Evanghelia păcii şi „veştile” bune constituie solia îngerului al treilea, iar Pavel vorbeşte aici despre o schimbare a dispensaţiunii, aşa cum fac adesea aceste istorii paralele. Aici, Pavel asociază veştile din profeţie cu un proces de punere la încercare, bazat pe Cuvântul lui Dumnezeu, sau aşa cum ar spune Daniel, bazat pe creşterea cunoştinţei. Apoi, Pavel oferă doi martori, Isaia şi Moise, pentru a stabili faptul că procesul de punere la încercare, pe care el îl identifică a fi întemeiat pe Cuvântul lui Dumnezeu, va fi o profeţie ce îi va întărâta pe oameni la pizmă şi mânie, prin intermediul unora care sunt un neam fără pricepere, care nu L-au avut pe Dumnezeu prezent în viaţa lor, nu L-au căutat pe Dumnezeu în timpul judecăţii de cercetare, când El încă avea mâinile întinse pentru a-i mântui pe cei răzvrătiţi şi împotrivitori la vorbă.

Dumnezeu i-a întărtat pe iudei la mânie şi la pizmă, aşa cum este arătat în Daniel 9, prin revărsarea Duhului Său asupra noii Sale biserici, pe care conducătorii iudei au considerat-o a fi un neam fără pricepere. Dar tocmai prin „biserica Sa cea nouă”, Dumnezeu S-a manifestat în ultimele ceasuri ale judecăţii finale a iudeilor, ajungând până în anul 70 d.Hr.

Dumnezeu i-a întărâtat pe protestanţi la mânie şi la pizmă, aşa cum este arătat în Daniel 9, prin revărsarea Duhului Său asupra bisericii Sale filadelfiene, pe care bisericile protestante de seamă au considerat-o a fi un neam fără pricepere, deşi tocmai prin biserica filadelfiană, Dumnezeu S-a manifestat în ultimele ceasuri ale judecăţii, ajungând până în 22 octombrie, 1844.

Dumnezeu va întărâta adventismul la mânie şi pizmă, prin faptul că va ridica şi va unge străjeri pe care conducătorii adventismului îi va considera a fi fără pricepere, în timpul ultimelor ceasuri ale judecăţii, ajungând la cele şapte plăgi finale, ca împlinire a profeţiei aflate în cartea lui Daniel.

Deşi identifică aici procesul de punere la încercare bazat pe o creştere a cunoştinţei, care produce două clase de închinători, Pavel foloseşte de asemenea doi martori pentru a dovedi că procesul de punere la încercare ce are loc în timpul proclamării veştilor [zvonurilor] din versetul 44 conţine o susţinere profetică inspirată a faptului că metoda de cercetare a Bibliei, prin punerea laolaltă a declaraţiilor profetice de aici (Moise) şi de acolo (Isaia) în vederea stabilirii adevărului, este demonstrată şi confirmată ca fiind corectă în Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu.

Judecata îngerului al treilea soseşte odată cu promulgarea legii duminicale în Statele Unite, când aceia care se întorc la temelii vor avea o mărturie personală vie şi vor proclama prin cuvinte şi fapte o solie a „veştilor” care, în conformitate cu Moise, Isaia, istoria lui Iacov, mărturia lui Ieremia, a lui Osea şi a apostolul Pavel, stabileşte temeliile adventismului. Această solie produce şi prezintă şi oferă caracterul lui Hristos, constituie creşterea specială a cunoştinţei profetice discutate în cartea lui Daniel, produce subiectul crucial al judecăţii, [12] dând pe faţă două clase de închinători şi, de asemenea, se referă la ţara cea minunată şi la împăratul de la miazănoapte din ultimele şase versete din Daniel 11, reprezentate în Apocalipsa 14 de solia îngerului al treilea.

Luca, de asemenea, se referă la veştile îngerului al treilea.

„Înainte de venirea Lui, Ioan propovăduise botezul pocăinţei la tot norodul lui Israel. Şi Ioan, când era la sfârşitul însărcinării lui, zicea: ‘Cine credeţi că sunt eu? Nu sunt Acela.

„‘Ci iată că după mine vine Unul, căruia eu nu sunt vrednic să-i dezleg încălţămintea picioarelor’. Fraţilor, fii ai neamului lui Avraam, şi cei ce vă temeţi de Dumnezeu, vouă v-a fost trimis Cuvântul acestei mântuiri.

„Căci locuitorii din Ierusalim şi mai marii lor n-au cunoscut pe Isus; şi prin faptul că L-au osândit, au împlinit cuvintele proorocilor, care se citesc în fiecare Sabat. Măcar că n-au găsit în El nicio vină de moarte, totuşi ei au cerut lui Pilat să-l omoare. Şi, după ce au împlinit tot ce este scris despre El, L-au dat jos de pe lemn, şi L-au pus într-un mormânt.  Dar Dumnezeu L-a înviat din morţi. El S-a arătat, timp de mai multe zile celor ce se suiseră cu El din Galilea la Ierusalim, şi care acum sunt martorii Lui înaintea norodului.

„Şi noi vă aducem vestea aceasta bună că făgăduinţa făcută părinţilor noştri, Dumnezeu a împlinit-o pentru noi, copiii lor, înviind pe Isus; după cum este scris în psalmul al doilea:

„‘Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut’. Că L-a înviat din morţi, aşa că nu Se va mai întoarce în putrezire, a spus-o când a zis: ‘Vă voi împlini cu toată credincioşia făgăduinţele sfinte, pe care le-am făcut lui David’. De aceea mai zice şi în alt psalm: ‘Nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea’. Şi David, după ce a slujit celor din vremea lui, după planul lui Dumnezeu, a murit, a fost îngropat lângă părinţii săi, şi a văzut putrezirea.

„Dar Acela, pe care L-a înviat Dumnezeu, n-a văzut putrezirea. Să ştiţi dar, fraţilor, că în El vi se vesteşte iertarea păcatelor; şi oricine crede, este iertat prin El de toate lucrurile de care n-aţi putut fi iertaţi prin Legea lui Moise.

„Astfel, luaţi seama să nu vi se întâmple ce se spune în prooroci: ‘Uitaţi-vă, dispreţuitorilor, miraţi-vă şi pieriţi; căci în zilele voastre, am să fac o lucrare, pe care n-o veţi crede nicidecum, dacă v-ar istorisi-o cineva’. Când au ieşit afară, Neamurile  i-au rugat să le vorbească şi în Sabatul viitor despre aceleaşi lucruri” (Fapte 13,24-42).

Luca identifică cu claritate faptul că „vestea cea bună” a îngerului al treilea este legată de adevărul biblic care este recunoscut, atunci când înţelegeţi că istoria ultimei generaţii, aşa cum este reprezentată de „copiii” din pasaj, este prefigurată de istoria primei generaţii, aşa cum este reprezentată de „părinţii” din pasaj. Luca dovedeşte adevărul acesta, referindu-se la doi psalmi şi folosind tehnica de a stabili un adevăr pe baza a doi martori, aşa cum am observat că a făcut şi Pavel anterior.

Istoria pe care o citează Luca este istoria pe care Inspiraţia o identifică a fi istoria care se repetă în timpul soliei cu glas tale a îngerului al treilea. În conformitate cu declaraţia lui Luca, această istorie identifică o generaţie ce este pusă la încercare printr-o creştere a cunoştinţei, asemenea celor din generaţia iudeilor, care nu au înţeles că sfârşitul istoriei lor profetice şi respingerea lui Hristos fuseseră prefigurate pe deplin de către începutul istoriei lor profetice, când Domnul a eliberat Israelul din vechime din sclavia Egiptului. [13]

Prin urmare, când spune că Domnul va face o lucrare în zilele noastre, pe care poporul lui Dumnezeu nu o va crede, Luca ne spune că Israelul din vechime a fost pus la încercare printr-o creştere a cunoştinţei pe care nu a crezut-o, o creştere a cunoştinţei care a venit din cartea lui Daniel, o creştere a cunoştinţei care a fost bazată pe faptul că propria istorie profetică era o repetare a istoriei profetice a lui Moise.

Israel modern va fi pus la încercare întocmai asemenea Israelului din vechime, printr-un mesaj care a fost bazat, a fost derivat şi a fost demonstrat şi confirmat prin metoda de cercetare biblică de a aduce laolaltă declaraţiile profetice, puţin de aici, puţin de acolo.

Când spune că Domnul va face în zilele noastre o lucrare pe care poporul lui Dumnezeu nu o va crede, Luca spune că întocmai aşa cum au fost puşi la încercare izraeliţii din vechime şi milleriţii, printr-o creştere a cunoştinţei din Daniel cu privire la istoria lor particulară, tot astfel cei 144000 vor fi puşi la încercare printr-o profeţie din cartea lui Daniel, care tratează evenimentele legate de încheierea timpului de probă. Aceste evenimente constituie istoria lor şi va fi confirmată, stabilită şi dovedită prin punerea laolaltă a declaraţiilor profetice, puţin aici, puţin acolo.

Lucrarea de separare realizată în toate aceste ilustraţii ale istoriei sfinte produce două clase de închinători ce se dezvoltă şi sunt date pe faţă la judecată, pe baza felului în care a răspuns fiecare persoană la adevărul rânduit special de Dumnezeu spre a pune la încercare fiecare generaţie. În conformitate cu Luca, acel adevăr crucial de la sfârşitul lumii va avea legătură cu veştile îngerului al treilea, pe care le cercetăm.

În zilele din urmă, Domnul va judeca pe poporul Său pe baza unei creşteri a cunoştinţei. Judecata din solia îngerului al treilea vine odată cu promulgarea legii duminicale în Statele Unite, când cei ce se întorc la temelii vor proclama o solie a „veştilor”, sau „zvonurilor” care, în conformitate cu Isaia, istoria lui Iacov, mărturia lui Ieremia, Osea, apostolul Pavel şi Luca este o solie care stabileşte adevărurile fundamentale ale adventismului, produce, prezintă şi oferă caracterul lui Hristos, constituie creşterea cunoştinţei profetice din cartea lui Daniel, susţine metoda de cercetare biblică – „puţin aici, puţin acolo”, conţine lupta pentru ţara cea minunată şi identifică împăratul de la miazănoapte, vorbeşte despre încheierea judecăţii în sanctuarul ceresc, produce şi dă pe faţă două clase de închinători la judecată şi este reprezentată ca fiind veştile îngerului al treilea din Apocalipsa 14.

Luca adaugă această avertizare la sfârşitul cuvintelor lui.

„Uitaţi-vă, dispreţuitorilor, miraţi-vă şi pieriţi; căci în zilele voastre, am să fac o lucrare, pe care n-o veţi crede nicidecum, dacă v-ar istorisi-o cineva. Când au ieşit afară, Neamurile i-au rugat să le vorbească şi în Sabatul viitor despre aceleaşi lucruri” (Fapte 13,41-42).

Veştile bune ale lui Luca şi ale celorlalţi profeţi sunt proclamate în cadrul unei schimbări a dispensaţiunii, aşa cum a fost reprezentat în versetul precedent, când iudeii au ieşit din sinagogă, iar neamurile au intrat, la fel ca atunci când un rege pleacă şi vine un alt rege. Ultimele şase versete din Daniel 11 ilustrează [14] sfârşitul unui împărat, sau împărăţii şi venirea unui alt împărat, sau împărăţii.

„Pe când vorbea el încă, a venit Ionatan, fiul preotului Abiatar. Şi Adonia a zis: ‘Apropie-te, că eşti un om viteaz, şi aduci veşti bune’. ‘Da’, a răspuns Ionatan lui Adonia, ‘domnul nostru împăratul David a făcut împărat pe Solomon” (1 Regi 42-43).

Samuel, de asemenea, se referă la „veştile biblice” şi marchează schimbarea dispensaţiunilor prin plecarea unui conducător.

„Abia a pomenit de chivotul lui Dumnezeu, şi Eli a căzut de pe scaun pe spate, lângă poartă; şi-a rupt ceafa şi a murit, căci era om bătrân şi greu. El fusese judecător în Israel patruzeci de ani.

„Noru-sa, nevasta lui Fineas, era însărcinată, şi sta să nască. Când a auzit vestea despre luarea chivotului lui Dumnezeu, despre moartea socrului ei şi despre moartea bărbatului ei, s-a încovoiat şi a născut, căci au apucat-o durerile naşterii. Când trăgea să moară, femeile care erau lângă ea i-au zis: ‘Nu te teme, căci ai născut un fiu!’ Dar ea n-a răspuns şi n-a luat seama la ce i se spunea. A pus copilului numele Icabod, zicând: ‘S-a dus slava din Israel!’ Spunea lucrul acesta din pricina luării chivotului lui Dumnezeu, şi din pricina socrului şi bărbatului ei. Ea a zis: ‘S-a dus slava din Israel, căci chivotul lui Dumnezeu este luat’” (1 Samuel 4,18-22).

„Veştile” despre Solomon sunt legate de schimbarea unei dispensaţiuni, când Solomon a preluat tronul. Solomon este întâiul născut al lui David şi, prin urmare, este un simbol al Fiului lui David. Istoria lui Solomon prefigurează istoria Fiului lui David din timpul lui Hristos şi, prin urmare, constituie încă o ilustraţie a istoriei celor 144000, iar „veştile” despre Solomon sunt în acord deplin cu toţi ceilalţi profeţi.

„Astfel Solomon a scos pe Abiatar din slujba de preot al Domnului, ca să împlinească cuvântul rostit de Domnul asupra casei lui Eli în Silo. Vestea aceasta a ajuns până la Ioab, care luase partea lui Adonia, măcar că nu luase partea lui Absalom.

„Şi Ioab a fugit la cortul Domnului, şi s-a apucat de coarnele altarului. Au dat de ştire împăratului Solomon că Ioab a fugit la cortul Domnului, şi că este la altar. Şi Solomon a trimis pe Benaia, fiul lui Iehoiada, zicându-i: ‘Du-te şi loveşte-l!’ Benaia a ajuns la cortului Domnului, şi a zis lui Ioab: ‘Ieşi! căci aşa porunceşte împăratul’. Dar el a răspuns: ‘Nu! vreau să mor aici’. Benaia a spus lucrul acesta împăratului, zicând: ‘Aşa a vorbit Ioab, şi aşa mi-a răspuns’. Împăratul a zis lui Benaia: ‘Fă cum a zis, loveşte-l, şi îngroapă-l; şi ia astfel de peste mine şi de peste casa tatălui meu sângele pe care l-a vărsat Ioab fără temei.

„Domnul va face ca sângele lui să cadă asupra capului lui, pentru că a lovit pe doi bărbaţi mai drepţi şi mai buni decât el, şi i-a ucis cu sabia, fără să fi ştiut tatăl meu David: pe Abner, fiul lui Ner, căpetenia oştirii lui Israel, şi pe Amasa, fiul lui Ieter, căpetenia oştirii lui Iuda.

„Sângele lor să cadă peste capul lui Ioab şi peste capul urmaşilor lui pentru totdeauna; dar David, sămânţa lui, casa lui şi scaunul lui de domnie, să aibă parte de pace pe vecie din partea Domnului” (1 Regi 2,27-33).

Leproşii care aduc „veştile bune”, bazate pe o răsturnare puternică, rapidă şi neaşteptată a unei împărăţii, constituie o paralelă a veştilor bune care au venit, când a avut loc răsturnarea puternică, rapidă şi neaşteptată a Uniunii Sovietice, în 1989. [15]

„Leproşii, ajungând la intrarea taberei, au pătruns într-un cort, au mâncat şi au băut, au luat din el argint, aur şi haine, şi s-au dus şi le-au ascuns. S-au întors iarăşi, au pătruns într-un alt cort şi au luat şi de acolo lucruri pe care s-au dus şi le-au ascuns. Apoi, şi-au zis unul altuia: ‘Nu facem bine! Ziua aceasta este o zi de veste bună. Dacă vom tăcea şi dacă vom aştepta până la lumina zilei de mâine, vom fi pedepsiţi. Veniţi acum şi haidem să dăm de ştire casei împăratului’. Au plecat, şi au chemat pe străjerii de la poarta cetăţii, şi le-au spus aşa: ‘Am intrat în tabăra Sirienilor, şi iată că nu este nimeni, nu se aude niciun glas de om; n-am găsit decât cai legaţi şi măgari legaţi, şi corturile aşa cum erau’ (2 Regi 7,8-10).

Veştile îngerului al treilea conţin o schimbare a dispensaţiunii, iar Ieremia identifică din nou „veştile” ca fiind mesajul unui împărat de la miazănoapte şi războiul lui împotriva Ierusalimului, confirmând astfel ultimele şase versete din Daniel 11.

„Pe atunci Ieremia umbla slobod prin popor: nu-l aruncaseră încă în temniţă. Oastea lui Faraon ieşise din Egipt; şi Haldeii, care împresurau Ierusalimul, când auziseră vestea aceasta, plecaseră din Ierusalim. Atunci cuvântul Domnului a vorbit proorocului Ieremia astfel: ‘Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel:

„‘Iată ce să spuneţi împăratului lui Iuda, care v-a trimis la Mine să Mă întrebaţi: ,Iată că oastea lui Faraon, care pornise să vă ajute, se întoarce în ţara ei, în Egipt; iar Haldeii se vor întoarce, vor bate iarăşi cetatea aceasta, o vor lua, şi o vor arde cu foc’. Aşa vorbeşte Domnul:

„‘Nu vă înşelaţi, zicând: Haldeii se vor depărta de la noi! Căci nu se vor depărta! Şi chiar dacă aţi bate toată oastea Haldeilor, care se războiesc cu voi, chiar dacă n-ar mai rămâne din ei decât vreo câţiva oameni răniţi, tot s-ar ridica fiecare din cortul lui, şi ar arde cetatea aceasta cu foc’” (Ieremia 38,4-10).

În acord cu adevărul prezentat în Ziua Cincizecimii cu privire la solia zguduitoare despre ţara cea minunată, Luca adaugă informaţii în plus cu privire la zguduirea care are loc în adventism în legătură cu mesajul reprezentat de „zvonurile” din Cuvântul profetic al lui Dumnezeu.

„Toată cetatea s-a pus în mişcare, şi s-a strâns norodul din toate părţile. Au pus mâna pe Pavel, şi l-au scos afară din Templu, ale cărui uşi au fost încuiate îndată. Pe când încercau să-l omoare, s-a dus vestea la căpitanul oastei că tot Ierusalimul s-a turburat. Acesta a luat îndată ostaşi şi sutaşi, şi a alergat la ei. Când au văzut pe căpitan şi pe ostaşi, au încetat să mai bată pe Pavel.

„Atunci căpitanul s-a apropiat, a pus mâna pe el, şi a poruncit să-l lege cu două lanţuri. Apoi a întrebat cine este şi ce a făcut. Dar unii strigau într-un fel, alţii într-alt fel prin mulţime; fiindcă nu putea deci să înţeleagă adevărul, din pricina zarvei, a poruncit să-l ducă în cetăţuie. Când a ajuns pe trepte, Pavel a trebuit să fie dus de ostaşi, din pricina îmbulzelii norodului întărâtat; căci mulţimea norodului se ţinea după el, şi striga: ‘La moarte cu el!’” (Fapte 21,30-36).

În conformitate cu Luca, zguduirea produsă din cauza „veştilor” va aduce persecuţie. Într-un alt loc, când descrie istoria Zilei Cincizecimii, care prefigurează istoria ploii târzii, Luca identifică veştile ca fiind un mesaj confirmat de puterea Duhului Sfânt, înţeles şi identificat ca fiind o perioadă când Duhul Sfânt a fost [16] revărsat realmente.

„Şi am auzit un glas, care mi-a zis: ‘Petre, scoală-te, taie şi mănâncă’. Dar eu am răspuns: ‘Nicidecum, Doamne, căci nimic spurcat sau necurat n-a intrat vreodată în gura mea’. Şi glasul mi-a zis a doua oară din cer: ‘Ce a curăţit Dumnezeu, să nu numeşti spurcat’. Lucrul acesta s-a făcut de trei ori; apoi toate au fost ridicate iarăşi în cer. Şi iată că îndată, trei oameni trimişi din Cezarea la mine, au stat la poarta casei, în care eram. Duhul mi-a spus să plec cu ei, fără să fac vreo deosebire.

„Aceşti şase fraţi m-au însoţit şi ei, şi am intrat în casa omului. El ne-a istorisit cum a văzut în casa lui pe înger stând înaintea lui, şi zicându-i: ‘Trimite la Iope, şi cheamă pe Simon, zis şi Petru, care-ţi va spune cuvinte prin care vei fi mântuit tu şi toată casa ta’. Şi, cum am început să vorbesc, Duhul Sfânt S-a pogorât peste ei ca şi peste noi la început.

„Şi mi-am adus aminte de vorba Domnului, cum a zis: ‘Ioan a botezat cu apă, dar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt’. Deci, dacă Dumnezeu le-a dat acelaşi dar, ca şi nouă, care am crezut în Domnul Isus Hristos, cine eram eu să mă împotrivesc lui Dumnezeu?’ După ce au auzit aceste lucruri, s-au potolit, au slăvit pe Dumnezeu, şi au zis: ‘Dumnezeu a dat deci şi Neamurilor pocăinţă, ca să aibă viaţa’.

„Cei ce se împrăştiaseră, din pricina prigonirii întâmplate cu prilejul lui Ştefan, au ajuns până în Fenicia, în Cipru şi în Antiohia, şi propovăduiau Cuvântul numai Iudeilor. Totuşi printre ei au fost câţiva oameni din Cipru şi din Cirena, care au venit în Antiohia, au vorbit şi Grecilor, şi le-au propovăduit Evanghelia Domnului Isus. Mâna Domnului era cu ei, şi un mare număr de oameni au crezut şi s-au întors la Domnul.

„Vestea despre ei a ajuns la urechile Bisericii din Ierusalim, şi au trimis pe Barnaba până la Antiohia. Când a ajuns el, şi a văzut harul lui Dumnezeu, s-a bucurat, şi i-a îndemnat pe toţi să rămână cu inimă hotărâtă alipiţi de Domnul. Căci Barnaba era un om de bine, plin de Duhul Sfânt şi de credinţă. Şi destul de mult norod s-a adăugat la Domnul” (Fapte 11,7-24).

Veştile din solia îngerului al treilea produc o zguduire şi aduc persecuţia, iar aceste veşti vor fi confirmate de manifestarea puterii lui Dumnezeu. Zguduirea este adusă de o creştere a cunoştinţei îndeosebi cu privire la ţara cea minunată. Punctul culminant al zguduirii, la promulgarea legii duminicale, va da pe faţă două clase de închinători. La promulgarea legii duminicale, cei ce s-au întors la temeliile adventismului, vor proclama „veştile” care, în conformitate cu toţi profeţii, constituie solia îngerului al treilea. Aceasta:

-         stabileşte adevărurile fundamentale ale adventismului;

-         produce, prezintă şi oferă caracterul lui Hristos;

-         identifică împăratul de la miazănoapte ca fiind puterea papală;

-         identifică şi anunţă încheierea judecăţii în sanctuarul ceresc:

-         şi este întemeiată pe metoda de cercetare biblică – „puţin aici, puţin acolo”.

Ezechiel ne spune că „veştile” constituie un mesaj care identifică sfârşitul lumii, cele şapte plăgi finale şi cea de a doua venire a lui Hristos.

„Şi Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: ‘Fiul omului, întoarce-ţi faţa spre Ierusalim, şi vorbeşte împotriva locurilor sfinte, prooroceşte împotriva ţării lui Israel! Spune ţării lui Israel: Aşa vorbeşte Domnul:

„‘Iată, am necaz pe tine, Îmi voi trage [17] sabia din teacă şi voi nimici cu desăvârşire în mijlocul tău pe cel neprihănit şi pe cel rău. Pentru că vreau să nimicesc cu desăvârşire din mijlocul tău pe cel neprihănit şi pe cel rău, sabia Mea va ieşi din teacă, pentru ca să lovească orice făptură, de la miazăzi până la miazănoapte. Şi orice făptură va şti că Eu, Domnul, Mi-am scos sabia din teacă, şi nu se va mai întoarce înapoi în ea. Şi tu, fiul omului, gemi! Cu rărunchii zdrobiţi, şi cu amărăciunea în suflet, gemi sub privirile lor! Şi dacă te vor întreba: ‘Pentru ce gemi?’ să răspunzi: ‘Pentru că vine o veste’ Când va veni, toate inimile se vor înspăimânta, toate mâinile vor slăbi, toate sufletele se vor mâhni, şi toţi genunchii se vor topi ca apa! Iată că vine, a sosit’, zice Domnul, Dumnezeu!” (Ezechiel 21,1-7).

În conformitate cu Ezechiel, 2 Samuel 13,30 spune:

„Pe când erau pe drum, a ajuns zvonul la David că Absalom, a ucis pe toţii fiii împăratului, şi că n-a mai rămas niciunul din ei”.

În Biblie, „veştile” reprezintă un mesaj solemn, alarmant şi serios, care include persecuţie, greutăţi şi suferinţă.

„Iată, ca vulturul înaintează vrăjmaşul şi zboară, îşi întinde aripile peste Boţra, şi în ziua aceea inima vitejilor Edomului este ca inima unei femei în durerile naşterii.

„Asupra Damascului. Hatmanul şi Arpadul sunt roşi de ruşine, căci au auzit o veste rea şi tremură; frica lor este ca o mare înfuriată, care nu se poate potoli. Damascul este topit, se întoarce să fugă, îl ia groaza, îl apucă neliniştea şi durerile, ca pe o femeie în durerile naşterii. ‘Ah! cum nu este cruţată cetatea slăvită, cetatea bucuriei mele!’ ‘De aceea tinerii ei vor cădea pe uliţe, şi toţi bărbaţii ei de război vor pieri în ziua aceea, zice domnul oştirilor’. ‘Voi pune foc zidurilor Damascului, şi va mistui casele împărăteşti din Ben-Hadad’.

„Asupra Chedarului şi împărăţiilor Haţorului, pe care le-a bătut Nebucadneţar, împăratul Babilonului. Aşa vorbeşte Domnul: ‘Sculaţi-vă, suiţi-vă împotriva Chedarului, şi nimiciţi pe fiii Răsăritului! Le vor lua corturile şi turmele, le vor ridica pânzele, tot calabalâcul şi cămilele, şi le vor striga: ‘Spaimă, de jur împrejur!’ Fugiţi, fugiţi din toate puterile voastre, căutaţi o locuinţă deoparte, locuitori ai Haţorului! zice Domnul:

„Căci Nebucadneţar, împăratul Babilonului, a luat o hotărâre împotriva voastră, a făcut un plan împotriva voastră. ‘Sculaţi-vă, suiţi-vă împotriva unui neam liniştit, care locuieşte fără teamă, zice Domnul; n-are nici porţi, nici zăvoare, şi locuieşte singur. Cămilele lor vor fi de jaf, şi mulţimea turmelor lor vor fi o pradă. Voi risipi în toate vânturile pe ei cei ce-şi rad colţurile bărbii, şi le voi aduce pieirea din toate părţile, zice Domnul. Haţorul va fi astfel vizuina şacalilor, un pustiu pe vecie; nimeni nu va locui în el, şi niciun om nu va şedea în el” (Ieremia 49,22-33).

Observaţi că „veştile” îngerului al treilea sunt reprezentate de asemenea ca fiind „veştile rele” din istoria sfârşitului împărăţiei lui Ieroboam.

„Domnul spusese lui Ahia: ‘Nevasta lui Ieroboam are să vină să te întrebe de fiul ei, pentru că este bolnav. Să vorbeşti aşa şi aşa. Ea când va veni, se va da drept alta’.

„Când a auzit Ahia vuietul paşilor ei, în clipa când intra pe uşă, a zis: ‘Intră, nevasta lui Ieroboam; pentru ce vrei să te dai drept alta? Sunt însărcinat să-ţi vestesc lucruri aspre. [18]

„‘Du-te, şi spune lui Ieroboam: Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel:   Te-am ridicat din mijlocul poporului, te-am pus căpetenie peste poporul Meu Israel, am rupt împărăţia de la casa lui David, şi ţi-am dat-o ţie, şi n-ai fost ca robul Meu David, care a păzit poruncile Mele şi a umblat după Mine din toată inima lui, nefăcând decât ce este drept înaintea Mea. Tu ai făcut mai rău decât toţi cei ce au fost înaintea ta: te-ai dus să-ţi faci alţi dumnezei şi chipuri turnate ca să Mă mânii, şi M-ai lepădat înapoia ta! De aceea, voi trimite nenorocirea peste casa lui Ieroboam, voi nimici pe oricine este al lui Ieroboam, fie rob, fie slobod în Israel, şi voi mătura casa lui Ieroboam, cum se mătură murdăriile, până va pieri.

„‘Cel ce va muri în cetate din casa lui Ieroboam, va fi mâncat de câini, şi cel ce va muri pe câmp va fi mâncat de păsările cerului. Căci Domnul a vorbit. Tu, scoală-te şi du-te acasă. Şi cum îţi vor păşi picioarele în cetate, copilul va muri. Tot Israelul îl va plânge, şi-l vor îngropa; căci el este singurul din casa lui Ieroboam care va fi pus într-un mormânt, pentru că este singurul din casa lui Ieroboam în care s-a găsit ceva bun înaintea Domnului, Dumnezeului lui Israel.

„Domnul va pune peste Israel un împărat, care va nimici casa lui Ieroboam în ziua aceea. Şi nu se întâmplă oare chiar acum lucrul acesta?

„Domnul va lovi pe Israel, şi Israel va fi ca trestia clătinată în ape; va smulge pe Israel din această ţară bună pe care o dăduse părinţilor lor, şi-i va împrăştia dincolo de Râu, pentru că şi-au făcut idoli, mâniind pe Domnul. Va părăsi pe Israel, din pricina păcatelor pe care le-a făcut Ieroboam şi în care a târât şi pe Israel’.

„Nevasta lui Ieroboam s-a sculat, şi a plecat. A ajuns la Tirţa; şi cum a atins pragul casei, copilul a murit. L-au îngropat, şi tot Israelul l-a plâns, după cuvântul Domnului, pe care-l spusese prin robul Său Ahia, proorocul” (1 Regi 14,5-18).

Naum asociază „veştile” bune cu ziua pedepsei Domnului, aşa cum este reprezentată de îngerul al treilea.

„Proorocie despre Ninive. Cartea Proorociei lui Naum, din Elcoş. Domnul este un Dumnezeu gelos şi răzbunător; Domnul Se răzbună şi este plin de mânie; Domnul Se răzbună pe protivnicii Lui, şi ţine mânie pe vrăjmaşii Lui.

„Domnul este îndelung răbdător, dar de o mare tărie; şi nu lasă nepedepsit pe cel rău. Domnul umblă în furtună şi în vârtej, şi norii sunt praful picioarelor Lui. El mustră marea şi o usucă, face să sece toate râurile; Basanul şi Carmelul tânjesc, şi floarea Libanului se vestejeşte. Se clatină munţii înaintea Lui, şi dealurile se topesc; se cutremură pământul înaintea Lui, lumea şi toţi locuitorii ei. Cine poate sta înaintea urgiei Lui? Şi cine poate ţine piept mâniei Lui aprinse? Urgia Lui se varsă ca focul, şi se prăbuşesc stâncile înaintea Lui.

„Domnul este bun, El este un loc de scăpare în ziua necazului; şi cunoaşte pe cei ce se încred în El. Dar cu nişte valuri ce se varsă peste mal, va nimici cetatea Ninive, şi va urmări pe vrăjmaşii Lui până în întuneric. Ce planuri faceţi voi împotriva Domnului? El le zădărniceşte! Nenorocirea nu va veni de două ori. Căci vor fi ca nişte mănunchiuri de spini încâlciţi, şi tocmai când vor fi beţi de vinul lor, vor fi mistuiţi de foc, ca o mirişte de tot uscată. Din tine, Ninive, a ieşit cel ce urzea rele împotriva Domnului, cel ce făcea planuri răutăcioase. Aşa vorbeşte Domnul: ‘Oricât de mulţi şi puternici vor fi, toţi vor fi seceraţi şi vor pieri. [19] Chiar dacă te-am întristat, Ierusalime, nu te voi mai întrista. Ci îi voi sfărâma jugul acum de pe tine, şi-ţi voi rupe legăturile’. Iată ce a poruncit însă Domnul împotriva ta, Asur: ‘Nu vei mai avea urmaşi care să-ţi poarte numele; voi ridica din casa dumnezeului tău chipurile cioplite sau turnate; îţi voi pregăti mormântul, căci te-ai aflat prea uşor’. Iată pe munţi picioarele solului care vesteşte pacea! Prăznuieşte-ţi sărbătorile, Iudo, împlineşte-ţi juruinţele! Căci cel rău nu va mai trece prin mijlocul tău, este nimicit cu desăvârşire” (Naum 1,1-5).

„Veştile” rele ale îngerului al treilea, aşa cum sunt reprezentate în mărturia profetului, constituie a treia solie îngerească pe care unii pretind că o predică, deşi nu ştiu cu adevărat ce reprezintă ele, asemenea lui Ahimaaţ, fiul lui Ţadoc, care nu avea de vestit o solie ce îi era de folos.

„Pe când trăia, Absalom îşi ridicase un stâlp de aducere aminte în valea împăratului. Căci zicea: ‘N-am fii, prin care să se poată păstra aducerea aminte a numelui meu’. Şi a pus numele său stâlpului, care şi astăzi se numeşte stâlpul lui Absalom. Ahimaaţ, fiul lui Ţadoc, a zis: ‘Lasă-mă, să dau fuga, şi să duc împăratului vestea cea bună că Domnul i-a făcut dreptate, scăpându-l din mâna vrăjmaşilor săi’.

„Ioab i-a zis: ‘Nu tu ai să duci veştile azi; le vei duce într-o altă zi, dar nu astăzi; fiindcă fiul împăratului a murit’.

„Şi Ioab a zis lui Cuşi: ‘Du-te şi vesteşte împăratului ce ai văzut’. Cuşi s-a închinat înaintea lui Ioab, şi a dat fuga. Ahimaaţ, fiul lui Ţadoc, a zis iarăşi lui Ioab: ‘Orice s-ar întâmpla, lasă-mă să alerg după Cuşi’. Şi Ioab a zis: ‘Pentru ce vrei să alergi, fiule? Nu este o solie care-ţi va fi de folos’.

„‘Orice s-ar întâmpla, vreau să alerg’, a zis din nou Ahimaaţ. Şi Ioab i-a zis: ‘Dă fuga!’ Ahimaaţ a alergat pe drumul care duce în câmpie, şi a luat-o înaintea lui Cuşi.

„David şedea între cele două porţi. Caraula s-a dus pe acoperişul porţii spre zid; a ridicat ochii şi s-a uitat. Şi iată că un om alerga singur singurel. Caraula a strigat, şi a dat de ştire împăratului. Împăratul a zis: ‘Dacă este singur, aduce veşti’. Şi omul acela se apropia din ce în ce mai mult.

„Caraula a văzut un alt om alergând; a strigat la portar: ‘Iată un om aleargă singur singurel’. Împăratul a zis: ‘Şi el aduce veşti’. Caraula a zis: ‘Alergătura celui dintâi pare că e a lui Ahimaaţ, fiul lui Ţadoc’. Şi împăratul a zis: ‘Este un om de bine, şi aduce veşti bune’.

„Ahimaaţ a strigat, şi a zis împăratului: ‘Este bine de tot!’ S-a închinat înaintea împăratului cu faţa până la pământ, şi a zis: ‘Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul tău, care a dat în mâinile noastre pe cei ce ridicau mâna împotriva domnului nostru împăratul’. Împăratul a zis: ‘Tânărul Absalom este bine, sănătos?’ Ahimaaţ a răspuns: ‘Am văzut o mare învălmăşeală, când a trimis Ioab pe slujitorul împăratului şi pe mine, slujitorul tău: dar nu ştiu ce era’. Şi împăratul a zis: ‘Stai colea la o parte’. Şi Ahimaaţ a stat deoparte.

„Îndată a sosit Cuşi. Şi a zis: ‘Să afle domnul meu, împăratul, vestea cea bună! Astăzi Domnul ţi-a făcut dreptate, scăpându-te din mâna tuturor celor ce se ridicau împotriva ta’. Împăratul a zis lui Cuşi: ‘Tânărul Absalom este bine, sănătos?’ Cuşi a răspuns: ‘Ca tânărul acesta să fie vrăjmaşii domnului meu, împăratul, şi toţi cei ce se ridică împotriva ta, ca să-ţi facă rău!’

„Atunci împăratul, cutremurându-se, s-a suit în odaia de sus a porţii, şi a plâns. Pe când mergea, zicea: ‘Fiul meu Absalom! Fiul meu, fiul meu Absalom! Cum n-am murit eu în locul tău! Absalom, fiul meu, fiul meu!’” (2 Samuel 18,18-32) [20]

Pentru Psalmist, „veştile” sunt o lumină care răsare, reprezentând o creştere a cunoştinţei de care nu există niciun motiv să ne temem, deoarece înţelepţii vor înţelege veştile rele, dar aflarea veştilor rele îi va întrista pe cei nelegiuiţi, deoarece ei nu vor înţelege.

„Celui fără prihană îi răsare o lumină în întuneric, El este milostiv, îndurător şi drept. Ce bine-i merge omului care face milă şi împrumută pe altul, şi care îşi rânduieşte faptele după dreptate! Căci el nu se clatină niciodată; pomenirea celui neprihănit ţine în veci. El nu se teme de veşti rele, ci inima lui este tare, încrezătoare în Domnul. Inima îi este mângâiată, n-are nicio teamă, până ce îşi vede împlinită dorinţa faţă de protivnicii lui. El este darnic, dă celor lipsiţi; milostenia lui ţine în veci; capul i se înalţă cu slavă. Cel rău vede lucrul acesta, şi se mânie, scrâşneşte din dinţi şi se topeşte. Poftele celor răi rămân neîmplinite” (Psalmi 112,4-10).

„Veştile” din Biblie reprezintă un mesaj solemn şi serios, deşi reprezintă şi un mesaj al veştilor bune.

„Drept răspuns, îngerul i-a zis: ‘Eu sunt Gavril, care stau înaintea lui Dumnezeu; am fost trimis să-ţi vorbesc, şi să-ţi aduc această veste bună. Iată că vei fi mut, şi nu vei putea vorbi, până în ziua când se vor întâmpla aceste lucruri, pentru că n-ai crezut cuvintele mele, care se vor împlini la vremea lor” (Luca 1,19-20).

Veştile reprezintă atât o binecuvântare, cât şi un blestem, în acelaşi timp.

„Cântaţi Domnului, lăudaţi pe Domnul! Căci El izbăveşte sufletul celui nenorocit din mâna celor răi. Blestemată să fie ziua când m-am născut! Ziua în care m-a născut mama, să nu fie binecuvântată! Blestemat să fie omul care a adus vestea aceasta tatălui meu: ‘Ţi s-a născut un copil de parte bărbătească’, şi l-a umplut de bucurie cu ea! Omul acela să ajungă ca cetăţile, pe care le-a nimicit Domnul fără milă! Să audă gemete dimineaţa, şi strigăte de război la amiază! De ce n-am fost omorât în pântecele mamei, ca să-mi fi fost ea mormântul meu! De ce n-a rămas ea veşnic însărcinată cu mine? Pentru ce am ieşit din pântecele mamei ca să văd numai suferinţă şi durere, şi să-mi isprăvesc zilele în ruşine?” (Ieremia 20,13-18).

„Veştile” reprezintă fie un blestem, fie o binecuvântare, în funcţie de felul în care omul răspunde la ele. Veştile îngerului al treilea sunt identificate ca fiind rele în Ieremia. Cei care resping veştile bune ale îngerului al treilea sunt reprezentaţi de Zaharia.

„Drept răspuns, îngerul i-a zis: ‘Eu sunt Gavril, care stau înaintea lui Dumnezeu; am fost trimis să-ţi vorbesc, şi să-ţi aduc această veste bună. Iată că vei fi mut, şi nu vei putea vorbi, până în ziua când se vor întâmpla aceste lucruri, pentru că n-ai crezut cuvintele mele, care se vor împlini la vremea lor’” (Luca 1,19-20).

Zaharia îi reprezintă pe acei adventişti care îngăduie ca îndoiala să acopere cu întuneric veştile bune ale versetului 44 şi care apoi îşi pierd glasul, din cauză că nu au reuşit să combine cunoştinţa cu credinţa, în timpul împlinirii soliei îngerului al treilea. Întocmai cum veştile bune au fost anunţate de un înger înconjurat de slava Domnului, tot astfel veştile bune ale îngerului al treilea sunt anunţate de un înger care luminează întreaga lume cu slava lui.

„Pe când erau ei acolo, s-a împlinit vremea când trebuia să nască Maria. Şi a născut [21] pe Fiul ei cel întâi născut, L-a înfăşat în scutece şi L-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei. În ţinutul acela erau nişte păstori, care stăteau afară în câmp, şi făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor. Şi iată că un înger al Domnului s-a înfăţişat înaintea lor, şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor. Ei s-au înfricoşat foarte tare. Dar îngerul le-a zis: ‘Nu vă temeţi: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astăzi în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul.  Iată semnul, după care-l veţi cunoaşte: veţi găsi un prunc înfăşat în scutece şi culcat într-o iesle’. Şi deodată, împreună cu îngerul s-a unit o mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu, şi zicând: ‘Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte, şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui’. După ce au plecat îngerii de la ei, ca să se întoarcă în cer, păstorii au zis unii către alţii: ‘Haidem să mergem până la Betleem, şi să vedem ce ni s-a spus şi ce ne-a făcut cunoscut Domnul’” (Luca 2,6-15).

Timotei a adus mesajul unor „veşti” bune, prefigurând veştile bune ale îngerului al treilea, anunţate de un înger care luminează întregul pământ cu slava lui.

„Dar chiar acum a venit Timotei de la voi la noi, şi ne-a adus veşti bune despre credinţa şi dragostea voastră, că totdeauna păstraţi o plăcută aducere aminte despre noi, şi că doriţi să ne vedeţi, cum dorim şi noi să vă vedem pe voi. De aceea, fraţilor, în toate strâmtorările şi necazurile noastre, am fost mângâiaţi cu privire la voi, prin credinţa voastră. Acum, da, trăim, fiindcă voi staţi tari în Domnul. Cum putem noi oare să mulţumim îndeajuns lui Dumnezeu cu privire la voi, pentru toată bucuria, pe care o avem din pricina voastră, înaintea Dumnezeului nostru? Zi şi noapte Îl rugăm nespus să vă putem vedea faţa, şi să putem împlini ce mai lipseşte credinţei voastre.

„Însuşi Dumnezeu, Tatăl nostru, şi Domnul nostru Isus Hristos să ne netezească drumul la voi! Domnul să vă facă să creşteţi tot mai mult în dragoste unii faţă de alţii şi faţă de toţi, cum facem şi noi înşine pentru voi, ca să vi se întărească inimile, şi să fie fără prihană în sfinţenie, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, la venirea Domnului nostru Isus Hristos împreună cu toţi sfinţii Săi” (1 Tesaloniceni 3,6-13).

Cei care proclamă „veştile bune” ale împărăţiei lui Dumnezeu la sfârşitul lumii vor duce solia până la marginile pământului şi vor fi uniţi.

„Curând după aceea, Isus umbla din cetate în cetate şi din sat în sat şi propovăduia şi vestea Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu. Cei doisprezece erau cu El” (Luca 8,1).

Cei care proclamă „veştile bune” la sfârşitul lumii vor fi uniţi în vestirea aceleaşi solii. Luca identifică unitatea mesajului, spunând despre cei doisprezece ucenici că erau cu Hristos, predicând şi ducând veştile bune, iar Isaia confirmă exact acelaşi adevăr cu privire la „veşti”.

„Trezeşte-te, trezeşte-te! îmbracă-te în podoaba ta, Sioane! Pune-ţi hainele de sărbătoare, Ierusalime, cetate sfântă! Căci nu va mai intra în tine nici un om netăiat împrejur sau necurat.

„Scutură-ţi ţărâna de pe tine, scoală-te, şi şezi în capul oaselor, Ierusalime! Dezleagă-ţi legăturile de la gât, fiică, roabă a Sionului! Căci aşa vorbeşte Domnul: ‘Fără plată aţi fost vânduţi, şi nu veţi fi răscumpăraţi cu preţ de argint’. Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ‘Odinioară poporul Meu s-a pogorât să locuiască pentru o vreme în Egipt; apoi Asirianul l-a asuprit fără temei. Şi acum, ce am să fac aici, zice Domnul, când poporul Meu a fost luat pe nimic?’ [22] ‘Asupritorii lui strigă de bucurie, zice Domnul, şi cât e ziulica de mare este batjocorit Numele Meu.

„De aceea poporul Meu va cunoaşte Numele Meu; de aceea va şti, în ziua aceea, că Eu vorbesc şi zic: ‘Iată-Mă!’ Ce frumoase sunt pe munţi, picioarele celui ce aduce veşti bune, care vesteşte pacea, picioarele celui ce aduce veşti bune, care vesteşte mântuirea! Picioarele celui ce zice Sionului: ‘Dumnezeul tău împărăţeşte!’