Curăţirea templului

„Copiii lui Israel, preoţii şi Leviţii, şi ceilalţi fii ai robiei, au făcut cu bucurie sfinţirea acestei Case a lui Dumnezeu. Au adus, pentru sfinţirea acestei Case a lui Dumnezeu, o sută de viţei, două sute de berbeci, patru sute de miei, şi, ca jertfe ispăşitoare pentru tot Israelul, doisprezece ţapi, după numărul seminţiilor lui Israel. Au pus pe preoţi, după cetele lor, şi pe Leviţi, după împărţirile lor, pentru slujba lui Dumnezeu la Ierusalim, cum este scris în cartea lui Moise.

„Fiii robiei au prăznuit Paştele în a patrusprezecea zi a lunii întâi. Preoţii şi Leviţii se curăţiseră cu toţii, aşa că toţi erau curaţi; au jertfit Paştele pentru toţi fiii robiei, pentru fraţii lor preoţii, şi pentru ei înşişi. Copiii lui Israel, întorşi din robie, au mâncat Paştele, împreună cu toţi cei ce se depărtaseră de necurăţia neamurilor ţării şi care s-au unit cu ei ca să caute pe Domnul, Dumnezeul lui Israel. Au prăznuit cu bucurie şapte zile sărbătoarea azimelor, căci Domnul îi înveselise, făcând pe împăratul Asiriei să-i sprijine în lucrarea Casei lui Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel” (Ezra 6,16-22).

Al treilea decret

„La aproximativ şaptezeci de ani după reîntoarcerea primei grupe de robi sub conducerea lui Zorobabel şi losua, Artaxerxe Longimanul s-a urcat pe tronul Medo-Persiei. Numele acestui împărat este strâns legat de istoria sfântă printr-o serie de providenţe remarcabile. În timpul domniei lui, au trăit şi au lucrat Ezra şi Neemia. El este acela care, în anul 457 î.Hr., a dat al treilea şi ultimul decret pentru restaurarea Ierusalimului. Domnia lui a fost martoră la reîntoarcerea unei grupări de iudei sub conducerea lui Ezra, la terminarea zidurilor Ierusalimului de către Neemia şi tovarăşii lui, la reorganizarea slujbelor templului şi la marile reforme religioase, instituite de Ezra şi Neemia. În timpul acestei domnii lungi, el a dat pe faţă deseori înţelegere faţă de poporul lui Dumnezeu; şi în prietenii lui iudei, preaiubiţi şi demni de încredere, Ezra şi Neemia, a recunoscut bărbaţi rânduiţi de Dumnezeu, ridicaţi pentru o lucrare deosebită”. – Profeţi şi regi, p.607.

Desăvârşirea cerută de profeţie

„Decretul căutat se găsea în capitolul şapte din Ezra, versetele 12-26. În forma lui cea mai completă fusese dat de Artaxerxe, împăratul Persiei, în anul 457 î.Hr. Însă, în Ezra 6,14 se spune că a fost clădită Casa Domnului din Ierusalim ‘după porunca (‘decretul’) lui Cirus, Darius şi Artaxerxe, împăratul Persiei’. Aceşti trei împăraţi, prin emiterea, reafirmarea şi completarea decretului, l-au adus la desăvârşirea prevăzută de profeţie, pentru a marca astfel începutul celor 2300 de ani. Luând deci anul 457 î.Hr. timpul când a fost completat decretul, ca dată a poruncii, s-a văzut că toate precizările profeţiei cu privire la cele şaptezeci de săptămâni se împliniseră”. – Tragedia veacurilor, p.326.

Înapoierea sceptrului

„Vă facem cunoscut că nu puteţi pune nici bir, nici dare, nici vamă de trecere, peste niciunul din preoţi, din leviţi, din cântăreţi, din uşieri, din slujitorii Templului şi din slujitorii acestei Case a lui Dumnezeu. Şi tu, Ezra, după înţelepciunea lui Dumnezeu pe care o ai, pune judecători şi dregători care să facă dreptate la tot poporul de dincolo de Râu, tuturor celor ce cunosc legile Dumnezeului tău; şi fă-le cunoscut celor ce nu le cunosc. Oricine nu va păzi întocmai Legea Dumnezeului tău şi legea împăratului, să fie osândit la moarte, la surghiun, la o gloabă sau la temniţă’” (Ezra 7,24-26).

Un post

„Acolo, la râul Ahava, am vestit un post de smerire înaintea Dumnezeului nostru, ca să cerem de la El o călătorie fericită pentru noi, pentru copiii noştri, şi pentru tot ce era al nostru. Mi-era ruşine să cer împăratului o oaste de însoţire şi călăreţi, ca să ne ocrotească împotriva vrăjmaşului pe drum, căci spusesem împăratului: ‘Mâna Dumnezeului nostru este, spre binele lor, peste toţi cei ce -L caută, dar puterea şi mânia Lui sunt peste toţi cei ce-L părăsesc’. Pentru aceasta am postit şi am chemat pe Dumnezeul nostru. Şi El ne-a ascultat” (Ezra 8,21-23).

Alegerea căpeteniilor

„Am ales douăsprezece căpetenii dintre preoţi, pe Şerabia, Haşabia, şi zece din fraţii lor” (Ezra 8,24).

Toţi cei ce se temeau de cuvintele Domnului

„După ce s-a sfârşit lucrul acesta, căpeteniile s-au apropiat de mine, şi au zis: ‘Poporul lui Israel, preoţii şi Leviţii nu s-au despărţit de popoarele acestor ţări, şi au făcut urâciunile lor, ale Cananiţilor, Hetiţilor, Fereziţilor, Iebusiţilor, Amoniţilor, Moabiţilor, Egiptenilor şi Amoriţilor. Căci şi-au luat neveste din fetele lor pentru ei şi pentru fiii lor, şi au amestecat neamul sfânt cu popoarele ţărilor acestora. Şi căpeteniile şi dregătorii au fost cei dintâi care au săvârşit păcatul acesta’. 

„Când am auzit lucrul acesta, mi-am sfâşiat hainele şi mantaua, mi-am smuls părul din cap şi perii din barbă, şi am stat jos mâhnit. Atunci s-au strâns la mine toţi cei ce se temeau de cuvintele Dumnezeului lui Israel, din pricina păcatului fiilor robiei. Şi eu, am stat jos mâhnit, până la jertfa de seară.

„Apoi, în clipa jertfei de seară, m-am sculat din smerirea mea, cu hainele şi mantaua sfâşiate, am căzut în genunchi, am întins mâinile spre Domnul, Dumnezeul meu, şi am zis: ‘Dumnezeule, sunt uluit, şi mi-e ruşine, Dumnezeule, să-mi ridic faţa spre Tine. Căci fărădelegile noastre s-au înmulţit deasupra capetelor noastre, şi greşelile noastre au ajuns până la ceruri.

„Din zilele părinţilor noştri, am fost foarte vinovaţi până în ziua de azi, şi din pricina fărădelegilor noastre am fost daţi, noi, împăraţii noştri şi preoţii noştri, în mâinile împăraţilor străini, pradă săbiei, robiei, jafului, şi ruşinii care ne acopere astăzi faţa. Şi totuşi Domnul, Dumnezeul nostru, S-a îndurat de noi, lăsându-ne câţiva oameni scăpaţi, şi dându-ne un adăpost în locul Lui cel sfânt, ca să ne lumineze ochii şi să ne dea puţină răsuflare în mijlocul robiei noastre” (Ezra 9,1-8).

„Convertirea este o lucrare pe care cei mai mulţi nu o apreciază. Nu este o lucrare mică să transformi o minte pământească de păcat şi să o faci să înţeleagă iubirea de nespus a lui Hristos, farmecul harului Său şi desăvârşirea lui Dumnezeu, aşa încât sufletul să fie îmbibat cu iubire divină şi captivat de tainele cereşti. Când înţelege aceste lucruri, viaţa lui de mai înainte apare dezgustătoare şi odioasă. El urăşte păcatul şi, zdrobindu-şi inima înaintea lui Dumnezeu, Îl îmbrăţişează pe Hristos, viaţa şi bucuria sufletului său. El renunţă la plăcerile lui de mai înainte. Are o judecată nouă, plăceri noi, interes nou, voinţă nouă. Mâhnirile, dorinţele şi iubirea lui sunt noi. Pofta trupului, pofta ochilor şi lăudăroşenia vieţii, care mai înainte erau preferate în locul lui Hristos, s-au schimbat, şi Hristos este încântarea vieţii lui, coroana bucuriei lui. Cerul, care mai înainte nu avea nici un farmec, este acum văzut în bogăţia şi slava lui, şi el priveşte la el ca la viitorul lui cămin, unde va vedea, va iubi şi va preamări pe Cel care l-a răscumpărat prin sângele Lui cel preţios.

„Lucrările sfinţirii, care păreau plictisitoare acum sunt plăcerea lui. Cuvântul lui Dumnezeu, care era searbăd şi neinteresant, acum este ales ca studiu al lui, sfetnicul lui. Cuvântul este o epistolă scrisă pentru el de Dumnezeu, care poartă inscripţia Celui veşnic. Gândurile, cuvintele şi faptele lui sunt aduse la acest etalon şi testate. El tremură la ordinele şi ameninţările pe care acesta le conţine, în timp ce se prinde ferm de făgăduinţele lui şi îşi întăreşte sufletul prin aceea că şi le însuşeşte. El caută acum societatea cea mai evlavioasă, iar cei păcătoşi, a căror companie o iubea mai înainte, acum nu-i mai fac plăcere. Deplânge în ei acele păcate de care cândva s-a bucurat. A renunţat la iubirea de sine şi vanitate şi acum trăieşte pentru Dumnezeu şi este bogat în fapte bune. Aceasta este sfinţirea pe care o cere Dumnezeu. El nu va accepta nimic mai puţin”. – Mărturii, vol.2, p.294.

„În acest veac, când Satana caută prin nenumărate mijloace să-i orbească pe oameni în faţa cerinţelor obligatorii ale Legii lui Dumnezeu, este nevoie de oameni ca Ezra – oameni care îi pot face pe mulţi să ‘se teamă de cuvintele marelui nostru Dumnezeu’. Este nevoie de reformatori adevăraţi, care îi vor îndruma pe cei nelegiuiţi la Marele Dătător al Legii şi îi vor învăţa că Legea Domnului este desăvârşită, convertindu-i. Este nevoie de oameni puternici în cunoaşterea Scripturilor, oameni ale căror cuvinte şi fapte înalţă Legea lui Iehova, oameni care, în acest timp al apostaziei şi necredinţei, lucrează pentru a întări credinţa semenilor lor în Lege şi Profeţi. Este nevoie de învăţători, o, aşa de mult, ca să inspire în inimi respect şi dragoste pentru Sfintele Scripturi ce au fost date pentru a ne sfătui pe noi cei peste care va veni sfârşitul lumii”. – Review and Herald, 27 februarie, 1908.

„Toate aceste lucruri, doar mâna Mea le-a făcut, şi toate şi-au căpătat astfel fiinţa – zice Domnul. ‘Iată spre cine Îmi voi îndrepta privirile: spre cel ce suferă şi are duhul mâhnit, spre cel ce se teme de cuvântul Meu” (Isaia 66,2).

Să facem un legământ

„Să facem acum un legământ cu Dumnezeul nostru pentru izgonirea tuturor acestor femei şi a copiilor lor, după părerea domnului meu şi a celor ce se tem de poruncile Dumnezeului nostru. Şi facă-se după Lege” (Ezra 10,3).

Dezamăgirea

„Ezra se aşteptase ca un mare număr de iudei să se întoarcă la Ierusalim, dar numărul care a răspuns la chemare a fost dezamăgitor de mic”. – Profeţi şi regi, p.612.

„Numărul celor care au răspuns la chemarea de a părăsi Babilonul a fost dezamăgitor de mic. Ezra se aşteptase să se întoarcă un mare număr”. – Review and Herald, 13 februarie, 1908.

Lucrarea

„Venirea lui Ezra şi a grupului lui la Ierusalim a adus curaj şi speranţă în inima multora care lucraseră multă vreme în condiţii de dificultăţi mari. De când primul grup de exilaţi se întorseseră cu Zorobabel şi Iosua, cu peste şaptezeci de ani în urmă, se realizase mult din lucrarea de restaurare. Templul fusese terminat, zidurile cetăţii fuseseră reparate parţial. Totuşi, mult rămăsese încă nefăcut”. – Review and Herald, 20 februarie, 1908.

Apostazia

„Chiar în timpul anilor de pace relativă care au urmat după perioada de necaz din timpul împărătesei Estera, a fost făcut doar puţin pentru a rezidi zidul. 

„Indiferenţa multora dintre izraeliţii care se întorseseră poate fi legată direct de călcarea poruncilor clare ale Legii date pe Sinai. Unii care se întorseseră au rămas credincioşi, dar mulţi dintre copiii şi copiii copiilor lor au pierdut din vedere Legea cerului. Din nefericire, codul mozaic, dat pentru binele oamenilor, a fost desconsiderat. Păcatul era în tabără. Chiar unii dintre oamenii cărora li se încredinţaseră responsabilităţi sfinte trăiau în păcat pe faţă. Comportamentul lor a neutralizat în mare parte eforturile celorlalţi pentru înaintarea lucrării lui Dumnezeu. Călcările flagrante ale Legii lui Dumnezeu au fost îngăduite aşa de multă vreme, încât binecuvântările cerului nu puteau să vină din belşug asupra oamenilor”. – Review and Herald, 20 februarie, 1908.

Al patrulea decret

„Apoi am zis împăratului: ‘Dacă găseşte împăratul cu cale, să mi se dea scrisori pentru dregătorii de dincolo de Râu, ca să mă lase să trec şi să intru în Iuda, şi o scrisoare pentru Asaf, păzitorul pădurii împăratului, ca să-mi dea lemne să fac grinzi pentru porţile cetăţuiei de lângă casă, pentru zidul cetăţii, şi pentru casa în care voi locui’. Împăratul mi-a dat aceste scrisori, căci mâna cea bună a Dumnezeului meu era peste mine” (Neemia 2,7.8).

„Cererea adresată de împăratului a primit un răspuns aşa de favorabil, încât Neemia a fost încurajat să ceară chiar şi mai mult ajutor. Pentru a conferi autoritate şi demnitate misiunii lui, precum şi pentru a-i asigura protecţia în călătorie, el a cerut şi a obţinut o escortă militară. El a primit scrisori regale către guvernatorii provinciilor de dincolo de Eufrat, teritoriu prin care trebuia să treacă pe drumul spre Iudea şi a primit, de asemenea, o scrisoare către păzitorul pădurii împăratului, aflată în munţii Libanului, poruncindu-i-se să ofere tot lemnul care era necesar”. – Profeţi şi regi, p.633.

Chiar şi vremuri de strâmtorare

„Să ştii dar, şi să înţelegi, că de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului, până la Unsul (Mesia), la Cârmuitorul, vor trece şapte săptămâni; apoi timp de şaizeci şi două de săptămâni, pieţele şi gropile vor fi zidite din nou, şi anume în vremuri de strâmtorare” (Daniel 9,25). 

„Cei care refăceau zidurile de apărare ale Ierusalimului a progresat în lucrarea lor în timp ce erau supuşi atacurilor. Satana stârnea împotrivire şi crea descurajare. Persoanele principale în această mişcare au fost Sanbalat horonitul, Tobia amonitul şi Geşem arabul. Aceşti idolatri se bucuraseră de starea slabă şi lipsită de apărare a iudeilor şi îşi bătuseră joc de religia lor, ridiculizând cetatea lor devastată. Când lucrarea de reconstruire a zidului a început, ei s-au apucat să-i împiedice cu un zel plin de venin”. – Signs of the Times, 13 decembrie, 1883.

„Lucrarea pe care biserica nu a făcut-o într-un timp de pace şi prosperitate va trebui să fie făcută în timpul unei crize teribile, sub cele mai descurajatoare şi respingătoare împrejurări. Avertizările pe care conformarea faţă de cele lumeşti le-a adus la tăcere trebuie să fie transmise sub cea mai crudă opoziţie din partea vrăjmaşilor credinţei. Şi în timpul acela, clasa superficială, conservatoare, a cărei influenţă a dat înapoi programul lucrării, va renunţa la credinţă şi se va alătura vrăjmaşilor ei recunoscuţi către care s-a îndreptat de mult timp simpatia lor. Aceşti apostaziaţi vor da pe faţă cea mai înverşunată vrăjmăşie, făcând tot ce le stă în putere pentru a oprima şi a face rău foştilor lor fraţi şi a trezi indignare împotriva lor. Ziua aceasta este chiar înaintea noastră. Membrii bisericii vor fi puşi la probă şi încercaţi individual. Ei vor fi puşi în împrejurări în care vor fi forţaţi să dea mărturie despre adevăr. Mulţi vor fi chemaţi să vorbească înaintea consiliilor şi curţilor de judecată, probabil separat şi singuri. Ei au refuzat să treacă prin experienţa care putea să-i ajute în această situaţie de criză şi sufletele lor sunt împovărate de remuşcări pentru pierderea ocaziilor şi neglijarea privilegiilor”. – Mărturii, vol.5, p.463.

Repetarea celui de-al doilea decret

„Oare nu se află pretutindeni dovezile ruşinoase ale alunecării de la Dumnezeu şi ale conformării cu o lume care iubeşte păcatul şi urăşte adevărul? În aceste zile de întuneric şi pericol, cine este în stare să stea în apărarea Sionului şi să-i facă un bine? Starea lui spirituală şi perspectivele lui nu sunt în acord cu lumina şi privilegiile primite de la Dumnezeu. 

„Aceleaşi mustrări îi sunt aplicabile Sionului astăzi, cum au fost aplicabile poporului lui Israel, când Domnul a zis prin profeţii Săi: ‘Le place să alerge încoace şi încolo. Nu-şi cruţă picioarele; de aceea Domnul n-are plăcere de ei; acum îşi aduce aminte de nelegiuirile lor, şi le pedepseşte păcatele!’ 

„‘În taină şi în linişte, Neemia a făcut înconjurul zidurilor. El declară: „Dregătorii nu ştiau unde fusesem, şi ce făceam. Până în clipa aceea nu spusesem nimic Iudeilor, nici preoţilor, nici mai marilor, nici dregătorilor, nici vreunuia din cei ce vedeau de treburi’. În timpul acestei investigaţii dureroase, el nu a vrut să atragă nici atenţia prietenilor, nici a duşmanilor, ca nu cumva să fie creată agitaţie şi să fie răspândite zvonuri care ar fi putut să distrugă, sau cel puţin să împiedice lucrarea lui.

„Neemia a dedicat restul nopţii pentru rugăciune. Dimineaţă, trebuia să fie făcut efortul cel mai stăruitor pentru a-i încuraja şi pentru a-i uni pe aceşti concetăţeni descurajaţi şi dezbinaţi. Deşi avea misiunea regală de a le cere locuitorilor să colaboreze cu el la reconstruirea zidurilor cetăţii, totuşi el nu a ales să se bazeze doar pe exercitarea autorităţii. El a căutat mai degrabă să câştige încrederea şi simpatia oamenilor, ştiind bine că unitatea inimilor şi a mâinilor era esenţială pentru a avea succes în lucrarea cea mare pe care şi-o asumase. Când a chemat poporul să se adune a doua zi dimineaţa, el le-a prezentat dovezi care aveau scopul de a le readuce la viaţă energiile adormite şi de a-i uni pe cei dezbinaţi.

„Ei nu au ştiut şi nici el nu le-a spus despre înconjurul trist pe care îl făcuse la miezul nopţii, când ei dormeau. Cu siguranţă, însăşi situaţia aceea a contribuit mult la succesul lui. El a fost în stare să vorbească despre starea cetăţii cu o precizie şi o acurateţe care i-a uluit pe ascultători, în timp ce faptul că văzuse slăbiciunea şi decăderea lui Israel îl impresionase profund şi conferise putere şi seriozitate cuvintelor lui. El le-a prezentat oamenilor starea lor ca fiind un obiect de batjocură printre păgâni. Naţiunea care fusese cândva aşa de favorizată de Dumnezeu, încât stârnea groaza printre ţările din jur, ajunsese acum să fie subiectul zvonurilor dispreţuitoare. Religia ei a fost dezonorat, iar Dumnezeu ei a fost batjocorit. 

„Apoi, le-a spus cum auzise dintr-o ţară îndepărtată despre suferinţa lor, cum implorase favoarea lui Dumnezeu pentru ei şi cum, în timp ce se ruga, în mintea lui se alcătuise planul de a cere permisiunea împăratului pentru a veni să-i ajute. El Îi ceruse lui Dumnezeu ca împăratul nu numai să-i îngăduie să meargă la Ierusalim, ci şi să-i dea autoritate şi ajutorul necesar pentru lucrare. Rugăciunea lui primise răspuns într-o modalitate aşa de clară, încât să arate că întreaga lucrare era a Domnului. După ce le-a prezentat situaţia pe deplin, arătându-le că a fost susţinut de puterea combinată a împăratului persan şi a Dumnezeului lui Israel, Neemia i-a întrebat direct dacă vor folosi avantajul acestei ocazii favorabile şi se vor ridica împreună cu el spre a construi zidul”. – Signs of the Times, 6 decembrie, 1883.

Reînviorarea

„Apelul acesta a mers direct la inima lor. Manifestarea favorii Cerului faţă de ei a făcut de ruşine temerile lor. Cu un curaj nou, ei au strigat cu un singur glas: ‘Să ne ridicăm şi să construim’”. – Signs of the Times, 6 decembrie, 1883.

Judecata asupra bisericii

„Când Neemia a auzit despre profanarea aceasta îndrăzneaţă, şi-a exercitat prompt autoritatea pentru a-l alunga pe intrus. „Mi-a părut foarte rău şi am aruncat afară din cămară toate lucrurile lui Tobia’”. – Signs of the Times, 17 ianuarie, 1884.

„În vremea aceea, s-a citit în faţa poporului în cartea lui Moise, şi s-a găsit scris că Amonitul şi Moabitul nu trebuiau să intre niciodată în adunarea lui Dumnezeu, pentru că nu veniseră înaintea copiilor lui Israel cu pâine şi apă, şi pentru că tocmiseră împotriva lor cu preţ de argint pe Balaam ca să-i blesteme. Dar Dumnezeul nostru a prefăcut blestemul în binecuvântare.

„Când au auzit Legea, au deosebit din Israel pe toţi străinii.

„Înainte de aceasta, preotul Eliaşib, care era pus peste cămările Casei Dumnezeului nostru, şi rudă cu Tobia, pregătise pentru el o cămară mare, unde puneau mai înainte darurile de mâncare, tămâia, uneltele, zeciuiala din grâu, din must, şi din untdelemn, părţile rânduite pentru Leviţi, cântăreţi şi uşieri, şi darurile ridicate pentru preoţi. 

„Eu nu eram la Ierusalim când s-au petrecut toate acestea, căci mă întorsesem la împărat în al treizeci şi doilea an al lui Artaxerxe, împăratul Babilonului. La sfârşitul anului am căpătat de la împărat învoire să mă întorc la Ierusalim, şi am văzut răul pe care-l făcuse Eliaşib, pregătind o cămară pentru Tobia, în curţile Casei lui Dumnezeu. Mi-a părut foarte rău, şi am aruncat afară din cămară toate lucrurile lui Tobia.

„Apoi am poruncit să se curăţească odăile, şi am pus iarăşi în ele uneltele Casei lui Dumnezeu, darurile de mâncare şi tămâia.

„Am auzit de asemenea că părţile Leviţilor nu li se dăduseră, şi că Leviţii şi cântăreţii, însărcinaţi cu slujba, fugiseră fiecare în ţinutul lui. Am mustrat pe dregători, şi am zis: ‘Pentru ce a fost părăsită Casa lui Dumnezeu?’ Şi am strâns pe Leviţi şi pe cântăreţi, şi i-am pus iarăşi în slujba lor.

„Atunci tot Iuda a adus în cămări zeciuiala din grâu, din must şi din untdelemn. Am dat cămările în grija preotului Şelemia, cărturarului Ţadoc, şi lui Pedaia, unul din Leviţi, şi le-am adaos şi pe Hanan, fiul lui Zacur, fiul lui Matania, căci le mergea numele că sunt credinicoşi. Ei au fost însărcinaţi să facă împărţirile cuvenite fraţilor lor. Adu-Ţi aminte de mine, Dumnezeule, pentru aceste lucruri, şi nu uita faptele mele evlavioase făcute pentru Casa Dumnezeului meu şi pentru lucrurile care trebuiesc păzite în ea!

„Pe vremea aceasta am văzut în Iuda nişte oameni călcând la teasc în ziua Sabatului, aducând snopi, încărcând măgarii cu vin, struguri şi smochine, şi cu tot felul de lucruri, şi aducându-le la Ierusalim în ziua Sabatului. Şi i-am mustrat chiar în ziua când îşi vindeau mărfurile. Mai erau şi nişte Tirieni, aşezaţi în Ierusalim, care aduceau peşte şi tot felul de mărfuri, şi le vindeau fiilor lui Iuda în ziua Sabatului şi în Ierusalim.

„Am mustrat pe mai marii lui Iuda, şi le-am zis: ‘Ce însemnează această faptă rea pe care o faceţi, pângărind ziua Sabatului? Oare n-au lucrat aşa părinţii voştri, şi nu din pricina aceasta a trimis Dumnezeul nostru toate aceste nenorociri peste noi şi peste cetatea aceasta? Şi voi aduceţi din nou mânia Lui împotriva lui Israel, pângărind Sabatul!’ Apoi am poruncit să se închidă porţile Ierusalimului înainte de Sabat, de îndată ce le va ajunge umbra, şi să nu se deschidă decât după Sabat. Şi am pus câţiva din slujitorii mei la porţi, să oprească intrarea sarcinilor de mărfuri în ziua Sabatului. Şi aşa negustorii şi vânzătorii de tot felul de lucruri au petrecut noaptea odată şi de două ori afară din Ierusalim. I-am mustrat, şi le-am zis: ‘Pentru ce staţi noaptea înaintea zidului? Dacă veţi mai face încă odată lucrul acesta, voi pune mâna pe voi’. Din clipa aceea, n-au mai venit în timpul Sabatului.

 „Am poruncit şi Leviţilor să se curăţească, şi să vină să păzească porţile, ca să sfinţească ziua Sabatului. 

„Tot pe vremea aceea, am văzut pe nişte Iudei, care îşi luaseră neveste Asdodiene, Amonite şi Moabite. Jumătate din fiii lor vorbeau limba asdodiană, şi nu ştiau să vorbească limba evreiască; nu cunoşteau decât limba cutărui sau cutărui popor. I-am mustrat, şi i-am blestemat; am lovit pe unii din ei, le-am smuls părul, şi i-am pus să jure în Numele lui Dumnezeu, zicând: ‘Să nu vă daţi fetele după fiii lor, şi să nu luaţi fetele lor de neveste nici pentru fiii voştri, nici pentru voi. Oare nu în aceasta a păcătuit Solomon, împăratul lui Israel? Nu era alt împărat ca el, în mulţimea popoarelor; el era iubit de Dumnezeul lui, şi Dumnezeu îl pusese împărat peste tot Israelul. Totuşi, femeile străine l-au târât şi pe el în păcat. Şi acum trebuie să auzim despre voi că săvârşiţi o nelegiuire atât de mare şi că păcătuiţi împotriva Dumnezeului nostru, luând neveste străine?’ Unul din fiii lui Ioiada, fiul marelui preot Eliaşib, era ginerele lui Sanbalat, Horonitul. L-am izgonit de la mine. Adu-Ţi aminte de ei, Dumnezeule, căci au spurcat preoţia şi legământul încheiat de preoţi şi Leviţi.

„I-am curăţit de orice străin, şi am pus rânduială în tot ce trebuiau să păzească preoţii şi Leviţii, fiecare în slujba lui, în ce privea atât darul lemnelor la vremi hotărâte, cât şi cele dintâi roade” (Neemia 13). 

Reforma lui Ioan Botezătorul şi a lui Hristos

Întunericul

„Înainte de Hristos, oamenii întrebau în zadar: ‘Ce este adevărul?’ Întunericul acoperea pământul şi negură mare popoarele. Chiar şi Iudea era învăluită în beznă, deşi vocea lui Dumnezeu le vorbea oamenilor prin profeţii Săi. Adevărul lui Dumnezeu fusese redus la tăcere de către superstiţiile şi tradiţiile acelora care pretindeau că îl interpretează, iar vrajba, lupta, gelozia şi prejudecăţile îi despărţeau pe cei care susţineau că sunt copii ai lui Dumnezeu. Apoi a fost trimis un Învăţător de la Dumnezeu, chiar Acela care era Calea, Adevărul şi Viaţa”. – Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, p.238-239.

Timpul sfârşitului în istoria lui Hristos 

„De aceea Domnul însuşi vă va da un semn: Iată, fecioara va rămânea însărcinată, va naşte un fiu, şi-i va pune numele Emanuel” (Isaia 7,14).

Oamenii caută înainte şi înapoi în Cuvântul profetic al lui Dumnezeu 

„După ce S-a născut Isus în Betleemul din Iudea, în zilele împăratului Irod, iată că au venit nişte magi din Răsărit la Ierusalim, şi au întrebat: ‘Unde este Împăratul de curând născut al Iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în Răsărit, şi am venit să ne închinăm Lui’” (Matei 2,1-2).

„În ţinutul acela erau nişte păstori, care stăteau afară în câmp, şi făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor. Şi iată că un înger al Domnului s-a înfăţişat înaintea lor, şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor. Ei s-au înfricoşat foarte tare. Dar îngerul le-a zis: ‘Nu vă temeţi: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astăzi în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul” (Luca 2,1-11).

„Şi iată că în Ierusalim era un om numit Simeon. Omul acesta ducea o viaţă sfântă, şi era cu frica lui Dumnezeu. El aştepta mângâierea lui Israel, şi Duhul Sfânt era peste el. Duhul Sfânt îl înştiinţase că nu va muri înainte ca să vadă pe Hristosul Domnului” (Luca 2,25-26).

„Mai era acolo şi o proorociţă, Ana, fata lui Fanuel, din seminţia lui Aşer. Ea era foarte înaintată în vârstă, şi trăise cu bărbatul ei şapte ani după fecioria ei” (Luca 2,36).

O creştere a cunoştinţei

„Iar Pruncul creştea şi se întărea; era plin de înţelepciune, şi harul lui Dumnezeu era peste El. Părinţii lui Isus se duceau la Ierusalim în fiecare an, la praznicul Paştelui. Când a fost El de doisprezece ani, s-au suit la Ierusalim, după obiceiul praznicului. Apoi, după ce au trecut zilele praznicului, pe când se întorceau acasă, băiatul Isus a rămas în Ierusalim. Părinţii Lui n-au băgat de seamă lucrul acesta. Au crezut că este cu tovarăşii lor de călătorie, şi au mers cale de o zi, şi L-au căutat printre rudele şi cunoscuţii lor. Dar nu L-au găsit, şi s-au întors la Ierusalim   să-L caute. După trei zile, L-au găsit în Templu, şezând în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi punându-le întrebări. Toţi care-L auzeau, rămâneau uimiţi de priceperea şi răspunsurile Lui” (Luca 2,40-47).

Confirmarea mesajului

„În vremea aceea a venit Ioan Botezătorul, şi propovăduia în pustia Iudeii. El zicea: ‘Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape’. Ioan acesta este acela care fusese vestit prin proorocul Isaia, când zice: ‘Iată glasul celui ce strigă în pustie: Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările’. Ioan purta o haină de păr de cămilă, şi la mijloc era încins cu un brâu de curea. El se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică” (Matei 3,1-4).

Prima solie: Reforma

„Mii de oameni au fost conduşi să adopte adevărul predicat de William Miller, iar slujitorii lui Dumnezeu au fost ridicaţi în spiritul şi puterea lui Ilie pentru a proclama solia. Asemenea lui Ioan, înainte mergătorul lui Isus, cei care au predicat solia aceasta solemnă s-au simţit constrânşi să înfigă securea la rădăcina copacului şi să-i cheme pe oameni să aducă roade vrednice de pocăinţă. Mărturia lor a avut scopul de a trezi şi de a influenţa cu putere bisericile, precum şi de a da pe faţă adevăratul lor caracter. În timp ce răsuna avertizarea solemnă de a fugi de mânia care vine, mulţi din biserici au primit solia vindecătoare. Ei şi-au văzut alunecările şi  s-au umilit înaintea lui Dumnezeu cu lacrimi amare de pocăinţă şi cu o agonie adâncă a sufletului. În timp ce Duhul lui Dumnezeu era asupra lor, ei au contribuit la vestirea strigătului: ‘Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui’”. – Early Writings, p.233.

În lumea întreagă

În lumea întreagă în timpul lui Hristos

„Locuitorii din Ierusalim, din toată Iudea şi din toate împrejurimile Iordanului, au început să iasă la el” (Matei 3,5).

Punerea temeliei

„Locuitorii din Ierusalim, din toată Iudea şi din toate împrejurimile Iordanului, au început să iasă la el; şi, mărturisindu-şi păcatele, erau botezaţi de el în râul Iordan. Dar când a văzut pe mulţi din Farisei şi din Saduchei că vin să primească botezul lui, le-a zis: ‘Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare? Faceţi dar roade vrednice de pocăinţa voastră. Şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: ‘Avem ca tată pe Avraam!’ Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam. Iată că securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci, orice pom, care nu face roadă bună, va fi tăiat şi aruncat în foc. Cât despre mine, eu vă botez cu apă, spre pocăinţă; dar Cel ce vine după mine, este mai puternic decât mine, şi eu nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea. El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc. Acela Îşi are lopata în mână, Îşi va curăţi cu desăvârşire aria, şi Îşi va strânge grâul în grânar; dar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge’” (Matei 3,5-12).

Mesajul primeşte putere când coboară simbolul divin

„Şi Duhul Sfânt S-a pogorât peste El în chip trupesc, ca un porumbel. Şi din cer s-a auzit un glas, care zicea: ‘Tu eşti Fiul Meu prea iubit: în Tine Îmi găsesc toată plăcerea Mea!’” (Luca 3,22).

„Isus S-a dus în Templu; şi, pe când învăţa norodul, au venit la El preoţii cei mai de seamă şi bătrânii norodului, şi I-au zis: ‘Cu ce putere faci Tu lucrurile acestea, şi cine Ţi-a dat puterea aceasta?’ 

„Drept răspuns, Isus le-a zis: ‘Vă voi pune şi Eu o întrebare; şi dacă-Mi veţi răspunde la ea, vă voi spune şi Eu cu ce putere fac aceste lucruri. Botezul lui Ioan de unde venea? Din cer, sau de la oameni?’ Dar ei vorbeau între ei şi ziceau: ‘Dacă vom răspunde: ‘Din cer’, ne va spune: ‘Atunci de ce nu l-aţi crezut?’ Şi dacă vom răspunde: ‘De la oameni’, ne temem de norod, pentru că toţi socotesc pe Ioan drept prooroc.

„Atunci au răspuns lui Isus: ‘Nu ştim!’ Şi El, la rândul Lui, le-a zis: ‘Nici Eu nu vă voi spune cu ce putere fac aceste lucruri’” (Matei 21,23-27).

„Cu viu interes, mulţimea aştepta hotărârea. Ei ştiau că preoţii susţinuseră că primesc lucrarea lui Ioan şi aşteptau ca aceştia să recunoască fără rezerve că el era trimis de Dumnezeu. Dar, după ce s-au sfătuit în taină, preoţii au hotărât să nu îşi asume vreo obligaţie. Făţarnici, voind să pară ignoranţi, ei au zis: ‘Nu ştim’. ‘Nici Eu nu vă voi spune cu ce putere fac lucrurile acestea’, a zis Hristos.

„Cărturarii, preoţii şi conducătorii au fost aduşi cu toţii la tăcere. Înfrânţi şi dezamăgiţi, stăteau cu fruntea încruntată, neîndrăznind să-I mai pună lui Hristos şi alte întrebări. Prin laşitate şi nehotărâre, ei pierduseră în mare parte respectul poporului, care acum se amuza văzând cum oamenii aceştia încrezuţi şi plini de îndreptăţire de sine fuseseră înfrânţi.

„Toate aceste cuvine şi fapte ale lui Isus erau de mare însemnătate şi influenţa lor urma să se simtă tot mai mult după răstignirea şi înălţarea Lui”. – Hristos Lumina lumii, p.594.

Solia a doua

Local

„Şi Caiafa era cel ce dăduse Iudeilor sfatul acesta: ‘Este de folos să moară un singur om pentru norod’” (Ioan 18,14).

Un act public din partea vrăjmaşilor

„Unul din ei, Caiafa, care era mare preot în anul acela, le-a zis: ‘Voi nu ştiţi nimic; oare nu vă gândiţi că este în folosul vostru să moară un singur om pentru norod, şi să nu piară tot neamul?’ Dar lucrul acesta nu l-a spus de la el; ci, fiindcă era mare preot în anul acela, a proorocit că Isus avea să moară pentru neam. Şi nu numai pentru neamul acela, ci şi ca să adune într-un singur trup pe copiii lui Dumnezeu cei risipiţi. Din ziua aceea, au hotărât să-L omoare” (Ioan 11,49-53).

Manifestarea puterii lui Dumnezeu

„Solia strigătului de la miezul nopţii nu a fost vestită aşa de mult prin argumente, deşi dovada Scripturii era clară şi concludentă. Ea a înaintat cu o putere convingătoare care mişca sufletul. Nu a fost nicio îndoială, nicio întrebare. Cu ocazia intrării triumfale a Domnului Hristos în Ierusalim, oamenii care erau adunaţi din toate regiunile ţării pentru a participa la sărbătoare au venit în mare număr pe Muntele Măslinilor şi, când s-au alăturat mulţimii care Îl însoţea pe Isus, au prins inspiraţia orei şi au strigat: ‘Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!’ (Matei 21,9). În aceeaşi modalitate s-au purtat necredincioşii care s-au adunat în mare număr la adunările adventiste – unii din curiozitate, alţii doar pentru a batjocori – şi au simţit puterea care însoţea solia: ‘Iată Mirele vine!’” – Spirit of Prophecy, vol.4, p.250-251.

Viaţa sau moartea

Le-am atras atenţia la timpul când a avut loc vestirea primei veniri a lui Hristos. Ioan a fost trimis în duhul şi puterea lui Ilie spre a pregăti calea lui Isus. Cei care au respins mărturia lui Ioan nu au beneficiat de învăţăturile Domnului Isus. Împotrivirea lor faţă de solia care a prezis venirea Sa i-a pus în poziţia în care nu au putut să primească imediat dovezile puternice ale faptului că El era Mesia. Satana i-a condus pe cei care au respins solia lui Ioan să meargă şi mai departe, să-L respingă şi să-L răstignească pe Hristos. Prin faptul acesta, ei s-au aşezat în poziţia în care nu au putut să primească binecuvântarea Zilei Cincizecimii, care i-ar fi învăţat calea de a intra în sanctuarul ceresc…. Totuşi, iudeii au fost lăsaţi în întuneric deplin. Ei au pierdut toată lumina pe care ar fi putut să o aibă cu privire la Planul de Mântuire şi au continuat să se încreadă în jertfele şi darurile lor inutile. Sanctuarul ceresc luase locul celui pământesc, dar ei nu au ştiut nimic despre această schimbare. Prin urmare, ei nu au putut să beneficieze de medierea lui Hristos în locul sfânt. 

„Mulţi privesc cu oroare comportamentul dat pe faţă de iudei prin respingerea şi răstignirea lui Hristos şi, când citesc istoria acelui abuz ruşinos, cred că ei Îl iubesc şi nu L-ar fi negat, aşa cum a făcut Petru, şi nici nu L-ar fi răstignit, aşa cum au făcut iudeii. Totuşi, Dumnezeu, care cunoaşte inima tuturor, a pus la încercare dragostea aceea pentru Isus, pe care ei pretindeau că o simt. Tot cerul a privit cu interesul cel mai adânc primirea soliei primului înger. Mulţi care au pretins că Îl iubesc pe Isus şi care varsă lacrimi, când citesc istoria crucii, au luat în râs vestea bună a venirii Sale. Ei i-au urât pe aceia care iubeau venirea Sa şi i-au dat afară din biserici. Cei care au respins prima solie nu au putut să beneficieze de cea de a doua, nici nu au beneficiat de solia strigătului de la miezul nopţii, care avea scopul de a-i pregăti să intre cu Isus prin credinţă în sfânta sfintelor din sanctuarul ceresc. Prin respingerea celor două solii precedente, ei şi-au întunecat aşa de mult mintea, încât nu au putut să vadă nicio lumină în solia îngerului al treilea, care arată calea de intrarea în sfânta sfintelor. Am văzut că, la fel ca iudeii care L-au răstignit pe Isus, tot aşa bisericile oficiale răstigniseră aceste două solii şi, ca urmare, nu au nicio cunoştinţă cu privire la calea de intrare în sfânta sfintelor şi nu pot să beneficieze de mijlocirea Domnului Isus acolo. Asemenea iudeilor care îşi aduceau jertfele lor inutile, aceste biserici îşi înalţă rugăciunile lor inutile către încăperea pe care Domnul Isus a părăsit-o, iar Satana, mulţumit de amăgire, preia un caracter religios şi îndrumă la sine aceşti pretinşi creştini, lucrând cu puterea lui, cu semnele şi minunile lui mincinoase pentru a-i ţine strâns în capcana lui”. – Early Writings, p.259-261.

Terminarea construirii templului 

„Drept răspuns, Isus le-a zis: ‘Stricaţi Templul acesta, şi în trei zile îl voi ridica’. Iudeii au zis: ‘Au trebuit patruzeci şi şase de ani, ca să se zidească Templul acesta, şi Tu îl vei ridica în trei zile?’” (Ioan 2,19.20).

Solia a treia: Judecata

„Cu cinci sute de ani mai înainte, Domnul declarase prin proorocul Zaharia: ‘Bucură-te, fiica Sionului, strigă de bucurie fiica Ierusalimului; Iată, Împăratul tău vine; El este drept şi biruitor; smerit, călare pe un asin, pe mânzul unei măgăriţe’. (Zaharia 9,9). Dacă ucenicii şi-ar fi dat seama că Hristos mergea la judecată şi la moarte, n-ar mai fi împlinit această proorocie.

„În acelaşi fel, Miller şi tovarăşii lui au împlinit profeţia şi au vestit o solie despre care Inspiraţia prevestise că urma să-i fie vestită lumii, dar ei n-ar fi vestit-o, dacă ar fi înţeles pe deplin proorociile care arătau către dezamăgirea lor şi către prezentarea unei alte solii ce trebuia predicată tuturor popoarelor, înainte ca Domnul să vină. Prima şi a doua solie îngerească au fost vestite la timpul potrivit şi au împlinit lucrarea pe care Dumnezeu plănuise să o aducă la îndeplinire prin ei”. – Tragedia veacurilor, p.405.

Dezamăgirea

„Asemenea primilor ucenici, William Miller şi tovarăşii lui n-au înţeles deplin importanţa soliei pe care o vesteau. Rătăcirile care fuseseră împământenite de multă vreme în biserică, i-au împiedicat să ajungă la o interpretare corectă a unui punct important al profeţiei. De aceea, cu toate că au vestit solia pe care Dumnezeu le-a încredinţat-o să o ducă lumii, printr-o înţelegere greşită a sensului ei, au suferit dezamăgirea”. - Tragedia veacurilor, p.351-352.

Lucrarea

„Însărcinarea Evangheliei este marea cartă misionară a împărăţiei lui Hristos. Ucenicii trebuiau să lucreze cu seriozitate pentru suflete, vestindu-le tuturor invitaţia milei. Ei nu trebuiau să aştepte ca oamenii să vină la ei, ci trebuiau să meargă la oameni cu solia lor”. – Istoria faptelor apostolilor, p.28.

Apostazia

„Dimineaţa, Isus stătea pe ţărm; dar ucenicii nu ştiau că este Isus. ‘Copii’, le-a zis Isus, ‘aveţi ceva de mâncare?’ Ei i-au răspuns: ‘Nu’. El le-a zis: ‘Aruncaţi mreaja în partea dreaptă a corăbiei, şi veţi găsi.’ Au aruncat-o deci, şi n-o mai puteau trage de mulţimea peştilor” (Ioan 21,4-6).

Solia a patra

O repetă pe cea de a doua

Păcat: prima solie _______________ o solie a reformei.

Neprihănirea: a doua solie _______________ manifestarea puterii lui Dumnezeu.

Judecata: a treia solie _________________ judecata.

Păcat, neprihănire şi judecată

„Totuşi, vă spun adevărul: Vă este de folos să Mă duc; căci, dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi; dar dacă Mă duc, vi-L voi trimite. Şi când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata. În ce priveşte păcatul: fiindcă ei nu cred în Mine; în ce priveşte neprihănirea: fiindcă Mă duc la Tatăl, şi nu Mă veţi mai vedea; în ce priveşte judecata: fiindcă stăpânitorul lumii acesteia este judecat” (Ioan 16,7-11).

Repetarea reformei în istoria lui Hristos

„Nu ar fi bine să Îl căutaţi pe Domnul, aşa cum L-au căutat ucenicii înainte de Ziua Cincizecimii? După înălţarea lui Hristos, ucenicii Săi – oameni cu diferite talente şi capacităţi – s-au adunat în camera de sus spre a se ruga pentru darul Duhului Sfânt. În camera aceea, ‘toţi stăruiau cu un cuget în rugăciuni şi cereri’. Ei au făcut o lucrare de pocăinţă deplină, mărturisindu-şi păcatele. Nicio povară legată de faptul de a-şi mărturisi păcatele unii altora nu apăsa asupra lor. După ce au dat la o parte toate neînţelegerile, ei au fost cu un cuget şi s-au rugat cu un singur scop timp de zece zile, la sfârşitul cărora, ‘s-au umplut de Duh Sfânt, şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească’”. – Manuscript Releases, vol.5, p.94-95.

Repetarea reînviorării în istoria lui Hristos

„În ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei, şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei. Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt, şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească” (Fapte 2,1-4).

Repetarea judecăţii în zilele lui Hristos

„Dar Ştefan, plin de Duhul Sfânt, şi-a pironit ochii spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu, şi pe Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu; şi a zis: ‘Iată, văd cerurile deschise, şi pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu’. Ei au început atunci să răcnească, şi-au astupat urechile, şi s-au năpustit toţi într-un gând asupra lui. L-au târât afară din cetate, şi l-au ucis cu pietre. Marturii şi-au pus hainele la picioarele unui tânăr, numit Saul. Şi aruncau cu pietre în Ştefan, care se ruga şi zicea: ‘Doamne Isuse, primeşte duhul meu!’ Apoi a îngenuncheat, şi a strigat cu glas tare: ‘Doamne, nu le ţinea în seamă păcatul acesta!’ Şi după aceste vorbe, a adormit” (Fapte 7,55-60).

Reforma făcută de Moise

Un proroc ca mine

„Si să trimită pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos, pe care cerul trebuie să-L primească, până la vremile aşezării din nou a tuturor lucrurilor: despre aceste vremi a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi prooroci din vechime. În adevăr, Moise a zis părinţilor noştri: ‘Domnul, Dumnezeul vostru, vă va ridica dintre fraţii voştri un prooroc ca mine; pe El să-L ascultaţi în tot ce vă va spune’” (Fapte 3,20-22).

Întunericul

„În robia lor, izraeliţii au pierdut într-o anumită măsură cunoaşterea Legii lui Dumnezeu şi s-au îndepărtat de poruncile ei”. – Patriarhi şi profeţi, p.258.

Timpul sfârşitului

„Domnul a zis lui Avram: ‘Să ştii hotărât că sămânţa ta va fi străină într-o ţară, care nu va fi a ei; acolo va fi robită, şi o vor apăsa greu, timp de patru sute de ani. Dar pe neamul căruia îi va fi roabă, îl voi judeca Eu: şi pe urmă va ieşi de acolo cu mari bogăţii” (Geneza 15,13-14).

O creştere a cunoştinţei

„Copilul a crescut, şi ea l-a adus fetei lui Faraon; şi el i-a fost fiu. I-a pus numele Moise; ‘căci’, a zis ea, ‘l-am scos din ape’” (Exod 2,10).

„Dumnezeu ascultase rugăciunile mamei; credinţa ei fusese răsplătită. Cu profundă recunoştinţă, ea a început să-şi îndeplinească sarcina fericită şi de acum lipsită de griji. Cu credincioşie a folosit ocazia pe care o avea de a-l educa pe copilul ei pentru Dumnezeu. Ea avea încredere că acesta fusese păstrat cu viaţă în vederea unei mari lucrări şi mai ştia că, în curând, trebuia să fie predat mamei sale imperiale, unde avea să fie înconjurat de influenţe care vor tinde să-l îndepărteze de Dumnezeu. Toate acestea au făcut-o să fie mai plină de râvnă şi mai grijulie în învăţătura pe care i-o dădea decât în aceea pe care o dăduse celorlalţi copii ai ei. S-a străduit să-i umple mintea cu simţământul temerii de Dumnezeu şi al iubirii pentru adevăr şi dreptate, rugându-se cu stăruinţă să fie ferit de orice influenţă dăunătoare. Ea i-a arătat nebunia şi păcătoşenia idolatriei şi l-a învăţat de mic să se plece şi să se închine viului Dumnezeu, singurul care-l putea auzi şi ajuta în orice situaţii grele. Ea l-a ţinut pe băiat cât a putut mai mult, dar a fost nevoită să-l predea pe la vârsta de doisprezece ani.

Din umila sa căsuţă, el a fost luat şi dus în palatul regal, la fiica lui faraon, ‘şi el i-a fost fiu’. Dar chiar şi aici, el n-a uitat învăţăturile pe care le-a primit în copilărie. Lecţiile învăţate lângă mama sa nu puteau fi uitate. Ele erau ca un scut împotriva mândriei, necredinţei şi a viciului ce înfloreau în mijlocul strălucirii de la curte….

La curtea lui faraon, Moise a primit cea mai înaltă educaţie civilă şi militară. Monarhul luase hotărârea de a face din nepotul adoptiv urmaşul său la tron, iar tânărul era educat pentru această poziţie înaltă. ‘Moise a învăţat toată înţelepciunea egiptenilor, şi era puternic în cuvinte şi în fapte’ (Fapte 7,22). Iscusinţa lui de conducător militar a câştigat favoarea oştirii Egiptului şi, în general, era privit ca un om cu un caracter cu totul deosebit. Satana fusese înfrânt în planurile sale. Chiar decretul prin care copiii evrei fuseseră daţi morţii a fost folosit de Dumnezeu pentru pregătirea şi educarea viitorului conducător al poporului Său.

Bătrânii lui Israel au fost învăţaţi de îngeri că timpul pentru eliberarea lor era aproape şi că Moise era omul pe care Dumnezeu avea să-l folosească pentru a aduce la îndeplinire această lucrare. Tot îngerii au fost aceia care i-au făcut cunoscut lui Moise că Iehova l-a ales ca să rupă lanţurile robiei poporului său. Închipuindu-şi că aveau să-şi obţină libertatea prin forţa armelor, el se aştepta să conducă armata poporului Israel împotriva armatelor Egiptului. Având lucrul acesta în vedere, Moise şi-a păzit inima, ca nu cumva ataşamentul său faţă de mama adoptivă sau de faraon să-l împiedice să facă voia lui Dumnezeu”. – Patriarhi şi profeţi, p.243-245.

Confirmarea mesajului

„Îngerul Domnului i S-a arătat într-o flacără de foc, care ieşea din mijlocul unui rug. Moise s-a uitat; şi iată că rugul era tot un foc, şi rugul nu se mistuia deloc. Moise a zis: ‘Am să mă întorc să văd ce este această vedenie minunată, şi pentru ce nu se mistuie rugul’. Domnul a văzut că el se întoarce să vadă; şi Dumnezeu l-a chemat din mijlocul rugului, şi a zis: ‘Moise! Moise!’ El a răspuns: ‘Iată-mă!’ Dumnezeu a zis: ‘Nu te apropia de locul acesta; scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care calci este un pământ sfânt’. Şi a adăugat: ‘Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.’ Moise şi-a ascuns faţa, căci se temea să privească pe Dumnezeu.

„Domnul a zis: ‘Am văzut asuprirea poporului Meu, care este în Egipt, şi am auzit strigătele pe care le scoate din pricina asupritorilor lui; căci îi cunosc durerile. M-am pogorât ca să-l izbăvesc din mâna Egiptenilor, şi să-l scot din ţara aceasta şi să-l duc într-o ţară bună şi întinsă, într-o ţară unde curge lapte şi miere, şi anume, în locurile, pe care le locuiesc Cananiţii, Hetiţii, Amoriţii, Fereziţii, Heviţii şi Iebusiţii. Iată că strigătele Izraeliţilor au ajuns până la Mine, şi am văzut chinul cu care îi chinuiesc Egiptenii. Acum, vino, Eu te voi trimite la Faraon, şi vei scoate din Egipt pe poporul Meu, pe copiii lui Israel’” (Exod 3,2-10).