„Iată, glasul străjerilor tăi răsună; ei înalţă glasul, şi strigă toţi de veselie; căci văd cu ochii lor cum Se întoarce Domnul în Sion.

„Izbucniţi cu toate în strigăte de bucurie, dărâmături ale Ierusalimului! Căci Domnul mângâie pe poporul Său, şi răscumpără Ierusalimul. Domnul Îşi descopere braţul Său cel sfânt, înaintea tuturor neamurilor; şi toate marginile pământului vor vedea mântuirea Dumnezeului nostru. Plecaţi, plecaţi, ieşiţi din Babilon! Nu vă atingeţi de nimic necurat! Ieşiţi din mijlocul lui! Curăţiţi-vă, cei ce purtaţi vasele Domnului! Nu ieşiţi cu grabă, nu plecaţi în fugă; căci Domnul vă va ieşi înainte şi Dumnezeul lui Israel vă va tăia calea. Iată, Robul Meu va propăşi; Se va sui, Se va ridica, Se va înălţa foarte sus. După cum pentru mulţi a fost o pricină de groază-atât de schimonosită Îi era faţa, şi atât de mult se deosebea înfăţişarea Lui de a fiilor oamenilor, tot aşa pentru multe popoare va fi o pricină de bucurie; înaintea Lui împăraţii vor închide gura, căci vor vedea ce nu li se mai istorisise, şi vor auzi ce nu mai auziseră.

În versetele precedente, Isaia vorbeşte despre „veştile” îngerului al treilea şi despre versetul 44, ca fiind mesajul pe care toţi străjerii îl văd cu ochii lor. Aici, Isaia nu descrie biserica luptătoare care este alcătuită din grâu şi neghină, ci biserica biruitoare care este alcătuită de bărbaţi şi femei ce poartă sigiliul lui Dumnezeu. Acesta este cu siguranţă timpul îngerului al treilea! Veştile bune din acest timp vor fi anunţate de veghetori care văd cu ochii lor.

O istorie din viaţa lui Saul ne spune că „veştile” profetice constituie mesajul ploii târzii care trezeşte laodicenii din somnul lor, în contextul unei schimbări a împărăţiei.

„Nahaş, Amonitul, a venit şi a împresurat Iabesul din Galaad. Toţi locuitorii din Iabes au zis lui Nahaş: ‘Fă legământ cu noi, şi-ţi vom fi supuşi’. Dar Nahaş, Amonitul,  le-a răspuns:

„‘Voi face legământ cu voi dacă mă lăsaţi să vă scot la toţi ochiul drept, şi să arunc astfel o ocară asupra întregului Israel’.

„Bătrânii din Iabes i-au zis: ‘Dă-ne un răgaz de şapte zile, ca să trimitem soli în tot ţinutul lui Israel; şi dacă nu va fi nimeni să ne ajute, ne vom supune ţie’. Solii au ajuns la Ghibea, cetatea lui Saul, şi au spus aceste lucruri în auzul poporului. Şi tot poporul a ridicat glasul, şi a plâns. Saul tocmai se întorcea de la câmp, în urma boilor, şi a întrebat: ‘Ce are poporul de plânge?’ I-au istorisit ce spuseseră cei din Iabes.

„Cum a auzit Saul aceste lucruri, Duhul lui Dumnezeu a venit peste el, şi s-a mâniat foarte tare. A luat o pereche de boi, i-a tăiat în bucăţi, şi le-a trimis prin soli în tot ţinutul lui Israel, zicând: ‘Oricine nu va merge după Saul şi Samuel, îşi va vedea boii tăiaţi la fel’. Groaza Domnului a apucat pe popor, care a pornit ca un singur om. [23] Saul le-a făcut numărătoarea la Bezec; copiii lui Israel erau trei sute de mii, şi bărbaţii lui Iuda treizeci de mii. Ei au zis solilor care veniseră: ‘Aşa să vorbiţi locuitorilor Iabesului din Galaad: Mâine, când va dogorî soarele, veţi avea ajutor’. Solii au dus vestea aceasta celor din Iabes, care s-au umplut de bucurie, şi au zis Amoniţilor: ‘Mâine ne vom supune vouă, şi ne veţi face ce vă va plăcea’.

„A două zi, Saul a împărţit poporul în trei cete. Au pătruns în tabăra Amoniţilor în straja dimineţii, şi i-au bătut până la căldura zilei. Cei ce au scăpat, au fost risipiţi, şi n-au mai rămas doi laolaltă dintre ei.

„Poporul a zis lui Samuel: ‘Cine zicea: ,Saul să domnească peste noi? Daţi încoace pe oamenii aceia, ca să-i omorâm’. Dar Saul a zis: ‘Nimeni nu va fi omorât în ziua aceasta, căci astăzi Domnul a dat o izbăvire lui Israel’. Şi Samuel a zis poporului: ‘Veniţi, şi să mergem la Ghilgal, ca să întărim acolo împărăţia’. Tot poporul s-a dus la Ghilgal, şi au pus pe Saul împărat, înaintea Domnului, la Ghilgal. Acolo, au adus jertfe de mulţumire înaintea Domnului; şi Saul şi toţi oamenii lui Israel s-au veselit foarte mult acolo” (1 Samuel 11,1-15).

Încă o istorie din viaţa lui Saul identifică o schimbare a împărăţiilor, când „veştile” sunt duse celor din afara poporului lui Dumnezeu, reprezentaţi aici de filisteni.

„Astfel a pierit Saul şi cei trei fii ai lui, şi toată casa lui a pierit în acelaşi timp. Toţi bărbaţii lui Israel, care erau în vale, văzând fuga şi văzând că Saul şi fiii lui au murit, şi-au părăsit cetăţile şi au fugit şi ei. Şi Filistenii au venit şi s-au aşezat acolo. A doua zi, Filistenii au venit să jefuiască morţii, şi au găsit pe Saul şi pe fiii lui, căzuţi pe muntele Ghilboa. L-au jefuit, şi i-au luat capul şi armele. Apoi au trimis să dea de ştire prin toată ţara Filistenilor, idolilor lor şi poporului. Au pus armele lui Saul în casa dumnezeului lor, şi i-au atârnat ţeasta capului în templul lui Dagon. Când au auzit toţi locuitorii din Iabesul din Galaad tot ce au făcut Filistenii lui Saul, s-au sculat toţi oamenii viteji, au luat trupul lui Saul şi trupurile fiilor lui, şi le-au dus la Iabes. Le-au îngropat oasele sub stejar, la Iabes, şi au postit şapte zile. Saul a murit, pentru că s-a făcut vinovat de fărădelege faţă de Domnul, al cărui cuvânt nu l-a păzit, şi pentru că a întrebat şi cerut sfatul celor ce cheamă morţii. N-a întrebat pe Domnul: de aceea Domnul l-a omorât, şi împărăţia a dat-o lui David, fiul lui Isai” (1 Corinteni 10,6-14).

David identifică faptul că mesajul reprezentat de „veşti” constituie un mesaj cu implicaţii pentru viaţă, sau moarte, aşa cum este solia îngerului al treilea.

„David nu lăsa cu viaţă nici bărbat, nici femeie ca să vină la Gat; ‘căci’, se gândea el, ei ar putea să vorbească împotriva noastră şi să zică: ‘Aşa a făcut David’. Şi acesta a fost felul lui de purtare în tot timpul cât a locuit în ţara Filistenilor. Achiş se încredea în David, şi zicea: ‘S-a făcut urât poporului său Israel, şi va rămâne în slujba mea pe vecie’” (1 Samuel 27,11-12).

David dovedeşte de asemenea că „veştile” din profeţia cu privire la timpul sfârşitului constituie un mesaj ale cărui implicaţii sunt viaţa, sau moartea, în funcţie de felul în care înţelegeţi istoria reprezentată de fiii lui Rimon, din Beerot, Recab şi Baana. [24]

„Ionatan, fiul lui Saul, avea un fiu olog de picioare, şi în vârstă de cinci ani, când a venit din Izreel vestea morţii lui Saul şi a lui Ionatan; doica lui l-a luat şi a fugit, şi fiindcă se grăbea să fugă, a căzut şi a rămas olog; numele lui era Mefiboşet.

„Şi fiii lui Rimon din Beerot, Recab şi Baana, s-au dus în timpul zădufului zilei în casa lui Iş-Boşet, care îşi făcea somnul de amiază. Au pătruns până în mijlocul casei, dându-se drept negustori de grâu, şi l-au lovit în pântece; apoi Recab şi Baana, fratele său, au scăpat. Au intrat în casă, pe când el era culcat pe pat în odaia lui de dormit, l-au lovit, l-au omorât, şi i-au tăiat capul. I-au luat capul, şi au mers toată noaptea prin câmpie. Au adus capul lui Iş-Boşet la David în Hebron, şi au zis împăratului: ‘Iată capul lui       Iş-Boşet, fiul lui Saul, vrăjmaşul tău, care voia să-ţi ia viaţa; Domnul răzbună azi pe împărat, domnul meu, împotriva lui Saul şi împotriva neamului lui’.

„David a răspuns lui Recab şi lui Baana, fratele său, fiii lui Rimon din Beerot: ‘Viu este Domnul care m-a izbăvit din orice primejdie, că pe cel ce a venit să-mi spună: Iată, Saul a murit, şi care credea că-mi aduce o veste bună, l-am prins şi l-am omorât la Ţiclag, ca să-l răsplătesc pentru ştirea lui; şi când nişte răi au ucis pe un om nevinovat în casa lui şi în patul lui, cu cât mai mult îi voi cere sângele din mâinile voastre şi vă voi nimici de pe pământ’. Şi David a poruncit oamenilor lui să-i omoare; le-au tăiat mâinile şi picioarele, şi i-au spânzurat la marginea iazului din Hebron. Au luat apoi capul lui          Iş-Boşet, şi l-au îngropat în mormântul lui Abner la Hebron” (2 Samuel 4,4-12).

David dovedeşte că „veştile” din profeţie au implicaţii fie pentru viaţă, fie pentru moarte, pe baza felului în care înţelegeţi şi aplicaţi istoria.

„În numele Domnului, vă declar că aceasta trebuie să stea întărită, stabilă şi întemeiată. La porunca lui Dumnezeu, ‘Mergeţi înainte’, noi am înaintat, când dificultăţile ce trebuiau să fie depăşite făceau înaintarea să pară imposibilă. Noi ştim cât de mult a costat să aducem la îndeplinire în trecut planurile lui Dumnezeu care ne-au făcut să fim poporul de acum. Prin urmare, fiecare să fie nespus de atent spre a nu tulbura minţile cu privire la lucrurile pe care Dumnezeu le-a rânduit pentru prosperitatea şi succesul nostru.

„Nu trebuie să căutaţi niciodată, niciodată să scoateţi un ac, să îndepărtaţi o piatră de hotar, pe care Domnul le-a dat poporul Său ca adevăr.

„Nu trebuie să aibă loc nici o schimbare a aspectelor lucrării noastre. Aceasta trebuie să stea la fel de clară şi distinctă, precum a făcut-o profeţia să fie. Nu trebuie să intrăm în nicio asociere cu lumea, presupunând că în felul acesta am putea să facem mai multă lucrare.

„Nu avem a ne teme de nimic pentru viitor, cu excepţia faptului de a uita calea pe care ne-a condus Domnul şi învăţătura Sa din istoria noastră. Acum suntem un popor puternic, dacă ne vom pune încrederea în Domnul, deoarece noi ne ocupăm de adevărurile puternice ale Cuvântului lui Dumnezeu. Noi avem toate motivele pentru a fi recunoscători. Dacă vom umbla în lumină, aşa cum străluceşte ea asupra noastră din scrierile vii ale lui Dumnezeu, vom avea responsabilităţi mari, corespunzătoare cu lumina cea mare pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Avem multe datorii de îndeplinit, pentru că am fost făcuţi depozitarii adevărului sfânt ce trebuie să-i fie vestit lumii în toată frumuseţea şi slava lui. Noi suntem datori faţă de Dumnezeu să folosim fiecare avantaj pe care ni l-a încredinţat El spre a înfrumuseţa adevărul sfinţeniei caracterului şi spre a le transmite solia de avertizare, mângâiere, speranţă şi dragoste acelora care se află în întunericul minciunii şi al păcatului”. – General Conference Daily Bulletin, 20 februarie, 1899.

Am luat în considerare fiecare loc din Cuvântul lui Dumnezeu (cu excepţia unuia), unde este folosit termenul „veşti” şi am [25] demonstrat că, de fiecare dată când apare termenul acesta, aşa cum a fost înţeles în contextul pasajului în care se află, el reprezintă figurativ istoria profetică a îngerului al treilea. Într-adevăr este aşa, de fiecare dată!

Prin urmare, pe baza dovezilor biblice copleşitoare, concluzionăm că termenul „veşti”, „zvonuri” din versetul Daniel 11,44 dovedeşte prin sine însuşi că „zvonurile” de la răsărit şi de la miazănoapte trebuie să fie în exclusivitate solia îngerului al treilea din Apocalipsa 14,9-12.

În articolul nostru următor vom continua studiul cu privire la zvonurile de la răsărit şi de la miazănoapte.

Răspunsul cititorilor

Salut frate Jeff. Fie ca Dumnezeu să te binecuvânteze pe tine şi lucrarea ta. Numele meu este JK şi sunt un adventist de ziua a şaptea din C. Nu mă cunoşti, dar eu te cunosc foarte bine, deoarece am petrecut aproximativ cincizeci de ore studiind seminarul tău despre profeţie. Sunt foarte convins că lucrurile pe care le prezinţi sunt biblice şi constituie un mare adevăr. Sunt coreean şi, deşi nu cunosc bine limba engleză, am făcut tot ce am putut mai bine pentru a înţelege pe deplin. Fie ca Dumnezeu să mă ajute să înţeleg!!!

Dacă lucrurile pe care le spui constituie adevărul prezent (timpul de probă este pe punctul de a se încheia foarte repede). Cred că toţi adventiştii din Coreea trebuie să cunoască lucrurile pe care le prezinţi. Cred că am vizionat un material în care ai spus că ai fost în Coreea de trei ori? Ai dori să îmi spui unde şi cui ai prezentat aceste învăţături? În prezent, nu cunosc pe nimeni care să prezinte aceste lucruri în Coreea. Aş dori să-i pot contacta pe oamenii care prezintă aceleaşi învăţături. Dacă îmi vei spune, voi fi foarte recunoscător.

O întrebare biblică. Vezi vreo sugestie pentru zilele din urmă în Babilonul din zilele lui Ieremia? Vreau să spun că, înainte ca toţi cei din Iuda să fi fost duşi în Babilon, inclusiv Zedechia, Ieremia i-a spus poporului lui să se supună împăratului Babilonului. Pasajul acesta m-a pus în dificultate întotdeauna. Ei nu trebuiau să se răzvrătească împotriva Babilonului. Crezi că pasajul acesta ne oferă vreo lecţie de învăţat în zilele din urmă? Te rog să îmi spui ce crezi. Mulţumesc mult. Ştiu că eşti ocupat. Mulţumesc.  – Al dumneavoastră, JK.

Frate JK,

Întreaga Biblie, inclusiv întrebarea ta cu privire la Ieremia se aplică şi este împlinită în zilele sfârşitului. Când sunt o parte a profeţiei, profeţii reprezintă poporul lui Dumnezeu (milleriţii şi cei 144000) de la sfârşitul lumii. Prin urmare, Ieremia ilustrează ceva ce se întâmplă cu poporul lui Dumnezeu la sfârşitul lumii.

În cele ce urmează se află modalitatea în care aş analiza eu istoria pe care ai citat-o cu privire la Ieremia, dar aş face lucrul acesta cu două observaţii. Nu intenţionez să dovedesc fiecare punct pe care îl formulez şi îmi voi reţine concluzia deplină, până când sunt prezentate celelalte locuri în care se vorbeşte despre sfârşitul Ierusalimului, în istoria lui Ghedalia, Zedechia şi Ieremia. Pasajul următor trebuie să fie înţeles în lumina celorlalte pasaje, dar la prima vedere ar putea fi prezentat pasajul următor.

„Iată cuvântul spus lui Ieremia din partea Domnului, după ce Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, i-a dat drumul din Rama. Când a trimis să-l aducă, Ieremia era încă legat cu lanţuri, împreună cu toţi prinşii de război din Ierusalim şi din Iuda, care aveau să fie duşi în Babilon. Căpetenia străjerilor a trimis să aducă pe Ieremia, şi i-a zis: ‘Domnul, Dumnezeul tău, a vestit mai dinainte aceste nenorociri împotriva locului acestuia’” (Ieremia 40,1-2).

Acesta este Cuvântul Domnului, îndată după ce Ierusalimul este cucerit pentru a treia şi ultima dată. Este important să observăm care dintre cele trei judecăţi ale Ierusalimului constituie contextul [26] pentru istoria aceasta. Pasajul cu privire la care pui întrebarea se află în contextul celei de a treia judecăţi aduse asupra Ierusalimului, în scopul de a nimici pe deplin sanctuarul şi cetatea. De asemenea, este important să observăm că au fost necesare trei decrete pentru reconstruirea sanctuarului şi a cetăţii. Judecata celor trei împăraţi a adus nimicirea lor, iar judecata a trei împăraţi a adu rezidirea lor, deoarece judecata cetăţii este bazată pe Cuvântul Aceluia care este Cel dintâi şi Cel de pe urmă.

„Această răsturnare a Ierusalimului a fost profetizată de Ieremia şi a fost îndeplinită imediat, în 606 î.Hr. Ieremia 25,8-11…. Deşi a fost prins în scopul de a fi dus în Babilon, Ioiachim s-a umilit şi i s-a îngăduit să rămână conducător în Ierusalim, plătindu-i tribut împăratului Babilonului.

„Aceasta a fost prima oară când Ierusalimul a fost cucerit de Nebucadneţar. După aceea, cetatea s-a revoltat de două ori şi a fost cucerită de acelaşi împărat, fiind tratat mai aspru de fiecare dată. În aceste cuceriri succesive, prima fiind sub Ioiachin, fiul lui Ioiachim, în 599 î.Hr., toate vasele sfinte au fost luate, sau distruse, iar cei mai de seamă dintre locuitori, inclusiv împăratul, au fost duşi în robie. A doua a avut loc sub Zedechia, când cetatea a suportat asediul cel mai cumplit pe care l-a suferit vreodată, cu excepţia asediului lui Tit, în 70 d.Hr. În timpul celor doi ani de asediu continuu, locuitorii cetăţii au îndurat toate ororile unei foamete extreme. În cele din urmă, garnizoana şi împăratul, încercând să fugă din cetate, au fost prinşi de caldeeni. Fiii împăratului au fost ucişi în faţa lui. Ochii i-au fost scoşi şi a fost dus în Babilon. În felul acesta s-a împlinit profeţia lui Ezechiel, care a declarat că el însuşi va fi dus în Babilon şi va muri acolo. Ezechiel 12,13. Cetatea şi templul au fost distruse de data aceasta în întregime şi întreaga populaţie a cetăţii şi ţării, cu excepţia câtorva oameni de la ţară, a fost dusă în robie în Babilon, în 588 î.Hr.

„Aceasta a fost mărturia lui Dumnezeu împotriva păcatului. Nu numai că Dumnezeu i-a favorizat pe caldeeni, ci S-a folosit de ei spre a pedepsi nelegiuirile poporului Său. Dacă izraeliţii ar fi fost credincioşi faţă de Dumnezeu şi ar fi păzit Sabatul Său, Ierusalimul ar fi rămas în picioare pentru totdeauna. Ieremia 17,24-27. Totuşi, ei s-au îndepărtat de El, iar El i-a abandonat. Mai întâi, ei au profanat vasele sfinte prin păcat şi prin introducerea idolilor păgâni printre ele, iar El le-a profanat după aceea prin judecăţile Sale, lăsându-le să fie duse ca trofee în templele păgâne din alte ţări.

„În timpul acestor zile de necaz şi tulburare pentru Ierusalim, Daniel şi tovarăşii lui erau întreţinuţi şi instruiţi în palatului împăratului din Babilon şi, deşi erau robi într-o ţară străină, ei au fost, fără îndoială, într-o situaţie mult mai favorabilă, decât ar fi putut fi în ţara lor natală”. – Thoughts on Daniel and on the Revelation, Uriah Smith, p.24-26.

A doua judecată a fost adusă asupra lui Ioiachin, în 599 î.Hr., iar a treia judecată a fost asupra lui Zedechia, în 588 î.Hr. Prima judecată reprezentată de Ioiachim a fost în 606 î.Hr., ca împlinire a profeţiei lui Ieremia 25,8-12.

„De aceea, aşa vorbeşte Domnul oştirilor: ‘Pentru că n-aţi ascultat cuvintele Mele, iată, voi trimite să aducă toate popoarele de la miazănoapte, zice Domnul; şi voi trimite la robul Meu Nebucadneţar, împăratul Babilonului; îi voi aduce împotriva acestei ţări şi împotriva locuitorilor ei, şi împotriva tuturor acestor neamuri de jur împrejur, ca să le nimicească cu desăvârşire şi să facă din ele un pustiu şi o pricină de batjocură, nişte dărâmături veşnice. Voi face să înceteze între ei strigătele de bucurie şi strigătele de veselie, cântecele mirelui şi cântecele miresei, uruitul morii şi lumina lămpii. Toată ţara aceasta va fi o paragină, un pustiu, şi neamurile acestea vor fi supuse împăratului Babilonului timp de şaptezeci de ani. Dar când se vor împlini aceşti şaptezeci de ani, voi pedepsi pe împăratul Babilonului şi pe neamul acela, zice Domnul, pentru nelegiuirile lor; voi pedepsi ţara Haldeilor, şi o voi preface în nişte dărâmături veşnice.

Poporul lui Dumnezeu este pus la încercare întotdeauna prin profeţiile care se împlinesc în decursul propriei istorii. Ultima sentinţă este destul de simplă, dar dacă este trecută cu vederea, profunzimea ideii poate fi pierdută. Poporul lui Dumnezeu este pus la încercare întotdeauna pe baza [27] înţelegerii corecte, sau incorecte a propriei istorii profetice, pe care Scriptura o numeşte ceasul cercetării tale. Au înţeles antediluvienii ceasul cercetării lor? A înţeles Lot, sau Faraon, sau Ahab?

Zedechia nu înţelege a treia judecată, dar o suportă. Zedechia nu a înţeles că judecata lui venea, deşi îi fusese prezentată cu credincioşie în cuvântul profetic al lui Dumnezeu. Judecata a venit asupra lui şi asupra poporului lui, deoarece au fost nişte oameni răzvrătiţi, cu ochi de văzut, dar care nu văd, cu urechi de auzit, dar care nu aud. Din cauză că Zedechia şi poporul lui nu au vrut să vadă şi să audă profeţiile cu privire la istoria lor, ochii lui Zedechia au fost scoşi într-o modalitate mai puţin chirurgicală. Zedechia este un simbol nu numai al judecăţii, ci şi al celei de a treia judecăţi – judecata finală.

În pasajul următor al Scripturii, puteţi să vedeţi că Zedechia este un simbol al judecăţii aduse împotriva celor ce suferă de orbirea laodiceană şi că, înainte de ca judecata să fie aplicată, profetul Ezechiel a rostit o profeţie care era o avertizare vizuală a judecăţii iminente ce urma să fie împlinită în istoria lor. Ezechiel nu numai că a demonstrat vizual că, atunci când este o parte a profeţiei, un profet ilustrează poporul lui Dumnezeu de la sfârşitul lumii, ci şi susţine direct adevărul acesta.

„Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: ‘Fiul omului, tu locuieşti în mijlocul unei case de îndărătnici, care au ochi să vadă şi nu văd, urechi de auzit şi n-aud; căci sunt o casă de răzvrătiţi. De aceea, fiul omului, pregăteşte-ţi lucrurile de călătorie, şi pleacă ziua, sub ochii lor! Pleacă, în faţa lor, din locul unde eşti şi du-te în alt loc: poate că vor vedea că sunt o casă de îndărătnici. Scoate-ţi lucrurile ca nişte lucruri de călătorie, ziua, sub ochii lor; dar pleacă seara, în faţa lor, cum pleacă cei ce se duc în robie. Să spargi zidul sub ochii lor, şi să-ţi scoţi lucrurile pe acolo. Să le pui pe umăr sub ochii lor, să le scoţi afară pe negură, să-ţi acoperi faţa şi să nu te uiţi la pământ; căci vreau să fii un semn pentru casa lui Israel’.

„Am făcut cum mi se poruncise: mi-am scos lucrurile ziua ca pentru călătorie, seara am spart zidul cu mâna, şi le-am scos pe negură şi le-am pus pe umăr, în faţa lor.

„Dimineaţa însă, Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: ‘Fiul omului, nu ţi-a zis casa lui Israel, această casă de îndărătnici: Ce faci? Spune-le:

„‘Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: Proorocia aceasta priveşte pe domnul care este la Ierusalim, şi pe toată casa lui Israel, care se află acolo’. Spune: ‘Eu sunt un semn pentru voi! Cum am făcut eu, aşa li se va face şi lor: se vor duce într-o ţară străină în robie. Domnitorul care este în mijlocul lor îşi va pune lucrurile pe umăr şi va pleca pe negură; vor sparge zidul ca să-l scoată afară; îşi va acoperi faţa, ca să nu vadă pământul cu ochii. Îmi voi întinde mreaja peste el, şi va fi prins în laţul Meu; îl voi duce la Babilon, în ţara Haldeilor; dar nu-i va vedea, şi va muri acolo’” (Ezechiel 12,1-13).

Zedechia reprezintă a treia dintre cele trei judecăţi. Orbirea lui Zedechia şi a poporului lui reprezintă Laodicea. Orbirea lor a fost dovedită de incapacitatea de a înţelege mesajul profetic pentru ziua şi ceasul acela. Ezechiel a prezentat o avertizare profetică vizuală, care a precedat judecata, întocmai asemenea animalelor care au intrat în corabie, înainte ca uşa să fie [28] închisă, întocmai asemenea plăgilor care au venit, înainte ca uşa să fie închisă cu ocazia Paştilor, întocmai asemenea intrării triumfale care a avut loc, înainte ca uşa să fie închisă la cruce, întocmai asemenea hărţii din 1843, care a devenit un subiect important, înainte ca uşa să fie închisă în 1844 şi întocmai asemenea testului vizual care precede legea duminicală în Statele Unite. De asemenea, Ezechiel confirmă, prin cuvinte şi prin ilustraţie, că atunci când ajunge o parte a profeţiei, un profet reprezintă poporul lui Dumnezeu din timpul sfârşitului.

„Iată cuvântul spus lui Ieremia din partea Domnului, după ce Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, i-a dat drumul din Rama. Când a trimis să-l aducă, Ieremia era încă legat cu lanţuri, împreună cu toţi prinşii de război din Ierusalim şi din Iuda, care aveau să fie duşi în Babilon. Căpetenia străjerilor a trimis să aducă pe Ieremia, şi i-a zis: ‘Domnul, Dumnezeul tău, a vestit mai dinainte aceste nenorociri împotriva locului acestuia; Domnul a adus şi a împlinit ce spusese; şi lucrurile acestea vi s-au întâmplat pentru că aţi păcătuit împotriva Domnului şi n-aţi ascultat glasul Lui. Acum, iată, te izbăvesc astăzi din lanţurile, pe care le ai la mâini; dacă vrei să vii cu mine la Babilon, vino, şi voi îngriji de tine. Dar, dacă nu-ţi place să vii cu mine la Babilon, nu veni. Iată, toată ţara este înaintea ta, du-te unde vei crede, şi unde-ţi place să te duci!’ Însă fiindcă el zăbovea să răspundă, ‘Întoarce-te’, a adăugat el, ‘la Ghedalia, fiul lui Ahicam, fiul lui Şafan, pe care l-a pus împăratul Babilonului peste cetăţile lui Iuda, şi rămâi cu el în mijlocul poporului; sau, du-te oriunde vei vrea să te duci!’ Căpetenia străjerilor i-a dat merinde şi daruri, şi   i-a dat drumul. Ieremia s-a dus la Ghedalia, fiul lui Ahicam, la Miţpa, şi a rămas cu el în mijlocul poporului, care rămăsese în ţară” (Ieremia 40,1-6).

Cuvântul Domnului este rostit după cea de a treia judecată, când Iuda a fost pedepsit şi dus în Babilon, Nebuzaradan a mărturisit că judecata Ierusalimului a fost bazată pe cuvântul profetic al lui Dumnezeu, Ghedalia a fost pus conducător peste cetăţile lui Iuda, iar credinciosul Ieremia a fost lăsat liber.

„Când au aflat toate căpeteniile oştirilor care rămăseseră pe câmp, cu oamenii lor, că împăratul Babilonului a pus ca dregător al ţării pe Ghedalia, fiul lui Ahicam, şi că i-a încredinţat bărbaţii, femeile, copii, şi pe aceia din săracii ţării, care nu fuseseră luaţi robi în Babilon, s-au dus la Ghedalia la Miţpa; şi anume: Ismael, fiul lui Netania, Iohanan şi Ionatan, fiul lui Careah, Seraia, fiul lui Tanhumet, fiii lui Efai din Netofa, şi Iezania, fiul unui Maacatit, ei şi oamenii lor. Ghedalia, fiul lui Ahicam, fiul lui Şafan, le-a jurat, lor şi oamenilor lor, zicând: ‘Nu vă temeţi să slujiţi Haldeilor; rămâneţi în ţară, slujiţi împăratului Babilonului, şi o veţi duce bine!’” (Ieremia 40,7-9).

Cuvântul Domnul a fost rostit după a treia judecată, când Iuda a fost dus în Babilon, un babilonian a mărturisit că judecata a fost bazată pe cuvântul profetic al lui Dumnezeu, Ghedalia a fost pus conducător peste Iuda, iar Ieremia a fost lăsat liber, după care şapte oameni, sau întregul Iuda, s-au unit cu Ghedalia în înţelegerea de a sluji Babilonului.

„Iată că eu rămân la Miţpa, ca să fiu la porunca Haldeilor, care vor veni la noi. Voi strângeţi deci vinul, poamele de vară şi untdelemnul, puneţi-le în vasele voastre, şi locuiţi în cetăţile, în care vă aflaţi!” (Ieremia 40,10). [29]

„Laban a zis: ‘Movila aceasta să slujească azi de mărturie între mine şi tine!’ De aceea i-au pus numele Galed. Se mai numeşte şi Miţpa, pentru că Laban a zis: ‘Domnul să vegheze asupra mea şi asupra ta, când ne vom pierde din vedere unul pe altul’ (Geneza 31,48-49).

Miţpa: o pauză pentru a privi, un turn de veghere.

Cuvântul Domnului este rostit după a treia judecată, când Iuda a fost dus în Babilon, un babilonian mărturiseşte că judecata a fost bazată pe cuvântul profetic al lui Dumnezeu, când Ghedalia este pus conducător peste Iuda, Ieremia este lăsat liber şi, după ce Iuda se uneşte cu Ghedalia spre a sluji Babilonului, în timp ce Ghedalia decide să stea în turnul de veghere şi să slujească Babilonului, spunându-le celorlalţi să adune roadele de vară, care reprezintă secerişul de la sfârşitul lumii.

„Toţi Iudeii care erau în ţara Moabului, la Amoniţi, în ţara Edomului, şi în toate ţările, au auzit că împăratul Babilonului lăsase o rămăşiţă în Iuda, şi că le dăduse ca dregător pe Ghedalia, fiul lui Ahicam, fiul lui Şafan. Şi toţi Iudeii aceştia, s-au întors din toate locurile, pe unde erau împrăştiaţi, au venit în ţara lui Iuda la Ghedalia, la Miţpa, şi au avut un mare belşug de vin şi de poame de vară” (Ieremia 40,11-12).

Secerişul lumii vine din partea Babilonului modern, care este împărţit în trei părţi reprezentate de balaur, fiară şi proorocul mincinos, în Apocalipsa 16; reprezentate de Edom, Moab şi fruntaşii copiilor lui Amon, în Daniel 11,41; reprezentate de Edom, Moab şi Amon, în Isaia 11,14; reprezentate de Izabela, Ahab şi proorocii lui Baal, în istoria Carmelului; reprezentate de împăratul de la miazăzi, împăratul de la miazănoapte şi de carele, călăreţii şi corăbiile din Daniel 11,40; reprezentate de puterea, scaunul de domnie şi o mare stăpânire în Apocalipsa 13,2; reprezentate de Roma păgână, biserica iudaică şi Baraba la cruce şi reprezentate de rămăşiţa lui Iuda care a venit din Moab, Amon şi Edom, când a auzit că rămăşiţa era în Iuda în timpul strângerii roadelor de vară.

La judecata finală, Ieremia este lăsat liber, Iuda este dus în Babilon, un babilonian mărturiseşte (mărturia lui Daniel vine din Babilon), judecata se bazează pe cuvântul lui Dumnezeu, Iuda slujeşte Babilonului, iar Ghedalia stă în turnul de veghe, trimite Iuda să adune Babilonul modern reprezentat de Moab, Amon, Edom, care aud în timpul secerişului că există o rămăşiţă în Iuda.

„Iohanan, fiul lui Careah, şi toate căpeteniile oştilor care mai erau pe câmp, au venit la Ghedalia, la Miţpa, şi i-au zis: ‘Ştiţi că Baalis, împăratul Amoniţilor, a însărcinat pe Ismael, fiul lui Netania, să te omoare?’ Dar Ghedalia, fiul lui Ahicam, nu i-a crezut.

„Şi Iohanan, fiul lui Careah, a spus în taină lui Ghedalia, la Miţpa: ‘Dă-mi voie să mă duc să omor pe Ismael, fiul lui Netania. Nimeni n-are să ştie. Pentru ce să te omoare el, şi să se risipească toţi cei din Iuda, care s-au strâns la tine, şi să piară rămăşiţa lui Iuda?’

„Ghedalia, fiul lui Ahicam, a răspuns lui Iohanan, fiul lui Careah: ‘Nu face lucrul acesta: căci ce spui tu despre Ismael, nu este adevărat!’” (Ieremia 40,13-16).

Ismael reprezintă o avertizare care vine atât pe faţă, cât şi în secret, ameninţă cu moartea şi împrăştierea lui Iuda şi este respins, deoarece mărturia cu privire la Ismael este declarată a fi falsă.

La judecata finală, când Ieremia (poporul lui Dumnezeu) este lăsat liber (sigilat), în timpul de încercare al legii duminicale şi [30] al semnului fiarei şi când evenimentele legate de încheiere judecăţii din cartea lui Daniel (capitolul 11) se împlinesc, Iuda (biserica biruitoare) este trimis să adune ultimele roade pentru Babilonul modern, iar apoi va fi o rămăşiţă unită în timpul secerişului. În acel timp, un mesaj de avertizare a fost reprezentat de Ismael, simbolizând în felul acesta islamul modern care este recunoscut deschis prin activităţile actuale ale islamului modern radical şi în secret, pe măsură ce islamul este descoperit prin cuvântul profetic al lui Dumnezeu, dar numai pentru cei care vor înţelege. Mesajul de avertizare cu privire la islam constituie un avertisment cu privire la moarte, care conţine înţelegerea greşită a profeţiei şi amăgirea.

Ieremia 40 ilustrează sfârşitul de la început, deoarece identifică succesiunea evenimentelor stabilite cu claritate în cuvântul profetic. Judecata lui Zedechia este a treia piatră de hotar şi, ca urmare, ajunge să fie piatra de hotar în care este ilustrată judecata.

La cruce, a treia piatră de hotar a acelei istorii sfinte a fost o judecată; la Paşti, a treia piatră de hotar a acelei istorii a fost judecata întâilor născuţi; la sosirea soliei a treia, în 22 octombrie, 1844, a avut loc o judecată. Când Zedechia a fost luat în robie, avem a treia dintre cele trei judecăţi – avem al treilea înger şi avem solia lui. Înainte de acea a treia judecată, a fost o avertizare profetică vizuală, element care este o caracteristică a celei de a doua pietre de hotar din istoriile sfinte ale Cuvântului lui Dumnezeu. Când legea duminicală soseşte, va sosi judecata finală. La legea duminicală, vor fi date pe faţă două clase de închinători. Prima clasă este reprezentată de Ieremia, care este lăsat liber, iar cealaltă clasă este reprezentată de iudeii care au fost duşi în Babilon.

Ieremia îi reprezintă pe adventiştii de ziua a şaptea care primesc sigiliul lui Dumnezeu la judecata legii duminicale, iar iudeii luaţi robi sunt acei adventişti care primesc semnul fiarei. În timpul acela, este adresată o chemare de a ieşi din Babilon, iar evreii (ceilalţi copii ai lui Dumnezeu din afara adventismului) care încă sunt în Edom, Moab şi Amon reprezintă lucrătorii din ceasul al unsprezecelea, care vin şi se alătură poporului lui Dumnezeu din timpul crizei legii duminicale. Generaţia lui Zedechia şi Ieremia este pusă la încercare prin profeţiile care au fost vestite spre a identifica într-o modalitate specifică tocmai timpul în care au trăit ei, iar aceia care au căzut la încercare au fost cei care au uitat felul în care i-a călăuzit Domnul în istoria şi experienţa lor din trecut. Pentru că nu au înţeles cel puţin două perspective profetice importante, cei din Iuda au fost luaţi în robie şi au murit. Una dintre aceste perspective profetice pe care nu au înţeles-o este aceea că mesajul profetic din propria istorie este întotdeauna modalitatea lui Dumnezeu de a pune la încercare poporul Său, iar cealaltă perspectivă este că Ismael reprezintă un mesaj de care depinde viaţa, sau moartea, care trebuie să fie înţeles de poporul lui Dumnezeu ce trăieşte la sfârşitul lumii.

Mai există şi alţi factori care trebuie să fie luaţi în considerare în această istorie, deoarece ştiu că după ce Ghedalia a fost ucis, cei din Iuda au mers în Egipt şi aşa mai departe, dar cred că v-am dat cel puţin o idee cu privire la modalitatea în care aş aborda eu pasajul acesta.

Sper să fie de folos. Jeff.