Interviu FIN (future-is-now.net) – Jeffrey Pippenger

În decembrie 2008, FIN a înregistrat un interviu la domiciliul lui Jeffrey Pippenger din Statele Unite. Cum s-a desfăşurat interviul?

Future-is-now primeşte adesea întrebări profunde şi importante de la persoane diferite. Ca urmare, am avut ideea de a aduna câteva întrebări şi de a alcătui un mic interviu. Ne-am gândit că întrebările şi răspunsurile acestea sunt aşa de importante, încât Marco şi Wolfgang şi-au împachetat echipamentul de înregistrare şi au călătorit spre a-l întâlni pe Jeff Pippenger, pentru a auzi de la el însuşi ce anume ar putea să ne spună. Interpretările profetice, aşa cum au fost prezentate şi crezute de pionierii adventişti şi de sora White au fost pierdute parţial în biserica adventistă. Jeff a fost chemat de Dumnezeu să redescopere vechea cunoştinţă adventistă cu privire la profeţiile biblice şi acesta este motivul pentru care am dorit să auzim răspunsurile formulate de el însuşi. Ca rezultat, avem 16 întrebări şi răspunsuri importante. Invităm cititorul să studieze întrebările acestea cu rugăciune. Interviul este doar un rezumat la multor întrebări şi subiecte importante. Fin oferă o mulţime de materiale pentru un studiu personal mai profund. 

Dorim să traducem întrebările şi răspunsurile în cât mai multe limbi cu putinţă. Din nefericire, încă nu am tradus toate răspunsurile, dar îi invităm pe vizitatori să revină adesea. Cele 16 întrebări ar putea să vă stârnească curiozitatea, iar răspunsurile vor urma punct cu punct. De asemenea, vom adăuga videoclipuri în secţiunea pentru download. Vă rugăm să aveţi răbdare. 

Întrebarea 1

V-aţi dedicat aproape întreaga viaţă studiului profeţiei şi prezentaţi seminarii cu privire la aceste subiecte în toată lumea. De ce sunteţi aşa de fascinat de domeniul acesta?

Răspuns:

Nu ştiu cu adevărat de ce sunt aşa de fascinat de profeţie. Totuşi, cred că fiecare adventist de ziua a şaptea ar trebui să fie la fel de fascinat. Sora White spune în Mărturii, vol.5, p.708, următoarele: „Oricare ar fi dezvoltarea lor intelectuală, oamenii să nu gândească nici un moment că nu este nevoie de o continuă şi profundă cercetare a Sfintelor Scripturi pentru o mai mare lumină. Ca popor, suntem chemaţi în mod personal să cercetăm profeţiile”.

În Selected Messages, cartea 1, p.121, sora White ne spune că nevoia noastră cea mai mare şi lucrarea noastră cea dintâi este să căutăm o reînviorare. Iar apoi, la pagina 128, în acelaşi pasaj, ea spune: „Reînviorarea reprezintă o înnoire a vieţii spirituale”. Aşadar, dacă nevoia noastră cea mai mare este o reînviorare, înseamnă că suntem morţi spiritual. 

În Testimonies to Ministers, pagina 113, ea spune: „Când vom înţelege cărţile Daniel şi Apocalipsa aşa cum ar trebui, în mijlocul nostru se va vedea o mare reînviorare”. Prin urmare, în cuvântul profetic al lui Dumnezeu se află informaţia care aduce biserica laodiceană înapoi la viaţă, în timpul sfârşitului. Aşadar, sper că fascinaţia mea pentru profeţie este ceva ce Duhul Sfânt a pus în inima mea. Totuşi, sunt sigur că Duhul Sfânt vrea să pună acelaşi interes şi aceeaşi fascinaţie pentru profeţie în inima fiecărui adventist de ziua a şaptea, deoarece, dacă nu vom fi nişte cercetători ai profeţiei, nu ne vom trezi niciodată şi, dacă vom continua în starea noastră laodiceană, vom fi scuipaţi din gura Domnului. 

Întrebarea 2

După ce aţi studiat Scripturile aşa de mulţi ani, care este lucrul cel mai important şi mai profund pe care l-aţi înţeles?

Răspuns:

Aceasta este o întrebare dificilă. Având în vedere lucrurile diferite pe care le înţelegi cu privire la profeţie, este puţin cam periculos ca o făptură omenească să precizeze ce anume este cel mai important. În profeţia biblică sunt câteva principii şi reguli importante pe care ajung să le înţeleg, iar faptul ca eu să spun ce este cel mai important este ca şi cum L-aş judeca pe Dumnezeu. 

Din perspectiva mea omenească, cred că faptul că Domnul ilustrează sfârşitul încă de la început este unul dintre cele mai importante. Sora White are un citat în care spune: „Domnul nu repetă lucrurile, decât dacă sunt foarte importante”, iar aceasta este o parafrazare. Când ajungi la Apocalipsa capitolul 1, iar capitolul 1 din Apocalipsa nu este doar introducerea cărţii, ci este cheia de înţelegere a tot restului cărţii Apocalipsa, caracteristicile prin care Hristos Se identifică pe Sine mai mult decât prin oricare altele sunt că El este Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul. Prin urmare, caracteristica prin care Hristos Se identifică pe Sine mai mult decât prin oricare altele, când ajungem la introducerea cărţii Apocalipsa, este că El este Dumnezeul care ilustrează sfârşitul de la început. Pretutindeni în cuvântul Său profetic, El ilustrează acest atribut al Său într-o varietate de modalităţi. În Isaia 44,5-6, El Se identifică pe Sine ca fiind Cel dintâi şi Cel de pe urmă, iar apoi spune că El a rânduit popoarele din vechime. El a rânduit Babilonul din vechime spre a ilustra Babilonul modern de la sfârşitul lumii. El a rânduit Egiptul din vechime spre a ilustra Egiptul modern de la sfârşitul lumii. El a rânduit Israelul din vechime spre a-i reprezenta pe cei 144.000 de la sfârşitul lumii. El l-a rânduit pe Ismael, părintele islamului din vechime spre a ilustra islamul de la sfârşitul lumii. El ilustrează sfârşitul de la început. În Tragedia veacurilor, pagina 393, sora White spune: „Parabola celor zece fecioare din Matei 25 ilustrează experienţa poporului adventist”. 

În Review and Herald, 19 august, 1890, ea spune: „Parabola aceasta s-a împlinit şi se va împlini până la ultima literă”. Sunt şi alte căi de a dovedi acest principiu. Principiul este că începuturile adventismului ilustrează sfârşitul adventismului. Iar lucrul acesta se datorează faptului că Hristos este Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Alfa şi Omega. 

Puteţi să înţelegeţi foarte clar aceste profeţii cu privire la timp. Începutul unei profeţii cu privire la timp, istoria începuturilor va fi o paralelă a istoriei sfârşitului. De exemplu, istoria începutului celor 1260 de ani ai rolului papal, când ultimul conducător al goţilor a fugit din Roma în 538, istoria aceea de la începutul celor 1260 de ani a ilustrat istoria conducătorului Romei, papa, care urma să fie scos din Roma în 1798. Istoria de la începutul unei profeţii cu privire la timp este o paralelă a istoriei sfârşitului acelei profeţii.

În profeţia celor 2300 de ani, vedem Israelul din vechime aflat în robie în Babilonul din vechime, iar când au ieşit din Babilon spre a rezidi Ierusalimul, izraeliţii au ieşit prin trei decrete, iar al treilea decret este începutul profeţiei celor 2300 de ani. Totuşi, lucrarea nu s-a încheiat când a început profeţia, Domnul încă nu-l ridicase pe Neemia spre a încheia lucrarea. Când a încheiat lucrarea, Neemia a obţinut un decret de la împăratul din vremea aceea. Prin urmare, vedem că la începutul istorie celor 2300 de ani, Israelul din vechime a fost rob în Babilonul din vechime. Izraeliţii au ieşit din Babilon la prin trei decrete, care sunt începutul profeţiei celor 2300 de ani. Ei au încheiat lucrarea la decretul al patrulea, iar apoi, la sfârşitul profeţiei celor 2300 de ani, Israelul spiritual este în robie în Babilonul spiritual. Când papalitatea a primit rana de moarte, în 1798, Israelul spiritual a ieşit din Babilonul spiritual, iar lucrarea spirituală pe care au urmat să o facă a început când cele trei solii îngereşti au intrat în istorie. Întocmai cum cei 2300 de ani au început cu decretul al treilea, tot aşa sfârşitul este când a treia solie intră în istorie. Totuşi, lucrarea nu este încheiată, până când solia îngerului al patrulea din Apocalipsa 18 intră în istorie. Isus ilustrează sfârşitul de la început. Eu nu ştiu dacă aceasta este înţelegerea cea mai importantă la care am ajuns pe măsură ce am cercetat profeţia – nu ştiu. Totuşi, sunt sigur că nu poţi să înţelegi corect profeţia, până când nu înţelegi principiul acesta. Isus ilustrează sfârşitul de la început. 

Întrebarea 3

Aveţi aproximativ 100 de ore înregistrate pe DVD-uri cu privire la subiectul acesta. De ce vă este necesar aşa de mult timp pentru a explica aceste mesaje profetice?

Răspuns:

Nu ştiu sigur cum să răspund la întrebarea aceasta. Eu cred că perioada istorică în care trăim a fost prefigurată de istoria millerită, că sfârşitul adventismului este ilustrat de începutul adventismului. Ştim că, la începutul adventismului, în perioada millerită, profeţiile lui Daniel au fost desigilate în 1798. Iar când această desigilare a fost identificată în Daniel, capitolul 12, a indicat o sporire a cunoştinţei. Milleriţii nu au înţeles pur şi simplu un adevăr profetic singular. Mesajul profetic pe care l-au înţeles a crescut pe măsură ce au înaintat în cunoaşterea istoriei. Eu cred că istoria aceea se repetă acum în istoria celor 144000. Iar Domnul continuă să le descopere adevărurile profetice oamenilor din poporul Său din timpul sfârşitului. Domnul construieşte un tablou complet al evenimentelor sfârşitului. Când am prezentat aceste adevăruri profetice, poate că am avut o sută de ore înregistrate pe DVD-uri, poate că am produs aşa de multe cu privire la subiectele acestea – nu ştiu. Totuşi, eu nu am crezut niciodată că am ajuns la încheierea prezentării tuturor lucrurilor pe care le înţelegem. Domnul le explică Biblia oamenilor Săi din timpul acesta. Există mai multă informaţie decât este în stare să împărtăşească orice fiinţă omenească – aceasta nu este o informaţie omenească.

Unul dintre lucrurile legate de istoria millerită este următorul: Ce au înţeles ei în 1843 – ce a înţeles William Miller în 1843 – nu este acelaşi lucru pe care l-a înţeles el în 1818, când a început să studieze. Acei 25 de ani au lărgit înţelegerea lui. Iar cu noi, cei de la sfârşitul lumii, se întâmplă acelaşi lucru. Recent, eu am ajuns să îmi dau seama de o declaraţie pe care o face sora White că în timpul sfârşitului oamenii vor trebui să înveţe în câteva săptămâni ce am înţeles noi în ani. Îmi dau seama acum că unul dintre motivele pentru care este disponibil acest volum de informaţie este pentru aceşti adventişti de ziua a şaptea care ajung în prezent să înţeleagă mesajul acesta profetic. Ei pot să ia materialele care au fost dezvoltate pe parcursul ultimilor 15 ani şi să le înveţe într-o perioadă foarte scurtă, deşi unora dintre noi ne-au trebuit ani de zile pentru a ajunge la înţelegerea aceasta. 

Întrebarea 4

Preocuparea noastră principale este subiectul legat de Daniel 11,40-45. De ce biserica noastră nu are această înţelegere profundă a acestor versete? De ce versetele acestea sunt aşa de importante pentru timpul nostru?

Întrebarea 5

Renumitul autor Carl Bernstein scrie în cartea lui, „His Holiness”, despre „Sfânta alianţă” dintre America şi Vatican. Aţi dori să ne spuneţi în propriile cuvinte, când a avut loc alianţa aceasta, care a fost scopul ei şi care au fost consecinţele acestei alianţe?

Întrebarea 6

Uneori îi auzi pe adventiştii de ziua a şaptea discutând despre elementele fundamentale şi despre stâlpii credinţei noastre. Este evident că există multă nesiguranţă şi confuzie cu privire la subiectul acesta. Aţi binevoi să explicaţi elementele fundamentale ale adventismului şi stâlpii credinţei noastre?

Răspuns:

Ei bine, aceasta este o întrebare serioasă. Unii care studiază scrierile lui Ellen White ne spun că sora White face referire la Isaia 58, mai mult decât la oricare alt capitol din Biblie. În 1 Corinteni 10,11, apostolul Pavel ne spune că toate lucrurile acestea se întâmplă ca un exemplu al sfârşitului lumii. Vreţi să citiţi textul acesta?

„Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde, şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor” (1 Corinteni 10,11). În Romani 15,4, spune: „Şi tot ce a fost scris mai înainte, a fost scris pentru învăţătura noastră, pentru ca, prin răbdarea şi nu prin mângâierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde”. Iar în Eclesiastul 1,9-10 spune aşa: „Ce a fost, va mai fi, şi ce s-a făcut, se va mai face; nu este nimic nou sub soare. Dacă este vreun lucru despre care s-ar putea spune: ‘Iată ceva nou!’ de mult lucrul acela era şi în veacurile dinaintea noastră”.

Prin urmare, Biblia ilustrează sfârşitul lumii. Când citim Isaia 58, trebuie să înţelegem că Isaia vorbeşte despre sfârşitul lumii. Şi putem să adăugăm seriozitate la înţelegerea aceasta, deoarece acesta este textul cu care sora White a petrecut o mare parte din timpul ei, comentându-l. În Isaia 58,12, dacă aplicăm textul la sfârşitul lumii, înţelegem că este o declaraţie cu privire la 144000. În versetul acesta se află multe lucruri, dar noi ne vom referi doar la unul. Spune: „Ai tăi vor zidi iarăşi pe dărâmăturile de mai înainte, vei ridica din nou temeliile străbune; vei fi numit ‘Dregător de spărturi’, ‘Cel ce drege drumurile, şi face ţara cu putinţă de locuit’”. 

Cei 144000 vor drege drumurile şi vor ridica din nou temeliile străbune. Ieremia capitolul 6 ne spune ne spune care sunt cărările pe care să mergem. În versetul 16, din capitolul 6, spune: „Aşa vorbeşte Domnul: ‘Staţi în drumuri, uitaţi-vă, şi întrebaţi care sunt cărările cele vechi, care este calea cea bună: umblaţi pe ea, şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre!’ Dar ei răspund: ‘Nu vrem să umblăm pe ele!’” 

Sora White are o declaraţie foarte frumoasă: „Fiecare dintre profeţii străvechi a vorbit mai mult pentru zilele noastre, decât pentru zilele în care au trăit ei, aşa că profeţiile lor sunt valabile pentru noi,… cei care trăim la sfârşitul lumii” [3SM,338]. Prin urmare, Ieremia, Isaia şi toţi profeţii mărturisesc pentru zilele şi veacul nostru, iar Isaia şi Ieremia ne spun că cei 144000 se vor întoarce la cărările cele vechi. Aşadar, când vorbim despre temelii şi stâlpi – temeliile adventismului sunt adevărurile care au făcut să înceapă mişcarea millerită. Review and Herald, 14 aprilie, 1903: „A fost adresată avertizarea: Să nu fie îngăduit să pătrundă nimic care va tulbura temelia credinţei pe care zidim încă de când a fost vestită solia în 1842, 1843 şi 1844”. Ea numeşte solia pe care au propovăduit-o în 1842, 1843 şi 1844 ca fiind temelia. Totuşi, ea nu o numeşte pur şi simplu temelia, ci o numeşte şi platforma. Ea spune: „Nu ne propunem să coborâm de pe platforma pe care au fost puşi paşii noştri, când L-am căutat zi de zi pe Domnul cu rugăciune stăruitoare, cerând lumină”. – Ibid. 

Este Early Writings tradusă în germană? În engleză, la pagina 259 începe un capitol. Iar titlul capitolului este: „Platforma cea neclintită”. Acolo, puteţi să vedeţi primul paragraf, este un paragraf mare, nu-l vom traduce. El începe cu următoarele – aceasta este chiar prima propoziţie din capitol: „Am văzut un grup care stătea atent şi neclintit, fără să le acorde nicio aprobare acelora care voiau să tulbure credinţa întemeiată a bisericii” [EW, 259]. Ea vorbeşte despre credinţa întemeiată a bisericii. Ea vorbeşte despre trei paşi, despre care spune că sunt cele trei solii îngereşti. Cele trei solii îngereşti au intrat în istorie odată cu istoria millerită. Când comentează despre credinţa întemeiată a bisericii, în paragraful acesta, ea o numeşte de repetate ori temelie şi platformă. În citatul precedent ea a numit soliile din 1842, 1843 şi 1844 ca fiind temelia şi platforma. Ea este de acord cu acest fapt în acel paragraf şi spune acelaşi lucru în paragraful acesta. Totuşi, în paragraful acesta ea adresează o avertizare, deoarece îi vede pe oameni coborând de pe platformă şi începând să o cerceteze. Ei încep să vorbească, spunând că ar fi mai bine, dacă temelia şi platforma ar fi fost construite altfel. Aşadar, 1 Corinteni 14,32 spune: „Duhurile proorocilor sunt supuse proorocilor”, ceea ce înseamnă că toţi profeţii sunt de acord unii cu alţii. Dacă nu ar fi de acord, ar produce confuzie. În următorul verset, versetul 33, spune: „Căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii”. Prin urmare, când Isaia şi Ieremia vorbesc despre cărările cele vechi, în acelaşi timp, Isaia le vorbeşte acelora care vor ridica temeliile multor generaţii, iar Ieremia vorbeşte despre „cărările cele vechi”, spunând că urma să aibă loc o controversă. Ieremia spune. „Căutaţi cărările cele vechi şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre”, dar ultima parte a versetului spune: „Nu vrem să umblăm pe ele”. Prin urmare Ieremia şi Ellen White sunt de acord. Cărările cele vechi – temelia şi platforma adventismului – sunt soliile din 1842, 1843 şi 1844. Va fi un grup în adventism care va privi la acele adevăruri fundamentale şi va spune: „Nu vrem să umblăm pe ele”. Sora White spune din nou şi din nou: „Aceasta este solia noastră”. Review and Herald, 19 ianuarie, 1905: „Dumnezeu nu ne dă o solie nouă. Noi trebuie să propovăduim solia din 1843 şi 1844, care ne-a scos din celelalte biserici”. 

Prin urmare, dacă vreau să mă întorc la solia fundamentală, ştiu că este solia propovăduită în 1842, 1843 şi 1844, dar cum ştiu care este solia aceea? Ei bine, mă întorc la istoria adventistă şi atunci descopăr că au fost 300 de predicatori milleriţi şi că toţi au predicat acelaşi lucru. Lucrul acela pe care l-au predicat a fost solia reprezentată în harta pionierilor din 1843. Adevărurile pe care le-au reprezentat în harta aceea constituie temelia şi platforma adventismului. Sora White spune: „Nu avem o solie nouă”, „trebuie să prezentăm lucrurile din 1843 şi 1844, care i-au făcut pe oameni să iasă din bisericile lor”. Ştiţi ce spune sora White despre harta aceea în Early Writings, pagina 74: „Mi-a fost arătat că harta din 1843 a fost îndrumată de mâna Domnului şi că nu trebuie să fie modificată…”. 

Totuşi, dacă am fi avut timp, pot să vă arăt că realmente fiecare adevăr din harta aceea este respins în adventismul din zilele noastre. Dar sora White spune că adevărurile din hartă sunt temelia şi platforma. 

Prin urmare, stâlpii credinţei noastre au fost zidiţi pe acea temelie. Orice constructor ştie, fratele nostru care filmează aici ştie că nu poţi să construieşti stâlpii casei, până când nu ai construit mai întâi temelia. Dacă priviţi la harta din 1843, nu veţi găsi sanctuarul, nu veţi găsi Sabatul. 22 octombrie, 1844 ne-a adus în acest punct al istoriei, în care Domnul avea să stabilească stâlpii adventismului: Solia îngerului al treilea, Sabatul, sanctuarul, Spiritul Profetic. Totuşi temelia, platforma care urma să fie atacată pe măsură ce istoria a înaintat, este reprezentată în harta aceea. Încă o explicaţie, iar apoi putem să trecem la alt subiect. Manuscrise, volumul 15, pagina 371: „Adevărurile pe care le-am primit în 1841, 1842, 1843 şi 1844 trebuie să fie studiate şi propovăduite acum. Soliile primului, celui de-al doilea şi al treilea vor fi propovăduite în viitor…”. 

Istoricii adventişti timpurii vă vor spune că adevărurile care au fost propovăduite în anii aceia sunt adevărurile din harta aceea. Totuşi, noi nu acceptăm acele adevăruri astăzi. Prin urmare, acele adevăruri fundamentale sunt temelia, iar noi am fost avertizaţi în profeţie că vor fi suspuse atacului, dar dacă respingem acele adevăruri fundamentale, noi nu respingem doar acele adevărului, ci spunem că Ellen White a fost un profet mincinos. Aşa înţeleg eu. Ea spune că trebuie să continuăm să prezentăm acele adevăruri, aşa că, dacă acele adevăruri sunt ironii, eu cred că ea a fost un profet mincinos. 

Întrebarea 7

În lecturile dumneavoastră aţi menţionat adesea că harta profetică din 1843 este din nou o solie pentru noi. Aţi putea să ne explicaţi mai precis faptul acesta?

Răspuns:

Ei bine, doresc să adaug doar un gând acolo. Când citim cu atenţie mărturiile profeţilor biblici, cum ar fi Isaia 58,12, ni se spune despre temelii, că va trebui să ne întoarcem şi să refacem cărările cele vechi. Iar acum, când ajungem la sfârşitul lumii, noi nu ne mai aducem aminte care sunt temeliile. Prin urmare, Domnul conduce poporul Său înapoi la temelii. Unul dintre mijloacele pe care Domnul le foloseşte pentru a ne conduce înapoi la temelii, la sfârşitul lumii, este harta din 1843. Când vorbesc despre harta aceasta şi despre numeroasele adevăruri din harta aceasta, întreb auditoriul: Puteţi să prezentaţi un studiu biblic cu privire la adevărul din harta aceasta? Şi realmente nimeni din auditoriu nu va şti care este acel adevăr. Harta ne îngăduie să prezentăm adevărurile fundamentale şi în acelaşi timp îi demonstrează poporului lui Dumnezeu că trebuie să cercetăm din nou acele adevăruri, deoarece nu mai ştim care sunt ele. 

Întrebarea 8

Care sunt declaraţiile cele mai importante ale lui William Miller în harta din 1843?

Răspuns:

Nu ştiu dacă există vreo declaraţie specifică a lui Miller în harta aceea. Totuşi, desigur, ştim că profeţia celor 2300 de ani este temelia adventismului şi că a fost descoperită de William Miller. Majoritatea dintre noi nu înţelegem că prima profeţie cu privire la timp pe care a descoperit-o William Miller a fost cea a celor 2520 din Levitic 26, iar William Miller declară că prima profeţie cu privire la timp a fost cea a celor 2520, iar acea profeţie l-a condus la profeţia celor 2300 de ani. Prin urmare, dacă priviţi în colţul de sus din dreapta al hărţii, veţi vedea acolo 2520 chiar lângă profeţia celor 2300 de ani. Dacă Domnul nu l-ar fi condus la profeţia celor 2520, lui Miller i-ar fi fost foarte greu să ajungă la profeţia celor 2300 de ani. În centrul hărţii există o cruce şi chiar sub ea sunt două numere şi veţi vedea anul 508. Anul 508 marchează data când păgânismul a fost învins. William Miller a identificat „necurmatul” din cartea lui Daniel ca fiind păgânismul. El a fost prima persoană cunoscută din istorie, care a ajuns la înţelegerea aceasta. 

În partea de jos a hărţii vedeţi profeţiile cu privire la timp, cea de 1290 şi 1335, care se bazează pe anul 508 şi pe înţelegerea lui Miller cu privire la „necurmat”, faptul că 508 a fost data când păgânismul a fost învins. Prin urmare, dacă scoateţi „necurmatul”, cei 2520 şi 2300 de ani, din hartă, care sunt contribuţiile lui Miller, harta este destul de goală. 

Întrebarea 9

De ce înţelegerea corectă a „necurmatului” din Daniel 8,13.14 este aşa de semnificativă? (În limba romana, expresia din Daniel 8,13.14 este „jertfa necurmată” – nota traducătorului). 

Răspuns:

Sunt trei sau patru, dar cel puţin trei răspunsuri importante la întrebarea acesta şi nu ştiu care este prioritatea importanţei. Isus ilustrează sfârşitul de la început. Înţelegerea millerită a „necurmatului” este că termenul reprezintă păgânismul şi că a fost lucrarea Romei păgâne de a instaura papalitatea pe tronul pământesc, în 538. Totuşi, puterea de la sfârşitul lumii, care aşază papalitatea pe tronul pământesc este Statele Unite. Probabil că simbolul cel mai important al păgânismului în cartea lui Daniel este „necurmatul”. Păgânismul, sau Roma păgână, este un tip al Statelor Unite. La început, Roma păgână este cea care aşază papalitatea pe tronul pământesc. La sfârşit, Statele Unite aşază papalitatea pe tronul pământesc. Isus ilustrează sfârşitul de la început. Prin urmare, dacă înţelegeţi greşit termenul „necurmatul” nu mai aveţi abilitatea de a identifica lucrare pe care o fac Statele Unite în lumea de astăzi în sensul de a aşeza papalitatea pe tronul pământesc. 

Un al doilea motiv este următorul. Astăzi, în adventism, noi spunem că „necurmatul” reprezintă lucrarea lui Hristos în sanctuar şi că „necurmatul” din cartea lui Daniel este o putere bună, este lucrarea lui Hristos din sanctual. Pionierii au spus că era păgânismul, o putere satanică. Prin urmare, un alt subiect care este important cu privire la „necurmatul” este Spiritul Profeţiei. Pentru că, în Early Writings, pagina 74, sora White spune: „Mi-a fost arătat că aceia care au vestit solia strigătului de la miezul nopţii au avut o concepţie despre „necurmatul”. Până în 1901, în adventism nu au fost alte concepţii cu privire la „necurmatul”. După aceea, a fost „o nouă concepţie” despre „necurmatul”, prezentată de un conducător din Germania, Louis Conradi, unul dintre apostaziaţii renumiţi din istoria adventistă. El a prezentat vechea concepţie protestantă pe care a reintrodus-o în adventism, şi anume că „necurmatul” reprezenta lucrarea lui Hristos în sanctuar. Sora White a comentat această înţelegere a „necurmatului”, spunând că venea „de la îngerii care au fost alungaţi din cer”. Prin urmare, sora White spune că înţelegerea pionierilor cu privire la „necurmatul” era corectă. Iar cu privire la concepţia lui Conradi că „necurmatul” este lucrarea lui Hristos în sanctuar, sora White a spus că venea de la îngerii care au fost alungaţi din cer. Aşadar, „necurmatul” nu este important numai pentru că are o importanţă profetică, ci şi pentru că pune în joc o hotărâre cu privire la „Spiritul Profetic”. Iar subiectul acesta este prea important pentru a fi abordat într-un interviu scurt.