Întrebarea 10

Care sunt consecinţele unei înţelegeri greşite a „necurmatului”, îndeosebi pentru noi, ca adventişti?

Răspuns:

Ei bine, am menţionat anterior că înţelegerea greşită a „necurmatului” vă oferă o concepţie greşită a lucrării Statelor Unite. Dacă „necurmatul” reprezintă păgânismul, atunci este un tip al Statelor Unite. Totuşi, înţelegerea greşită a „necurmatului” are impact asupra multor aspecte diferite ale profeţiei.

De exemplu, cu privire la Daniel 8, mulţi dintre noi, cel puţin în Biblia engleză, nu înţelegem că sunt două cuvinte evreieşti traduse ca „vedenie” în capitolul 8. (În limba romana este la fel -  nota traducătorului). În engleză, avem cuvântul vedenie în versetul 1 şi îl găsim de două ori în versetul 2, o dată în versetul 13, versetul 15, 16, 17, de două ori în versetul 26 şi o dată în versetul 27. (În limba 

Prin urmare, cuvântul vedenie se găseşte acolo de zece ori, dar sunt doi termeni evreieşti. Unul dintre acei termeni este mar’e şi unul este chazon, iar în engleză, găsiţi aceste cuvinte traduse ca vedenie de zece ori. Totuşi, cuvântul mar’e, tradus prin vedenie, în realitate, se află în Daniel 8, încă o dată. În Daniel 8,15 spune: „Pe când eu, Daniel, aveam vedenia aceasta, şi căutam s-o pricep, iată că înaintea mea stătea cineva, care avea înfăţişarea unui om”. În ebraică, termenul pentru „înfăţişare” este mar’e. În celelalte locuri din capitolul 8, este tradus prin „vedenie”. Definiţia principală a lui mar’e este „înfăţişare” şi înseamnă o apariţie de scurtă durată. Dacă definim mar’e ca fiind o înfăţişare sau o apariţie de scurtă durată, celălalt cuvânt tradus prin „vedenie” – chazon – înseamnă o vedenie completă. 

Prin urmare, mar’e înseamnă o imagine fotografică, dar chazon înseamnă o întreagă prezentare video. Aşadar, dacă înţelegeţi unde sunt locurile în care apare mar’e şi unde sunt cele în care apare chazon în Daniel, veţi avea o înţelegere mai clară a lucrurilor care sunt reprezentate în Daniel capitolul 8 (o înţelegere mai clară, decât dacă nu faceţi o deosebire între cele două”. 

Aşadar, Daniel 8,14 este temelia adventismului. Acolo spune: „Şi el mi-a zis: ‘Până vor trece două mii trei sute de seri şi dimineţi, apoi sfântul locaş va fi curăţit’”. În versiunea ebraică, termenul pentru zile înseamnă „seri şi dimineţi” (aşa cum este tradus în versiunea romana – nota traducătorului). Faptul acesta vă ajută să identificaţi cuvântul vedenie, pentru că în versetul 26 avem ambii termeni ebraici traduşi prin „vedenie” într-un singur verset. Versetul 26 spune: „Iar vedenia [mar’e] acesta cu serile şi dimineţile, de care a fost vorba, este adevărată. Tu, pecetluieşte vedenia [chazon] aceasta, căci este cu privire la nişte vremi îndepărtate”. Prima parte a versetului spune: „Iar mar’e (imaginea fotografică), apariţia de scurtă durată a  „vedeniei” serilor şi dimineţii, de care a fost vorba, este adevărată. Tu pecetluieşte chazon (vedenia completă), căci este cu privire la nişte vremi îndepărtate. Aşadar, când vedem mar’e, imaginea fotografică din Daniel 8, ştim că este vedenia celor 2300 zile. Este vedenia care identifică apariţia lui Hristos în sfânta sfintelor, în 1844. Totuşi, când ajungem la cuvântul chazon, el înseamnă vedenia completă. Iar vedenia completă din Daniel 8 începe în timpul mezilor şi perşilor. Prin urmare, când ajungem la versetele 13 şi 14 din Daniel 8, acestea sunt însăşi temelia adventismului. Noi înţelegem că are loc un dialog, o discuţie între două făpturi cereşti şi că în versetul 13 este o întrebare la care se răspunde în versetul 14. Totuşi, pentru a înţelege corect întrebarea, trebuie să înţelegem care vedenie este identificată în versetul 13. Versetul 13 spune: „Am auzit pe un sfânt vorbind şi un alt sfânt a întrebat pe cel ce vedea: ‘În câtă vreme se va împlini vedenia despre desfiinţarea jertfei necurmate şi despre urâciunea pustiirii? Până când va fi călcat în picioare sfântul locaş şi oştirea?’”

Să lăsăm deoparte identificarea discuţiei cereşti şi să ne ocupăm de întrebare. Întrebarea este: „În câtă vreme se va împlini vedenia despre desfiinţarea jertfei necurmate şi despre urâciunea pustiirii?” Este bine să adăugăm aici ce spune sora White în Early Writings, pagina 74. În Biblia King James, de fiecare dată când este un cuvânt adăugat, acesta este scris cu italice. Ei bine, dintre toate sutele de cuvinte adăugate în Biblie, există numai unul despre care sora White spune că a fost adăugat de înţelepciunea omenească şi nu aparţine textului. Ea spune că atunci când ajungem la cuvântul „jertfă” în legătură cu cuvântul „necurmat”, în Daniel, cuvântul „jertfă” a fost adăugat şi nu face parte din text. Prin urmare, când ajungem la subiectul acesta, iar motivul pentru care ajungem la subiectul acesta este că mulţi sunt că sora White nu susţine înţelegerea lui Miller cu privire la „necurmatul”. Totuşi, cu privire la cuvântul „jertfă”, vedem că ea susţine înţelegerea lui William Miller. Ne vom ocupa de lucrul acesta într-o clipă. Dar să ne întoarcem la întrebarea: „În câtă vreme se va împlini vedenia despre desfiinţarea jertfei necurmate şi despre urâciunea pustiirii” … şi ne spune apoi ce vor face: „va fi călcat în picioare sfântul locaş şi oştirea” (Daniel 8,13). 

Prin urmare, dacă înţelegeţi, în adventismul de astăzi este un dezacord cu privire la „necurmatul”. Dezacordul este că pionierii au identificat „necurmatul” ca fiind păgânismul, iar teologii moderni spun că „necurmatul” reprezintă lucrarea lui Hristos în sanctuar. Cu privire la ce anume reprezintă „necurmatul” în pasajul acesta există două poziţii. Aşa cum am spus în interviul precedent, William Miller a identificat „necurmatul” ca fiind păgânismul. Poate că nu ne-am ocupat în mod special de subiectul acesta, dar aceasta este înţelegerea pionierilor. Astăzi, noi credem că este lucrarea lui Hristos în sanctuar, dar atât milleriţii, cât şi teologii moderni sunt de acord că „urâciunea pustiirii” din versetul acesta reprezintă papalitatea – nu este niciun dezacord aici. Prin urmare, puteţi să citiţi întrebarea aceasta în două modalităţi. Puteţi să o citiţi din perspectiva millerită, că „necurmatul” este păgânismul, sau puteţi să o citiţi din perspectiva teologilor moderni, că reprezintă lucrarea lui Hristos în sanctuar. Aşadar, felul în care definiţi „necurmatul” defineşte felul în care priviţi versetele acestea. Dacă le abordaţi în modalitatea millerită, veţi înţelege astfel: Întrebarea se referă la durată. Ea spune: „În câtă vreme”…. Aşadar, întrebarea este cu privire la o perioadă, nu cu privire la un punct în timp. Dacă este o întrebare cu privire la un punct în timp, ar spune: „Când se va împlini vedenia despre desfiinţarea jertfei necurmate şi despre urâciunea pustiirii?” Iar teologii moderni susţin că acest cuvânt, tradus prin „În câtă vreme”, poate fi tradus uneori prin „Când”. Termenul ebraic de aici, care este tradus prin „în câtă vreme”, este tradus în Biblie prin „când”, dar oamenii care l-au tradus şi care au alcătuit Biblia King James (la fel ca în traducerea română – nota traducătorului) au cercetat toate dovezile şi au tradus prin „în câtă vreme”. 

Este o întrebare cu privire la o perioadă, iar, ca adventişti, noi ştim că întrebarea primeşte răspuns în versetul 14: „Până vor trece două mii trei sute de seri şi dimineţi, apoi sfântul locaş va fi curăţit!” Noi ştim că răspunsul este 22 octombrie, 1844. Prin urmare, răspunsul trebuie să fie 22 octombrie, 1844. Aceasta este temelia adventismului. Dacă desfiinţezi răspunsul acesta, desfiinţezi adventismul! Felul în care pionierii au înţeles versetul 13 este acesta, şi aduceţi-vă aminte că acest cuvânt, chazon, înseamnă o vedenie completă. Aşadar, întrebarea este: „În câtă vreme se va împlini vedenia completă cu privire la necurmat şi la urâciunea pustiirii?”

În câtă vreme se va împlini vedenia completă din Daniel 8, care începe cu mezii şi perşii, cu privire la necurmatul, păgânism, şi urâciunea pustiirii?

Atât pentru milleriţi, cât şi pentru teologii moderni, urâciunea pustiirii este papalitatea. 

Aşadar, milleriţii ar înţelege întrebarea aceasta aşa: În câtă vreme se va împlini vedenia completă aflată în Daniel 8, care începe cu mezii şi perşii, cu privire la păgânism şi papalitate? Iar apoi, restul versetului ne spune ce vor face păgânismul şi papalitatea: „vor călca în picioare sfântul locaş şi oştirea”. 

Câtă vreme păgânismul şi papalitatea vor călca în picioare sfântul locaş şi poporul lui Dumnezeu? Răspunsul este: Ei vor continua să facă lucrul acesta până în 1844. Totuşi, durata este de 2300 de ani. Aşadar, dacă răspunsul este 1844 şi durata este 2300 de ani, dacă scădeţi 2300 de ani de la 1844, veţi ajunge la anul 457 îHr, care este chiar acolo, în istoria mezilor şi perşilor. Este chiar acolo în istoria lui Daniel 8. Totuşi, aici este problema! Lucrul pe care intenţionez să-l spun aici nu este ceva ce am recunoscut eu, ci William Miller este cel care a folosit argumentul acesta. William Miller a fost primul om din istorie care a identificat „necurmatul” ca fiind păgânismul. Deci, aceasta a fost o lumină nouă. Când el a prezentat lumina cea nouă, protestanţii care ascultau mesajul lui William Miller spuneau că „necurmatul” reprezenta lucrarea lui Hristos în sanctuar. Ei aveau încă o înţelegere diferită, dar Miller a fost confruntat cu acea învăţătură. Ca urmare, William Miller a spus: Dacă credeţi că „necurmatul” este lucrarea lui Hristos în sanctuar, desfiinţaţi cei 2300 de ani şi 1844. Dacă identificaţi „necurmatul” ca fiind lucrarea lui Hristos în sanctuar, atunci întrebarea din versetul 13 este: Cât va dura viziunea completă cu privire la lucrarea lui Hristos în sanctuar şi cu privire la papalitate? Dacă „necurmatul” reprezintă lucrarea lui Hristos în sanctuar, ei bine, atunci aceasta nu putea să înceapă înainte ca Hristos să intre în sanctuar şi să o înceapă. După cruce, Hristos a intrat în sanctuarul ceresc şi Tatăl Său L-a primit, a primit lucrarea Sa, iar atunci a fost iniţiat şi inaugurat sanctuarul ceresc. Care a fost dovada că Hristos Şi-a început lucrarea în sanctuarul ceresc? A fost revărsarea Duhului Sfânt din Ziua Cincizecimii. Hristos şi-a început lucrarea Sa ca mare preot în sanctuarul ceresc în Ziua Cincizecimii, în anul 31 dHr. Prin urmare, Miller a avut dreptate! Dacă întrebarea este: Câtă vreme va dura viziunea cum privire la lucrarea lui Hristos în sanctuar şi cu privire la papalitate, iar Hristos nu Şi-a început lucrarea până în 31 dHr, atunci primul punct din istorie în care puteţi începe profeţia celor 2300 de ani este 31 dHr. Ca urmare, sanctuarul ceresc nu va fi curăţit până în anul 2331. Aşa că, ne mai rămân peste 300 de ani, până când El va începe judecata, adventismul este o mare erezie, iar Ellen White este un profet mincinos. Dar William Miller a avut dreptate! Dacă credeţi că „necurmatul” este lucrarea lui Hristos în sanctuar, desfiinţaţi 1844.

William Miller este prima persoană din istorie care a identificat „necurmatul” ca fiind păgânismul. El spunea că, atunci când a studiat cartea lui Daniel, a găsit un cuvânt tradus prin „necurmatul” numai în Daniel. Cuvântul tamid este ce tradus prin „necurmatul” în cartea lui Daniel. Tamid se găseşte de aproximativ 105 sau 106 ori în Biblie. Dar în Daniel se găseşte numai de cinci ori. William a spus că a putut să găsească tamid numai în cartea lui Danie, totuşi tamid este în Biblie de aproximativ 105 ori. Aşadar, ce a gândit William Miller? El a gândit corect, deoarece în cartea lui Daniel tamid este diferit de locurile în care se află în restul Bibliei. Dacă foloseşti o concordanţă biblică bună, vei găsi în alte 99 sau 100 de locuri că tamid este fie un adverb, fie un adjectiv. Totuşi, spre deosebire de restul Bibliei, Daniel foloseşte tamid ca substantiv. Ştiţi cine confirmă lucrul acesta? Ei bine, cercetătorii biblici care cunosc limba ebraică, ei îl confirmă, dar în al doilea rând, traducătorii versiunii biblice King James procedează la fel cu acest termen, dacă înţelegeţi comentariile lui Ellen White cu privire la el în Early Writings, pagina 74. Sunt sute de cuvinte adăugate în Biblie, Inspiraţia spune că numai unul dintre ele nu aparţine textului, iar acesta este cuvântul „jertfă”. Vreau să spun că, dacă Inspiraţia indică un singur cuvânt adăugat din întreaga Biblie, înseamnă că vrea să ne spună ceva semnificativ cu privire la el. Prin urmare, iată ce spun eu: William Miller a avut dreptate cu privire la cuvântul tamid. El a zis: Găsesc cuvântul acesta numai în Daniel. El a recunoscut că era un substantiv.

Ilustraţia mea s-ar putea să nu fie aplicabilă în limba germană. Nu ştiu. Vă ofer o ilustraţie, dar nu ştiu dacă va fi aplicabilă. În Statele Unite avem leagăne în care punem copiii mici. (Ilustraţia nu funcţionează în limba romana. You may rock the baby in the cradle, or you can throw a rock at the baby in the cradle. Poti să legeni [rock] copilul în leagăn, sau poţi să arunci o piatră [rock] în copilul din leagăn. În prima propoziţie, [rock] este un verb, a legăna. În propoziţia a doua, [rock] este un substantiv, piatră. Deşi este acelaşi cuvânt [rock], semnificaţia este diferită. – Nota traducătorului.) În primul caz, adormi copilul, în cazul al doilea, poţi să omori copilul. În restul Bibliei, cuvântul tamid este un adjectiv, sau un adverb, dar în Daniel este un substantiv. 

Cu o concordanţă bună, puteţi să vedeţi lucrul acesta, dar puteţi să-l vedeţi şi în versiunea biblică King James. Când au ajuns la cartea lui Daniel şi au văzut cuvântul tamid, probabil că s-au gândit: „Oh, Daniel a făcut o greşeală! Nu ştie Daniel că tamid este fie un adverb, fie un adjectiv?” Aşa că, pentru a-l corecta pe Daniel, oriunde au găsit cuvântul tamid în cartea lui Daniel, au adăugat cuvântul „jertfă”. Iar dacă adaugi cuvântul „jertfă” la tamid, schimbi substantivul în adverb, sau în adjectiv, înţelegeţi? De aceea, când sora White spune: Am văzut că „jertfă” în legătură cu „necurmat” din cartea lui Daniel a fost adăugat prin înţelepciunea omenească şi nu aparţine textului, ea spune că traducătorii Bibliei au făcut o greşeală aici, că tamid din cartea lui Daniel este un substantiv, că William MIller a avut dreptate şi că Daniel foloseşte cuvântul tamid nu este un adjectiv sau un adverb, ci un simbol – un simbol al păgânismului.

La sfârşitul lumii, sunt trei puteri care se unesc împotriva poporului lui Dumnezeu: fiara, balaurul şi proorocul mincinos. Sora White spune că trebuie să înţelegem nu numai puterile acelea, ci şi istoria lor. Există o declaraţie în care spune că ar trebui să învăţăm să urmărim lucrarea acestor puteri în profeţie şi în istorie (Educaţia, 191). Iar declaraţia aceasta este logică. Motivul pentru care adventiştii de ziua a şaptea sunt aduşi la existenţă la sfârşitul lumii este pentru a vesti solia îngerului al patrulea din Apocalipsa 18 şi o parte a soliei că Babilonul a căzut. Totuşi, la sfârşitul lumii, Babilonul este împărţit în trei. Puteţi să vedeţi lucrul acesta în Apocalipsa 16, versetul 19 şi în versetele 12 şi 13 din Apocalipsa 16. Ni se spune că cele trei părţi sunt fiara, balaurul şi profetul mincinos. Aceste trei puteri sunt numite de sora White întreita alianţă (5T, 451), adică Babilonul modern. Tu şi eu am fost chemaţi să identificăm căderea Babilonului modern. Adventiştii de ziua a şaptea trebuie să fie experţi cu privire la Babilonul modern. Prin urmare, trebuie să înţelegem Babilonul modern de la începutul şi până la sfârşitul lui. Cuvântul profetic ne spune că ultima dintre cele trei puteri care trebuie să apară în istorie este profetul mincinos. Profetul mincinos este reprezentat de Statele Unite. Totuşi, Statele Unite nu au început prin a fi profetul mincinos. Statele Unite au început prin a fi America protestantă, dar într-un punct al timpului ajunge să fie protestantismul apostaziat. Protestantismul apostaziat va ajunge să fie profetul mincinos din profeţia biblică. Prin urmare, dacă înţelegem aceste puteri în istorie şi profeţie, ştim că Statele Unite intră în istorie în 1776, dar Statele Unite sunt o putere care se schimbă. Ele încep prin a fi mielul şi sfârşesc prin a fi balaurul (Apocalipsa 13,11). 

În anii 1600, Statele Unite nu au existat. Profetul mincinos intră în istorie la sfârşitul lumii. Aşadar, fiara este papalitatea. În timpul lui, apostolul Pavel spunea: „Căci taina fărădelegii a început să lucreze” (2 Tesaloniceni 2,7), iar aceasta este papalitatea. Taina fărădelegii este papalitatea! Prin urmare, Pavel a trăit în primul secol şi a spus că papalitatea era deja acolo. Totuşi, papalitatea nu a fost pusă pe tronul lumii până în secolul al şaselea, în 538. Aşadar, la sfârşitul lumii veţi avea fiara, balaurul şi profetul mincinos. Profetul mincinos apare la sfârşitul istoriei, dar fiara a început prin secolul întâi. Dar înainte de fiară, aveţi balaurul. Puteţi urmări puterea balaurului înapoi, până la turnul Babel, dacă identificaţi puterea balaurului ca fiind reprezentantul pământesc al lui Satana. Ştim că Roma păgână a fost puterea balaurului. Ştim că balaurul din Apocalipsa 12 a fost Satana. Iar când comentează despre balaurul din Apocalipsa 12, în Tragedia veacurilor, sora White spune astfel: „Balaurul din Apocalipsa 12 este Satana, dar în al doilea sens, este Roma păgână” (GC, nota suplimentară 2). Prin urmare, balaurul este atât Satana, cât şi o organizaţie pământească de care se foloseşte el. Puteţi urmări istoria profetului mincinos până în 1776. Puteţi să urmăriţi istoria fiarei papale până în secolul întâi. Dar puteţi urmări istoria balaurului până la turnul Babel şi, dacă vreţi, puteţi să o urmăriţi până la începuturile lui, în curţile cerului, deoarece Lucifer a fost alungat din cer şi el este balaurul. Religia balaurului este numită păgânism. Prin urmare, când vrea să reprezinte simbolic păgânismul, profetul Daniel alege cuvântul tamid. În ebraică, tamid înseamnă continuu, necurmat. Cuvântul tradus prin „necurmat” în cartea lui Daniel reprezintă puterea care I s-a împotrivit lui Dumnezeu continuu, încă de la început. Este un cuvânt perfect!

La sfârşitul lumii, avem trei puteri. Toţi profeţii vorbesc despre sfârşitul lumii (3 SM, 338-339), inclusiv Daniel. Prin urmare, Daniel vorbeşte despre puterile care I se împotrivesc lui Dumnezeu la sfârşitul lumii. Când vrea să reprezinte puterea care I s-a împotrivit lui Dumnezeu continuu, de-a lungul timpului – el alege cuvântul tamid, care înseamnă continuu. Totuşi, când a găsit cuvântul acesta în cartea lui Daniel, William Miller şi-a dat seama că acesta se află numai acolo, dar nu a ştiut ce înseamnă. Să vedem cu ce se confrunta el în Daniel 8. Iată cum descrie William Miller felul în care a descoperit că „necurmatul” era păgânismul. El indică Daniel 8,11: „S-a înălţat până la căpetenia oştirii, i-a smuls jertfa necurmată…”. Aşadar, când a văzut „necurmatul”, el a înţeles că este ceva care a fost smuls, îndepărtat. Când a ajungem la Daniel 11,31, ni se spune: „vor face să înceteze jertfa necurmată”…, iar în Daniel 12,11 ni se spune: „de la vremea când va înceta jertfa necurmată”. Prin urmare, Miller a înţeles că „necurmatul” se găsea numai în cartea lui Daniel, dar la data aceea nu era sigur ce însemna. Ce a înţeles el a fost că, orice ar fi, era ceva care a fost înlăturat. 

Aşadar, în versetul 11 din Daniel 12, iar eu abordez acest verset din perspectiva lui William Miller, aşa cum a redat el în scrierile lui, în versetul 11 din Daniel 12, „necurmatul” şi „urâciunea pustiirii” vor fi înlăturate. William Miller a înţeles că „urâciunea pustiirii” era papalitatea. Aşa că, orice a fost acest „necurmat”, avea o legătură cu instaurarea papalităţii şi trebuia să fie înlăturat. Prin urmare, aşa cum povesteşte el, Miller căuta să vadă care era puterea aceasta, folosind o concordanţă. Care era lucrul acela care trebuia să fie înlăturat, pentru ca papalitatea să fie aşezată pe tronul lumii? Şi a ajuns la 2 Tesaloniceni, capitolul 2, şi a început să vorbească despre versetul 3: „Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip, căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă, şi de a se descoperi omul fărădelegii, fiul pierzării”. Prin urmare, în punctul acesta, William Miller înţelege că omul fărădelegii şi fiul pierzării sunt papalitatea. El spune că Pavel vorbeşte aici despre a doua venire a lui Hristos şi le spune credincioşilor că Hristos nu vine a doua oară, până când biserica creştină cade şi papalitatea este dată pe faţă. Apoi, Miller citeşte versetul 4: „Potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte „Dumnezeu”, sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu”. Aceasta este o altă ilustraţie a puterii papale. Apoi, versetele 5 şi 6: „Nu vă aduceţi aminte cum vă spuneam lucrurile acestea, când eram încă la voi? Şi acum ştiţi bine ce-l opreşte ca să nu se descopere decât la vremea lui”. 

Miller a înţeles că atunci când Pavel scria epistola aceea, papalitatea nu exista ca biserică. Iar în versetul 6, Pavel spune că există o putere care opreşte papalitatea. Puterea aceasta va opri papalitatea, până când va veni timpul să se descopere. Iar atunci a urmat versetul prin care toată lumina a venit pentru fratele Miller. Versetul 7 spune: „Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze, trebuie numai ca cel ce o opreşte acum să fie luat din drumul ei”. Apoi, comentariul lui Miller cu privire la versetul 7 a fost următorul: Taina fărădelegii este papalitatea şi lucrările papalităţii începuseră chiar în zilele lui Pavel, dar a fost o putere care o oprea, iar puterea aceea va opri papalitatea, ca să nu preia controlul asupra lumii, până când va fi luată din drumul ei. Când Miller a înţeles lucrul acesta, a spus: „O ce gânduri pline de slavă, iată ce este: ‘necurmatul’ este păgânismul”! (Din Review and Herald, ianuarie, 1858; Advent Manual, pagina 66, William Miller). 

El şi-a dat seama că păgânismul, sau Roma păgână făcea două lucruri: oprea papalitatea să preia controlul asupra lumii, dar când păgânismul urma să fie dat la o parte, papalitatea va prelua controlul asupra lumii. 

Prin urmare, o parte din întrebarea voastră, dacă îmi aduc aminte bine, este: Care este semnificaţia unei înţelegeri greşite a „necurmatului” pentru noi cei de astăzi? Dacă mai citim câteva versete, vom vedea o parte din semnificaţie. În versetele 8-12 spune: „Şi atunci se va arăta acel Nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale, şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale. Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase, şi cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi. Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună: pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi” (2 Tesaloniceni 2,8-12). La sfârşitul lumii, adventiştii de ziua a şaptea care primesc semnul fiarei, primesc o lucrare de rătăcire. De fapt, sora White spune că „aceia care au avut o mare lumină şi ocazii”, şi foloseşte expresia aceasta pentru adventiştii de ziua a şaptea, „vor fi primii care vor fi părăsiţi de Duhul Sfânt” (3 SM, 154-155). 

Adventiştii de ziua a şaptea care primesc semnul fiarei în timpul încercării legii duminicale vor primi o lucrare de rătăcire puternică, deoarece vor fi total lipsiţi de Duhul Sfânt. Înţelegem că motivul pentru care primesc această lucrare de rătăcire este că nu au dragostea de adevăr. Pasajul acesta înseamnă o dragoste de adevăr în general. Eu aşa cred şi înţeleg. Totuşi, adevărul principal identificat aici nu este dragostea de adevăr în general, ci este dragostea de adevărul cu privire la relaţia dintre păgânism şi papalitate. De fapt, dacă vreţi să fiţi foarte precişi, acei adventişti care primesc o lucrare de rătăcire puternică sunt acei adventişti despre care am vorbit în ultimul nostru interviu, pe care sora White i-a văzut coborând de pe temelie şi platformă şi au spus: „Oh, poate să fie construită mai bine”. Dar sora White spune că temelia şi platforma este mesajul predicat în 1841, 1842, 1843 şi 1844, iar acesta conţinea înţelegerea lui William Miller cu privire la „necurmatul”. În 2 Tesaloniceni 2, unde se vorbeşte despre o lucrare de rătăcire adusă asupra acelor adventişti care primesc semnul fiarei, adevărurile pe care ei nu le iubesc sunt adevărurile fundamentale pentru adventism, care conţin „necurmatul”. Ce este fundamental pentru adventism? Cele 2300 de zile! Dacă ai o poziţie greşită cu privire la „necurmatul”, vei desfiinţa 1844, vei desfiinţa temelia adventismului. 

 

Întrebarea 11 

Profeţia despre cei 2520 de ani a fost ascunsă de adventişti pentru multă vreme. Care este semnificaţia acelei profeţii pentru timpul nostru şi de ce profeţia aceasta a fost respinsă ca fiind o greşeală a pionierilor?

Răspuns:

Ei bine, când am ajuns pentru prima dată să înţelegem cei 2520 de ani, iată ce am înţeles în legătură cu ei. Am avut două serii de adunări pentru week-end planificate în două oraşe diferite. În primul week-end, am petrecut câteva ore şi am mai petrecut câteva ore în cel de-al doilea week-end, înregistrând toate prezentările. Cred că am ajuns la 25 de ore de prezentare într-o singură limbă, ca să tratăm cei 2520 de ani. Voi îmi cereţi să reduc semnificaţia celor 2520 de ani într-un singur interviu. Poate că alţii sunt în stare, dar eu nu am abilitatea aceasta.

Unul dintre lucrurile importante cu privire la cei 2520 este că aceasta este o profeţie cu privire la timp. Ea funcţionează pe baza principiului an – zi. Fiecare adventist de ziua a şaptea este familiarizat cu principiul an – zi. Totuşi, foarte puţini adventişti de ziua a şaptea au auzit vreodată de cei 2520 de ani, dar toţi predicatorii milleriţi au vorbit despre această profeţie – absolut toţi. Prin urmare, pe măsură ce îi conduce pe oamenii Săi de la sfârşitul lumii înapoi la adevărurile fundamentale ale adventismului, Dumnezeu a plănuit ca profeţia celor 2520 de ani să fie pusă pe hartă spre a fi un mijloc simplu şi uşor de înţeles de adventişti, deoarece este pur şi simplu o reprezentare a principiului an – zi şi are scopul de a stimula curiozitatea lor sfântă de a cerceta fundamentele. Acum, nu exagerez de loc, spunând că am prezentat cei 2520 de ani pentru sute de adventişti de ziua a şaptea care nu au auzit niciodată de ei. Totuşi, prima oară când au auzit despre profeţia aceasta, au înţeles-o imediat. Poate că nu au verificat-o spre a vedea dacă este adevărată, dar au înţeles-o pur şi simplu pentru că este o profeţie bazată pe principiul an – zi. 

Prin urmare, cred că Domnul foloseşte harta de la 1843 şi cei 2520 de ani ca să-i captiveze pe oameni şi să-i conducă înapoi la temelii. Biblia şi Spiritul profetic ne învaţă în mod specific că temeliile nu vor fi acceptate de majoritatea adventiştilor de la sfârşitul lumii. De fapt, haide-ţi să încheiem interviul acesta citind încă odată din Ieremia 6,16. Am citit deja că toţi profeţii vorbesc despre sfârşitul lumii. „Aşa vorbeşte Domnul: ‘Staţi în drumuri, uitaţi-vă, şi întrebaţi care sunt cărările cele vechi, care este calea cea bună: umblaţi pe ea, şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre!’ Dar ei răspund: ‘Nu vrem să umblăm pe ele!’” 

Când ne întoarcem la cărările cele vechi, va fi un grup dintre noi care va refuza să umble pe ele. 

Întrebarea 12

Pionierii adventişti au înţeles primele două trâmbiţe ca fiind lucrarea islamului din lumea aceasta. De ce înţelegerea aceasta a fost pierdută în zilele noastre şi care sunt consecinţele pentru noi?

Răspuns:

Dacă citiţi Apocalipsa 10,4, veţi găsi ceva pecetluit acolo. În primul interviu, am evidenţiat că Isus ilustrează sfârşitul de la început şi am prezentat câteva argumente care arată că istoria millerită se repetă la sfârşitul lumii, în istoria celor 144000. În Apocalipsa 10,1-3, Hristos, îngerul cel puternic (sora White spune că este Hristos – The Seventh-day Adventist Bible Commentary, vol.7, p.971; Manuscrisul 59, 1900) coboară din cer, cărticica lui Daniel se deschide în mâna lui, El pune un picior pe uscat şi unul pe mare (iar sora White spune că acea cărticică este cartea lui Daniel – The Seventh-day Adventist Bible Commentary, vol.7, p.971; Manuscrisul 59, 1900), iar apoi, în versetul 3 strigă asemenea unui leu şi, când strigă, se aud cele şapte tunete. Ioan era pe punctul să scrie ce au spus „cele şapte tunete”, dar i se spune să nu scrie, ci să pecetluiască ce spun ele. Aşadar, indiferent ce reprezintă cele şapte tunete, ce spun ele a fost pecetluit. În Seventh-day Bible Commentary, pagina 971, sora White ne spune că „cele şapte tunete” reprezintă două lucruri. Ea spune: „Lumina specială dată lui Ioan, care a fost rostită de cele şapte tunete, a fost o schiţă a evenimentelor care vor avea loc în timpul soliilor primului şi celui de-al doilea înger”. Aşadar, ea spune că „cele şapte tunete” reprezintă evenimentele care au avut loc între 1798 şi 1844, deoarece aceea este istoria soliilor primului şi celui de-al doilea înger. În acelaşi pasaj, ea spune: „După ce acele şapte tunete şi-au ridicat vocea, Ioan primeşte porunca pe care a primit-o Daniel cu privire la cărticică: ‘Pecetluieşte lucrurile pe care le-au spus cele şapte tunete’. Acestea au legătură cu evenimente viitoare care vor fi descoperite în ordinea lor”.

Prin urmare, sora White ne spune că „cele şapte tunete” reprezintă nu numai istoria millerită de la 1798 la 1844, ci şi istoria celor 144000 de la sfârşitul lumii. Ea compară în mod specific pecetluirea celor „şapte tunete” ca fiind o paralelă a pecetluirii cărţii lui Daniel. Când cartea lui Daniel a fost desigilată în 1798, a avut loc sporirea cunoştinţei, prin experienţa milleriţilor. Când compară pecetluirea „celor şapte tunete” cu pecetluirea cărţii lui Daniel, ea compară „cele şapte tunete” cu istoria milleriţilor şi cu istoria de la sfârşitul lumii, când istoria millerită se repetă. Ea spune: La sfârşitul lumii, când istoria millerită se repetă, „cele şapte tunete” vor fi desigilată şi vor fi o paralelă a desigilării cărţii lui Daniel pentru milleriţi. În Apocalipsa 22,11 spune: „Cine este nedrept să fie nedrept şi mai departe”. Ca adventişti de ziua a şaptea, noi ştim că versetul acesta identifică încheierea timpului de probă. Totuşi, în versetul de dinaintea versetului 11, spune: „Apoi mi-a zis: ‘Să nu pecetluieşti cuvintele proorociei din cartea aceasta. Căci vremea este aproape”. Chiar înainte de încheierea timpului de probă pentru omenire, are loc declaraţia că se apropie timpul pentru desigilarea profeţiei din cartea Apocalipsa, care a fost pecetluită. Profeţia din Apocalipsa, care a fost pecetluită (Apocalipsa 10,4) este „cele şapte tunete”. În câteva istorii sfinte, cuvântul lui Dumnezeu a fost pecetluit pentru generaţia aceea. Vechiul Testament a fost pecetluit pentru iudei. Când comentează despre timpul acela când Biblia a fost „pecetluită” pentru oameni, sora White ne spune ce anume a pecetluit adevărurile acelea. Vom citi câteva dintre ele. Citez din Spalding and Magan, pagina 58: „Când Hristos a venit pe pământul acesta, tradiţiile care fuseseră transmise din generaţie în generaţie şi interpretările omeneşti ale Scripturilor le-au ascuns oamenilor adevărul aşa cum este el în Isus. Adevărul a fost îngropat sub o mulţime de tradiţii. Importanţa spirituală a cărţilor sfinte a fost pierdută…. Dar Leul din seminţia lui Iuda a biruit. El a desfăcut pecetea care a sigilat cartea învăţăturii divine”.

Încă un citat, iar apoi vom începe să răspundem la întrebarea voastră. Signs of the Times, 17 mai, 1905: „Cărturarii şi fariseii pretindeau că explică Scripturile, dar ei le explicau în conformitate cu ideile şi tradiţiile lor. obiceiurile şi maximele lor au ajuns din ce în ce mai severe. În sens spiritual, Cuvântul sfânt a ajuns pentru oameni ca o carte pecetluită, închisă pentru înţelegerea lor”. Prin urmare, să încercăm să ne întoarcem la întrebarea voastră. Întrebarea voastră a fost: De ce înţelegerea aceasta a fost pierdută? – înţelegerea pionierilor cu privire la trâmbiţe. Dacă priviţi harta pionierilor de la 1843, în colţul din dreapta jos, vedeţi doi războinici călare pe cai, iar calul de deasupra reprezintă trâmbiţa a cincia, islamul. Calul dedesubt reprezintă islamul din trâmbiţa a şasea. Ideea este aceasta: Pionierii au avut o înţelegere foarte clară şi corectă a trâmbiţelor din Apocalipsa. Iar când sora White spune că „harta aceasta a fost condusă de mâna Domnului şi nu trebuie să fie modificată”, acesta este unul dintre cele nouă citate specifice în care ea susţine înţelegerea pionierilor cu privire la trâmbiţe. De exemplu: Orice adventist de ziua a şaptea care citeşte Tragedia veacurilor ştie că ea vorbeşte despre profeţia lui Josiah Litch cu privire la căderea Imperiului Otoman (GC, 334-335). Când Imperiul Otoman a căzut, ea spune în Tragedia veacurilor, astfel: „Evenimentul a împlinit profeţia cu exactitate”. Profeţia aceea a fost bazată pe profeţia cu privire la timp din trâmbiţa a şasea. Prin urmare, când susţine înţelegerea aceea, ea susţine înţelegerea pionierilor cu privire la trâmbiţe. Dar astăzi, teologii moderni ai adventismului resping înţelegerea pionierilor cu privire la trâmbiţe. Întrebarea este: De ce procedăm aşa? Ei bine „cele şapte tunete” au fost pecetluite, iar sora White spune că „cele şapte tunete” reprezintă evenimentele care au avut loc între 1798 şi 1844 (BC, 971). Cu alte cuvinte, istoria milleriţilor a fost pecetluită! Dar cum a fost pecetluită? Cum s-a întâmplat că nu mai înţelegem ce au crezut milleriţii cu privire la profeţie? Tocmai am citit cum. Când sora White ne spune că, în diferite puncte ale istoriei, adevărurile biblice sunt pecetluite pentru poporul lui Dumnezeu, din cauză că primeşte „obiceiurile şi tradiţiile care sunt transmise din generaţie în generaţie” (Spalding and Magan, pagina 58). 

Îngăduiţi-mi să vă dau un exemplu: În cartea Thoughts on Daniel and Revelation, Uriah Smith trage nişte concluzii cu care eu nu sunt de acord (cu câteva dintre ele) şi pot să explic de ce cred că el a greşit în acele locuri, dar în cartea aceasta, Uriah Smith apără poziţia lui Miller cu privire la „necurmatul”. În cartea aceasta, Uriah Smith susţine înţelegerea pionierilor cu privire la trâmbiţe. În prima parte a secolului al douăzecilea, conducătorul german Louis Conradi a introdus o concepţie incorectă cu privire la „necurmatul”, iar câţiva oameni au primit-o de la Conradi şi au început să o impună. Deodată, a avut loc o controversă cu privire la „necurmatul”. Dacă veţi citi ce spune sora White când vorbeşte despre acea controversă şi în câteva locuri declară: „Ei au vrut să schimbe cărţile”. Uneori, când vorbeşte cu acei oameni care au vrut să schimbe cărţile, ea zice: „Lăsaţi cărţile în pace”. Cartea pe care au vrut să o schimbe a fost aceasta [Thoughts on Daniel and Revelation, de Uriah Smith]. Ei au vrut să îndepărteze din carte înţelegerea lui William Miller cu privire la „necurmatul” şi să o înlocuiască cu concepţia lui Conradi. Ştiţi că majoritatea oamenilor din adventism nu mai au cartea aceasta, nici chiar adventiştii din Statele Unite. Adventiştii din Statele Unite au, de obicei, toate cărţile Spiritului Profetic, sau multe dintre ele. Poate că nu le citesc niciodată, dar au o mulţime dintre ele în bibliotecile personale. Totuşi, cartea aceasta ajunge tot mai învechită şi demodată, inacceptabilă, deşi sora White spune că fiecare adventist de ziua a şaptea trebuie să aibă cartea aceasta. Ea nu spune aşa. Ea spune: „Noi trebuie să le dăm vecinilor noştri cartea aceasta”. Cum putem să o dăm vecinilor noştri, dacă nu o avem. Dar ştiţi cum numeşte ea cartea aceasta? „Mâna de ajutor a lui Dumnezeu” (Publishing Ministry, 356). Cartea aceasta susţine poziţia pionierilor cu privire la trâmbiţe, la „necurmatul”. Motivul pentru care nu mai acceptăm poziţia pionierilor cu privire la „necurmatul”, sau cu privire la trâmbiţe, sau cu privire la cei 2520 de ani este că acele adevăruri au fost stabilite în istoria millerită dintre 1798 şi 1844. Totuşi, istoria dintre 1798 şi 1844 este reprezentată de cele şapte tunete. Iar cele şapte tunete au fost pecetluite, ceea ce înseamnă că nu le înţelegem, deoarece am primit „obiceiurile şi tradiţiile care au fost transmise din generaţie în generaţie”. Lăudat fie Domnul că, tocmai înainte de încheierea timpului de probă, cartea care este pecetluită şi cartea Apocalipsa vor fi desigilate. Atunci, Domnul va conduce poporul Său înapoi la temeliile adventismului şi îl va face să cunoască din nou aceste adevăruri fundamentale.