Catalog de articole
| Principala » Articole » Articolele mele |
In Mesopotamia
Descrierea vietii zilnice egiptene a reflectat mai ales starile, deprinderile si obiceiurile secolelor al XV-lea si al XVI-lea i.Hr., perioada din care avem la dispozitie un material ilustrativ si documentar bogat. Pentru o descriere a vietii de toate zilele a cetateanului mesopotamian este ales secolul al XVIII-lea al lui Hammurabi. Codul de legi al lui Hammurabi ne ingaduie sa obtinem un tablou al starilor sociale care existau pe vremea aceea, mai clar decat in oricare alta perioada din epoca patriarhala. De asemenea, pentru aceasta perioada, avem la dispozitie mai mult material ca izvoare in forma scrisa si texte economice, decat pentru timpul lui Moise, cand Mesopotamia era guvernata de conducatori babilonieni, asirieni si mitani slabi. Trei clase sociale. - Populatia Mesopotamiei in epoca patriarhala consta din trei clase sociale: 1) nobilimea apuseana semita sau amorita, la care apartinea si casa regala; 2) cetatenii liberi ai populatiilor semite sau sumeriene, care au trait in tara din vremea care a precedat cucerirea amorita; si 3) sclavii, cei mai multi dintre ei fiind straini. Din punct de vedere politic si financiar, prima clasa a fost a doua ca numar, dar cea mai puternica. Totusi, numarul sclavilor nu a putut sa fie niciodata cu mult mai mic decat acela al cetatenilor liberi ai tarii, deoarece Mesopotamia a avut intotdeauna un numar foarte mare de sclavi. In Egipt, singurii care aveau sclavi erau bogatii si unii veterani, carora li se daruiau un numar de prizonieri ca rasplata pentru curajul lor, dar in Mesopotamia unde pretul unui sclav era aproximativ 40 sicli, aproape fiecare cetatean avea unul sau mai multi sclavi pentru lucrarile agricole, pentru indeplinirea lucrarilor casnice si a muncii calificate si necalificate. Pastrarea codurilor legale mesopotamiene antice ne face in stare sa intelegem destul de bine pozitia sociala a diferitelor clase ale societatii. Faptul ca severitatea pedepsei pentru ranirea unor cetateni depindea de statutul lor social arata clar deosebirea in valoare acordata diferitilor membri ai societatii. Desigur, sclavii aveau mai putine drepturi decat celelalte doua clase, desi legea le acorda anumite drepturi. De exemplu, li se ingaduia sa-si adune o oarecare avere care, cu timpul, putea sa ajunga destul de mare pentru a le asigura pretul eliberarii. Ei aveau dreptul la casatorie cu un cetatean liber, iar copiii nascuti dintr-o astfel de unire ajungeau cetateni liberi. Razboaiele continue de cucerire ale regilor babilonieni asigurau un aflux continuu de sclavi straini care, de obicei, veneau in tara ca prizonieri de razboi. Intreaga economie a tarii era bazata pe munca ieftina a sclavilor, in consecinta, populatia libera a tarii se bucura de un standard de viata relativ superior. Agricultura. - Cea mai mare parte a pamanturilor apartineau coroanei, templelor sau negustorilor bogati. Acesti proprietari le inchiriau arendasilor care trebuiau sa plateasca de la o treime pana la o jumatate din recolta drept chirie pentru terenuri, desi proprietarul era obligat sa ofere samanta de cereale. Fiecare arendas era obligat prin lege sa cultive terenul aflat in grija lui, sau sa-l compenseze pe proprietar pentru pierderea partii sale din recolta. Aproape toata munca agricola era facuta de sclavi, desi toti arendasii erau cetateni liberi. Principalele produse agricole ale Mesopotamiei erau orzul, graul si curmalele. Ogoarele care produceau grau si orz erau lucrate cu pluguri primitive. Plugurile de lemn, asemanatoare cu acelea care mai sunt inca folosite in unele parti ale Orientului Apropiat, sunt zugravite pe basoreliefuri si sigilii antice. Acestea erau trase de boi si aveau un tub atasat, prin care samanta era canalizata in brazda in timp ce pamantul era arat. Palmierul producator de curmale, care crestea din abundenta in terenul aluvionar al Mesopotamiei Inferioare, era una dintre sursele principale ale bogatiei tarii. Fructele lui ofereau unul din articolele principale ale alimentatiei, seva lui producea zaharul de palmier, coaja lui fibroasa era buna pentru impletitul franghiilor, trunchiul furniza un lemn usor si rezistent pentru constructii si, in sfarsit, dar nu mai putin important, seva lui putea fi transformata intr-o bautura foarte apreciata. De aceea, plantarea livezilor de curmali era incurajata de stat. In acest scop, erau puse la dispozitie terenuri virane, iar cetateanul putea sa obtina astfel de terenuri fara sa plateasca o chirie anuala. El le planta si le ingrijea timp de patru ani, dar in anul al cincilea proprietarul initial al pamantului primea ca plata jumatate din gradina. Intrucat in Mesopotamia ploile sunt insuficiente pentru a face fata nevoilor agricole, se construiau canale de irigatie care strabateau tara in toate directiile. Ele erau alimentate de apele Eufratului si Tigrului in timpul primaverii, cand apele erau mari. Totusi, indata ce nivelul raurilor scadea, incepea munca obositoare de a ridica apa raului la nivelul canalelor aflate mai sus. Lucrul acesta se facea cu ajutorul pompelor de apa manuale, prin masini de irigare primitive puse in miscare cu ajutorul boilor, sau prin roti usoare pentru ridicarea apei. Toate trei metodele de a aduce pe ogoare apa pretioasa pentru irigatii sunt folosite chiar si astazi in Irak. Deoarece apa de rau continea mult nisip care cadea pe fundul canalelor, inaltand in felul acesta albia lor, canalele trebuiau sa fie adancite adesea. Acest nisip era aruncat de ambele parti ale malurilor canalului care, dupa o vreme, ajungeau asa de inalte, incat nisipul nu mai putea fi pus deasupra. Atunci, era necesar sa fie sapate canale noi. Din acest motiv, chiar si astazi se vad ramasitele canalelor mai vechi, care merg paralel cu cele ulterioare. Datoria guvernatorilor locali era aceea de a avea grija ca aceste canale sa fie pastrate in buna stare. Acesti slujbasi oficiali aveau dreptul sa rechizitioneze oameni din satele sau campurile care se aflau in imediata vecinatate a segmentelor de canal care necesitau reparatie sau curatire. In schimbul acestor lucrari, satenii aveau dreptul de a pescui in acele zone ale canalelor care se aflau in grija lor. Pescuitul in ape straine era interzis. Pescuitul cu undita sau cu plasa era o ocupatie obisnuita, de aceea drepturile la apele locale erau aparate cu zel. Desi traficul pe rau nu era mijlocul exclusiv de transport, ca in Egipt, era totusi o ramura importanta a economiei tarii. Pentru distante scurte se folosea un vas rotund numit astazi gufa. El era construit dintr-o impletitura de nuiele captusite cu smoala. Vasele mai mari erau plute facute din piei de animale umflate cu aer. Si acestea au continuat sa fie folosite, iar un astfel de vas este numit astazi chelec. De asemenea, in vechile rapoarte se atesta folosirea plutelor de trunchiuri de lemn, sau a unor adevarate barje. Salariile constructorilor de vase plutitoare si al celor care lucrau pe ele erau reglementate prin lege. Comertul. - Populatia semita a Mesopotamiei era mereu angajata in intreprinderi comerciale cu tarile invecinate, Elam la rasarit, Asia Mica si Siria la apus, Palestina si Egiptul spre sud-vest. Acest comert international a dus la o crestere considerabila a marimii oraselor. Caravane legau diferitele parti ale lumii cunoscute si aduceau in Mesopotamia produsele altor tari. Animalul de povara era aproape in exclusivitate magarul, intrucat caii erau putini si inainte de mijlocul celui de-al doilea mileniu i.Hr. numarul de camile domesticite era mic. Negustorii din orase aveau agenti stabiliti in tari straine si agenti calatori care calatoreau cu caravanele intre Mesopotamia si alte tari. Castigul era impartit in mod egal intre negustori si agenti. Toate acordurile erau facute in scris, cu martori legali si sigiliu. Mesopotamia exporta textile, curmale, sigilii cilindrice, lapislazul, dar importa arama din Asia Mica, argint din Cipru, ceramica fina din Siria, precum si ulei de masline si lemn de cedru. Viata urbana si caminul. - Orasele si metropolele erau gandite intr-o maniera stiintifica in tot timpul perioadei patriarhale. Strazile nu erau in intregime drepte, dat toate caile de comunicatie principale treceau prin ele, si blocurile de cladiri aveau o forma destul de regulata. Toate casele particulare erau construite solid din caramizi uscate la soare, dar se sprijineau pe fundatii din caramizi arse in foc. Se cerea prin lege ca toate casele sa fie pastrate in buna stare. Constructorii erau facuti raspunzatori de calitatea constructiei. Daca o casa se prabusea si ranea sau omora pe cineva, antreprenorul era pedepsit. In unele parti ale tarii, casele erau numai cu un etaj, in alte parti cele mai multe case erau constructii cu doua etaje. In general, casele mesopotamiene aveau la mijloc o curte descoperita, inconjurata de diferite incaperi. Cladirile cu doua etaje aveau camerele de dormit la etajul al doilea, la care se putea ajunge cu ajutorul unei scari. Scara aceasta ducea si la acoperis, care era folosit pentru dormit in sezonul cald. Unele din metropolele mai, precum Ur si Babilon, aveau un sistem de canalizare, facut din tuburi de lut, la care erau legate casele particulare. Mobilierul din Mesopotamia antica nu este asa de bine cunoscut ca acela al Egiptului, deoarece climatul umed nu a pastrat nici un exemplar autentic. Doar mobilierul palatului regal este zugravit pe basoreliefuri, de obicei numai un tron sau un pat. Tablourile de pe sigiliile cilindrice descriu unele obiecte de mobilier, dar sunt prea schematice, asa ca nu se pot deosebi detaliile. Prin urmare, reconstruirea interiorului unei case mesopotamiene obisnuite este inca imposibila. Totusi, se poate spune ca oamenii de pe valea Eufratului si Tigrului nu se asezau culcat la masa, asa cum era obiceiul la greci si la romani, ci sedeau pe scaune, cum era obiceiul si in Egipt. Hainele mesopotamiene acopereau mai mult din trup decat vesmintele egiptenilor. Cele mai multe din haine erau facute din lana, dar in regiunea asiriana se fabricau si tesaturi din in. Cei mai multi oameni purtau haine lungi, care se fixau bine pe trup, si o haina exterioara asemenea unei robe. Cea din urma avea franjuri brodate, in care dominau culorile rosu si albastru. Sandalele erau facute din paie sau piele, iar acoperitoarea pentru cap era de obicei o boneta de lana. Viata de familie, impreuna cu toate celelalte aspecte, era reglementata prin lege. Aceasta se aplica la casatorie, divort, adoptarea copiilor, mosteniri si drepturile vaduvelor. Este remarcabil ca legea antica babiloniana le dadea femeilor drepturi considerabile, precum si o anumita masura de independenta. In Babilon si Asiria, majoritatea slujbasilor oficiali erau din nobilimea semita. Guvernatorii provinciilor, primarii oraselor, judecatorii, colectorii de impozite, ghicitorii si medicii apartineau acestei clase privilegiate. Desi acestor persoane li se acordau prin lege anumite privilegii, ele trebuiau sa actioneze, sa conduca si sa lucreze in cadrul prescriptiilor legale. Fiecare cetatean trebuia sa-si serveasca regele ca soldat in anumite perioade si era obligat sa ia masuri pentru intretinerea familiei sale pentru asemenea cazuri de forta majora. Religia si credinta in viata viitoare. - Religia poporului babilonian era politeista. In calitate de zeu creator, Marduc era capetenia titulara a tuturor zeilor si primea cele mai multe onoruri in cultul oficial. Totusi, multi alti zei, cum ar fi Sin - zeul lunii si Istar - zeita iubirii si rodniciei, aveau multe temple si locuri de cult. Fiecare om avea zeul sau favorit si isi prezenta rugaciunile mai ales acelui zeu, desi putea sa includa multi altii, intr-un mod general, ca sa nu ofenseze pe vreunul, neglijandu-l. Urmatoarea rugaciune babiloniana poate sluji ca exemplu: "O, Dumnezeul meu, care esti maniat, primeste rugaciunea mea, o zeita mea care esti maniata, primeste cerea mea. Primeste cererea mea si linistit sa fie duhul tau. O, zeita mea, priveste cu mila la mine si primeste rugaciunea mea. Iertate fie pacatele mele, sterse fie abaterile mele. Indepartata fie anatema, desfacute fie legaturile. Cele sapte vanturi sa duca departe suspinele mele. Vreau sa plece de la mine nelegiuirile mele, fie ca pasarea sa le duca la cer. Pestele sa duca departe nenorocirea mea, raul sa o duca de la mine. Fiarele campului sa le ia de la mine. Valurile curgatoare ale raului sa ma spele si sa fiu curat". La babilonienii din antichitate exista o constiinta reala a pacatului. Ei simteau consecintele pacatului si vinovatia care il insotea cu mult mai mult decat egiptenii, care pretindeau ca sunt nevinovati. Lucrul acesta se poate vedea din rugaciunile scrise, cum ar fi cea citata mai sus, in care zeitatea este rugata sa aiba mila si sa acorde iertare si, de asemenea, din intrebarile care erau puse cu privire la cauzele nenorocirilor pe care ei le vedeau cazand asupra oamenilor. Se puneau intrebari de felul celor urmatoare: "A instrainat el pe tata de fiul sau, sau pe fiu de tatal sau? A instrainat el pe mama de fiica, sau pe fiica de mama?... A refuzat el sa elibereze un rob? A pus el un prizonier la intuneric, oprindu-i lumina? A savarsit el un pacat impotriva unui zeu sau a unei zeite? A facut el fapte de violenta impotriva vreunuia mai batran ca el? A spus el da in loc de nu si nu in loc de da? A folosit el cumpene nedrepte? A primit el o socoteala nedreapta? A pus el un semn de hotar mincinos? A intrat cu forta in casa vecinului sau? S-a apropiat el de nevasta aproapelui sau? A varsat el sangele neamului sau?" Exemplele acestea descopera clar ca natura pacatului si consecintele lui rele nu le erau necunoscute celor din antichitate si ca Pavel avea dreptate cand sustinea ca neamurile "dovedesc ca lucrarea Legii este scrisa in inimile lor, fiindca despre lucrarea aceasta marturiseste cugetul lor si gandurile lor, care sau se invinovatesc, sau se dezvinovatesc intre ele" (Romani 2,15). Asa cum era la cele mai multe din natiunile antice, locuitorii din valea Mesopotamiei credeau intr-o forma de viata dupa moarte. Ei sustineau ca puterea mortii se extindea asupra omenirii, asupra vietii animalelor si plantelor si asupra zeilor. Totusi, ei credeau ca moartea era rezultatul constitutiei naturale a omului, o lege randuita de divinitate la creatiunea omului, dupa cum credeau ca pacatul era o parte din firea naturala a omului. Ei credeau ca omul era creat dintr-un amestec din lut facut de Tiamat, si sangele lui Kingu. Deoarece, atat Tiamat, cat si Kingu fusesera zei rai inainte de a fi omorati, era numai firesc ca omul sa fie rau chiar de la inceput, intrucat fusese facut din materiale ce proveneau de la zei rai. In felul acesta, omul arunca indirect asupra zeilor blamul pentru natura lui pacatoasa. Se credea, de asemenea, ca in timpul mortii spiritul era transferat de la un mod de viata sau existenta la un altul, dar buna stare a spiritului celui mort depindea de grija pe care trupul o primea pe pamant. Deoarece moartea putea fi grabita si viata scurtata prin pacate, moartea putea fi amanata si viata prelungita prin fapte pioase si prin implinirea exacta a datoriilor omului fata de zei. Totusi, nu oricine putea sa scape de moarte, si nu prin orice mijloace. Salasul celui plecat era considerat a fi in interiorul pamantului. Cu privire la viata de apoi exista multa neclaritate si multe idei confuze. Desi istorisirile babiloniene cuprind referinte la invierea unor eroi care au murit iarasi dupa un scurt timp, babilonianul antic nu avea o credinta intr-o inviere viitoare a trupului. | |
| Vizualizari: 330 | Raging: 0.0/0 |
| Total comentarii : 0 | |
