Căutarea greşelilor

Volumul 13, nr. 10, decembrie 2009

Sermons and Talks, vol.1, p.96

„Noi înţelegem că nu suntem într-o stare mai bună decât cei din poporul iudeu. Dumnezeu le-a dat o lumină clară, pentru ca ei să poată sta ca popor al Său sfânt şi deosebit. El le dăduse profeţii, iar apoi Hristos Însuşi a venit spre a le prezenta adevărul. Totuşi, când propriul popor L-a respins, El S-a îndepărtat. El le-a spus: ‘Popor fără minte, şi fără inimă, care are ochi şi nu vede, urechi şi n-aude!’ (Ieremia 5,21). Apoi, ei au întrebat: ‘Doar n-om fi şi noi orbi?’ Domnul Hristos le-a zis: ‘Dacă aţi fi orbi, n-aţi avea păcat, dar lumina a venit, iar voi aţi ales mai degrabă întunericul, decât lumina’. A fost acela un întuneric real? Nu, nicidecum. Lumina adevărului strălucise asupra lor, dar Satana îi orbea, iar ei nu au primit-o.

„Prin urmare, fraţilor, aici se află o binecuvântare pentru voi. Poate că veţi crede că este ciudat faptul că vă vorbesc despre aceste lucruri, dar este datoria mea. Nu dorim niciodată ca lucrul acesta să se întâmple din nou pe pământul lui Dumnezeu, iar dacă Dumnezeu îmi dă putere, vă voi vorbi. Vreau să vă întrebaţi: Care este starea sufletului meu? Veţi să primiţi lumina, sau vreţi să staţi şi să vă plângeţi? Este timpul să ştim unde suntem. Ar trebui să avem ocazia de a ne ruga, de a vorbi şi de a-L căuta pe Dumnezeu. Noi Îl dorim pe Domnul şi nimic altceva. Totuşi, avem aici aceste cuvinte ale lui Zaharia. Iosua a stat înaintea Domnului, iar Satana a stat acolo, la dreapta Sa pentru a I se împotrivi. ‘Domnul a zis Satanei: Domnul să te mustre, Satano!... Nu este el, Iosua, un tăciune scos din foc?’ (Zaharia 3,2).

„Aşadar, aici este poporul lui Dumnezeu, iar Dumnezeu vrea să vă pregătiţi pentru marea zi a mântuirii, aşa încât să-i puteţi pregăti şi pe alţii. El vrea să ajungeţi capabili să le vestiţi oamenilor o solie, care îşi va croi calea spre inimă şi să puteţi merge să strigaţi între tindă şi altar: ‘Doamne, îndură-Te de poporul Tău! Nu da de ocară moştenirea Ta’ (Ioel 2,17). Acum, deschideţi-vă urechile pentru adevărul pe care l-aţi avut şi daţi la o parte îndoielile, necredinţa şi bănuielile voastre rele lipsite de Hristos”. – Sermons and Talks, vol.1, p.96 [3]

Zvonurile de la răsărit şi de la miazănoapte

Din cauza lucrărilor desfăşurate recent, am omis să scriem două articole. Sperăm că lucrările au fost aprobate de Domnul. În ultimele opt, sau nouă luni, am scris o serie de articole, în scopul de a pregăti susţinerea concepţiei noastre cu privire la „zvonurile de la răsărit şi de la miazănoapte” din Daniel 11,44.

Când mi-am adunat ideile pentru completarea acestui studiu, am ajuns la convingerea că trebuie să lărgesc considerabil aria cercetării. Nu intenţionez să apăr pur şi simplu învăţătura noastră cu privire la „zvonurile de la răsărit şi de la miazănoapte”, ci să îmi iau timp pentru a construi argumentul meu cel mai puternic cu putinţă şi, procedând astfel, mă voi referi la câteva dificultăţi, dezacorduri şi argumente nefondate cu privire la profeţie, care au circulat, sau circulă în interiorul adventismului în legătură cu poziţiile pe care le susţinem noi.

Prin urmare, uneori, voi menţiona specific motivul pentru care cred că o părere publică este greşită şi, când voi face lucrul acesta, voi spune numele acelora care susţin părerile diferite, îngăduindu-le să ştie direct care cred eu că este poziţia lor, aşa încât să poată acorda orice răspuns public ar putea să considere că este necesar.

Am ajuns la convingerea că trebuie să adopt o abordare nouă a adventiştilor cu care am interacţionat, deoarece rezultatele au fost mai slabe, decât am sperat. Îmi voi asuma responsabilitatea deplină pentru acele interacţiuni negative şi voi presupune că motivele acelor voci diferite din adventism nu au fost altfel decât curate. Când nişte creştini care mărturisesc că trăiesc chiar la sfârşitul timpului constată că fac orice altceva, în afară de a se uni, înseamnă că există ceva înspăimântător de rău.

În ciuda dispoziţiei mele de a păşi în afara unor dezbateri profetice care sunt mai degrabă înfierbântate, decât iluminate, încă intenţionez să îmi prezint argumentele din perspectiva că mesajul pe care îl susţinem constituie acea creştere a cunoştinţei care trebuie să pregătească poporul lui Dumnezeu spre a rezista în zilele din urmă. De asemenea, voi prezenta apărarea acestui mesaj din perspectiva unuia dintre lucrătorii de pe ziduri din cartea lui Neemia, având unealta de lucru într-o mână şi o armă în cealaltă, deoarece ştiu pe deplin că nu veţi coborî de pe zid, până când lucrarea este încheiată, sau sunteţi trecuţi la odihnă.

În seria de articole următoare, voi prezenta motivele pentru care nu sunt de acord din punct de vedere biblic cu unele dintre vocile publice din adventism şi, dacă vor să reacţioneze, sau nu, este alegerea lor. Totuşi, unele dintre deosebirile de opinie sunt publice şi trebuie să fie dezbătute public, cu cât mai puţină implicare emoţională posibilă, în temere de Dumnezeu şi în scopul de a-I da slavă Lui.

Acum, vom începe să identificăm dovezile care ne îngăduie să stabilim că „zvonurile de la răsărit şi de la miazănoapte”, care înspăimântă Roma modernă de la sfârşitul lumii, în versetul 41 din Daniel 11, constituie solia îngerului al treilea din Apocalipsa 14. Versetul însuşi trebuie să fie înţeles în contextul succesiunii evenimentelor care îl înconjoară, aşa că ne vom ocupa mai întâi de anumite direcţii ale adevărului din ultimele şase versete din Daniel 11.

Ultimele şase versete din Daniel unsprezece

Nota traducătorului: Următorul pasaj biblic conţine o serie de precizări introduse în paranteze, în scopul unei înţelegeri succinte a interpretării expresiilor profetice simbolice. Având în vedere faptul că pasajul este preluat din versiunea engleza a Bibliei, traducerea citatului biblic următor va fi adaptată la versiunea engleza în câteva locuri, cu străduinţa de a păstra cât mai atent cu putinţă relaţia cu versiunea română a Bibliei. Pentru o identificare uşoară a locurilor în care sunt făcute adaptările, acestea sunt scrise în paranteze pătrate […], cu excepţia locurilor în care are loc doar o schimbare în topică (poziţia cuvintelor în propoziţie), iar adăugările autorului sunt scrise în paranteze rotunde (…). – Nota traducătorului.

La vremea sfârşitului (1798), împăratul de la miazăzi (împăratul ateismului: Franţa, în 1798) se va împunge (împunge: a intra în război) cu el (împăratul de la miazănoapte: puterea papală). Şi împăratul de la miazănoapte (Roma modernă; puterea papală) se va năpusti [4] ca o furtună (cu o putere care îl spulberă) peste el (împăratul ateismului: Uniunea Sovietică, în 1989), cu care şi călăreţi (puterea militară a Statelor Unite), şi cu multe corăbii (puterea financiară a Statele Unite); [iar el (Roma modernă: puterea papală)] va înainta (va cuceri) asupra ţărilor lui (ţările care au alcătuit fostul bloc sovietic), se va revărsa ca un râu şi le va îneca.

[El (Roma modernă: puterea papală)] Va intra şi (va cuceri şi) în ţara cea minunată (Statele Unite), şi zeci de mii (de oameni) vor cădea (vor primi semnul fiarei). Dar [aceştia (cei care vor scăpa de semnul fiarei)] vor scăpa (scăpa: ca şi când ar aluneca, aşa cum alunecă un săpun din mână)] din mâna lui (de sub controlul, sau autoritatea lui), [chiar] Edomul (balaurul), Moabul (profetul mincinos), şi fruntaşii (papa) copiilor lui Amon (fiara).

[El (Roma modernă: puterea papală)] Îşi va întinde mâna (controlul sau autoritatea lui) peste felurite ţări (toate ţările lumii), şi nici ţara Egiptului (întreaga lume) nu va scăpa (scăpa: un termen ebraic diferit de cel din versetul anterior. Acesta înseamnă că nu vor găsi nicio eliberare. Toate ţările lumii sunt aduse aici sub robia papală).

Ci [el: Roma modernă: puterea papală] se va face stăpân (va avea controlul asupra) pe vistieriile de aur şi de argint, şi pe toate lucrurile scumpe ale Egiptului (structura financiară a întregii lumi). Libienii şi Etiopienii (reprezentând atât pe cei bogaţi, cât şi pe cei săraci din lume, iar în acelaşi timp reprezentând puterea militară a lumii) vor veni în alai după el (vor mărşălui împreună cu el, vor fi uniţi cu el, sau vor fi sub controlul împăratului de la miazănoapte).

Dar nişte zvonuri (mesajul Evangheliei), venite de la răsărit şi de la miazănoapte, îl vor înspăimânta (înfuria) [pe Roma modernă: puterea papală], şi [Roma modernă] atunci va porni (duhurile asemenea unor broaşte ale balaurului, fiarei şi profetului mincinos din Apocalipsa 16 vor merge la împăraţii pământului spre a-i conduce în Armaghedon) cu o mare mânie, ca să prăpădească şi să nimicească cu desăvârşire pe mulţi (să-i ucidă pe cei din poporul lui Dumnezeu).

[El: Roma modernă, puterea papală] Îşi va întinde corturile (un simbol al bisericii) palatului său (un simbol al statului) între mare (omenirea din afara bisericii lui Dumnezeu) şi muntele cel slăvit şi sfânt (biserica biruitoare a lui Dumnezeu). Apoi [El: Roma modernă] îşi va ajunge sfârşitul (la Armaghedon, care este localizat geografic în câmpia Meghido, între Marea Roşie, Marea Mediterană şi Ierusalim), şi nimeni nu-i va fi într-ajutor (Roma modernă). – Daniel 11,40-45.

Îmi cer scuze celor care tocmai au ajuns în contact cu aceste adevăruri legate de ultimele şase versete din Daniel unsprezece. Nu vreau să par arogant, sau dogmatic cu privire la felul în care înţeleg versetele, dar la începutul acestei serii de articole este necesară o recapitulare, ca punct de referinţă şi pentru acei cititori care ar putea să nu fie familiarizaţi cu poziţia noastră publică. Deşi cititorii acestui articol ar putea să nu îşi dea seama, totuşi, pe parcursul unui număr de ani, noi făcut publice argumentele care susţin felul în care înţelegem succesiunea evenimentelor identificate în versetele acestea şi, [5] în cazul acesta, eu tratez înţelegerea noastră ca fiind deja clarificată. Îmi dau seama că lucrurile care sunt deja clarificate pentru mine ar putea să nu fie clarificate pentru voi.

Am fost hotărât să tratez acest număr al publicaţiei noastre ca fiind un articol pregătitor al unei platforme pentru înţelegerea zvonurilor de la răsărit şi de la miazănoapte. În scopul de a pregăti informaţia necesară pentru a ajunge la înţelegerea logică a zvonurilor de la răsărit şi de la miazănoapte, există câteva adevăruri pe care ar fi bine să ni le amintim. Pentru a pune la locul lor câteva dintre aceste idei, articolul următor nu va fi atât de bine organizat, precum este de aşteptat. Eu vă avertizez aici, pur şi simplu, că articolul acesta va fi fragmentat şi, de asemenea, că subiectele abordate în el vor fi menţionate în articolele viitoare.

Se poate dovedi într-o varietate de modalităţi că ultimele şase versete din Daniel 11 constituie solia îngerului al treilea. Pentru a prezenta dovezile acestea, ne vom ocupa mai întâi de solia îngerului al treilea la nivel elementar.

Solia îngerului al treilea

„Apoi a urmat un alt înger, al treilea, şi a zis cu glas tare: ‘Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei, şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână, va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui; şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului. Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei, şi oricine primeşte semnul numelui ei!

„Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus” (Apocalipsa 14,9-12).

Două clase de închinători la judecată

La nivel profetic fundamental, solia îngerului al treilea identifică în primul rând două clase de închinători aflate la judecată – cei care au răbdare şi cei care nu au odihnă nici ziua, nici noaptea.

Cu privire la solia îngerului al treilea, Inspiraţia ne informează că nu poate exista o a treia solie îngerească, fără să existe prima şi a două solie şi, mai departe, declară că toate cele trei solii sunt legate între ele.

„Nu poate să fie o a treia, fără prima şi a doua. Soliile acestea trebuie  să-i fie vestite lumii în publicaţii şi în cuvântări, arătând în linia istoriei profetice lucrurile care au fost şi lucrurile care vor fi”. – Sfaturi pentru scriitori şi editori, p.26.

„Prima, a doua şi a treia solie îngerească sunt legate între ele”.  –  Selected Messages, cartea 2, p.117.

Având în vedere faptul acesta, cele trei solii îngereşti reprezintă o istorie în care este îndeplinită o lucrare alcătuită din trei paşi. Al treilea pas are loc, atunci când este rostită judecata. În calitate de al treilea pas, judecata este precedată întotdeauna de o lucrare alcătuită din doi paşi, care reprezintă reforma, ca prim pas, şi redeşteptarea, ca al doilea pas. Prin urmare, îngerul al treilea reprezintă judecata la care sunt aduse cele două clase de închinători ce s-au dezvoltat la încheierea procesului din doi paşi al reformei, urmate de redeşteptare. Principiul că reforma precede redeşteptarea va fi tratat mai amplu ceva mai târziu.

Judecata

Toţi oamenii, atât cei morţi, cât şi cei vii vor sta înaintea scaunului de judecată al lui Hristos şi vor da pe faţă caracterul pe care l-au dezvoltat personal în perioada timpului de probă.

„…Căci toţi ne vom înfăţişa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos…. [6] şi după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata” (Romani 14,10; Evrei 9,27).

La judecată, vor fi date pe faţă două clase de închinători, pe temeiul „gândurilor inimii lor”.

„De aceea să nu judecaţi nimic înainte de vreme, până va veni Domnul, care va scoate la lumină lucrurile ascunse în întuneric, şi va descoperi gândurile inimilor. Atunci, fiecare îşi va căpăta lauda de la Dumnezeu” (1 Corinteni 4,5).

La judecată, se va da pe faţă, dacă am primit ca răsplată viaţa, sau moartea.

„Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul, pe care-l va fi făcut când trăia în trup” (2 Corinteni 5,10).

Adevărul trebuie să fie mijlocul de verificare la judecata în care se vor da pe faţă cele două clase de închinători.

„Ştim, în adevăr, că judecata lui Dumnezeu împotriva celor ce săvârşesc astfel de lucruri, este potrivită cu adevărul.

„Şi crezi tu, omule, care judeci pe cei ce săvârşesc astfel de lucruri, şi pe care le faci şi tu, că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu? Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungii Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă? Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, care va răsplăti fiecăruia după faptele lui.

„Şi anume, va da viaţa veşnică celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea; şi va da mânie şi urgie celor ce, din duh de gâlceavă, se împotrivesc adevărului şi ascultă de nelegiuire. Necaz şi strâmtorare va veni peste orice suflet omenesc care face răul: întâi peste Iudeu, apoi peste Grec.

„Slavă, cinste şi pace va veni însă peste oricine face binele: întâi peste Iudeu, apoi peste Grec. Căci înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere faţa omului”. (Romani 2,2-11).

Ultimele şase versete din Daniel 11 constituie solia îngerului al treilea, deoarece aceste versete sunt o descriere a evenimentelor care au legătură cu încheierea timpului de probă, când va avea loc judecata la care vor fi date pe faţă două clase de închinători. Judecata din versetele acestea este judecata vestită de îngerul al treilea.

În aceste versete, legea duminicală este identificată ca fiind tocmai conflictul care produce acele două clase finale de închinători, ce vor fi date pe faţă, când Mihail se ridică în picioare, iar uşa timpului de probă se închide. Aceste versete reprezintă tocmai perioada istorică în care solia îngerului al treilea este proclamată şi, ca urmare, ele trebuie să prezinte o istorie paralelă. Avertizarea cu privire la închinarea în ziua duminicii, prezentată de îngerul al treilea, este vestită în cadrul istoric reprezentat profetic de ultimele şase versete, care conduc la momentul când Mihail se ridică în picioare.

„În vremea aceea se va scula marele voivod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va fi o vreme de strâmtorare, cum n-a mai fost de când sunt neamurile şi până la vremea aceasta. Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit, şi anume oricine va fi găsit scris în carte”.

Când Mihail se ridică în picioare

Când spune: „În vremea aceea se va scula Mihail”, Daniel marchează faptul că, undeva, în timpul ultimelor şase versete din Daniel 11, timpul de probă se încheie.

„‘În vremea aceea se va scula marele voievod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va fi o vreme de strâmtorare, cum n-a mai fost de când [7] sunt neamurile şi până la vremea aceasta. Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit, şi anume, oricine va fi găsit scris în carte’. Când vine acest timp de strâmtorare, fiecare caz este hotărât. Nu mai este timp de probă, nu va mai fi niciun fel de milă pentru cel nepocăit. Sigiliul viului Dumnezeu este pus pe fruntea poporului Său. Această mică rămăşiţă, neputincioasă să se apere singură în conflictul acesta pe viaţă şi pe moarte cu puterile pământului ce mărşăluiesc conduse de oastea balaurului, fac din Dumnezeu apărarea lor. Decretul de a se închina fiarei şi de a primi semnul ei sub pedeapsa persecuţiei şi a morţii a fost emis de către cea mai înaltă autoritate pământească. Fie ca Dumnezeu să ajute poporul Său acum, căci ce ar putea face ei într-o luptă atât de teribilă fără ajutorul Său?” – Mărturii, vol.5, p.212.

Când Mihail se ridică, „harul” lui Dumnezeu nu mai este disponibil, judecata de cercetare se încheie şi timpul de probă se termină. Ce spune El, când se ridică în picioare?

„Cine este nedrept, să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat, să se întineze şi mai departe; cine este fără prihană să trăiască şi mai departe fără prihană. Şi cine este sfânt, să se sfinţească şi mai departe! Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui. Eu sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Începutul şi Sfârşitul” (Apocalipsa 22,11-13).

Citatele asemănătoare celui precedent din Spiritul Profetic sunt răstălmăcite de unii spre propria nimicire, printr-o analiză şi aplicaţie profetică incorectă. Ei au o interpretare greşită, particulară, care sugerează că sigiliul lui Dumnezeu va fi primit în acelaşi moment istoric în care Mihail se ridică în picioare. Paragraful precedent nu spune lucrul acesta.

Lucrări progresive

Timpul de probă şi sigilare se încheie progresiv.

„Căci suntem în clipa când judecata stă să înceapă de la casa lui Dumnezeu. Şi dacă începe cu noi, care va fi sfârşitul celor ce nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu?” (1 Petru 4,17).

Judecata şi sigilarea sunt progresive.

„Cei care nu sunt întristaţi de declinul lor spiritual şi nu plâng pentru păcatele altora vor fi lăsaţi fără sigiliul lui Dumnezeu. Domnul îi însărcinează pe solii Săi, oamenii cu uneltele de nimicire în mâinile lor: ‘Treceţi după el în cetate, şi loviţi. Ochiul vostru să fie fără milă şi să nu vă înduraţi. Ucideţi şi nimiciţi pe bătrâni, pe tineri, pe fecioare, pe copii şi pe femei; dar să nu vă atingeţi de niciunul din cei ce au semnul pe frunte! Începeţi însă cu Locaşul Meu Cel sfânt! Ei au început cu bătrânii care erau înaintea Templului’.

„Aici, vedem că biserica – Sanctuarul Domnului – a fost prima care a simţit lovitura mâniei lui Dumnezeu. Oamenii din vechime, aceia cărora Dumnezeu le-a dat o mare lumină şi care au stat ca păzitori ai intereselor spirituale ale poporului, au trădat încrederea ce le-a fost acordată. Ideea lor este aceea că nu mai trebuie să aşteptăm minuni şi manifestări deosebite ale puterii lui Dumnezeu, aşa cum a fost în vremurile din vechime. Timpurile s-au schimbat. Aceste cuvinte întăresc necredinţa lor, iar ei spun: Domnul nu face nici bine, nu face nici rău. El este prea milostiv pentru a aduce asupra oamenilor judecăţile Lui. Astfel, ‘pace şi siguranţă’ este strigătul oamenilor care nu-şi vor mai ridica niciodată glasul asemenea unei trâmbiţe pentru a le arăta celor din poporul lui Dumnezeu nelegiuirea lor şi casei lui Iacob, păcatele lor. Aceşti câini muţi, care nu latră, sunt aceia care vor simţi răzbunarea cea dreaptă a unui Dumnezeu ofensat. Bărbaţi, fecioare şi copii, vor pieri cu toţii împreună”. – Mărturii, vol.5, p.211.

Când uşa se închide pentru un grup, un alt grup vine şi ia coroanele primilor. Faptul acesta identifică o judecată progresivă şi, de asemenea, o sigilare şi o încheierea progresivă a timpului de probă.

„În toate părţile lumii sunt cercetători sârguincioşi ai profeţiei, care obţin tot mai multă lumină din cercetarea Scripturilor. Acest lucru este adevărat cu privire la [8] toate naţiunile, seminţiile şi neamurile. Oamenii aceştia vor veni din ideile false cele mai întunecate şi le vor lua locul acelora care au avut ocazii şi privilegii, dar nu le-au preţuit. Ei au lucrat pentru propria mântuire cu temere şi cutremur, ca nu cumva să ajungă să le lipsească ceva în împlinirea căilor şi voinţei lui Dumnezeu, în timp ce aceia care au avut o mare lumină s-au îndepărtat de Hristos, prin perversitatea inimii lor fireşti, deoarece nu le-au plăcut cerinţele Sale. Totuşi, Dumnezeu nu va rămâne fără martori. Lucrătorii pentru o singură oră vor fi aduşi în ceasul al unsprezecelea şi îşi vor consacra talentele şi banii ce le-au fost încredinţaţi pentru înaintarea lucrării. Ei vor primi răsplata pentru credincioşia lor, deoarece sunt loiali faţă de principii şi nu ocolesc datoria de a vesti întregul sfat al lui Dumnezeu. Când aceia care au avut lumină din belşug vor înlătura restricţiile pe care le impune Cuvântul lui Dumnezeu şi vor anula Legea Sa, alţii vor veni spre a le lua locul şi coroanele”. – Testimonies to Southern Africa, p.50.

Pasajul citat anterior din Mărturii, vol.5, p.211, care se referă la încheierea timpului de probă, când Mihail se va ridica în picioare, pur şi simplu scoate în evidenţă contrastul dintre cei pierduţi şi cei mântuiţi la încheierea judecăţii de cercetare. Va fi un timp când harul nu va mai mijloci pentru omenire, iar cei care vor fi pierduţi în acel moment al istoriei sunt puşi în contrast cu cei care au primit sigiliul lui Dumnezeu.

Ridicarea în picioare a lui Mihail în primul verset din Daniel 12 constituie tocmai momentul profetic din istorie, când judecata din solia îngerului al treilea soseşte şi sunt date pe faţă două clase de închinători. Adevărul profetic asociat cu ridicarea în picioare a lui Mihail este ilustrat şi în istoria lui Ştefan, care, de asemenea, reprezintă una dintre componentele soliei îngerului al treilea – două clase de închinători date pe faţă la judecată.

Ştefan

„Voi, care aţi primit Legea dată prin îngeri, şi n-aţi păzit-o! Când au auzit ei aceste vorbe, îi tăia pe inimă, şi scrâşneau din dinţi împotriva lui. Dar Ştefan, plin de Duhul Sfânt, şi-a pironit ochii spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu, şi pe Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu; şi a zis: ‘Iată, văd cerurile deschise, şi pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu’.

„Ei au început atunci să răcnească, şi-au astupat urechile, şi s-au năpustit toţi într-un gând asupra lui. L-au târât afară din cetate, şi l-au ucis cu pietre. Martorii şi-au pus hainele la picioarele unui tânăr, numit Saul. Şi aruncau cu pietre în Ştefan, care se ruga şi zicea: ‘Doamne Isuse, primeşte duhul meu!’ Apoi a îngenuncheat, şi a strigat cu glas tare: ‘Doamne, nu le ţine în seamă păcatul acesta!’ Şi după aceste vorbe, a adormit” (Fapte 7,53-60).

Evanghelia lui Ştefan şi Evanghelia îngerului al treilea dau pe faţă două clase de închinători la judecată. Când Mihail se ridică în picioare, în ultimele versete din Daniel 11, sunt identificate două clase de închinători, iar Evanghelia veşnică s-a împlinit, deoarece acesta este momentul ei final şi cel mai glorios!

Cu câţiva ani în urmă, la un forum public care s-a întrunit spre a discuta mesajul profetic, unul dintre cei ce se împotriveau ideilor prezentate a susţinut că Evanghelia veşnică este experimentată cu adevărat numai de cei 144000. Nu este nicio îndoială cu privire la trăsăturile distinctive ale celor ce fac parte din cei 144000, dar Evanghelia prin care sunt răscumpăraţi cei 144000 este aceeaşi Evanghelie prin care a fost răscumpărat Adam. De asemenea, este aceeaşi Evanghelie care va fi experimentată de fiecare suflet al cărui nume este păstrat în cartea vieţii. [9]

Evanghelia veşnică

Evanghelia veşnică din timpul celor 144000 este aceeaşi Evanghelie care a existat în timpul lui Ştefan şi aceeaşi Evanghelie care a existat în timpul lui Adam şi Eva. Ea este numită „Evanghelia veşnică”, deoarece Evanghelia a fost întotdeauna aceeaşi pentru fiecare om. Evanghelia este lucrarea lui Isus Hristos, iar Isus Hristos este acelaşi ieri, astăzi şi în veşnicie, deoarece El este Dumnezeul cel veşnic.

„Iar Aceluia care poate să vă întărească, după Evanghelia mea şi propovăduirea lui Isus Hristos, potrivit cu descoperirea tainei, care a fost ţinută ascunsă timp de veacuri, dar a fost arătată acum prin scrierile proorocilor, şi, prin porunca Dumnezeului celui vecinic, a fost adusă la cunoştinţa tuturor Neamurilor, ca să asculte de credinţă, a lui Dumnezeu, care singur este înţelept, să fie slava, prin Isus Hristos, în vecii vecilor! Amin” (Romani 16,25-27).

Evanghelia este Evanghelia Dumnezeului cel veşnic, care nu se schimbă.

„Căci Eu sunt Domnul, Eu nu Mă schimb; de aceea, voi, copii ai lui Iacov, n-aţi fost nimiciţi” (Maleahi 3,6).

Evanghelia nu se schimbă niciodată, de aceea este Evanghelia veşnică.

Maleahi

Înainte de a trece de ultimul verset, dorim să luăm în considerare principiul profetic susţinut, atunci când Domnul scoate în evidenţă faptul că El nu Se schimbă niciodată. Versetele care conduc la versetul şase din Maleahi sunt susţinute pe temeiul făgăduinţei veşnice că Hristos nu Se schimbă niciodată. Semnificaţia mesajului celor cinci versete principale face necesar ca Dumnezeu să declare, într-o modalitate atât de deosebită, că autoritatea şi puterea care susţin acele versete sunt întemeiate pe făgăduinţele veşnice ale lui Dumnezeu?

Domnul Hristos făgăduieşte că nu Se schimbă niciodată, iar Numele Său, în calitate de Dumnezeu veşnic, face Evanghelia Lui să fie Evanghelia veşnică. Deoarece credem că El nu Se schimbă niciodată, ştim modalitatea în care interacţionează cu noi, deoarece va fi identică modalităţii în care a interacţionat cu poporul Său în trecut.

„Lucrarea lui Dumnezeu de pe pământ prezintă, de la un veac la altul, o asemănare izbitoare în orice reformă mare sau mişcare religioasă. Principiile lui Dumnezeu în procedeele cu oamenii sunt totdeauna aceleaşi. Mişcările importante ale prezentului îşi au paralele în acelea ale trecutului, iar experienţa bisericii din primele veacuri are lecţii de mare valoare pentru timpul nostru”. – Tragedia veacurilor, p.343.

Acum, vom privi puţin mai îndeaproape mesajul lui Maleahi din primele şase versete ale capitolului 3 pentru a înţelege contextul acelei făgăduinţe care spune că Domnul nu Se schimbă niciodată. Noi ne ocupăm de conceptul unui Dumnezeu care nu Se schimbă niciodată în scopul de a stabili cu claritate ce este Evanghelia veşnică. Dar mai întâi, vom oferi mărturia lui Maleahi.

„Iată, voi trimite pe solul Meu; el va pregăti calea înaintea Mea. Şi deodată va intra în Templul Său Domnul pe care-l căutaţi: Solul legământului, pe care-l doriţi; iată că vine, zice Domnul oştirilor.

„Cine va putea să sufere însă ziua venirii Lui? Cine va rămâne în picioare când Se va arăta El? Căci El va fi ca focul topitorului, şi ca leşia nălbitorului. El va şedea, va topi şi va curăţi argintul; va curăţi pe fiii lui Levi, îi va lămuri cum se lămureşte aurul şi argintul, şi vor aduce Domnului daruri neprihănite.

„Atunci darul lui Iuda şi al Ierusalimului va fi plăcut Domnului, ca în zilele cele vechi, ca în anii de odinioară.

„Mă voi apropia de voi pentru judecată, şi Mă voi grăbi să mărturisesc împotriva descântătorilor şi prea curvarilor, [10] împotriva celor ce jură strâmb, împotriva celor ce opresc plata simbriaşului, care asupresc pe văduvă şi pe orfan, nedreptăţesc pe străin, şi nu se tem de Mine, zice Domnul oştirilor.

„Căci Eu sunt Domnul, Eu nu Mă schimb; de aceea, voi, copii ai lui Iacov, n-aţi fost nimiciţi” (Maleahi 3,1-6).

Puţin aici, puţin acolo

Maleahi susţine într-o modalitate specifică metoda profetică folosită de cercetătorii profeţiei din zilele noastre, care constă în a studia profeţiile „puţin aici, puţin acolo”, urmărind liniile profetice una după alta. Aceeaşi tehnică este susţinută de profetul Isaia.

„Ei zic: ,,Pe cine vrea el să înveţe înţelepciunea? Cui vrea să dea învăţături? Unor copii înţărcaţi de curând, luaţi de la ţâţă?

„Căci dă învăţătură peste învăţătură, învăţătură peste învăţătură, poruncă peste poruncă, poruncă peste poruncă, puţin aici, puţin acolo.

„Ei bine! Prin nişte oameni cu buze bâlbâitoare şi cu vorbirea străină va vorbi poporului acestuia Domnul. El îi zicea: ‘Iată odihna; lăsaţi pe cel ostenit să se odihnească; iată locul de odihnă!’ Dar ei n-au vrut să asculte.

‘Şi pentru ei cuvântul Domnului va fi: ‘Învăţătură peste învăţătură, învăţătură peste învăţătură, poruncă peste poruncă, poruncă peste poruncă, puţin aici, puţin acolo’, ca mergând, să cadă pe spate şi să se zdrobească, să dea în laţ şi să fie prinşi” (Isaia 28,9-13).

Această metodă de cercetare a profeţiei, care constă în urmări liniile profetice, este susţinută atât de Maleahi, cât şi de Isaia. Maleahi se referă direct la metoda de cercetare profetică „puţin aici, puţin acolo”, folosindu-l pe Ilie ca simbol profetic. Când procedează în felul acesta, mărturia lui Maleahi susţine şi contribuie la stabilirea unei tehnici de cercetare profetică bazată pe metoda „puţin aici, puţin acolo”, în versetele următoare.

Iată, voi trimite pe solul Meu (identificat ca fiind Ioan Botezătorul, Ilie însuşi şi William Miller în Biblie şi Spiritul Profetic).

Iată, voi trimite pe solul Meu Ilie, iar el (un tip al lui Ilie) va pregăti calea înaintea mea.

Iată, voi trimite pe solul meu, un sol de tipul lui Ilie, iar el va pregăti calea înaintea mea (un tip al lui Ilie).

Iată, voi trimite pe solul meu, un sol de tipul lui Ilie, iar el va pregăti calea înaintea mea, un sol de tipul lui Ilie.

Aici, Maleahi ne spune cu glas tare să luăm în considerare, când strigă: „Iată”.

Iată, voi trimite pe solul Meu Ilie, un sol de tipul lui Ilie, iar el va pregăti calea înaintea mea, un sol de tipul lui Ilie. Aici suntem îndrumaţi direct să studiem mesajul profetic din Maleahi 3 tot aşa de hotărât, ca şi când Cuvântul lui Dumnezeu ne spune:

„De aceea, când veţi vedea ‘urâciunea pustiirii’, despre care a vorbit proorocul Daniel, ‘aşezată în locul sfânt’, cine citeşte să înţeleagă!” „Ferice de cine citeşte, şi de cei ce ascultă cuvintele acestei proorocii, şi păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape!”