi faptul că istoria Laodiceii este istoria care conduce la încheierea timpului de probă.

Istoria Laodiceii este punctul în care se împlinesc evenimentele ilustrate în ultimele şase versete din Daniel 11.

Evenimentele reprezentate în ultimele şase versete din Daniel 11 nu sunt doar evenimentele care conduc la încheierea timpului de probă, dar sunt şi evenimentele care au loc în timpul istoriei Laodiceii, când perioadele Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes şi Filadelfia, atât din Israelul din vechime, cât şi din Israelul spiritual modern, se repetă pe parcursul istoriei reprezentate de peceţi şi de trâmbiţe şi de toate mişcările sfinte de reformă! [10]

Cărticica din istoria millerită a fost identificată de Ellen White ca fiind cartea lui Daniel. Pentru că istoria millerită se repetă în istoria celor 144000, cărticica este din nou cartea lui Daniel.

Ultimele şase versete din Daniel 11 sunt „cărticica” pentru adventismul din zilele noastre. Aceste şase versete reprezintă evenimentele pe care mulţimile din adventism nu le înţeleg. Aceste versete reprezintă evenimentele legate de încheierea timpului de probă. De asemenea, ele reprezintă istoria redeşteptării şi reformei finale a poporului lui Dumnezeu, când toate mişcările de reformă anterioare (inclusiv reforma din istoria millerită) se repetă. Versetele acestea reprezintă o istorie în care toate istoriile reprezentate de cele şapte biserici, peceţi şi trâmbiţe se repetă. Aceste şase versete prezintă o succesiune simplă a evenimentelor, care le îngăduie cercetătorilor profeţiei să pună laolaltă întreaga mărturie a Cuvântului profetic al lui Hristos!

Daniel 11,40 începe în 1798, care a fost „timpul sfârşitului”. Versetul descrie Franţa ateistă, reprezentată prin „împăratul de la miază-zi”, care începe războiul împotriva papalităţii, reprezentată prin „împăratul de la miază-noapte”. Războiul este identificat prin termenul ebraic tradus cu „împunge”, care înseamnă „a lupta împotriva”. După ce identifică rana de moarte a papalităţii din 1798, versetul continuă prin identificarea faptului că, în viitor, papalitatea se va întoarce şi va spulbera ateismul.

Spulberarea ateismului, în calitate de „împărat de la miază-zi”, a avut loc în 1989, când papalitatea aliată cu Statele Unite a doborât Uniunea Sovietică, devenită „împăratul de la   miază-zi” modern odată cu revoluţia rusă din 1917. Statele Unite sunt reprezentate de „carele”, „corăbiile” şi „călăreţii” din verset. În Scripturi, carele şi călăreţii reprezintă puterea militară, iar corăbiile reprezintă puterea economică. Alianţa dintre papalitate şi Statele Unite, care a doborât Uniunea Sovietică în 1989, este ilustrată cu claritate în verset.

„Timpul sfârşitului” pentru milleriţi a fost 1798 şi este consemnat specific în verset, la fel ca „timpul sfârşitului” pentru cei 144000 – care este marcat de căderea Uniunii Sovietice în 1989. În 1989, Domnul Hristos, reprezentat ca fiind „Leul din seminţia lui Iuda” în Apocalipsa, a desigilat pasajul din Daniel 11, care s-a referit la zilele din urmă şi care a avut scopul de a produce redeşteptarea finală a poporului lui Dumnezeu.

Cartea lui Daniel a fost mijlocul pe care „Leul din seminţia lui Iuda” l-a folosit de repetate ori pentru a aduce redeşteptarea în poporul Său:

-         Lucrarea de slujire a lui Ioan Botezătorul a fost bazată pe împlinirea primei părţi a profeţiei celor 2300 de ani din Daniel 8 şi 9.

-         Cartea lui Daniel a identificat redeşteptarea ce a însoţit Ziua Cincizecimii, când Domnul Hristos a confirmat legământul făcut ca o împlinire a Daniel 8 şi 9.

-         Cartea lui Daniel a adus redeşteptarea ce a dat putere poporului lui Dumnezeu spre a rezista în timpul celor 1260 de ani de supremaţie papală, când biserica a profetizat îmbrăcată în sac.

-         Cartea lui Daniel a adus redeşteptarea din istoria millerită.

Dacă ne aducem aminte ca Daniel şi Apocalipsa sunt una şi aceeaşi carte, este clar că redeşteptarea din timpul celor 144000 este produsă de cartea lui Daniel.

„Duhul lui Dumnezeu a iluminat fiecare pagină a Scrierii Sfinte, dar sunt unii [11] asupra cărora Scriptura lasă doar o mică impresie, deoarece nu o înţeleg pe deplin. Când vine încercarea, prin prezentarea unor teorii false, aceşti cititori superficiali, lipsiţi de orice ancoră, sunt asemenea nisipurilor mişcătoare. Ei alunecă într-o parte şi în alta, potrivit cu starea lor sufletească şi cu amărăciunea lor…. Cartea lui Daniel şi a Apocalipsei trebuie să fie studiate, precum şi celelalte profeţii din Vechiul şi Noul Testament. Să fie lumină, da, să fie lumină în casele voastre. Trebuie să ne rugăm pentru aceasta. Duhul Sfânt care luminează paginile sfinte ne va da pricepere, ca să putem cunoaşte adevărul…. 

„Este nevoie de un studiu mai amănunţit al Cuvântului lui Dumnezeu, îndeosebi al cărţilor Daniel şi Apocalipsa, cărora trebuie să li se acorde o atenţie mai mare decât oricând înainte în istoria lucrării noastre. Poate că avem mai puţine de spus în anumite domenii legate de puterea romană şi papalitate, dar trebuie atragem atenţia la cele scrise de profeţi şi apostoli sub inspiraţia Duhului Sfânt al lui Dumnezeu. Atât în inspirarea profeţiei, cât şi în descrierea evenimentelor, Duhul Sfânt a înfăţişat lucrurile în aşa fel, încât să ne înveţe că slujitorul omenesc trebuie fie ascuns în Hristos, iar Domnul Dumnezeul cerului să fie înălţat împreună cu Legea Sa. Citiţi cartea lui Daniel. Evocaţi, punct cu punct, istoria împărăţiilor prezentate acolo. Priviţi la oamenii de stat, la consiliile şi armatele puternice, şi vedeţi cum a lucrat Dumnezeu pentru a înjosi mândria oamenilor şi pentru a doborî la pământ slava omenească….

„Lumina pe care Daniel a primit-o de la Dumnezeu a fost dată [113] în special pentru aceste zile din urmă. Viziunile de pe malurile Ulaiului şi Hidechelului, marile râuri ale Ţării Şinear, sunt acum în curs de împlinire, şi toate evenimentele profetizate se vor desfăşura în curând.

„Gândiţi-vă la situaţiile în care se afla naţiunea iudaică în timpul în care au fost inspirate profeţiile lui Daniel.

„Să dedicăm mai mult timp pentru studiul Bibliei. Noi nu înţelegem cuvântul aşa cum ar trebui. Cartea Apocalipsei începe cu un îndemn de a înţelege învăţătura pe care o conţine. Dumnezeu declară: ‘Ferice de cine citeşte, şi de cei ce ascultă cuvintele acestei proorocii şi păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape’. Când vom înţelege ce înseamnă această carte pentru noi, ca popor, în mijlocul nostru se va vedea o mare înviorare. În ciuda îndemnului care ne-a fost adresat, de a cerceta şi de a studia această carte, noi nu înţelegem pe deplin învăţăturile ei.

„În trecut, învăţătorii au declarat că Daniel şi Apocalipsa sunt cărţi sigilate, iar oamenii s-au îndepărtat de ele.  Mâna lui Dumnezeu a retras de pe aceste fragmente ale Cuvântului Său vălul de mister aparent care i-a împiedicat pe mulţi să-l ridice. Însuşi numele de Apocalipsa se află în contradicţie cu declaraţia că ea este o carte sigilată. ‘Apocalipsa’ înseamnă descoperirea unui lucru important. Adevărurile din această carte le sunt adresate celor ce trăiesc în zilele din urmă. Cortina este dată la o parte, iar noi stăm în faţa obiectelor sacre din locul sfânt. Să nu rămânem afară, ci să intrăm, nu cu gânduri nepăsătoare şi lipsite de respect, nu cu paşi grăbiţi, ci cu respect şi cu teamă sfântă. Ne apropiem de timpul când trebuie să se împlinească profeţiile cărţii Apocalipsei…. 

„Avem poruncile lui Dumnezeu şi mărturia lui Isus Hristos, care este duhul proorociei. Comori nepreţuite aşteaptă să fie descoperite în Cuvântul lui Dumnezeu. Cei care cercetează acest Cuvânt trebuie să-şi păstreze mintea limpede. Să nu-şi îngăduie niciodată un apetit pervertit în mâncare sau băutură.

„Dacă nu vor face aşa, creierul lor va fi întunecat şi confuz. Ei nu vor fi în stare să reziste efortului de a cerceta în profunzime pentru a descoperi semnificaţia învăţăturilor legate de scenele finale ale istoriei acestui pământ.

„Când cărţile Daniel şi Apocalipsa vor fi înţelese mai bine, credincioşii vor trăi o experienţă religioasă cu totul diferită. Razele de lumină care vor străluci venind prin porţile deschise ale cerurilor [12] vor întipări în inima şi în mintea lor acel caracter pe care toţi trebuie să-l dezvolte pentru a înţelege binecuvântarea ce îi va dată ca răsplată celui cu inima curată.

„Domnul îi va binecuvânta pe toţi cei care se vor strădui cu blândeţe şi umilinţă să înţeleagă ce este descoperit în Apocalipsa. Această carte conţine aşa de multe învăţături nemuritoare şi pline de slavă, încât toţi cei care o citesc şi o cercetează cu seriozitate vor primi binecuvântarea promisă celor ce „ascultă cuvintele acestei proorocii, şi păzesc lucrurile scrise în ea”. – Testimonies to Ministers, p.112.

Daniel 11,40-45 constituie pasajul din cartea lui Daniel pe care „Leul din seminţia lui Iuda” l-a desigilat în 1989, începând redeşteptarea finală a celor 144000. Redeşteptarea din timpul lui Ioan Botezătorul s-a bazat pe cartea lui Daniel, deoarece lucrarea lui de slujire a fost o împlinire a celor şaizeci şi nouă de săptămâni din Daniel 9,25:

„Să ştii dar, şi să înţelegi, că de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului, până la Unsul (Mesia), la Cârmuitorul, vor trece şapte săptămâni; apoi timp de şaizeci şi două de săptămâni, pieţele şi gropile vor fi zidite din nou, şi anume în vremuri de strâmtorare” (Daniel 9,25).

Domnul Isus a fost uns şi a devenit Mesia ca împlinire a acestui verset la botezul Său:

„De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască, şi să zică: ‘Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape’ (Matei 4,17).

„El zicea: ‘S-a împlinit vremea, şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape.   Pocăiţi-vă, şi credeţi în Evanghelie’” (Marcu 1,15).

„Tema predicării lui Hristos era: ‘S-a împlinit vremea şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie’. În felul acesta, solia Evangheliei, aşa cum era prezentată de Mântuitorul Însuşi, se întemeia pe profeţii. ‘Timpul’ despre care El spunea că s-a împlinit era perioada făcută cunoscută lui Daniel de către îngerul Gabriel. ‘Şaptezeci de săptămâni’, zicea îngerul, ‘au fost hotărâte asupra poporului tău şi asupra cetăţii tale celei sfinte, până la încetarea fărădelegilor, până la ispăşirea păcatelor, până la ispăşirea nelegiuirii, până la aducerea neprihănirii veşnice, până la pecetluirea vedeniei şi proorociei şi până la ungerea Sfântului sfinţilor’ (Daniel 9,24). În profeţie, o zi reprezintă un an (Numeri 14,34; Ezechiel 4,6). Cele şaptezeci de săptămâni, sau patru sute nouăzeci de zile, reprezintă patru sute nouăzeci de ani. Se dă un punct de plecare pentru această perioadă: ‘Să ştii dar, şi să înţelegi, că de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului, până la Unsul (Mesia), la Cârmuitorul, vor trece şapte săptămâni; apoi, timp de şaizeci şi două de săptămâni’ (Daniel 9,25), adică patru sute optzeci şi trei de ani. Porunca pentru rezidirea Ierusalimului, aşa cum a fost completată prin decretul lui Artaxerxe Longimanus (vezi Ezra 6,14; 7,1.9), a fost pusă în aplicare în toamna anului 457 î.Hr. De la data aceasta, patru sute optzeci şi trei de ani se întind până în toamna anului 27 d.Hr. După cele spuse în profeţie, această perioadă trebuia să ajungă la Mesia, Cel Uns. În anul 27 d.Hr., Isus a primit, la botezul Său, ungerea Duhului Sfânt şi curând după aceea Şi-a început lucrarea. Atunci s-a vestit solia: ‘S-a împlinit vremea’”. – Hristos Lumina lumii, p.233.

Cartea lui Daniel a adus redeşteptarea din istoria lui Ioan Botezătorul şi, de asemenea, a adus redeşteptarea din Ziua Cincizecimii, care a venit la cincizeci de zile după Cruce şi care a fost marcată, de asemenea, în istorie de Daniel 9,26.

„După aceste şaizeci şi două de săptămâni, unsul va fi stârpit, şi nu va avea nimic. Poporul unui domn care va veni, va nimici cetatea şi sfântul Locaş, şi sfârşitul lui va fi ca printr-un potop; este hotărât că războiul va ţine până la sfârşit şi împreună cu el şi pustiirile” (Daniel 9,26). [13]

„Apoi îngerul a zis: ‘El va face un legământ trainic cu mulţi, timp de o săptămână [şapte ani]”. Timp de şapte ani de când Isus Şi-a început lucrarea, Evanghelia avea să fie predicată îndeosebi iudeilor, trei ani şi jumătate prin Hristos personal, apoi prin apostoli. ‘La jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa şi darul de mâncare’ (Daniel 9,27). În primăvara anului 31 d.Hr., adevărata jertfă a fost oferită pe Golgota. Atunci catapeteasma templului a fost sfâşiată în două, arătând că se retrăseseră sfinţenia şi însemnătatea de la serviciul jertfelor. Venise timpul să înceteze jertfele şi darurile în templul de pe pământ.

„Săptămâna aceasta – şapte ani – s-a încheiat în anul 34 d.Hr. Atunci, prin omorârea lui Ştefan cu pietre, iudeii au sigilat lepădarea Evangheliei; ucenicii, răspândiţi în toate părţile din cauza persecuţiilor, ‘mergeau din loc în loc şi propovăduiau Cuvântul’ (Fapte 8,4) şi nu mult după aceasta s-a convertit Saul, persecutorul, care a devenit Pavel, apostolul neamurilor.

„Timpul venirii lui Hristos, ungerea Lui prin Duhul Sfânt, moartea Lui şi vestirea Evangheliei la neamuri erau arătate cu precizie. Iudeii avuseseră privilegiul de a înţelege aceste profeţii şi a le recunoaşte împlinirea în lucrarea lui Isus. Hristos a stăruit ca ucenicii Lui să înţeleagă însemnătatea studiului profeţiilor. Referindu-Se la profeţia dată lui Daniel cu privire la timpul lor, El le-a zis: ‘Cine citeşte să înţeleagă’ (Matei 24,15). După înviere, El le-a explicat ucenicilor din toţi profeţii ‘ce era cu privire la El’ (Luca 24,27). Mântuitorul vorbise prin toţi profeţii. ‘Duhul lui Hristos care era în ei vestea mai dinainte patimile lui Hristos şi slava de care aveau să fie urmate’ (1 Petru 1,11).