1840-1844: Mişcarea de la 1844

„Lumea zace în nelegiuire, în amăgire şi înşelăciune, chiar în umbra morţii – adormită, adormită. Cine simte în suflet povara de a o trezi? Ce voce poate să ajungă la ea? Gândurile mele au fost purtate în viitor, când semnalul va fi dat. ‘Iată, Mirele vine, ieşiţi-I în întâmpinare’. Totuşi, unii vor amâna să obţină undelemnul pentru a-şi alimenta candelele şi vor constata prea târziu că acel caracter, care este reprezentat de untdelemn, nu este transferabil”. – Review and Herald, 11 februarie, 1896.

„Puterea care i-a tulburat pe oameni aşa de tare în mişcarea de la 1844 va fi dată pe faţă din nou. Solia îngerului al treilea va înainta, nu cu tonuri şoptite, ci cu un glas puternic”. – Mărturii, vol.5, p.252.

Căderea stropilor ploii târzii marchează o perioadă dinainte de separarea produsă de legea duminicală. În această perioadă, Duhul Sfânt înviorează şi realizează lucrarea de curăţire necesară pentru aceia care reprezintă grâul din adventism, aşa încât să primească sigiliul lui Dumnezeu când este dată legea duminicală. Istoria mişcării din 1844 a fost o ilustraţie tocmai a acestei lucrări, deoarece ea reprezintă timpul când Duhul Sfânt s-a manifestat şi a îndeplinit lucrarea de transformare. 

„Tot ce a precizat Dumnezeu în istoria profetică spunând că se va împlini în trecut s-a împlinit şi totul se va împlini în ordinea stabilită. Daniel, profetul lui Dumnezeu, stă în locul lui. Ioan stă în locul lui. În Apocalipsa, Leul din seminţia lui Iuda le-a descoperit cartea lui Daniel cercetătorilor profeţiei şi, astfel, Daniel stă în locul lui. El îşi vesteşte mărturia pe care Domnul i-a descoperit-o în viziunea cu privire la evenimentele mari şi solemne pe care noi trebuie să le cunoaştem, în timp ce stăm chiar în pragul împlinirii lor. 

„În istorie şi în profeţie, Cuvântul lui Dumnezeu descrie conflictul îndelungat dintre adevăr şi minciună. Conflictul acela continuă să se desfăşoare. Lucrurile care au fost se vor repeta. Vechile controverse vor fi reînviate, iar teoriile noi vor continua să apară. Totuşi, cei din poporul lui Dumnezeu, care, în credinţa lor şi ca împlinire a profeţiei, au luat parte la proclamarea soliilor primului, al doilea şi al treilea înger, ştiu unde se află. Ei au o experienţă mai preţioasă decât aurul curat. Ei trebuie să stea neclintiţi ca o stâncă, păstrându-şi până la sfârşit încrederea lor de la început. 

„O putere transformatoare a însoţit propovăduirea primei şi a celei de a doua solii îngereşti, la fel cum însoţeşte solia îngerului al treilea. În mintea oamenilor au fost stabilite convingeri durabile. Puterea Duhului Sfânt s-a manifestat. A avut loc un studiu atent al Scripturilor, punct cu punct. Aproape nopţi întregi au fost dedicate unei cercetări stăruitoare a Cuvântului. Noi am cercetat adevărul ca pe o comoară ascunsă. Domnul ni S-a descoperit. Lumina a venit asupra profeţiilor, iar noi am ştiut că primeam învăţătura divină”. – Selected Messages, cartea 2, p.109.

 

Natura progresivă a ploii târzii este reprezentată de asemenea de istoria progresivă a Zilei Cincizecimii. 

„Actul prin care Hristos a suflat Duhul Sfânt asupra ucenicilor Săi şi prin care le-a dat pacea Lui a fost asemenea câtorva picături înainte ca ploaia bogată să fie dată în Ziua Cincizecimii”. – The Spirit of Prophecy, vol.3, p.243.

Istorie paralelă

Istoria de perioada 1840-1844 este o paralelă a istoriei ploii târzii.

„Dumnezeu le-a dat soliilor din Apocalipsa 14 locul lor în linia profeţiei, iar lucrarea lor nu trebuie să înceteze până la încheierea istoriei acestui pământ. Soliile primului şi celui de-al doilea înger constituie încă adevărul pentru timpul acesta şi trebuie să continue în paralel cu cea care urmează. Îngerul al treilea îşi vesteşte avertizarea cu glas tare. ‘După aceea’, a zis Ioan, ‘am văzut pogorându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere, şi pământul s-a luminat de slava lui’. În iluminarea aceasta, lumina tuturor celor trei solii este combinată”. – The 1888 Materials, p.804.

„Lucrarea lui Dumnezeu de pe pământ prezintă, de la un veac la altul, o asemănare izbitoare în orice reformă mare sau mişcare religioasă. Principiile lui Dumnezeu în procedeele cu oamenii sunt totdeauna aceleaşi. Mişcările importante ale prezentului îşi au paralele în acelea ale trecutului, iar experienţa bisericii din primele veacuri are lecţii de mare valoare pentru timpul nostru”. – Tragedia veacurilor, p.343.

„Îngerul care se uneşte în vestirea soliei îngerului al treilea va lumina tot pământul cu slava lui. Aici este profetizată o lucrare mondială cu o putere neobişnuită. Mişcarea adventă din anul 1840-1844 a fost o manifestare glorioasă a puterii lui Dumnezeu….

„Lucrarea se va asemăna cu aceea din Ziua Cincizecimii”. – Tragedia veacurilor, p.611.

Istoriile paralele care prefigurează perioada ploii târzii identifică o manifestare progresivă a puterii Duhului Sfânt. Pentru a marca revărsarea ploii târzii ca un eveniment singular care are loc la darea legii duminicale înseamnă a nega mărturia acestor istorii paralele. Mişcarea millerită a avut loc, când cei trei îngeri din Apocalipsa 14 au venit în istorie, iar istoria aceasta trebuie să fie repetată. 

„Soliile primului, al doilea şi al treilea înger trebuie să fie repetate”. – Review and Herald, 31 octombrie, 1899.

Primul înger din Apocalipsa 10 a coborât în 11 august, 1840 şi a prefigurat coborârea îngerului cel puternic din Apocalipsa 18, ca să lumineze pământul cu slava lui. Sora White identifică faptul că lucrarea care este îndeplinită de îngerul cel puternic din Apocalipsa 18 este aceeaşi lucrare îndeplinită de primul înger. 

"Mi-a fost arătat interesul pe care tot cerul îl avusese faţă de lucrarea care se desfăşura pe pământ. Domnul Isus a trimis un înger puternic [primul înger] să coboare şi să-i avertizeze pe locuitorii pământului să se pregătească pentru cea de a doua venire a Sa. Când îngerul a părăsit prezenţa lui Isus din cer, o lumină nespus de strălucitoare a mers înaintea lui. Mi s-a spus că misiunea lui era aceea de a lumina pământul cu slava lui şi de a-i avertiza pe oameni cu privire la mânia viitoare a lui Dumnezeu”. – Early Writings, p.245.

Lucrarea primului înger din istoria millerită este identică cu lucrarea îngerului al patrulea din Apocalipsa 18, deoarece el trebuia să lumineze pământul cu slava lui. El a fost urmat de cel de-al doilea înger, care a identificat faptul că Babilonul era căzut.

"Mi-a fost arătat interesul pe care tot cerul îl avusese faţă de lucrarea care se desfăşura pe pământ. Domnul Isus a trimis un înger puternic [primul înger] să coboare şi să-i avertizeze pe locuitorii pământului să se pregătească pentru cea de a doua venire a Sa. Când îngerul a părăsit prezenţa lui Isus din cer, o lumină nespus de strălucitoare a mers înaintea lui. Mi s-a spus că misiunea lui era aceea de a lumina pământul cu slava lui şi de a-i avertiza pe oameni cu privire la mânia viitoare a lui Dumnezeu. Mulţimile au primit lumina….

„Un alt înger puternic [al doilea înger] a fost trimis să coboare pe pământ. Isus a pus în mâna lui o scriere şi, când a venit pe pământ, el a strigat: ‘A căzut, a căzut Babilonul’….

„Când poporul lui Dumnezeu s-a unit în vestirea strigătului celui de-al doilea înger, oştirea cerească a observat cu interesul cel mai adânc efectul soliei….

„Domnul Isus a trimis alţi îngeri [strigătul de la miezul nopţii/plural] să zboare rapid pentru a înviora şi pentru a întări credinţa scăzută a celor din poporul Său şi pentru a-i pregăti să înţeleagă solia îngerului al doilea şi acţiunea importantă care urma să se desfăşoare curând în cer. Am văzut că îngerii aceştia au primit o putere mare şi lumină de la Isus şi au zburat rapid pe pământ pentru a-şi îndeplini misiunea de a-l ajuta pe îngerul al doilea în lucrarea lui. O lumină mare a strălucit asupra poporului lui Dumnezeu, în timp ce îngerii au strigat, ‘Iată, Mirele vine, ieşiţi-I în întâmpinare’”. – Early Writings, p.245-248.

Sora White declară că „misiunea” primului înger din Apocalipsa 14 „era aceea de a lumina pământul cu slava lui”. Aceasta este misiunea îngerului cel puternic din Apocalipsa 18, care vesteşte cu „glas tare”, iar „glasul tare” vine de la aceia care se pregătesc să anunţe căderea Babilonului, fiind în felul acesta o paralelă a istoriei primului şi celui de-al doilea înger în istoria millerită. 

„‘Un alt înger’ trebuie să coboare din cer. Îngerul acesta reprezintă vestirea soliei strigătului cu glas tare, care trebuie să vină de la aceia care pregătesc vestirea aceasta cu putere şi glas tare: ‘A căzut, a căzut Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte’ (Apocalipsa 18,1.2)”. – Selected Messages, cartea 3, p.412.

Îngerii, atât din istoria noastră, cât şi din istoria milleriţilor, sunt simboluri care reprezintă lucrarea îndeplinită de poporul lui Dumnezeu. 

„Ioan a văzut ‘coborându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere, şi pământul s-a luminat de slava lui’ (Apocalipsa 18,1). Lucrarea aceasta este vocea poporului lui Dumnezeu, care proclamă o solie de avertizare pentru lume”. – The 1888 Materials, p.926.

„Am avut ocazii preţioase de a câştiga experienţă. Am trecut prin perioadele soliilor celor trei îngeri. Ei sunt reprezentaţi zburând prin mijlocul cerului, proclamând o solie de avertizare pentru lume şi având o misiune specială pentru oamenii care trăiesc în ultimele zile ale istoriei acestui pământ. Nimeni nu aude glasul acestor îngeri, deoarece ei sunt un simbol al poporului lui Dumnezeu, care lucrează în armonie cu cerul. Bărbaţi şi femei, iluminaţi de Duhul lui Dumnezeu, sunt sfinţiţi prin adevăr şi proclamă cele trei solii în ordinea lor. – Schiţe din viaţă, p.429

"Îngerul al treilea este reprezentat zburând prin mijlocul cerului şi simbolizează lucrarea acelora care proclamă soliile primului, celui de-al doilea şi al treilea înger. Toate sunt legate între ele”. – Selected Messages, cartea 3, p.405.

În istoria milleriţilor există o manifestare progresivă a puterii lui Dumnezeu, fiind ilustrată de îngerii din Apocalipsa 14. Începutul acelei istorii este marcat de coborârea primului înger în 1840, iar coborârea lui este o paralelă a coborârii îngerului din Apocalipsa 18. 

„După aceea, am văzut coborându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; şi pământul s-a luminat de slava lui” (Apocalipsa 18,1).

  

După coborârea primului înger, al doilea înger a venit în iunie, 1842.

„În iunie 1842, domnul Miller a ţinut a doua serie de conferinţe în Portland. Am simţit că este un mare privilegiu să pot participa la aceste prelegeri, deoarece căzusem în descurajare şi nu mă simţeam pregătită să mă întâlnesc cu Mântuitorul meu. Această serie de conferinţe a produs mai multă vâlvă în oraş decât prima.

Diferitele denominaţiuni, cu câteva excepţii, au închis uşile bisericilor lor domnului Miller”. – Mărturii, vol.1, p.21.

Iunie, 1842, prefigurează Apocalipsa 18,2.3.

„El a strigat cu glas tare, şi a zis: ‘A căzut, a căzut, Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte; pentru că toate neamurile au băut din vinul mâniei curviei ei, şi împăraţii pământului au curvit cu ea, şi negustorii pământului s-au îmbogăţit prin risipa desfătării ei’ (Apocalipsa 18,2.3).

Când a fost vestită solia strigătului cu glas tare, în august, 1844, solia îngerului al doilea a fost întărită de revărsarea fără măsură a Duhului Sfânt, prefigurând în felul acesta legea duminicală, aşa cum este reprezentată în Apocalipsa 18,4.

„Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: ‘Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei!’” (Apocalipsa 18,4).

Strigătul de la miezul nopţii a venit la destul de mult timp după coborârea primului înger, în 1840, marcând în felul acesta faptul că îngerul din Apocalipsa 18,1 precede legea duminicală din versetul 4. 

„Am văzut că solia aceasta se va încheia cu o putere care depăşeşte cu mult strigătul de la miezul nopţii”. – Early Writings, p.278.

Istoria ploii târzii a fost identificată de Inspiraţie ca fiind o manifestare progresivă a puterii lui Dumnezeu. În timpul manifestării acelei puteri trebuie să aibă loc o lucrare îndeplinită pentru şi de către poporul lui Dumnezeu. Lucrarea pe care o îndeplineşte poporul lui Dumnezeu este atât o pregătire individuală, cât şi lucrarea de proclamare a mesajului ploii târzii. Proclamarea acelui mesaj va determina zguduirea în mijlocul poporului lui Dumnezeu. 

„În bisericile adventiste de ziua a şaptea trebuie să aibă loc o manifestare minunată a puterii lui Dumnezeu, dar aceasta nu va lucra asupra acelora care nu s-au umilit înaintea Domnului şi nu au deschis uşa inimii prin mărturisire şi pocăinţă. În manifestarea acelei puteri care luminează lumea cu slava lui Dumnezeu, ei vor vedea doar un lucru pe care, în orbirea lor, îl vor considera a fi ceva periculos, ceva care va stârni temerile lor, iar ei se vor hotărî să i se împotrivească. Deoarece Domnul nu lucrează în conformitate cu ideile lor şi aşteptările lor, ei se vor împotrivi lucrării. ‘De ce’, spun ei, ‘să nu cunoaştem noi Duhul lui Dumnezeu, după ce am fost în lucrare aşa de mulţi ani?’

„Solia îngerului al treilea nu va fi înţeleasă, lumina care va lumina pământul cu slava lui va fi numită lumină falsă de către aceia care refuză să umble în slava ei progresivă”. – Review and Herald, 23 decembrie, 1890.

Împotrivirea faţă de mesajul ploii târzii a fost prefigurată în istoria de la 1888 şi în istoria lui Hristos. 

„Evreii au refuzat să-L primească pe Domnul Hristos, deoarece El nu a venit   într-o modalitate conformă cu aşteptările lor. Ideile oamenilor limitaţi erau considerate infailibile, pentru că fuseseră înrădăcinate într-o tradiţie de sute de ani.

„Acesta este pericolul la care biserica este expusă – ca nişte oameni limitaţi să stabilească modalitatea precisă în care trebuie să vină Duhul Sfânt, în conformitate cu imaginaţia lor. Deşi nu sunt dispuşi să recunoască acest fapt, unii deja au făcut aşa. Pentru că Duhul Sfânt nu va veni ca să laude oamenii şi să susţină teoriile lor greşite, ci să mustre păcatele lumii şi să-i descopere neprihănirea şi judecata, mulţi îi vor întoarce spatele, respingându-L”. – Mărturii pentru pastori, p.64.

Adventismul din zilele noastre este dornic să ia în considerare posibilitatea ca ploaia târzie să fie revărsată când toţi se vor aduna şi se vor ruga în ziua a şaptea a lunii a şaptea a anului al şaptelea – în timp ce în Cuvântul lui Dumnezeu nu există niciunde nicio sugestie de niciun fel că El revarsă Duhul Său pe baza vreunei formule omeneşti stupide. Unii din adventismul din zilele noastre vor susţine că ploaia târzie este revărsată în exclusivitate când vine legea duminicală, deşi mărturia inspirată nu va susţine o asemenea declaraţie. Totuşi, realitatea este că ploaia târzie este un adevăr prezent special, care identifică istoria profetică a ploii târzii, aflată în desfăşurare. 

Primirea ploii târzii are cerinţe specifice. Nimeni nu primeşte sigiliul lui Dumnezeu, dacă are o pată sau o zbârcitură în caracter. Înainte de legea duminicală, când ploaia târzie este revărsată fără măsură, păcatul trebuie să fie biruit pentru totdeauna de aceia care vor lua parte la această experienţă. Perioada când stropii ploii târzii încep să cadă, care precede revărsarea deplină ce are loc la darea legii duminicale, este timpul când începe sigilarea celor 144000. Este timpul când suntem stabiliţi pe deplin în adevăr, chiar înainte de zguduirea produsă de încercarea legii duminicale. 

„Îndată ce aceia care alcătuiesc poporul lui Dumnezeu primesc sigiliul pe frunte – nu este un sigiliu, sau un semn care poate fi văzut, ci o stabilire în adevăr atât din punct de vedere intelectual, cât şi spiritual, aşa încât nu pot să fie mişcaţi – îndată ce aceia care alcătuiesc poporul lui Dumnezeu sunt sigilaţi şi pregătiţi pentru zguduire, ea va veni.  Într-adevăr, ea a început deja. Judecăţile lui Dumnezeu sunt acum în ţară pentru a ne avertiza, ca să ştim ce vine”. – Maranatha, p.200.

În timpul sigilării, mesajul adevărului prezent al ploii târzii trezeşte şi pregăteşte grâul din adventism. 

„Satana foloseşte fiecare mijloc acum, în acest timp al sigilării, pentru a abate mintea celor din poporul lui Dumnezeu de la adevărul prezent şi pentru a-i face să şovăie. Am văzut un acoperiş pe care Dumnezeu îl punea deasupra celor din poporul Său spre a-i ocroti în timpul de necaz, şi fiecare suflet care era hotărât pentru adevăr şi era curat la inimă urma să fie acoperit de Cel Atotputernic. 

„Satana ştia lucrul acesta şi lucra cu o mare putere pentru a abate minţile, aşa încât să poată face să şovăie şi să renunţe la adevăr cât mai mulţi oameni cu putinţă”. – Early Writings, p.43.

Când vin stropii ploii târzii şi începe sigilarea celor din poporul lui Dumnezeu începe şi judecata. Cartea Fapte ne învaţă cu claritate că trebuie să trimitem păcatele noastre dinainte la judecată, ca să primim „înviorarea” pe care sora White o identifică drept ploaia târzie. Prin urmare, când stropii ploii târzii încep să cadă, noi am ajuns deja în timpul când păcatele celor vii încep să fie şterse. 

Viaţa noastră trebuie să fie cercetată şi judecată înainte de ştergerea păcatelor. 

„Lucrarea judecăţii de cercetare şi de ştergere a păcatelor trebuie îndeplinită înainte de a doua venire a Domnului. Deoarece morţii trebuie judecaţi după lucrurile scrise în cărţi, este cu neputinţă ca păcatele oamenilor să fie şterse după judecata la care sunt cercetate cazurile lor. Dar apostolul Petru spune lămurit că păcatele credincioşilor vor fi şterse ‘atunci când vor veni vremurile de reînviorare de la faţa Domnului şi va trimite pe Isus Hristos’ (Fapte 3,19.20)”. – Tragedia veacurilor, p.485.

Procesul de sigilare care începe când stropii ploii târzii încep să cadă confruntă adventismul, deoarece este desfăşurat în legătură cu judecata de cercetare, iar judecata începe de la casa lui Dumnezeu. 

„Căci suntem în clipa când judecata stă să înceapă de la casa lui Dumnezeu. Şi dacă începe cu noi, care va fi sfârşitul celor ce nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu? Şi dacă cel neprihănit scapă cu greu, ce se va face cel nelegiuit şi cel păcătos?” (1 Petru 4,17.18).

Judecata celor vii începe în adventism înainte de darea legii duminicale, deoarece aceasta va hotărî cine va sta, sau va cădea în încercarea legii duminicale. 

„Profetul spune: ‘Ei au început cu bătrânii care erau înaintea casei’ (Ezechiel 9,1-6). Lucrarea de distrugere începe cu aceia care au pretins că sunt păzitorii spirituali ai poporului. Străjerii falşi sunt primii care cad”. – Tragedia veacurilor, p.656.

Lucrarea finală a celor 144000 are loc în timpul judecăţii celor vii. În acest timp, două clase de persoane din biserică sunt judecate, iar caracterul lor este definitivat înainte de demonstraţia pe care o vor face în încercarea adusă de legea duminicală, pentru că la darea legii duminicale noi vom da pe faţă fie un caracter pregătit pentru semnul fiarei, fie pentru sigiliul lui Dumnezeu. 

„Caracterul se dă pe faţă în timp de criză. Când vocea stăruitoare a anunţat în miez de noapte: ‘Iată mirele, ieşiţi-i în întâmpinare’, şi fecioarele adormite s-au trezit din somn, s-a văzut cine era pregătit pentru acel eveniment. Ambele categorii de fecioare au fost luate prin surprindere, dar una a fost pregătită pentru situaţia de urgenţă, iar cealaltă a fost găsită nepregătită. Tot astfel, acum, o nenorocire neaşteptată, care aduce sufletul faţă în faţă cu moartea, va arăta dacă există o vreo credinţă adevărată în făgăduinţele lui Dumnezeu. Ea va arăta dacă sufletul este susţinut prin har. La încheierea timpului de probă a omenirii, marea încercare finală vine când va fi prea târziu pentru a împlini nevoia sufletului.

„Cele zece fecioare veghează în amurgul istoriei acestui pământ. Toate pretind a fi creştine. Toate au o chemare, un nume, o candelă şi toate declară că fac lucrarea lui Dumnezeu. Toate par să aştepte venirea Domnului Hristos. Dar cinci sunt nepregătite. Cinci vor fi surprinse de eveniment, înspăimântate şi lăsate în afara sălii de ospăţ”. – Parabolele Domnului Hristos, p.412. 

Acest timp al sigilării este ploaia târzie. 

„Această sigilare a slujitorilor lui Dumnezeu este aceeaşi care i-a fost arătată lui Ezechiel în viziune”. – Mărturii pentru pastori, p.445.

Acest timp al sigilării este timpul judecăţii celor vii şi începe când stropii ploii târzii încep să cadă. 

„Adevăratul popor al lui Dumnezeu, care are pe inimă spiritul lucrării Domnului şi mântuirea sufletelor, va privi întotdeauna păcatul în lumina caracterului său adevărat, păcătos. Ei vor fi întotdeauna pentru înfruntarea credincioasă şi fără ocol a păcatelor care mânjesc atât de uşor poporul lui Dumnezeu. Vor simţi cu cea mai mare profunzime nelegiuirile celor care mărturisesc că fac parte din poporul lui Dumnezeu, mai ales spre închiderea lucrării pentru biserică, în timpul de sigilare a celor o sută patruzeci şi patru de mii care urmează să stea fără vină înaintea tronului lui Dumnezeu. Acest lucru este pus în evidenţă cu putere de profet prin ilustraţia ultimei lucrări, reprezentate prin imaginea care îi înfăţişa pe bărbaţii ce purtau fiecare în mână o unealtă de nimicire. Unul, aflat în mijlocul lor, era îmbrăcat într-o haină de in şi purta la brâu o călimară. ‘Domnul i-a zis: Treci prin mijlocul cetăţii, prin mijlocul Ierusalimului, şi fă un semn pe fruntea oamenilor care suspină şi gem din pricina tuturor urâciunilor care se înfăptuiesc acolo’.

„Cine sunt cei ce stau în sfatul lui Dumnezeu în acest timp? Să fie oare aceia care scuză efectiv relele din mijlocul poporului declarat al lui Dumnezeu şi care cârtesc în inimile lor, dacă nu chiar pe faţă, împotriva celor ce mustră păcatul? Să fie oare aceia care iau poziţie împotriva lor şi simpatizează cu cei ce săvârşesc nelegiuirea? Cu siguranţă, nu! Dacă nu se pocăiesc şi nu părăsesc lucrarea lui Satana, aceea de a oprima pe cei ce au povara lucrării şi de a sprijini mâinile ridicate ale păcătoşilor din Sion, ei nu vor primi niciodată semnul sigiliului aprobării lui Dumnezeu. Se vor prăbuşi în distrugerea generală a celor răi, reprezentată de lucrarea celor cinci bărbaţi care poartă unelte de nimicire. Observaţi punctul acesta cu atenţie: cei care primesc semnul curat al adevărului lucrat în ei prin puterea Duhului Sfânt, reprezentat printr-un însemn făcut de bărbatul îmbrăcat în haina de in, sunt cei ‘care suspină şi gem din cauza tuturor urâciunilor care se înfăptuiesc’ în biserică. Dragostea lor pentru puritate, pentru onoarea şi slava lui Dumnezeu este atât de mare şi au, în ce priveşte păcatul, o percepţie aşa de clară despre caracterul său peste măsură de păcătos, încât sunt reprezentaţi ca fiind în agonie, suspinând şi plângând chiar. Citiţi capitolul 9 din Ezechiel”. – Mărturii, vol.3, p.267.

„Acum este timpul când trebuie să mărturisim şi să părăsim păcatele, pentru ca ele să meargă înaintea noastră la judecată şi să fie şterse. Acum este timpul să ‘ne curăţim de orice întinare a cărnii şi a duhului, şi să ne ducem sfinţirea până la capăt, în frica de Dumnezeu’. Amânarea acestei lucrări este periculoasă. Satana caută chiar acum să pecetluiască soarta a cât mai mulţi oameni, prin dezastrele de pe mare şi de pe uscat. Care este apărarea celor din poporul lui Dumnezeu în timpul acesta? – Este o legătură vie cu cerul. Dacă vrem să fim în siguranţă în faţa epidemiilor vătămătoare, dacă dorim să fim păziţi de pericolele de pe mare şi de pe uscat, trebuie să ne ascundem în Dumnezeu. Trebuie să obţinem grija protectoare a lui Isus şi a sfinţilor îngeri. În aceste zile de pericol, Domnul doreşte să umblăm înaintea Lui în umilinţă. În loc de a încerca să ne acoperim păcatele, El doreşte să le mărturisim, aşa cum Iosua a mărturisit păcatele Israelului din vechime. Noi ne declarăm a fi depozitarii Legii lui Dumnezeu. Declarăm că zidim ‘vechile dărâmături’ şi ridicăm ‘temeliile puse de multe generaţii’. Dacă această lucrare solemnă şi mare ne-a fost încredinţată cu adevărat, atunci cât de important este să ne îndepărtăm de orice nelegiuire!

„Solia îngerului al treilea trebuie să lumineze lumea cu slava ei, dar numai aceia care au rezistat ispitei prin puterea Celui Atotputernic vor avea îngăduinţa de a lua parte la proclamarea ei, atunci când va ajunge asemenea unui strigăt cu glas tare”. – Review and Herald, 19 noiembrie, 1908.

Sigilarea poporului lui Dumnezeu este îndeplinită de mesajul ploii târzii.

„Domnul mi-a arătat că sufletele preţioase sunt înfometate şi mor din lipsa adevărului prezent, care sigilează, a hranei oferite la vreme potrivită, iar solii rapizi trebuie să se grăbească pe calea lor şi să hrănească turma cu adevărul prezent. Am auzit un înger spunând: ‘grăbeşte-i pe solii rapizi, grăbeşte-i pe solii rapizi, deoarece cazul fiecărui suflet va fi hotărât fie pentru Viaţă, fie pentru Moarte’”. – Review and Herald, 1 septembrie, 1849.

Mesajul ploii târzii este un adevăr prezent pentru generaţia aceasta, un adevăr care sigilează. 

„Scripturile sunt explicate continuu celor din poporul lui Dumnezeu. Întotdeauna a fost şi va fi un adevăr aplicabil în special pentru fiecare generaţie. Mesajul adresat lui Noe a fost adevărul prezent pentru timpul acela, iar dacă au primit acel mesaj, oamenii au fost salvaţi de apele nimicitoare ale Potopului. Aşadar, să presupunem că un anumit popor va spune: ‘Noi avem tot adevărul pe care l-au avut părinţii noştri, nu vrem mai mult’, iar Dumnezeul cerului le-ar trimite un mesaj, aşa cum le-a trimis celor din Ninive. Care ar fi rezultatul? – Acelaşi care ar fi fost pentru cei din Nivine, dacă nu s-ar fi pocăit. Sentinţa a fost pronunţată cu privire la ei, dar pocăinţa lor i-a salvat. Cât de recunoscători ar trebui să fim, pentru că avem un Dumnezeu căruia Îi va părea rău de pericolul ameninţător, când cei greşiţi să vor întoarce la El cu o umilinţă adevărată”. – Review and Herald, 29, 1886.

Întotdeauna există un adevăr prezent special pentru fiecare generaţie, căruia o clasă din biserică i se împotriveşte şi pe care îl respinge. Acel mesaj Îl reprezintă pe Hristos, iar a respinge mesajul acela înseamnă a-L respinge pe Hristos. 

„Mulţi spun: ‘Dacă aş fi trăit în zilele lui Hristos, nu aş fi răstălmăcit cuvintele Lui, şi nici nu aş fi interpretat greşit învăţătura Lui. Eu nu L-aş fi respins şi nu L-aş fi răstignit, aşa cum au făcut iudeii’, dar faptul acesta nu va fi dovedit prin felul în care trataţi solia Lui şi pe solii Lui astăzi. Domnul îi pune la încercare pe cei din poporul Său astăzi, la fel de cum i-a pus la încercare pe iudeii din zilele lor. Când trimite soliile Sale de milă, lumina adevărului Său, El vă trimite Duhul adevărului, iar dacă primiţi solia, Îl primiţi pe Isus. Aceia care declară că, dacă ar fi trăit în zilele lui Hristos, nu ar fi făcut aşa cum au făcut cei ce au respins mila Sa, vor fi puşi la încercare astăzi. Cei ce trăiesc în zilele noastre nu sunt răspunzători pentru faptele celor care L-au răstignit pe Fiul lui Dumnezeu, dar dacă, în ciuda întregii lumini care a strălucit asupra poporului Său din vechime şi care ne este prezentată nouă astăzi, noi mergem pe acelaşi teren, cultivăm acelaşi spirit, refuzăm să primim mustrarea şi avertizarea, atunci vina noastră va fi mult mai sporită, iar condamnarea care a căzut asupra lor va cădea şi asupra noastră, doar că va fi mai mare, cu cât mai mare este lumina noastră din veacul acesta, faţă de lumina pe care au avut-o ei în timpul lor”. – Review and Herald, 11 aprilie, 1893.

În ciuda împotrivirii apărute faţă de mesaj, lucrarea acelora care recunosc mesajul este aceea de a-l proclama într-o asemenea modalitate încât să-i trezească pe cei ce vor să fie treziţi!

„Slujitorii rânduiţi de Dumnezeu vor găsi că este necesar a depune eforturi neobişnuite ca să câştige atenţia mulţimii. Şi când izbutesc să adune laolaltă un mare număr de oameni, ei trebuie să prezinte solii de un caracter atât de cu totul diferit de cele obişnuite, încât oamenii să fie treziţi şi avertizaţi. Ei trebuie să facă uz de orice mijloc ce poate fi conceput pentru a face ca adevărul să iasă în evidenţă în mod clar şi distinct. Solia cercetătoare pentru acest timp urmează să fie prezentată atât de clar şi hotărât, încât să-i surprindă pe ascultători şi să-i conducă la dorinţa de a studia Scripturile”. – Mărturii, vol.9, p.109.

Deşi ni se cere să recunoaştem ploaia târzie, mulţi refuză să o recunoască. 

„Acum, fraţilor, Dumnezeu vrea să ne ocupăm poziţia alături de omul care poartă felinarul. Noi vrem să ne ocupăm poziţia acolo unde se află lumina şi acolo unde Dumnezeu a dat un semnal din trâmbiţă cu un sunet precis. Noi vrem să dăm un semnal clar din trâmbiţă. Am trecut prin dificultăţi, am trecut prin îndoială, iar bisericile sunt gata să moară. Dar acum, aici, citim: ‘După aceea, am văzut coborându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere, şi pământul s-a luminat de slava lui. El a strigat cu glas tare şi a zis: A căzut, a căzut, Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte’ (Apocalipsa 18,1-2). 

„Ei bine, acum, ce vom face pentru a cunoaşte totul despre acel mesaj, dacă nu suntem în poziţia de a recunoaşte totul despre lumina din cer, atunci când ea vine la noi? Iar noi nu vom face decât să culegem amăgirea cea mai întunecată, când aceasta va veni la noi de la cineva care este de acord cu noi, dacă nu vom avea nicio fărâmă de dovadă că Duhul lui Dumnezeu l-a trimis. Hristos a spus: ‘Eu am venit în Numele Tatălui Meu, şi nu Mă primiţi’ (Ioan 5,43). Aşadar, aceasta este tocmai lucrarea care se desfăşoară aici şi s-a desfăşurat mereu de la adunarea din Minneapolis. Pentru că Dumnezeu trimite în Numele Său un mesaj care nu este în acord cu ideile voastre, voi concluzionaţi că acesta nu poate fi un mesaj de la Dumnezeu”. – Sermons and Talks, vol.1, p.142.

Împotrivirea faţă de mesajul ploii târzii a fost prefigurat prin fiecare alt mesaj al adevărului prezent. 

„Nu teologii şcoliţi au înţeles acest adevăr şi nu ei s-au angajat în vestirea lui. Dacă aceştia ar fi fost nişte veghetori credincioşi, cercetând cu stăruinţă şi cu rugăciune Scripturile, ar fi cunoscut timpul din noapte, profeţiile le-ar fi descoperit evenimentele gata să aibă loc. Dar ei n-au ocupat această poziţie şi solia a fost dată altor bărbaţi mai umili. Isus spunea: ‘Umblaţi ca unii care aveţi lumina’ (Ioan 12,35). Aceia care întorc spatele luminii pe care Dumnezeu le-a dat-o sau care neglijează să o caute atunci când ea este la îndemâna lor, sunt lăsaţi în întuneric. Iar Mântuitorul declară: ‘Cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii’ (Ioan 8,12). Toţi aceia care caută, având ca singur scop să facă voia lui Dumnezeu, luând seama la lumina dată deja, vor primi o lumină mai mare, o stea de lumină cerească va fi trimisă să călăuzească aceste suflete în tot adevărul”. – Tragedia veacurilor, p.312.

De ce oamenii se vor împotrivi mesajului ploii târzii?

„De ce oamenii nu cred pe baza unor dovezi suficiente? – Pentru că ei nu vor să fie convinşi. Ei nu au nicio dispoziţie de a renunţa la voinţa lor proprie pentru voinţa lui Dumnezeu. Ei nu sunt dispuşi să recunoască faptul că au cultivat o necredinţă păcătoasă, prin împotrivirea faţă de lumina pe care Dumnezeu le-a dat-o. Ei au vânat îndoieli, cuiere de care să îşi atârne necredinţa. Ei au fost gata să accepte o mărturie slabă şi insuficientă, o mărturie pe care Dumnezeu nu le-a dat-o în Cuvântul Său, dar care le place, pentru că se armonizează cu ideile lor şi cu dispoziţia şi voinţa lor. Aceste suflete sunt într-un pericol mare. Dacă îşi vor îngenunchea voinţa mândră şi vor trece de partea lui Dumnezeu, vor căuta lumina cu o inimă umilă, cu credinţa că lumina este în ei, iar apoi vor vedea lumina, pentru că ochii lor au ca singură ţintă aceea de a discerne lumina care vine de la Dumnezeu. Ei vor recunoaşte dovada autorităţii divine. Adevărurile spirituale vor străluci din pagina divină. Dar inima trebuie să se deschidă pentru primirea luminii, deoarece Satana este întotdeauna gata să întunece adevărurile preţioase care i-ar face înţelepţi pentru mântuire. Dacă cineva nu o primeşte, ea va rămâne pentru totdeauna o taină a tuturor tainelor”. – Review and Herald, 23 decembrie, 1890.

Ideile preconcepute

„Tu întrebi: Ce trebuie să fac pentru a fi mântuit? Trebuie să laşi la porţile cunoaşterii, toate părerile preconcepute şi toate ideile tale moştenite sau cultivate. Dacă vei cerceta Scripturile pentru a-ţi justifica părerile proprii, nu vei descoperi niciodată adevărul. Cercetează cu scopul de a învăţa ce spune Domnul. Dacă, în timp ce studiezi, ajungi la convingerea că opiniile tale preferate nu sunt în armonie cu adevărul, nu denatura adevărul în aşa fel încât să se potrivească părerilor tale, ci acceptă lumina care îţi este dată. Deschide-ţi mintea şi inima, ca să poţi contempla lucrurile minunate ale Cuvântului lui Dumnezeu”. – Parabolele Domnului Hristos, p.112.

„În cercetarea Scripturilor, nu trebuie să vă străduiţi să interpretaţi declaraţiile lor aşa încât să fie în acord cu ideile voastre preconcepute, ci să veniţi ca nişte elevi care vor să înţeleagă temelia principiilor credinţei lui Hristos”. – Sfaturi pentru lucrarea Şcolii de Sabat, p.25.

„Trebuie să ne rugăm pentru împărtăşirea Duhului Sfânt care vindecă sufletul bolnav de păcat. Biserica are nevoie de convertire. De ce nu ne aruncăm noi la pământ, înaintea tronului harului, în calitate de reprezentanţi ai bisericii, rugându-ne stăruitor, cu inima zdrobită şi cu un spirit umilit, ca Duhul Sfânt să fie revărsat din cer asupra noastră? Să ne rugăm ca, atunci când Duhul Sfânt va fi revărsat din abundenţă, inima noastră rece să fie reînviată, să putem fi în stare să înţelegem că Duhul vine din partea lui Dumnezeu şi să-L primim cu bucurie. Unii au tratat Duhul Sfânt ca pe un oaspete nedorit, refuzând să înţeleagă şi să primească darul bogat, şi i-au întors spatele, condamnându-l ca fiind o manifestare a fanatismului.

„Când lucrează asupra omului, Duhul Sfânt nu ne întreabă cu privire la modalitatea în care trebuie să acţioneze. Adesea Duhul lucrează pe căi neaşteptate. Domnul Hristos nu a venit aşa cum se aşteptau evreii. El nu a venit într-un fel care să le aducă gloria naţională. Înainte-mergătorul a pregătit calea Domnul, chemându-i pe oameni să se pocăiască de păcatele lor, pentru a fi convertiţi şi botezaţi. Solia Domnului Hristos a fost: „Împărăţia lui Dumnezeu este aproape, pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie”. Evreii au refuzat să-L primească pe Domnul Hristos, deoarece El nu a venit într-o modalitate conformă cu aşteptările lor. Ideile oamenilor limitaţi erau considerate infailibile, pentru că fuseseră înrădăcinate într-o tradiţie de sute de ani.

„Acesta este pericolul la care biserica este expusă – ca nişte oameni limitaţi să stabilească modalitatea precisă în care trebuie să vină Duhul Sfânt, în conformitate cu imaginaţia lor. Deşi nu sunt dispuşi să recunoască acest fapt, unii deja au făcut aşa. Pentru că Duhul Sfânt nu va veni ca să laude oamenii şi să susţină teoriile lor greşite, ci să mustre păcatele lumii şi să-i descopere neprihănirea şi judecata, mulţi îi vor întoarce spatele, respingându-L. Ei nu sunt dispuşi să fie dezbrăcaţi de hainele neprihănirii personale. Nu doresc să schimbe neprihănirea lor, care în realitate este murdărită de nelegiuire, cu neprihănirea lui Hristos, care este adevărul curat şi necompromis. Duhul Sfânt nu flatează nici un om, nici nu lucrează în conformitate cu planurile vreunei făpturi omeneşti. Oamenii limitaţi şi păcătoşi nu trebuie să comande lucrarea Duhului Sfânt. Când Duhul vine asemenea unuia care mustră şi se manifestă prin intermediul slujitorului omenesc, pe care Dumnezeu îl alege, omul are datoria de a asculta şi de respecta vocea lui”. – Mărturii pentru pastori, p.64,65.

În 11 septembrie, 2001, „clădirile mari” din „New York” au fost „dărâmate prin răsucirile şi răsturnările produse de puterea lui Dumnezeu”. În acel moment, Apocalipsa 18,1-3 s-a împlinit. 

„De unde vine vorba că eu am declarat că New York trebuie să fie spulberat de un val puternic? Eu nu am spus niciodată lucrul acesta. În timp ce priveam clădirile mari care se ridicau acolo, etaj peste etaj, eu am spus: ‘Ce evenimente îngrozitoare vor avea loc când Domnul Se va scula să îngrozească pământul! Atunci se vor împlini cuvintele din Apocalipsa 18,1-3’. Întregul capitol al optsprezecelea din Apocalipsa este o avertizare cu privire la ce va veni pe pământ. Totuşi, eu nu am nicio lumina specială cu privire la ce va veni peste New York, doar că ştiu că într-o zi clădirile mari vor fi dărâmate prin răsucirile şi răsturnările produse de puterea lui Dumnezeu. Din lumina care mi-a fost dată, ştiu că nimicirea se află în lume. Un singur cuvânt de la Domnul, o atingere a puterii Sale, şi aceste construcţii masive vor cădea. Vor avea loc evenimente aşa de înspăimântătoare, încât nu putem să ni le imaginHerald, 5 iulie, 1906 şi Evenimentele ultimelor zile, p.411, par.5).

ăm”. – Review and 

Noi trăim acum în timpul ultimei chemări adresate adventismului.

„Dacă aceia care pot să ajute lucrarea din [adventism] nu sunt sensibilizaţi şi făcuţi să-şi înţeleagă datoria, ei nu vor recunoaşte strigătul cu glas tare al îngerului al treilea înger. Când lumina se va răspândi şi va lumina pământul, în loc de a veni în ajutorul Domnului, ei vor dori să restrângă lucrarea Sa, în aşa fel încât să corespundă cu ideile lor înguste. Îngăduiţi-mi să vă spun că, în această lucrare finală, Domnul va lucra într-o modalitate foarte diferită de cursul firesc al lucrurilor şi pe o cale întru totul contrară vreunui plan omenesc. Întotdeauna vor exista în mijlocul nostru unii care vor dori să aibă controlul asupra lucrării lui Dumnezeu şi să dicteze fiecare pas ce trebuie să fie făcut, în timp ce lucrarea înaintează sub conducerea acelui înger care se alătură îngerului al treilea în vestirea solie ce trebuie să-i fi adresată lumii. Dumnezeu va folosi căi şi mijloace, prin care se va vedea că El este Cel ce preia conducerea în mâinile Sale. Lucrătorii vor fi surprinşi de mijloacele simple pe care le va folosi El spre a aduce la îndeplinire lucrarea neprihănirii Sale”. – Mărturii pentru pastori, p.300.