„Marea lucrare a Evangheliei nu se va încheia cu o manifestare mai slabă a puterii lui Dumnezeu, decât a marcat-o începutul ei. Profeţiile care s-au împlinit la revărsarea ploii timpurii, la începutul predicării Evangheliei, urmează să se împlinească iarăşi în ploaia târzie de la încheierea ei. Acestea sunt ‘vremurile de înviorare’ către care privea în viitor apostolul Petru când spunea: ‘Pocăiţi-vă dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremile de înviorare, şi să trimită pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos’ (Fapte 3,19.20)”. – Tragedia veacurilor, p.611.

Mi-a fost arătată necesitatea ca aceia care cred că noi avem ultima solie a harului să fie separaţi de aceia care adoptă zi de zi noi idei false. Am văzut că nici tinerii, nici cei în vârstă nu trebuie să participe la adunările lor, deoarece este greşit să-i încurajeze în felul acesta în prezentarea unor idei false care sunt ca o otravă pentru suflet şi a unor învăţături care constituie nişte porunci omeneşti. Influenţa unor astfel de adunări nu este bună. Dacă Dumnezeu ne-a eliberat dintr-un asemenea întuneric şi minciună, noi ar trebui să rămânem neclintiţi în libertatea în care ne-a adus El şi să ne bucurăm de adevăr. Lui Dumnezeu nu-I place când noi mergem să ascultăm idei false, fără a fi obligaţi să facem lucrul acesta, deoarece, dacă nu suntem trimişi de El la acele adunări unde ideile false le sunt impuse oamenilor prin puterea voinţei, Dumnezeu nu ne va păzi. Îngerii vor înceta să vegheze asupra noastră, iar noi vom fi lăsaţi în voia loviturilor vrăjmaşului spre a fi amăgiţi şi slăbiţi de el şi de puterea îngerilor lui răi, iar lumina din jurul nostru va ajunge să fie invadată de întuneric. [3]

Jeff,

În timp ce studiam Isaia 23 astăzi, am citit despre Tir, în Comentariile biblice, şi am descoperit că, în 1291, Tirul a fost nimicit aproape în întregime de sarazini (trâmbiţa a cincia). M-am gândit că este semnificativ faptul că Isaia 23 ne spune că istoria aceea se va repeta. Citeşte articolul din Dicţionarul biblic. Aceasta este doar încă o mărturie cu privire la faptul că vântul de la răsărit este islamul.

Frate Jeff,

Când am fost în Delano, ai menţionat că acei copii de la răsărit au fost reprezentaţi în timpul lui Hristos. Am văzut următoarele în primul capitol din Tragedia veacurilor:

„Timp de şapte ani, un om a mers continuu încolo şi încoace pe străzile Ierusalimului, declarând nenorocirile care urmau să vină asupra cetăţii. Zi şi noapte, el a repetat cu o voce funebră: ‘Un glas de la răsărit! Un glas de la apus! Un glas din cele patru vânturi! Un glas împotriva Ierusalimului şi împotriva templului! Un glas împotriva mirilor şi mireselor! Un glas împotriva întregului popor!” – Tragedia veacurilor, p.30.

Ce ai vrut să spui prin declaraţia că acei copii de la răsărit au fost reprezentaţi în timpul lui Hristos şi are aceasta o legătură cu cele patru vânturi de aici?

Fratele LO-CA.

„Îngerii ţin cele patru vânturi, care sunt reprezentate de un cal înfuriat ce încearcă să rupă legăturile şi să alerge pe suprafaţa pământului, aducând nimicirea şi moartea în calea lui”. – Manuscris Releases, vol.20, p.217.

„Când s-au apropiat de Ierusalim şi au ajuns la Betfaghe, în spre muntele Măslinilor, Isus a trimis doi ucenici, şi le-a zis: ‘Duceţi-vă în satul dinaintea voastră: în el veţi găsi îndată o măgăriţă legată, şi un măgăruş împreună cu ea; dezlegaţi-i şi aduceţi-i la Mine. Dacă vă va zice cineva ceva, să spuneţi că Domnul are trebuinţă de ei. Şi îndată îi va trimite’. Dar toate aceste lucruri [4] s-au întâmplat ca să se împlinească ce fusese vestit prin proorocul, care zice: ‘Spuneţi fiicei Sionului: Iată, Împăratul tău vine la tine, blând şi călare pe un măgar, pe un măgăruş, mânzul unei măgăriţe’. Ucenicii s-au dus, şi au făcut cum le poruncise Isus. Au adus măgăriţa şi măgăruşul, şi-au pus hainele peste ei, şi El a şezut deasupra” (Matei 21,1-7).

Am vizionat una dintre predicile tale. Ai spus că vremea neamurilor s-a încheiat în 1844, şi nu în 1798. Poţi să îmi trimiţi ceva cu privire la acest subiect? Eu înţeleg asemenea lui Edson că s-a încheiat în 1798. Mulţumesc. – RJ-Internet

„Noi putem avea adevărata demnitate creştină şi, în acelaşi timp, putem fi voioşi şi plăcuţi în purtarea noastră. Voioşia care nu are de a face cu uşurătatea este unul dintre harurile creştine”. – Căminul adventist, p.433.

„Nu trebuie să încurajăm acea veselie care alungă meditaţia, nu lasă niciun timp pentru cugetare şi formează obiceiul uşurătăţii şi al vorbirii ieftine, care întristează Duhul Sfânt al lui Dumnezeu şi ne fac să fim nepregătiţi pentru contemplarea cerului şi a lucrurilor cereşti. Aceasta este categoria care va cauza plânsetele şi gemetele, pentru că aceia care fac parte din ea nu sunt pregătiţi pentru bucuria nobilă a cerului. Ei sunt alungaţi din prezenţa lui Dumnezeu”. – Heavenly Places, p.245.

„Veţi scuza faptele uşuratice şi nepăsătoare, spunând că au fost rezultatul neatenţiei? Oare nu este datoria creştinului de a gândi limpede? Dacă Isus este aşezat pe tronul inimii, vor alerga gândurile la voia întâmplării?” – Sfaturi pentru sănătate, p.295.

„Numai cei care au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul [14] mărturiei lor vor fi găsiţi credincioşi, fără pată sau zbârcitură, fără nicio minciună în gura lor. Noi trebuie să fim dezbrăcaţi de neprihănirea proprie şi să fim îmbrăcaţi cu haina neprihănirii lui Hristos”. – Selected Messages, cartea 2, p.380.

„Noi nu ar trebui să aprobăm niciodată păcatul prin cuvintele şi faptele noastre, prin tăcerea, sau prin prezenţa noastră. Oriunde mergem trebuie să-L ducem pe Isus cu noi şi să le arătăm celorlalţi cât de preţios este Mântuitorul nostru”. – Hristos Lumina lumii, p.152.

„Conversaţiile noastre ar trebui să trateze lucrurile spirituale şi divine, dar au fost altfel. Dacă asocierea cu prietenii creştini este dedicată în primul rând dezvoltării minţii şi inimii, nu vor exista regrete ulterioare, iar ei pot privi înapoi spre întrevedere cu o satisfacţie plăcută. Totuşi, dacă orele sunt petrecute în conversaţii uşuratice şi lipsite de sens, iar timpul preţios este petrecut cu analizarea vieţii şi caracterului altora, relaţia de prietenie se va dovedi o sursă a răului, iar influenţa voastră va fi o mireasmă de moarte spre moarte”. – Sfaturi pentru sănătate, p.174.

„Cei care îşi îngăduie un limbaj uşuratic, râsul şi lipsa de seriozitate, care vin dintr-o experienţă ieftină şi superficială, nu au nicio temelie reală şi solidă pentru nădejdea şi bucuria în dragostea lui Dumnezeu şi credinţa în adevăr. Spiritul jovial, nepăsător şi nesăbuit nu constituie bucuria pe care Pavel era nerăbdător să o vadă la urmaşii lui Hristos. Cei din categoria aceasta îşi petrec timpul într-o uşurătate frivolă şi excesivă. Timpul trece, sfârşitul este aproape, şi totuşi ei nu şi-au pus o temelie bună pentru timpul care va venii, aşa încât să poată nădăjdui că vor avea viaţa veşnică. Nu trebuie să încurajăm acea veselie care alungă meditaţia, nu lasă niciun timp pentru reflecţie şi duce la formarea obiceiului uşurătăţii şi al vorbirii ieftine, care întristează Duhul Sfânt al lui Dumnezeu şi ne face neînstare să contemplăm cerul şi lucrurile cereşti. Aceasta este categoria celor ce vor determina plânsul şi suspinele, deoarece nu sunt pregătiţi pentru bucuriile cerului. Ei sunt alungaţi din prezenţa lui Dumnezeu”. – Heavenly Places, p.245.

„Comportamentul sfânt al slujitorului lui Hristos ar trebui să fie o mustrare pentru cei înfumuraţi şi lipsiţi de valoare. Dragostea de adevăr şi sfinţire care se manifestă în conversaţiile voastre serioase şi cereşti îi va convinge pe ceilalţi şi îi va conduce la adevăr, iar cei din jurul vostru vor fi determinaţi să spună: ‘Dumnezeu este cu acest om al adevărului”. – Slujitorii Evangheliei, p. 251.

„Să nu faceţi niciun pas înapoi. Domnul este ajutorul nostru, călăuzitorul nostru, scutul nostru şi răsplata noastră cea nespus de mare. Nu lăsaţi nepăsarea să pătrundă în experienţa voastră, ci cultivaţi voioşia, deoarece aceasta este un har deosebit. Noi nu putem să ne permitem să fim neatenţi în cuvintele şi comportamentul nostru”. – Medical Ministry, p.213.

„S-ar putea să nu ştiţi niciodată în această lume ce pagubă aţi făcut unui suflet prin micile voastre acţiuni frivole, prin discuţiile voastre ieftine, prin seriozitatea voastră, ceea ce în întregime a fost nepotrivit cu credinţa voastră sfântă”. – Solii către tineret, p.213.

„În indiferenţa faţă de acest subiect se află un mare pericol; nicio nesăbuinţă nu este atât de subtilă că nepăsarea şi lipsa de activitate. La fiecare pas, vedem tineri cu un caracter aşa de uşuratic. Toţi tinerii din categoria aceasta ar trebui să fie evitaţi, deoarece sunt periculoşi”. – Solii către tineret, p.267.

„Umilinţa ar trebui să ia locul mândriei, seriozitatea să ia locul uşurătăţii, iar evlavia să ia locul lipsei de religiozitate şi al nepăsării”. – Mărturii, vol.4, p.582.

„Mântuitorul nostru era solemn şi hotărât, dar nu era niciodată întunecat şi ursuz. Viaţa acelora care Îi urmează exemplul va fi caracterizată de hotărâre şi seriozitate. Ei vor avea simţământul unei înţelegeri profunde a răspunderii personale. Uşurătatea şi frivolitatea vor fi reprimate, şi nu vor mai exista râsete zgomotoase sau amuzamente lipsite de bun simţ. Religia lui Hristos aduce o pace asemenea unui râu. Ea nu [17] stinge lumina bucuriei; nu alungă voioşia şi nici nu întunecă faţa luminoasă şi zâmbitoare”. – Calea către Hristos, p.120.

„Dacă asocierea cu prietenii creştini este consacrată în primul rând îmbunătăţirii minţii şi a inimii, nu vor avea loc regrete, iar ei vor putea privi înapoi, asupra întrevederii, cu satisfacţie plăcută. Dar, dacă orele sunt petrecute fără rost şi în discuţie uşuratică, iar timpul preţios este folosit spre a analiza viaţa şi caracterul altora, relaţiile prieteneşti se vor dovedi o sursă a răului, iar influenţa voastră va fi o mireasmă de moarte spre moarte. Nu-mi pot aminti cu claritate de toate persoanele din comunitatea voastră, care mi-au fost arătate, dar am văzut că mulţi au o mare lucrare de îndeplinit. Aproape toţi vorbesc prea mult şi există prea puţină meditaţie şi rugăciune”. – Mărturii, vol.2, p.186.

„Unii din categoria aceasta au ca ocupaţie preferată aceea de a se angaja în conversaţii ieftine şi uşuratice. Ei au deprins şi au cultivat obiceiul acesta în unele ocazii ce ar fi trebuit să fie caracterizate de o meditaţie şi o devoţiune solemnă. Prin acest fapt, ei au manifestat o lipsă de demnitate şi nobleţe adevărată şi au pierdut respectul unor oameni inteligenţi, care nu aveau nici o cunoaştere a adevărului”. – Mărturii, vol.4, p.554.

„Toată puterea şi strategia lui Satana i-au avut întotdeauna ca ţintă pe aceia care căutau cu zel să contribuie la înaintarea lucrării lui Dumnezeu. Deşi a fost respins adesea, el şi-a înnoit de fiecare dată atacurile. Totuşi, Satana este cel mai de temut, atunci când lucrează în secret. Susţinătorii unor adevăruri nepopulare trebuie să se aştepte la împotrivire din partea vrăjmaşilor lor, iar aceasta este adesea înverşunată şi nemiloasă, dar este cu mult mai puţin periculoasă, decât vrăjmăşia ascunsă a acelora care declară că Îi slujesc lui Dumnezeu, în timp ce în inima lor îi slujesc lui Satana. Chiar dacă, în aparenţă, ei se alătură lucrării lui Dumnezeu, mulţi se află în legătură cu Satana, iar dacă planurile lor sunt împiedicate în vreun fel, sau dacă sunt mustraţi pentru păcatele lor, ei caută favoarea vrăjmaşilor adevărului şi le dezvăluie planurile slujitorilor lui Dumnezeu şi acţiunile pentru lucrarea Sa. În felul acesta, ei pun toate avantajele în mâinile acelora care îşi folosesc toate cunoştinţele pentru a împiedica lucrarea lui Dumnezeu şi pentru a le face rău slujitorilor Săi. Oamenii aceştia duplicitari pretind că Îi slujesc lui Dumnezeu, iar apoi trec de partea vrăjmaşului şi îi slujesc, după cum se potriveşte cel mai bine înclinaţiilor lor.

„Vor fi folosite toate mijloacele pe care poate să le sugereze prinţul întunericului, în scopul de a-i ademeni pe slujitorii lui Dumnezeu să facă un compromis cu slujitorii lui Satana. Vor veni solicitări repetate, pentru a ne abate de la datoria noastră, dar, asemenea lui Neemia, noi trebuie să răspundem cu statornicie: ‘Am o mare lucrare de făcut, aşa că nu pot să mă cobor’. Noi nu avem timp pentru a căuta favoarea lumii, şi nici chiar pentru a ne apăra de calomniile şi reprezentările lor false. Noi nu avem timp de pierdut pentru a ne apăra dreptatea. Trebuie să continuăm cu statornicie lucrarea noastră şi să lăsăm ca aceasta să respingă minciunile rele care ar putea să se întoarcă împotriva noastră. Calomniile se vor înmulţi, dacă încetăm să le răspundem. Dacă le îngăduim vrăjmaşilor să câştige simpatia şi prietenia noastră şi, prin acestea, să ne abată de la postul datoriei şi dacă vom expune la ruşine lucrarea lui Dumnezeu, prin vreun act necugetat, slăbind astfel mâinile lucrătorilor, vom aduce asupra caracterului nostru o pată ce nu va fi ştearsă cu uşurinţă şi vom pune o piedică serioasă în calea capacităţii noastre de a fi folositori în viitor”. – Signs of the Times, 3 ianuarie, 1884. – C&DT-Internet.

„Am văzut că mulţi dintre aceşti păstori negaseră învăţăturile lui Dumnezeu din trecut. Ei negaseră şi respinseseră adevărurile pline de slavă pe care le susţinuseră cândva cu zel şi adoptaseră mesmerismul şi tot felul de amăgiri. Am văzut că erau ameţiţi de idei false şi îşi conduceau turma la moarte. Mulţi dintre împotrivitorii adevărului fac planuri rele noaptea, în patul lor, iar ziua îşi pun în aplicare strategiile lor nelegiuite de a doborî adevărul şi de a aduce noutăţi spre a stârni interesul oamenilor şi spre a le abate gândurile de la adevărurile importante şi preţioase.

„Am văzut că preoţii care îşi conduc turma la moarte vor fi opriţi în curând [18] din lucrarea lor înspăimântătoare. Plăgile lui Dumnezeu vin, dar nu va fi suficient ca aceşti păstori falşi să fie chinuiţi cu una, sau două dintre plăgi. La data aceea, mâna lui Dumnezeu se va întinde cu mânie şi dreptate şi nu se va retrage înapoi, până când planurile Sale nu vor fi împlinite cu desăvârşire, până când preoţii care fac munca pentru bani nu vor fi făcuţi să se închine la picioarele sfinţilor şi să recunoască faptul că Dumnezeu i-a iubit pe sfinţi, pentru că au ţinut că tărie adevărul şi au păzit poruncile Sale şi până când cei nelegiuiţi vor fi nimiciţi de pe faţa pământului.

„Fiecare dintre grupările aflate în mijlocul credincioşilor adventişti are puţin adevăr, dar Dumnezeu le-a dat toate aceste adevăruri copiilor Săi care sunt procesul de pregătire pentru ziua cercetării lui Dumnezeu. De asemenea, El le-a dat adevăruri pe care niciuna dintre aceste grupări nu le cunosc şi nici nu le vor înţelege. Lucrurile care sunt pecetluite pentru aceste grupări le-au fost descoperite de Domnul acelor care le vor vedea şi vor fi pregătiţi să le înţeleagă. Dacă are de transmis o lumină nouă, Dumnezeu îi va face pe cei iubiţi ai Lui să o înţeleagă, fără ca mintea lor să aibă nevoie să fie iluminată prin ascultarea acelora care se află în întunericul ideilor false.

„Mi-a fost arătată necesitatea ca aceia care cred că noi avem ultima solie a harului să fie separaţi de aceia care adoptă zi de zi noi idei false. Am văzut că nici tinerii, nici cei în vârstă nu trebuie să participe la adunările lor, deoarece este greşit să-i încurajeze în felul acesta în prezentarea unor idei false care sunt ca o otravă pentru suflet şi a unor învăţături care constituie nişte porunci omeneşti. Influenţa unor astfel de adunări nu este bună. Dacă Dumnezeu ne-a eliberat dintr-un asemenea întuneric şi minciună, noi ar trebui să rămânem neclintiţi în libertatea în care ne-a adus El şi să ne bucurăm de adevăr. Lui Dumnezeu nu-I place când noi mergem să ascultăm idei false, fără a fi obligaţi să facem lucrul acesta, deoarece, dacă nu suntem trimişi de El la acele adunări unde ideile false le sunt impuse oamenilor prin puterea voinţei, Dumnezeu nu ne va păzi. Îngerii vor înceta să vegheze asupra noastră, iar noi vom fi lăsaţi în voia loviturilor vrăjmaşului spre a fi amăgiţi şi slăbiţi de el şi de puterea îngerilor lui răi, iar lumina din jurul nostru va ajunge să fie invadată de întuneric.

„Am văzut că nu avem timp de risipit cu ascultarea unor poveşti. Mintea noastră nu trebuie să fie abătută în felul acesta, ci să fie ocupată cu adevărul prezent şi cu căutarea înţelepciunii pe care putem să o obţinem printr-o cunoaştere mai cuprinzătoare a poziţiei noastre, aşa încât să fim în stare să dovedim cu blândeţe nădejdea noastră, folosind Scripturile. Când este expusă la învăţăturile false şi periculoase, mintea nu se poate preocupa de adevărul care trebuie să-i pregătească pe cei din casa lui Israel să reziste în ziua Domnului”. – Early Writings, p.123-124.

Jeff,

Am vrut să scot în evidenţă un punct (ştiu că ai revizuit punctul acesta, dar) în Gesenius Lexicon, pagina 802-803. Experţii în limba ebraică definesc cifra şapte din Levitic 26,18.21 ca fiind „de şapte ori” nu doar „şapte”. Prin urmare, se pare că ar fi potrivit să spunem că, până şi [19] cercetătorii evrei aplică expresia „de şapte ori” în interpretarea pasajului din Levitic 26,18. Vrei probabil să foloseşti numai Biblia pentru a explica subiectul? Mai mult decât atât, aşa cum ai menţionat la adunarea de tabără din Oklahoma, Ezra a folosit expresia „de şapte ori” în Levitic 25. De asemenea, care a fost scopul milleriţilor pentru a rediscuta jubileul? – C&DT-Internet

Jeff,

În Seventh-day Adventist Bible Commentary, vol. 3, p.96 şi 325, poţi să găseşti informaţia pe care o cauţi. La pagina 96 spune: „În conformitate cu declaraţiile Scripturii, decretele prin care Cir le-a îngăduit evreilor exilaţi să se întoarcă în Iudea au fost promulgate în primul lui an (2 Cronici 36,22; Ezra 1,1; 5,13). Deoarece căderea Babilonului a avut loc în luna Tishri (luna a şaptea) din anul 539 (pagina 96), anul „unu” al lui Cir, în conformitate cu calcului din tabletele babiloniene, a început în primăvara lui 538.

Totuşi, iudeii calculau diferit. Anii lor civili începeau toamna (vol.2, p.108-110,116). Cetatea a căzut după ce trecuse ziua anului nou iudaic. Deoarece primul an iudaic al noului regim nu putea să fi început înainte de următorul an nou iudaic, Tishri „unu”, în toamna lui 538. În conformitate cu calculul iudaic, decretul ar fi putut fi promulgat în a doua parte a lui 537. Trebuie să fi fost promulgat cu un timp considerabil înainte de migrarea reală. Dacă decretul a fost dat în 537 şi călătoria exilaţilor a urmat în primăvara lui 536, faptul acesta ar împlini [20] cei 70 de ani ai lui Ieremia. O repatriere în anul iudaic, calculat de toamna, până toamna, 537/536, încă ar împlini cei 70 de ani, chiar de la începutul exilului, la sfârşitul verii lui 605 (în anul iudaic 606/605). Această explicaţie este puţin mai detaliată a celor spuse la Oklahoma. Tocmai am observat că aveţi nevoie de detalii şi cu privire la cel de-al doilea decret şi vi le voi trimite mâine. Dacă aveţi The Seventh-day Adventist Bible Commentary, căutaţi în vol.3, p.97-98, pentru al doilea decret. – DD-CA.

„‘Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, ca să moară, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică’. Cu un preţ uriaş, fiinţelor omeneşti le-a fost acordat un timp de probă. În ziua judecăţii, cei pierduţi vor ajunge să înţeleagă pe deplin semnificaţia jertfei aduse pe Golgota. Ei vor înţelege ce au pierdut prin refuzul de a fi credincioşi lui Dumnezeu. Ei se vor gândi la societatea înaltă şi curată pe care au avut privilegiul să o câştige. Totuşi, este prea târziu. Ultima chemare a fost adresată. Strigătul jalnic s-a auzit: ‘Secerişul a trecut, vara s-a isprăvit, şi noi tot nu suntem mântuiţi!’” – Pacific Union Recorder, 19 iunie, 1902.

„Apoi, l-am văzut pe îngerul al treilea. Îngerul meu însoţitor mi-a zis: ‘Cât de înspăimântătoare este lucrarea lui. Cât de uimitoare este misiunea lui. El este îngerul care urmează să aleagă grâul din neghină, să sigileze, sau să lege grâul pentru grânarul ceresc. Aceste lucruri ar trebui să cuprindă întreaga minte, întreaga atenţie”. – Early Writings, p.118.

„Trăim în mijlocul evenimentelor finale ale istoriei pământului acestuia. Profeţia se împlineşte cu repeziciune. Timpul încercării noastre se sfârşeşte grabnic. Nu avem timp de pierdut – nici măcar o clipă. Să nu fim găsiţi dormind la post. Nimeni să nu zică în inimă, sau prin faptele sale: ‘Domnul meu întârzie să vină’. Faceţi ca solia apropiatei reveniri a Domnului Hristos să răsune în cuvinte solemne de avertizare. Să-i convingem pe bărbaţii şi femeile de pretutindeni să se pocăiască şi să fugă de mânia viitoare! Să-i trezim la o pregătire neîntârziată, deoarece ştim puţin despre ce ne stă în faţă. Predicatorii şi membrii laici să pornească în lanurile care încep să rodească, să le spună celor fără grijă şi nepăsători să-L caute pe Domnul cât mai poate fi găsit. Lucrătorii vor găsi recolta oriunde proclamă adevărurile uitate ale Bibliei. Ei vor găsi persoane care vor primi adevărul şi-şi vor consacra viaţa câştigării de suflete pentru Hristos”. – Mărturii, vol.8, p.252.

„Îngerul care se uneşte în vestirea soliei îngerului al treilea va lumina tot pământul cu slava lui. Aici este profetizată o lucrare mondială cu o putere neobişnuită. Mişcarea adventă din anul 1840-1844 a fost o manifestare glorioasă a puterii lui Dumnezeu. Prima solie îngerească a fost vestită în toate centrele misionare din lume, iar în câteva ţări s-a arătat cel mai mare interes religios care s-a văzut în vreo ţară de la Reforma secolului al-XVI-lea, dar acestea urmează să fie depăşite de mişcarea cea puternică din timpul ultimei avertizări a îngerului al treilea.

„Lucrarea se va asemăna cu aceea din Ziua Cincizecimii. După cum ‘ploaia timpurie’ a fost dată, prin revărsarea Duhului Sfânt, la începutul predicării Evangheliei pentru a face posibilă [23] creşterea seminţei preţioase, tot aşa ‘ploaia târzie’ va fi dată la încheierea ei pentru coacerea recoltei. ‘Să cunoaştem, să căutăm să cunoaştem pe Domnul! Căci El Se iveşte ca zorile dimineţii, şi va veni la noi ca o ploaie, ca ploaia de primăvară, care udă pământul’ (Osea 6,3). ‘Şi voi, copii ai Sionului, bucuraţi-vă şi veseliţi-vă în Domnul, Dumnezeul vostru, căci El vă va da ploaie la vreme, vă va trimite ploaie timpurie şi târzie, ca odinioară’ (Ioel 2,23). ‘În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură. Atunci oricine va chema Numele Domnului, va fi mântuit’ (Fapte 2,17.21).

„Fiecare dintre grupările aflate în mijlocul credincioşilor adventişti are puţin adevăr, dar Dumnezeu le-a dat toate aceste adevăruri copiilor Săi care sunt procesul de pregătire pentru ziua cercetării lui Dumnezeu. De asemenea, El le-a dat adevăruri pe care niciuna dintre aceste grupări nu le cunosc şi nici nu le vor înţelege. Lucrurile care sunt pecetluite pentru aceste grupări le-au fost descoperite de Domnul acelor care le vor vedea şi vor fi pregătiţi să le înţeleagă. Dacă are de transmis o lumină nouă, Dumnezeu îi va face pe cei iubiţi ai Lui să o înţeleagă, fără ca mintea lor să aibă nevoie să fie iluminată prin ascultarea acelora care se află în întunericul ideilor false.