Ploaia târzie este un mesaj

„Am afirmat că… pe măsură ce se apropiau de evenimentele finale ale istoriei acestui pământ, pentru cei din poporul lui Dumnezeu trebuia să fie o lumină specială. Un alt înger urma să vină din cer cu o solie, iar întregul pământ urma să fie iluminat de slava lui. Ne-ar fi imposibil să spunem cu exactitate cum va veni această lumină suplimentară. Ea ar putea să vină într-o modalitate foarte neaşteptată, într-o modalitate care nu va fi conformă cu ideile pe care mulţi    le-au conceput. Nu este deloc imposibil, sau contrar cu lucrările şi căile lui Dumnezeu, să-i trimită lumină poporului Său în modalităţi neaşteptate”. – Manuscript Releases, vol.13, p.334.

În calitate de adventişti de ziua a şaptea, noi am crezut întotdeauna că, atunci când va veni, ploaia târzie va adăuga putere mesajului nostru, dar mesajul nostru va fi acelaşi care a fost întotdeauna în ultimii 165 de ani. Totuşi, oare aşa s-a întâmplat în anul 31î.Hr şi în 1888? În ambele ocazii, ploaia timpurie, sau ploaia târzie au fost însoţite de un mesaj nou, sau ca să spunem altfel, mijlocul de transmitere al ploii timpurii şi al ploii târzii a fost un mesaj nou. Aceasta înseamnă a spune că ploaia târzie vine conţinută într-un mesaj. Mai mult, în ambele ocazii au fost mesaje noi (care conţineau „lumina cea veche preţioasă”). În anul 31 î.Hr, mesajul cel nou a fost „un Mântuitor înviat”. În 1888, mesajul cel nou a fost „neprihănirea prin credinţă”. Ambele mesaje au fost „lumina cea veche preţioasă” [1 SM, p.401, par.2], dar dacă ai respins mesajul, ai respins revărsarea Duhului Sfânt. Prin urmare, de ce să ne aşteptăm să fie diferit în zilele noastre?

În perioada 1888, Domnul a dat un „mesaj cât se poate de preţios”, care a fost identificat ca fiind „solia îngerului al treilea”, ce urma să fie proclamată cu „glas tare” şi „însoţită de revărsarea Duhului Său”. Mesajul lui Jones şi Waggoner din perioada 1888 a fost mesajul ploii târzii, iar în felul acesta Domnul a încercat să reverse ploaia târzie prin Jones şi Waggoner, în 1888, trimiţând un mesaj. Ploaia târzie este un mesaj. 

„În marea Sa milă, Domnul i-a trimis poporului Său un mesaj cât se poate de preţios, prin fraţii Waggoner şi Jones. Mesajul acesta a avut scopul de a-L evidenţia înaintea lumii pe Mântuitorul cel înălţat, jertfa pentru păcatele lumii întregi. El a prezentat îndreptăţirea prin credinţa în Acela care este Garantul nostru, el i-a invitat pe oameni să primească neprihănirea lui Hristos, care este manifestată prin ascultarea de toate poruncile lui Dumnezeu…. Acesta este mesajul pe care Dumnezeu ne-a poruncit să-l vestim lumii. Este solia îngerului al treilea, care trebuie să fie proclamată cu glas tare şi însoţită de revărsarea Duhului Său într-o mare măsură”. – Mărturii pentru pastori, p.91. 

„La temelia împotrivirii manifestate la Minneapolis faţă de solia vestită de Domnul prin fraţii [E.J.] Waggoner şi [A.T.] Jones se află, într-o mare măsură, o lipsă a dispoziţiei de a renunţa la părerile preconcepute. Prin exercitarea acelei împotriviri, Satana a reuşit să îndepărteze de poporul nostru puterea deosebită a Duhului Sfânt, pe care Dumnezeu a dorit mult să i-o împărtăşească. Vrăjmaşul i-a împiedicat să obţină succesul pe care ar fi putut să-l aibă în vestirea adevărului pentru lume, aşa cum l-au predicat apostolii după Ziua Cincizecimii. Lumina care trebuie să lumineze lumea cu slava ei a fost respinsă, iar prin decizia fraţilor noştri ea a fost ţinută într-o mare măsură departe de lume. – Selected Messages, cartea 1, p.234.

Prin urmare, în anul 31 î.Hr, dacă predicai Cele Zece Porunci, pe Hristos ca Miel al lui Dumnezeu, erai botezat şi te pocăiai, nu mâncai carne necurată, te abţineai de la sânge şi preacurvie etc., dar NU predicai „un Mântuitor înviat”, nu primeai ploaia timpurie. Ploaia timpurie a fost un mesaj specific şi distinct, care era lumina cea nouă a adevărului prezent, dar care conţinea şi lumina cea veche şi preţioasă. 

În acelaşi fel, în perioada 1888, dacă predicai solia despre Sanctuar, din Daniel 8,14, Sabatul zilei a şaptea, vegetarianismul, reforma îmbrăcămintei, faptul că Babilonul a căzut, etc., dar nu predicai pe „Hristos neprihănirea noastră”, nu primeai ploaia târzie. 

Prin urmare ACUM ploaia târzie este un mesaj specific şi distinct, care constituie lumina cea nouă a adevărului prezent (cum ar fi, printre altele, stropii actuali ai ploii târzii, începând cu 11 septembrie), care conţine lumina cea veche şi preţioasă (cum ar fi primul şi al doilea vai, precum şi evenimentele de la 1840-1844). 

Sunt câteva alte versete pe care aş dori să vi le împărtăşesc şi care ne spun că ploaia târzie este un mesaj, nu DOAR o experienţă.

Ellen White are în vedere faptul că secerişul pământului este copt de ploaia târzie şi spune că ploaia târzie este un mesaj: „El [Ioan din Apocalipsa] raportează mesajele finale care trebuie să coacă secerişul pământului, fie ca snopi pentru grânarul ceresc, fie ca paie pentru focul nimicitor”. – Tragedia veacurilor, p.341.

Ploaia târzie constituie cuvintele lui Dumnezeu care, prin definiţie, sunt mesaje: „Căci după cum ploaia şi zăpada se coboară din ceruri, şi nu se mai întorc înapoi, ci udă pământul şi-l fac să rodească şi să odrăslească, pentru ca să dea sămânţă semănătorului şi pâine celui ce mănâncă, tot aşa şi Cuvântul Meu, care iese din gura Mea…” (Isaia 55,6-11). 

Învăţătura adevărată este ploaia târzie: „Ca ploaia să curgă învăţăturile mele, ca roua să cadă cuvântul meu, ca ploaia repede pe verdeaţă, ca picăturile de ploaie pe iarbă” (Deutronom 32,2).

Nu mi se pare logic faptul că biserica adventistă de ziua a şaptea este trezită deodată şi cu putere de lumina cea veche, asemenea soliei din 1888, pe care au auzit-o timp de 121 de ani, sau de cele trei solii îngereşti, pe care le-au auzit de 165 de ani. Prin urmare, Hristos trebuie să trimită un mesaj nou care să ne trezească, înainte de legea duminicală naţională, întocmai cum a făcut în 1888.

Aşadar, acum, trebuie să căutăm mesajul cel nou, care este mijlocul pentru transmiterea ploii târzii. Acesta trebuie să conţină informaţiile de mai sus cu privire la adevărul prezent, 11 septembrie ca început la ploii târzii, cel de-al treilea vai, sigilarea celor 144000, pentru că acela este adevărul prezent (şi are o parte „nouă” a mesajului). Prin urmare, ce mesaj nou, care conţine lumina cea veche şi preţioasă, putem să găsim în adventism după 11 septembrie, 2001?

Pagina de link-uri vă va îndruma spre mesajul despre care eu cred că este mesajul ploii târzii, parţial deoarece prezintă toate informaţiile pe care le-am cercetat deja, iar un mesaj al adevărului prezent trebuie să prezinte informaţii cu privire la mişcarea de reformă actuală. Dacă nu puteţi să identificaţi faptul că va aflaţi în perioada ploii târzii, nu vă veţi da seama că trebuie să vă rugaţi şi să cereţi ploaia târzie chiar acum (Zaharia 10,1). 

Când vă daţi seama că acum este timpul când sfinţii sunt sigilaţi, acum este timpul înviorării, când păcatele sunt şterse şi acum este judecata celor vii, faptul acesta ar trebui să schimbe experienţa voastră (astfel că acest mesaj al ploii târzii aduce cu el o experienţă, întocmai cum am crezut întotdeauna că va face ploaia târzie), dacă aţi fost amăgiţi să ajungeţi asemenea unei fecioare neînţelepte şi v-aţi trezit spre a cumpăra untdelemn acum, înainte de a fi prea târziu. Dacă nu vă daţi seama că acum sunteţi în timpul ploii târzii, prin studiul acesta, atunci „… ploaia târzie… ar putea să vină în inimile celor din jurul nostru, dar noi nu o vom vedea, nici nu o vom primi”. – Review and Herald, 2 martie, 1897, par.4.

Ploaia târzie nu-i va fi dată niciunuia care are o pată sau o zbârcitură în caracterul lui, ci numai acelora care reflectă într-o modalitate desăvârşită caracterul lui Hristos. Acum este timpul, fraţi şi surori. Timpul de probă se încheie pentru adventiştii de ziua a şaptea odată cu darea legii duminicale. Atunci, fie primiţi revărsarea Duhului Sfânt fără măsură, fie Ellen White spune că sunteţi pierduţi. Prin urmare, dacă aşteptaţi ca legea duminicală naţională să înlăture acele câteva pete (nu doar „păcate”, ci fiecare urmă de păcat!), veţi fi asemenea fecioarelor neînţelepte. Nu uitaţi că fecioarele neînţelepte erau „fecioare”. Ele erau din biserica adevărată şi curată, ele ştiau şi predicau şi credeau adevărul corect, dar au aşteptat prea mult pentru a înlătura orice pată şi zbârcitură din caracterul lor, iar când strigătul cu glas tare a răsunat: „Iată Mirele vine, ieşiţi-i în întâmpinare”, ele au fost găsite nepregătite, pentru că nu au avut caracterul necesar spre a le face să treacă prin timpul de necaz. Poate presupuneţi că Ellen White vorbeşte aici despre acei credincioşi adevăraţi, care au aşteptat până la legea duminicală spre a cumpăra untdelemn, crezând că strigătul cu glas tare va veni odată cu legea duminicală, dar când legea duminicală a venit, ele au fost găsite nepregătite, deoarece strigătul cu glas tare: „Iată Mirele vine” a fost vestit. 

„Gândurile mele au fost purtate în viitor, când a fost dat semnalul. ‘Iată Mirele vine, ieşiţi-I în întâmpinare’. Totuşi, unii au amânat obţinerea untdelemnului pentru a-şi alimenta candelele şi, prea târziu, vor constata că acel caracter nu este transferabil”. – Review and Herald, 11 februarie, 1896.

„Untdelemnul cu care fecioarele înţelepte şi-au umplut candelele reprezintă Duhul Sfânt…. Dacă untdelemnul acesta sfânt nu ar fi fost revărsat din cer prin soliile Duhului Sfânt, mijloacele răului ar fi avut un control deplin asupra oamenilor…. Dumnezeu este dezonorat, când nu primim mesajele pe care ni le trimite El. Prin urmare, noi refuzăm untdelemnul auriu pe care El doreşte să-l toarne în sufletele noastre spre a le fi transmis celor ce se află în întuneric”. – Review and Herald, 20 iulie, 1897.

Următorul eveniment este legea duminicală şi încheierea timpului vostru de probă. Nu mai există alte avertizări pe care să le aşteptaţi, înainte de a vă desăvârşi caracterul în Isus. Când se dă legea duminicală, strigătul cu glas tare înaintează cu o putere nemăsurată, iar voi fie veţi vesti strigătul acela, fie veţi fi pierduţi. Iar ACUM este timpul când Dumnezeu îi alege şi îi sigilează pe aceia care sunt fără pată şi fără zbârcitură spre a vesti acel strigăt cu glas tare. Acesta este una dintre soliile mesajului ploii târzii care poate fi studiată din link-uri.

Să trecem la următorul capitol final: Mesajul ploii târzii este un test.



Mesajul ploii târzii este un test

Dacă mesajul ploii târzii ne este vestit în prezent, atunci a-l accepta şi a-l trăi, sau a nu-l accepta şi trăi trebui să fie o problemă de mântuire pentru noi. Ellen White spune că, fie vom primi ploaia târzie, fie vom fi pierduţi: „Dacă nu progresăm, dacă nu adoptăm o atitudine favorabilă pentru a primi atât ploaia timpurie, cât şi ploaia târzie, ne vom pierde sufletele, iar responsabilitatea va fi în pragul uşii noastre”. – [TM, p.507, par.2]

Are acest mesaj un caracter mântuitor, întocmai cum a avut fiecare mesaj al adevărului prezent (Noe, Ieremia, Ioan Botezătorul, Jones şi Waggoner, etc.)?

„Ascultarea de Legea lui Dumnezeu şi de Spiritul Profetic i-a deosebit întotdeauna pe cei din adevăratul popor al lui Dumnezeu, iar testul este de obicei cu privire la manifestările prezente. În zilele lui Ieremia, oamenii nu aveau nicio întrebare cu privire la mesajul lui Moise, Ilie, sau Elisei, dar s-au îndoit şi au dat la o parte solia trimisă de Dumnezeu lui Ieremia, până când puterea ei s-a risipit şi nu a mai fost niciun remediu, în afară de faptul că Dumnezeu i-a dus în robie. Într-o modalitate asemănătoare, în zilele lui Hristos, oamenii învăţaseră că solia lui Ieremia a fost adevărată şi erau convinşi că, dacă ar fi trăit în zilele părinţilor lor, ar fi acceptat solia lui, dar în acelaşi timp, ei respingeau solia lui Hristos, despre care scriseseră toţi profeţii”. [LLM, p.33]. 

„Oamenii nu pot respinge avertizările pe care Dumnezeu le trimite în mila Sa, fără a fi pedepsiţi. O solie a fost trimisă din cer lumii din zilele lui Noe, iar salvarea lor a depins de felul în care ei au tratat solia aceea. Pentru că au respins avertizarea, Duhul lui Dumnezeu a fost retras de la cei păcătoşi, care au pierit în apele potopului…. Privind spre zilele de pe urmă, aceeaşi Putere infinită declară cu privire la aceia care ‘n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi’, din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună; pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcerea în nelegiuire, să fie osândiţi’ (2 Tesaloniceni 2,10-12). Când ei resping învăţăturile Cuvântului Său, Dumnezeu Îşi retrage Duhul de la ei şi-i lasă pradă amăgirilor pe care le iubesc”. – Tragedia veacurilor, p.431, par.1.

Probabil credeţi că nu există niciun mesaj nou pentru noi şi că pur şi simplu predicăm acelaşi mesaj pe care l-am predicat timp de patru generaţii, sau „veacuri” de acum înainte: „În fiecare veac are loc o nouă dezvoltare a adevărului, un mesaj de la Dumnezeu pentru oamenii din generaţia aceea. Toate adevărurile cele vechi sunt esenţiale, adevărul cel nou nu este independent de cel vechi, ci o descoperire a acestuia. Numai când vom înţelege vechile adevăruri, vom putea să le pricepem pe cele noi”. – Parabolele Domnului Hristos, p.128.

Este probabil ca mesajul pe care îl identificăm acum să ne pregătească pentru a primi revărsarea ploii târzii odată cu legea duminicală naţională? Dacă respingem mesajul acesta, am putea să nu fim pregătiţi pentru revărsarea ploii târzii. La fel a fost în singurele două modele pe care le avem pentru ploaia târzie, anul 31 î.Hr şi anul 1888.

„Aceia care au respins mărturia lui Ioan nu au beneficiat de învăţăturile lui Isus. Împotrivirea lor faţă de mesajul care prezicea venirea Sa i-a pus în situaţia în care nu au putut să primească imediat dovezile cele mai puternice care arătau că El era Mesia. Satana i-a determinat pe cei ce au respins mesajul lui Ioan să meargă şi mai departe, să-L respingă şi să-L răstignească pe Hristos. Prin faptul acesta, ei s-au pus în situaţia în care nu au putut să primească binecuvântarea din Ziua Cincizecimii, care i-ar fi învăţat calea spre sanctuarul ceresc. Sfâşierea perdelei din templu a arătat că jertfele şi rânduielile iudaice nu aveau să mai fie primite. Marea Jertfă fusese adusă şi fusese acceptată, iar Duhul Sfânt care a coborât în Ziua Cincizecimii a purtat gândurile ucenicilor de la sanctuarul pământesc la cel ceresc, unde Domnul Isus intrase cu propriul sânge, pentru a le oferi ucenicilor Săi binecuvântările ispăşirii Sale. Totuşi, iudeii au fost lăsaţi într-un întuneric deplin. Ei au pierdut toată lumina pe care ar fi putut să o aibă cu privire la Planul de Mântuire şi au continuat să se încreadă în jertfele şi darurile lor inutile…. Mulţi au privit cu oroare la comportamentul iudeilor care L-au respins şi L-au răstignit pe Hristos, iar când citesc istoria abuzului ruşinos pe care L-a suferit El, ei cred că Îl iubesc şi că nu L-ar fi negat asemenea lui Petru, nici nu L-ar fi răstignit asemenea iudeilor. Totuşi, Dumnezeu, care citeşte inima tuturor, a supus unui test dragostea pe care ei pretindeau că o au faţă de Isus. Tot cerul a privit cu interesul cel mai profund primirea soliei primului înger. Mulţi care au pretins că Îl iubesc pe Isus şi care au vărsat lacrimi, când au citit istoria crucii, au râs de vestea bună a venirii Sale. În loc de a primi solia cu bucurie, ei au declarat-o a fi o amăgire. Ei   i-au urât pe aceia care iubeau venirea Sa şi i-au dat afară din biserici. Aceia care au respins prima solie nu au putut fi binecuvântaţi de cea de a doua, şi nici de solia strigătului de la miezul nopţii, care trebuia să-i pregătească să intre cu Isus, prin credinţă, în sfânta sfintelor din sanctuarul ceresc. Prin respingerea celor două solii anterioare, ei şi-au întunecat mintea într-o asemenea măsură, încât nu pot să vadă nicio lumină în solia îngerului al treilea, care arată calea spre sfânta sfintelor. Am văzut că, aşa cum iudeii l-au răstignit pe Isus, tot aşa bisericile oficiale răstigniseră soliile acestea şi, ca urmare, nu cunosc deloc calea spre sfânta sfintelor şi nu pot fi binecuvântaţi prin mijlocirea lui Isus acolo. Asemenea iudeilor, care îşi aduceau jertfele lor inutile, ei îşi înălţau rugăciunile inutile spre încăperea pe care Isus o părăsise, iar Satana, mulţumit de această amăgire, preia un caracter religios şi conduce la sine mintea acestor pretinşi creştini, lucrând cu puterea lui şi cu semne şi minuni mincinoase, pentru a-i ţine strâns în capcana lui”. – Early Writings, p.259-261.

Vă rog să observaţi următoarele trei citate. În 1844, aceia care au înţeles greşit şi au respins o profeţie, în cele din urmă, au căzut la test. În 23 octombrie, 1844, aceia care au avut o înţelegere incorectă a sanctuarului din Daniel 8,14 şi nu au fost dispuşi să continue să cerceteze şi să-şi corecteze concepţiile au căzut la test. „Mulţi care au ieşit să-L întâmpine pe Mire în timpul soliilor primului şi celui de-al doilea înger au respins solia îngerului al treilea, ultimul mesaj crucial care trebuia să-i fie vestit lumii, iar o poziţie asemănătoare va fi preluată, când se va adresa ultima chemare”. – Review and Herald, 31 octombrie, 1899.

Într-o modalitate evidentă, ei nu au avut o experienţă creştină adevărată cu Hristos, iar faptul acesta i-a dus în eroare. Nu încerc să mă concentrez asuprea faptelor, nici nu sugerez că, dacă cineva acceptă cu numele şi predică un mesaj adevărat, aceasta este tot ce trebuie să facă pentru a fi mântuiţi. Eu încerc doar să evidenţiez faptul că testul din octombrie 1844 a fost cu privire la profeţie. 

„Mi-a fost arătat ce anume a avut loc în cer la încheierea perioadei profetice din 1944. Când Isus Şi-a încheiat lucrarea de slujire în sfânta şi a închis uşa acelei încăperi, un mare întuneric s-a aşternut peste aceia care auziseră solia despre venirea Sa, dar o respinseseră, iar ei L-au pierdut din vedere”. – Early Writings, p.251. 

Ellen White spune că, dacă nu s-au pocăit de faptul acesta şi nu s-au întors niciodată pentru a cerceta semnificaţia sanctuarului din Daniel 8,14, împreună cu toate implicaţiile lui, în cele din urmă, au căzut, deoarece Satana a răspuns rugăciunilor acelora care au rămas în sfânta: „M-am întors să văd grupul celor care încă se închinau înaintea scaunului de domnie, iar ei nu au ştiu că Isus îi părăsise. Satana părea că se află lângă scaunul de domnie, încercând să ducă mai departe lucrarea lui Dumnezeu. Am văzut că ei priveau spre scaunul de domnie şi se rugau: ‘Tată, dă-ne Duhul Tău’. Satana a suflat atunci asupra lor o influenţă nesfântă, în care era lumină şi putere multă, dar nu era dragoste plăcută, bucurie şi pace. Scopul lui Satana era acela de a-i ţine amăgiţi, da a-i trage înapoi şi de a-i înşela pe copiii lui Dumnezeu”. – EW, p.56, par.1. 

Următoarea observaţie este dintr-o serie DVD, de Jeff Pippenger, intitulată „Cedar Falls 2009”, disponibilă la edgarpulido@theseventhunders.com. Când o citiţi, vă rog să nu uitaţi ce spune Ellen White despre strigătul de la miezul nopţii. „La aceasta, mi-am ridicat privirile şi am văzut o cale dreaptă şi îngustă, înălţată mult deasupra lumii. Poporul adventist călătorea pe calea aceasta spre cetatea care era la capătul ei. Ei aveau o lumină strălucitoare care venea dinapoia lor, de la începutul căii, despre care un înger mi-a zis că era strigătul de la miezul nopţii…. Alţii au negat în grabă lumina dinapoia lor şi au spus că nu Dumnezeu îi condusese până acolo. Lumina dinapoia lor s-a stins, lăsându-le picioarele într-un întuneric deplin, iar ei s-au împiedicat, şi-au luat privirile de la semn, L-au pierdut din vedere pe Isus şi au căzut de pe cale în lumea întunecată şi nelegiuită de jos”. 

Aşadar, strigătul de la miezul nopţii a fost o profeţie (Daniel 8 şi 9) care a fost un test în 1844. Dacă au dat greş la testul acela şi au negat adevărata interpretare a profeţiei cu privire la strigătul de la miezul nopţii, „L-au pierdut din vedere pe Isus şi au căzut de pe cale în lumea întunecată şi nelegiuită de jos”. 

Transcrierea din DVD continuă: „Daniel 9 este indicatorul celor 2300 de zile, iar fără indicatorul din Daniel 9, nimeni nu ar fi rezistat în timpul strigătului de la miezul nopţii…. Daniel 9 a fost textul de temelie care a condus la hartă [din 1843 şi 1844 şi la data de 22 octombrie, 1844] şi este baza pe care este construit strigătul de la miezul nopţii. În aprilie, 1845, în Albany, când… au negat validitatea adevăratului strigăt de la miezul nopţii, întemeiată pe cronologia din Daniel 9, majoritatea conducătorilor milleriţi au intrat în întuneric. Daniel 9 a fost textul cheie, care le-a îngăduit să intre cu Hristos prin credinţă în sfânta sfintelor, iar ei au ştiut că acea cronologie a fost biblică şi corectă”. 

Jeff Pippenger adaugă: „Samuel Snow este acela care a adus mesajul acesta la adunarea de tabără din 12-17 august, iar mesajul lui a fost întemeiat pe cronologia din Daniel capitolul 9, care i-a îngăduit să ajungă la alte pasaje din Biblie şi să identifice… faptul că ziua ispăşirii vine… 22 octombrie, 1844. Calculul lui Snow, întemeiat pe Daniel 9, prin care ei au stabilit data de 22 octombrie, 1844, a fost mesajul strigătului de la miezul nopţii, care i-a făcut să îşi dea seama: „22 octombrie, 1844, acesta este mesajul!” Iar ei l-au vestit lumii”. 

Majoritatea adventiştilor de ziua a şaptea sunt conştienţi de faptul că Miller a făcut o greşeală şi a renunţat la Sabat, dar puţini sunt conştienţi că prima greşeală pe care a făcut-o William Miller a fost aceea de a respinge strigătul de la miezul nopţii, care fusese vestit după adunarea de tabără de la Exeter, în vara anului 1844 (el a respins strigătul de la miezul nopţii numai după 22 octombrie, 1844). Faptul acesta a condus apoi la a doua greşeală făcută de Miller, şi anume respingerea Sabatului. Strigătul de la miezul nopţii a fost un mesaj profetic, prin urmare, testul a fost cu privire la profeţie. Dacă înţelegem că evenimentele de la 1840-1844 se vor repeta până la ultima literă, oare sugerează faptul acesta că aceia care resping acum mesajul profetic din timpul strigătului cu glas tare vor merge mai departe şi vor respinge Sabatul în timpul legii duminicale?

„Timpul de încercare este chiar acum, deoarece strigătul cu glas tare al îngerului al treilea a început deja prin descoperirea neprihănirii lui Hristos, Răscumpărătorul care iartă păcatele. Acesta este începutul luminii îngerului a cărui slavă va umple întreg pământul”. – Review and Herald, 22 noiembrie, 1892, par.7.

Vă rog să observaţi că ea numeşte această perioadă (dinaintea legii duminicale) „Timpul de încercare”. Acest fapt este important, deoarece aş dori să sugerez că de la 11 septembrie, de când îngerul din Apocalipsa 18,1-3 a făcut să cadă stropii ploii târzii (cu măsură), a fost un timp de încercare pentru adventiştii de ziua a şaptea. Faptul cu privire la care suntem încercaţi este acela de a accepta şi de a trăi mesajul ploii târzii, întocmai cum adventiştii au fost încercaţi cu privire la mesajul ploii târzii, pe care l-au vestit Jones şi Waggoner până în 1888. Ca să fiu cinstit cu voi, chiar dacă nu puteţi să înţelegeţi cu claritate relevanţa datei de 11 septembrie, până la încheierea acestui studiu limitat, cu siguranţă, studiul acesta a oferit dovezi suficiente pentru a arăta că ploaia târzie, strigătul cu glas tare şi sigilarea încep înainte de legea duminicală. Aşadar, dacă sunteţi de acord cu mine că legea duminicală se află chiar după colţ, cu siguranţă, evenimentele acestea se petrec acum, indiferent dacă au început la 11 septembrie, sau la un timp după aceea – ele au început. Şi ce înseamnă faptul acesta pentru tine, personal?

Vă daţi seama că acum este „timpul de înviorare”, când păcatele voastre sunt „şterse” (Fapte 3,19), nu la vreo dată viitoare, după legea duminicală (aşa că, să nu credeţi că atunci când veţi vedea agitaţia cu privire la legea duminicală, veţi putea începe să vă pregătiţi!), când vă veţi trezi şi veţi cumpăra untdelemn, presupunând că va fi înainte să se audă strigătul cu glas tare? Acum este timpul când Domnul îi sigilează pe cei din poporul Său şi acum îi alege pe aceia care vor primi ploaia târzie fără măsură, odată cu legea duminicală, sigilându-i pe aceia care acum nu au nicio pată şi nicio zbârcitură în caracterul lor. Cine va primi şi cine nu va primi ploaia târzie nu va fi hotărât după legea duminicală. Când legea duminicală va fi votată, toţi aceia care au aplicat mesajul ploii târzii (care trebuie să vină înainte de legea duminicală) vor primi revărsarea ploii târzii fără măsură, în timp ce, aşa cum spune Ellen White, restul sunt pierduţi. Nu fiţi asemenea fecioarelor neînţelepte, care se trezesc la legea duminicală, când strigătul cu glas tare este vestit cu putere şi când este prea târziu pentru ca Hristos să dezvolte caracterul vostru. 

Dragi fraţi şi surori, nu ştiu ce credeţi voi, dar eu am fost un adventist de ziua a şaptea pentru mai bine de un deceniu. Ştiu totul despre compromis. Când pofta după acel păcat îndrăgit obţine prea mult, spunem: „Îl voi face astăzi, iar apoi, începând de mâine, voi renunţa la el pentru totdeauna”. Sau, „La sfârşitul acestei luni intenţionez să renunţ”. „După revelion, intenţionez să renunţ la cutare lucru”. Şi de ce întotdeauna, an după an, trec prin acelaşi tipar? Ei bine, din multe motive. Nu L-am iubit pe Hristos suficient, sau nu L-am iubit într-o modalitate corectă şi neegoistă. Mi-a lipsit credinţa. Nu am fost predat. Totuşi, un motiv a fost acela că am crezut că nu astăzi este ziua judecăţii pentru mine. Am ştiu că, după legea duminicală, păcatele sunt şterse. Prin urmare, am putut doar să aştept până când voi vedea agitaţia pentru legea duminicală, înainte de a mă apuca serios să scap de acele ultime câteva pete şi zbârcituri din caracter. Totuşi, fraţi şi surori, când mi-am dat seama, cu câţiva ani în urmă, că Hristos a început deja să-i aleagă pe aceia care vor primi ploaia târzie şi pe aceia care nu o vor primi, mi-am dat seama că acum este timpul pentru a birui orice pată şi zbârcitură din caracterul meu, prin Hristos. Dacă Hristos îi alege acum pe aceia care vor primi ploaia târzie, iar ploaia târzie poate fi primită numai după ce ai biruit fiecare pată şi zbârcitură din caracterul tău, înseamnă că acum este timpul de a birui fiecare pată şi zbârcitură prin Hristos. Dacă vei aştepta până la legea duminicală, te vei trezi la strigătul cu glas tare: „Iată Mirele vine”, fără să ai un caracter reprezentat de untdelemn şi vei fi pierdut, asemenea fecioarelor neînţelepte. Când mi-am dat seama că Hristos a început deja cu câţiva ani în urmă să separe grâul de pleavă din biserică şi că eu am dormit în tot acest timp, aşteptând ca strigătul cu glas tare, care se aude cu ocazia legii duminicale, să mă trezească şi să-mi aprind candela, atunci mi-am dat seama că acum este timpul să înlătur orice pată şi zbârcitură. Nu doar fiecare păcat, ci fiecare urmă a păcatului, fiecare pată a păcatului. Dacă păcatele voastre sunt şterse acum, înseamnă că dacă nu-I încredinţezi păcatele tale lui Isus acum, în viitorul apropiat nu va mai fi nicio ocazie ca ele să fie şterse. Dacă ele nu sunt şterse, atunci rămân în cărţile cerului, până când se încheie timpul de probă. În numai câteva luni de aici înainte va fi pentru totdeauna prea târziu, deoarece în numai câteva luni legea duminicală va fi votată, iar cei 144000 vor fi deja aleşi. Dacă la data aceea nu vei fi sacrificat deja fiecare pată şi zbârcitură de păcat pentru Mântuitorul tău, nu vei primi ploaia târzie, iar Ellen White spune că vei fi pierdut. 

ACUM este timpul, fraţi şi surori. Dacă legea duminicală ar fi votată astăzi, iar tu ai şti că timpul de probă s-a încheiat şi nu vei mai avea nicio ocazie de a-ţi dezvolta caracterul (aşa cum spune Ellen White), ce ai putea să spui? Dacă timpul tău de probă s-a încheiat cu adevărat astăzi, ce ai spune? De-a lungul anilor, poate că ai crezut că „într-o zi” vei renunţa la acel „mic” păcat. În fiecare zi „ştii” că vei ajunge în cele din urmă la cer, dar trebuie numai să renunţi la acel mic păcat, poate mâine. Totuşi, acum, imaginează-ţi că timpul de probă s-a încheiat pentru tine, deoarece ai aşteptat legea duminicală, înainte de a te preda pe deplin, oare ai striga: „Dacă aş fi avut măcar încă 6 luni, aş fi putut să fiu pregătit!” Ei bine, nu te trezi în ziua aceea, când vei auzi deja despre legea duminicală şi vei striga aşa. Pentru că ar putea să fie prea târziu. Timpul tău de probă se încheie odată cu legea duminicală. Acum este timpul când ai acele „6 luni” proverbiale pentru a-I supune lui Hristos fiecare impuls. Te rog să citeşti prezentarea powerpoint de la pagina video. Închinarea de dimineaţă este una dintre cheile cele mai importante. Viaţa la ţară este esenţială din punctul meu de vedere. Aceste lucruri au schimbat totul pentru mine după cei 10 ani rataţi în care I-am dat lui Hristos doar 99%. De asemenea, îmi dau seama că va fi nevoie de un sacrificiu. Va trebui să sacrifici puţin acea poftă. Va trebui să trăieşti fără ea. Trebuie să iţi dai seama că efortul pe care l-ai depus deja în cei 99% va fi egal exact cu acel ultim 1% care rămâne. Totuşi, pot să-ţi promit un lucru din această experienţă dureroasă, şi anume că, dacă începi să înlături orice ispită din viaţa ta, apoi, ori de câte ori ispita vine asupra ta pe neaşteptate,  îndepărtează-te de ispită, îndepărtează-ţi privirile şi gândurile imediat de la ea şi înalţă această rugăciune a credinţei: „Tată ceresc, te rog să îndepărtezi de la mine aceste gânduri păcătoase”, sau orice altceva ar putea să te ispitească – iar pofta aceea va dispărea miraculos. Aceasta este taina evlaviei. Poate ca va trebui să te rogi de zece ori într-o oră, dar îţi promit că, după câteva zile, după câteva săptămâni şi după câteva luni vei fi un om schimbat, până când poftele nu vor mai fi aşa de puternice şi, în cele din urmă vor dispărea complet şi firea ta va fi schimbată. 

Ellen White a spus că până şi tendinţele noastre păcătoase pot să fie schimbate, aşa încât să nu mai avem nicio înclinaţie spre păcat. Citeşte şi roagă-te cu privire la Hristos, lucrarea Sa, templul Său şi profeţiilor Sale. Când timpul tău de probă se încheie, nu vei spune: „Aş fi dorit să am acea bucătărie pregătită, în cele din urmă”. Sau, „Aş fi dorit să petrec mai mult timp la birou”, „Aş fi dorit să fi lucrat mai mult, ca să îmi permit acea croazieră”. Singura dorinţa a oricăruia dintre noi va fi aceea de a fi petrecut mai mult timp în rugăciune către Dumnezeu, cerând Duhul Său Sfânt, ploaia Sa târzie, în timpul ploii târzii. Nu fii printre fecioarele neînţelepte, care se vor trezi la legea duminicală şi vor spune: „Secerişul a trecut, vara a trecut, iar noi nu suntem mântuiţi”. În schimb, vei privi la Hristos şi, când va veni El pentru tine, Îl vei auzi spunând: „Bine, rob bun şi credincios, ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri. Intră în bucuria stăpânului tău”. Iar tu vei răspunde: „Cu adevărat acesta este Dumnezeul nostru în care am crezut, iar El ne-a mântuit”. 

Pentru studiu suplimentar, consultă pagina de link-uri.



Link-uri

Vei avea multe întrebări cu privire la punctul acesta, aşa cum se întâmplă cu orice studiu biblic nou. A fost evenimentul din 11 septembrie organizat din interior? Atunci cum putem să spunem că islamul radical, sau Al Qaeda l-a organizat? Nu spune Ellen White că testul pentru poporul lui Dumnezeu este chipul fiarei? Nu spune ea că sfinţii sunt sigilaţi şi că timpul lor de probă s-a încheiat la încheierea generală a timpului de probă pentru omenire, şi nu când se dă legea duminicală? Nu a fost „afectată” America de islamul radical înainte de 11 septembrie?

Dacă îţi pui astfel de întrebări, te-aş încuraja să-mi scrii un e-mail cu gândurile tale şi să studiezi singur. Un punct de pornire excelent constituie câteva dintre website-urile de mai jos. Acest website a avut doar intenţia de a fi o introducere pentru un studiu vast, fascinant şi care schimbă cu adevărat vieţile, în legătură cu mesajul final al lui Dumnezeu pentru ultima Sa biserică. Aşa că „Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna” (Isaia 1,18).

Poţi să copiezi prezentarea video a unui studiu care completează îndeaproape studiul acesta. Vizionează felul cum Jeff Pippenger compară evenimentele legate de milleriţii din 1840-1844 (cele şapte tunete), cu evenimentele legate de cei 144000, care au început în 11 septembrie, 2001 download video

Jeff Pippenger -  Future News (Veşti cu privire la viitor)

Edgar Pulido – The Seven Thunders (Cele şapte tunete)

Temcat’s House

Grace Ebboh – Advent Times (Timpuri adventiste)

Jamal Sankey – Path of the Just (Calea celor drepţi)

The 2520 – A time prophecy identifying the exact year God’s denominated people were regathered (Un timp profetic care identifică anul exact când poporul declarat al lui Dumnezeu a fost readunat). 



Nu există nicio dovadă istorică pentru Coran

Musulmanii sunt de acord că în timpul lui Hristos Tora iudaică încă era cuvântul adevărat şi nealterat al lui Dumnezeu, dar apoi afirmă că Biblia a fost schimbată şi alterată cândva după Hristos. Deşi declară că numai câteva exemplare ale Torei adevărate şi ale Evangheliilor au existat în timpul lui Mahomed, ei pretind că toate celelalte exemplare ale Bibliei fuseseră alterate până la data aceea. 

Mahomed a scris într-adevăr că încă mai erau câteva exemplare ale Bibliei care rămăseseră nealterate în zilele lui. Există trei versete în Coran care spun că aceleaşi copii ale Bibliei adevărate existau în timpul lui Mahomed. Parantezele şi sublinierile sunt adăugate:

3 (Al-Imran) 4: „Şi El ţi-a descoperit Scriptura cu adevărul, confirmând că lucrurile care au fost descoperite mai înainte de aceasta, întocmai ca Tora şi Evangheliile, au fost descoperite pentru călăuzirea omenirii”. 

Deci, aici Coranul confirmă Biblia (şi prin urmare trebuie să se armonizeze cu aceasta). Aşadar, musulmanii declară că atunci când a fost scris Coranul, cel puţin câteva exemplare ale Bibliei rămăseseră nealterate. 

5. (Al-Ma’ida) 46: „… Noi l-am păstrat pe el [Isus fiul Mariei], Evanghelia [Injil], care este călăuzire şi lumină, confirmând ce a fost (descoperit) înainte de aceasta în Tora….

Din nou, Coranul spune că Biblia este (la data scrierii, adică 640 d.Hr.) o „călăuzire şi o lumină” nealterată şi curată, „confirmând” Tora.

4 (An-Nisa’) 136 „O, voi care credeţi! Credeţi în Alah şi în Solul Său şi în Scriptura pe care El a descoperit-o Solului Său şi în Scriptura pe care El a descoperit-o înainte (de voi)”. 

Mai sus, Coranul vă spune să credeţi Biblia. 

10 (Yunus) 94: „Şi dacă vă îndoiţi cu privire la ce v-a fost descoperit, atunci întrebaţi-i pe aceia care au citit deja Cartea (care a fost) înainte de voi”. 

Din nou, Coranul spune că, la data scrierii, trebuia să credeţi în Biblie. 

Există şi alte dovezi din literatura islamică. Hadith: Abee Dawood, relatat de Abdullah Ibn Umar:

„Un grup de iudei au venit şi l-au invitat pe apostolul lui Alah (pacea să fie cu el) la Quff. Aşadar, el i-a vizitat în şcoala lor. Ei au spus: ‘AbulQuasim, unul dintre oameni a săvârşit preacurvie cu o femeie, aşadar declară o judecată asupra lui’. Ei au pus o pernă pentru apostolul lui Alah (pacea să fie asupra lui), iar el a stat pe ea şi a zis: ‘Aduceţi Tora’. Aceasta a fost adusă. Apoi, a scos perina de sub el şi a pus Tora pe ea, spunând: ‘Eu cred în tine şi în Acela care te-a descoperit’”. 

Ibn Taymiyyah a folosit Tora ca o dovadă care susţine concepţia lui Imam al Bukhari că unele exemplare din Tora nu fuseseră schimbate şi că existau acolo câteva exemplare nealterate în timpul lui Mahomed. 

Poate fi acesta un adevăr? În timpul lui Hristos (timp despre care musulmanii sunt de acord că Tora încă era nealterată), în circulaţie se aflau milioane de exemplare ale Torei şi fuseseră răspândite aproape în întreaga lume cunoscută. Aceasta fusese memorizată şi citită cu voce tare în fiecare Sabat în sinagogile din întreaga lume şi, în fiecare an, la Sărbătoarea corturilor. Aşadar, exista o coordonare masivă a Torei în întreaga lume cunoscută. 

Prin urmare, ar fi fost literalmente imposibil să se colecţioneze fiecare exemplar din sulurile Torei, din toată lumea, din fiecare familie şi din fiecare sinagogă şi, într-o modalitate miraculoasă, să fie ştearsă din memoria fiecărui evreu care a învăţat-o pe de rost, fără a exista o agitaţie fără precedent şi o persecuţie imensă a majorităţii vaste a evreilor care considerau că Tora lor este sfântă. Aceasta ar fi fost condiţia necesară pentru a distruge fiecare sul al Torei, la o dată după Hristos, şi dacă s-ar fi întâmplat aşa ceva, cu siguranţă ar fi apărut undeva în istorie, ca fiind una dintre cele mai mari băi de sânge din istoria iudaică şi din istoria antică. 

Apoi, odată ce toate sulurile Torei din lume ar fi fost distruse, necredincioşii ar fi trebuit să inventeze acea versiune alterată a Torei, despre care musulmanii pretind că a apărut cândva între Hristos şi Mahomed, şi să-i facă pe toţi evreii şi toate sinagogile din lumea cunoscută să o accepte în tăcere şi fără niciun protest (deoarece în istoria dintre secolele 1-7 nu este menţionat niciun protest) şi, cumva, să reînregistreze memoria fiecărui evreu care a memorizat vechea Tora nealterată. Aceşti necredincioşi ar fi trebuit să producă în masă milioane de exemplare ale acestei versiuni noi şi alterate a Torei şi să le răspândească în întreaga lume printr-o acţiune rapidă, aşa de repede, încât nimeni să nu observe! Lucrul acesta este cât se poate de categoric o imposibilitate. 

Mai mult, musulmanii spun că legile din Coran au fost adevăratele legi ale lui Dumnezeu, care s-au aflat iniţial în Tora. Totuşi, legile din Coran sunt foarte, foarte diferite de Tora. Prin urmare, schimbările nu au fost doar nişte schimbări mici, neobservabile, în această nouă Tora alterată. Poţi doar să sari peste câteva versete şi să scoţi afară câteva, dar nu poţi să faci schimbări aşa de mari. Prin urmare, faptul acesta scoate din discuţie o alterare lentă şi treptată. Nu doar atât, dar orice alterare lentă şi treptată ar fi fost întreruptă imediat de evrei şi combătută. 

Ei ar fi trebuit să schimbe aşa de multe doctrine fundamentale, cum ar fi făgăduinţa dată lui Isaac în loc de a-i fi dată lui Ismael, schimbarea tuturor zilelor de sărbătoare musulmane cu zilele de sărbătoare şi Sabatele, eradicarea evenimentelor de pe Muntele Sinai, când YHVH a coborât din cer spre a da Cele Zece Porunci. De fapt, lista ar fi masivă, aşa că mă voi opri aici. Tot ce trebuie să faci este să priveşti la un musulman sunnit din zilele noastre şi să vezi cât de mult diferă faţă de un evreu karait în ce priveşte legile şi vei înţelege mulţimea de căi prin care Tora ar fi trebuit să fie schimbată (karaiţii şi sunniţii cred numai în Scripturi, fără a lua în considerare comentariile din Talmud, sau comentariile lui Ali). 

Baia de sânge care ar fi fost cauzată de un asemenea fapt ar fi imposibil să nu fie raportată undeva în istoria dintre secolele întâi şi al şaptelea, deoarece fiecare evreu s-ar fi ridicat în răzvrătire împotriva alterării cărţii lor celei mai sfinte. Şi pentru că veni vorba, dacă ai putea să te ridici cumva deasupra scenariului, ar fi trebuit să-l repeţi de mai multe ori pentru Noul Testament creştin, despre care musulmanii pretind de asemenea că a fost alterat în aceeaşi măsură şi în aceeaşi perioadă ca Tora. Acest fapt ar fi cauzat o a doua baie de sânge împotriva creştinilor din întreaga lume cunoscută (şi să nu uităm că lumea cunoscută a fost foarte mare în acele zile, inclusiv Orientul Îndepărtat, Europa şi Orientul Mijlociu), care de asemenea ar fi fost imposibil să nu se afle în niciunul din rapoartele istorice. 

Să ne amintim că, între primul şi al şaptelea secol, iudeii şi creştinii nu au fost aliaţi, sau în legătură unii cu alţii. Aşadar, oricine ar fi alterat cărţile acestea ar fi trebuit să urmărească două grupe separate de oameni, care au fost răspândite pretutindeni în lume. Cum ar fi putut chiar şi să ştie unde locuiau cu toţii? Ei ar fi trebuit să se fi mobilizat într-un efort concertat, să meargă în locuri îndepărtate precum China, Africa şi India şi să colecteze Scripturile cele mai sfinte de la oamenii cei mai zeloşi, fără să lase în urmă vreun număr semnificativ de suluri, fragmente, tăbliţe sau manuscrise şi, fără nicio dificultate, ar fi trebuit să urmărească două grupuri total diferite, atât pe iudei, cât şi pe creştini. Nu numai atât, dar musulmanii pretind că nicio Tora, sau Biblie nu a supravieţuit nealterată după acest episod. Aşadar, necredincioşii care au alterat textele au fost 100% plini de succes, fără să le scape nici măcar un singur fragment, sul sau manuscris, într-o misiune care deja este imposibilă!

Să ne amintim că creştinii nu au mai puţin zeloşi în apărarea Vechiului şi Noului Testament, decât au fost evreii în apărarea Torei lor. Cu excepţia unuia, toţi ucenicii au fost martiri (acel unul, Ioan de pe Patmos, a suferit o viaţă de exil), iar primii creştini au fost martirizaţi pe cruce şi în Coloseum, precum şi în alte locuri. Creştinii dintre secolele IV şi XVIII, cum au fost valdenzii, au fost persecutaţi şi martirizaţi de Biserica Catolică, suportând ruşinea şi tortura şi apărându-şi Bibliile literalmente cu preţul propriei vieţi. Ei au trăit în ascunzători, în cele mai izolate peşteri ale Europei. Prin urmare, cum au putut aceşti necredincioşi care au furat Bibliile chiar şi să-i găsească, iar apoi să continue să altereze manuscrisele lor sacre? Aceşti valdenzi de asemenea au memorizat cărţi întregi din Noul Testament, aşadar, cum au putut acei oameni răi să şteargă din memoria lor textul adevărat, iar apoi să pună în mintea lor versiuni alterate? O imposibilitate totală! Cum i-au găsit aceşti oameni pe creştinii pe care nici măcar Biserica Catolică nu i-au găsit? Iar Biserica Catolică a fost superputerea mileniului. 

Prin urmare, dacă poţi să accepţi cumva aceste două scenarii ca fiind realiste, atunci problema ta nici măcar nu se opreşte aici – pentru că mai există încă o problemă a schimbării Profeţilor Mari şi Mici şi a Psalmilor!!! Încă o baie de sânge care a scăpat din toate rapoartele istoriei!

Unde găsim noi în rapoartele istoriei acea armată vastă care a colecţionat textul nealterat de la două popoare separate, aflate în întreaga lume, şi a redistribuit înapoi textele alterate în întreaga lume, fără nicio dificultate din partea majorităţii oamenilor zeloşi (dintre care mulţi se ascundeau în cele mai izolate locuri ale Europei), şi de asemenea a reuşit să şteargă memoria acelor iudei şi creştini, care au memorizat cărţile lor sfinte, şi le-a reprogramat memoria întru totul pe neobservate şi fără nicio piedică, având 100% succes? De fapt, prin ce logică omenească am putea să susţinem astfel de presupuneri?

Iar dacă există vreun musulman care totuşi crede că lucrurile de mai sus sunt realiste, atunci i-aş spune că şi Coranul a fost alterat într-o mare măsură, cândva între secolele al X-lea şi al XVII-lea. Cereţi-mi dovezile pentru o astfel de imposibilitate şi voi răspunde: „În acelaşi loc în care dovediţi că există o alterare a Bibliei – nu există niciuna, dar trebuie să credeţi lucrul acesta oricum”.