„Domnul mi-a răspuns, şi a zis: ‘Scrie proorocia, şi sapă-o pe table, ca să se poată citi uşor!’” (Matei 24,15; Apocalipsa 1,3; Habacuc 2,2).

A citi Cuvântul lui Dumnezeu înseamnă a privi, a contempla Cuvântul lui Dumnezeu. Maleahi ne spune să privim la următoarea informaţie – iar informaţia este constituită de profeţiile cu privire la Ilie. Adevărurile profetice identificate în mărturia profetică legată de Ilie constituie una [11] dintre cele mai mari comori profetice din Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu.

Profeţiile cu privire la Ilie sunt construite pe principiul „puţin aici, puţin acolo”.

Profeţiile ilustrează şi ajută la stabilirea triplei aplicaţii a profeţiei.

Ele ilustrează curăţirea templului.

Ele ilustrează istoria lui Hristos.

Ele ilustrează istoria millerită.

Ele ilustrează istoria celor 144000.

Ele Îl identifică pe Solul legământului şi marchează legământul în istorie.

Ele oferă trăsăturile balaurului, fiarei şi proorocului mincinos.

Ele ilustrează interacţiunea dintre balaur, fiară şi proorocul mincinos.

Ele oferă structura profetică a Carmelului şi chiar mai mult.

Lumina care străluceşte din profeţiile cu privire la Ilie este profundă! Când privim diferitele istorii sfinte şi, apoi, aplicăm regula profetică de a aduce „propoziţie cu propoziţie” „puţin aici, puţin acolo”, aşa cum s-a exprimat profetul Isaia, istoria profetică este descrisă în ordine desăvârşită.

Unul dintre adevărurile aflate în istoria lui Ilie şi prezentate de profetul Maleahi, care ne spune să le privim şi să le studiem adânc, este susţinerea evidentă pe care Maleahi o acordă analizei profetice, bazate pe faptul de a aduna laolaltă declaraţiile profetice.

Maleahi a arătat că o profeţie are câteva împliniri evidente, care pot fi identificate în Inspiraţie, îngăduindu-i cercetătorului să aplice metoda de a aduna laolaltă declaraţiile profetice din Biblie şi din Spiritul Profetic.

Ilie, ca tip, va pregăti calea înaintea unui Hristos, ca tip. Mesajul de reformă vestit de Ilie precede întotdeauna mesajul de redeşteptare vestit de Hristos. Ilie l-a precedat pe Elisei. Ioan Botezătorul L-a precedat pe Hristos, iar William Miller a precedat Spiritul Profetic. Pe baza a trei martori, o reformă biblică adevărată precede întotdeauna o redeşteptare biblică adevărată.

Reforma şi Redeşteptarea

Dacă nu suntem clarificaţi cu privire la principiul care spune că reforma precede întotdeauna înviorarea, nu vom fi în stare să înţelegem alte declaraţii profetice, în care este ilustrat procesul alcătuit din doi paşi al reformei şi redeşteptării. Procesul din doi paşi al reformei lui Ilie, urmată de redeşteptarea lui Elisei, constituie pur şi simplu încă un adevăr profetic care reprezintă procesul din doi paşi al primului şi celui de-al doilea înger din istoria millerită.

„Dumnezeu le-a dat soliilor din Apocalipsa 14 locul lor în linia profeţiei, iar lucrarea lor nu trebuie să înceteze până la încheierea istoriei acestui pământ. Soliile primului şi celui de-al doilea înger încă sunt adevărul pentru timpul acesta şi trebuie să înainteze în paralel cu aceasta care urmează. Îngerul al treilea îşi proclamă avertizarea cu glas tare. ‘După aceste lucruri’, a spus Ioan, ‘am văzut un alt înger coborând din cer cu mare putere, iar pământul s-a luminat de slava lui’. În lumina aceasta este combinată lumina tuturor celor trei solii”. – The 1888 Materials, p.804.

„Prima, a doua şi a treia solie îngerească trebuie să fie repetate”. – Review and Herald, 31 octombrie, 1899.

Solia primului înger a fost o avertizare care cerea o reformă adevărată, deoarece, dacă lucrurile pe care le declara Miller se dovedeau a fi corecte, atunci sfârşitul lumii sosise.

Solia celui de-al doilea înger a fost timpul când s-a împlinit redeşteptarea denumită strigătul de la miezul nopţii. Prima solie îngerească a fost o solie de reformă, iar a doua solie îngerească a fost o solie de redeşteptare şi [12] de trezire ce a fost vestită prin strigătul de la miezul nopţii între 12 august şi 22 octombrie, 1844. Prima solie îngerească reprezintă mesajul de reformă simbolizat de Ilie, care îl precede pe Elisei.

Aceste descoperiri deosebite ajung să fie folositoare, numai dacă le folosim realmente şi le punem în legătură cu diferitele declaraţii profetice ale Cuvântului lui Dumnezeu, adunate laolaltă, puţin aici, puţin acolo.

Două curăţiri

Ellen White face legătură între cele două curăţiri ale templului de către Hristos, cele două veniri din Maleahi şi curăţirea templului sufletului.

„Prin curăţirea templului, Isus Şi-a anunţat misiunea Sa mesianică şi Şi-a început lucrarea. Templul acela, înălţat pentru ca Domnul să sălăşluiască în el prin prezenţa Lui, avea ca scop să fie o învăţătură vie pentru Israel şi pentru lume. Scopul lui Dumnezeu din veacurile veşnice a fost ca fiecare fiinţă creată, de la serafimul luminos şi sfânt până la om, să fie un templu în care Creatorul să locuiască. Din cauza păcatului, omul a încetat să mai fie un templu pentru Dumnezeu. Fiind întunecată şi pervertită de rele, inima omului n-a mai dat la iveală slava Celui Sfânt. Dar planul cerului a fost realizat prin întruparea Fiului lui Dumnezeu. Dumnezeu locuieşte în corp omenesc şi, prin harul salvator, inima omului devine din nou templul Său. Dumnezeu voia ca Templul din Ierusalim să fie o mărturie continuă despre destinul înalt pus în faţa fiecărei fiinţe. Dar iudeii n-au înţeles însemnătatea clădirii la care priveau cu atâta mândrie. Ei nu s-au consacrat pentru a fi temple sfinte ale Spiritului lui Dumnezeu. Curţile Templului din Ierusalim, pline de zgomot şi negustorie nesfântă, reprezentau prea bine templul inimii, întinat de prezenţa patimilor senzuale şi de gânduri nesfinte. Prin curăţirea templului de cumpărătorii şi vânzătorii lumii, Isus a făcut cunoscută misiunea Lui de a curăţa inima de mânjirea păcatului – de dorinţele pământeşti, de plăcerile egoiste şi de obiceiurile rele, care strică sufletul. ‘Deodată va intra în templul Său Domnul pe care-L căutaţi: Solul legământului, pe care-L doriţi; iată că vine, zice Domnul oştirilor. Cine va putea să sufere însă ziua venirii Lui? Cine va rămâne în picioare când Se va arăta El? Căci El va fi ca focul topitorului şi ca leşia nălbitorului. El va şedea, va topi şi va curăţi argintul; va curăţa pe fiii lui Levi, îi va lămuri cum se lămureşte aurul şi argintul’ (Maleahi 3,1-3)”. – Hristos Lumina lumii, p.161.

Maleahi 3 nu a reprezentat doar cele două curăţiri ale templului din istoria lui Hristos, ci s-a împlinit şi în istoria milleriţilor şi se va împlini din nou în istoria celor 144000. Dubla curăţire a templului, reprezentată de profeţiile cu privire la Ilie, a fost împlinită în istoria milleriţilor.  

„Intrarea lui Hristos ca Mare Preot în sfânta sfintelor pentru curăţirea Sanctuarului, aşa cum a fost scoasă în evidenţă în Daniel 8,14; venirea Fiului omului înaintea Celui Îmbătrânit de zile, aşa cum ni se prezintă în Daniel 7,13; şi venirea Domnului în templul Său, profetizată de Maleahi, sunt descrieri ale aceluiaşi eveniment, iar lucrul acesta mai este reprezentat şi prin venirea mirelui la ospăţul de nuntă descris de Hristos în Parabola celor zece fecioare, din Matei capitolul 25”. – Tragedia veacurilor, p.426.

În această declaraţie, aflăm că acele două veniri din Maleahi, care reprezintă cele două curăţiri ale templului, săvârşite de Domnul Hristos, sunt profeţii care au reprezentat istoria millerită. De asemenea, găsim că profeţiile cu privire la Ilie din Maleahi trebuie să fie puse în legătură cu judecata din 22 octombrie, 1844, aşa cum este reprezentat în Maleahi 3 şi în parabola celor zece fecioare. Alături de acestea, adăugăm faptul că Maleahi 3 trebuie să fie împlinit din nou în istoria celor 144000. [13]

„Profetul zice: ‘Cine va putea să sufere însă ziua venirii Lui? Cine va rămâne în picioare când Se va arăta El? Căci El va fi ca focul topitorului, şi ca leşia nălbitorului. El va şedea, va topi şi va curăţi argintul; va curăţi pe fiii lui Levi, îi va lămuri cum se lămureşte aurul şi argintul, şi va aduce Domnului daruri neprihănite’ (Maleahi 3,2.3). Aceia care vor trăi pe pământ, atunci când Domnul Hristos va mijloci în Sanctuarul de sus, vor trebui să stea fără mijlocitor în faţa unui Dumnezeu sfânt. Hainele lor trebuie să fie fără pată, caracterele lor trebuie să fie curăţite de păcat prin sângele stropirii. Prin harul lui Dumnezeu şi prin eforturile lor stăruitoare, ei trebuie să fie biruitori în lupta cu cel rău. În timp ce judecata de cercetare continuă în cer, în timp ce păcatele credincioşilor pocăiţi sunt îndepărtate din Sanctuar, în mijlocul poporului lui Dumnezeu trebuie să se producă o lucrare deosebită de curăţire, de îndepărtare a păcatelor. Această lucrare este mai clar prezentată în soliile din Apocalipsa capitolul 14.

„Când această lucrare se va fi împlinit, urmaşii lui Hristos vor fi gata pentru venirea Sa. ‘Atunci darul lui Iuda şi al Ierusalimului va fi plăcut Domnului, ca în zilele cele vechi, ca în anii de odinioară’ (Maleahi 3,4). Atunci, biserica pe care Domnul, la venirea Sa, o va lua la Sine va fi ‘o biserică slăvită, fără pată sau zbârcitură, sau altceva de felul acesta’ (Efes 5,27). Atunci ea va arăta ‘ca zorile, frumoasă ca luna, curată ca soarele şi cumplită ca nişte oşti sub steagurile lor’ (Cântarea cântărilor 6,10)”. – Tragedia veacurilor, p.425.

Maleahi 3, cele două curăţiri ale templului săvârşite de Hristos, istoria millerită, istoria celor 144000 şi Parabola celor zece fecioare constituie toate aceeaşi ilustraţie profetică. Mesajul lui Ilie constă într-un proces alcătuit din trei paşi, care începe cu o solie de reformă, urmată de o redeşteptare ce se încheie cu judecata, iar în istoria în care lucrarea aceasta din trei paşi va fi îndeplinită, poporul lui Dumnezeu va fi curăţit de două ori.

„Iată, voi trimite pe solul Meu Ilie, care va pregăti calea pentru un sol al legământului, Ilie, iar apoi solul legământului Ilie va veni deodată, ca un hoţ noaptea şi îşi va curăţa templul, intrând într-un legământ cu aceia care îl caută şi sunt încântaţi de solul Ilie.

Iată, el va curăţa deodată templul Său pentru a doua oară.

Totuşi, cine poate sta în ziua oricăreia dintre venirile Lui? Şi cine va sta când se va arăta el? Deoarece el este ca focul topitorului, ca leşia nălbitorului.

Iar solul Ilie va intra în legământ cu aceia care trec prin procesul de curăţire reprezentat de cele două curăţiri ale templului, dar solul Ilie va aduce judecata asupra celor ce nu se tem de El.

„Căci Eu sunt Domnul, Eu nu Mă schimb; de aceea, voi, copii ai lui Iacov,     n-aţi fost nimiciţi”. – Maleahi 3,1-6.

Evanghelia veşnică

Atât Maleahi, cât şi Isaia susţin metoda de cercetare a punerii laolaltă a declaraţiilor profetice, iar principiul acesta este absolut sigur, deoarece este susţinut de făgăduinţa Evangheliei veşnice, care spune că Hristos interacţionează întotdeauna cu oamenii în acelaşi fel. În orice punct al istoriei, Evanghelia este aceeaşi şi, ca urmare, este Evanghelia veşnică.

„Tot aşa şi ‘Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi credinţa aceasta i-a fost socotită ca neprihănire’. Înţelegeţi şi voi dar, că fii ai lui Avraam sunt cei ce au credinţă. Scriptura, de asemenea, fiindcă prevedea că Dumnezeu va socoti neprihănite pe Neamuri, prin credinţă, a vestit mai dinainte lui Avraam această veste bună: ‘Toate neamurile vor fi binecuvântate în tine’. Aşa că cei ce se bizuiesc pe credinţă, sunt binecuvântaţi împreună cu Avraam cel credincios” (Galateni 3,6-9). [14]

Mesajul Evangheliei proclamate de cei 144000 este aceeaşi Evanghelie proclamată în timpul milleriţilor, deoarece istoria milleriţilor este repetată în istoria celor 144000. Milleriţii au proclamat şi au experimentat mesajul Evangheliei veşnice în perioada 1798-1844, iar în 1844, când a sosit judecata, au fost date pe faţă două clase de închinători.

O creştere a cunoştinţei

Următorul pasaj din Selected Messages, cartea 2, p.105-106, aduce lumină asupra Evangheliei veşnice. Vom petrece ceva timp asupra pasajului următor, deoarece ne ajută să stabilim că ultimele şase versete din Daniel 11 reprezintă creşterea cunoştinţei care îi pregăteşte pe cei 144000 spre a rezista în zilele din urmă.

„Cartea care a fost pecetluită nu a fost cartea Apocalipsei, ci partea aceea din profeţia lui Daniel care are legătură cu zilele sfârşitului. Scriptura spune: ‘Tu, însă, Daniele, ţine ascunse aceste cuvinte, şi pecetluieşte cartea, până la vremea sfârşitului.... Atunci mulţi o vor citi, şi cunoştinţa va creşte’ (Daniel 12,4). Când cartea a fost deschisă, a fost făcută proclamaţia: ‘Nu va mai fi nicio zăbavă’ (Apocalipsa 10,6). Acum, cartea lui Daniel este desigilată, iar descoperirea făcută de Hristos lui Ioan trebuie să ajungă la toţi locuitorii pământului. Prin creşterea cunoştinţei, trebuie să fie pregătit un popor care să reziste în zilele din urmă”.

Care parte a fost pecetluită?

„Cartea care a fost pecetluită nu a fost cartea Apocalipsei, ci partea aceea din profeţia lui Daniel care are legătură cu zilele sfârşitului”.

Partea din profeţia lui Daniel care se referă la zilele sfârşitului este constituită de ultimele şase versete din Daniel 11. Subiectele profeţiei legate de sfârşitul lumii sunt ilustrate în succesiunea profetică a evenimentelor reprezentate în ultimele şase versete din Daniel 11.

Paragraful anterior se referă atât la istoria milleriţilor, cât şi la aceea a celor 144000, deoarece în ambele istorii se află adevărurile profetice pecetluite până la începutul desfăşurării lor. Când sunt desigilate, adevărurile profetice reprezintă o creştere a cunoştinţei, care pune la încercare generaţia din perioada când are loc această desigilare.

Paragraful stabileşte o paralelă între creşterea cunoştinţei din istoria milleriţilor şi creşterea cunoştinţei care îi pregăteşte pe cei 144000 să reziste în zilele din urmă. Ambele istorii sunt plasate în contextul unei creşteri a cunoştinţei cu privire la o profeţie aflată în cartea lui Daniel. Îndată ce această profeţie este desigilată, oamenii încep să caute „încoace şi încolo” în Cuvântul profetic al lui Dumnezeu.

În 1798, pentru milleriţi a avut loc o creştere a cunoştinţei, iar pentru cei 144000 va avea loc o creştere a cunoştinţei. Faptul acesta a fost demonstrat adesea în revelaţia profetică.

„Dumnezeu are un adevăr şi o lucrare specială pentru biserica Sa din fiecare generaţie”. – Parabolele Domnului Hristos, p.78.

Domnul Hristos a trăit în timpul generaţiei ce urma să fie martoră la confirmarea legământului lui Mesia cu mulţi pentru o săptămână, ca împlinire a pasajului din Daniel 9. Ellen White şi Biblia identifică şi scot în evidenţă faptul că în timpul lui Hristos a avut loc o creştere a cunoştinţei care a prefigurat creşterea cunoştinţei din timpul milleriţilor. Vă aduceţi aminte de înţelepţii de la [15] răsărit, de păstorii de pe dealuri şi de Ana şi Simeon de la templu?

Ellen White confirmă aceste istorii paralele, scoţând în evidenţă că ambele au fost o împlinire a capitolului nouă din Daniel.

„Aceia care au vestit această avertizare au avut solia potrivită pentru timpul potrivit. Dar, aşa cum primii ucenici au declarat: ‘S-a împlinit vremea şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape’, întemeiaţi pe proorocia din Daniel capitolul 9, fără să înţeleagă că moartea lui Mesia era profetizată în aceeaşi Scriptură, tot astfel Miller şi tovarăşii lui au predicat solia întemeiată pe Daniel capitolul 8,14 şi Apocalipsa capitolul 4,7, fără să vadă că în Apocalipsa capitolul 14 mai erau şi alte solii scoase în evidenţă, care trebuiau de asemenea să fie vestite înainte de venirea Domnului. După cum ucenicii au greşit cu privire la împărăţia care urma să fie întemeiată la încheierea celor şaptezeci de săptămâni, tot astfel adventiştii au greşit cu privire la evenimentul care urma să aibă loc la încheierea celor 2300 de zile. În ambele cazuri a fost o primire, sau mai degrabă o subscriere la credinţele populare, care le-a orbit mintea faţă de adevăr. Ambele categorii au împlinit voia lui Dumnezeu, vestind solia pe care o dorea El, şi amândouă, prin greşita înţelegere a soliei lor, au suferit dezamăgirea.

„Dar Dumnezeu Şi-a împlinit planul Său binefăcător, îngăduind ca avertizarea cu privire la judecată să fie vestită exact aşa cum trebuia. Ziua cea mare era aproape şi, în providenţa Sa, oamenii au fost cercetaţi la timpul hotărât, pentru a le descoperi ce era în inimile lor. Solia avea ca scop să încerce şi să cureţe biserica. Ei au fost determinaţi să vadă dacă sentimentele lor erau legate de lumea aceasta, sau de Hristos şi de cer. Ei mărturiseau că Îl iubesc pe Mântuitorul, iar acum trebuiau să-şi dovedească iubirea. Erau ei gata să renunţe la nădejdile şi ambiţiile lor pământeşti şi să întâmpine cu bucurie venirea Domnului lor? Solia urmărea să-i facă în stare să vadă adevărata lor stare spirituală şi a fost trimisă din milă pentru a-i trezi să-L caute pe Domnul, cu pocăinţă şi umilinţă”. – Tragedia veacurilor, p.353.

Parabola adventismului

Istoria millerită este o paralelă a istoriei lui Hristos, iar istoria millerită de la începutul adventismului este o paralelă a istoriei celor 144000 de la sfârşitul adventismului. Faptul acesta este bazat atât pe lucrarea lui Hristos de a identifica sfârşitul de la început, cât şi pe Parabola celor zece fecioare, care arată că adventismul milleriţilor şi adventismul celor 144000, aşa cum se regăsesc în această parabolă, s-a împlinit şi se va împlini până la ultima literă.

„Parabola celor zece fecioare din Matei 25 ilustrează de asemenea experienţa poporului adventist”. – Tragedia veacurilor, p.393.

„Când solia îngerului al treilea va fi predicată aşa cum ar trebui, o putere va însoţi proclamarea ei, iar ea va ajunge să aibă o influenţă covârşitoare. Dacă nu va fi însoţită de puterea divină, nu va realiza nimic. Adesea mi se face referire la Parabola celor zece fecioare, dintre care cinci au fost înţelepte şi cinci au fost neînţelepte. Parabola aceasta s-a împlinit şi se va împlini până la ultima literă, deoarece are o aplicaţie specială pentru timpul acesta şi, asemenea soliei îngerului al treilea, s-a împlinit şi va continua să fie adevăr prezent până la încheierea timpului”. – Review and Herald, 19 august, 1890.

Observaţi că în pasajul precedent este identificată o modalitate în care solia îngerului al treilea este predicată aşa cum ar trebui, în contrast cu o modalitate în care solia îngerului al treilea este predicată aşa cum NU ar trebui. Noi trebuie să lansăm un sunet de trâmbiţă clar.

Cel dintâi şi Cel de pe urmă

Pe baza principiului că istoria milleriţilor şi istoria celor 144000 sunt o împlinire a Parabolei celor zece fecioare, nu numai că putem să stabilim faptul că începutul adventismului este acelaşi ca sfârşitul adventismului, ci putem să stabilim şi faptul că începutul adventismului este acelaşi ca sfârşitul adventismului, pe temeiul principiului că Hristos ilustrează întotdeauna sfârşitul de la început.

Prin urmare, începutul adventismului, constituit de istoria milleriţilor, reprezintă de asemenea şi sfârşitul adventismului, în istoria celor 144000. Isus, care este Alfa şi Omega Cuvântului Său profetic, ilustrează întotdeauna sfârşitul unui lucru, prin începutul lui.

„‘Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul’, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic.

„Eu, Ioan, fratele vostru, care sunt părtaş cu voi la necaz, la Împărăţie şi la răbdarea în Isus Hristos, mă aflam în ostrovul care se cheamă Patmos, din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturiei lui Isus Hristos. În ziua Domnului eram în Duhul. Şi am auzit înapoia mea un glas puternic, ca sunetul unei trâmbiţe, care zicea: ‘Eu sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă. Ce vezi, scrie într-o carte, şi trimite-o celor şapte Biserici: la Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia şi Laodicea’.

„Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine, şi a zis: ‘Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel viu. Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor’.

„Scrie dar lucrurile, pe care le-ai văzut, lucrurile care sunt şi cele care au să fie după ele” (Apocalipsa 1,8-19).

Isaia

Un fapt este stabilit pe baza a doi martori, iar Isaia oferă o a doua mărturie cu privire la ce anume reprezintă Hristos în calitate de Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Alfa şi Omega, Începutul şi sfârşitul.

„‘Apăraţi-vă pricina’, zice Domnul, ‘arătaţi-vă dovezile cele mai tari’, zice Împăratul lui Iacov.

„Să le arate, şi să ne spună ce are să se întâmple; care sunt proorociile pe care le-aţi făcut vreodată? Spuneţi, ca să luăm seama la ele, şi să le vedem împlinirea; sau, vestiţi-ne viitorul. Spuneţi-ne ce se va întâmpla mai târziu, ca să ştim că sunteţi dumnezei, faceţi măcar ceva bun sau rău, ca să vedem şi să privim cu toţii. Iată că nu sunteţi nimic şi lucrarea voastră este nimic; o scârbă este cine vă alege pe voi.

„Am sculat pe cineva de la miazănoapte, şi vine de la răsărit; el cheamă Numele Meu; trece peste voivozi ca pe noroi şi-i calcă în picioare cum calcă olarul lutul. Cine a vestit lucrul acesta de la început, ca să-l ştim, şi cu mult înainte, ca să zicem: ‘Are dreptate?’ Nimeni nu l-a vestit, nimeni nu l-a proorocit, şi nimeni n-a auzit cuvintele voastre. Eu, Cel dintâi, am zis Sionului: ‘Iată-i, iată-i!’ Şi Ierusalimului: ‘Îţi trimit un vestitor de veşti bune!’” (Isaia 41,21-27).

Observaţi că, atunci când scoate în evidenţă capacitatea lui Hristos de a „vesti… de la început” lucrurile care se vor întâmpla, Isaia identifică în ultimele trei versete, că Dumnezeu ridică pe cineva de la răsărit şi de la miazănoapte care va aduce veşti bune. Versetele acestea au o legătură directă cu „veştile de la răsărit şi de la miazănoapte din versetul 41 din Daniel 11.

Dovada cu privire la cine este Dumnezeu se bazează pe abilitatea Sa de a identifica sfârşitul de la început. Dovada aceea stabileşte, de asemenea, neprihănirea lui Hristos, care este identificată de Inspiraţie ca fiind solia îngerului al treilea.

„Fiecare dintre cei ce declară a crede că Domnul vine curând să cerceteze Scripturile ca niciodată mai înainte, deoarece Satana este hotărât să încerce orice mijloc posibil pentru a ţine sufletele în întuneric şi pentru a orbi mintea în faţa pericolelor [17] din vremurile în care trăim. Fiecare credincios să-şi ia Biblia cu rugăciune stăruitoare, cerând să fie iluminat de Duhul Sfânt cu privire la adevăr, ca să-L poată cunoaşte mai bine pe Dumnezeu şi pe Isus Hristos pe care L-a trimis El. Cercetaţi adevărul ca pe o comoară ascunsă şi dezamăgiţi-l pe vrăjmaş.

„Timpul încercării se află chiar în faţa noastră, deoarece solia strigătului cu glas tare a îngerului al treilea a început să fie vestită deja prin descoperirea neprihănirii lui Hristos, Mântuitorul care iartă păcatele. Acesta este începutul luminii îngerului a cărui slavă va umple tot pământul, pentru că aceasta este lucrarea fiecărei persoane care a auzit solia de avertizare, şi anume lucrarea de a-L înălţa pe Isus, de a-L prezenta lumii aşa cum a fost descoperit în tipurile din vechime, aşa cum a fost prevestit prin simboluri, aşa cum a fost manifestat în descoperirile profeţilor şi aşa cum a fost prezentat în învăţăturile date ucenicilor Săi şi în minunile uimitoare pe care le-a săvârşit pentru fiii oamenilor. Cercetaţi Scripturile, pentru că ele mărturisesc despre El.

„Dacă vreţi să rezistaţi în timpul de necaz, trebuie să-L cunoaşteţi pe Hristos şi să vă însuşiţi darul neprihănirii Sale, pe care El o atribuie păcătosului ce se pocăieşte”. – Selected Messages, cartea 1, p.362-263.

Alfa şi Omega din Isaia este Dumnezeul care prezintă sfârşitul de la început şi, făcând astfel, Îl prezintă pe Hristos cel neprihănit, Numele Său, Slava Sa şi caracterul Său.

„Eu sunt Domnul, acesta este Numele Meu; şi slava Mea n-o voi da altuia, nici cinstea mea idolilor. Iată că cele dintâi lucruri s-au împlinit, şi vă vestesc altele noi; vi le spun mai înainte ca să se întâmple”(Isaia 42,8-9).

Caracterul şi slava lui Dumnezeu sunt prezentate prin lucrarea Sa de identificare a lucrurilor noi prin intermediul lucrurilor celor dintâi. Mesajul slavei lui Dumnezeu este mesajul de avertizare a îngerului al treilea şi este stabilit pe, de către, prin şi pentru Alfa şi Omega.

„Pământul este învăluit de întunericul unei înţelegeri greşite a lui Dumnezeu. Oamenii pierd cunoştinţa caracterului Său. Acesta este înţeles şi interpretat în mod greşit. În acest timp, trebuie să fie proclamată o solie din partea lui Dumnezeu, a cărei influenţă aduce lumină şi a cărei putere este mântuitoare. Caracterul Său trebuie făcut cunoscut. Lumina slavei Sale, lumina bunătăţii, a harului şi adevărului Său trebuie să fie răspândită în întunericul lumii.

„Aceasta este lucrarea descrisă de profetul Isaia în cuvintele: ‘Suie-te pe un munte înalt, ca să vesteşti Sionului vestea cea bună; înalţă-ţi glasul cu putere, ca să vesteşti Ierusalimului vestea cea bună; înalţă-ţi glasul, nu te teme, şi spune cetăţilor lui Iuda: Iată Dumnezeul vostru! Iată, Domnul Dumnezeu vine cu putere, şi porunceşte cu braţul Lui. Iată că plata este cu El, şi răsplătirile vin înaintea Lui’ (Isaia 40,9.10).

„Cei care aşteaptă venirea Mirelui trebuie să-i spună poporului Său: ‘Iată Dumnezeul vostru’. Ultimele raze ale luminii pline de milă, ultima solie a harului care trebuie să-i fie adresată lumii este o descoperire a caracterului Său iubitor. Copiii lui Dumnezeu trebuie să dea pe faţă slava Sa. Ei trebuie să dezvăluie prin viaţa şi caracterul lor ce a făcut harul lui Dumnezeu pentru ei”. – Parabolele Domnului Hristos, p.415.

Când reflectă cu desăvârşire caracterul lui Hristos, în timpul crizei legii duminicale, cei 144000 prezintă o mărturie vie cu privire la caracterul lui Hristos, Numele Său şi slava Sa în viaţa lor, deoarece tocmai acesta este motivul pentru care cei 144000 sunt aduşi la existenţă.

„Pe toţi cei ce poartă Numele Meu şi pe care i-am făcut spre slava Mea, pe care i-am întocmit şi i-am alcătuit. Scoate afară poporul cel orb, care totuşi are ochi, şi surzii, care totuşi au urechi. Să se strângă toate neamurile şi să se adune popoarele! Cine dintre ei a vestit aceste lucruri? Care dintre ei ne-au făcut cele dintâi proorocii?   Să-şi aducă martorii şi să-şi dovedească dreptatea, ca să asculte oamenii şi să zică: ‘Adevărat!’

„Voi sunteţi martorii Mei, zice Domnul, [18] ‘voi şi Robul Meu pe care L-am ales, ca să ştiţi, ca să Mă credeţi şi să înţelegeţi că Eu sunt: înainte de Mine n-a fost făcut niciun Dumnezeu, şi după Mine nu va fi, Eu, Eu sunt Domnul, şi afară de Mine nu este niciun Mântuitor!

„Eu am vestit, am mântuit, am proorocit, nu sunt străin între voi; voi Îmi sunteţi martori, zice Domnul, că Eu sunt Dumnezeu” (Isaia 43,7-12).

Martorii credincioşi ai lui Dumnezeu de la sfârşitul lumii Îl vor înălţa pe Mântuitorul cel răstignit, deoarece vor proclama Evanghelia Mântuitorului. Evanghelia aceea este Evanghelia veşnică ce va fi proclamată prin folosirea metodei profetice în care lucrurile „cele dintâi” sunt prezentate spre a dovedi lucrurile „care vor veni”. Sau, îngăduiţi-mă să spun în felul acesta: Martorii credincioşi ai lui Dumnezeu de la sfârşitul lumii vor avea caracterul lui Hristos, Numele Său şi slava Sa, deoarece vor avea experienţa neprihănirii prin credinţă şi, în calitate de martori ai Săi, vor proclama a treia solie îngerească pe baza capacităţii lui Hristos de a identifica sfârşitul de la început.

Îndreptăţirea prin credinţă este solia îngerului al treilea, este solia laodiceană şi este solia din Apocalipsa 18.

„Câţiva mi-au scris, întrebându-mă dacă solia îndreptăţirii prin credinţă este solia îngerului al treilea, iar eu am răspuns: ‘Este solia îngerului al treilea în esenţa ei’. Profetul declară: ‘După aceea, am văzut pogorându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; şi pământul s-a luminat de slava lui’. Strălucirea, slava şi puterea trebuie să fie în legătură cu solia îngerului al treilea, iar convingerea va urma oriunde este predicată prin manifestarea Duhului Sfânt. Cum va şti oricare dintre fraţii noştri când va veni lumina aceasta la poporul lui Dumnezeu? Până acum, cu siguranţă, nu am văzut lumina care corespunde acestei descrieri. Dumnezeu are lumină pentru poporul Său şi toţi cei ce o vor primi vor vedea păcatul rămâneri într-o stare de căldicei. Ei vor asculta sfatul Martorului credincios, când spune: ‘Fii plin de râvnă dar, şi pocăieşte-te! Iată Eu stau la uşă, şi bat. Dacă aude cineva glasul meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine’”. – Review and Herald, 1 aprilie, 1890.

Lucrarea mântuirii este asociată cu capacitatea lui Hristos de a ilustra sfârşitul de la început.

„Aşa vorbeşte Domnul, Împăratul lui Israel şi Răscumpărătorul lui, Domnul oştirilor: ‘Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, şi afară de Mine, nu este alt Dumnezeu.

„‘Cine a făcut proorocii ca Mine, de când am făcut pe oameni din vremile străvechi? Să vestească viitorul şi ce are să se întâmple! Nu vă temeţi, şi nu tremuraţi; căci nu ţi-am vestit şi nu ţi-am spus Eu de mult lucrul acesta? Voi Îmi sunteţi martori! Este oare un alt Dumnezeu afară de Mine? Nu este altă Stâncă, nu cunosc alta!’” (Isaia 44,6-8).

Capacitatea lui Hristos de a vesti sfârşitul de la început Îl identifică pe Hristos ca fiind Dumnezeu, Mântuitorul, Răscumpărătorul, cel ce Îndreptăţeşte sufletul pocăit, în timp ce face să se vadă neprihănirea, Numele şi slava Sa.

Domnul Hristos a rânduit poporul din vechime spre a fi un tip al poporului Său modern. Alfa şi Omega a rânduit Israelul literal din vechime în scopul de a ilustra Israelul spiritual modern. De asemenea, Cel dintâi şi Cel de pe urmă a rânduit Babilonul literal din vechime în scopul de a ilustra Babilonul spiritual modern. Cel care este Începutul şi Sfârşitul a rânduit de asemenea Egiptul literal din vechime în scopul de a ilustra Egiptul spiritual modern, iar Hristos a mai rânduit poporul din vechime reprezentat de Ismael în scopul de a ilustra urmaşii lui spirituali reprezentaţi de islamul modern.

Acest atribut al caracterului lui Hristos ne asigură că [19] începutul adventismului din timpul milleriţilor ilustrează sfârşitul adventismului din timpul celor 144000. Ca urmare, putem să concluzionăm că, aşa cum milleriţii au identificat evenimentele care conduc la începutul judecăţii, când o uşă a fost închisă, tot astfel cei 144000 vor identifica evenimentele care conduc la încheierea judecăţii, când o uşă va fi închisă.

Evenimentele care conduc la încheierea timpului de probă

Dacă este înţeles faptul că ultimele şase versete din Daniel 11 sunt evenimentele care conduc până la încheierea timpului de probă, atunci pot să fie recunoscute descoperiri importante.

Viziunea din Daniel 8 şi 9 identifică evenimente care conduc la încheierea timpului de probă din istoria crucii şi, de asemenea, evenimente care conduc la încheierea timpului de probă din istoria millerită. Solia lui Ioan Botezătorul a anunţat încheierea timpului de probă, când a identificat „mânia care va veni”, marcând astfel nimicirea Ierusalimului. Miller a anunţat încheierea timpului de probă prin prezicerea sfârşitului lumii, iar ultimele şase versete din Daniel 11 sunt evenimentele care conduc până la momentul când Mihail se ridică în picioare. Solia lui Ioan Botezătorul a fost vestită, solia lui William Miller a fost vestită, iar solia noastră este o avertizare în contextul evenimentelor legate de încheierea timpului de probă.

Schimbarea dispensaţiunilor

Istoria lui Hristos prefigurează istoria millerită, iar ambele istorii marchează o schimbare a lucrării dispensaţionale din sanctuar. Istoria lui Hristos inaugurează sanctuarul ceresc, în timp ce istoria millerită marchează începutul judecăţii de cercetare. Ambele istorii prefigurează istoria şi mesajul celor 144000, care este identificat în lumina profetică din ultimele şase versete din Daniel 11. Evenimentele din acele versete reprezintă creşterea cunoştinţei pe care mulţi din adventism nu o înţeleg.

„Poporul Meu piere din lipsă de cunoştinţă. Fiindcă ai lepădat cunoştinţa, şi Eu te voi lepăda, şi nu-Mi vei mai fi preot. Fiindcă ai uitat Legea Dumnezeului tău, voi uita şi Eu pe copiii tăi!” (Osea 4,6).

Istoria lui Hristos marchează începutul lucrării din sanctuarul ceresc, istoria millerită marchează începutul judecăţii celor morţi, iar istoria celor 144000 marchează începutul judecăţii celor vii.

Acest lucru înseamnă că viziunea din Daniel 8 şi 9, care s-a încheiat în 1844, este direct legată de ultimele şase versete din Daniel 11, deoarece ambele profeţii se ocupă de lucrarea lui Hristos ca Mare Preot în sanctuarul ceresc. În lumina aceasta, cu siguranţă, ele sunt exact aceeaşi profeţie.

Daniel 8 şi 9 sunt o singură viziune, iar viziunea aceea se referă la solia despre sanctuarul ceresc. Ultima viziune a lui Daniel, aşa cum este prezentată în capitolele 10-12, de asemenea constituie o singură viziune care se referă la solia despre sanctuarul ceresc.

Viziunea din Daniel capitolele 8 şi 9 identifică lucrarea iniţială din sanctuar, de la înălţarea lui Hristos, în 31 d.Hr. şi până la 1844. Ultima viziune din Daniel identifică lucrarea finală din sanctuar. Ambele sunt viziuni cu privire la sanctuar.

Daniel 8 şi 9 redau viziunea de pe malul râului Ulai, iar ultima viziune din Daniel este viziunea de pe malul râului Hidechel. Cele două viziuni sunt [20] exact una şi aceeaşi, deoarece, întocmai cum râul Ulai şi râul Hidechel se revarsă amândouă într-un singur râu din apropierea Bagdadului, tot astfel cele două viziuni cu privire la sanctuar, reprezentate de Ulai şi Hidechel, se unesc din punct de vedere profetic, stabilind evenimentele profetice care marchează diferitele schimbări dispensaţionale din lucrarea lui Hristos ca Mare Preot în sanctuarul ceresc.

„Lumina pe care Daniel a primit-o de la Dumnezeu a fost dată în special pentru aceste zile din urmă. Viziunile de pe malurile Ulaiului şi Hidechelului, marile râuri ale Ţării Şinear, sunt acum în curs de împlinire, şi toate evenimentele profetizate se vor desfăşura în curând”. – Testimonies to Ministers, p.112.

Nu putem să separăm lucrarea iniţială din sanctuarul ceresc, de lucrarea finală din sanctuarul ceresc. Nici nu putem să separăm începutul lucrării din sfânta, din istoria lui Hristos, de încheierea aceleiaşi lucrări din sfânta, în istoria milleriţilor. Domnul Hristos a intrat în sfânta în anul 31 d.Hr. El a venit să-i judece pe cei morţi în 1844 şi vine să-i judece pe cei vii în istoria celor 144000, aşa cum este ilustrată de evenimentele legate de încheierea timpului de probă. Odată ce aceste concepte sunt stabilite, ne vom întoarce la considerentele noastre legate de paragraful pe care am început să-l disecăm cu mult înainte.