Mesajul primeşte putere prin intervenţia divină

„În timpul călătoriei, într-un loc unde a rămas Moise peste noapte, l-a întâlnit Domnul, şi a vrut să-l omoare. Sefora a luat o piatră ascuţită, a tăiat prepuţul fiului său, şi l-a aruncat la picioarele lui Moise, zicând: ‘Tu eşti un soţ de sânge pentru mine’. Şi Domnul l-a lăsat. Atunci a zis ea: ‘Soţ de sânge!’ din pricina tăierii împrejur” (Exod 4,24-26).

„El nu îndeplinise condiţia pe temeiul căreia copilul său putea fi îndreptăţit să aibă parte de binecuvântările legământului lui Dumnezeu cu Israel, iar o astfel de neglijenţă din partea unui conducător ales n-ar fi făcut altceva decât să slăbească puterea preceptelor dumnezeieşti asupra poporului. Sefora, temându-se ca soţul ei să nu fie omorât, a îndeplinit ea însăşi acest ceremonial, după care îngerul i-a îngăduit lui Moise să-şi continue călătoria. În misiunea sa pe lângă faraon, Moise avea să se afle într-o situaţie foarte primejdioasă, viaţa sa putea fi cruţată numai datorită protecţiei îngerilor sfinţi. Dar, atâta vreme cât trăia într-o vădită neglijare a unei datorii cunoscute, el nu avea să fie în siguranţă, căci nu putea fi ocrotit de îngerii lui Dumnezeu”. – Patriarhi şi profeţi, p.255.

Prima solie: Reforma

„În robia lor, izraeliţii dăduseră uitării – într-o măsură oarecare – cunoaşterea Legii lui Dumnezeu şi se îndepărtaseră de preceptele ei. Sabatul fusese îndeobşte desconsiderat şi asprimea supraveghetorilor lor făcea ca ţinerea lui să fie aparent imposibilă. Dar Moise a arătat poporului său că ascultarea de Dumnezeu era prima condiţie a eliberării, iar eforturile făcute pentru restatornicirea păzirii Sabatului au ajuns la cunoştinţa asupritorilor lor”. – Patriarhi şi profeţi, p.258.

Solia a doua

Împotrivirea vrăjmaşilor

„Să nu mai daţi poporului paie ca mai înainte pentru facerea cărămizilor; ci să se ducă singuri să strângă paie. Totuşi să le cereţi acelaşi număr de cărămizi, pe care le făceau mai înainte; să nu le scădeţi nimic din ele, căci sunt nişte leneşi; de aceea strigă mereu: Haidem să aducem jertfe Dumnezeului nostru” (Exod 5,7.8).

Manifestarea puterii lui Dumnezeu

„Mâna lui Dumnezeu, şi nu influenţa sau puterea omenească pe care ar fi avut-o Moise sau Aaron, a fost aceea care a făcut minunile pe care ei le-au săvârşit înaintea lui faraon. Aceste semne şi minuni erau menite să-l convingă pe faraon că marele ‘EU SUNT’ îl trimisese pe Moise şi că era datoria împăratului să lase pe Israel să plece, ca să-I poată sluji viului Dumnezeu”. – Patriarhi şi profeţi, p.264.

Solia a treia: Judecata

„Pedeapsa despre care Egiptul fusese avertizat de la început avea să fie cea din urmă. Dumnezeu este îndelung răbdător şi bogat în milă. El are o grijă duioasă faţă de fiinţele făcute după chipul Său. Dacă pierderea recoltelor şi a turmelor şi cirezilor ar fi adus Egiptul la pocăinţă, atunci copiii n-ar mai fi fost loviţi; dar naţiunea s-a împotrivit cu încăpăţânare poruncii divine şi, de aceea, lovitura finală era gata să cadă”. – Patriarhi şi profeţi, p.273.

Dezamăgirea

„Asupra noastră străluceşte lumina acumulată a vremurilor trecute. Raportul despre uitarea neglijentă a lui Israel a fost păstrat pentru luminarea noastră. În zilele noastre, Dumnezeu Şi-a întins mâna pentru a aduna la Sine un popor din fiecare neam, seminţie şi limbă. În mişcarea adventistă, El a lucrat pentru moştenirea Sa, aşa cum a lucrat pentru izraeliţi, atunci când i-a scos din Egipt. În marea dezamăgire de la 1844, credinţa poporului Său a fost pusă la încercare, aşa cum a fost pusă la încercare credinţa evreilor la Marea Roşie. Dacă ar fi continuat să se încreadă în Mâna călăuzitoare, care îi însoţise în experienţa lor trecută, adventiştii din primele zile ar fi putut să vadă mântuirea lui Dumnezeu. Dacă toţi aceia care activau uniţi în lucrarea de la 1844 ar fi primit solia îngerului al treilea şi ar fi proclamat-o în puterea Duhului Sfânt, Domnul ar fi lucrat cu putere împreună cu eforturile lor. Un potop de lumină s-ar fi revărsat asupra lumii. Cu ani de zile mai înainte, locuitorii pământului ar fi fost avertizaţi, lucrarea de încheiere ar fi fost dusă la capăt şi Hristos ar fi venit pentru a-Şi răscumpăra poporul”. – Mărturii, vol.8, p.115-116.

Lucrarea

„Iată ce a poruncit Domnul: Fiecare din voi să strângă cât îi trebuie pentru hrană, şi anume un omer de cap, după numărul sufletelor voastre; fiecare să ia din ea pentru cei din cortul lui. Izraeliţii au făcut aşa; şi au strâns unii mai mult, alţii mai puţin. În urmă o măsurau cu omerul, şi cine strânsese mai mult, n-avea nimic de prisos, iar cine strânsese mai puţin, nu ducea lipsă de loc. Fiecare strângea tocmai cât îi trebuia pentru hrană. Moise le -a zis: ‘Nimeni să nu lase ceva din ea până a doua zi dimineaţă’” (Exod 16,16-19).

Apostazia

„N-au ascultat de Moise, şi s-au găsit unii, care au lăsat ceva din ea până dimineaţa; dar a făcut viermi şi s-a împuţit. Moise s-a mâniat pe oamenii aceia. Astfel, în toate dimineţile, fiecare strângea cât îi trebuia pentru hrană; şi, când venea căldura soarelui, se topea. În ziua a şasea, au strâns hrană îndoit, şi anume doi omeri de fiecare. Toţi fruntaşii adunării au venit şi au spus lui Moise lucrul acesta. 

„Şi Moise le-a zis: ‘Domnul a poruncit aşa. Mâine este ziua de odihnă, Sabatul închinat Domnului; coaceţi ce aveţi de copt, fierbeţi ce aveţi de fiert, şi păstraţi până a doua zi dimineaţa tot ce va rămâne!’ Au lăsat-o până a doua zi dimineaţa, cum poruncise Moise; şi nu s-a împuţit, şi n-a făcut viermi. Moise a zis: ‘Mâncaţi-o azi, căci este ziua Sabatului; azi nu veţi găsi mană pe câmp. Veţi strânge timp de şase zile; dar în ziua a şaptea, care este Sabatul, nu va fi’. 

„În ziua a şaptea, unii din popor au ieşit să strângă mană, şi n-au găsit. Atunci Domnul a zis lui Moise: ‘Până când aveţi de gând să nu păziţi poruncile şi legile Mele?’” (Exod 16,20-28).

Solia a patra

Reforma

„Moise a venit de a chemat pe bătrânii poporului, şi le-a pus înainte toate cuvintele acestea, cum îi poruncise Domnul. Tot poporul a răspuns: ‘Vom face tot ce a zis Domnul!’ Moise a spus Domnului cuvintele poporului. Şi Domnul a zis lui Moise: ‘Iată, voi veni la tine într-un nor gros, pentru ca să audă poporul când îţi voi vorbi, şi să aibă totdeauna încredere în tine’. Moise a spus Domnului cuvintele poporului. Şi Domnul a zis lui Moise: ‘Du-te la popor, sfinţeşte-i azi şi mâine, şi pune-i să-şi spele hainele. Să fie gata pentru a treia zi; căci a treia zi Domnul Se va pogorî, în faţa întregului popor, pe muntele Sinai’” (Exod 19,7-11).

Neprihănirea

„Niciodată de când a fost omul creat nu s-a văzut o astfel de manifestare a puterii divine ca atunci când a fost proclamată Legea pe Sinai. ‘S-a cutremurat pământul, s-au topit cerurile, dinaintea lui Dumnezeu, s-a zguduit Sinai dinaintea lui Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel’ (Psalmi 68,8). În mijlocul celor mai teribile convulsii ale naturii, vocea lui Dumnezeu, asemenea unei trâmbiţe, s-a auzit din nor. Muntele se clătina de la bază spre vârf şi oştile lui Israel, palide şi tremurând de groază, s-au aruncat cu feţele la pământ. El, a cărui voce scutura atunci pământul, a declarat: ‘Voi mai clătina încă o dată nu numai pământul, ci şi cerul’ (Evrei 12,26). Sfânta Scriptură spune: ‘Domnul va răcni de sus; din Locaşul Lui cel sfânt’, ‘‘de se zguduie cerurile şi pământul’ (Ieremia 25,30; Ioel 3,16). În ziua cea mare, ce stă să vină, cerurile se vor strânge ‘ca o carte de piele, pe care o faci sul’ (Apocalipsa 6,14). Chiar munţii şi insulele vor fi mutate din locurile lor. ‘Pământul se clatină ca un om beat, tremură ca o colibă; păcatul lui îl apasă, cade şi nu se mai ridică’ (Isaia 24,20).

„‘De aceea, toate mâinile slăbesc şi orice inimă omenească se topeşte’, de aceea toate feţele ‘s-au îngălbenit’; ‘ei sunt năpădiţi de spaimă; îi apucă chinurile şi durerile’. ‘Voi pedepsi – zice Domnul – lumea pentru răutatea ei şi pe cei răi pentru nelegiuirea lor; voi face să înceteze mândria celor trufaşi şi voi doborî semeţia celor asupritori’ (Isaia 13,7.8.11; Ieremia 30,6)”. – Patriarhi şi profeţi, p.340.

Judecata

„Aceia care au adus la îndeplinire această lucrare teribilă a judecăţii au acţionat în baza unei autorităţi divine, executând sentinţa Împăratului cerului. Oamenii trebuie să fie atenţi când, în orbirea lor firească, îi judecă şi condamnă pe semenii lor; dar când Dumnezeu le porunceşte să aducă la îndeplinire sentinţa Sa asupra nelegiuirii, El trebuie să fie ascultat. Aceia care au adus la îndeplinire acest act dureros şi-au manifestat în felul acesta scârba şi dispreţul faţă de răzvrătire şi idolatrie şi s-au consacrat pe deplin slujirii adevăratului Dumnezeu. Domnul a onorat credincioşia lor, acordând o distincţie deosebită seminţiei lui Levi”. – Patriarhi şi profeţi, p.324.

Reforma lui Noe

Întunericul

„Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ, şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău” (Geneza 6,5).

Timpul sfârşitului

Confirmarea mesajului

„Dar Noe a căpătat milă înaintea Domnului” (Geneza 6,8).

Prima solie: Reforma

„Prin credinţă Noe, când a fost înştiinţat de Dumnezeu despre lucruri care încă nu se vedeau, şi, plin de o teamă sfântă, a făcut un chivot ca să-şi scape casa; prin ea, el a osândit lumea, şi a ajuns moştenitor al neprihănirii care se capătă prin credinţă” (Evrei 11,7).

Solia a doua: Activităţile vrăjmaşilor

„În zilele lui Noe, locuitorii lumii vechi au râs şi au batjocorit ceea ce ei numeau temerile şi presimţirile superstiţioase ale predicatorului neprihănirii. El a fost acuzat ca fiind un personaj vizionar, un fanatic, un alarmist. ‘După cum a fost în zilele lui Noe, tot aşa va fi în zilele Fiului omului’. Oamenii vor respinge solia solemnă de avertizare din zilele noastre, aşa cum au făcut în timpul lui Noe. Ei vor face referire la acei învăţători falşi care au prezis evenimentul şi au stabilit un timp precis şi vor spune că nu au mai multă încredere în avertizarea noastră, decât în avertizarea lor”. – Mărturii, vol.5, p.308.

Manifestarea puterii lui Dumnezeu

„Din dobitoacele curate şi din dobitoacele necurate, din păsări şi din tot ce se târăşte pe pământ, au intrat în corabie la Noe, două câte două, câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască, aşa cum poruncise Dumnezeu lui Noe” (Geneza 7,8-9).

Solia a treia: Judecata – o uşă închisă

„Cele care au intrat, erau câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască, din orice făptură, după cum poruncise Dumnezeu lui Noe. Apoi Domnul a închis uşa după el” (Geneza 7,16).

Numărul şapte: Dezamăgirea

„Căci după şapte zile, voi face să ploaie pe pământ patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; şi voi şterge astfel de pe faţa pământului toate făpturile pe care le-am făcut” (Geneza 7,4).

Ploaia

„După cele şapte zile, au venit apele potopului pe pământ. În anul al şasesutelea al vieţii lui Noe, în luna a doua, în ziua a şaptesprezecea a lunii, în ziua aceea, s-au rupt toate izvoarele Adâncului celui mare şi s-au deschis stăvilarele cerurilor. Ploaia a căzut pe pământ patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi” (Geneza 7,10-12).

Reforma lui Ilie

Întunericul

„Ilie, Tişbitul, unul din locuitorii Galaadului, a zis lui Ahab: ‘Viu este Domnul, Dumnezeul lui Israel, al cărui slujitor sunt, că în anii aceştia nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât după cuvântul meu’” (1 Regi 17,1).

Timpul sfârşitului

„Au trecut multe zile, şi cuvântul Domnului a vorbit astfel lui Ilie, în al treilea an: ‘Du-te, şi înfăţişează-te înaintea lui Ahab, ca să dau ploaie pe faţa pământului’. Şi Ilie s-a dus să se înfăţişeze înaintea lui Ahab. Era mare foamete în Samaria” (1 Regi 18,1.2).

Confirmarea mesajului

„Abia a zărit Ahab pe Ilie, şi i-a zis: ‘Tu eşti acela care nenoroceşti pe Israel?’ Ilie a răspuns: ‘Nu eu nenorocesc pe Israel; ci tu, şi casa tatălui tău, fiindcă aţi părăsit poruncile Domnului şi te-ai dus după Baali.

„‘Strânge acum pe tot Israelul la mine, la muntele Carmel, pe cei patru sute cincizeci de prooroci ai lui Baal, şi pe cei patru sute de prooroci ai Astarteei, care mănâncă la masa Izabelei’. Ahab a trimes soli la toţi copiii lui Israel, şi a strâns pe prooroci la muntele Carmel” (1 Regi 18,17-20).

Solia a doua: Reforma

„Atunci Ilie s-a apropiat de tot poporul, şi a zis: ‘Până când vreţi să şchiopătaţi de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, mergeţi după El; iar dacă este Baal, mergeţi după Baal!’ Poporul nu i-a răspuns nimic” (1 Regi 18,21).

Solia a doua: Activităţile vrăjmaşilor

„Şi Ilie a zis poporului: ‘Eu singur am rămas din proorocii Domnului, pe când prooroci ai lui Baal sunt patru sute cincizeci. Să ni se dea doi junci. Ei să-şi aleagă un junc, pe care să-l taie în bucăţi, şi să -l pună pe lemne, fără să pună foc. Şi eu voi pregăti celălalt junc, şi-l voi pune pe lemne fără să pun foc. Apoi voi să chemaţi numele dumnezeului vostru; şi eu voi chema Numele Domnului. Dumnezeul care va răspunde prin foc, acela să fie adevăratul Dumnezeu. Şi tot poporul a răspuns, şi a zis: ‘Bine!’ Ilie a zis proorocilor lui Baal: ‘Alegeţi-vă un junc din cei doi, pregătiţi-l voi întâi, căci sunteţi mai mulţi, şi chemaţi numele dumnezeului vostru; dar să nu puneţi foc’. Ei au luat juncul pe care li l-au dat, şi l-au pregătit. Şi au chemat numele lui Baal, de dimineaţă până la amiază, zicând: ‘Baale, auzi-ne!’ Dar nu s-a auzit nici glas, nici răspuns. Şi săreau împrejurul altarului pe care-l făcuseră. La amiază, Ilie şi-a bătut joc de ei, şi a zis: ‘Strigaţi tare, fiindcă este dumnezeu; se gândeşte la ceva, sau are treabă, sau este în călătorie, sau poate că doarme, şi se va trezi’. Ei au strigat tare, şi, după obiceiul lor, şi-au făcut tăieturi cu săbiile şi cu suliţele, până ce a curs sânge pe ei. Când a trecut amiaza, au aiurat, până în clipa când se aducea jertfa de seară. Dar nu s-a auzit nici glas, nici răspuns, nici semn de luare aminte” (1 Regi 18,22-29).

Manifestarea Duhului Sfânt

„‘Ascultă-mă, Doamne, ascultă-mă, pentru ca să cunoască poporul acesta că Tu, Doamne, eşti adevăratul Dumnezeu, şi să le întorci astfel inima spre bine!’ Atunci a căzut foc de la Domnul, şi a mistuit arderea de tot, lemnele, pietrele şi pământul, şi a supt şi apa care era în şanţ. Când a văzut tot poporul lucrul acesta, au căzut cu faţa la pământ, şi au zis: ‘Domnul este adevăratul Dumnezeu! Domnul este adevăratul Dumnezeu!’” (1 Regi 18,37-39).

Solia a patra: Judecata

„‘Puneţi mâna pe proorocii lui Baal’, le-a zis Ilie: ‘niciunul să nu scape!’ Şi au pus mâna pe ei. Ilie i-a pogorât la pârâul Chison şi i-a junghiat acolo” (1 Regi 18,40).

Numărul 7: Dezamăgirea

„Dar Ilie s-a suit pe vârful Carmelului, şi plecându-se la pământ, s-a aşezat cu faţa între genunchi, şi a zis slujitorului său: ‘Suie-te şi uită-te înspre mare’. Slujitorul s-a suit, s-a uitat, şi a zis: ‘Nu este nimic!’ Ilie a zis de şapte ori: ‘Du-te iarăşi’” (1 Regi 18,42.43).

Solia a patra: Ploaia

„Peste câteva clipe, cerul s-a înnegrit de nori, a început vântul, şi a venit o ploaie mare. Ahab s-a suit în car, şi a plecat la Izreel” (1 Regi 18,45).

Reforma milleriţilor

Întunericul

„Istoria poporului lui Dumnezeu în timpul veacurilor de întunecime care au urmat, datorită supremaţiei Romei, este scrisă în ceruri, dar rapoartele omeneşti îi rezervă un spaţiu restrâns. Câteva urme ale existenţei lui abia se pot găsi, cu excepţia acuzaţiilor prigonitorilor. Politica Romei a fost aceea de a şterge orice urmă de opoziţie faţă de învăţăturile sau hotărârile ei. Ea a căutat să distrugă tot ce era vinovat de erezie, fie persoane, fie scrieri. Expresii de îndoială sau întrebări cu privire la autoritatea dogmelor papale erau suficiente pentru a pierde viaţa bogatului sau a săracului, celui de sus sau de jos. Roma a încercat să distrugă orice raport al cruzimii ei faţă de disidenţi. Conciliile papale au hotărât ca acele cărţi sau scrieri care conţin asemenea rapoarte să fie date flăcărilor. Înainte de inventarea tiparului, cărţile erau puţine la număr şi într-o formă nepotrivită de a putea fi păstrate; de aceea nu se puteau face prea multe pentru a-i împiedica pe romanişti să-şi aducă la îndeplinire scopul”. – Tragedia veacurilor, p.61.

Timpul sfârşitului

„Tu, însă, Daniele, ţine ascunse aceste cuvinte, şi pecetluieşte cartea, până la vremea sfârşitului.... Atunci mulţi o vor citi, şi cunoştinţa va creşte. El a răspuns: ‘Du-te Daniele! Căci cuvintele acestea vor fi ascunse şi pecetluite până la vremea sfârşitului’” (Daniel 12,4.9).

Împlinirea profeţiei

„El mi-a vorbit aşa: ‘Fiara a patra, este o a patra împărăţie, care va fi pe pământ. Ea se va deosebi de toate celelalte, va sfâşia tot pământul, îl va călca în picioare şi-l va zdrobi. Cele zece coarne, înseamnă că din împărăţia aceasta se vor ridica zece împăraţi. Iar după ei se va ridica un altul, care se va deosebi de înaintaşii lui, şi va doborî trei împăraţi. El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Prea Înalt, va asupri pe sfinţii Celui Prea Înalt, şi se va încumeta să schimbe vremile şi legea; şi sfinţii vor fi daţi în mâinile lui timp... de o vreme, două vremi, şi o jumătate de vreme.

„‘Apoi va veni judecata, şi i se va lua stăpânirea, care va fi prăbuşită şi nimicită pentru totdeauna’” (Daniel 7,23-26).

O profeţie desigilată 

„Tu, însă, Daniele, ţine ascunse aceste cuvinte, şi pecetluieşte cartea, până la vremea sfârşitului.... Atunci mulţi o vor citi, şi cunoştinţa va creşte. El a răspuns: ‘Du-te Daniele! Căci cuvintele acestea vor fi ascunse şi pecetluite până la vremea sfârşitului’” (Daniel 12,4.9).

„Daniel a stat în locul lui, până când pecetea a fost îndepărtată şi lumina adevărului a strălucit asupra viziunilor lui. El stă în locul lui, mărturisind despre ce urma să fie înţeles la sfârşitul timpului”. – Sermons and Talks, vol.1, p.225-226.

Prima solie îngerească soseşte

„Daniel a stat în locul lui spre a-şi aduce mărturia cu privire la ce a fost pecetluit până la vremea sfârşitului, când prima solie îngerească urma să fie propovăduită în lumea noastră”. – Testimonies to Ministers, p.115.

O creştere a cunoştinţei – mulţi o vor citi

„Tu, însă, Daniele, ţine ascunse aceste cuvinte, şi pecetluieşte cartea, până la vremea sfârşitului.... Atunci mulţi o vor citi, şi cunoştinţa va creşte” (Daniel 12,4).

„Proorociile prezintă o succesiune de evenimente care duc la începutul judecăţii. Acest lucru este adevărat în mod deosebit în ceea ce priveşte cartea lui Daniel. Dar partea aceea din proorocie care avea legătură cu zilele din urmă, lui Daniel i-a fost cerut să o sigileze ‘până la vremea sfârşitului’. O solie cu privire la judecată întemeiată pe împlinirea acelor profeţii nu putea fi proclamată decât atunci când va sosi această vreme. Dar în timpul sfârşitului, spune profetul, ‘mulţi vor citi şi cunoştinţa va creşte’ (Daniel 12,4).

„Apostolul Pavel avertizase biserica să nu aştepte revenirea lui Hristos în zilele sale. ‘Ziua aceea nu va veni’, spunea el, ‘până când nu va veni lepădarea de credinţă şi se va descoperi ‘omul fărădelegii (2 Tesaloniceni  2,3). Nu putem aştepta venirea Domnului nostru până după marea apostazie şi după perioada lungă de domnie a ‘omului păcatului’. ‘Omul fărădelegii’, care mai este numit ‘Taina nelegiuirii’, ‘fiul pierzării’ şi ‘acel nelegiuit’, reprezintă papalitatea, care, aşa cum a fost prevestit în profeţie, urma să-şi menţină supremaţia timp de 1260 de ani. Această perioadă s-a încheiat în anul 1798. Venirea lui Hristos nu putea avea loc înainte de acel timp. Pavel cuprinde cu avertizarea lui întreaga dispensaţiune creştină, până în anul 1798. În această perioadă de timp trebuia predicată solia cu privire la a doua venire a lui Hristos.

„O astfel de solie n-a fost proclamată niciodată în veacurile trecute. Pavel, aşa cum am văzut, n-a predicat-o; el arăta fraţilor săi către venirea Domnului ca fiind într-un viitor foarte îndepărtat. Nici reformatorii n-au predicat-o. Martin Luther situa judecata cam la 300 de ani în viitor de epoca lui. Dar, de la anul 1798, cartea lui Daniel a fost desigilată, cunoaşterea profeţiilor a crescut şi mulţi au vestit mesajul solemn al judecăţii ce se apropia.

„Asemenea marii Reforme, din secolul al XVI-lea, mişcarea adventă a apărut în diferite ţări ale creştinătăţii în acelaşi timp. Atât în Europa, cât şi în America, bărbaţi ai credinţei şi rugăciunii au fost conduşi la studiul profeţiilor şi, urmărind raportul inspirat, au văzut dovada convingătoare că sfârşitul tuturor lucrurilor era aproape. În diferite ţări existau grupe izolate de creştini care, numai prin studiul Scripturilor, au ajuns la convingerea că venirea Mântuitorului era aproape”. – Tragedia veacurilor, p.356-357.

Procesul de curăţire este iniţiat

„Tu, însă, Daniele, ţine ascunse aceste cuvinte, şi pecetluieşte cartea, până la vremea sfârşitului.... Atunci mulţi o vor citi, şi cunoştinţa va creşte’. El a răspuns: ‘Du-te Daniele! Căci cuvintele acestea vor fi ascunse şi pecetluite până la vremea sfârşitului. Mulţi vor fi curăţiţi, albiţi şi lămuriţi; cei răi vor face răul, şi niciunul din cei răi nu va înţelege, dar cei pricepuţi vor înţelege.

Confirmarea mesajului

„În anul 1833, la doi ani după ce Miller începuse să prezinte în public dovezile cu privire la apropiata venire a lui Hristos, a apărut ultimul din semnele care fuseseră prezise de Mântuitorul ca semn al venirii Sale pentru a doua oară. Căci Însuşi Isus spusese: ‘Stelele vor cădea din cer’. (Matei 24,29). Iar Ioan, în Apocalipsa, declara şi el că a văzut în viziune semnele care trebuiau să vestească ziua Domnului: ‘Stelele cerului au căzut din cer pe pământ cum cad smochinele verzi din pom când este scuturat de un vânt puternic’ (Apocalipsa  6,13). Această profeţie şi-a găsit o împlinire impresionantă şi izbitoare în marea ploaie meteorică din 13 noiembrie 1833”. – Tragedia veacurilor, p.333.

William Miller

„Instigatorul răului căuta nu numai să facă fără efect solia adventă, dar să-l distrugă chiar şi pe sol. Miller făcea o aplicaţie a adevărului Scripturii pentru inimile ascultătorilor,   mustrându-le păcatele şi tulburându-le mulţumirea de sine, dar cuvintele lui clare şi tăioase le trezea vrăjmăşia. Împotrivirea manifestată de către membrii bisericii faţă de această solie îi încuraja pe cei josnici să-şi îngăduie libertăţi şi mai mari; duşmanii complotau chiar să-i ia viaţa când va părăsi locul de adunare. Dar îngerii sfinţi erau în mijlocul mulţimii şi o dată unul dintre ei, în chip de om, l-a luat de braţ pe slujitorul Domnului şi l-a condus în siguranţă prin mijlocul mulţimii înfuriate. Lucrarea lui nu era încă terminată, iar Satana împreună cu emisarii lui au fost dezamăgiţi în toate planurile lor”. – Tragedia veacurilor, p.336.

O solie a reformei

„Mii de oameni au fost conduşi să adopte adevărul predicat de William Miller, iar slujitorii lui Dumnezeu au fost ridicaţi în spiritul şi puterea lui Ilie pentru a proclama solia. Asemenea lui Ioan, înainte mergătorul lui Isus, cei care au predicat solia aceasta solemnă s-au simţit constrânşi să înfigă securea la rădăcina copacului şi să-i cheme pe oameni să aducă roade vrednice de pocăinţă. Mărturia lor a avut scopul de a trezi şi de a influenţa cu putere bisericile, precum şi de a da pe faţă adevăratul lor caracter. În timp ce răsuna avertizarea solemnă de a fugi de mânia care vine, mulţi din biserici au primit solia vindecătoare. Ei şi-au văzut alunecările şi s-au umilit înaintea lui Dumnezeu cu lacrimi amare de pocăinţă şi cu o agonie adâncă a sufletului. În timp ce Duhul lui Dumnezeu era asupra lor, ei au contribuit la vestirea strigătului: ‘Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui’”. – Early Writings, p.233.

Prima solie îngerească primeşte putere prin intervenţia divină

„Apoi am văzut un alt înger puternic, care se pogora din cer, învăluit într-un nor. Deasupra capului lui era curcubeul; faţa lui era ca soarele, şi picioarele lui erau ca nişte stâlpi de foc. În mână ţinea o cărticică deschisă. A pus piciorul drept pe mare, şi piciorul stâng pe pământ” (Apocalipsa 10,1-2).

În lumea întreagă

„Solia din Apocalipsa 14, care proclamă faptul că a sosit ceasul judecăţii, este vestită în timpul sfârşitului, iar îngerul din Apocalipsa 10 este reprezentat ca având un picior pe mare şi unul pe uscat, arătând că solia va fi dusă în ţări îndepărtate, oceanul va fi traversat şi insulele mării vor auzi proclamarea ultimei solii de avertizare pentru lumea noastră”. – Selected Messages, cartea 2, p.108.

„Poziţia îngerului, cu un picior pe mare şi celălalt pe uscat, semnifică extinderea vastă a proclamării soliei. Ea va traversa apele mari şi va fi propovăduită în alte ţări, chiar în lumea întreagă. Înţelegerea adevărului, primirea bucuroasă a soliei, este reprezentată prin mâncarea cărţii celei mici. Adevărul cu privire la venirea Domnului nostru a fost o solie preţioasă pentru sufletele noastre”. – The Seventh-day Adventist Biblie Commentary, vol.7, p.971.

„Mişcarea adventistă din anii 1840-1844 a fost manifestarea plină de slavă a puterii lui Dumnezeu. Solia primului îngerului a fost vestită în fiecare centru misionar din lume…”. – Tragedia veacurilor, p.611.

„În mână ţinea o cărticică deschisă. A pus piciorul drept pe mare, şi piciorul stâng pe pământ” (Apocalipsa 10,2).

Solia cu privire la timp

„Ioan vede cărticica desigilată. Atunci, profeţiile lui Daniel îşi au locul lor corespunzător în cadrul primei, a celei de a doua şi a treia solii îngereşti ce trebuiau să-i fie vestite lumii. Desigilarea cărţii celei mici a fost solia cu privire la timp”. – The Seventh-day Adventist Bible Commentary, vol.7, p.971.

„În anul 1840, o altă împlinire remarcabilă a profeţiei a produs un interes larg răspândit. Cu doi ani mai înainte, Josiah Litch, unul dintre pastorii conducători ai predicării celei de a doua veniri, a publicat o expunere cu privire la Apocalipsa capitolul 9, prezicând căderea Imperiului Otoman. După calculele sale, această putere urma să fie zdrobită ‘în anul 1840, în luna august’; cu doar câteva zile înainte de împlinire, el scria: ‘Punând deoparte prima perioadă de 150 de ani, care s-a împlinit exact înainte ca Deacozes să se urce pe tron cu îngăduinţa turcilor, şi ţinând seamă că cei 391 de ani şi cincisprezece zile au început la încheierea acelei prime perioade, ea se va termina la 11 august 1840, când puterea otomană din Constantinopol se aştepta ca să cadă. Şi lucrul acesta cred că se va produce’.

„Chiar la data fixată, Turcia, prin ambasadorii ei, a acceptat protecţia puterilor aliate ale Europei, aşezându-se în felul acesta sub controlul popoarelor creştine. Evenimentul a împlinit profeţia cu exactitate. Când s-a aflat, mulţimile s-au convins de corectitudinea principiilor de interpretare profetică adoptate de Miller şi colaboratorii săi şi un impuls minunat a fost dat mişcării adventiste. Bărbaţi de cultură cu poziţie s-au unit cu Miller atât în predicarea, cât şi în publicarea vederilor sale, astfel că, de la 1840 la 1844, lucrarea s-a întins cu repeziciune”. – Tragedia veacurilor, p.334-335.

„Orice întrebare pe care Satana poate să o stârnească în minte pentru a crea îndoială cu privire la istoria grandioasă a călătoriilor din trecut ale poporului lui Dumnezeu va fi pe placul maiestăţii lui satanice şi este o ofensă la adresa lui Dumnezeu. Vestea apropiatei veniri a Domnului cu putere şi mare slavă în lumea noastră este adevărul, iar în 1840 multe voci s-au ridicat pentru a o proclama”. – Manuscript Releases, vol.9, p.134.

Temelia şi platforma sunt stabilite

„Cercetătorii profeţiei au ajuns la concluzia că timpul sfârşitului este aproape. Ei citesc în cartea lui Daniel: ‘Până vor trece două mii trei sute de zile, apoi sanctuarul va fi curăţit’. Ei au crezut că pământul era sanctuarului şi au înţeles că acea curăţire prezisă de Daniel 8,14 reprezenta curăţirea pământului prin foc la cea de a doua venire a lui Hristos. Au cercetat Scripturile pentru mai multă lumină şi au comparat perioada aceasta profetică şi rapoartele istoricilor, înţelegând că cele două mii trei sute de zile se întindeau până în anul 1844.

„Aceasta a fost temelia marii mişcări adventiste din 1844. Căderea stelelor din 1833 a adăugat putere propovăduirii soliei apropiatei veniri a Mântuitorului. Prin lucrarea lui William Miller şi a multor altora din America, a şapte sute de pastori din England, a lui Bengel şi a altora din Germania, a lui Gaussen şi a adepţilor lui din Franţa şi Elveţia, a multor pastori din Scandinavia, a unui iezuit convertit din America de Sud şi a lui Dr. Joseph Wolff în multe ţări din Orient şi Africa, solia adventistă a fost vestită într-o mare parte din lumea locuită”. – The Southern Watchman, 24 ianuarie, 1905.

„Avertizarea a venit: Să nu fie îngăduit să intre nimic care va tulbura temelia credinţei pe care am clădit mereu de când a fost vestită solia, în 1842, 1843 şi 1844. În solia aceasta, eu am rămas credincioasă faţă de adevărul pe care ni l-a dat Dumnezeu încă de când am stat înaintea lumii pentru prima oară. Nu ne propunem să păşim în afara platformei pe care au fost puse picioarele noastre când L-am căutat pe Domnul zi de zi cu rugăciune stăruitoare, cerând lumină. Credeţi că aş putea să renunţ la lumina pe care mi-a dat-o Dumnezeu? Ea trebuie să fie ca Stânca Veacurilor. Ea m-a călăuzit încă de când a fost dată”. – Review and Herald, 14 aprilie, 1903.

Timpul de întârziere: Prima dezamăgire

„Încă din anul 1842, îndrumarea dată în această profeţie, de a ‘scrie proorocia şi a o săpa pe table ca să fie citită uşor’, a sugerat lui Charles Fitch pregătirea unei hărţi profetice pentru a ilustra vedeniile lui Daniel şi cele din Apocalipsa. Publicarea acestei hărţi a fost privită ca o împlinire a poruncii date prin Habacuc. Însă nimeni n-a observat atunci că în aceeaşi profeţie se vorbeşte şi despre o aparentă amânare în împlinirea viziunii – un timp de întârziere. După dezamăgire, acest pasaj a devenit foarte plin de înţeles: ‘Vedenia este pentru un timp hotărât, se apropie de împlinire şi nu va minţi; dacă întârzie aşteapt-o căci va veni şi se va împlini negreşit... Cel neprihănit va trăi prin credinţa lui’.

„De asemenea, o parte din proorocia lui Ezechiel a fost un izvor de putere şi de mângâiere pentru credincioşi: ‘Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: Fiul omului, ce înseamnă acest cuvânt de batjocură, pe care-l întrebuinţaţi în ţara lui Israel: Zilele se lungesc, şi toate vedeniile rămân neîmplinite?’ De aceea spune-le: Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu... Se apropie zilele, şi toate vedeniile se vor împlini! Voi vorbi; ce voi spune se va împlini, şi nu va mai fi amânat. Casa lui Israel zice: Vedeniile pe care le are el nu sunt aproape să se împlinească, şi prooroceşte pentru vremuri depărtate! De aceea spune-le: ‘Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: Nu va fi zăbavă în împlinirea cuvintelor Mele; ci cuvântul, pe care-l voi rosti, se va împlini, zice Domnul, Dumnezeu’ (Ezechiel 12,21-25.27-28)”. – Tragedia veacurilor, p.392.

Harta de la 1843

„Am văzut că harta de la 1843 a fost îndrumată de mâna Domnului şi că nu trebuie să fie modificată, că cifrele au fost aşa cum le-a dorit El, că mâna Sa acoperise o greşeală în unele cifre, aşa încât nimeni să o poată vedea, până când mâna Sa avea să fie dată la o parte”. – Early Writings, p.74-75.

„Când am stat pe platforma ‘credinţei de la început’, mărturia unită a predicatorilor şi publicaţiilor celei de a doua veniri a fost că publicarea hărţii a fost o împlinire a lui Habacuc 2,2.3. Dacă harta a fost un subiect al profeţiei (iar cei care neagă faptul acesta părăsesc credinţa de la început), atunci înseamnă că 457 î.Hr. a fost anul de la care încep cele 2300 de zile. A fost necesar ca 1843 să fie prima dată publicată, pentru ca împlinirea ‘viziunii’ să ‘zăbovească’, deoarece altfel nu ar fi un timp de întârziere, în care grupul fecioarelor să aţipească şi să adoarmă cu privire la marele subiect al timpului, chiar înainte de a fi trezite de solia Strigătului de la miezul nopţii”. – Second Advent Review and Sabbath Herald, vol.1, nr.2, James White. 

Scrie proorocia, ca să se poată citi uşor

„M-am dus la locul meu de strajă, şi stăteam pe turn ca să veghez şi să văd ce are să-mi spună Domnul, şi ce-mi va răspunde la plângerea mea. Domnul mi-a răspuns, şi a zis: ‘Scrie proorocia, şi sapă-o pe table, ca să se poată citi uşor! Căci este o proorocie, a cărei vreme este hotărâtă, se apropie de împlinire, şi nu va minţi; dacă zăboveşte, aşteaptă-o, căci va veni şi se va împlini negreşit. Iată, i s-a îngâmfat sufletul, nu este fără prihană în el; dar cel neprihănit va trăi prin credinţa lui’” (Habacuc 2,1-4).

Efectul fiecărei viziuni

„Fiul omului, ce înseamnă acest cuvânt de batjocură, pe care-l întrebuinţaţi în ţara lui Israel: ‘Zilele se lungesc, şi toate vedeniile rămân neîmplinite?’ 

„De aceea spune-le: ‘Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: Voi face să înceteze acest cuvânt de batjocură, şi nu se va mai întrebuinţa în Israel. De aceea spune-le: Se apropie zilele, şi toate vedeniile se vor împlini! 

„Căci nu vor mai fi vedenii mincinoase, nici proorociri înşelătoare, în mijlocul casei lui Israel! Căci Eu, Domnul, voi vorbi; ce voi spune se va împlini, şi nu va mai fi amânat; da, în zilele voastre, casă de îndărătnici, voi rosti un cuvânt şi-l voi împlini, zice Domnul, Dumnezeu’. 

„Cuvântul Domnului mi-a vorbit apoi astfel: ‘Fiul omului, iată, casa lui Israel zice: Vedeniile pe care le are el nu sunt aproape să se împlinească, şi prooroceşte pentru vremuri depărtate! De aceea spune-le: Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: Nu va mai fi zăbavă în împlinirea cuvintelor Mele; ci cuvântul, pe care-l voi rosti, se va împlini, zice Domnul, Dumnezeu’” (Ezechiel 12,22-28).

„În mai, 1842, la Boston, Massachutes, a avut loc o conferinţă generală. La deschiderea adunării, fraţii Charles Fitch şi Apollos Hale, din Haverhill, a prezentat imaginile profeţiilor lui Daniel şi Ioan, pe care le pictaseră pe pânză, cu cifrele profetice, arătând împlinirea lor. Fratele Fitch şi-a explicat harta înaintea celor adunaţi la conferinţă, spunând că în timp ce examina profeţiile acestea, avusese gândul că putea să producă ceva de felul acesta, care să simplifice subiectul şi să-l facă mai uşor de prezentat unui auditoriu. Aici a fost mai multă lumină pe calea noastră. Fraţii aceştia făcuseră ce îi arătase Domnul lui Habacuc în viziune cu 2468 ani înainte, spunând: ‘Scrie proorocia, şi sapă-o pe table, ca să se poată citi uşor! Căci este o proorocie, a cărei vreme este hotărâtă’ (Habacuc 2,2).

„După o dezbatere a subiectului, s-a votat în unanimitate să se producă trei sute de copii litografiate, ceea ce s-a realizat curând. Ei le-au denumit ‘hărţile de la 1843’. Aceasta a fost o conferinţă foarte importantă”. – The Autobiography of Joseph Bates, p.263.

„Istoria noastră arată că sute de persoane învăţau din aceleaşi hărţi cronologice pe care le folosea William Miller, toate fiind la fel. Atunci a existat o unitate cu privire la prezentarea aceleiaşi teme, venirea Domnului Isus la o dată anume, adică 1844”. – Joseph Bates, Early SDA Pamphlets, p.17.

A doua solie îngerească soseşte

„În iunie, 1842, William Miller a prezentat a doua serie de predici la biserica de pe strada Casco din Portland [Maine]…. Cu câteva excepţii, diferitele denominaţiuni existente au închis uşile bisericilor lor în faţa lui William Miller”. – Mărturii, vol.1, p.21.

Propovăduirea celei de a doua solii îngereşti

„Prima şi a doua solie au fost vestite în 1843 şi 1844, iar acum ne aflăm în timpul propovăduirii celei de a treia, dar încă trebuie să fie propovăduite toate cele trei. Acum este la fel de important cum a fost oricând înainte ca ele să le fie repetate acelora care caută adevărul. Noi trebuie să vestim proclamaţia lor prin cuvântări şi scrieri, prezentându-le în ordinea lor, precum şi aplicaţia profeţiilor care ne aduc la solia îngerului al treilea. Fără prima şi a doua solie nu poate să fie a treia. Aceste solii trebuie să-i fie vestite lumii în publicaţii, în cuvântări, arătând în linia istoriei profetice lucrurile care au fost şi lucrurile care vor fi”. – Selected Messages, cartea 2, p.104.

Solia celui de al doilea înger primeşte putere prin intervenţia divină 

„Aproape de încheierea vestirii soliei celui de-al doilea înger, am văzut o mare lumină din cer strălucind asupra poporului lui Dumnezeu. Razele acestei lumini păreau strălucitoare ca soarele. Am auzit îngerii strigând: ‘Iată, Mirele vine, ieşiţi-I în întâmpinare!’

„Acesta a fost strigătul de la miezul nopţii, care urma să dea putere soliei îngerului al doilea. Îngerii au fost trimişi din cer spre a-i încuraja pe sfinţii descurajaţi şi spre a-i pregăti pentru marea lucrare din faţa lor. Cei mai talentaţi oameni nu au fost primii care au primit solia aceasta. Îngerii au fost trimişi la cei umili şi devotaţi şi i-au determinat să adreseze strigătul: ‘Iată, Mirele vine, ieşiţ-I în întâmpinare’”. – Early Writings, p.238.

„În vara anului 1844, la jumătatea timpului de când apăruse primul gând că se vor încheia cele 2300 de zile şi toamna aceluiaşi an, până când s-a descoperit după aceea că se vor extinde, solia a fost propovăduită chiar prin cuvintele Scripturii: ‘Iată, Mirele vine, ieşiţi-I în întâmpinare’”. – Tragedia veacurilor, p.398.

Revărsarea Duhului Sfânt  

„Asemenea revărsării unui val puternic, mişcarea s-a răspândit în toată ţara. Din oraş în oraş şi din sat în sat, ea a pătruns până în cele mai izolate locuri din ţară, ‘până când poporul lui Dumnezeu care aştepta a fost trezit. Fanatismul dispărea din faţa acestei vestiri, ca roua dimineţii înaintea soarelui care răsare. Credincioşii vedeau cum îndoiala şi nesiguranţa erau alungate, iar nădejdea şi curajul le influenţa inimile. Lucrarea era lipsită de acele extreme manifestate întotdeauna când firea omenească nu este controlată de influenţa Cuvântului şi Duhului lui Dumnezeu. Se asemăna în caracter cu acele timpuri de umilire şi întoarcere la Domnul, care se produceau în Israelul din vechime ca urmare a soliilor de mustrare din partea slujitorilor Săi. Ea purta caracteristicile care sunt specifice lucrării lui Dumnezeu din toate veacurile. Se manifesta puţină bucurie plină de extaz, dar era o profundă cercetare a inimii, mărturisirea păcatului şi părăsirea lumii. Povara care apăsa din greu sufletele lor era pregătirea pentru întâlnirea cu Domnul. Se rugau stăruitor şi se consacrau fără rezerve lui Dumnezeu”. – Tragedia veacurilor, p.400-401.

Manifestarea puterii lui Dumnezeu

„Solia strigătului de la miezul nopţii nu a fost vestită aşa de mult prin argumente, deşi dovada Scripturii era clară şi concludentă. Ea a înaintat cu o putere convingătoare care mişca sufletul. Nu a fost nicio îndoială, nicio întrebare. Cu ocazia intrării triumfale a Domnului Hristos în Ierusalim, oamenii care erau adunaţi din toate regiunile ţării pentru a participa la sărbătoare au venit în mare număr pe Muntele Măslinilor şi, când s-au alăturat mulţimii care Îl însoţea pe Isus, au prins inspiraţia orei şi au strigat: ‘Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!’ (Matei 21,9). În aceeaşi modalitate s-au purtat necredincioşii care s-au adunat în mare număr la adunările adventiste – unii din curiozitate, alţii doar pentru a batjocori – şi au simţit puterea care însoţea solia: ‘Iată Mirele vine!’” – Spirit of Prophecy, vol.4, p.250-251.

Solia îngerului al doilea s-a împlinit în Statele Unite

„A doua solie îngerească din Apocalipsa capitolul 14 a fost predicată mai întâi în vara anului 1844, cu această ocazie a avut loc o aplicaţie mai directă la bisericile din Statele Unite, unde avertizarea cu privire la judecată fusese vestită mai mult, dar respinsă în general şi unde decăderea în biserici fusese mai rapidă”. – Tragedia veacurilor, p.389.

Terminarea construirii templului

„Drept răspuns, Isus le-a zis: ‘Stricaţi Templul acesta, şi în trei zile îl voi ridica’. Iudeii au zis: ‘Au trebuit patruzeci şi şase de ani, ca să se zidească Templul acesta, şi Tu îl vei ridica în trei zile?’” (Ioan 2,19.20).

Solia îngerului al treilea soseşte 

„Şi el mi-a zis: ‘Până vor trece două mii trei sute de seri şi dimineţi; apoi Sfântul Locaş va fi curăţit!’” (Daniel 8,14).

O adunare

„În 23 septembrie, Domnul mi-a arătat că Îşi întinsese mâna pentru a doua oară pentru a salva rămăşiţa poporului Său şi că eforturile trebuie să fie dublate din nou în acest timp al adunatului. Când a fost timpul risipirii, poporul Israel a fost lovit şi rănit, dar acum, în timpul adunatului, Dumnezeu va vindeca şi va uni poporul Său. În timpul risipirii, eforturile făcute pentru răspândirea adevărului nu au avut un mare succes, nu au realizat decât puţin, sau nimic, dar în timpul adunatului, când Dumnezeu Şi-a întins mâna pentru a aduna poporul Său, eforturile pentru răspândirea adevărului vor avea succesul plănuit. Toţi trebuie să fie uniţi şi să fie zeloşi în lucrare. Am văzut a fost greşit să căutăm în timpul risipirii exemple care să ne conducă acum, în timpul adunatului, fiindcă dacă Dumnezeu nu va face pentru noi acum mai mult decât a făcut atunci, Israel nu va mai fi adunat niciodată. Am văzut că harta din 1843 a fost îndrumată de mâna lui Dumnezeu şi că nu trebuia să fie modificată; că toate cifrele au fost aşa cum le-a vrut El; că mâna Sa era pusă peste ele şi ascundea o greşeală în anumite cifre, aşa încât nimeni să nu o vadă, până când mâna Lui s-a dat la o parte”. – Early Writings, p.74-75.

Uşa se închide

„Îngerului Bisericii din Filadelfia scrie-i: ‘Iată ce zice Cel Sfânt, Cel Adevărat, Cel ce ţine cheia lui David, Cel ce deschide, şi nimeni nu va închide, Cel ce închide, şi nimeni nu va deschide: Ştiu faptele tale: iată ţi-am pus înainte o uşă deschisă, pe care nimeni n-o poate închide, căci ai puţină putere, şi ai păzit Cuvântul Meu, şi n-ai tăgăduit Numele Meu” (Apocalipsa 3,7-8).

„Pe când se duceau ele să cumpere untdelemn, a venit mirele: cele ce erau gata, au intrat cu el în odaia de nuntă, şi s-a încuiat uşa” (Matei 25,10).

Stabilirea legământului.

„Intrarea lui Hristos ca Mare Preot în Locul Preasfânt pentru curăţirea Sanctuarului, aşa cum a fost scoasă în evidenţă în Daniel 8,14; venirea Fiului omului înaintea Celui Îmbătrânit de zile, aşa cum ni se prezintă în Dan. 7,13; şi venirea Domnului în Templul Său, profetizată de Maleahi, sunt descrieri ale aceluiaşi eveniment; şi lucrul acesta mai este reprezentat şi prin venirea mirelui la ospăţul de nuntă descris de Hristos în parabola celor zece fecioare, din Matei capitolul 25”. – Tragedia veacurilor, p.426.

Cele două grupe sunt dovedite

„L-am văzut pe Tatăl ridicându-Se de pe scaunul de domnie şi intrând într-un car de foc în sfânta sfintelor, dincolo de perdea, unde a stat jos. Atunci, Isus S-a ridicat de pe scaunul de domnie şi majoritatea celor care erau aplecaţi la pământ s-au ridicat cu El. Nu am văzut nicio rază de lumină trecând de la Isus la mulţimea nepăsătoare, după ce S-a ridicat, iar mulţimea aceea a fost lăsată într-un întuneric deplin. Cei care s-au ridicat împreună cu Isus şi-au păstrat privirile aţintite asupra Lui, în timp ce El a părăsit scaunul de domnie şi i-a condus puţin pe cale. Apoi, Şi-a ridicat mâna dreaptă şi am auzit vocea Sa plăcută spunând: ‘Aşteptaţi aici. Merg la Tatăl Meu spre a primi împărăţia. Păstraţi-vă hainele nepătate şi peste puţină vreme Mă voi întoarce de la nuntă şi vă voi primi la Mine’. Atunci, un car de nor, cu roţile ca nişte flăcări aprinse, înconjurat de îngeri, a venit în locul unde Se afla Isus. El a urcat în car şi a fost dus în sfânta sfintelor, unde stătea Tatăl. Acolo, L-am văzut pe Isus, un Mare Preot, stând înaintea Tatălui. Pe tivul hainei Lui era un clopot şi o rodie, un clopot şi o rodie. Cei care s-au ridicat împreună cu Isus îşi îndreptau credinţa spre El, în sfânta sfintelor, şi se rugau: ‘Tată, dă-ne Duhul Tău’. Atunci, Isus sufla asupra lor Duhul Sfânt. În suflarea aceea era lumină, putere şi multă dragoste, bucurie şi pace. 

„M-am întors să privesc la grupul celor care încă se închinau înaintea scaunului de domnie. Ei nu au ştiut că Isus părăsise scaunul de domnie. Satana părea să se afle lângă scaunul de domnie, încercând să ducă mai departe lucrarea lui Dumnezeu. I-am văzut privind spre scaunul de domnie şi rugându-se: ‘Tată, dă-ne Duhul Tău’. Atunci, Satana sufla asupra lor o influenţă nesfântă. În ea era lumină şi multă putere, dar nu era dragoste, bucurie şi pace. Scopul lui Satana era acela de a-i ţine în amăgire şi de a-i înşela şi a-i trage înapoi pe copiii lui Dumnezeu”. – Early Writings, p.55.

Dezamăgirea

„Asemenea primilor ucenici, William Miller şi tovarăşii lui n-au înţeles deplin importanţa soliei pe care o vesteau. Rătăcirile care fuseseră împământenite de multă vreme în biserică i-au împiedicat să ajungă la o interpretare corectă a unui punct important al profeţiei. De aceea, cu toate că au vestit solia pe care Dumnezeu le-a încredinţat-o să o ducă lumii, printr-o înţelegere greşită a sensului ei, au suferit dezamăgirea”. – Tragedia veacurilor, p.351-352.

Lucrarea

„Lucrarea de reformă a Sabatului, care urma să fie adusă la îndeplinire în zilele de pe urmă, este prevestită în proorocia lui Isaia: ‘Aşa vorbeşte Domnul: Păziţi ce este drept, şi faceţi ce este bine; căci mântuirea Mea este aproape să vină, şi neprihănirea Mea este aproape să se arate. Ferice de omul care face lucrul acesta, şi de fiul omului care rămâne statornic în el, păzind Sabatul, ca să nu-l pângărească, şi stăpânindu-şi mâna, ca să nu facă nici un rău!... Şi pe străinii, care se vor lipi de Domnul ca să-I slujească, şi să iubească Numele Domnului, pentru ca să fie slujitorii Lui, şi pe toţi cei ce vor păzi Sabatul, ca să nu-l pângărească, şi vor stărui în legământul Meu, îi voi aduce la muntele Meu cel sfânt, şi-i voi umple de veselie în Casa Mea de rugăciune’ (Isaia 56,1.2.6.7).

„Aceste cuvinte îşi au aplicaţia în era creştină, aşa cum este arătat în context: ‘Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu, care strânge pe cei risipiţi ai lui Israel: Voi mai strânge şi alte popoare la cei strânşi acum din el‘ (vers. 8). Aici este profetizată adunarea neamurilor de către Evanghelie. Şi o binecuvântare este rostită asupra acelora care cinstesc Sabatul. În felul acesta, obligativitatea păzirii poruncii a patra se extinde dincolo de răstignirea, învierea şi înălţarea lui Hristos, până în timpul în care slujitorii Săi urmau să predice tuturor popoarelor vestea cea bună”. – Tragedia veacurilor, p.451.

Apostazia

„Îngerului Bisericii din Laodicea scrie-i: ‘Iată ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios şi adevărat, începutul zidirii lui Dumnezeu: Ştiu faptele tale: că nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea’” (Apocalipsa 3,14-16).

Solia a patra

„După aceea, am văzut pogorându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; şi pământul s-a luminat de slava lui. El a strigat cu glas tare, şi a zis: ‘A căzut, a căzut, Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte; pentru că toate neamurile au băut din vinul mâniei curviei ei, şi împăraţii pământului au curvit cu ea, şi negustorii pământului s-au îmbogăţit prin risipa desfătării ei’. Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: ‘Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei! Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit, şi au ajuns până în cer; şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de nelegiuirile ei. Răsplătiţi-i cum v-a răsplătit ea, şi întoarceţi-i de două ori cât faptele ei. Turnaţi-i îndoit în potirul în care a amestecat ea!’” (Apocalipsa 18,1-5).

O repetă pe a doua

Păcatul: Prima solie ________________ o solie a reformei.

Neprihănirea: Solia a doua _______________ manifestarea puterii lui Dumnezeu.

Judecata: Solia a treia _________________ judecata.

Păcatul, neprihănirea şi judecata

„Totuşi, vă spun adevărul: Vă este de folos să Mă duc; căci, dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi; dar dacă Mă duc, vi-L voi trimite. Şi când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata. În ce priveşte păcatul: fiindcă ei nu cred în Mine; în ce priveşte neprihănirea: fiindcă Mă duc la Tatăl, şi nu Mă veţi mai vedea; în ce priveşte judecata: fiindcă stăpânitorul lumii acesteia este judecat” (Ioan 16,7-11).