Cele patru vânturi oprite

Ellen White spune că un islamul radical este reprezentat de un cal înfuriat şi că cele patru vânturi reprezintă un cal înfuriat. „Îngerii ţin cele patru vânturi, reprezentate ca un cal înfuriat care caută să scape şi să se năpustească pe faţa întregului pământ, aducând nimicirea şi moartea în calea lui” [20 MR, p.217, par.1]. Prin urmare, islamul radical este reprezentat de un cal înfuriat şi de cele patru vânturi. (NB: Cele patru vânturi reprezintă de asemenea dezastrele naturale). 

Întocmai cum, în timpul celui de-al treilea vai, islamul radical va fi acela care răneşte şi apoi ucide armata Romei (America, Apocalipsa 13), tot aşa cele patru vânturi reprezintă islamul radical care cauzează nimicirea şi moartea în întreaga lume. 

Puteţi să comparaţi Apocalipsa 7,1-4 cu Apocalipsa 9,3-4 spre a vedea că cele patru vânturi sunt islamul radical, deoarece „vatămă” aceleaşi lucruri, atunci când li se dă drumul. 

Prin urmare, cele patru vânturi care sunt reţinute reprezintă, de fapt, islamul radical care este împiedicat să producă distrugeri pe faţa întregului pământ. Cele patru vânturi reţinute înseamnă războiul împotriva terorismului. 

Apocalipsa 7,1-4. „După aceea am văzut patru îngeri, care stăteau în picioare în cele patru colţuri ale pământului. Ei ţineau cele patru vânturi ale pământului, ca să nu sufle vânt pe pământ, nici pe mare, nici peste vreun copac. Şi am văzut un alt înger, care se suia dinspre răsăritul soarelui, şi care avea pecetea Dumnezeului celui viu. El a strigat cu glas tare la cei patru îngeri, cărora le fusese dat să vatăme pământul şi marea, zicând: ‘Nu vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii, până nu vom pune pecetea pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru!’ Şi am auzit numărul celor ce fuseseră pecetluiţi: o sută patru zeci şi patru de mii…”.

Ellen White spune că, în acelaşi punct în timp, cei patru îngeri aproape că vor lăsa să sufle cele patru vânturi, dar li s-a poruncit să le mai oprească încă puţin, aşa încât cei 144000 să poată fi sigilaţi. Ar putea evenimentul acesta să fie tot cel din 11 septembrie?

„L-am întrebat pe îngerul meu însoţitor despre semnificaţia lucrurilor pe care le-am auzit şi ce anume sunt cei patru îngeri pe punctul să facă. El mi-a zis că Dumnezeu a fost acela care a oprit puterile şi că El le-a dat îngerilor Săi răspunderea cu privire la lucrurile de pe pământ, că acei patru îngeri aveau putere de la Dumnezeu să oprească cele patru vânturi şi că ei erau pe punctul de a le lăsa să sufle, dar pe când mâinile lor slăbeau strânsoarea şi cele patru vânturi erau pe punctul să sufle, ochiul milos al lui Isus a privit rămăşiţa care nu a fost sigilată, iar El Şi-a ridicat mâinile spre Tatăl şi a mijlocit spunând că Îşi vărsase sângele pentru ei. Apoi, un alt înger a fost însărcinat să zboare rapid la cei patru îngeri şi să le poruncească să aştepte, până când slujitorii lui Dumnezeu erau pecetluiţi cu pecetea viului Dumnezeu pe frunţile lor”. 

Ce eveniment a fost acela care a determinat cele patru vânturi să fie aproape lăsate să sufle pe pământ? Întocmai la fel de corespunzător cu descrierea celui de-al treilea vai, 11 septembrie pare să se potrivească perfect cu citatul de mai sus. În 11 septembrie, islamul radical a încercat să „vatăme” armata Romei, Statele Unite ale Americii, dar puterile lumii s-au unit  într-o coaliţie spre a hotărî soarta islamului. De atunci, Al Qaeda, talibanii, Libia, Saddam Hussein, Siria, Iranul şi Pakistanul de acum, toate au fost reţinute prin războiul împotriva terorismului.

În 11 septembrie, cei patru îngeri care ţineau vânturile au fost „pe punctul de a le lăsa să sufle”, dar au fost opriţi, pentru ca Dumnezeu să-i poată sigila pe sfinţi. Prin urmare, sigilarea trebuie cel puţin să fi început în 11 septembrie şi, pentru ca sigilarea să aibă loc, este necesar să aibă loc judecata celor vii.

Ideea că 11 septembrie este începutul sigilării celor 144000 şi se armonizează cu 1 Petru 4,17: „Căci stăm în clipa când judecata stă să înceapă de la casa lui Dumnezeu”. Conducătorii bisericii sunt judecaţi primii, apoi restul celor ce se declară adventişti de ziua a şaptea, înainte ca judecata să treacă la aceia care au declarat a crede în sângele lui Hristos.

Islamul are un rol dublu în profeţia biblică: de a pedepsi Roma şi, în acelaşi timp, de a ocroti poporul lui Dumnezeu. Islamul radical, ca un „sălbatic” (Geneza 16,12), „un cal înfuriat”, a încercat „să se dezlănţuie” în 9/11 şi să înceapă să pedepsească prea devreme, dar a fost oprit cu promptitudine. Totuşi, în timp ce încearcă să pedepsească Roma, islamul este o binecuvântare pentru adventiştii de ziua a şaptea, „distrăgând atenţia Romei” şi oferindu-ne un timp de „pace şi siguranţă”, în care să ne pregătim pentru criza legii duminicale. 

În 31 mai, 1998, papa Ioan Paul II a emis o scrisoare papală intitulată „Dies Domini”, spunându-le catolicilor să-şi îndemne guvernele să voteze legile duminicale. 

„Prin urmare, de asemenea, în circumstanţele deosebite din timpul nostru, creştinii vor lupta într-o modalitate naturală să se asigure că legislaţia civilă respectă datoria lor de a sfinţi duminica” (112).

„Cod of Canon Law din 1917 a adunat pentru prima oară tradiţia aceasta într-o lege universală. (81) Codul prezent repetă lucrul acesta, spunând că „în zilele de duminică şi în alte zile sfinte, cei credincioşi au obligaţia să participe la liturghie” (82). Legislaţia aceasta a fost înţeleasă într-o modalitate normală ca implicând o obligaţie serioasă: aceasta este învăţătura catehismului Bisericii Catolice”. 

„În privinţa aceasta, predecesorul meu, Papa Leo XIII, a vorbit în Encyclical Rerum Novarum, spunând că odihna de duminica este un drept al lucrătorilor pe care statul trebuie să-l garanteze” (110). 

Faptul acesta li s-a părut multor adventişti ca fiind un semn că evenimentele zilelor din urmă erau pe punctul de a începe. Apoi, deodată şi pe neaşteptate, islamul radical a lovit clădirile din New York cu explozibile, iar armata Romei, Statele Unite ale Americii, şi-a întors atenţia spre islamul radical. 

Acest lucru s-a întâmplat în 11 septembrie, 2001, ca punct de pornire al celui de-al treilea vai, iar aşa cum am văzut anterior, în timpul primului şi al celui de-al doilea vai „Dumnezeu, în providenţa Sa, ţinu-Se în frâu forţele care se împotriveau adevărului. Carol al V-lea era pornit să zdrobească Reformaţiunea, însă ori de câte ori îşi ridica mâna să lovească, fusese obligat să lovească în altă parte. Mereu şi mereu, distrugerea iminentă a tuturor acelora care îndrăzneau să se împotrivească Romei părea inevitabilă; dar în momentul critic apăreau ori armatele turceşti la frontiera răsăriteană, ori… şi în felul acesta, în mijlocul luptei şi frământării popoarelor, Reformaţiunea avusese răgazul să se întărească şi să se răspândească”. – Tragedia veacurilor, p.197.

În legătură cu 9/11, există un citat cu care adventiştii sunt familiarizaţi acum. Este cel din Marturii, vol.9, p.11. De fapt, însăşi referinţa este 9/11; 9T, 11. Şi ce verset biblic a ales Ellen White pentru a introduce acest capitol? Este versetul care face aluzia la timpul de zăbavă înainte de A Doua Venire. „Încă puţină, foarte puţină vreme”, şi „Cel ce vine va veni, şi nu va zăbovi” (Evrei 10,37). Aşadar, nu cumva Ellen White descrie aici evenimentul de la 11 septembrie, făcând aluzie la un timp de zăbavă? Comentariile mele sunt în [paranteze pătrate].

„Cu o ocazie, când mă aflam în oraşul New York, eram într-o viziune de noapte şi am fost chemată să privesc clădirile care se ridicau etaj peste etaj către cer. Aceste clădiri erau garantate contra incendiilor şi erau construite pentru a-i slăvi pe proprietarii şi constructorii lor. Clădirile acestea se înălţau tot mai sus, iar pentru ele s-a folosit materialul cel mai costisitor…. Scena care a trecut după aceea pe dinaintea mea a fost o alarmă de incendiu. Oamenii priveau la clădirile înalte despre care se presupunea că sunt rezistente la incendii şi ziceau: ‘Sunt în siguranţă deplină’. Totuşi, clădirile acestea ardeau ca şi când ar fi fost făcute din smoală. Maşinile pompierilor nu puteau să facă nimic pentru a opri distrugerea. Pompierii nu erau în stare să folosească maşinile….

Aceia care ţin frâiele guvernării… luptă în zadar să aşeze operaţiunile de afaceri pe baze mai sigure… [după 9/11, Ellen White descrie cauţiuni bancare, planuri de stimulare, rate de procent zero, etc.] Lumea este stârnită de spiritul războiului. [Războiul contra terorismului a izbucnit imediat după 11 septembrie] Profeţia din capitolul al unsprezecelea din Daniel aproape că şi-a atins împlinirea deplină. [Încă este în Daniel 11 o profeţie care nu s-a împlinit. Ea nu spune că a fost împlinită şi că istoria se va repeta. Ea spune că nu s-a împlinit. În timp ce vorbim despre „ultima criză”, care este însuşi titlul capitolului, putem să ne aşteptăm ca partea neîmplinită a lui Daniel 11 să fie la sfârşitul capitolului (versetele 40-45), având în vedere restul capitolului, despre care ştim că s-a împlinit, şi numai ultimele evenimente ale sfârşitului încă mai trebuie să se împlinească, înainte ca timpul de probă al omenirii să se încheie (Daniel 12,1). Daniel 11,40-45 constituie o parte esenţială a acestui mesaj mai larg şi v-aş îndemna să îl studiaţi din materialele prezentate pe unele pagini de internet aflate pe pagina cu link-uri] Curând, evenimentele de necaz despre care s-a vorbit în profeţie vor avea loc….  Nu toţi cei din lumea aceasta au trecut de partea vrăjmaşilor lui Dumnezeu. Nu toţi au ajuns să fie necredincioşi. Există câţiva care sunt credincioşi şi loiali faţă de Dumnezeu, deoarece Ioan scrie: ‘Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus’ (Apocalipsa 14,12). Curând, se va da o luptă înverşunată între aceia care Îi slujesc lui Dumnezeu şi aceia care nu Îi slujesc. Curând, tot ce poate fi zguduit va fi zguduit, [timpul cernerii] pentru ca acele lucruri care nu pot fi zguduite să poată rămâne…. Deşi biserica şi statul îşi vor uni puterile spre a-i constrânge pe toţi „mari şi mici, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi” să primească semnul fiarei, totuşi poporul lui Dumnezeu nu îl va primi (Apocalipsa 13,16). [Atunci, evenimentul care va urma imediat este legea duminicală – încheierea timpului de probă pentru adventişti]

Ellen White se întoarce la subiectul cu privire la islamul radical care creează un timp de întârziere pentru a ocroti temporar poporul lui Dumnezeu, spunând că este o amânare a venirii lui Hristos, care face fecioarele neînţelepte să fie găsite fără untdelemn. 

„În apropierea casei miresei stau zece tinere îmbrăcate în alb. Fiecare are o candelă aprinsă şi un mic vas pentru untdelemn. Toate aşteaptă cu nerăbdare apariţia mirelui. Totuşi are loc o întârziere. Oră după ore se scurg, aşteptătoarele obosesc şi adorm. La miezul nopţii, se aude strigătul: ‘Iată Mirele vine, ieşiţi-I în întâmpinare”. Cei adormiţi se trezesc deodată, sărind în picioare. Ei văd procesiunea înaintând, luminată de torţe şi înveselită de muzică. Ei aud vocea mirelui şi a miresei. Cele zece fecioare îşi iau candelele şi încep să le aprindă, grăbindu-se să iasă în întâmpinare. Totuşi, cinci au neglijat să-şi umple vasele cu untdelemn. Ele nu au anticipat o amânare aşa de lungă şi nu s-au pregătit pentru situaţia de urgenţă”. – Parabolele Domnului Hristos, p.405.

Strigătul de la miezul nopţii, „Iată Mirele vine” este strigătul cu glas tare din timpul nostru. Prin urmare, dacă te trezeşti când este dată legea duminicală, fără să ai un caracter desăvârşit, vei fi pierdut asemenea fecioarelor neînţelepte. Legea duminicală este încheierea timpului de probă pentru adventiştii de ziua a şaptea, deoarece, când legea duminicală este emisă, noi trebuie să avem deja caracterul lui Hristos. În acel punct, va fi prea târziu să cumpărăm untdelemn şi să facem lucrarea de pregătire a caracterului. Criza legii duminicale va da pe faţă caracterul nostru, nu îl va dezvolta. 

„Dacă cei din poporul lui Dumnezeu ar fi crezut în El şi ar fi fost împlinitori ai Cuvântului Său, dacă ar fi păzit poruncile, îngerul nu ar fi venit zburând prin mijlocul cerului cu solia adresată celor patru îngeri aflaţi pe punctul de a da drumul vânturilor care trebuiau să sufle pe pământ, strigând: Opriţi, opriţi cele patru vânturi ca să nu sufle pe pământ, până când nu voi pune sigiliul pe fruntea slujitorilor lui Dumnezeu. Totuşi, pentru că oamenii sunt neascultători, nerecunoscători, nesfinţi, aşa cum a fost Israelul din vechime, timpul este prelungit, aşa încât toţi să poată auzi ultima solia a harului, proclamată cu glas tare. Lucrarea Domnului a fost împiedicată, timpul de sigilare a fost întârziat”. – Manuscript Releases, vol.15, p.292.

În cele din urmă, cele patru vânturi sunt lăsate să sufle pe deplin la încheierea timpului de probă a omului, deşi sunt lăsate progresiv. Pe măsură ce ne apropiem de încheierea timpului de probă, cele patru vânturi vor sufla tot mai aspru. Toate evenimentele din zilele sfârşitului sunt progresive, cum ar fi legea duminicală, vindecarea rănii de moarte, ploaia târzie, judecata, încheierea timpului de probă, chemarea de a ieşi din Babilon, sporirea cunoştinţei, formarea chipului fiarei, sigilarea, strigătul cu glas tare (care „este tot mai puternic”), timpul de necaz („timpul de necaz, care trebuie să crească până la sfârşit…”. CCh, p.336, par.5).

În acelaşi fel, cele patru vânturi sunt progresive, iar de la 11 septembrie, cele patru vânturi, sau calul înfuriat, au mâniat progresiv neamurile, fie sub forma de Al Qaeda, talibanii, Irak, sau strategia nucleară a Iranului. În capitolul următor, vom vedea ce a scris Ellen White despre timpul prezent, când Calul înfuriat va mânia naţiunile.



Calul înfuriat va mânia naţiunile

Ellen White spune că, atunci când cele patru vânturi au fost aproape lăsate să sufle, şi totuşi au fost oprite, islamul radical va stârni naţiunile la un război mortal.

„Am văzut un alt înger, care se suia dinspre răsăritul soarelui, şi care avea pecetea Dumnezeului celui viu. El a strigat cu glas tare la cei patru îngeri… zicând: ‘Nu vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii, până nu vom pune pecetea pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru!’” (Apocalipsa 7,2.3). Patru îngeri puternici încă ţin cele patru vânturi ale pământului. Nimicirea îngrozitoare este împiedicată să ajungă la măsura deplină. Accidentele de pe uscat şi mare, pierderile de vieţi sporesc treptat prin furtuni, intemperii, dezastre pe căile ferate, războaie, inundaţii grozave, cutremure, iar vânturile vor stârni popoarele la un război mortal, în timp ce îngerii ţin cele patru vânturi, neîngăduind ca puterea grozavă a lui Satana să fie exercitată cu furia ei, până când slujitorii lui Dumnezeu vor primi pecetea pe frunte. Îngerii ţin cele patru vânturi, care sunt reprezentate printr-un cal înfuriat, care caută să se elibereze şi să năvălească pe faţa întregului pământ, ducând nimicirea şi moartea în calea lui…. În timp ce mâinile lor slăbesc strânsoarea, iar cele patru vânturi sunt pe punctul să sufle, ochiul milos al lui Isus a privit la rămăşiţa care nu era sigilată şi Şi-a ridicat mâinile spre Tatăl şi a mijlocit înaintea Sa, spunând că El îşi vărsase sângele pentru ei. Atunci, un alt înger a fost însărcinat să zboare repede la cei patru îngeri şi să le poruncească să se oprească, până când slujitorii lui Dumnezeu vor primi sigiliul viului Dumnezeu pe frunte”. – My Life Today, p.308.

„Strâmtorarea printre neamuri” este cauzată astăzi de islam, întocmai cum a fost în 1840. Ellen White a scris: „Naţiunile se înfurie acum”… (Mar p.258, par.1) şi „Am văzut că zguduirea puterilor din Europa nu este, aşa cum învaţă unii, clătinarea puterilor cerurilor, ci este zguduirea naţiunilor înfuriate” (Cet p.111, par.2). În acelaşi cadru al timpului când au avut loc semnele din soare, lună şi stele (1780 şi 1833), islamul, sub otomani, a fost acela care a înfuriat naţiunile Europei. Luca 21,25 plasează strâmtorarea printre neamuri în acelaşi cadru al timpului (1780-1833), „Vor fi semne în soare, în lună şi în stele. Şi pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri…”. Prin urmare, în 11 august, 1840, cele patru puteri europene au coalizat spre a hotărî soarta islamului şi acesta a fost faptul care a făcut să se încheie cel de-al doilea vai, oprind astfel înaintarea islamului.

„13 noiembrie, 1833, a avut loc manifestarea cea mai uimitoare a căderii de stele, care a fost văzută vreodată de oameni. Din nou, mii au crezut că ziua judecăţii venise. De la data aceea cutremurele, furtunile, valurile masive, epidemiile, foametea şi distrugerile prin incendii şi inundaţii s-au înmulţit. Toate acestea şi „strâmtorarea printre neamuri, precum şi groaza oamenilor”, declară că venirea Domnului este aproape (SJ p.176). 

Ca urmare, deoarece evenimentele finale s-au conturat din 1833, pregătind venirea Domnului înainte de 1888, vedem o repetare a aceluiaşi tipar în zilele noastre. Întocmai cum islamul a cauzat strâmtorarea printre neamuri în timpul celui de-al doilea vai, tot astfel islamul cauzează strâmtorarea printre neamuri în timpul celui de-al treilea vai. Apocalipsa 11,14-18: „A doua nenorocire a trecut. Iată că a treia nenorocire vine curând…. Neamurile se mâniaseră, dar a venit mânia Ta; a venit vremea să judeci pe cei morţi…”.

Ellen White a spus: „vânturile vor stârni naţiunile la un război mortal” (My Life Today, p.308). Islamul a început să stârnească naţiunile în 11 septembrie, când a început al treilea vai. Ca urmare, mânierea neamurilor va avea ca rezultat în cele din urmă un război mortal, când, „mâna lui va fi împotriva tuturor oamenilor, şi mâna tuturor oamenilor va fi împotriva lui” (Geneza 16,11). Islamul radical va stârni naţiunile, iar lumea se va uni împotriva islamului     într-un al Treilea Război Mondial. Faptul acesta are loc când cele patru vânturi nu mai sunt oprite şi, în cele din urmă, Cele patru vânturi sunt eliberate. 



Cele patru vânturi sunt eliberate

Ellen White spune că cele patru vânturi sunt eliberate în final şi pe deplin la încheierea timpului de probă a omului, „Naţiunile se înfurie acum, dar când Marele nostru Preot Îşi va fi încheiat lucrarea în sanctuar, Se va ridica, va îmbrăca veşmintele răzbunării, iar apoi vor fi revărsate ultimele şapte plăgi. Am văzut că cei patru îngeri vor ţine cele patru vânturi, până când lucrarea lui Isus în sanctuar va fi încheiată, iar apoi vor veni ultimele şapte plăgi” (CET p.100).

Vă aduceţi aminte că cele patru vânturi sunt eliberate, când sfinţii sunt sigilaţi? Prin urmare, sfinţii sunt de asemenea sigilaţi pe deplin la încheierea timpului de probă. „Un înger care purta o călimară de cerneală s-a întors de pe pământ şi I-a raportat lui Isus că lucrarea lui era încheiată, iar sfinţii erau număraţi şi sigilaţi. Apoi, L-am văzut pe Isus… lăsând jos cădelniţa. El Şi-a ridicat mâinile şi a zis cu voce tare: „S-a isprăvit”…. Când Isus părăseşte sanctuarul, cei ce sunt sfinţi şi neprihăniţi vor rămâne sfinţi şi neprihăniţi, pentru că toate păcatele lor vor fi fost deja şterse, iar ei vor fi sigilaţi cu sigiliul Dumnezeului celui viu” (Mar., p.242, par.4). 

Un înger care se întoarce de pe pământ anunţă că lucrarea lui este încheiată. Ultima încercare a fost adusă asupra lumii şi toţi cei care s-au dovedit a fi credincioşi faţă de poruncile divine au primit „pecetea viului Dumnezeu”. Atunci, Isus încetează lucrarea de mijlocire în sanctuarul ceresc. El Îşi ridică mâinile şi spune cu voce tare: „S-a isprăvit”…. Când părăseşte sanctuarul, întunericul acoperă locuitorii pământului. În acel timp îngrozitor, cei neprihăniţi trebuie să trăiască fără un mijlocitor înaintea unui Dumnezeu sfânt…. Când îngerii lui Dumnezeu încetează să ţină în frâu vânturile nemiloase ale pasiunii omeneşti, toate elementele conflictului vor fi dezlănţuite. Întreaga lume va fi implicată într-o ruină mai îngrozitoare ca aceea care a venit asupra Ierusalimului din vechime. Numai aceia care au mâini şi inimi curate vor rezista în acel timp dificil…. Acum este timpul să facem sigură chemarea şi alegerea noastră, câtă vreme cei patru îngeri ţin cele patru vânturi (Mar., p.265). 

Prin urmare, ce vor face cele patru vânturi, sau islamul radical, când vor fi eliberate în cele din urmă?

„Naţiunile sunt furioase şi se fac pregătiri mari pentru război. O naţiune complotează împotriva alteia şi o împărăţie complotează împotriva alteia. Ziua cea mare a lui Dumnezeu se grăbeşte. Deşi naţiunile îşi adună puterile pentru război şi vărsare de sânge, porunca dată îngerilor încă este în vigoare, ca să ţină în frâu cele patru vânturi, până când slujitorii lui Dumnezeu primesc pecetea pe frunte. Prin urmare, cele patru vânturi sunt reţinute încă, până când slujitorii lui Dumnezeu vor primi sigiliul pe frunte. Apoi, puterile pământului îşi vor alinia forţele pentru ultima mare luptă. Cât de atent ar trebui să folosim scurta perioadă care rămâne din timpul nostru de probă! Chiar înainte de a intra în el [timpul de necaz], vom primi cu toţii pecetea viului Dumnezeu. Apoi, am văzut că cei patru îngeri încetează să ţină în frâu cele patru vânturi. Am văzut foamete, ciumă şi sabie, o naţiune care se ridică împotriva altei naţiuni şi întreaga lume era în confuzie (Mar, p.243). Vezi de asemenea Mar, p.63, par.4 şi 6T, p.14, par.1. De asemenea, războiul acesta aceasta este numit „un conflict mortal”, „vânturile [islamul radical] vor stârni naţiunile într-un conflict mortal” (Review and Herald, 7 iunie, 1887). „… cele patru vânturi, reprezentate ca un cal înfuriat care caută să se elibereze şi să năvălească peste faţa întregului pământ…” (My Life Today, p.308). 

„Ioan vede elementele naturii – cutremur, furtuni şi conflicte politice – reprezentate ca fiind ţinute de patru îngeri”. – Mărturii pentru pastori, p.444.

Tragedia veacurilor pagina 439 spune că cele patru vânturi au reprezentat întotdeauna conflictul politic şi războiul, „Vânturile sunt un simbol al conflictului. Cele patru vânturi ale cerului care bat peste marea cea mare reprezintă evenimentele îngrozitoare de conflict şi revoluţie, prin care împărăţiile au ajuns la putere” (Tragedia veacurilor, p.439, par.3) Vezi de asemenea Ieremia 49,36.37.

Cele patru vânturi sunt de asemenea sinonime cu cele patru colţuri ale pământului, sugerând „întreaga lume” (Matei 24,31; Marcu 13,27; Ezechiel 37,9; Daniel 8,9; 11,4; Zaharia 2,5). Prin urmare, cele patru vânturi sunt un război mondial specific (şi dezastre naturale) îndreptat contra islamului radical, care vine la încheierea timpului de probă. 

În plus, Ellen White descrie „ultimă mare bătălie” ca fiind războiul Armaghedonului, „Patru îngeri puternici ţin în frâu puterile acestui pământ, până când slujitorii lui Dumnezeu primesc pecetea pe frunte. Naţiunile lumii sunt dornice de conflict, dar sunt ţinute în frâu de îngeri. Când puterea aceasta restrictivă este înlăturată, va veni un timp de necaz şi strâmtorare. Vor fi inventate instrumente de război mortale. Vase, cu încărcătura lor vie, vor fi îngropate în adânc. Toţi cei care nu au duhul adevărului se vor uni sub conducerea agenţilor satanici. Totuşi, ei trebuie să fie ţinuţi sub control, până când va veni timpul pentru marele război al Armaghedonului” (Mar, p.257, par.2). 

„În ultimele evenimente ale istoriei acestui pământ, războiul se va dezlănţui” (Mar, p.297, par.3). 

Până acum am văzut că cele patru vânturi constituie islamul radical, că ele „vatămă” armata Romei (America) în 11 septembrie, ca împlinire a primului element al celui de-al treilea vai. Ele sunt oprite imediat, aşa încât sigilarea sfinţilor şi, ca urmare, judecata celor vii să poată avea loc. Evenimentul acesta, de asemenea, a înfuriat naţiunile care, în cele din urmă, la încheierea timpului de probă a omului, face ca islamul radical, cele patru vânturi care sunt eliberate pe deplin, să conducă lumea la un ultim Război Mondial, când islamul radical „omoară” Statele Unite, ca o judecată divină asupra acestora pentru „apostazia naţională” manifestată prin emiterea legii naţionale duminicale. 

Totuşi, oare s-a mai întâmplat şi altceva în 11 septembrie, când acele clădiri mari au fost dărâmate?

Ploaia târzie cade începând cu 9/11 



Ploaia târzie cade începând cu 9/11

Aşadar, s-a mai întâmplat şi altceva în 11 septembrie, când acele clădiri mari au fost dărâmate?

„De unde vine vorba că eu am declarat că New York trebuie să fie spulberat de un val puternic? Eu nu am spus niciodată lucrul acesta. În timp ce priveam clădirile mari care se ridicau acolo, etaj peste etaj, eu am spus: ‘Ce evenimente îngrozitoare vor avea loc când Domnul Se va scula să îngrozească pământul! Atunci se vor împlini cuvintele din Apocalipsa 18,1-3’. Întregul capitol al optsprezecelea din Apocalipsa este o avertizare cu privire la ce va veni pe pământ. Totuşi, eu nu am nicio lumina specială cu privire la ce va veni peste New York, doar că ştiu că într-o zi clădirile mari vor fi dărâmate prin răsucirile şi răsturnările produse de puterea lui Dumnezeu. Din lumina care mi-a fost dată, ştiu că nimicirea se află în lume. Un singur cuvânt de la Domnul, o atingere a puterii Sale, şi aceste construcţii masive vor cădea. Vor avea loc evenimente aşa de înspăimântătoare, încât nu putem să ni le imaginăm”. – Review and Herald, 5 iulie, 1906 şi Evenimentele ultimelor zile, p.411, par.5).

Mai sus, ni se spune că aceste „clădiri mari” din New York, care se ridică etaj „etaj peste etaj”, „vor fi dărâmate”, iar când „aceste construcţii masive vor cădea”, „atunci se vor împlini cuvintele din Apocalipsa 18,1-3”. Vă rog să observaţi, versetele exacte pe care Ellen White le-a ales spre a fi împlinite. Nu a fost întregul capitol din Apocalipsa 18, ci numai primele 3 versete. Acestea descriu începutul ploii târzii, când solia este vestită. Ele nu descriu întregul eveniment, de la început şi până la sfârşit, în care vedem Babilonul nimicit şi încheierea timpului de probă a omului. Faptul acesta nu-l vedem până în versetele 8-24. Prin urmare, nu putem interpreta citatul de mai sus (din LS, p.411, par.5) ca având loc la orice dată, ci el indică începutul ploii târzii. 

Îngerul din Apocalipsa 18 este îngerul care aduce solia ploii târzii. Prin urmare, când vedeţi zgârie norii doborâţi în New York, ştiţi că ploaia târzie a început să cadă. Este evident că lucrul acesta s-a întâmplat cu World Trade Centre în 11 septembrie, aşa că, aparent, în 11 septembrie au loc nu numai cel de-al treilea vai, judecata celor vii, sigilarea sfinţilor şi reţinerea celor patru vânturi, ci şi căderea ploii târzii. 

Nu fiţi abătuţi (aşa cum am fost eu la prima dată) de faptul că Ellen White foloseşte Isaia 2,19 şi 21, „Domnul Se va scula să îngrozească pământul”. Expresia aceasta este folosită în Biblie şi în Spiritul Profetic numai cu privire la cea de a doua venire a lui Hristos, aşa că eu am început să gândesc că nu puteţi să plasaţi corect citatul acesta în contextul evenimentului de la 11 septembrie şi că el trebuie să fie plasat în contextul Celei de a Doua Veniri. Cu toate acestea, în citatul de mai sus, Ellen White spune clar că evenimentul acesta ESTE începutul ploii târzii, ceea ce înseamnă că nu puteţi folosi propoziţia precedentă pentru a plasa evenimentul acesta din punct de vedere cronologic. Evenimentul acesta este deja identificat de Ellen White cu precizie ca fiind începutul ploii târzii. Eu am fost încurcat de faptul că ea a folosit un verset legat într-o modalitate unică de A Doua Venire pentru a descrie un eveniment care are loc la începutul ploii târzii, dar este evident că nu este nicio cale prin care cineva să poată susţine că acest eveniment nu are loc la începutul ploii târzii, deoarece chiar ea spune lucrul acesta: „Atunci se vor împlini cuvintele scrise în Apocalipsa 18,1-3”. Mai mult, ploaia târzie este deja încheiată la data Celei de a Doua Veniri, aşa că nimeni nu poate nici măcar să susţină că există vreo „parte” a ploii târzii care are loc la a Doua Venire. 

Prin urmare, Ellen White trebuie să fi folosit cuvintele din Isaia 2,19 şi 21 pentru că ele descriu aşa de bine evenimentul, dar nu pentru a defini versetul (îndeosebi din punct de vedere cronologic). 

Aşadar, când clădirile se prăbuşesc în New York are loc începutul ploii târzii, fapt care se potriveşte perfect cu evenimentele paralele din timpul milleriţilor, când, în 11 august, 1840, la împlinirea unei profeţii biblice (Apocalipsa 9,15), patru puteri europene s-au adunat laolaltă spre a hotărî soarta islamului radical, iar un înger a coborât din cer spre a vesti începuturile soliei timpului sfârşitului (solia primului înger). Prin urmare, în 11 septembrie, la împlinirea unei profeţii biblice (Apocalipsa 7,1-4; Apocalipsa 11,14; RH, 5 iulie, 1906, par.14; CET p.102, par.2), puterile din cele patru colţuri ale pământului s-au adunat laolaltă într-o coaliţie spre a hotărî soarta islamului radical, iar un înger a coborât din cer spre a vesti solia pentru timpul sfârşitului (al patrulea înger care s-a alăturat îngerului al doilea).

Ellen White a spus că evenimentele din 1840-1844 (Strigătul de la miezul nopţii, „Iată Mirele vine”) se vor repeta până la ultima literă: „Adesea m-am referit la Parabola Celor Zece Fecioare, dintre care cinci erau înţelepte şi cinci erau neînţelepte. Parabola aceasta s-a împlinit şi se va împlini până la ultima literă”. – Review and Herald, 19 august, 1890, par.3.

Isaia 30,23-30 spune că exact înainte de A Doua Venire, ploaia târzie va fi dată, când turnurile cad: „Atunci El va da ploaie peste sămânţa…. Pe orice munte înalt şi pe orice deal înalt, vor izvorî râuri, curgeri de apă, în ziua marelui măcel, când turnurile vor cădea”.

Textul din Ezechiel 37,9 este deosebit de clar: El spune că ploaia târzie va veni dintr-o proorocie cu privire la cele patru vânturi, iar Ellen White spune că cele patru vânturi sunt ca un cal înfuriat, despre care, din harta de la 1843, ştim că este islamul radical. „Proorocia” cu privire la cele patru vânturi se află în Apocalipsa 7,1-4 şi are loc când islamul radical este reţinut, aşa cum a fost în 9 septembrie. „El mi-a zis: ‘Prooroceşte, şi vorbeşte duhului! Prooroceşte, fiul omului, şi zi duhului: Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: Duhule, vino din cele patru vânturi, suflă peste morţii aceştia, ca să învie!’” Ellen White identifică într-o modalitate clară „suflarea” aceasta şi „duhul” care este chemat din cele patru vânturi, ca fiind ploaia târzie care cade peste biserica AZŞ. Ea spune că oasele uscate din Ezechiel 37 sunt adventiştii de ziua a şaptea. „Oasele acestea reprezintă casa lui Israel, biserica lui Dumnezeu, iar speranţa bisericii este influenţa dătătoare de viaţă a Duhului Sfânt. Domnul trebuie să sufle peste oasele uscate, pentru ca ele să trăiască. Duhul lui Dumnezeu, cu puterea lui dătătoare de viaţă, trebuie să fie în fiecare făptură omenească”…. – Review and Herald, 17 ianuarie, 1893, par.8-9.

Vă rog să nu uitaţi punctul important pe care l-am menţionat în prima pagină. Ezechiel 37 spune că, atunci când va veni din cele patru vânturi, ploaia târzie va reînvia adventiştii de ziua a şaptea. Prin urmare, timpul actual este pentru ca tu şi eu să ne trezim şi să fim reînviaţi şi să lăsăm ca moartea noastră spirituală, oasele uscate, să se ridice în picioare ca o armată nespus de mare. Aşadar, timpul de probă nu s-a încheiat pentru noi în prezent şi încă avem cu toţii o ocazie de a primi ploaia târzie. 

Acesta este motivul pentru care Ellen White spune că experienţa ploii târzii din Ezechiel 37,1-14 are loc în acelaşi timp în care calul înfuriat este reţinut. „Îngerii ţin cele patru vânturi, reprezentate ca un cal înfuriat, care caută să se elibereze din laţ şi să alerge pe suprafaţa întregului pământ, ducând nimicirea şi moartea în calea lui. Vom dormi noi chiar în pragul lumii veşnice? Vom fi noi amorţiţi, reci şi morţi? Oh, dacă am putea să avem în bisericile noastre Duhul şi suflarea lui Dumnezeu care să fie insuflate în cei din poporul Său, pentru ca ei să se ridice în picioare şi să trăiască”. [20MR, p.217, par.1].

Vă aduceţi aminte ce a spus Ellen White în Mărturii vol.9, p.11, după ce „clădirile din New York au fost arse, ca şi când ar fi fost făcute din smoală”, va avea loc un timp de zguduire? Ei bine, Ezechiel 37 spune că, în timpul „unei zguduiri”, Dumnezeu „va face ca suflarea, sau duhul, să intre în… întreaga casă a lui Israel”, iar faptul acesta înseamnă că Dumnezeu va pune Duhul Său în ei (Ezechiel 37,7.5.11.14). Acest pasaj descrie cu claritate perioada ploii târzii. Prin urmare, Ellen White spune că ploaia târzie începe să cadă, când „îngerii ţin cele patru vânturi prezentate ca un cal înfuriat care caută să se elibereze şi să alerge pe suprafaţa întregului pământ” şi, de asemenea, că lucrul acesta va avea loc după ce „clădirile din New York au fost arse, ca şi când ar fi fost făcute din smoală”, în timpul zguduirii.

Concepţia cu privire la faptul că ploaia târzie cade înainte de venirea legii naţionale duminicale a fost nou pentru mine, după cum sunt sigur că va fi pentru mulţi adventişti. Aşadar, ce spune Biblia şi Spiritul Profetic despre ploaia târzie înainte de legea naţională duminicală? 

 



ă îngerul din Apocalipsa 18, sau ploaia târzie, vine numai după legea duminicală!

Aşadar, Ellen White a spus că îngerul din Apocalipsa 18 începuse deja să vestească solia strigătului cu glas tare, înainte ca legea duminicală să fi intrat în perioada 1888. Ea spune de asemenea că ploaia târzie începuse deja să cadă, înainte ca vreo lege duminicală să fie votată în America: „Să ne rugăm cu inimile smerite şi cât se poate de stăruitor ca acum, în timpul ploii târzii, revărsarea harului să vină asupra noastră. La fiecare adunare la care participăm, rugăciunile noastre să se înalţe, cerând ca tocmai în timpul acesta, Dumnezeu să ofere căldura şi ploaia pentru sufletele noastre. Când Îl căutăm pe Dumnezeu pentru Duhul Sfânt, El va lucra în noi blândeţea şi umilinţa sufletului, o dependenţă conştientă de Dumnezeu pentru primirea deplină a ploii târzii”. – Review and Herald, 2 martie, 1897, par.7.

Din nou, ar recunoaşte un cititor cinstit că ar fi abordat-o pe Ellen White în 1897 şi i-ar fi spus că trebuie să fi greşit, deoarece ploaia târzie nu putea să cadă atunci, pentru că America nu votase legea duminicală? Sau este posibil ca noi adventiştii să nu fi înţeles că, la fel ca în anul 31 î.Hr, stropii ploii târzii cad înainte de legea duminicală, iar după legea duminicală ploaia târzie este revărsată fără măsură.

Anul 31 î.Hr şi anul 1888 sunt singurele două paralele pe care le avem pentru ploaia târzie, iar în ambele cazuri ploaia târzie a început să cadă înainte de revărsarea deplină (fie în Ziua Cincizecimii, fie în timpul legii duminicale naţionale). De ce am crede că ar fi diferit în zilele noastre?

Primirea ploii târzii impune nişte condiţii spirituale precise. Nimeni din cei care au o pată în caracter nu primeşte sigiliul lui Dumnezeu. Înainte de legea duminicală, păcatul trebuie să fie biruit pentru totdeauna de aceia care vor lua parte la revărsarea ploii târzii. Perioada când ploaia târzie începe să cadă (care precede revărsarea deplină în timpul legii duminicale) este timpul când începe sigilarea celor 144000. Este timpul când suntem stabiliţi pe deplin în adevăr, chiar înainte de încercarea legii duminicale. Astfel, întocmai cum ploaia târzie şi strigătul cu glas tare începuseră în perioada 1888, tot aşa începuse şi sigilarea…. Îndată ce poporul lui Dumnezeu este sigilat şi pregătit pentru zguduire, aceasta va veni. Într-adevăr, aceasta a început deja…”. – Maranatha, p.200.

După 11 august, 1840, islamul radical a fost reţinut de cele patru puteri creştine ale Europei, iar sigilarea poporului lui Dumnezeu a început. În „Sabatul din 24 martie, 1849”, Ellen White a spus că sigilarea începuse deja. Ea a declarat astfel: „Satana foloseşte acum orice mijloc, în acest timp al sigilării…” şi „chiar acum, în acest timp al sigilării”. – EW, p.43, par.1 şi p.44, par.1.

Prin urmare, în citatele de mai sus, Ellen White ne spune că sigilarea, ploaia târzie şi strigătul cu glas tare începuseră deja înainte de legea duminicală. 

Dacă ploaia târzie începe doar odată cu venirea legii duminicale naţionale, şi fiecare adventist de ziua a şaptea ştie lucrul acesta, cum se face că Ellen White spune că: „… ploaia târzie… poate să vină în inima tuturor celor din jurul nostru, iar noi să nu o vedem şi să nu o primim”? (Review and Herald, 2 martie, 1897, par.4.) Dacă ploaia târzie vine numai odată cu legea duminicală, fiecare adventist va vedea că ploaia târzie cade (chiar dacă unii vor şti că nu au primit-o). 

Abia după ce am studiat mesajul acesta, al cărui pionier a fost Jeff Pippenger în www.futurenews.org, mi-am dat seama de aceste caracteristici importante ale ploii târzii, pe care majoritatea, dacă nu chiar toţi cei din adventism, le-au interpretat greşit. Dar oare mai sunt şi alte caracteristici ale ploii târzii, care au rămas încă neobservate? Deja am crezut că ploaia târzie va adăuga putere soliei noastre. Că vom predica acelaşi mesaj pe care îl predicăm de 165 de ani, cu deosebirea că, deodată, acestuia i se va conferi o putere. Dar oare este adevărat lucrul acesta? Sau ploaia târzie este un mesaj în sine?